editorial

MESAJUL
MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE,
CU OCAZIA ÎMPLINIRII A ZECE ANI
DE LA ADERAREA LA NATO

A
stăzi, 29 martie, se împlinesc zece ani de la aderarea
cu drepturi depline a României la NATO, una
dintre cele mai importante realizări ale naţiunii
noastre după revenirea ţării la democraţie. Statul român a reuşit,
în aceşti zece ani, să consolideze o armată modernă, suplă,
eficientă, cu experienţă operaţională, adaptată la standardele
şi exigenţele NATO, urmărind cu hotărâre şi consecvenţă
planurile şi strategiile de transformare. Astfel, România şi-a
întărit statutul de ţară contributoare la efortul de realizare a
securităţii spaţiului euroatlantic. Integrarea în Alianţă a fost un
proces îndelungat, care a beneficiat de larga şi constanta susţinere
a poporului român, pentru care statutul de membru NATO
semnifică garanţia deplină de securitate pentru România.
Anul aderării a găsit militarii Armatei României în teatrele
de operaţii, îndeplinind angajamentele pe care ţara noastră şi
le-a asumat în plan militar. Misiunile Armatei României în
cadrul Alianţei au reprezentat o continuare firească a celor
la care am luat parte ca membri ai Parteneriatului pentru
Pace, iar beneficiile au devenit evidente prin realizarea unei
interoperabilităţi crescute, pe măsura acumulării experienţei şi
derulării programelor de modernizare. În aceşti primi zece ani
de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică, România a participat
la operaţii în Balcanii de Vest, în Afganistan, în Irak şi în nordul
Africii. În cadrul acestor misiuni, Armata României a avut
o prezenţă consistentă materializată într-un număr total de
40.000 de militari rotiţi în aceste teatre.
Preţul acestor participări se măsoară nu doar în resursele
materiale alocate, cât mai ales în sacrificiile militarilor români:
25 de eroi căzuţi la datorie sub drapelul patriei şi peste 140 eroi
răniţi şi invalizi. În această zi specială, mulţumirile mele se îndreaptă
către aliaţii noştri internaţionali, dar mai ales către militarii care
au participat şi participă activ la îndeplinirea misiunilor în teatrele
de operaţii. Aceştia din urmă sunt cei care poartă numele şi
drapelul României şi care fac ca numele ţării noastre să fie auzit
tot mai puternic în structurile internaţionale. Profesionalismul
lor, standardele impecabile de performanţă atinse în executarea
acţiunilor complexe, în cele mai dificile şi mai periculoase locuri
din lume, au fost remarcate constant de către partenerii şi aliaţii
noştri.
Militarii români au fost, în toată această perioadă de
profunde transformări, unii dintre cei mai buni ambasadori
ai României în lume. Ei merită, cu prisosinţă, felicitările şi
recunoştinţa noastră!

Ministrul Apărării Naţionale,

MIRCEA DUŞA

document 2014 1 (63) 1

studii/documente

10 ANI
DE LA
ADERAREA ROMÂNIEI LA NATO (I)
Lucian DRĂGHICI1

L a 2 aprilie 2004 două ceremonii se desfășurau

concomitent la Bruxelles și București. În faţa
Cartierului general al NATO, drapelul României era ridicat
care învinsese Germania nazistă și la izbucnirea „Războiului
Rece”. Printre aceste evenimente s-au numărat instaurarea
brutală a hegemoniei sovietice în Europa de Est, ameninţările
pentru a-și lua locul alături de celelalte drapele ale statelor directe la adresa suveranităţii Norvegiei, Greciei, Turciei,
membre NATO. La București, în faţa Palatului Parlamentului blocada Berlinului din 1948-19493.
era înălţat drapelul organizaţiei Nord-Atlantice. Așa cum a În acest context este înfiinţată, în martie 1948, prin tratatul
declarat președintele României cu această ocazie, cele două de la Bruxelles, Uniunea Europei Occidentale, formată din
ceremonii încununau o perioadă de peste un deceniu de Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda și Luxemburg, cu
eforturi, de reforme politico-militare, economice și sociale, care au rolul de a întări cooperarea pe plan militar, dar și în domeniul
schimbat radical instituţiile civile și militare ale statului român social-economic.
și au edificat un regim democratic solid și funcţional. Au urmat negocieri cu Statele Unite ale Americii și
Prin aderarea la NATO, România ieșea din așa-numită zonă Canada cu scopul de a crea o alianţă fondată pe garanţii de
gri, intrând în cadrul unei alianţe defensive politico-militare care, securitate și angajamente reciproce între Europa Occidentală
decenii de-a rândul, apărase statele democratice din Europa și America de Nord. În acest scop și alte state europene,
Occidentală de orice ameninţare militară la adresa lor. precum Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia și Portugalia,
au fost invitate ca să participe la acest proces.
***
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a Negocierile s-au finalizat, la 4 aprilie 1949, prin
fost înfiinţată la 4 aprilie 1949, când, în cadrul unei ceremonii semnarea, la Washington, a tratatului care consfinţea
desfășurate la Washington, reprezentanţii a treisprezece state constituirea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.
din Europa Occidentală și America de Nord semnau Tratatul Tratatul instituia un regim de securitate comun, bazat pe un
Atlanticului de Nord, o alianţă politico-militară creată cu parteneriat între cele 12 ţări. Ulterior au aderat la NATO:
scopul de a asigura statelor membre apărarea libertăţii prin Grecia și Turcia în anul 1952, Republica Federală Germania
solidaritate politică și un sistem militar de apărare adecvat, în 1955, Spania în 1982.
conceput pentru a descuraja și la nevoie pentru a respinge orice În anul 1949, atunci când a fost creată Organizaţia
formă de agresiune împotriva lor. Alianţa Nord-Atlantică a Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Sovietică
fost creată în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU era percepută ca fiind ameninţarea principală la adresa libertăţii
care reafirmă dreptul naţional la legitimă apărare individuală și independenţei Europei Occidentale. Implantarea prin
sau colectivă, mijloace violente
fiind o a ideologiei
asociere comuniste în
de state Europa Centrală
suverane, și de Est în a doua
unite în jumătate a anilor
hotărârea 1940, agresivitatea
lor de a-și propagandei
menţine sovietice contra
securitatea ţărilor din „lagărul
prin garanţii imperialist”
reciproce și au determinat
relaţii stabile g u v e r n e l e
2
cu alte ţări . occidentale să
D u p ă considere iminentă
anul 1945, declanșarea unui
o succesiune conflict. Din 1949
de eveni- și până la încheierea
m e n t e „Războiului Rece”,
au dus la la începutul anilor
destrămarea 1990, NATO a
Marii Alianţe 4 Aprilie 1949. Semnarea la Washington a Tratatului de constituire a NATO menţinut suficiente

2 1 (63) 2014 document

 studii/documente

capacităţi Peste trei ani,

militare la summit-ul
astfel încât NATO de la
să-și poată Bruxelles din
a p ă r a 10-11 ianuarie
membrii săi 1994, s-a
împotriva confirmat faptul
oricărei că existenţa
prezumtive A l i a n ţ e i
agresiuni Atlanticului de
din partea Nord rămâne
Uniunii indispensabilă
Sovietice, în cadrul
c a r e procesului de
împreună consolidare a
cu sateliţii unui parteneriat
săi europeni transatlantic
au format puternic între
în 1955 America de
Organizaţia Nord și o
Tratatului de Europă care
Noiembrie 1989. Căderea Zidului Berlinului
la Varșovia4. încerca să edifice
Stabilitatea asigurată de NATO pe plan militar, în o politică externă și de securitate comună.
perioada Războiului Rece, a ajutat Europa Occidentală, Tot în cadrul acestui summit a fost lansată iniţiativa
în ansamblu, să-și reconstruiască și să-și consolideze Parteneriatului pentru Pace în cadrul măsurilor luate pentru
prosperitatea după cel de-al Doilea Război Mondial, edificarea unei identităţi europene de securitate și apărare.
conferindu-i încredere și predictibilitate, elemente esenţiale Parteneriatul pentru Pace angaja NATO și pe partenerii
pentru creșterea economică. participanţi la acest program la activităţi concrete destinate
*** să permită realizarea creșterii încrederii și a eforturilor de
Căderea zidului Berlinului, în noiembrie 1989, sfârșitul cooperare în vederea întăririi securităţii pe plan politico-militar.
hegemoniei sovietice în Europa Centrala și de Est, reunificarea Parteneriatul pentru pace a extins și intensificat cooperarea
Germaniei în octombrie 1990 și dezintegrarea Uniunii politică și militară între NATO și ţările participante la acest
Sovietice în decembrie 1991 au marcat sfârșitul „Războiului program în vederea întăririi relaţiilor reciproce, încurajând
Rece”. Modificarea radicală a situaţiei politico-militare din spiritul de cooperare practică și atașament la principiile
7
spaţiul european a schimbat fundamental imperativele de democratice, caracteristice Alianţei .
securitate ale membrilor Alianţei5. Trebuie subliniat faptul că, la scurt timp după încheierea
Totuși, evenimentele care au avut loc ulterior au dovedit că summit-ului, România a fost prima ţară care a aderat la
pericolele și ameninţările la adresa păcii și stabilităţii se menţin. Parteneriatul pentru Pace, la 26 ianuarie 1994.
În anii 1990, NATO și-a adaptat strategia sa globală în raport Pe de altă parte, liderii statelor NATO prezenţi la Bruxelles
cu schimbările produse în contextul strategic și politic. au adoptat o declaraţie oficială conform căreia Alianţa Nord-
Domeniile de activitate cărora li s-a acordat o atenţie Atlantică era considerată în principiu deschisă și altor state
deosebită au fost cadrul politic instituţional creat pentru a europene în măsură să promoveze principiile Tratatului,
favoriza aprofundarea relaţiilor între NATO și partenerii dar se considera ca prematură discutarea calendarului unei
de cooperare din Europa Centrală și de Est, dezvoltarea eventuale extinderi a NATO. În cadrul declaraţiei se sublinia
cooperării în sectorul apărării și în domeniul militar, rolul că o viitoare extindere ar trebui realizată într-un mod care
NATO în gestionarea crizelor și în menţinerea păcii. să nu afecteze capacitatea NATO de a-și îndeplini funcţiile
În urma desfiinţării Organizaţiei Tratatului de la Varșovia esenţiale de apărare comună, de a întreprinde misiuni de
la 1 iulie 1991, a fost demarat un proces de apropiere a NATO menţinere a păcii, cât și alte noi misiuni. S-a convenit asupra
de fostele ţări comuniste din Europa Centrală și de Est, faptului că extinderea ar trebui să contribuie la întărirea
precum și de statele europene succesoare Uniunii Sovietice. eficienţei alianţei, la stabilitatea și la securitatea întregii
În acest sens, la 20 decembrie 1991, a fost înfiinţat Consiliul regiuni euroatlantice și la favorizarea obiectivului menţinerii
de Cooperare Nord-Atlantic, structură NATO destinată să unei Europe nedivizate.
edifice o punte între statele membre NATO și cele ale fostului Anul 1995 a consemnat în premieră participarea României
Tratat de la Varșovia în scopul cooperării politice, militare și la o misiune militară condusă de NATO. Prin Rezoluţia 1031
economice, pentru promovarea unui climat de stabilitate și a Consiliului de Securitate al ONU, Alianţa Nord-Atlantică a
securitate pe plan european6. fost mandată să constituie o Forţă de Implementare (IFOR)

document 2014 1 (63) 3

studii/documente
pentru aplicarea prevederilor Acordului de Pace de la Dayton
care punea capăt războiului din 1991-1995 care a dus la
destrămarea Iugoslaviei. Armata României a participat la
această misiune cu un batalion de geniu dislocat în Bosnia-
Herţegovina în perioada decembrie 1995-1996, iar după
încheierea misiunii IFOR, a activat ulterior, în aceeași zonă,
în cadrul Misiunii Forţei de Stabilizare (SFOR)8.
Prestaţia militarilor români în timpul acestor misiuni,
precum și în cadrul exerciţiilor multinaţionale desfășurate
în cadrul programului Parteneriatului pentru Pace au
demonstrat determinarea României de a implementa și
dezvolta criteriile de interoperabilitate cu structurile NATO
în vederea unei viitoare aderări.
***
În anul 1997, la summit-ul de la Madrid din 8-9 iulie, s-a
consemnat transformarea Consiliului de Cooperare Nord-
Atlantic în Consiliul Parteneriatului Euroatlantic în scopul
întăririi și lărgirii cooperării politice și militare între statele
NATO și statele partenere.
Totodată s-a hotărât dezvoltarea programului
Parteneriatului pentru Pace pentru a crește dimensiunea
politică și operaţională a PfP, pentru a crește rolul operaţional
al parteneriatului, a da un rol mai important consultărilor
politice dintre NATO, pentru a da posibilitatea statelor
partenere să participe într-o măsură mai mare la procesul
de luare a deciziilor și de planificare a activităţilor din cadrul
Parteneriatului pentru Pace.
Cea mai importantă decizie a summit-ului de la Madrid
a fost nominalizarea celor trei state care urmau să înceapă
procesul de aderare la NATO: Cehia, Polonia și Ungaria.
Pentru celelalte state candidate s-a anunţat că porţile NATO
rămân deschise. Omiterea României din primul val de aderare
la NATO a produs o mare dezamăgire în rândul opiniei
publice românești, fiind necesară o vizită „de consolare” a
președintelui SUA, Bill Clinton, la București imediat după
încheierea summit-ului.
***
Ulterior, în anii 1998-1999,
declanșarea crizei din provincia
Kosovo și internaţionalizarea
conflictului au fost evenimente
care au dus la afirmarea poziţiei
României de „furnizor de
securitate” în această regiune și
la amplificarea șanselor sale de
a accede la statutul de membru
cu drepturi depline al Alianţei
Nord-Atlantice.
La 24 martie 1999 NATO
dec lanșează operaţiunea
Forţa Aliată, prima acţiune
militară a NATO din istoria
sa, ea desfășurându-se în afara
graniţelor statelor membre. Inaugurarea unui pod construit de geniştii români care au participat la misiunea IFOR (1996)
4 1 (63)
Scopul declarat al acţiunii NATO era de a împiedica epurările
etnice comise de regimul Miloșevici în provincia Kosovo.
În sprijinul operaţiunii NATO, Parlamentul României
a decis, după dezbateri aprinse, la 22 aprilie 1999, folosirea
spaţiului aerian al ţării noastre de către avioanele aliate în
timpul operaţiunilor militare contra Iugoslaviei. Această
decizie a creat controverse în rândul opiniei publice din
România și a dus la deteriorarea relaţiilor româno-iugoslave.
După încheierea ostilităţilor, România a participat, începând
cu martie 2000, la misiunea NATO de menţinere a păcii
„Forţa din Kosovo” (KFOR), care avea ca scop pacificarea
provinciei, refacerea instituţiilor publice, a locuinţelor și a
drumurilor, asigurarea protecţiei populaţiei9.
Acţiunile României în perioada crizei din Kosovo au
constituit încă o dovadă concretă a dorinţei României
de integrare în structurile euroatlantice, a atașamentului
României faţă de valorile NATO.
În zilele de 23 și 24 aprilie 1999 la Washington a avut
loc o nouă reuniune a șefilor de stat și de guverne ai ţărilor
NATO. Semnificaţia acestei reuniuni este cu totul deosebită,
ea marcând aniversarea a cincizeci de ani de la constituirea
NATO.
În cadrul reuniunii a fost aprobat noul concept strategic
al alianţei și s-au convenit măsuri pentru intensificarea
procesului de dezvoltare a Identităţii Europene de Securitate
și Apărare. Trei state foste membre ale Tratatului de la
Varșovia, Cehia, Polonia și Ungaria, au fost admise oficial ca
membre ale Alianţei. Pentru statele candidate la primirea în
NATO a fost introdus un mecanism de pregătire și evaluare
individuală – Planul de Acţiune pentru Aderare.
Acest plan includea: programe anuale individuale,
un mecanism de răspuns al progresele statelor aspirante
prin programe care includeau asistenţă politică și tehnică,
coordonarea asistenţei NATO în domeniul militar. Planul
de Acţiune pentru Aderare era împărţit în 5 mari capitole:
probleme politice și economice; probleme militare; probleme
de securitate și cele privind cadrul legislativ10.
În comunicatul final al summit-ului de la Washington,
România era nominalizată pe locul întâi, alături de Slovenia, pe
2014 document
 studii/documente

lista ce conţinea cele ***

nouă state aflate în În zilele
procesul de evaluare de 21 și 22
în vederea integrării noiembrie 2002
în NATO. s-a desfășurat
Atacul terorist din summit-ul de la
11 septembrie 2001 Praga al NATO.
de la New York a În cadrul
determinat invocarea, acestui summit,
pentru prima oară în România a fost
istoria NATO, a nominalizată,
articolului V al alături de
Tr a t a t u l u i , p r i n alte șase state
care un atac asupra candidate,
unui stat membru p e n t r u
este considerat începerea
un atac asupra negocierilor de
tuturor membrilor aderare. Așa
organizaţiei. cum se arătă
În războiul Genişti români construind un pod pe timpul participării la misiunea SFOR într-o declaraţie
declanșat după oficială a
11 septembrie 2001 împotriva terorismului internaţional, Guvernului României decizia de la Praga a fost un rezultat al
Statele Unite și Marea Britanie au atacat bazele organizaţiei conduitei consecvente a României în ultimii 10 ani în susţinerea
Al-Queda din Afganistan și, în decembrie 2001, au înlăturat obiectivelor NATO, în susţinerea Alianţei.
regimul taliban care sprijinea această organizaţie teroristă. Extinderea NATO a fost unul dintre aspectele-cheie
Pentru normalizarea situaţiei, în urma Rezoluţiei 1386 din ale procesului de adaptare a Alianţei la noile condiţii de
decembrie 2001 a Consiliului de Securitate al ONU, a fost securitate din Europa post-Război Rece. Includerea de noi
instituită misiunea „Forţa Naţională de Asistenţă și Securitate naţiuni în NATO a servit interesele politice ale Alianţei, a
(ISAF). La 15 august 2003, NATO a preluat în mod oficial mărit eficacitatea și coeziunea și, nu în ultimul rând, a întărit
conducerea acestei misiuni11. securitatea și stabilitatea europeană.
Încă de la constituirea ISAF, în ianuarie 2002, România a Invitarea României să adere la NATO, alături de alte
participat cu trupe la misiunea ISAF din Afganistan și, din vara șase state, la summit-ul de la Praga (noiembrie 2002), a fost
aceluiași an, la Operaţiunea „Enduring Freedom”. În Afganistan, firească. Poziţia noastră de alăturare fără ezitări în cadrul
ca și pe teatrul de operaţii din Irak, acolo unde militarii români frontului multinaţional antiterorist a fost percepută favorabil
au fost prezenţi în perioada 2003-2009, s-au demonstrat de statele NATO, rolul important al României pe plan
în condiţii reale capacitatea și profesionalismul militarilor geopolitic și geostrategic în cadrul Alianţei devenind tot mai
români12. evident. Vizita
Atacurile președintelui
teroriste de la 11 SUA, George
septembrie 2001 W. Bush, la
î m p o t r i v a S UA București,
au reprezentat o i m e d i a t
piatră de hotar în după summit
evoluţia situaţiei și mesajul
internaţionale în s ă u a d re s a t
perioada post- poporului
Război Rece. român au avut
România a adoptat o o semnificaţie
poziţie responsabilă, aparte, de
alăturându-se încurajare a
c o a l i ţ i e i eforturilor
internaţionale necesare
antiteroriste și p e n t r u
acţionând ca aderarea
membru de facto al efectivă la
NATO. Aspect de la summit-ul NATO de la Madrid din 8-9 iulie 1997 Alianţă13.

