Grupa: PU IAI

Student: OMURZAC Ayla

Acțiuni revizioniste ale Rusiei în spațiul

ex-comunist

Tratatul de Prietenie, Cooperare și Asistență Mutuală a fost semnat, în capitala Poloniei, ca

răspuns la formarea NATO, precum și reacția din partea URSS la transformarea Germaniei de
Vest în stat independent și aderarea ei la NATO.
Organizaţia de la Varșovia a fost condusă de către Nikolai BULGANIN (premier), însoțit de
ministrul de externe MOLOTOV și mareșalii JUKOV și KONEV.
Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor baltice,
precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator.
Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene: Albania, Bulgaria,
Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia
de premierii și miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă era Iugoslavia, ale cărei
relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate.
Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și
obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra
Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul
„aliaților” săi. Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui
pact de securitate Est-Vest, astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.
Potrivit declarațiilor oficiale, inițiativa Pactului venea din partea unor state care își afirmau
„dorința de a stabili un sistem de securitate colectivă europeană bazat pe participarea tuturor
statelor europene, indiferent de sistemele lor sociale și politice”, iar semnarea acestuia venea ca
răspuns la integrarea Germaniei federale în NATO, în condițiile în care „o Germanie de Vest
remilitarizată și integrarea sa în blocul nord-atlantic crește pericolul unui nou război și reprezintă
o amenințare la securitatea națională a statelor iubitoare de pace, în aceste condiții, statele
europene iubitoare de pace trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și apăra securitatea.”
Prezența trupelor sovietice în statele membre a exacerbat tensiunile interne și antisovietice în
Polonia și Ungaria, unde în anul 1956 au avut loc evenimente de anvergură. Însă tocmai această
prezență sovietică a oferit URSS posibilitatea de a rezolva rapid problemele. În Polonia, Nikita
Hrușciov a renunțat la o confruntare directă și a acceptat reîntoarcerea lui Gomulka la
conducerea partidului comunist polonez, însă în Ungaria, unde decizia guvernului Nagy a fost de

1/4
a scoate țara din Pactul de la Varșovia i-a alarmat pe sovietici, iar situația a fost „rezolvată” prin
forță: Revoluția din Octombrie și invazia sovietică.
Tratatul de la Varșovia a fost invocat în 1968, când Uniunea Sovietică a folosit trupele Pactului
(soldați din Polonia, Germania de Est, Ungaria și Bulgaria) pentru a invada Cehoslovacia cu
scopul de a reinstaura controlul asupra guvernului de la Praga. În mod ironic, chiar în acest oraș
care a cunoscut în 1968 lupte între demonstranți și soldații Pactului de la Varșovia, s-a organizat,
în iunie 1991, conferința prin care organizația a fost oficial dizolvată.
Anterior dizolvării Tratatului de la Varşovia, la Praga, în 1991 (an în care şi Uniunea Sovietică s-
a dizolvat) Vestul Europei a continuat o existenţă liniştită, fără a se implica în conflicte, iar Estul
şi Centrul Europei a involuat.
Involuţia a fost cauzată de: neimplicarea Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa/
OSCE – principalul format de asigurare a securităţii – şi de destabilizarea instituţiilor existente la
acel moment. Aceste fapte au condus la fragmentări interne, disoluţia unor instituţii de securitate,
declanşarea unor conflicte interne şi în acelaşi timp apariţia insecurităţii la în rândul statelor.
Astfel, au apărut primele conflicte militare în Balcani şi pe Nistru.
OSCE este o organizaţie interguvernamentală la care au aderat 57 de țări din Europa, America de
Nord și Asia. Inițial (1975), s-au reunit pentru a forma un forum de discuții între Blocul de Vest
și cel de Est, fiind preocupată de controlul armelor, promovarea drepturilor omului, prevenirea
conflictelor, gestionarea crizelor și reabilitarea post-conflict.
În acest context, statele care erau parte a Tratatului de la Varșovia s-au văzut constrânse să se
reorienteze către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord/ NATO pentru a-și consolida
securitatea.
De-a lungul istoriei, Rusia a avut confruntări frecvente cu statele europene și cu Turcia pentru
câștigarea de influență în zona Mării Negre, aceasta reprezentând un element cheie pentru
politica rusă. În acest sens, în 2008 a atacat Georgia, în 2014 a ocupat ilegal Peninsula Crimeii,
iar în februarie 2022 a atacat Ucraina. Scopul subsumat al acestor agresiuni ruse de însușire de
teritorii este de a-și îmbunătăți poziția strategică și situația geopolitică la Marea Neagră,
urmărind să degradeze țările care au ieșire la Marea Neagră, dar nu sunt membre NATO, cum ar
fi Moldova, Ucraina, Georgia.
După ocuparea Crimeii, până la începutul lui 2022, Rusia a dobândit o influență militară efectivă
asupra Mării Negre: și-a desfășurat sisteme de rachetă antiaeriană și navală pe rază lungă și
radare de supraveghere. În actualul context, importanța strategică și geopolitică a zonei Mării
Negre, a crescut considerabil la nivel global, dar mai ales pentru NATO, care, în prezent, face
eforturi pentru a asigura o prezență militară constantă și susținută în zonă.
Mara Karlin, secretara adjunctă a apărării din SUA, a susținut că: „regiunea Mării Negre este o
zonă de importanță geostrategică fundamentală și este o chestiune-cheie pentru infrastructura
de tranzit și resursele energetice... Vom continua să încurajăm o cooperare mai profundă între
2/4
aliații și partenerii Mării Negre, pentru a descuraja și a ne apăra împotriva agresiunii în curs a
Rusiei în Ucraina și în mai ampla regiune a Mării Negre... Această cooperare include eforturi
suplimentare pentru a spori împărtășirea de informații pentru a construi conștientizarea comună
în sectorul maritim și nu numai".
„Statele Unite vor continua să lucreze cu aliații NATO pentru a extinde modernizarea militară și
pentru a înfrunta amenințarea militară a Rusiei, și prin îmbunătățirea posturii și exercițiilor
pentru a spori securitatea și prosperitatea regiunii".
Potrivit secretarei adjuncte a apărării din SUA, partenerii NATO au subliniat importanța Mării
Negre în strategia lor și au inițiat cooperări la nivel nuclear, economic, maritim, în domeniul
intelligence-ului etc. pentru a spori securitatea în zonă și a micșora influența și poziția rusă în
Marea Neagră.
Împotriva tuturor acestor eforturi, înfrângerea Rusiei ar însemna și pierderea Mării Negre, dar și
a Mării Azov, ceea ce este foarte greu de obținut având în vedere trecutul istoric și pasivitatea
NATO atunci când Rusia a ocupat forțat Peninsula Crimeii.
Cu privire la amenințările de tip hibrid ale Rusiei pe teritoriul României putem menționa
implicarea/ atragerea unor autori autohtoni în acțiuni care se aliniază cerințelor de la Kremlin,
folosindu-se de propagandă, dezinformare, fake-news etc.
Prin aceste acțiuni guvernul rus urmărește destabilizarea încrederii cetățenilor în instituțiile
statului, implicarea în decizii la nivel politic/ strategic, polarizarea societății românești, sporirea
xenofobiei și a ultranaționalismului.
De asemenea, mass-media joacă un rol foarte important, ea ar trebui să fie independentă și
jurnaliștii ar trebui să verifice știrile pe care le publică, să evite orice tip de manipulare venită
dinspre alte state sau personaje care au în intenție implicarea în luarea deciziilor de la nivel
politic ale României.
Ca măsuri de creștere a rezilienței România, ca stat membru NATO a participat la Resilience
Symposium 2022 și a achiesat la ideea de a-și construi/ consolida poziția, prin declarația
adjunctului secretarului general al NATO, Mircea Geoană care a subliniat importanța cooperării
guvernelor, societăților sectorului privat și a altor actori relevanți cu statele partenere NATO
pentru „a ne pregăti, de a întări și de a investi în capacitatea națiunilor noastre și a societăților
noastre de a se apăra”.
Ca și măsuri efective ce le poate lua România împotriva amenințărilor hibride ruse consider că
cel mai important punct ar fi identificarea vulnerabilităților care ar putea fi valorificate de către
statul rus, dar și combaterea dezinformării societății civile, prin cursuri, awareness, campanii de
promovare și educare cu privire la identificarea unor știri false sau cu conținut trunchiat care
promovează idei neadevărate, favorabile sau de susținere a unor state/ interese.

