Printre speciile ocrotite trebuie amintite:

Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț)

Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul)
Daphne blagayana (iedera albă)
Angelica archangelica (angelică)
Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului)
Dryas octopetala (argințica)
Papaver pyerenacium (macul galben)
Botrychium lunaria (iarba dragostei)
Silene acaulis (iarbă roșioară)
De asemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști:

Pinus montana (jnepenii)

Juniperus nana (ienupărul)
Zonarea florei

Floarea-reginei

Iarbă roșioară
Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație[5].

1. Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) - reprezentat pe versantul

prahovean al masivului numai în porțiunea dintre Sinaia și Valea Morarului.
Asociația dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaților Orientali și
Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziție floristică. Pătura
ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colțisorul, vulturica, odoleanul,
tătăneasa, mierea ursului, piciorul cocoșului, floarea paștilor. Cu totul
remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (lângă castelul Peleș), care
mai cuprinde încă arbori monumentali de până la 50 m înalțime și diametre
considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din
Bucegi, deși mai tînăr, se găsește deasupra localității Poiana Țapului, pe drumul
spre cascada Urlatoarea. Între speciile cu răspândire sporadică în Carpați și
caracteristice acestui etaj de vegetație menționăm în primul rând tisa , care se
află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva stațiuni, și anume la :stâncile
Sf. Ana (2 exemplare); valea Peleșului; sub stâncile de sub Poiana Stânci, la 1050
m, și deasupra carierei de piatra Piatra Arsă; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor,
la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colțul Picătura, la 1280 m
altitudine (circa 10 exemplare). O altă raritate în cuprinsul masivului este salba
moale, care se află numai în cuprinsul acestei rezervații, în apropiere de stâncile
Sf. Ana, în pădurea Jepii Mari și pe valea Urlatoarea Mică din Jepii Mici. Datorită
poziției lor adăpostite și calcarelor titonice (gălbui), stâncile Sf. Ana de
deasupra Sinaiei au favorizat menținerea unor elemente rare ca liliacul, iedera
albă prezente la o altitudine excepțională a unor specii lemnoase proprii
regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul. În lumea pâraielor și în
cheile acestora se afla o vegetație foarte bogată. Dintre numeroasele specii,
majoritatea de statură înaltă menționăm: lăptucul oii, lopațeana, șolandul, magul,
piciorul cocoșului, iarba ciutei, ciulinul. Vegetația lichenologică saxicolă din
etajul montan superior este foarte variată în raport cu lumina, poziția și gradul
de umiditate. Pe lângă cele mai răspandite specii, cum ar fi: ochii șoarecelui,
odoleanul, păiușul, feriga de piatră, trăsnicul, există unele endemisme carpatice:
micșandra de munte, ca și unele specii rare. Dintre speciile de licheni prezente în
masivul Bucegi enumerăm reprezentanți din clasa Ascolichenes, ordinul
Discolichenes.

Transhumanță în Bucegi
2. Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie menționat
arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale
unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brâna Mare a
Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750 m altitudine, arboretele de larice de pe
versanții nordici ai Jepilor Mici, precum și rarități de larice, de pe flancurile
însorite ale văilor Seaca Jepilor și Seaca Caraimanului. Vegetația pajiștilor de o
deosebită bogăție, prezintă un caracter mixt, cuprinzând atât elementele silvicole
montane cât și specii pe care le găsim și în etajul alpin inferior. Dintre specii
mai deosebite amintim: crinul de pădure, coada cocoșului, măcrișul, iarba moale,
milițiana, omagul, nopticoasa, colțunul doamnei, tulichina, ștevia - endemism
carpatic, ciuboțica cucului, gențiana - endemism carpato-balcanic, iarba ciutei,
margareta, cruciulița.

3. Etajul alpin inferior. Tufărișurile de jnepeni, caracteristice pentru acest

etaj, sunt foarte răspandite mai ales pe versanții nordici ai abrupturilor dinspre
valea Prahovei și dinspre Bran. De asemenea, rezervația cuprinde și o bună parte
din jnepenișurile de pe platoul munților Piatra Arsă, Jepii Mari și Jepii Mici.
Jnepenișurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbuști de la noi, și anume
Lonicera coerulea. Aceasta a fost găsită pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe
Brâna Mare a Coștilei, lângă firul văii Albe, pe valea Gaura și muntele Grohotișu,
toate aceste zone fiind cuprinse în cadrul rezervației. Dar cel mai de seamă
reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este zâmbrul (Pinus cembra), singura
specie arborescentă care se ridică în zona alpină și care reprezintă un relict cu
răspândire limitată la noi. În cadrul rezervației principale, Pinus cembra se află
în două zone importante și anume: prima pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub
Brâna Mare a Jepilor, la 1750 m, în punctul Creasta cu Zimbri, și a doua în valea
Gaura, printre tufărișurile de jnepeni, la 1800– 1900 m altitudine, și pe muntele
Guțanu, între valea Gaura și hornul Țapului; în afara de acestea, se mai găsesc
câteva exemplare pe creasta nordică a muntelui Bucșoiu, deasupra văii Mălăești, la
circa 1700 m altitudine.

Dintre asociațiile de tufărișuri pitice se pot aminti: firuța, vițelarul, salcia

pitică, cornutul, garofița, afinul, merișorul. Asociația se întâlnește mai ales pe
versanții nordici sau vestici, unde zăpada se așterne tot timpul iernii, dar se
topește relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai
mici sau pe versanți mai luminați, mai întâlnim paiușul, rotunjioara. În etajul
alpin propriu-zis se întâlnesc cele mai interesante asociații din tot cuprinsul
Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum
și cele mai multe endemisme și rarității floristice. Remarcabilă din acest punct de
vedere este vegetația ce acoperă brânele, câmpurile înierbate ce înlănțuie
abrupturile stâncoase. Crestele ierboase și brânele de pe versanții abrupti și
însoriți sunt aproape în întregime acoperite de asociații de graminee,
caracteristice pe soluri scheletice. Aceste specii sunt făcieșul, păiușul și
feruța. Dintre speciile însoțitoare amintim: limba (plantă), ura (plantă), lâna
caprelor, garofița - endemisme ale Carpaților Meridionali. Se mai întâlnesc: cinci
degete, spârceta - endemism carpatic, unghia păsării, gențiana, ghintura,
cimbrișorul - endemism carpatic, vârtejul pământului, campanula, ochiul boului.