document 2014 1 (63) 5

studii/documente

La 26 martie 2003, are loc, la Bruxelles, ceremonia Succesul aderării demonstrează forţa consensului politic
semnării protocoalelor de aderare la NATO a celor șapte state, asupra celei mai importante teme de politică externă
printre care și România, invitate la summit-ul de la Praga din românești - integrarea euroatlantică.
2002, moment care marchează procesul de integrare efectivă
***
a României în structurile NATO. Protocolul de aderare
a României la NATO era însoţit de un calendar pentru Alianţa Atlanticului de Nord a fost întemeiată pe baza
reforme care viza în principal adaptarea Armatei României unui tratat la care statele au aderat în mod liber, după dezbatere
la standardele NATO, transformarea acesteia într-o armată publică și ratificare de către parlamentele naţionale. Tratatul
de profesioniști. precizează drepturile acestor state, precum și obligaţiile lor
La 29 martie 2004 s-a desfășurat, la Washington, ceremonia internaţionale, conform Cartei Organizaţiei Naţiunilor
depunerii instrumentelor de aderare la Tratatul Nord-Atlantic Unite. Ţările membre se angajează să împartă atât riscurile
de către prim-miniștrii celor șapte state invitate: Bulgaria, și responsabilităţile, cât și avantajele ce decurg din securitatea
Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia. Acest colectivă și să nu încheie nicio înţelegere internaţională care
moment a reprezentat să fie incompatibilă cu
dobândirea din punct Tratatul.
de vedere juridic, al Pa r t e n e r i a t u l ș i
statutului de membru iniţiativa extinder ii
deplin al NATO. NATO au contribuit
La dobândirea esenţial la eliminarea
calităţii de membru r iscur ilor pr ivind o
deplin al Alianţei Nord- nouă divizare a Europei.
Atlantice, simbolizată În cadrul procesului
prin ceremoniile din de aderare, Alianţa a
2 aprilie 2004 de la contribuit efectiv la
Bruxelles și București, au reformele forţelor armate,
contribuit toate forţele în sensul sprijinului
politice și guvernările tranziţiei acestora de
de după 1989 și, la armate de tip masiv,
deopotrivă, opinia specifice Războiului
publică responsabilă. Rece, la structuri suple,
Aderarea României la mobile și robuste,
NATO a fost rezultatul adecvate noilor tipuri de
firesc al unui profund misiuni.
proces de acumulări ale 2 aprilie 2004. Scopul esenţial al
societăţii românești, Arborarea Drapelului României la Cartierul General al NATO de la Bruxelles NATO a fost, este și va
rodul unor ani de eforturi fi acela de a asigura, prin
susţinute pentru consolidarea democraţiei și statului de drept, de mijloace politice și militare, independenţa și integritatea
luptă împotriva corupţiei, birocraţiei și mentalităţilor învechite. teritorială a tuturor statelor membre, în conformitate cu
Este rezultatul emblematic al unui efort profund de schimbare Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei Naţiunilor
din temelii a întregii societăţi românești. Unite.
NOTE
1
Serviciul Istoric al Armatei. 7
*** Strategia militară românească în epoca modernă, Editura Nummus,
2
*** Manualul NATO. Parteneriat şi cooperare, Editura NEMIRA, Bucureşti, Bucureşti, 1999, p. 230.
1997, p. 19.
8
Călin Hentea, Cornel Scafeş, Horia Şerbănescu, Armata Română în misiuni
3
Paul Johnson, O istorie a lumii moderne. 1920-2000, Editura Humanitas, internaţionale (1991-2003), Colecţia „Dorobanţul”, Editura C.N.I. „Coresi”,
Bucureşti, 2005, p. 215. Bucureşti, 2004, p. 22.
9
Călin Hentea, Cornel Scafeş, Horia Şerbănescu, Op. cit., p. 27.
4
Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura ALLFA, Bucureşti, 10
Gl. mr. (r) dr. Mihail Ionescu, „Studiu introductiv” la volumul România-NATO.
2000, p. 204. Cronologie 1984-2004, Editura Militară, Bucureşti, 2004, p. 22.
5
Thomas Parish, Enciclopedia Războiului Rece, Bucureşti, Editura Univers 11
Călin Hentea, Cornel Scafeş, Horia Şerbănescu, Op. cit., p. 38.
Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 295. 12
Ibidem, p. 41.
6
*** Manualul NATO…, p. 81. 13
Gl. mr. (r) dr. Mihail Ionescu, Op. cit., p. 25.

10 Years from Romania’s adhesion at NATO (I)

Lucian Drăghici
Abstract: On April 2, 2004 were ceremonies at Bucharest and Bruxelles to mark Romania’s adhesion at NATO. The
end of the Cold War (1991) allowed the development of the cooperation in the military field, crisis management and peace
maintenance. Romania’s Army became a mobile, vigorous and supple structure capable to deal with the new challenges of
the international security.
Keywords: NATO, IFOR, adhesion, SFOR, summit

6 1 (63) 2014 document

 studii/documente

PRIMELE STRUCTURI INFORMATIVE ROMÂNEŞTI

Dr. Tiberiu TĂNASE1

Î n România, ca și în cazul tuturor Marilor Puteri care circumstanţe s-a creat monstruoasa coaliţie, o alianţă tactică
s-au înfruntat în prima mare conflagraţie mondială, între vârfurile liberale și cele conservatoare care au uneltit la
serviciile secrete își aveau originea la sfârșitul secolului trecut îndepărtarea domnitorului Cuza și aducerea în secret a unui
ori în primele decenii ale veacului XX. Apariţia primei domn străin, dintr-o veche familie regală.
structuri informative instituţionalizate cu caracter militar Practic, lovitura de stat din 10 februarie 1866 –
s-a înscris în amplul proces de organizare a armatei române abdicarea forţată a lui Cuza și înlocuirea sa cu Carol de
moderne, ca o necesitate impusă de apărarea și consolidarea Hohenzollern – a însemnat un al doilea moment în care
statului naţional român realizat prin Unirea Principatelor. clasa politică românească din Principatele Unite a găsit o soluţie
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (la 5 ianuarie inteligentă, prin care Europa a fost pusă în faţa faptului împlinit.
1859 ca domn al Moldovei și la 24 ianuarie ca domn al Ţării Noul domnitor provenea dintr-o veche familie regală din Prusia
Românești) a reprezentat o soluţie ingenioasă oferită de și, datorită acestui prestigiu, el nu mai putea fi contestat.
clasa politică românească din cele două principate, în care Prin urmare, prima fază a procesului de unificare naţional
generaţia revoluţionarilor pașoptiști a avut preponderenţă, în statală în societatea românească s-a realizat prin cele trei
sensul că a satisfăcut atât aspiraţiile de unitate naţional statală coordonate fundamentale: dubla alegere a lui Cuza, vasta
ale românilor, cât și prevederile operă reformatoare în sens de unificare și
Tratatului de la Paris din 1856. modernizare instituţională și înlocuirea
Alegerea aceluiași domnitor în rapidă a lui Cuza cu un prinţ străin care
Moldova și în Ţara Românească să-i poată consolida și continua opera. În
nu a reprezentat însă Unirea vastul program reformator iniţiat de Cuza
propriu-zisă. Pentru aceasta era se înscrie și instituţionalizarea primelor
nevoie de un ansamblu de măsuri structuri de informaţii, pe care domnitorul
și reforme în administraţie, justiţie, și-a fundamentat o serie de acte decizionale
apărare naţională și ordine publică, de mare importanţă.
economie, cultură etc. Până la Încă din primele luni de domnie, Cuza
sfârșitul domniei sale, Alexandru a luat măsuri pentru implicarea întregului
Ioan Cuza a reușit cu tact, răbdare aparat de stat în culegerea informaţiilor
și inteligenţă să realizeze vastul necesare actului decizional pentru realizarea
program de reforme, așa încât, pe deplinei unificări a ţării. Un rol deosebit a
bună dreptate, el rămâne în istoria revenit în acest sens Ministerelor de Interne,
românilor ca domnul Unirii. de Război, de Justiţie și Afacerilor Străine.
Opera reformatoare Aceste ministere au acţionat în cooperare și
desfășurată în direcţia unificării sub directa coordonare a domnitorului pentru
și modernizării instituţiilor neutralizarea cercurilor ostile din interior și
naţional statale românești a avut exterior.
loc într-o conjunctură internă și Ministerul de Interne, îndrituit cu
internaţională, dacă nu ostilă, cel menţinerea ordinii publice, a desfășurat
Alexandru Ioan Cuza în uniforma de general de cavalerie activitate informativă prin personalul
puţin nefavorabilă. (Colecţia de stampe a Bibliotecii Academei Române)
Pe plan intern lupta politică specializat, iar informaţiile de interes pentru
între unioniști și antiunioniști din perioada dinainte de siguranţa satului se raportau prefecţilor de poliţie, primului
ianuarie 1859 a căpătat alte valenţe și coordonate, continuând ministru și apoi domnitorului. Activitatea informativă în
a se manifesta în ciocnirea de interese dintre partida liberală și teritoriu (judeţe) a fost mult îngreunată, întrucât la început
partida conservatoare, miza fiind sensul și esenţa reformelor. structurile statale nu reușiseră să-și creeze o poliţie secretă
Pe plan extern se manifestau ostil cauzei unirii o serie de care să desfășoare o activitate specifică cu ajutorul agenturii,
medii politico-diplomatice, în special cele din imperiile iar pentru obţinerea informaţiilor prefecţii din judeţe erau
vecine: Otoman, Ţarist și Habsburgic. Mai mult, Unirea nu nevoiţi să plătească sume mari din fonduri proprii. Ulterior,
a fost recunoscută la început decât pe timpul domniei lui poliţiei i-au fost puse la dispoziţie fonduri secrete pe care le
Alexandru Ioan Cuza, după care, Ţările Române, conform putea utiliza în procurarea de informaţii și recompensarea
Statutului Dezvoltător al Conferinţei de Pace de la Paris, propriilor agenţi.
trebuia să revină la situaţia dinainte: cu doi domni, două Ministerul Justiţiei avea la rândul lui un rol important în
capitale, două parlamente, două armate etc. În astfel de obţinerea informaţiilor privind menţinerea stării de legalitate

document 2014 1 (63) 7

studii/documente

și motivaţiile actelor infracţionale. Parchetele și tribunalele Secţia a II-a și-a desfășurat activitatea până în anul 1865,
judecătorești care obţineau informaţii cu ocazia percheziţiilor când Statul Major General a fost desfiinţat, atribuţiile sale
sau din anchetarea celor arestaţi pentru diferite infracţiuni, administrative fiind trecute la Direcţia I din Ministerul de
întocmeau sinteze și buletine de informaţii pe care le înaintau Război. Ofiţerii au fost repartizaţi la corpurile de trupă și la
primului ministru și domnitorului. cele patru divizii teritoriale existente atunci, constituindu-se
În paralel, Al.I. Cuza a utilizat și sistemul informării într-un corp de stat-major cu ofiţerii dispersaţi pe teritoriu.
personale prin observare directă, la faţa locului, a stării de
spirit și mai ales a respectării legilor și a corectitudinii cu care Aparatul informativ şi contrainformativ special
funcţionarii statului își exercitau atribuţiile de serviciu. condus de Cezar Librecht
Prin intermediul Ministerului Afacerilor Străine s-au
creat primele structuri care desfășurau în paralel cu misiunile I se reproșa domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către
diplomatice, activităţi informative peste hotare. Prin agenţii adversarii politici – și din păcate acest reproș era în parte
misionari și funcţionarii diplomatici se reușea obţinerea unui fundamentat – că se înconjurase de o camarilă, adică de o
flux informaţional de utilitate pentru domnitor în normalizarea clică ce izbutise să-i câștige încrederea. Folosindu-se de aripa
relaţiilor cu vecinii, dar și în cunoașterea a ceea ce era de protectoare a domnitorului, camarila făcea trafic de influenţă
modernitate și utilitate în evoluţia instituţiilor europene, și se îmbogăţea, ceea ce a dus la dezamăgirea oamenilor de
economie, politicilor externe promovate de Marile Puteri și, bună credinţă.
nu în cele din urmă, a domeniului militar sub toate aspectele În fruntea acestei camarile se găsea Cezar Librecht,
sale (strategie, tactică, tehnică, dotare și aprovizionare). directorul general al Poștelor și Telegrafului, de origine
Au fost implicaţi oameni politici belgian. Inteligent, abil și curtean, Libreht
de încredere ai domnitorului și a știut să se facă util domnitorului,
înalţi funcţionari de stat trimiși ajungând să aibă o reală putere. El
în misiuni speciale de informare, fusese avansat de Cuza de la soldat la
precum D. Brătianu, I. Ghica, sublocotenent, fiind detașat cu acest grad
V. Mălinescu, V. Alecsandri. la Statul Major. Odată cu avansarea sa la
Ministerul de Război, devenit gradul de maior, Libreht a fost numit în
garant al apărării integrităţii statului funcţia de adjunct domnesc. Influenţa
român, a primit atribuţii și pe linia câștigată de belgian a fost datorată în
asigurării ordinii interne și a restabilirii primul rând rapidităţii cu care îl informa
ordinii în caz de tulburări. pe domnitor, graţie reţelei telegrafice
Un moment important îl constituie și a relaţiilor personale. Prin reţeaua de
data de 12 noiembrie 1859, când subalterni și prin legăturile sale personale,
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Libreht furniza domnitorului informaţii
prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, a despre prefecţi, șefii de instituţii, miniștrii
înfiinţat Statul Major General al și chiar despre primul ministru.
armatei, în componenţa căruia a apărut Există numeroase documente din
ca element de structură Secţia a II-a, arhiva personală a lui Cuza care s-au
primul serviciu de informaţii al armatei păstrat și care demonstrează că Libreht
române, condus de sublocotenentul nu se limita la a informa, ci, deseori,
Gheorghe Slăniceanu, ajutat de formula aprecieri ori sugera soluţii.
sublocotenentul Ștefan Fălcoianu. Generalul Gheorghe Slăniceanu Alteori intervenea în favoarea unor
Principalele atribuţii fixate prin actul cunoscuţi, în schimbul unor comisioane,
normativ au fost: întocmirea lucrărilor statistice, culegerea și ceea ce însemna trafi c de influenţă. Așa se explică și averea
centralizarea datelor și informaţiilor ce interesau operaţiile considerabilă pe care a reușit să o dobândească în câţiva ani.
tactice și strategice, precum și cunoașterea itinerarelor O avere acumulată nu din salariu de funcţionar public, ci din
militare. câștiguri ilicit obţinute, folosind trecerea pe care o avea pe
Totuși, activitatea acestei structuri a fost redusă, lângă șeful statului și relaţiile sale cu miniștrii.
simţindu-se nevoia unui serviciu mai cuprinzător și cu o Sesizând că se bucură de apreciere, oamenii politici din
problematică mai largă, dar tangentă cu nevoile armatei. S-au jurul lui Cuza au început să-l trateze pe Libreht cu mai multă
pus bazele activităţii de informaţii militare peste hotare, prin atenţie și în mod prevenitor. Cei din opoziţie ajunseseră însă
ofiţerii trimiși la studii în străinătate, în special în Franţa, să-l deteste. Nu este de mirare deci, că unul din cele dintâi
pe câmpurile de luptă din Europa sau chiar în America. O acte, după abdicarea lui Cuza, a fost destituirea, urmată de
atenţie deosebită s-a acordat informaţiilor obţinute de trupele arestarea și trimiterea în judecată a lui Libreht, precum și
de grăniceri, mai ales pe linia Dunării, unde începuseră sechestrarea averii sale. Actele ce ni s-au păstrat ne arată că
incidente între autorităţile române și cele otomane, mai ales acest fruntaș al camarilei s-a amestecat și în viaţa politică, în
între marinarii turci și cei români. alegerile municipale ori chiar în numirile de primari.