3/4
În același timp, transferul de expertiză între România și celelalte state partenere pe domeniul
dezinformării va putea facilita monitorizarea și combaterea dezinformării, contribuind de
asemenea la îmbunătățirea gradului de conștientizare a populației.
Nu în ultimul rând, combaterea dezinformării impune creșterea gradului de alfabetizare al
populației și de educare nișată în domeniul verificării surselor de informații, a autorilor, a
jurnaliștilor care publică diverse articole pentru a obține diverse foloase necuvenite sau pentru a
atinge interese proprii.
Printre vulnerabilitățile care pot fi exploatate printre primele locuri se află corupția, din toate
domeniile de interes, care poate conduce la scăderea încrederii populației în instituțiile statului,
în forțele de ordine, în transparența deciziilor etc. În acest context, este necesară o politică de
combatere a corupției de la nivelul instituțiilor de stat și nu numai.
În fapt, aceste metode clasice de reziliență nu fac față peisajului aflat în continuă schimbare al
amenințărilor hibride, tacticile acestora și principalele provocări pentru România, abordarea
integrată privind reziliența, răspunsul și cooperarea împotriva amenințărilor hibride, atacurile
cibernetice și securitatea cibernetică, informații străine, manipularea etc. sunt elemente care se
află mult peste nivelul populației de a înțelege la ce riscuri este expus statul.
În concluzie, România ar trebui să adopte o serie de măsuri care privesc: apărarea cibernetică,
intensificarea cooperării internaționale în domeniul securității, să depună eforturi constante
pentru a informa cetățenii, consolidarea instituțiilor, eliminarea corupției ș.a.m.d. Îmbunătățirea
rezilienței statului român în fața amenințărilor hibride reprezintă un efort continuu și
multidimensional, care necesită implicarea tuturor sectoarelor societății. Mai mult, provocarea de
a face față unor amenințări hibride din parte unor actori statali, implică și investiții în diverse
domenii cum ar fi educația, infrastructura și buna guvernare.

Surse:
https://www.euractiv.ro/extern/marea-neagra-este-dominata-militar-de-rusia-dar-occidentul-o-
vrea-in-centrul-strategiei-nato-62847; accesat la 11.12.2023;
https://e-arc.ro/category/stiri/; accesat la 07.12.2023;
https://www.wikipedia.org/; accesat la 07.12.2023;
https://historia.ro/sectiune/general/tratatul-de-la-varsovia-578559.html; accesat la 05.12.2023;
Revista științifică Impact Strategic nr. 2; 75/2020 a Universității Naționale de Apărare „Carol I”
– Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate; editura Universității Naționale de
Apărare „Carol I” București; accesat la 11.12.2023;

4/4