PROCESUL ECHITABIL

Cerinţele minime pentru un proces echitabil

46. Acest standard înalt de conduită judiciară reclamă respectarea garanţiilor minime
ale
procesului echitabil. De exemplu, judecătorul trebuie să recunoască dreptul părţii:29
(a) de a fi notificată în mod adecvat cu privire la natura şi scopul procesului;
(b) de a avea posibilitatea să îşi pregătească susţinerile;
(c) de a prezenta argumente şi probe, şi de a răspunde la argumentele şi probele aduse
de
adversari, fie în scris, fie oral, fie în ambele moduri;
(d) de a se consulta cu şi de a fi reprezentată de un avocat sau alte persoane calificate
alese,
în toate etapele procesului;
(e) de a se consulta cu un interpret în toate etapele procesului, dacă nu înţelege sau nu
vorbeşte limba folosită în instanţă;
(f) ca drepturile sau obligaţiile sale să fie stabilite numai printr-o decizie bazată exclusiv
pe
probele de care au luat cunoştinţă părţile în cadrul unor proceduri publice;
(g) la pronunţarea unei decizii fără întârzieri nejustificate. Decizia astfel pronunţată şi
motivarea acesteia să fie comunicate părţilor în mod adecvat; şi
(h) de a formula apel sau de a solicita aprobarea iniţierii apelului, împotriva deciziilor, la
o
instanţă superioară, cu excepţia cazului când hotărârea este chiar a ultimei instanţe de
apel.

Drepturile persoanelor acuzate

48. Articolul 14, paragraf 1, din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice
defineşte dreptul la un proces echitabil. El recunoaşte faptul că „toate persoanele” sunt
„egale” în faţa
instanţelor şi au dreptul la un „proces echitabil şi public” pentru judecarea oricăror „acuzaţii
penale”
sau pentru stabilirea „drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil” de către o instanţă
„competentă,
independentă şi imparţială înfiinţată prin lege”.30
49. Articolul 14, paragrafele 2-7, şi articolul 15 din Pact cuprind următoarele dispoziţii
speciale ale
principiului general al procesului echitabil prevăzut de articolul 14, paragraf 1în care privesc
numai
procesele penale. Ele se aplică în toate etapele procesului penal, inclusiv în cadrul procedurii
preliminare, dacă aceasta există, în cadrul procedurilor de trimitere în judecată, şi în toate
stadiile
judecăţii. Totuşi, ele reprezintă garanţii minime, a căror respectare nu este întotdeauna
suficientă
pentru a asigura echitatea procesului.
(a) Dreptul de a fi prezumat nevinovat cât timp vinovăţia nu a fost stabilită în mod legal.
(b) Dreptul de a nu fi judecat din nou pentru o infracţiune dacă a fost deja achitat sau
condamnat printr-o hotărâre definitivă.
(c) Dreptul de a fi informat în mod prompt şi detaliat şi într-o limbă pe care o înţelege despre
natura şi acuzaţia care i se aduce.
(d) Dreptul de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.
(e) Dreptul de a comunica cu apărătorul pe care şi-l alege.
(f) Dreptul de a fi judecat fără nicio întârziere nejustificată.
(g) Dreptul de a fi judecat în prezenţa sa.
(h) Dreptul de a se apăra personal sau printr-un apărător ales; şi dreptul de a fi informat,
dacă nu beneficiază de asistenţa juridică, despre acest drept.
(i) Dreptul la un apărător numit din oficiu, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, fără plată
dacă persoana în cauză nu are mijloace suficiente pentru a-l remunera.
(j) Dreptul de a interoga sau de a face să fie interogaţi martorii acuzării.
(k) Dreptul de a obţine înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu cele
ale martorilor acuzării.
(l) Dreptul de a beneficia de asistenţa gratuită a unui interpret, dacă nu înţelege sau nu
vorbeşte limba folosită în instanţă.
(m) Dreptul de a nu fi silit să mărturisească împotriva propriei persoane şi dreptul de a nu se
recunoaşte vinovat.
(n) Dreptul minorilor de a fi judecaţi în cadrul unei proceduri care ţine cont de vârsta acestora
şi de interesul reabilitării lor.
(o) Dreptul de a nu fi considerat vinovat de nicio infracţiune în baza unei fapte sau omisiuni
care nu constituia infracţiune potrivit legii naţionale sau reglementărilor internaţionale
existente la momentul comiterii.
(p) Dreptul la pronunţarea în public a hotărârii.
(q) Dreptul persoanei condamnate pentru o infracţiune de a obţine reexaminarea vinovăţiei şi
pedepsei de către o jurisdicţie superioară, în condiţiile legii.
Drepturile legate de condamnare
50. Articolele 6 (paragraf 5), 7, 14 (paragraf 7) şi 15 din Pactul Internaţional cu privire la
Drepturile
Civile şi Politice recunosc următoarele drepturi pentru persoanele condamnate:
(a) Dreptul de a nu primi o pedeapsă mai severă decât cea care era aplicabilă la momentul
comiterii infracţiunii.
(b) Dreptul de a nu fi pedepsită din nou din pricina unei infracţiuni pentru care a fost deja
condamnată sau achitată printr-o hotărâre definitivă.
(c) Dreptul de a nu fi supusă la pedepse crude, inumane sau degradante.
(d) În ţările care nu au abolit încă pedeapsa cu moartea, dreptul de a nu fi condamnată la
moarte dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani, iar după această vârstă dreptul de a fi
condamnată la moarte numai pentru cele mai grave infracţiuni, şi numai dacă pedeapsa
cu moartea este prevăzută de legea care era în vigoare la momentul comiterii infracţiunii.