8 1 (63) 2014 document


În afară de Libreht, socotit pe drept cuvânt vârf sau tip
reprezentativ, opinia publică mai includea în camarilă alte
rude ale lui Cuza, printre care Docan și Cazarini, apoi pe
locotenent-colonelul Pisoţchi, pe șeful cabinetului domnesc,
Baligot de Bayne, pe prefectul Poliţiei Capitalei și bunul
camarad al lui Libreht în afaceri oculte, Nicolae Bibescu,
pe fostul ministru de Finanţe și vechi prieten al lui Cuza,
Al. Cantacuzino, în sfârșit, pe agentul României la Paris,
Iancu Alecsandri. Acestora li se reproșa că utilizează situaţiile
lor sau rudenia cu domnitorul spre a face afaceri și a se
îmbogăţi. Trebuie să recunoaștem că această goană după
îmbogăţire nu era caracteristică numai camarilei lui Cuza, ea
cuprinzându-i pe mulţi, mari și mici din cei care reprezentau
autoritatea de stat și exercitau puterea.
Este incontestabil că sub toate raporturile, camarila
și în primul rând vârful ei, Libreht, i-a făcut mult rău lui
Cuza. Ea a format unul din temeiurile cele mai de efect ale
propagandei adversarilor, adversari care aveau tot interesul
să o dezvăluie pentru a o compromite în faţa opiniei publice.
Casa somptuoasă a lui Libreht stătea ca o permanentă sfidare
în ochii mulţimii bucureștene, ca un memento al traficului de
influenţă și al afacerilor veroase. Dar această camarilă a iritat
nu numai pe civili, ci deopotrivă și pe militari, contribuind
la coagularea monstruoasei coaliţii și deci la precipitarea
deznodământului, respectiv înlocuirea lui Cuza.
Am subliniat aceste aspecte întrucât se atestă că încă de
la începuturile statului român modern avem de-a face cu un
fenomen care, din nefericire, se va repeta aproape obsedant
în istoria serviciilor secrete românești și anume, faptul că pe
lângă structurile informative instituţionalizate au funcţionat
și acele reţele paralele ale camarilelor de la Curte. Datorită
intereselor personale ori de grup, prezenţa acestora a făcut
ca cel puţin două principii fundamentale ale activităţii de
informaţii să fie puse sub semnul întrebării: echidistanţa
politică și legalitatea. Că așa au stat lucrurile și nu altfel, ne
vom convinge din aspectele principale ale următorului caz.
Asasinarea primului ministru Barbu Catargiu
În 1862, Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, îndemna
– fără efecte practice însă – pe colonelul Nicolae Bibescu,
prefectul Poliţiei Capitalei, să se intereseze de organizarea
unei cancelarii de renseignementare. Existenţa unei asemenea
structuri informative cu atribuţii de investigare secretă
a cazurilor cu relevanţă în domeniul apărării siguranţei
naţionale, ori pentru protejarea și promovarea intereselor de
stat, era de absolută necesitate, având în vedere jocul deosebit
de periculos al confruntărilor dintre conservatori și liberali,
ce domina scena politică românească din acea vreme.
Un tragic eveniment, ce poartă pecetea acestor acerbe
confruntări politice, s-a petrecut la 8 iunie 1862, când primul
ministru conservator, Barbu Catargiu, a căzut victimă unui
odios atentat terorist. Asasinatul propriu-zis se produsese
între orele 5-6 seara, când trăsura deschisă în care se afla
primul ministru, însoţit de colonelul Nicolae Bibescu, trecea
pe sub clopotniţa Mitropoliei. Au fost trase două focuri
de armă. Un glonte l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap,
omorându-l pe loc, celălalt a trecut pe la urechea lui Bibescu,
care de-abia după vreo sută de pași a reușit să oprească trăsura
document 2014 1 (63)
studii/documente
cu caii speriaţi. A fost suficient timp pentru ca atentatorul să
dispară în viile de pe dealul Mitropoliei.
Interesant e că Barbu Catargiu se dovedise conștient că
prin demersurile sale politice și fermitatea cu care le susţinea
se expunea unui mare pericol2. Chiar cu o jumătate de oră
înainte de a fi asasinat, el rostise în Parlament o frază rămasă
memorabilă: Voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de
a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării.
Numai că o astfel de voinţă politică avea nevoie,
pentru a se impune, de acele instrumente, adică servicii de
renseignementare – cum le denumea, după moda franceză,
domnitorul Alexandru Ioan Cuza – care să apere instituţiile
ţării și integritatea înaltelor personalităţi din conducerea
statului. Din nefericire, la vremea respectivă, astfel de
instrumente lipseau cu desăvârșire. Mai mult, cercetările
începute de organele în drept pentru descoperirea autorului
sau autorilor asasinatului au fost întrerupte brusc la scurtă
vreme și din ordin. Singura certitudine a fost că asasinarea lui
Barbu Catargiu nu fusese opera unui individ izolat, eventual
a unui dezechilibrat psihic, ci urmarea unui complot bine
organizat și cu implicarea unor înalte autorităţi din stat.
Suspiciunile au planat chiar asupra colonelului Nicolae
Bibescu, prefectul Poliţiei – poreclit, tocmai pe acest
considerent, Bibescu Pistol – precum și asupra unui anume
Gheorghe Bogati. Acesta din urmă, ardelean de origine,
fost ofiţer de carieră, se pare că nu avea frică de nimeni.
Documentele vremii sugerează că Bogati era în realitate un
agent dublu, cu vechi ștate pe frontul secret. El îndeplinise
mai multe misiuni secrete atât în beneficiul conducătorilor
partidelor revoluţionare din ţările supuse dominaţiei
Imperiilor Habsburgic și Otoman, cât și în sprijinul
guvernelor acestor două imperii. În 1862, Bogati se găsea
în București, frecventând un mediu mizer și imoral, care îl
putea determina la crimă. Pentru vinovăţia lui pleda faptul
că, imediat după atentat, starea sa materială se îmbunătăţise
substanţial, devenind chiar un om bogat, precum și faptul că
ulterior părăsise ţara, nesimţindu-se probabil în siguranţă.
Mai târziu, într-o scrisoare către Costache Negri, Alexandru
Ioan Cuza a încercat să explice cauzele asasinatului, pe care
l-a dezaprobat categoric: ura și fanatismul politic au înarmat
braţul celui ce a lovit pe domnul Catargiu.
The first Romanian Intelligence Structures –
Tiberiu Tănase, Ph.D.
Abstract: The election of Alexandru Ioan Cuza was
the debut moment of a series of measures and reforms in
administration, justice, national defense and public order,
economy, culture et cetera. From the first months of reign
A.I. Cuza took measures in order to create a state institution
in order to collect information.
Keywords: Alexandru Ioan Cuza, intelligence, Internal
Affairs Ministry, War Ministry, Justice Ministry
NOTE
1
Centrul de Studii Europene şi Naţionale al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
2
Este vorba despre un proiect de lege rurală, prezentat în Parlament, care nu se
deosebea în esenţă de un alt proiect conservator ce fusese respins anterior de
domnitor, prin care ţăranii erau deposedaţi de pământurile pe care le munciseră
de veacuri. Faptul acesta a făcut ca împotriva lui să se ridice întreaga opoziţie
liberală care dorea o rezolvare în interesul ţărănimii a problemei agrare.
9
studii/documente
125 de ani de la înfiinţare
ŞCOALA SUPERIOARĂ DE RĂZBOI DIN BUCUREŞTI
(1889-1948)
Comandor (r) prof. Dr. Aurel PENTELESCU1
S upranumită în epocă „Universitatea Militară
Românească” sau „cel mai înalt for de învăţătură
militară”2, Școala Superioară de Război din București, de-a
lungul existenţei sale de aproape șase decenii (1889-1948),
și-a îndeplinit misiunea pentru care a fost creată: formarea
ofiţerilor de stat major de care Armata Română avea nevoie în
toate structurile sale și răspândirea în Armată a celor mai înalte
cunoștinţe militare ale vremii (doctrină militară). Un document
din Arhivele Militare, din anul 1945, care licita „însușirile
esenţiale” și „defectele care întunecă valoarea” ofiţerului de stat
major, pe baza experienţei dobândită în cele două războaie
mondiale ale secolului al XX-lea, evalua Școala Superioară
de Război din București ca fiind „instituţie de înaltă cultură
academică”3, evidenţiindu-i meritele în formarea ofiţerilor de
comandă și de stat major ai Armatei Române.
Preliminariile
Războaiele napoleoniene de la cumpăna veacurilor
al XVIII-lea și al XIX-lea, cât și alte acţiuni militare europene
din prima parte a veacului al XIX-lea au pus în evidenţă
complexitatea confruntărilor militare a statelor beligerante și
nevoia unui corp de ofiţeri specializaţi în organizarea și conducerea
operaţiunilor militare. De aici – simplificând puţin lucrurile –
ideea înfiinţării unor școli de război pentru formarea ofiţerilor
de stat major și răspândirea ideilor și doctrinei militare la toate
nivelele armatelor, unitatea de concepţie asigurând nemijlocit
unitatea de acţiune în operaţiunile militare terestre și navale.
Drept urmare, au fost înfiinţate școli superioare de război
în majoritatea statelor europene occidentale, astfel: la Bruxelles
(Belgia) – în 1859; la Torino (Italia) – în 1867; la Berlin
(Germania) – în 1872; la Paris (Franţa) – în 18764.
În România – după cum se va arăta – s-a încercat înfiinţarea
unei astfel de școli încă din anul 1872, dar lipsa fondurilor și
vitregia vremurilor au plasat evenimentul abia în anul 1889, deci
cu o întârziere de 17 ani. Să notăm, în context, că în războiul
franco-prusian din anii 1870-1871, Franţa a fost învinsă,
iar Germania s-a proclamat imperiu (la 18 ianuarie 1871),
încheindu-și procesul de unificare statală prin forţa armelor.
Liderul militar de primă mărime a fost feldmareșalul german
Helmuth Carl Bernhard conte von Moltke (1800-1891).
Analiștii militari de ieri și de azi îl apreciază pe feldmareșalul
von Moltke drept unul din creatorii armatelor de factură
naţională, strateg al „războiului total”, purtat cu mari efective
și angajarea întregii economii – industriale și agricole – în
susţinerea efortului de luptă. Lui i se datorează – și faptul este
semnificativ în contextul evocării de faţă – organizarea de baze
moderne a serviciului de stat major și transformarea acestuia în
„creierul armatei”5.
Este meritul de necontestat al Domnitorului Alexandru
Ioan Cuza (1820-1873, domnitor: 1859-1866) de a fi organizat
10
Armata Română pe baze moderne, după model european, prin
ministrul de Război, generalul Ion Emanoil Florescu (ministru
de Război 1859-1865; 1871-1876), creându-se, chiar din anul
1859, Statul Major General, ca organ de direcţie al Armatei,
încadrat cu: ofiţeri absolvenţi ai școlilor de război din străinătate
(Bruxelles, Torino etc.); ofiţeri de geniu și artilerie; ofiţeri de
front apţi pentru serviciul de stat major6.
De precizat că numărul mic al ofiţerilor români care studiau
la școlile de război din străinătate, precum și nevoile presante ale
dezvoltării și întăririi Armatei Române în vederea dobândirii,
fie și prin forţa armelor, a Independenţei de Stat a României, au
făcut pe generalul Ion Emanoil Florescu să stăruie și să obţină,
la data de 18 martie 1872, Înalta aprobare a Domnitorului
Carol (1839-1914; domnitor: 1866-1881; rege 1881-1914) ca
să ia fiinţă și la noi o Academie de Război, cu studii pe 3 ani.
Acest decret nu a putut fi pus în aplicare, din lipsă de fonduri.
Mai mult, plecarea generalului Ion Emanoil Florescu de la
Ministerul de Război (1876), precum și desfășurarea războiului
ruso-româno-turc din anii 1877-1878 au amânat timp de 17
ani întemeierea Școlii Superioare de Război din București. Între
timp, după dobândirea Independenţei de Stat a României, în
1881, a fost o nouă încercare de a deschide cursurile conform
decretului din 1872. În acest scop, colonelul Eracle Arion este
numit director al școlii, iar Legea de Stat Major din martie 1883,
la art. 4 prevedea bazele de organizare și funcţionare a școlii,
în subordinea Marelui Stat Major7. Cu toate acestea, abia în
1889 viaţa Școlii Superioare de Război din București va deveni
realitate, dincolo de greutăţile specifice oricărui început, în acele
vremuri frământate.
Înfiinţarea Şcolii Superioare de Război
La 8 august 1889, sub nr. 14498, ministrul de Război,
generalul Gheorghe Manu (ministru de Război: 12 noiembrie
1888-3 noiembrie 1889; președintele Consiliului de Miniștri:
5 noiembrie 1889-15 februarie 1891) a prezentat un Raport
Majestăţii Sale Regelui Carol I prin care: a) amintește că
Legea asupra serviciului de Stat Major din martie 1883, la art. 4
prevede înfiinţarea unei „Școli Superioare de Resbel”; b) solicită
aprobarea proiectului de Decret care se alătură. Astfel, Regele
Carol I a semnat, la Castelul Peleș – Sinaia, în data de 8 august
1889, Înaltul Decret nr. 2073 de înfiinţarea Școlii Superioare
de Război, cu sediul în București (Anexa nr. 1)8.
Pe baza Înaltului Decret Regal nr. 2073 din 8 august
1889, art. 14, Ministerul de Război a elaborat Regulamentul
de organizare și funcţionare a acestei instituţii de învăţământ
superior din România, aprobat de Regele Carol I9. Regulamentul
detalia amplu prevederile Înaltului Decret Regal, precizând, de la
început că: „Școala Superioară de Război are de scop pregătirea
ofiţerilor pentru serviciul de Stat Major și răspândirea în armată
a înaltelor cunoștinţe militare” (Art. 1) și că: „Această Școală se
1 (63) 2014 document
 studii/documente

înfiinţează pe lângă Marele Stat

Major. Șeful Marelui Stat Major
are supravegherea superioară
asupra mersului Școlii, cât și
asupra examenelor în general”
(Art. 2)10.
Potr ivit unor aprecier i
ulterioare (la bilanţul celor
50 de ani de activitate, în 1939),
deși organizată după model
european, Școala Superioară
de Război din București a avut
numeroase carenţe în organizarea
și funcţionarea acesteia, cu
precădere în primele două decenii
(1889-1909), când la 15 aprilie
1909 a intrat în vigoare noua Lege
pentru serviciul de Stat Major,
în baza căreia s-a elaborat un
nou Regulament de organizare și
Primul sediu al Şcolii Superioare de Război (1889-1897)
funcţionare11. Acest regulament a
înlăturat formalismul iniţial (pregătirea și interogaţia cu carnetul astăzi, când sărbătorim 50 de ani de viaţă ai acestei instituţii, care
de notiţe, interzicerea intervenţiei ofiţerilor-elevi în discuţie a cunoscut nu numai greutăţile începutului, dar și ameninţări în
etc.), care făcea ca școala să apară prea rigidă, în condiţiile existenţa ei (căci în anul 1901 era cât pe aici să fie desfiinţată),
în care „se repetau cu oarecare dezvoltare multe din cursurile să aducem prinosul nostru de adâncă recunoștinţă memoriei
școlilor militare”12. Regelui Carol I, întemeietorul Școlii și salvatorul ei de la 1901,
Tot la începuturile sale, în baza Regulamentului din 1889, precum și tuturor acelor dintre precursori – care au slujit în
Școala Superioară de Război „nu dădea tacticii generale acest altar al culturii, de la înălţimea unei conștiinţe superioare,
importanţa pe care i-o dăm noi astăzi”13. Și încă multe alte asigurându-i progresul și reputaţia pe care o are astăzi”17.
aspecte asupra cărora nu este locul să insistăm14. Precizăm doar
faptul că Regulamentul din anul 1909 a extins scopurile Școlii Deschiderea cursurilor în anul 1889
Superioare de Război, care prevedea, alături de cele două de
până acum, un al treilea și anume „să procure ofiţerilor o bază Fiind în subordinea Marelui Stat Major al Armatei Române,
de pregătire în vederea comenzii și conducerii unităţilor”15, fapt Școala Superioară de Război a fost „găzduită” în patru camere
receptat benefic în armată, rămas în vigoare și astăzi sub expresia: mari și cinci cămăruţe, la ultimul etaj, aripa dinspre actuala
ofiţeri de comandă și de stat major. stradă General Constantin Cristescu, în localul din strada Știrbei
Mai precizăm că prin Regulamentul din 1909 Școala Vodă, unde era sediul Marelui Stat Major, azi sediul Direcţiei
Superioară de Război a inclus în dinamica procesului de Naţionale Anticorupţie.
învăţământ cursuri noi, cu mare impact în conducerea trupelor Dacă întemeietorul Școlii Superioare de Război din București
și pregătirea multilaterală a ofiţerilor-elevi (studenţi) precum: a fost Regele Carol I (faptul justifică pe deplin actuala denumire
Știinţele politico-sociale, Dreptul internaţional, Literatura a instituţiei militare de învăţământ superior – Universitatea
română, Istoria universală, Logica, Psihologia ș.a.16 După
Naţională de Apărare „Carol I”), primul organizator și comandant
războiul mondial din anii 1914-1918 doctrina și spiritul
al acesteia a fost generalul adjutant regal Ștefan I. Fălcoianu
Școlii Superioare de Război din București se vor modifica în
(1835-1905; șef al Marelui Stat Major al Armatei Române între
profunzime, un nou Regulament, elaborat în anul 1931, va licita
20 octombrie 1877-1878, 15 aprilie 1883-23 mai 1884 și
noile aspecte.
13 ianuarie 1866-18 și ministru de Război în guvernul Ion
Revenind la anul 1889, anul înfiinţării Școlii Superioare de 18
Război din București, găsim nimerit să cităm din Cuvântarea- C. Brătianu între 23 iunie 1884 și 13 ianuarie 1886) .
raport la semicentenarul instituţiei a generalului adjutant regal Deschiderea oficială a cursurilor Școlii Superioare de Război
Paul Teodorescu, fost comandant al acestei instituţii militare din București a avut loc în data de 5 noiembrie 1889, în prezenţa
de învăţământ superior, timp de un an (1 decembrie 1936- prim-ministrului Gheorghe Manu, generalului adjutant regal
1 decembrie 1937), dar care a iniţiat și supravegheat construcţia Ștefan I. Fălcoianu, generalilor Alexandru Cernat și Eraclie
localului din Șoseaua Pandurilor – București, inaugurat la Arion, precum și a „domnilor profesori militari și civili, a
6 decembrie 1939, astfel: „Deși s-au pierdut 17 din vechimea ei ofi ţerilor de stat major și a ofiţerilor – elevi ai noii școli”. S-a
(a Școlii Superioare de Război din București – n.n.), este totuși săvârșit „serviciul divin, obicinuit la aceste ocasii”19. De precizat
cu deosebire măgulitor pentru oștirea română, că fruntași ei să se că în preajma deschiderii cursurilor Școlii Superioare de Război
fi gândit încă din 1872 la crearea unei Școli de Război cu menirea din București, adică în data de 4 noiembrie 1889 a fost pus în
de a răspândi în armată înaltele cunoștinţe militare ale vremii și vigoare Regulamentul Școlii Superioare de Război, primul astfel
de a forma ofiţeri de stat major de care armata noastră, din ce de document de organizare și funcţionare a instituţiei – după
în ce mai puternică, avea neapărată nevoie (...). Se cuvine deci cum s-a mai arătat20.

document 2014 1 (63) 11

studii/documente
Evoluţia învăţământului
La semicentenarul instituţiei, în 1939, în lucrarea Istoricul Școlii
Superioare de Război, 1889-1939, procesul de învăţământ și alte
detalii de ordin istoric au fost analizate pe decade calendaristice,
utilizând criterii identice, cu informaţii extrem de utile și
interesante. Spre exemplu, în cadrul primei decade, 1889-1899,
între altele se face precizarea că sub îndrumarea generalului
adjutant regal Ștefan I. Fălcoianu și a maiorului Gheorghe Mareș,
directorul de Studii, „a ieșit în 1891 prima promoţie de ofiţeri
absolvenţi ai Școlii Superioare de Război”, compusă din 10 ofiţeri,
din care au fost brevetaţi șapte, iar la semicentenarul instituţiei se
aflau în viaţă generalii Constantin Anastasie – atunci locotenent
de infanterie, Ion Popovici – atunci locotenent de infanterie și
Ioan Toplicescu – atunci căpitan de cavalerie21.
Sintetizând evoluţia învăţământului militar superior în cei
cincizeci de ani de existenţă ai Școlii Superioare de Război din
București, în Cuvântarea-raport la semicentenarul instituţiei,
generalul adjutant regal Paul Teodorescu afirma: „În decursul
celor 50 de ani, scopul Școlii de a pregăti ofiţeri de stat major și
de a răspândi cunoștinţele superioare în armată, a fost urmărit cu
tenacitate”22. Pentru a adăuga imediat: „Pentru atingerea acestui
scop, cum era și firesc, învăţământul a mers pe dibuite, a avut de
suferit multe încercări și prefaceri, totuși a mers necontenit pe
linia progresului, ţinând pasul cu cerinţele vremurilor”23.
În aceeași Cuvântare-raport, generalul adjutant regal Paul
Teodorescu afirma: „Metodele întrebuinţate au fost la început
mai mult teoretice. Deși, chiar din toamna deschiderii școlii,
la Manevrele Regale din 1889, Regele Carol I spunea: «Am
simţit o vie satisfacţie de a fi faţă la manevrele executate cu
două corpuri de armată, care a fost o adevărată școală de război»;
vrând să sublinieze prin aceasta metoda practică (s.n.) ca bază
de învăţământ; cu toate acestea Școala a folosit multă vreme
metodele teoretice, de care ne-am resimţit la începutul războiului
trecut (1916-1919 – n.n.). Dar de atunci încoace s-au făcut mari
progrese, aplicaţiile de cazuri concrete pe hartă și călătoriile în
teren (numite și călătorii de studii – n.n.), cu simplă și dublă
acţiune, fac regula”24.
În context, precizăm și faptul că în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial și participarea Armatei Române la acţiunile
militare, atât în Est cât și în Vest (1941-1945), cursurile Școlii
Superioare de Război nu au fost întrerupte, școala oferind
condiţiilor de front ofiţeri de comandă și de stat major cu
pregătirea militară superioară adecvată. Cu alte cuvinte, nu s-a
repetat greșeala săvârșită în anii 1914-1918, când cursurile școlii
au fost întrerupte, desfășurarea acţiunilor militare având de
suferit din cauza lipsei unor cadre de comandă și de stat major
cu pregătirea militară superioară în dinamica evenimentelor25.
Revenind la cuvântarea raport menţionată, în sinteza asupra
consimţământului învăţământului, generalul adjutant regal Paul
Teodorescu afirma: „Sub raportul doctrinar am putut împărţi
cei 50 de ani în două epoci bine distincte: a) Prima, cea dinainte
de război (1889-1914 – n.n.), dominată de spiritul ofensiv, sub
influenţa campaniilor napoleoniene foarte mult studiate în Școala
noastră; sub imperiul răsunătoarelor războaie contemporane; și,
mai ales, sub impulsul dorinţei de realizare a idealului nostru
naţional. Acestei doctrine datorăm: intrarea noastră de două
ori în Ardeal – prin care am afirmat voinţa hotărâtă pentru
întregirea neamului; și totuși, mai târziu, ofensiva noastră până
12
la Budapesta – prin care s-au pecetluit odată pentru totdeauna
drepturile noastre în fruntariile actuale; b) A doua epocă, aceea
după război, dominată de spiritul defensiv, ce a izvorât în mod
firesc din îndeplinirea idealului nostru naţional. Dar de un
spirit defensiv activ (nu pasiv), gata de ripostă pentru apărarea
integrităţii și independenţei scumpei noastre ţări”26.
În acest context, cu totul remarcabile sunt Directivele pentru
anul de învăţământ 1937-1938, date sub semnătura generalului
adjutant regal Paul Teodorescu, unde problematica doctrinară
includea aspecte noi, astfel: „Situaţia noastră geografico-politică,
ca și posibilităţile noastre, ne impun în mod hotărât războiul
de mișcare. Studiul acestei forme a războiului, pe care Școala îl
preconizează, impune tratarea problemelor tactice cu un spirit și
o mentalitate înnoite de perspectivele pe care mijloacele moderne
ale tehnicii și știinţei, în general, le oferă artei militare”27. Pentru
a preciza imediat: „În această ordine de idei, va trebui să admitem
că bătălia și lupta de întâlnire vor constitui situaţii frecvente în
operaţiile noastre, în vederea cărora urmează să ne orientăm în
special preocupările”28.
Directivele, în continuare, dezvoltau ideile pentru acţiunile
militare în ofensivă, în defensivă, precum și în situaţiile tactice
speciale (utilizarea tancurilor, avioanelor etc.), pentru a conchide:
„Întregul nostru învăţământ tactic trebuie să se dezvolte pe
linia dinamică a operaţiunilor de război (s.n.). În acest scop,
studiile noastre tactice nu se vor limita exclusiv la «pregătirea»
unei operaţiuni; conducerea operaţiunilor, făcând prezentă
intervenţia reacţiei inamice, urmează să întregească și să dea
viaţă, întotdeauna, aplicaţiilor noastre. Prin acest procedeu se va
scoate în relief necesitatea hotărârilor repezi, a soluţiilor clare și
simple, a spiritului de întreprindere și a gustului de răspundere,
atât în concepţia cât și în execuţia unei operaţiuni”29.
Evident, astăzi, asemenea operaţiuni sunt considerate
arhicunoscute. La vremea aceea, ele solicitau, sub raport doctrinar,
întregul proces de învăţământ din Școala Superioară de Război.
Dovada fiind în acest sens acţiunile militare ofensive și defensive
desfășurate de structurile operative ale Armatei Române în anii
celui de-Al Doilea Război Mondial, care, evident, la rândul lor,
au adus elemente noi și o bogată experienţă de luptă.
În campaniile militare din anii 1913 şi 1916-1919
Cu ocazia Manevrelor Regale din 5/17 octombrie 1882,
Regele Carol I afirma: „Nimeni nu știe ce viitorul ascunde în
sânul său; noi însă știm că trebuie să ne pregătim, să ne întărim
și să ne rezervăm numai pe propria noastră putere”30. Se poate
spune că timp de peste 30 ani, cât și după moartea sa, în 1914,
aceste cuvinte regale au orientat – ca directivă – instrucţia
și dotarea Armatei Române, dovedindu-se profund realiste
în campaniile militare din anii 1913 și 1916-1919. În aceste
campanii s-a dovedit valoarea foștilor ofiţeri-elevi ai Școlii
Superioare de Război din București, calitatea ridicată a pregătirii
lot tactice și strategice în cadrul comandamentelor Armatei
Române la care au fost încadraţi. Spre exemplu, în campania din
1913 „statele majore au pregătit în cel mai mare secret, până în
cele mai mici detalii, mobilizarea și desfășurarea strategică. Peste
frontiere s-a aflat de acţiunea noastră tocmai după ce armata
trecuse Dunărea. La Viena se făcuseră pronosticuri că armatei
noastre îi va trebui trei luni pentru forţarea Dunării. Și noi am
făcut tot războiul numai într-o luni!”31.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

