Integrarea și incluziunea copiilor din grupuri dezavantajate

În orice societate există anumite persoane care, datorită unor deficienţe, incapacităţi
nu se pot "integra" în comunitate prin propriile lor forţe. Societatea, prin diverse mecanisme
şi pârghii, trebuie să urmărească şi satisfacerea nevoilor/trebuintelor reale ale persoanelor din
grupuri dezavantajate, să le asigure respectarea deplină a intereselor acestora, a demnităţii şi a
drepturilor lor în orice împrejurare şi în raport cu orice sistem de referinţă, în vederea
integrării acestora ca membri deplini ai societăţii. Termenul de copii “dezavantajaţi” acoperă
un spectru mai larg: copii din familii sărace, copii care aparţin minorităţilor etnice, copii cu
nevoi speciale – practic, toate sursele marginalizării.
Educaţia incluzivă este legată de o societate incluzivă, acea societate care
promovează valorile democratice şi ascultă vocile tuturor membrilor ei. O problemă
importantă de discutat în plan social este legătura dintre incluziunea socială şi respectul
diversităţii. Ştim cu certitudine că de modul cum se începe viaţa socială, de restricţiile sau
facilităţile pe care le întâmpină copilul mic depinde dezvoltarea lui ulterioară. Primii paşi în
lumea socială se constituie ca experienţe decisive pentru formarea personalităţii fiecărui
copil, dar cu cât copiii mici sunt mai expuşi la un mediu incluziv care respectă şi valorizează
diferenţele cu atât dezvoltarea lor pe termen lung are mai multe şanse să promoveze un
potenţial de adaptare complex. Desigur societatea nu este suficient de incluzivă dar putem
crea spaţii, programe şi proiecte în care să stimulăm dezvoltarea unor astfel de practici
umane, în folosul copiilor dar şi în folosul întregii societăţi.
Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental - un învăţământ pentru toţi, împreună
cu toţi - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în
experienţe şi bune practici de integrare / incluziune. Integrarea/ incluziunea poate fi susţinută
de existenţa unui cadru legislativ flexibil şi realist, de interesul şi disponibilitatea cadrelor
didactice din şcoala de masă şi din şcoala specială, de acceptul şi susţinerea părinţilor copiilor
integraţi, de implicarea întregi societăţi civile, dar şi de nivelul de relaţii ce se formează şi se
dezvoltă la nivelul clasei integratoare, care se bazează pe toleranţă şi respect faţă de copilul
cu probleme; -eliminarea etichetarilor si stigmatizarilor pentru anumite grupuri de copii cu
deficiente ca fiind ,,noneducabili,,. Acest fapt atrage dupa sine eliminarea practicilor de
excludere a anumitor persoane de la serviciile educationale ; -alocarea resurselor materiale
necesare educatiei copiilor cu cerinte educative speciale sa se faca pe principiul resursa
urmeaza copilul, indiferent de forma de invatamant pe care o frecventeaza .
Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru
reuşita participării în scoala. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi gradul
de interes şi de colaborare a părinţilor cu scoala este cel mai adesea direct proporţional cu
rezultatele obţinute de copii. De aceea, putem afirma că familia este primul educator şi are cel
mai mare potenţial de modelare. Grădiniţa/scoala are rolul de a sprijini familiile să aibă
încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.