Fără îndoială, războiul naţional din anii 1916-1919 a constituit Drept urmare, în șirul jertfelor au fost și absolvenţi ai
examenul cel mare, unde s-a pus în evidenţă valoarea reală a Școlii Superioare de Război din București. Din 443 absolvenţi
comandanţilor și statelor majore române, dincolo de multe brevetaţi, 30 au căzut la datorie, adică 7% în primii 2 ani.
neîmpliniri și greșeli. Între altele, comandanţii și statele majore Potrivit datelor statistice, în Franţa din 1.750 ofiţeri brevetaţi,
române s-au înfruntat/măsurat cu comandanţii și statele majore 350 au căzut la datorie, adică 20% în 4 ani și 10% în 2 ani34.
germane care aveau pregătirea rezultată dintr-o experienţă seculară, Proporţia cifrelor este edificatoare! Printre jertfe și fostul
verificată în acţiunile militare din anii 1870-1871 și 1914-1916. profesor de tactică, generalul David Praporgescu, absolvent al
Mai mult, pe Frontul de Est acţionau mari comandanţi militari Școlii Superioare de Război, promoţia a 7-a, 1895-1897. După
germani, precum generalii Erich von Falkenhayn (1861-1922) sau război, în clădirea din strada I.C. Brătianu nr. 19 din București,
August con Mackensen (1849-1945), acesta din urmă a suferit în holul de onoare, pe peretele din stânga de la intrare s-a
un eșec la Mărășești, Oituz (iulie-septembrie 1917) în încercarea dezvelit o placă de marmură (astăzi pierdută/distrusă) cu gradul,
de a sparge frontul din Moldova, generalul Eremia Grigorescu numele și arma de provenienţă a celor 30 ofiţeri absolvenţi ai
(1863-1919), absolvent a doi ani de studii matematice la Sorbona Școlii Superioare de Război căzuţi pe Câmpul de Onoare,
(1877-1889) și stagiul de perfecţionare în arma artileriei pe lângă generalii David Praporgescu și Stan Poetaș, precum și 4 colonei,
Ministerul de Război al Franţei (1887-1889), interzicându-i, în 9 locotenenţi-colonei, 9 maiori, 6 căpitani35.
fruntea trupelor Armatei Române, accesul la victorie pe Frontul de De precizat că la 1 octombrie 1918 Școala Superioară
Est, în 191732. de Război
A c e s t e și-a reluat
consideraţii nu cursurile,
sunt o viziune dar nu la
triumfalistă asupra București, ci la
victoriilor militare Iași, în clădirea
românești din vara- Liceului
toamna anului Militar (azi
1917, încearcă să Spitalul
prezinte o realitate Militar).
de fapt – știută, E l e v i i
de altfel – ce arată promoţiei
valoarea militară a a 25-a, care
comandanţilor și au terminat
statelor majore în anul I la
acei ani crânceni. În 1 iulie 1914 și
acest context,facem au fost trimiși
precizarea că, deși la cor purile
evenimentele au de trupă de
fost vitrege pentru origine în
Armata Română 1902. Şcoala Superioară de Război perioada
în anul 1916, pentru România în general, întrucât iniţiativa trecuse neutralităţii (1914-1916) și ulterior, au revenit la studii în toamna
de partea adversarului, comandanţii și statele majore implicate în anului 1918. În ambele cazuri hotărârea a fost luată de Marele
acţiunile militare operative și-au păstrat judecata limpede și voinţa Stat Major. De la Iași Școala a revenit la București, în localul din
nestrămutată de a învinge. Reacţiunile militare românești de la bulevardul I.C. Brătianu nr. 19, Marele Stat Major mutându-se
Flămânda, Jiu și Argeș sunt doar câteva exemple. Cu toată situaţia din nou în clădirea din strada Știrbei Vodă. În toamna anului
tragică, comandanţii și statele majore au reușit să stăpânească 1920, Școala Superioară de Război a funcţionat în Amfiteatrul
evenimentele și să organizeze retragerea pe frontul din Moldova, Fundaţiei Universitare „Carol I” până la terminarea reparaţiilor
care s-a executat în condiţii care au permis salvarea Armatei localului propriu36.
Române. Reorganizarea armatei în iarna anului 1917 în Moldova, După război, elementul de noutate a fost înfiinţarea Școlii
pregătirea și desfășurarea operaţiunilor militare din vara-toamna Superioare de Intendenţă, la 10 noiembrie 1919, în baza
anului 1917, prin bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz au Înaltului Decret Regal nr. 4279/1919, cu durata de învăţământ
sporit, cu faptele de arme ce au avut loc, nădejdea armatei în victorie, de doi ani37.
românii de pe ambele versante ale Carpaţilor au văzut tot mai clar
împlinirea idealului lor naţional: România întregită33. Din şirul rezultatelor obţinute
Cum s-a mai arătat, în anii 1914-1918, cursurile Școlii
Superioare de Război din București au fost întrerupte, ofiţerii- În Cuvântarea-raport la a 50-a aniversare a instituţiei,
elevi fiind înapoiaţi la unităţile de unde au provenit, încadraţi generalul adjutant regal Paul Teodorescu afirma în faţa Regelui
în diverse funcţii corespunzătoare pregătirii lor și trimiși pe Carol al II-lea: „Sire, rezultatele obţinute de Școală sunt din cele
front. La fel personalul militar al școlii (comandant, directorul mai lăudabile. Ea a dat organizatori, fortificatori, comandanţi
de studii, profesorii etc.) au încadrat diverse funcţii la unităţile de mari unităţi, șefi militari, șefi de guverne, oameni de Stat,
trimise pe front. Starea de spirit era atunci unanimă: pe front, academicieni, profesori și scriitori militari”38. Desigur, un
în toiul luptelor pentru făurirea idealului naţional, unirea tuturor studiu riguros pe această temă ar fi interesant și util de făcut. Nu
românilor într-un stat naţional unitar – România întregită! este scopul evocării de faţă. Totuși, în context, exemplificăm cu

document 2014 1 (63) 13

studii/documente
ofiţerii și generalii români care au fost academicieni – membrii
corespondenţi, titulari sau de onoare ai Academiei Române,
în ordinea alfabetică, cu precizarea anului când au devenit
academicieni, astfel: mareșal Alexandru Averescu (1859-1938;
membru de onoare: 1923); locotenent-comandor Jean Bart,
scriitor (Eugen Botez, 1874-1933; membru corespondent: 1922);
general Nicolae Condiescu, scriitor (1880-1939; membru de
onoare: 1938), președinte al Societăţii Scriitorilor Români; general
Grigore Crăiniceanu (1852-1935; membru corespondent:
1910; membru titular: 1911; președinte al Secţiunii Știinţifice
a Academiei Române: 1925-1928); general Ștefan Fălcoianu
(1835-1905; membru titular al Societăţii Academice Române:
1876; vicepreședinte al Academiei Române: 1886-1888, 1891-
1892, 1898-1899); general Constantin Hârjeu, inginer (1856-
1928; membru corespondent: 1909); general Radu R. Rosetti,
istoric (1877-1949; membru corespondent: 1927; membru titular:
1934); căpitan Theodor Șerbănescu, poet (1839-1901; membru
corespondent: 1894); general adjutant Paul Teodorescu (1888-
1981; membru corespondent: 1938)39.
Precizăm că generalii Nicolae Condiescu și Radu R. Rosetti
au fost absolvenţi ai Școlii Superioare de Război, promoţiile a
15-a (1903-1905) și respectiv a 16-a (1904-1906). În schimb,
ofiţerii și generalii Alexandru Averescu, Grigore Crăiniceanu,
Constantin Hârjeu, Scarlat Panaitescu au fost ani îndelungaţi
profesori la această instituţie militară de învăţământ superior,
fiind chemaţi (aleși) în rândul academicienilor în timpul
activităţii lor de profesorat sau ca o recunoaștere a activităţii
desfășurată în plan știinţific militar și didactic superior.
Cu justificată mândrie, în 1939, generalul adjutant regal Paul
Teodorescu, în Cuvântarea-raport amintită afirma: „Elementele
formate de asemenea dascăli s-au afirmat atât în domeniul
teoretic cât și practic”40. Preciza, în continuare, că ofiţerii de
toate gradele au scris în decursul celor 50 de ani de existenţă
a Școlii Superioare de Război din București nu mai puţin de
3.270 de lucrări și că au acţionat „pentru răspândirea știinţei
militare în păturile cele mai adânci ale oștirii”41.
Preciza că în prima decadă, 1889-1899, s-au tipărit
470 de lucrări, apoi s-a mers progresiv, ajungându-se ca în
decada 1929-1939 să se tipărească 880 cărţi cu tematică militară.
Bilanţul general era, în 1939, ca număr de lucrări, astfel: Istoria
militară – 309; Tactica infanteriei – 258; Tactica generală – 196;
Tactica artileriei – 192 ș.a.m.d.42.
Fără îndoială, rezultatul de seamă, mândria și raţiunea de a fi
a Școlii Superioare de Război din București au fost, în anii 1889-
1939, cei 2.014 ofiţeri absolvenţi, la care s-au adăugat, în anii
1939-1948, încă 698 ofiţeri de stat major, în total 2.712 ofiţeri,
ceea ce nu este puţin, dacă ţinem seama că în primele decade
de existenţă a instituţiei numărul absolvenţilor de promoţie era
în medie de 20 ofiţeri. Abia după războiul din anii 1916-1919
numărul anual al absolvenţilor a fost de circa 40-50 ofiţeri,
conform tabelului43 alăturat:
1919 – 27 1926 – 59 1933 – 53 1940 – 66 1947 – 31
1920 – 44 1927 – 59 1934 – 59 1941 – 76 1948 – 41
1921– 67 1928 – 57 1935 – 64 1942 – 150 1949 – 43
1922– 73 1929 – 62 1936 – 59 1943 – 58
1923 – 67 1930 – 42 1937 – 59 1944 – 131
1924 – 57 1931 – 43 1938 – 57 1945 – 102
1925 – 60 1932 – 55 1939 – 55 1946 – 0
14
„Numărul de 2.014 elevi, câţi au trecut prin această Școală –
afirma generalul adjutant regal Paul Teodorescu la semicentenarul
instituţiei – au ridicat nivelul știinţific și profesional al oștirii
la un grad înalt, compatibil cu cel al armatelor occidentale”44.
Cred că nu greșim dacă extindem aprecierea și la promoţiile din
anii 1940-1949, respectiv promoţiile a 46-a (1938-1940) până
la promoţia a 54-a (1947-1949), mai ales că aceste promoţii
au luat cunoștinţă de evaluările întreprinse asupra campaniilor
militare din anii 1941-1945 și au participat pe front.
Corpul profesoral
Corpul profesoral al Școlii Superioare de Război din
București a fost compus de la început din profesori militari la
cursurile specifice militare – Istoria militară, Tactica generală,
Tactica armelor, Strategie etc., precum și din profesori civili la
cursurile de cultură generală, cum au fost: Istoria naţională și
universală, Limba și literatura română, Geografia, Psihologia,
Limbile străine (franceza, germana, bulgara, rusa etc.), Drept
internaţional ș.a.
De precizat că o evaluare completă, sistematică, pe cursuri, pe
etape istorice și nominalizarea profesorilor (militari și civili) nu
există încă în istoriografie. Evaluări disperate, cu fișe biografice,
doar câteva, în citata lucrare Mircea Agapie ș.a., Comandanţi,
profesori, absolvenţi (1889-1995), tipărită în 1995. Pe când o
astfel de lucrare, e greu de presupus, cercetarea istorică asupra
instituţiei, din păcate, nu a fost o preocupare sistematică, nici
înainte de anul 1989 și nici după, cu unele realizări modeste
în primul deceniu postdecembrist. În lucrare au fost evaluaţi
mari profesori militari, precum colonelul Dumitru Antonescu
(1860-1907), mareșalul Alexandru Averescu (1859-1938),
generalul Cristu Cantuniar (1892-1942), generalul Constantin
Cristescu (1866-1923), generalul Ion Jitianu (1867-1938),
generalul Alexandru Lupescu (1865-1934), generalul Socrate
Mardare (1894-1954), generalul Alexandru Pastia (1893-1942),
generalul Ion Sichitiu (1878-1958?), generalul Florea Ţenescu
(1884-1941) ș.a.
În Cuvântarea-raport la semicentenarul instituţiei, în 1939,
generalul adjutant regal Paul Teodorescu afirma: „Ofiţerii
români care au făcut școli sau stagii în străinătate și-au dat
seama de valoarea comandanţilor și profesorilor noștri. Într-
adevăr profesori ca Antonescu, Averescu, Mihăescu, Gărdescu,
Cristescu, Lupescu sunt perfect compatibili cu un Maillard,
Maudhui, Bonal, Landrezac, Foch, Petain și Dbenet (toţi din
Franţa – n.n.) sau cu alţii tot așa de iluștri din alte ţări”45.
Caracterizări asupra unor profesori militari îndeosebi, se
află în cele două lucrări apărute la semicentenarul instituţiei
– Istoricul Școlii Superioare de Război, 1889-1939 și Cartea
amintirilor absolvenţilor, 1889-193946. Spicuim câteva aprecieri
din aceste lucrări. Căpitanul Grigore Dan (promoţia 40/1932-
1934; locotenent infanterie la absolvire) scrie: „Am avut norocul
de a avea în ţară profesori care prin spiritul lor larg și accidental,
prin metodele lor didactice și prin vasta lor cultură generală
și profesională, m-au făcut deseori să regret că nu am putut
continua și anul II a-i asculta și urmări pas cu pas, idee cu idee,
în dezvoltarea, aplicarea și soluţionarea diferitelor probleme”.
În context, ofiţerul face un scurt elogiu profesorului de tactică
generală, locotenent-colonelul Socrate Mardari47.
Generalul de brigadă Alexandru Anastasiu (promoţia
8/1896-1898; locotenent infanterie la absolvire) nota: „Prelegerile
1 (63) 2014 document
 studii/documente

și mai ales interogaţiile profesorului de Istorie militară, maiorul Nicolae Iorga, în anii 1940-1945, la această catedră a predat
și mai apoi locotenent-colonelul D. [umitru] Antonescu, erau profesorul universitar Gheorghe I. Brătianu (1898-1953),
adevărate surse de învăţământ militar, de stil mare. Strategia, membru titular al Academiei Române, urmat în anii 1945-1948
tactica generală, tactica pe arme, organizarea, mobilizarea, de profesorul universitar Constantin Marinescu (1891-1982),
transporturile, aprovizionările, tehnica armamentului, a medievist, membru corespondent al Academiei Române51.
mijloacelor mari de luptă etc., toate aceste știinţe militare,
privite prin prisma ofiţerului de stat major de largă cultură și Nicolae Iorga, profesor la Școala Superioară de Război
solide criterii, toate le-am căpătat de la valorosul și neîntrecutul
profesor militar, decedatul colonel D. Antonescu”48. Sub raport istoriografic, noi am cercetat în linii mari acest
52
Generalul de brigadă Alexandru Cornăţeanu (promoţia subiect . Ar putea constitui în viitor o lucrare de sine stătătoare,
3/1891-1893; locotenent artilerie la absolvire) preciza în amintirile întrucât aria problemelor necercetate pe această temă rămâne
sale: „Singurul curs profitabil a fost cursul de stat major predat de vastă. În prelegerea inaugurală la cursul Chestiunea Rinului, ţinut
maiorul Alexandru Averescu, care prin metoda raţională, procedând la Școala Superioară de Război, în 1911, Nicolae Iorga afirma
de la simplu la compus, și motivând cu argumente solide, logice un adevărat proiect-program istoriografic de amploare și strict
și reale orice măsură luată, ne-a iniţiat prin cursul teoretic, prin necesar pentru toţi cei în uniformă militară, astfel: „Istoria nu dă
aplicaţiuni și prin jocul de război în arta conducerii micilor și marilor reţete pentru viaţa practică. Ea face sufletul celor care se pătrund
unităţi. Am simţit de învăţămintele ei.
că nu degeaba am Ea dă simţul realităţii
urmat Școala de lucrărilor și ajută cu
Război”. Continua judecăţi drepte. Ea
imediat: „Un alt privește azi pe oricine,
curs tot atât de bine căci oricine participă
predat și important la viaţa publică și o
a fost cursul de determină. Ea privește
Istorie militară, pe militari ca aceea
predat magistral care au un mai mare
de nemuritorul sacrificiu de făcut.
profesor maiorul Ei trebuie să-și dea
Mihăescu, care la seama de elementul
curs vibra puternic moral determinant
toată fiinţa lui al războaielor
militară. Orice act moderne”53. Adevăruri
militar era adânc rămase trainice și
studiat, prezentat peste o sută de ani
sub toate forţele și oricând! Ceea ce
Sediul Şcolii Superioare de Război în perioada 1897-1939
posibile, criticat și se modifică, în timp
deduse învăţămintele. El afirma: «Toată cultura militară ce ai te (și s-a modificat cu fiecare regim politic!), a fost politica de
ajută în a găsi repede și bine soluţia cea mai bună a situaţiei militare promovare a istoriei ca disciplină știinţifică în viaţa socială,
în care te găsești»”49. în învăţământ etc. De cele mai multe ori ignoranţa (ca azi!) a
Fără îndoială, șirul unor astfel de consideraţii ar putea devastat totul.
continua. Le găsim doveditoare pentru corpul profesoral Acest proiect-program istoriografic – dacă îl putem numi
militar al Școlii Superioare de Război din București. Cât astfel pentru Școala Superioară de Război din București – s-a
privește profesorii civili, în Istoricul Școlii Superioare de Război, încheiat în 1938 când Nicolae Iorga a predat ultimul său curs
1889-1939, este prezentat un text, intitulat: „Școala Superioară – Stări sufletești și războaie, cu lecţia de deschidere Războaie și
de Război omagiază munca domnilor profesori civili”. stări de spirit, în data de 15 noiembrie 193854.
Sunt nominalizaţi, cu gradul didactic aferent un număr Șirul cursurilor ţinute de Nicolae Iorga la Școala Superioară
de 57 profesori, din care 33 cadre didactice universitare de Război din București în cei peste 30 de ani de activitate, până
(23 profesori universitari; 10 conferenţiari universitari) (Anexa la tragicul său sfârșit din 27 noiembrie 1940, este impresionant.
nr. 2). Concluzia consemnată are următoarea formulare: „Acești La începutul veacului al XX-lea: Chestiunea Rinului. Istorie a
distinși reprezentanţi ai culturii românești au luat parte și continuă Europei apusene în legătură cu această chestie (1912): Chestiunea
să colaboreze – într-o adevărată armonie sufletească și intelectuală Dunării. Istorie a Europei răsăritene în legătură cu această chestie
cu profesorii militari ai Școlii – la formarea conducătorilor oștirii (1913); Chestiunea Mării Mediterane. Istorie a Europei de
noastre. Datorită muncii pe care au depus-o în slujba școlii și Miazăzi în legătură cu această chestie (1914); Chestia Oceanelor
luminii ce au răspândit, armata de ieri a îndeplinit idealul naţional, (1919). Aceste cursuri cuprind 24, 25, 24 și respectiv 12 lecţii,
iar acea de azi și mâine va fi oricând gata să apere cu sângele ei total 85 lecţii, corespunzător celor 95 ore de prelegeri în faţa
tezaurul ce i s-a încredinţat”50. ofiţerilor-elevi (studenţi) din promoţiile a 22-a (1910-1912),
În fruntea celor 57 de profesori civili era savantul polihistoric a 23-a (1911-1913), a 24-a (1912-1914) și respectiv a 25-a
Nicolae Iorga, care timp de peste 30 de ani a fost titularul (1913/1914-1918/1919) ale Școlii Superioare de Război din
catedrei de Istorie naţională și universală. După moartea lui București55.

document 2014 1 (63) 15

studii/documente
Ce sunt aceste chestiuni/chestii (=probleme) în discursul
știinţific și didactic al lui Nicolae Iorga? Nimic altceva decât
marile zone geostrategice ale Europei din toate timpurile: zona
renană, a Dunării, a Mării Mediterane. Se adaugă apoi zona
oceanelor, a Pacificului, în special. Lipsește, la Nicolae Iorga,
zona geostrategică a Mării Negre, adică o tratare specială, de sine
stătătoare, alta decât cea în legătură cu Marea Mediterană. Avea
să o evalueze Gheorghe I. Brătianu, discipolul lui Nicolae Iorga,
în cursul de la Universitatea București, cu lecţia de deschidere
din 15 decembrie 1941, care va deveni ulterior capodopera sa
știinţifică La mer Noire. Des origines à la conquête ottomane, tipărită
la München în 1969 și tradusă în limba română în 1988, Marea
Neagră. De la origini până la cucerirea otomană56.
Pe studiul deja citat, Zone geostrategice europene și factori de
risc în viziunea lui Nicolae Iorga, tipărit în 1999, noi am aplicat
pentru prima dată în istoriografie sintagma zonă geostrategică
la scrierile lui Nicolae Iorga, precum și caracterizarea că analiza
întreprinsă de marele savant era una geopolitică, cu sublinierea
că „la începutul acestui veac (studiul s-a tipărit prima dată în
1999 – n.n.), [Nicolae Iorga] a pus piatră de temelie, la noi
în ţară, studiilor care astăzi se cuprind în disciplina știinţifică
Geopolitica. El este, din acest punct de vedere, înaintemergătorul
școlii românești de geopolitică”57.
În perioada dintre cele două războaie mondiale Nicolae Iorga
a predat la Școala Superioară de Război cursurile: Dezvoltarea
așezămintelor politice și sociale ale Europei (1920, 1921, 1922);
Istoria românilor prin călători (1930, 1931, 1932); Românii în
străinătate de-a lungul timpurilor (1935); Oameni reprezentativi
în purtarea războaielor (1937); Stări sufletești și războaie (1938)58.
Ca cercetare istoriografică toate aceste cursuri erau în premieră
(ulterior aveau să fie tipărite în volume distincte, cu prelucrări și
adăugiri necesare, oferite marelui public), iar metoda de analiză
era aceeași: urmărirea anumitei probleme în decursul timpului,
cu consistente aprecieri asupra fenomenului militar european și
românesc, în context. Cursurile Oameni reprezentativi în purtarea
războaielor și Stări sufletești și războaie includ învăţăminte și
aprecieri surprinzător de utile și mereu actuale.
Sediile (localurile) Şcolii Superioare de Război
În principal, trei au fost localurile (sediile) în care au
funcţionat Școala Superioară de Război din București în cei
aproape 60 de ani de existenţă: a) în anii 1889-1897, în localul
din strada Știrbei Vodă; b) în anii 1897-1939, în localul din
bulevardul Ion C. Brătianu, nr. 19 (azi bulevardul Nicolae
Bălcescu, nr. 17-19); c) în anii 1939-1948, în localul din șoseaua
Pandurilor, nr. 68-7259.
Clădirea din strada Știrbei Vodă fusese ridicată în anii
1858-1861 cu destinaţia de a fi (și a fost) Spitalul Militar
Central din București, la iniţiativa doctorului Carol Davila,
inspector general al Serviciului Sanitar al Armatei. Ulterior,
Spitalul Militar Central s-a mutat unde se află și în prezent,
aproape de Gara de Nord, fapt ce corespunde corect la cerinţele
nevoilor militare de transport prin C.F.R. După 24 de ani de
funcţionare, în iarna 1885, clădirea din strada Știrbei a ars, fiind
părăsită până în anul 1893, când s-a restaurat pentru a adăposti:
Comandamentul Corpului 2 Armată (la parter); Marele Stat
Major (la primul etaj); Școala Superioară de Război (la etajul doi,
aripa dinspre actuala stradă General C. Cristescu; 4 camere mari
16
și 5 cămăruţe); Serviciul Geografic al Armatei; Comenduirea
Garnizoanei București ș.a.60.
Din toamna anului 1897 Școala Superioară de Război a fost
mutată în localul din bulevardul I.C. Brătianu, nr. 19, unde a
funcţionat 42 de ani, până în decembrie 1939, la etajul al doilea.
La etajul întâi al clădirii s-a mutat Marele Stat Major, iar la
parter era biblioteca condusă de Nicolae Densușeanu (1846-
1911), istoric (Dacia preistorică, 1913), membru corespondent
al Academiei Române. Un etaj pentru doi ani de studii, cu
promoţii de câte 15-25 ofiţeri-elevi, era relativ suficient pentru
acea vreme, la început61.
De precizat că acea clădire din bulevardul I.C. Brătianu,
nr. 19 era fosta cazarmă a jandarmilor călări, construită în
1883, renovată complet în anul 1897; se încadra în arhitectura
specifică epocii, faţada (cu 11 ferestre pe fiecare nivel) avea (și
are!) armonia unei clădiri ce s-a impus în centrul Capitalei timp
de peste un secol. Din motive ce ne scapă, clădirea nu poartă
însemnul „Monument istoric”, fapt ce conduce cu ușurinţă la
demolarea ei, ca atâtea alte imobile cu valoare istorică demolate,
inclusiv după anul 1989, nu numai în timpul fostului regim.
Mai precizăm că în cei 42 de ani, 1897-1939, în clădirea
(localul) Școlii Superioare de Război din actualul bulevard
Nicolae Bălcescu, nr. 17-19, au învăţat 38 de promoţii de ofiţeri ai
Armatei Române, totalizând 1.521 ofiţeri de stat major brevetaţi,
unde spre exemplu, promoţia a 21-a (1909-1911; 33 de ofiţeri-
elevi) a fost numită în epocă „Promoţia de aur”, fiind cea dintâi
promoţie numeroasă (peste regula academică de 20 ofiţeri),
dată fiind pregătirea candidaţilor care nu au putut fi respinși
la examenul de admitere. Colegi de promoţie: viitori generali
– Ion Antonescu, Nicolae Bolintineanu, Petre Cănciulescu,
C. Căpleanu, Alexandru Gorski, Constantin Ilasievici, Ioan
Sichitiu, Florea Ţenescu ș.a.
Pe drept cuvânt, în 6 decembrie 1939, când Școala Superioară
de Război s-a mutat în localul din șoseaua Pandurilor, s-au spus
în discursurile celor prezenţi despre localul din Bulevardul I.C.
Brătianu nr. 19, cuvinte încărcate de adevăr și emoţie, precum:
„Cu duioșie vom trece pe lângă vatra în care s-a călit sufletul
generaţiei întregitoare de Neam!” Numai că, pentru generaţiile
de azi și chiar cele de după Al Doilea Război Mondial, pe
zidurile clădirii niciun semn (placă de marmură, de bronz
etc.) nu amintește că în acea clădire, în anii 1897-1939, a
funcţionat Școala Superioară de Război, cea mai înaltă instituţie
de învăţământ academic militar din România și până după
războiul din anii 1914-1918, singura de acest fel din sud-estul
Europei62.
În circa trei ani de zile (1937-1939) localul din
șoseaua Pandurilor a fost construit, permiţând sărbătorirea
semicentenarului în această clădire, cu adunarea festivă în Aula
Magna, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, al Marelui Voievod
de Alba Iulia Mihai, a membrilor guvernului, a conducerii
armatei, a unor foști ofiţeri absolvenţi, precum și a ofiţerilor-
elevi din promoţia a 46-a (1938-1940) și a 47-a (1939-1941),
în frunte cu corpul profesoral al școlii63.
În cuvântarea sa, Regele Carol al II-lea a spus, între altele:
„Inaugurarea acestui frumos locaș, care va oblădui de acum
înainte Școala Superioară de Război, nu este numai inaugurarea
unei clădiri, ci este, o nădăjduiesc, inaugurarea unei epoci în
dezvoltarea învăţământului superior al oștirii”64. Iar generalul
adjutant regal Paul Teodorescu în amintita Cuvântare-
raport de la începutul festivităţilor în Aula Magna, afirma:
1 (63) 2014 document
 studii/documente

„Școala Superioară de Război a

pregătit până acum ofiţeri de stat
major cu caracter tactic. Această
pregătire apare astăzi, în lumina
războiului modern, ca unilaterală,
sau numai ca o parte dintr-un
tot, absolut indispensabil. Ea nu
mai corespunde concepţiei noi
a naţiunii armate, a teritoriului
mobilizat, a războiului tehnic
și economic, într-un cuvânt al
războiului integral”65. Pentru a
adăuga apoi: „Era timpul să ne
adaptăm. De aceea, fără a mai Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ – sediul actual inaugurat în anul 1939
pierde vreme, Școala, ascultând vocea progresului, prin Referatul școlii au fost drastic reduse. În raportul informativ către Marele
nr. 2503 din 9 ianuarie 1937 a propus o nouă organizare adecvată Stat Major, comandantul școlii, generalul V. Mihail raporta ca
concepţiei războiului modern, adică pe lângă secţia de stat major efective: 35 ofiţeri cadre (1 comandant, 28 în învăţământ, 8 în
existentă, unde se pregăteau ofiţerii de stat major cu caracter administraţie) și 80 ofiţeri-elevi (40 în anul I, 40 în anul II)71.
tactic, să se creeze secţia de stat major tehnic, din ofiţeri ingineri Prin Decretul nr. 1803 din 29 august 1948 al Prezidiului
și secţia de stat major economic, din ofiţeri de intendenţă sau de Marii Adunări Naţionale se stipula: „Art. 1. Pentru pregătirea
front, licenţiaţi în știinţe economice”66. În Cuvântarea-raport se superioară și politică a cadrelor armatei se înfiinţează Academia
preciza că deși ideea a fost însușită de Marele Stat Major nu s-a Militară”. În același decret se preciza: „Art. 9. Actuala Școală
putut pune în aplicare din lipsa unui local adecvat. Ca urmare, Superioară de Război se desfiinţează”72. Pentru ca în anul 1949,
noul local a fost un imperativ al vremurilor. Se concluziona: în perioada 12 iulie-15 septembrie, să aibă loc procesul de
„Noua Școală nu reprezintă, cum s-ar crede poate, o zidire organizare „pe baze noi” a Academiei Militare „cu concursul a
nouă; ea conturează o nouă concepţie și deschide o nouă epocă trei militari sovietici, veniţi special din U.R.S.S. în acest scop, de
în calea progresului în învăţământul academic militar67. În chip
la trei Academii Militare sovietice și care în perioada (...) au pus
evident, declanșarea și desfășurarea celui de-Al Doilea Război
bazele noii organizări a Academiei, după aceea a Academiilor
Mondial (1939-1945) a bulversat în mare măsură acest proiect
militare sovietice”73.
realist și generos.
Drept urmare, prin Decretul nr. 371 din 14 septembrie
1949 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, la București,
Desfiinţarea Şcolii Superioare de Război
se înfiinţau, după modelul sovietic, patru academii militare:
În anii războiului, cursurile Școlii Superioare de Război din Academia Militară (de comandă și de stat major), Academia
București nu au fost suspendate (greșeala din anii 1914-1918 Militară Politică, Academia Tehnică Militară, Academia
nu a fost repetată!), ci doar de câteva ori întrerupte temporar Spatelui Armatei, ca instituţii de învăţământ superior distincte,
74
sau scurtate. În anul 1944, în clădirea instituţiei a funcţionat cu structuri organizatorice separate și localuri diferite .
Misiunea Militară Germană pentru Armata de Uscat, în zilele În felul acesta, sub presiunea noului aliat, U.R.S.S., se
de 24-25 august 1944 dându-se aici lupte grele de către unităţi încheia definitiv gloria unei instituţii de învăţământ militar
ale Armatei Române. superior de talie europeană, organizată după model european
De precizat că ofiţerii-elevi, din promoţiile a 48-a (1940- și care timp de șase decenii (1889-1948) a format elita Armatei
1942) la a 51-a (1943-1945) au efectuat stagii pe front. Au căzut Române moderne, cu participarea acesteia la cele două războaie
pe Câmpul de Onoare pe frontul de Est generalii Alexandru mondiale ale secolului al XX-lea, Școala Superioară de Război
Ioaniţiu, Cristu Cantuniari, Alexandru Pastia, care toţi au fost din București. În toţi acești ani, deviza și fapta acestei instituţii
absolvenţi, profesori și comandanţi ai școlii, precum și 12 căpitani de învăţământ academic militar a fost: Labor improbus amnia
ofiţeri-elevi din promoţiile care au efectuat stagii pe front68. vincit (Munca dârză/stăruitoare învinge toate)75.
Procesul vertiginos de desfiinţare a Armatei Regale Române În finalul acestei evocări aniversare îmi permit să fac
și formarea armatei „de tip nou”, numită și „populară”, încheiat observaţia că istoria Școlii Superioare de Război din București
chiar în detalii, în primii zece ani postbelici (1945-1955), a (1889-1948), instituţie de învăţământ militar superior unică, pe
inclus fără rezerve și instituţiile de învăţământ producătoare durata existenţei sale, în societatea românească, în pofida unor
de cadre militare, îndeosebi școlile de ofiţeri, iar criteriile produse istoriografice din epocă sau actuale, este departe de a
de selecţionare erau după „originea socială sănătoasă”, adică fi fost scrisă, pe criterii riguroase sub raport istoric, dezvăluind
provenind din familiile de muncitori sau de ţărani fără avere69. multitudinea valenţelor ce i-au asigurat reușita și faima în
Școala Superioară de Război din București nu a fost scutită de acea vreme. Un singur exemplu, semnificativ, în fond. Câţi
un astfel de proces, supranumit „înnoitor”, când era, în esenţa dintre cititorii de azi cunosc că profesorul universitar Dumitru
sa, devastator. Sub raport juridic, dar și practic școala a fost Caracostea (1879-1964), istoric literar și folclorist român,
desfiinţată, pe motivul că era o „instituţie învechită și depășită membru al Academiei Române (corespondent: din 1936;
de mersul evenimentelor”70. Mai întâi, în vara anului 1945, titular: din 1938), a predat la Școala Superioară de Război la
sub incidenţa Comisiei Aliate de Control (sovietică) efectivele începutul veacului trecut, cât și ulterior, nu numai un curs de

document 2014 1 (63) 17

studii/documente
istoria literaturii naţionale, ci și un curs, din 1919, de psihologia
în legătură cu aspectele militare? Acest curs a fost alcătuit
treptat, pe baza interviurilor luate ofiţerilor-elevi și care, în
1922, a fost tipărit la Editura „Cartea Românească”, București,
sub titlul Aspectul psihologic al războiului – primul tratat de acest
gen în literatura română de specialitate – în care s-au analizat
pe criterii știinţifice Factorii sufletești ai înfrângerii, precum și
Factorii sufletești ai victoriei. Lucrarea nu a mai fost reeditată.
Actualitatea multor idei și soluţii practice oferite de text
(134 pagini) o cer, ca realizare de seamă a instituţiei, alături de,
să zicem, Oameni reprezentativi în purtarea războaielor sau Stări
sufletești în războaie de N. Iorga.
Bucharest Superior War School (1889-1948)
Commander (r.) prof. Aurel Pentelescu, Ph.D.
Abstract: Defense National University “Carol I” has the anniversary of 125 years from creation. Between 1889 and
1948 had the name Superior War School. It was one of the institutions that had high prestige in the European space,
due to its whole activity and also due to the quality of the education.
Keywords: Superior War School, Carol I, General Ştefan Fălcoianu, Nicolae Iorga, strategy
NOTE
1
Comisia Română de Istorie Militară.
2
Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939, Bucureşti, 1939, p. 20.
3
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond Şcoala Superioară
de Război (în continuare S.S.R.), dosar nr. 676, f. 320.
4
Cf. „Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7 (Cuvântarea
generalului Paul Teodorescu, ministrul Aerului şi Marinei la inaugurarea noului
local al Şcolii Superioare de Război din Şos. Pandurilor – Bucureşti).
5
Vezi fişa feldmareşalului von Moltke, în C. Căzănişteanu, V. Zodian,
A. Pandea, Comandanţi militari Dicţionar, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983, pp. 224-226.
6
Cf. Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939..., p. 29.
7
Ibidem, p. 31.
8
Ibidem, pp. 33-38; „Monitorul Oastei”, nr. 55, din 19 august 1889,
pp. 892-894.
9
Ibidem, pp. 40-88.
10
Ibidem, p. 41.
11
Ibidem, pp. 162-180.
12
Ibidem, p. 90.
13
Ibidem, p. 92.
14
Vezi pe larg, în volumul Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939,
legile de Stat Major elaborate, precum şi regulamentele Şcolii Superioare
de Război, cu comentariile aferente, de-a lungul celor cincizeci de ani de
activitate. Evident, documentele oficiale se regăsesc în „Monitorul Oficial”
sau „Monitorul Oastei”.
15
Ibidem, p. 178.
16
Ibidem, p. 179.
17
Cf. „Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7, col. 2.
Problema desfiinţării Şcolii Superioare de Război în anul 1901 este legată
de impasul economic în care se afla ţara, încă din anul 1899, în urma recoltei
neîndestulătoare, care a silit guvernele timpului la măsuri de austeritate severe.
Aplicarea programului de economii s-a început sub guvernarea lui G. Gr.
Cantacuzino (11 aprilie 1899-7 iulie 1900), s-a continuat de guvernul Petre P.
Carp (7 iulie 1900-13 februarie 1901) şi s-a accentuat sub guvernul Dimitrie
A. Sturdza (14 februarie 1901-20 decembrie 1904), când economiile au luat
forme drastice, iar ad-interim la Ministerul de Război (14 februarie 1901-18
iulie 1902) era chiar prim-ministrul D.A. Sturdza şi a dorit să dea un exemplu
de „sacrificiu”, motivând că o instituţie şcolară cu 15-20 elevi (studenţi) în ambii
ani nu era rentabilă în raport cu cheltuielile. Intervenţia promptă a Regelui Carol I,
întemeietorul Şcolii, sub motivul că „Şcoala făuritoare de «conducători de oaste»
trebuie să-şi continue activitatea”, a salvat instituţia. Datele guvernărilor din
această notă, cât şi din alte note din această evocare, după Ion Alexandrescu, Ion
Bulei, Ion Mamina, Ioan Scurtu, Enciclopedia de istorie a României, Editura
Meronia, Bucureşti, 2000.
18
Un bust din bronz înfăţişându-l pe generalul adjutant regal Ştefan I. Fălcoianu
a fost dezvelit nu cu mult timp în urmă la Universitatea Naţională de Apărare
„Carol I”, în curtea de la intrarea prin Şoseaua Pandurilor.
19
Cf. „Revista Armatei”, anul 7, nr. 21-22, 15-20 noiembrie 1889, p. 764.
Vezi şi Aurel Pentelescu, Şcoala Superioară de Război (1889-1948), Repere
cronologice, în vol. Cartea amintirilor absolvenţilor. O sută de promoţii
18
Reiterăm ideea unor plăci comemorative pe fiecare din cele
trei localuri în care a funcţionat Școala Superioară de Război din
București. Textul unor astfel de însemne ar putea fi: „În această
clădire, în anii ... a funcţionat /Școala Superioară de Război din
București/ (Azi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”),/
fondată în anul 1889”.
Evident, anii înscriși ar fi: 1889-1897 pentru localul din
strada Știrbei Vodă; 1897-1939 pentru localul din actualul
bulevard Nicolae Bălcescu, nr. 17-19; 1939-1948 pentru localul
din șoseaua Pandurilor. În felul acesta instituţia de astăzi –
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, București, ar arăta
respectul cuvenit predecesoarei – Școala Superioară de Război
din București. Doamne ajută!
(1889-1995). Texte selectate, coord. Mircea Agapia, Aurel Pentelescu, Ion Emil,
Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1994, pp. 520-528.
Aceste Repere cronologice au fost transferate fără modificări în vol. Ilie Marin,
Eugen Cican, Ion Emil, Ad perpetuam rei memoriam, Editura Academiei de
Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2003, pp. 15-25 şi în vol. Mircea Mureşan,
Universitatea Naţională de Apărare. Scurt istoric, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, pp. 3-13.
20
Vezi „Monitorul Oastei”, nr. 70, 18 noiembrie 1889, pp. 1114-1157.
21
Vezi nominalizarea promoţiilor Şcolii Superioare de Război în excelenta
lucrare Mircea Agapie, Dănuţ-Mircea Chiriac, Ion Emil, Constantin Hlihor,
De la Şcoala Superioară de Război la Academia de Înalte Studii Militare.
Comandanţi. Profesori. Absolvenţi, Editura Academiei de Înalte Studii Militare,
Bucureşti, 1995, pp. 175-212; Istoricul ..., p. 101.
22
Cf. „Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7, col. 3.
23
Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939..., p. 101.
24
Ibidem.
25
Vezi, în acest sens, consideraţiile pertinente dezvoltate în lucrarea Istoricul
Şcolii Superioare de Război, 1889-1939, din decada a treia, 1909-1919,
cap. 5, pp. 254-270.
26
Cf. „Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7, cd. 3.
27
Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939 ..., p. 311.
28
Idem.
29
Ibidem, p. 312.
30
Apud Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939, p. 183.
31
Ibidem, p. 258.
32
Date după C. Căzănişteanu ş.a., Op. Cit., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983.
33
Cf. Istoricul Şcolii Superioare de Război 1889-1939 ..., pp. 258-270.
34
Idem, p. 269.
35
Ibidem, pp. 333-334. Aici, lista nominală completă.
36
Ibidem, p. 293. În timpul ocupaţiei (1916-1918) au fost aduse mari daune
clădirii.
37
Ibidem, p. 299.
38
„Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7, col. 4.
39
Cf. Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române. Dicţionar, 1866-1999,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999; vezi şi ediţiile ulterioare.
40
„Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7, col. 4.
41
Ibidem.
42
Ibidem.
43
Datele s-au preluat din Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939
..., Anexa nr. 2; Mircea Agapie ş.a., De la Şcoala Superioară de Război la
Academia de Înalte Studii Militare. Comandanţi, profesori, absolvenţi (1889-
1995) ..., pp. 200-212.
44
„Universul”, anul 56, nr. 337, vineri 8 decembrie 1939, p. 7, col. 4.
45
Idem.
46
Cartea amintirilor absolvenţilor, 1889-1939 este o lucrare unicat, aflată
în patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Bucureşti.
Are formatul A3, cu file din carton desen dactilografiate. Exemplarul a fost
legat în piele albăstrie, cu titlul imprimat în foiţă de aur. Cuprinde mărturii ale
1 (63) 2014 document

absolvenţilor Şcolii Superioare de Război din toate cele 45 promoţii (1881-1939).
Lucrarea a fost reeditată în anul 1994, sub îngrijirea unui colectiv format din
general-maior Mircea Agapie, colonel Aurel Pentelescu, maior Ion Emil. Această
ediţie reproduce sub formă de texte selectate (referitoare strict la activitatea de
învăţământ – comandanţi, profesori, cursuri, metode de pregătire, pentru ofiţerul
de stat major etc.) şi amintirile absolvenţilor instituţiei din următorii 45 de ani
(1940-1995), cu mărturii din fiecare promoţie. Titlul complet al acestei ediţii
este: De la Şcoala Superioară de Război la Academia de Înalte Studii Militare.
CARTEA AMINTIRILOR ABSOLVENŢILOR. O sută de promoţii (1889-1995).
Texte selectate, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1994, 576
p. (A5). Concomitent cu ediţia tipărită (500 ex.), în 1994, s-a realizat un exemplar
unic similar celui din anul 1939, cuprinzând textele integrale ale absolvenţilor ca
răspuns la chestionarul avansat. De precizat că ediţia tipărită din anul 1994 s-a
bucurat de aprecieri consistente din partea tuturor cititorilor.
47
Cf. Cartea amintirilor absolvenţilor, ed. 1994, p. 137. Ofiţerul Dan Grigore
este tatăl pianistului de renume Dan Grigore. Ca şi alţi ofiţeri, locotenentul Dan
Grigore a urmat anul II de studii la Paris.
48
Ibidem, pp. 21-22.
49
Ibidem, pp. 15-16.
50
Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939 ..., pp. 381-383.
51
Istoricul Gheorghe I. Brătianu a predat la Şcoala Superioară de Război din
Bucureşti (localul din şos. Pandurilor, în Aula Magna) cursurile: Originile şi
formarea unităţii româneşti (6 prelegeri, în perioada 3-18 februarie 1942) şi
Formule de organizarea păcii în istoria universală (4 prelegeri, în perioada
30 mai-30 iunie 1945). În anul 1945 a fost suspendat ca profesor la Şcoala
Superioară de Război, iar ulterior din toate funcţiile publice ce le deţinea; în
perioada august 1947-mai 1950 fixându-i-se domiciliul obligatoriu, apoi a fost
întemniţat la Sighet – Închisoarea deţinuţilor politici, unde a sfârşit în aprilie 1953,
în vârstă de 55 ani. Cursul Originile şi formarea unităţii româneşti. Prelegeri
ţinute la Şcoala Superioară de Război a fost reeditat integral (226 p.) la Editura
Academiei de Înalte Studii Militare-Bucureşti, în anul 1994, sub îngrijirea
istoricilor militari colonel Aurel Pentelescu şi locotenent-colonel Petre Otu.
52
Vezi Aurel Pentelescu, Nicolae Iorga, profesor la Şcoala Superioară de
Război, în „Lupta întregului popor”, nr. 3(17), 1988, pp. 46-47. Se pare că
acest articol a fost cel dintâi în istoriografie pe această temă; Aurel Pentelescu,
Zone geostrategice europene şi factori de risc în viziunea lui Nicolae Iorga,
în vol. Omagiu istoricul Gheorghe Buzatu, Editura EMPRO, Focşani, 1999,
pp. 656-679; Aurel Pentelescu, Gavriil Preda, Ultimul curs al lui Nicolae Iorga
la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti, în vol. Nicolae Iorga, 1871-1940.
Studii şi documente, vol. IV, coord. Constantin Buşe, Constantin Găiecan,
Editura Universităţii din Bucureşti, 2007, pp. 399-417; Aurel Pentelescu,
Gavriil Preda, Lecţia de deschidere la cursul „Stări sufleteşti şi războaie” a
lui Nicolae Iorga la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti, din data de
15 noiembrie 1938, în vol. Nicolae Iorga, 1871-1940. Studii şi documente, vol.
VI-VII, coord. Constantin Buşe, Constantin Găucan, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2008, pp. 476-497; Aurel Pentelescu, Gavriil Preda, Omagiul Şcolii
Superioare de Război din Bucureşti pentru Nicolae Iorga (s-a tipărit cu titlul:
Şcoala Superioară de Război pentru Nicolae Iorga), în vol. Nicolae Iorga,
1871-1940. Studii şi documente, vol. XI, coord. Constantin Buşe, Constantin
Găucan, Editura Universităţii din Bucureşti, 2010, pp. 249-262.
53
Nicolae Iorga, Chestiunea Rinului. Istorie a Europei apusene în legătură
cu această chestie. Lecţii ţinute la Şcoala de Război. Tipărite după notele
stenografice ale domnului H. Stahl pentru folosul elevilor săi..., Vălenii de
Munte, Editura Societăţii „Neamul Românesc”, 1912, 272 p.; p. 9.
54
Nicolae Iorga, Stări sufleteşti şi războaie. Lecţii la Şcoala Superioară de
Război în 1938. Tipărite pentru ascultătorii săi de ..., Bucureşti, Editura şi
Tipografia Şcolii Superioare de Război, 1939, 112 p.; idem, Războaie şi stări
de spirit (Lecţia de deschidere la Şcoala Superioară de Război) de..., în „Spirit
Militar Modern”, anul I, nr. 2, ianuarie-februarie 1939, pp. 1-9. Volumul Stări
sufleteşti şi războaie, ediţia 1939 conţine cele 9 lecţii ţinute de Nicolae Iorga,
fără lecţia de deschidere. A fost reeditat în 1994 la Editura Militară, Bucureşti,
de Anca Pavelescu, adăugându-se textele lui Nicolae Iorga: Sufletul românesc
şi Îndreptare de ostaşi. După mai multe căutări în biblioteci noi am descoperit
textul lecţiei de deschidere la cursul Stări sufleteşti şi războaie din data de
15 noiembrie 1938, pe care l-am tipărit în anul 2008, cu un comentariu adecvat,
în vol. Nicolae Iorga, 1871-1940. Studii şi documente, vol. VI-VII, coord.
Constantin Buşe, Constantin Găucan, Editura Universităţii Bucureşti, 2008,
pp. 476-497; în anexă: pp. 484-497; textul s-a reprodus după revista „Spirit
Militar Modern”, anul I, nr. 2, ianuarie-februarie 1939, pp. 1-9. Drept urmare,
o ediţie completă Nicolae Iorga, Stări sufleteşti şi războaie. Lecţii la Şcoala
Superioară de Război în 1938, aflată în pregătire, va fi, sperăm, bine primită şi
după 75 ani de la ediţia princeps.
55
Vezi Istoricul Şcolii Superioare de Război..., pp. 396-398. Analiza distinctă
a fiecărui din aceste cursuri (4 în total) s-a făcut în Aurel Pentelescu, Zone
geostrategice europene şi factori de risc în viziunea lui Nicolae Iorga, în
vol. Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, Editura EMPRO, Focşani, 1999,
pp. 656-674; vezi acelaşi studiu, în Aurel Pentelescu, În faţa Istoriei. Gheorghe
I. Brătianu (1898-1953), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, pp. 76-92. Facem
precizarea că noi am emis ipoteza: Istoria armatei române, tipărită de Nicolae
document 2014 1 (63)
studii/documente
Iorga în 1910 este cel dintâi curs ţinut de marele savant la Şcoala Superioară
de Război din Bucureşti. Am adus ca argumente: a) structura lucrării, care pare
o suită de note de curs; b) faptul că în Istoricul Şcolii Superioare de Război
... se afirmă: „Începând cu această decadă (1899-1907, n.n.), catedra Şcolii
Superioare de Război este onorată de Marele nostru istoric domnul profesor
Nicolae Iorga”, (p. 153); c) B.P. Hasdeu (1838-1907) a predat „10 lecţiuni de
Artă Militară la Români” (cf. General Anastasiu Ioan, promoţia a 5-a/1893-1895,
în Cartea amintirilor absolvenţilor, 1939, 1994); în mod necesar Nicolae Iorga,
după moartea lui B.P. Hasdeu a fost solicitat să ocupe catedra vacantă. Până
în prezent nu am aflat în arhive documentul care să confirme această ipoteză:
Istoria armatei române (1910), primul curs al lui Nicolae Iorga la Şcoala
Superioară de Război din Bucureşti. Vezi pentru aceasta Aurel Pentelescu,
Omagiul Şcolii Superioare de Război din Bucureşti pentru Nicolae Iorga, în
vol. Nicolae Iorga, 1871-1940. Studii şi documente, vol. XI, Editura Universităţii
Bucureşti, 2010, pp. 253-255.
56
Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră . De la origini până la cucerirea
otomană, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi bibliografie de Victor Spinei,
Editura Meridiane, Bucureşti, 1988 (Colecţia Arte şi Civilizaţii), 2 vol.
57
Studii istoriografice ulterioare au preluat sintagma, precum şi unele idei din
studiul nostru, fără a cita sursa şi au pus la îndoială rolul lui Nicolae Iorga de
geopolitician în analiza zonelor geostrategice arătate, purtătoare de factori de risc
în raporturile interstatale. Vezi Mihai E. Ionescu, Sergiu Iosipescu, Conferinţele
lui Nicolae Iorga la Şcoala Superioară de Război, în vol. Nicolae Iorga,
1871-1940. Studii şi documente, vol. II, Editura Universităţii Bucureşti, 2006,
pp. 224-241, unde un subcapitol chiar se intitulează N. Iorga – geopoliticianul
(pp. 228-233).
58
Este posibil ca lista cursurilor lui Nicolae Iorga la Şcoala Superioară de
Război să fie incompletă. De altfel, nu avem ştiinţă să existe în istoriografie o
lucrare de sine stătătoare, unitară, privitoare la cursurile şi conferinţele ţinute
de Nicolae Iorga în vasta sa activitate didactică, atât în ţară cât şi peste hotare
(Paris etc.).
59
Vezi pentru aceasta Aurel Pentelescu, Localurile Şcolii Superioare de Război
din Bucureşti, în „Viaţa Armatei”, nr. 6, 2000, pp. 8-9; Aurel Pentelescu,
Festivitatea inaugurării [localului] Şcolii Superioare de Război din Bucureşti,
în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, anul IV, nr. 2-4 (14-16),
2001, pp. 32-37. Articolul conţine în anexe: Anexa nr. 1. Pergamentul zidit la
temelia clădirii (localului) Şcolii Superioare de Război la 1 noiembrie 1937;
Anexa nr. 2. Cuvântarea M.S. Regelui Carol al II-lea la inaugurarea noului
local al Şcolii Superioare de Război (6 decembrie 1939). Ambele texte sunt
redate integral după ziarul „Universul”.
60
Date după general inginer Constantin Hârjeu, Istoria armei geniului (1902);
Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939..., p. 93, 126.
61
Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939..., p. 126.
62
La centenarul instituţiei (1889-1989), cât şi prin anii 1990-1994, s-a avansat
această idee, fără a fi fost, din motive care ne scapă, pusă în aplicare.
63
Vezi pentru aceasta Istoricul Şcolii Superioare de Război, 1889-1939...,
pp. 425-444; Aurel Pentelescu, Festivitatea inaugurării [localului] Şcolii
Superioare de Război din Bucureşti, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare
Române”; anul IV, nr. 2-4 (14-16), 2001, pp. 32-37. Savantul Nicolae Iorga
nu a fost prezent la festivitate fiind ocupat cu lucrările de finisare la clădirea
nouă a Institutului de Istorie Universală ce avea să-i poarte numele. Arhitectul
noului local al Şcolii Superioare de Război: prof. Duiliu Marcu; constructori:
Emil Prager, ambii personalităţi de primă mărime în domeniul lor de activitate,
la acea dată.
64
„Universul”, anul 56, nr. 337, 8 decembrie 1939, p. 1.
65
Idem, p. 7.
66
Ibidem. Generalul adjutant regal Paul Teodorescu rămâne un ctitor şi un
vizionar pentru Şcoala Superioară de Război din Bucureşti.
67
Ibidem.
68
Cf. Aurel Pentelescu, Istoricul Şcolii Superioare de Război, (1889-1939).
Repere cronologice, în vol. Cartea amintirilor absolvenţilor. O sută de promoţii
(1889-1995). Texte selectate, Editura Academiei de Înalte Studii Militare,
Bucureşti, 1994, p. 527.
69
Florin Şperlea, De la Armata regală la armata populară. Sovietizarea armatei
române (1948-1955), Editura Ziua, Bucureşti, 2003, pp. 121-146.
70
Cf. Aurel Pentelescu, Şcoala Superioară de Război (1889-1948). Repere
cronologice..., p. 528. Afirmaţie aflată în Expunere de motive (Generalul Emil
Bodnăraş) la Decretul nr. 1803 din 29 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări
Naţionale ale R.P.R.
71
Ibidem.
72
Ibidem.
73
Ibidem, p. 529. Datele preluate după documente aflate în Arhivele Militare
Române, Fondul Şcoala Superioară de Război, dosare din anii 1945-1948.
74
Ibidem.
75
Apud Virgiliu, Georgica, I, 145. „Omul a învins natura prin muncă, dar munca
i-a fost impusă de nevoile vieţii: Labor omnia vicit/ Improbus et urgens duris
in egestas”. Vezi pentru aceasta vol. Latine dicta. Citate şi expresii latineşti,
ed. Gh. Alexandrescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1992, p. 113.
19
studii/documente
Anexa nr. 1

Înaltul Decret nr. 2073 din 8 august 1889

de înfiinţarea Şcolii Superioare de Război din Bucureşti
Ministerul de Război
CAROL I

Prin graţia Lui Dumnezeu și voinţa Naţională. Rege al României, Anul II

La toţi de faţă și viitori, sănătate: Istoria militară 30 lecţii
Având în vedere art. 4 al Legii din martie 1883 asupra Tacticile și stat major în general 15 lecţii
Serviciului de Stat-major. Geografia militară a României 10 lecţii
Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Telegrafia militară 10 lecţii
Departamentul de Război sub nr. 14.498. Căi ferate 10 lecţii
Am decretat și decretăm: Serviciul de stat major 25 lecţii
Art. 1. Se înfiinţează pe lângă Marele Stat Major o Școală Fortificaţie 15 lecţii
Superioară de Război destinată a forma ofiţeri de stat major. Administraţie 20 lecţii
Art. 2. Recrutarea ofiţerilor elevi pentru această Școală se face Drept internaţional 15 lecţii
conform Legii, prin concurs între locotenenţii și căpitanii de toate Limba franceză 20 lecţii
armele, care vor avea cel puţin 2 ani de serviciu efectiv la trupă, cu Limba germană 20 lecţii
o bună conduită și o constituţie fizică sănătoasă. Programele analitice se vor face de profesorii respectivi și se vor
Art. 3. Numărul elevilor ce se vor admite va fi acum la început de zece. aproba prealabil de comitetul de stat major.
Ofiţerii elevi vor fi detașaţi de la corpurile lor și vor purta Art. 9. Profesorii acestei școli se vor numi de Ministerul de
uniforma armei lor. Război după propunerea comitetului de stat major.
Art. 4. Examenul de admisiune va fi scris, oral și practic. El va Art. 10. Juriul de examinare atât pentru admiterea în școală cât
consta din patru probe: proba scrisă, compusă din două compoziţii, din și pentru absolvire, se va compune din 3 ofiţeri superiori brevetaţi
care una în limba franceză sau germană, proba orală asupra materiilor din cele trei arme și doi membri din comitetul de stat major din
din program, proba practică constând din o ridicare cu planșeta de care unul președinte.
recunoaștere pe teren și proba de echitaţie. Juriul de examinare pentru admiterea în Școală va constata,
Art. 5. Materiile concursului vor fi următoarele: după memoriile și recomandările ofiţerilor candidaţi, conduita și
Legislaţia și administraţie militară, aptitudinea lor militară și un medic superior militar va da avizul său
Arta și istoria militară, asupra constituţiei fizice a candidatului. Cei recunoscuţi improprii
Artileria, vor fi eliminaţi de la concurs.
Fortificaţia, Șeful Marelui Stat Major General va avea privegherea superioară
Geografia, atât asupra mersului Școlii cât și supra examenelor în general.
Topografia, Art. 11. La finele anului I, ofiţerii elevi, care se vor dovedi prin
Reglemente de infanterie, examene parţiale că nu pot urma mai departe, se vor aduce înaintea
Reglemente de cavalerie, juriului examinator, care se va pronunţa definitiv și după raportul
Reglemente de artilerie. șefului Statului Major General, se vor trimite la corpurile lor.
Art. 6. Cursurile școlii vor fi de doi ani; vor începe în fiecare Repetiţii de clasă nu se vor admite sub nici un motiv.
an la 1 noiembrie și se vor termina la 1 iunie anul viitor, iar de la Art. 12. Ofiţerii absolvenţi ai Școlii de Război care vor satisface
1 iunie până la 1 octombrie, elevii vor fi exercitaţi pe teren la lucrări la examenul de ieșire din Școală, vor fi clasaţi pe rând de merit,
topografice, călătorii de stat major, călătorii pe graniţe și participare vor primi brevetul de stat major și vor fi trimiși a face un stagiu de
la manevrele anuale. instrucţie de câte un an în corpurile de trupă de altă armă decât
Art. 7. Examenele se vor face în fiecare an pe cursuri, îndată ce aceea de unde au venit și acolo vor comanda cel puţin șase luni o
unul este terminat; iar examenul general se va face în luna octombrie companie, baterie sau escadron.
a anului II de studiu asupra tuturor materiilor predate în școală și Art. 13. După stagiul de instrucţie la trupă, ofiţerii brevetaţi vor
înaintea juriului compus cum se va prescrie mai jos. fi chemaţi în rândul clasării lor de merit a face stagiul la Marele
Afară de examen, elevii vor fi supuși la interogaţii asupra Stat Major de doi ani și un an în statele majore de corpuri de
cursurilor și vor executa în fiecare lună cel puţin o compoziţie scrisă armată sau divizii.
asupra materiilor hotărâte de Direcţia de Studii. Dacă în timpul stagiului la trupă și în serviciile succesive de
Elevii vor fi încă exercitaţi la exerciţiile tactice a celor trei arme. stat major, se va constata că unii ofiţeri brevetaţi nu corespund
Exerciţiul pe teren se va face cu unităţi din garnizoană. condiţiilor de aptitudini cerute, acei ofiţeri după propunerea șefului
Art. 8. Toate cursurile vor fi obligatorii și sunt următoarele: de stat major, vor fi înapoiaţi la corpurile lor.
Art. 14. Un regulament interior al Școlii, se va elabora de
Anul I ministrul nostru Secretar de Stat la Departamentul de Război, care
Istoria militară 30 lecţii este însărcinat cu executarea decretului de faţă.
Tactica infanteriei 24 lecţii Dat în Castelul Peleș la 8 august 1889.
Tactica cavaleriei 12 lecţii
Mobilizare 14 lecţii CAROL I
Geografie militară generală 20 lecţii Ministrul de Război, General (s.s.) Gh. Manu1
Artileria și tactica sa 25 lecţii
Notă: În transcrierea textului s-au păstrat ortografia și ortoepia din
Fortificaţie 20 lecţii
epocă (1889).
Topografia 15 lecţii
Limba franceză 20 lecţii 1
„Monitorul Oastei”, nr. 55, 19 august 1889, pp. 892-894; Istoricul Şcolii
Limba germană 20 lecţii Superioare de Războiu, 1889-1939, Bucureşti, 1939, pp. 34-38.

20 1 (63) 2014 document

 studii/documente
Anexa nr. 2

Şcoala Superioară de Război

omagiază munca domnilor profesori civili

Școala Superioară de Război, aduce aici omagiul ei de adâncă mulţumire și recunoștinţă domnilor profesori civili, care au depus o
muncă de nepreţuit pentru bunul mers al școlii:

Iorga Nicolae consilier regal, Nicolaescu Stoica profesor

profesor universitar
Alexandrescu Grigore conferenţiar universitar
Alexianu Gheorghe profesor universitar
Andronescu Dumitru doctor știinţe agricole
și economice
Arbore C. Zamfir profesor
Basilescu Aristide profesor universitar
Bădărău Emil conferenţiar universitar
Beliș Alexandru profesor
Brancovici M. profesor universitar
Bungeţeanu C. profesor
universitar
Cantuniari Ștefan conferenţiar universitar
Caracaș N. profesor secundar
Caracostea D. profesor universitar
Cassasovici Cornel profesor universitar
Corodeanu Nic. profesor universitar
Cornăţeanu Nicolae profesor universitar
Costin Alexandru consilier Înalta Cur te
de Casaţie
Niculescu Oscar prim-președinte al Înaltei
Curţi de Casaţie
Penescu Alexandru conferenţiar universitar
Rantea Dimitrie inginer
Rarincescu C. profesor universitar
Rădulescu Andrei profesor universitar,
prim președinte al Înaltei
Curţi de Casaţie
Rădulescu Pogoneanu profesor universitar
Slăvescu Victor profesor universitar
Stahl Henric profesor secundar
Stănescu Ștefan profesor universitar
Stoika Nicolae doctor știinţe economice
Strihan Petre conferenţiar universitar
Suchianu Dumitru conferenţiar universitar
Suciu Paul Horia conferenţiar universitar
Tașcă Gheorghe profesor universitar
Trancu Grigore Iași profesor universitar
Tutuc Ion profesor universitar

Demetrescu Eugen doctor știinţe economice Vrăbiescu Constantin conferenţiar universitar

Dumitrescu A.M. profesor universitar
Dumitrescu Ștefan conferenţiar universitar Atanasiu Scarlat profesor

Gâlcă Toma inginer Guyon August profesor

Georgescu Constantin profesor universitar
Georgescu N. Ștefănești avocat Nicolau Gheorghe profesor
Gheorghiu Nicolae profesor secundar
Acești distinși reprezentanţi ai culturii românești, au luat parte
Halunga Alexandru avocat și continuă să colaboreze – într-o adevărată armonie sufletească
și intelectuală cu profesorii militari ai școlii – la formarea
Iacob Gavrilă profesor secundar conducătorilor oștirii noastre.
Iacovici Iacob profesor universitar Datorită muncii pe care au depus-o în slujba școlii și luminii
Ionescu Alexandru conferenţiar universitar ce au răspândit, armata de ieri a îndeplinit idealul naţional, iar acea
Ionescu Pastion profesor de azi și mâine va fi oricând gata să apere cu sângele ei tezaurul
Ionescu Stelian avocat ce i s-a încredinţat1.
Ionescu Teodor doctor veterinar
Notă: Invităm cititorul să pună în evidenţă mari personalităţi
Ludvig E. profesor universitar care au conferenţiat la Școala Superioară de Război din București,
alături de N. Iorga, precum Gheorghe Alexianu, Mihail Manoilescu,
Manoilescu Mihail profesor universitar Simion Mehedinţi, Andrei Rădulescu, Victor Slăvescu ș.a.
Mazilu Dumitru profesor
Mehedinţi Simion profesor universitar 1
Istoricul Şcolii Superioare de Războiu, 1889-1939, Bucureşti, 1939,
Merlescu Ilie conferenţiar universitar pp. 381-383.

document 2014 1 (63) 21

studii/documente

EVOLUŢIA POTENŢIALULUI DE RĂZBOI AL ROMÂNIEI

ÎN PERIOADA 1914-1916. ELEMENTE COMPARATIVE*

Colonel (r) Dr. Vasile POPA2

R ăzboaiele Balcanice și Pacea de la București au produs atât în privinţa organizatorică și a acţiunii militare propriu-
modificări radicale hărţii sud-est europene și balcanice, zise, cât mai ales în ceea ce generic numim, nivelul de dotare și
cu impact deosebit asupra raporturilor de forţe din această înzestrare cu armamente, tehnică de luptă și servicii3.
zonă. Campania în sine nu a pus armata română în situaţia de
Deși multe din problemele politice, naţionale și teritoriale a desfășura operaţiuni militare care să solicite capacitatea
și-au găsit o rezolvare conformă cu realităţile determinate istoric, organizatorică și de comandă a comandamentelor, calitatea
realizându-se un oarecare echilibru, învinșii și învingătorii se combativă a trupei sau performanţele armamentului din dotare.
vor găsi în curând, chiar după semnarea păcii, pe poziţii opuse. Prin urmare înlocuirea termenului de campanie prin acela de
Era limpede că această pace nu reușise să realizeze nici acum expediţie, așa cum se exprimă de altfel și I.G. Duca în Memoriile
acele condiţii care să genereze înţelegere și convieţuire pașnică, sale, este de natură a exprima mai exact ceea ce s-a întâmplat
într-o zonă unde, de sute de ani, se intersectau inexorabil, în vara anului 19134.
interesele marilor puteri europene. Deși contactul cu inamicul nu a avut loc, în cadrul acestei
Tocmai aceste interese majore au făcut ca, în loc să se implice expediţii au ieșit la iveală o serie de neajunsuri care demonstrau
și să ceară propriilor simpatizanţi adoptarea unor atitudini că mult-trâmbiţata putere de luptă a armatei române era pur
pacifiste, cel puţin pentru o perioadă care ar fi fost necesară fictivă: rezervele erau prost organizate, cadrele de comandă
refacerii de după erau insuficiente, iar
război, prin jocuri de în privinţa muniţiilor,
culise bine regizate armamentelor și
politic, acestea au materialelor logistice
contribuit la ascuţirea se înregistrau serioase
contradicţiilor dintre lipsuri.
regatele din zonă, Singurul dușman
în mod individual, veritabil a fost epidemia
sau dintre blocurile de holeră, care a făcut
militare, deja numeroase victime în
configurate, pe care rândul ostașilor, și care
le reprezentau. A a evidenţiat, printre
rezultat, cum era altele, că serviciile noastre
de așteptat, o stare sanitare erau (din păcate –
explozivă, care nu n.n.) nule5.
avea nevoie decât de Viitorul prim-
o scânteie pentru a ministru Ion I.C.
detona. Brătianu a participat și
Î n f a ţ a el la această expediţie,
1917. Post telefonic îngropat (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“)
unei asemenea fiind mobilizat cu gradul
perspective, fiecare dintre actorii scenei balcanice au început de căpitan de rezervă și repartizat la statul major al generalului
pregătiri intense, supunându-și propriile popoare la noi și noi Crăiniceanu. Atent observator al realităţii, acesta a putut să-și
eforturi epuizante. dea seama că armata română era deficitară sub multe aspecte și
Pentru România deznodământul celui de-al Doilea Război nu corespundea nicicum cu ceea ce o mare parte a clasei politice
Balcanic, ușor previzibil de altfel, i-a fost benefic, atât din încerca să acrediteze cu ocazia dezbaterilor parlamentare sau în
punct de vedere politic cât și din punct de vedere diplomatic, reuniunile de club.
campania de la sud de Dunăre aducându-i întregirea Dobrogei, Doar câteva luni mai târziu, aflat în fruntea cabinetului liberal
prin alipirea Cadrilaterului, ca și un loc distinct între regatele care va conduce România începând cu 4 ianuarie 1914, acesta
din zonă, fapt dovedit în cele din urmă prin găzduirea și avea să-și exprime un punct de vedere realist, într-o manieră pe
arbitrarea păcii la București. A fost un episod de grande politique cât de elegantă, pe atât de înţeleaptă. Concluzia sa era că armata
al cabinetului conservator Titu Maiorescu, care gestionase cu trebuia neapărat întărită și înzestrată, cu tot ceea ce s-a dovedit a-i fi
succes situaţia complicată din zona Balcanilor. lipsit6 fiind convins că lipsurile se dovediseră a fi fost atât de serioase
Pentru analiștii militari și politici realiști și lucizi, această încât, dacă am fi fost siliţi să dăm în Bulgaria adevărate lupte, și
campanie a fost deosebit de instructivă, dacă ne gândim la faptul dacă acest „război” nu s-ar fi redus numai la o plimbare triumfală,
că a scos în evidenţă, fie și cu un ceas mai devreme, gravele am fi avut surprize dureroase7. Această conștientizare a stării
deficienţe care se manifestau în organismul militar românesc, precare a armatei române – spune I.G. Duca – l-a determinat

22 1 (63) 2014 document


pe I.I.C. Brătianu
ca la constituirea
minister ului, să ia
chiar el portofoliul
războiului și să-și pună
în joc toată influenţa
și toată autoritatea,
spre a dobândi, fără
întâr ziere, creditele
cer ute de apărarea
noastră naţională8.
Este tot la fel
de adevărat că
neajunsurile constatate
cu acest pr ilej nu
trebuiau puse pe seama
ultimei guvernări
conservatoare,
pe timpul căreia
se desfășuraseră
războaiele balcanice.
1916-1918. Soldat cu proiector
Neajunsurile erau de
(Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“)
natură cronică, ele se
acumulaseră în timp, ca rezultat al abordării superficiale a
problemelor pregătirii armatei. Deși conţinutul Tratatului de
alianţă al României la blocul Puterilor Centrale era secret, pentru
cei mai mulţi dintre politicienii români, sub influenţa regelui,
a cercurilor care-l înconjurau sau a liderilor conservatori, care
nu-și permiteau să aibă un alt punct de vedere decât suveranul,
s-a acreditat ideea conform căreia, în situaţii de criză, România
nu avea să-și facă probleme, pentru că, necondiţionat, Germania
și Austro-Ungaria aveau să-i sară în ajutor și să-i ofere tot ceea
ce va avea nevoie.
Doar o mică parte a clasei politice românești a conștientizat
faptul că această abordare a problemelor armatei era greșită, și
că, lăsarea chestiunilor de înzestrare în seama Puterilor Centrale
nu putea fi soluţia cea mai bună, pentru că, pe cale de consecinţă,
ar fi fost amânată sine die, însăși rezolvarea problemei naţionale
românești.
Din nefericire, această din urmă poziţie nu s-a putut impune,
astfel că a fost nevoie de o criză reală pentru a scoate la suprafaţă
adevăratele neajunsuri – multe și consistente – guvernului liberal,
instalat la putere în anul declanșării războiului, revenindu-i
sarcina de a rezolva problemele care trenaseră atâta vreme.
Participarea României la război, după perioada de expectativă
armată și apoi de neutralitate, a constituit o surpriză neplăcută,
atât pentru clasa politică internă, cât și pentru aliaţii României,
dacă ne referim, în mod special, la faza de început a acestui
conflict.
Deși insuccesul armatei române fusese mai mult decât
evident, niciunul dintre factorii constituţionali și nicio forţă
politică nu s-au grăbit să-și asume răspunderile pentru dezastrul
suferit. S-au proferat acuze din toate direcţiile atât de către
forţele opoziţiei cât și de cele aflate la guvernare, fiecare dintre
acestea încercând să arunce vina pentru tot ce se întâmplase pe
seama opozantului politic.
Totuși, avându-se în vedere că Partidul Naţional Liberal, în
frunte cu președintele său Ion I.C. Brătianu asigurase guvernarea
ţării în cea mai mare perioadă a desfășurării războiului, era firesc
document 2014 1 (63)
studii/documente
ca cele mai grave acuze să fie făcute la adresa acestuia, mai precis
a premierului liberal.
Nici nu se terminase războiul când, în august 1918, o
grupare parlamentară conservatoare a iniţiat propunerea
privind judecarea cabinetului Brătianu9. Simultan s-a declanșat
o campanie de presă furibundă, fiecare dintre actele guvernării
fiind trecută prin vârful condeielor unor jurnaliști de la ziare
reprezentând opoziţia conservatoare10.
Principalele capete de acuzare la adresa guvernului liberal
erau: acceptarea intrării trupelor rusești în ţară fără o lege
specială; numirea unor persoane incompetente la conducerea
armatei; trimiterea într-o ţară străină a tezaurului și arhivelor
statului; distrugerea avuţiei naţionale cu prilejul retragerii ș.a.
Cea mai gravă dintre acuzaţii a fost cea referitoare la
nepregătirea armatei pentru război, considerată a fi cauza
principală care a stat la baza dezastrului înregistrat de România.
Aceasta a durut cel mai mult pe foștii guvernanţi liberali, de
vreme ce, odată reveniţi la putere vor face toate eforturile pentru
a dovedi netemeinicia acuzaţiei și reaua credinţă a opoziţiei
conservatoare, în a aprecia eforturile care se făcuseră pe parcursul
celor doi ani de neutralitate, pentru ca armata să fie revigorată
și înzestrată.
Așadar, preocuparea de a stabili motivele care au concurat la
realizarea unui slab potenţial de război al României, incriminat
în rechizitoriul partidului conservator s-a manifestat chiar din
perioada imediat următoare războiului și asta din cel puţin
două motive. În primul rând, atât guvernul cât și specialiștii
militari, au dorit să afle care au fost cauzele reale care au făcut
ca, cel puţin în prima parte a războiului, armata română să nu
poată face faţă presiunilor adversarului și, în numai patru luni,
să înregistreze înfrângere după înfrângere și să fie nevoită să
cedeze inamicului o mare parte a teritoriului naţional, inclusiv
capitala ţării (între acestea nu putea fi ignorat, desigur, nivelul
de pregătire și înzestrare a armatei române).
În al doilea rând era necesară o clarificare asupra
responsabilităţilor pe care le avuseseră echipele succesoare la
guvernarea ţării, avându-se în vedere că, faţă de neajunsurile
care se constataseră, conservatorii nu-și asumau niciun fel de
vinovăţii.
Iniţiativa a aparţinut, în mod firesc, guvernului liberal condus
de același Ion I.C. Brătianu (19 ianuarie 1922-27 martie 1926),
care asigura și ministeriatul la Interne11, cu scopul de a combate
acuzele care s-au formulat la adresa sa și a guvernului pe care-l
condusese pe timpul cât România s-a aflat în neutralitate și
apoi în război de partea Antantei. De asemenea, acesta voia să
convingă opinia publică românească despre realele eforturi care
s-au făcut în perioada guvernării sale, pentru ca armata să fie
instruită și dotată corespunzător.
În acest sens, în baza hotărârii luate de Ministerul de
Război – Cabinetul Ministrului cu nr. 5002 din 23 decembrie
1923, o comisie12 al cărei președinte a fost numit generalul de
divizie Ioan Popovici, a fost însărcinată să studieze amănunţit
și documentat activitatea Ministerului de Război, în perioada
1914-1916.
Pe baza studierii documentelor emise de organele centrale, ca
și de către marile eșaloane logistice și de execuţie, trebuia elaborat
un studiu care să evidenţieze clar, numeric și grafic: 1) Situaţia la
1 ianuarie 1914; 2) Activităţile de pregătire în efective, materiale
și fonduri alocate în perioada 1 ianuarie 1914-14 august 1916, cu
23
studii/documente
precizarea exactă a datelor când au avut loc aceste activităţi; 3)
Situaţia definitivă de pregătire, în care se găsea armata română
la 14 august 1916.
Comisia a analizat documentele primite și a întocmit studiile
necesare, iar concluziile au fost cuprinse într-o sinteză intitulată
Memoriu relativ la stabilirea adevărului privitor la pregătirea de
război, în anii 1914-1916, finalizat și prezentat Ministerului de
Război la 24 februarie 192413. Câteva dintre aspectele prezentate
sunt de maximă importanţă pentru a contura imaginea armatei
și potenţialul de război al României la intrarea în război.
Deși nu sunt suficient de relevante14, sumele alocate de la
buget pentru armată s-au dovedit a fi predominant în creștere,
în această perioadă. Astfel, dacă pe exerciţiul bugetar 1913/1914,
Ministerului de Război îi erau alocaţi 81.625.335 lei (reprezentând
15% din bugetul general), pe exerciţiul bugetar 1914/1915, i s-au
alocat 98.122.472 lei (reprezentând 16,3% din bugetul general),
pe exerciţiul bugetar 1915/1916, 97.800.000 lei (reprezentând
16% din bugetul general), iar pe exerciţiul bugetar 1916/1917,
115.000.000 lei (reprezentând 17,8% din bugetul general)15.
În afara acestor cote bugetare, Ministerul de Război a
mai beneficiat de însemnate sume extrabugetare, sau credite
extraordinare, care s-au cifrat la sume considerabile, depășindu-le
cu mult pe cele alocate prin buget. Spre exemplificare, în Înaltul
Decret nr. 2123 din 16 mai 1914, art. 1, se preciza că se deschide,
pe seama Ministerului de Război, un credit extraordinar de
37 milioane lei pentru trebuinţele armatei. În același sens, articolul 2
al aceluiași decret stabilea că: Ministerul de Război este autorizat,
de asemenea a angaja în cursul celor patru ani viitori, material de
război și construcţiuni, până la suma de 70 milioane lei, care se vor
acoperi în anii în care se vor face plăţile, din resursele care se vor
prevedea atunci prin credite speciale16.
Conștientizându-se pe deplin marile nevoi de finanţare,
imediat după declanșarea Primului Război Mondial, la
Tabelul nr. 1
Nr. Nr.
Anul
batalioane escadroane
1914 250 93
1915 311 103
August 1916 378 104
Pe n t r u a s i g u r a r e a p o t e n ţ i a l u l u i u m a n n e c e s a r
ducerii cu succes a războiului, a fost elaborat Planul
de măsuri privind sporirea efectivelor pe timp de pace
și pe timp de război. În ceea ce privește efectivele –
Tabelul nr. 2
Notă:
- cifrele de la numitor reprezintă numărul de cadre provenite din rezervă;
- * reprezintă numărul elevilor destinaţi a deveni ofiţeri de rezervă.
24
23 iulie 1914, creditul pentru armată era declarat nelimitat. De
altfel unele surse documentare scot în evidenţă o serie de alte
credite puse la dispoziţia armatei în perioada neutralităţii, toate
constituite în așa-zisul Credit X, din care, până la 1 august 1916,
se angajaseră cheltuieli cifrate la 838.841.215 lei17.
În ceea ce privește componenţa organizatorică a Ministerului
de Război18 aceasta a suferit modificări substanţiale prin
crearea unor noi structuri și transformarea altora, în deplină
concordanţă cu necesităţile impuse de planurile viitoarelor
operaţii militare.
S-au creat următoarele comandamente, unităţi și servicii:
1 comandament de brigadă călărași (Brigada 4); 2 comandamente
de divizii de cavalerie (Diviziile 1 și 2 Cavalerie); 1 regiment
călărași (Regimentul 8 Călărași); 5 regimente artilerie de câmp
(Regimentele 21-25 Artilerie); 8 batalioane de infanterie; Școala
Subofiţerilor de Infanterie; Direcţia Superioară a Stabilimentelor
de Artilerie; Comandamentul General al Etapelor la Marele
Stat Major; Comandamentul Trupelor Locurilor Întărite
(Divizia 16 – care va fi dispusă pe linia fortificată Focșani –
Nămoloasa – Galaţi); 4 regimente de artilerie grea (Regimentele
1-4); 6 secţii de mitraliere la regimentele de călărași etc.
În plus s-au transformat 5 comandamente teritoriale în
5 divizii (numerotate de la 11 la 15); 5 escadroane tren în
5 divizioane, 40 de batalioane de rezervă, în 40 de regimente
cadre (numerotate de la 41 la 80).
În cifre absolute, unităţile și subunităţile cuprinse în ordinea
de bătaie a armatei române, au cunoscut următoarea dinamică19
(vezi Tabelul nr. 1), ceea ce, procentual, raportând cifrele din
1916 la cele din 1914, înseamnă creșteri de 151% la numărul de
batalioane, 111% la numărul de escadroane și 143% la numărul
de baterii de artilerie (care acopereau în proporţie de 79%
batalioanele operative).
Nr.
Observaţii
baterii
208
234
299 +5 batalioane de etapă
pe categorii de cadre și trupă – prin punerea în aplicare
a acestui plan se vor realiza, de asemenea, creșteri
substanţiale, așa cum rezultă din următoarea situaţie.
(vezi Tabelul nr. 2)
Până la declararea războiului, unele categorii de cadre au
înregistrat noi creșteri, astfel că la data mobilizării – 14 august
1916 – efectivele de război ajunseseră la 17.925 ofiţeri din care
1 (63) 2014 document
 studii/documente

11.562 de rezervă și 2.218 elevi, candidaţi la ofiţeri;

1.080.313 trupă mobilizabilă din care: 900.000 instruiţi,
100.000 din cei ce fuseseră dispensaţi și 26.000 revizuiţi,
din cei care fuseseră scutiţi, fiind consideraţi în cele din
urmă, apţi de serviciu.
Toate categoriile de ofiţeri și trupă (completare și
rezervă) fuseseră concentrate în prealabil, în mod regulat,
câte 30 de zile, în etape diferite, pentru împrospătarea
instrucţiei. Au parcurs asemenea stagii de pregătire chiar
trupa și ofiţerii, care prin statele de mobilizare urmau
a face parte din diferite servicii sau unităţi de etape,
urmărindu-se înţelegerea de către aceștia a misiunilor
specifice, pe care urmau să le îndeplinească.
Efectivul de ofiţeri inferiori era suficient în raport
cu trupa mobilizabilă, realizându-se o încadrare de
1 ofiţer la 87 de oameni, adică la un pluton. Ca proporţie, 1917. Mitralieră în acţiune (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“)
trupa reprezenta cu mult mai mult de 10% din populaţia
ţării, așa cum prevedeau instrucţiunile, ajungându-se la aproape care aveau o contribuţie însemnată în realizarea potenţialului
15%, motivându-se acest procent prin lungimea foarte mare a militar al ţării. Nivelul scăzut de dezvoltare economică a
frontierelor de apărat. României, în această etapă, în special sub raport industrial și
În ceea ce privește produsele de echipament și subzistenţă, tehnologic, a reprezentat una din cauzele principale ale slabei
analiza situaţiilor prezentate de Direcţia 7 Intendenţă evidenţia dotări a armatei. Nu este mai puţin adevărat însă că și factorul
faptul că, la momentul intrării în război exista suficient politic a condus spre o asemenea stare de lucruri.
echipament nou pentru întregul efectiv mobilizabil și chiar unele Alăturarea României la coaliţia Puterilor Centrale,
rezerve în depozitele armatei și, de asemenea, alimente suficiente consfinţită încă din anul 1883, a avut consecinţe negative, din
pentru a hrăni trupele pe timp de aproximativ o lună. Dacă în această perspectivă, în ceea ce privește promovarea unei politici
ceea ce privește reţeaua depozitelor, se aprecia că acestea sunt proprii de dezvoltare economică și a unei industrii de apărare,
suficiente și bine organizate la nivelul diferitelor eșaloane, existau în mod special.
o serie de deficienţe în ceea ce privește numărul bucătăriilor de Tratatul, ale cărui clauze dădeau unele asigurări de ordin
campanie și al cuptoarelor de pâine. politico-militar, a reprezentat, în fapt, un paravan în spatele
Concluzia desprinsă din analiza acestor situaţii era că, în cei căruia s-a realizat dependenţa aproape totală în ceea ce privește
doi ani de neutralitate stabilimentele militare lucraseră intens și dezvoltarea industrială a României, implicit a industriei de
continuu pentru asigurarea echipamentului și a hranei necesare armament și muniţii, faţă de Germania și Austro-Ungaria
în faza de început a războiului, urmând ca pe parcursul acestuia îndeosebi. Starea de lucruri deosebit de negativă era sesizată
să facă eforturile necesare pentru acoperirea necesarului. În de generalul Dumitru Iliescu, cel care girase funcţia de șef al
condiţiile unui război de durată, acest obiectiv avea să rămână Marelui Cartier General al armatei române până în decembrie
însă un simplu deziderat. 1916. [...] Din cauza alianţei noastre cu austro-germanii –
Problema cea mai dificilă a guvernelor anterioare, dar și a remarca generalul – suspectaţi de ei și sub dependenţa lor în
celui în funcţie la declanșarea războiului, s-a dovedit a fi aceea a materie de construcţie a armamentului de tot felul și a muniţiilor,
asigurării armamentelor, muniţiilor și a altor materiale de război, nu aveam la noi în ţară fabrici de arme sau de muniţii și nici nu
era posibil să le improvizăm.
Pe fondul diferendelor de ordin naţional existente
între România și Austro-Ungaria, în mod special, Puterile
Centrale au căutat tot timpul să împiedice dezvoltarea unei
industrii românești de apărare, suficient de extinsă și capabilă
de performanţe.
Cele câteva stabilimente militare – Pulberăria Dudești,
Arsenalul și Pirotehnia Armatei – nu s-au putut dezvolta
și moderniza în măsura în care să poată asigura necesarul
înzestrării armatei și acoperirea nevoilor de război. Ele au
rămas la nivelul unor întreprinderi slab tehnologizate și
profilate, în bună măsură, pe reparaţii sau mica producţie de
cartușe și proiectile, necesare armatei la manevrele anuale
și la trageri.
Referindu-se la acest aspect, generalul Iliescu
concluziona: În 1914 arsenalul adevărat, pirotehnia și
pulberăria noastră se aflau în Germania la Essen-Krupp
(pentru tunuri), sau Austria la Steyr (pentru puști), sau
1917. Artilerişti (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“) Hirtenberg (pentru cartușe).

document 2014 1 (63) 25

studii/documente

Exprimată în cifre absolute, la 1 ianuarie 1914, situaţia

principalelor categorii de armament și a muniţiilor pe care putea
conta armata română, era următoarea:
- arme de 6,5 mm: 271.130, cu 194.517.000 cartușe
(719 cartușe pentru fiecare armă);
- carabine de 6,5 mm: 30.507, cu 8.385.000 cartușe
(2.700 cartușe pentru fiecare carabină);
- arme de 8 mm: 60.000, cu 28.229.356 cartușe (470 cartușe
pentru fiecare armă);
- mitraliere de 6,5 mm: 413, cu 20.143.964 cartușe
(45.000 cartușe pentru fiecare mitralieră);
- pistoale „Steyr”: 50.000, cu 5.000.000 cartușe (100 cartușe
pentru fiecare pistol);
- tunuri de câmp de 75 mm: 624, cu 637.790 proiectile
(1000 proiectile pentru fiecare tun);
- tunuri grele de 105 mm: 60, cu 39.766 proiectile
(662 proiectile pentru fiecare tun);
- obuziere de 105 mm de câmp: 120, cu 49.119 proiectile
1917. Post de observaţie cu instalaţie telefonică
(400 proiectile pentru fiecare obuzier); (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“)
- obuziere de 120 mm: 46, cu 28.647 proiectile
(622 proiectile pentru fiecare obuzier);
- tunuri de 150 mm: 8, cu 33.522 proiectile (381 proiectile Dacă în perioada august 1914 - august 1916 pentru comenzi
pentru fiecare tun). militare au lucrat 11 stabilimente industriale publice și 59 de
Cum în perioada care a urmat până la declanșarea mobilizării fabrici private, de la intrarea ţării în război și până la retragerea
efectivele s-au mărit continuu, ar fi fost firesc ca și în ceea ce în Moldova, numărul acestora a crescut la 113, dintre care:
privește armamentul și muniţia să se înregistreze aceleași ritmuri 37 de fabrici pentru muniţiile de artilerie și infanterie, 2 fabrici
de creștere, ceea ce din păcate nu s-a întâmplat. de focoase, 10 fabrici de afeturi și reparare a materialului de
Prin grija Ministerului de Război a fost pus la punct Planul de artilerie, 10 fabrici de paturi de armă, 6 fabrici de grenade,
completare, transformare și reparare a armamentului, muniţiilor și 20 de fabrici de trăsuri diferite etc.
materialului de război și Planul pentru completarea echipamentului. În noiembrie 1916, cea mai mare parte a întreprinderilor care
Din considerentul că producţia stabilimentelor specializate lucraseră pentru armată a fost evacuată în Moldova (Arsenalul și
era destul de mică, asta și din cauză că se resimţea o acută criză de Pirotehnia au fost reinstalate la Iași, iar pulberăria la Botoșani)
materii prime, care trebuiau aduse din import, s-au luat măsurile unde au continuat să funcţioneze doar 36 dintre ele, între care
necesare pentru reprofilarea unor întreprinderi și adaptarea lor 4 fabrici pentru muniţii de artilerie și infanterie și 2 fabrici
la producţia de război. Toate întreprinderile de stat sau private pentru afeturi și reparaţii material artileristic.
vor funcţiona sub conducerea unei Comisii tehnico-industriale, Toate aceste acumulări în privinţa potenţialului militar al
înfiinţată în aprilie 1915 pe lângă Ministerul de Război, care ţării s-au bazat în mică măsură pe producţia internă și într-o
avea competenţa de a studia modul cum industria publică și măsură semnifi cativă pe importuri, în condiţiile în care și cadrul
privată pot satisface nevoile armatei și a supraveghea executarea legislativ a fost adecvat situaţiei de criză.
comenzilor făcute de armată în industria privată. În perioada neutralităţii prin Senat și Cameră au fost trecute
Prin Înaltul Decret nr. 2463 din 9 noiembrie 1915 s-a înfiinţat un număr mare de legi noi sau au fost amendate cele deja existente,
o nouă structură specializată – Direcţia Generală a Muniţiilor – care se refereau la organizarea armatei, sistemul de mobilizare,
care gestiona întreaga instaurarea stării excepţionale sau a celei de asediu, crearea
activitate de producţie unor organisme cu
internă și de materiale atr ibuţii militare
de război importate. etc. și chiar unele
Până în mai-iunie măsuri de ajutorare
1916, când au început să pentru familiile celor
sosească în ţară primele concentraţi.
cantităţi de armamente, O p r i m ă
muniţii și instalaţii măsură legislativă
comandate în Occident, c are a contr ibuit
industria publică la îmbunătăţirea
și privată, precum și funcţionării
stabilimentele armatei, organismului militar
au folosit exc lusiv a fost rediscutarea și
resursele materiale și amendarea articolelor
tehnologice interne, care 6, 7 și 38 din Legea
s-au dovedit a fi total pentru organizarea
insuficiente. 1917. Soldat cu mască contra gazelor (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“) armatei. Modificările

26 1 (63) 2014 document

 studii/documente

propuse și adoptate erau motivate de nevoia pregătirii când nu mai exista niciun dubiu asupra faptului că România
temeinice a armatei, prin perfecţionarea procesului de instruire, nu va putea rămâne în afara războiului și că ar fi trebuit să
reorganizarea comandamentelor, îmbunătăţirea recrutărilor și a devină factor activ pe scena politico-militară europeană pentru
rechiziţiilor etc. a putea aspira la întregire naţională, s-a realizat un adevărat
De asemenea, creșterea substanţială a numărului celor consens al acestora, iar dezbaterile politice constructive au luat
chemaţi sub arme a fost posibilă prin modificarea unor articole locul discuţiilor sterile. În ceea ce privește problemele generale
(28, 30, 31, 32, 53 bis) din Legea pentru recrutarea armatei, ale armatei, puterea și opoziţia și-au dat mâna, declarându-și
prin care era practic înlăturată posibilitatea sustragerii de la disponibilitatea de a susţine toate măsurile care puteau conduce
încorporare. la întărirea oștirii și a capacităţii de război a ţării.
Pentru asigurarea unei stări de spirit corespunzătoare În ședinţa de deschidere a corpurilor legiuitoare din
în rândul cadrelor militare încă din decembrie 1914 au fost 15 noiembrie 1914, ca răspuns la mesajul tronului adresat de
adoptate unele măsuri privind promovarea în funcţii și grade Regele Ferdinand, parlamentarii și-au exprimat convingerea
a ofiţerilor superiori. Se dădeau prerogative speciale șefilor că situaţia internaţională devenise critică și era nevoie ca
ierarhici pentru a putea acorda gradul de maior. De asemenea, armata să fie sprijinită fără rezerve pentru a-și putea îndeplini
printr-o lege votată în februarie 1915, s-a hotărât menţinerea preconizatele misiuni. Astfel, Senatul îl asigura pe noul suveran:
în activitate încă un an, a generalilor ce urmau a fi trecuţi la Vom da guvernului Majestăţii Voastre, fără preget, tot sprijinul
pensie, putând fi astfel încadrate corespunzător toate structurile nostru pentru a înfăptui proiectele de legi cerute de actualele
create la mobilizare. împrejurări, cum și pe acelea trebuincioase scumpei noastre
Pentru evitarea armate, mândria și
unei situaţii care nădejdea naţiunii.
să surprindă În aceeași termeni,
factorii de decizie, Camera Deputaţilor
guvernul a solicitat se angaja, la rându-i
să fie abilitat de c ă v a d a b r a ve i
Par lament să noastre armate
adopte, la nevoie, toate mijloacele
măsuri excepţionale. trebuincioase pentru
Astfel, la 16 și a fi, cum a fost până
19 decembrie 1914, azi, scut și braţ
Camera, respectiv puternic al Ţării.
Senatul au luat în Convingerea că
discuţie o Lege armatei îi va reveni
specială prin care misiunea principală
autorizau măsuri în îndeplinirea
excepţionale cu idealului naţional
privire la: regimul și prin urmare
de plăţi interne și era necesar să i se
externe, regimul acorde tot sprijinul
falimentului, 1917. Balon în acţiune (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“)
a devenit unanimă,
acordarea unor fiind exprimată fără
drepturi rezerviștilor, regimul rechiziţiilor de cereale în interes ezitări, atât de parlamentarii puterii cât și de cei ai opoziţiei.
naţional etc. Răspunzând la mesajul tronului, senatorul liberal Constantin
În 21 februarie 1915 din iniţiativă guvernamentală a fost Alesiu dădea asigurarea că armata noastră, pe care o înconjoară
discutată și adoptată Legea privitoare la starea de asediu. În dragostea tuturor inimilor românești, va primi din partea
expunerea de motive la această lege, premierul sublinia faptul că Senatului îndestularea tuturor nevoilor ei. Pătrunși de
pentru asigurarea intereselor vitale ale ţării, poate deveni necesară simţămintele ţării întregi, suntem deplin încredinţaţi că armata,
luarea unor măsuri care să asigure liniștea publică și siguranţa scutul puternic al statului român, va fi o temelie sigură și trainică
statului. Discuţiile pe marginea constituţionalităţii acestei legi pentru dezvoltarea situaţiei la care România este în drept să
au creat unele disensiuni între forţele politice reprezentate în aspire.
parlament în sensul că, în acest fel guvernul ar fi căpătat unele Pe deplin conștient de însemnătatea momentului și de faptul
drepturi pe care le aveau doar adunările legiuitoare. că obișnuitele animozităţi și controverse politice ar fi putut afecta
Pentru a se evita eventuale excese din partea guvernului, spiritul de încredere la adresa armatei, premierul I.I.C. Brătianu
s-a hotărât ca aceste legi speciale să fie puse în aplicare prin a solicitat tuturor parlamentarilor să aibă încredere în armată, să
Decret Regal. o sprijine și să o înconjoare cu dragoste și atașament. Armata este
Încă de la preluarea puterii, în ianuarie 1914, premierul a noastră a tuturor – sublinia premierul. Pentru a face în jurul
I.I.C. Brătianu a simţit nevoia și a acţionat consecvent pentru oștirii atmosfera de dragoste și liniște și de respect, de care este
realizarea unei unităţi de acţiune a forţelor politice parlamentare, nevoie, nu găsesc cuvinte destul de călduroase cu care să conving
fără de care măsurile privind pregătirea armatei și a economiei pe toţi că este o datorie de a lăsa armata neatinsă de suflarea
pentru război ar fi reprezentat doar prilejuri pentru discursuri patimilor care ne pot dezbina, pentru că într-însa ne punem noi
politicianiste. În acest fel la momentul adevărului, adică atunci toţi, ţara și regele, credinţa pentru viitorul acestei ţări.

document 2014 1 (63) 27

studii/documente
Din păcate, guvernul nu a reușit să stopeze un fenomen care,
în astfel de situaţii de criză, își face apariţia în mod aproape
inevitabil – corupţia. Aprovizionarea armatei – sesiza autorul
Istoriei sincere a poporului român – a dat naștere la un boom
afacerist, în care venalitatea a căpătat proporţii considerabile.
Din acest motiv și din multe altele, generate de desfășurarea
războiului, cu toate eforturile făcute de rege, parlament, guvern,
Ministerul de Război, de structurile sale specializate, într-un
timp atât de scurt, nu au putut fi recuperate toate rămânerile în
urmă în ceea ce privește potenţialul de război al ţării, pregătirea
armatei, în mod special, și nu a putut fi pusă la punct o industrie
militară autohtonă capabilă să realizeze cantităţile și diversitatea
de produse pe care le consuma războiul. Recurgerea la importuri
a rămas alternativa fără de care, angajarea și participarea
României la război erau sortite, din capul locului, eșecului.
The Evolution of Romania’s War Potential
between 1914 and 1916. Comparative Elements
Colonel (r.) Vasile Popa, Ph.D.
Abstract: Although victorious in the Second Balkan War,
the endowment, instruction and appointment of Romania’s
Army weren’t at the standards of a modern war. The drawbacks
that were shown by the political and military analysts were
the consequence of less finances and alliance agreements that
were signed. The conclusions of the analysis regarding the war
preparation between 1914 and 1916 were written in 1924 in
“The Report regarding the Establishment of the Truth relative
at the War Preparation between 1914 and 1916”.
Keywords: First World War, endowment, instruction,
finance, alliance agreements
NOTE
*
Vor fi prezentate doar componentele principale ale potenţialului de război al
României exprimat prin: bugetele de apărare, efectivele armatei, înzestrarea
tehnică, capacităţile industriale angajate direct în producţia de apărare etc.
Problematica este dezvoltată pe larg în lucrarea lt. col. Vitzu Ioan, Potenţialul
de război al marilor puteri - Învăţăminte, Bucureşti, 1940.
2
Comisia Română de Istorie Militară.
3
Detalii asupra concluziilor pe linie militară desprinse în urma campaniei din
1913 sunt prezentate de I.G. Duca, Op. cit., vol. I, p. 125.
4
În documentele diplomatice s-a folosit sintagma acţiune militară sau intrarea
armatei române în Bulgaria, vezi şi M. Macuc, România, Balcanii şi Europa,
vol. II, Editura ANI, 2007, p. 125
5
C. Argetoianu are o altă viziune despre acest aspect, afirmând că intrarea
României în acţiune a fost o mare nenorocire, fiindcă sarcina de îndeplinit a fost
foarte uşoară şi ne-a întărit în obiceiurile noastre de a trata toate lucrurile cu
uşurinţă; vezi şi C. Argetoianu, Op. cit., vol. II, Editura Humanitas, 1991, p.11.
6
I.G. Duca, Op. cit., vol. I, Editura Expres, Bucureşti, 1992, p. 2.
7
Ibidem. Butada conform căreia dacă am fi avut lupte în Bulgaria, am fi avut o
Turtucaia încă din 1913 exprimă din păcate o situaţie forte aproape de adevăr.
8
I.G. Duca, Op. cit., vol. I, p. 125. Unii autori pun această măsură pe seama
dorinţei premierului de a controla şi dirija întregul executiv; vezi şi Florin
Constantiniu, Op. cit., p. 256.
9
Chiar mai devreme, în primăvara anului 1917, de la tribuna Senatului,
conservatorul Ion Grădişteanu a adus acuzaţii grave premierului şi guvernului
liberal, în legătură cu neajunsurile manifestate în pregătirea şi conducerea
războiului; vezi şi Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război,
vol. I, Editura Militară, pp. 164-169.
10
O întreagă eflorescenţă de ziare – reflecta I.G. Duca – apăruse deodată. Toate
nu aveau decât un obiectiv: defăimarea noastră” (a liberalilor – n.n.); vezi
I.G. Duca, Op. cit., vol. IV, p. 128.
11
I.I.C. Brătianu a preluat portofoliul internelor de la generalul Arthur Văitoianu,
în urma remanierii guvernamentale din 30 octombrie 1923.
12
Comisia a funcţionat în sala Bibliotecii Cercului Militar Naţional, având ca
membri pe: generalul de divizie (r) Cica Constantin, viceamiralul în retragere
Urşianu Vasile, V. Bossy – consilier onorific la Înalta Curte de Casaţie şi
N. Budişteanu – preşedinte onorific la Curtea de Apel Bucureşti.
28
13
Deşi, au existat discuţii asupra obiectivităţii datelor înscrise în acest document,
el are o importanţă deosebită pentru studiul asupra eforturilor făcute şi a
determinării nivelului pregătirii armatei române în preajma intrării în război,
fiind cel mai complex dintre cele elaborate pe această temă. Precizând cifre
referitoare la sumele alocate bugetar ca şi la cele primite din surse extrabugetare
de Ministerul de Război, la repartizarea cheltuielilor, la efective, înzestrare
cu armamente şi muniţii, nivelul de asigurare logistică etc., memoriul oferă o
imagine cuprinzătoare asupra evoluţiei potenţialului de război al României de
la începutul guvernării liberale şi până la angajarea ţării în conflict.
14
Irelevanţa bugetelor constă în faptul că sumele repartizate nu sunt prezentate
în raport cu inflaţia şi nici cu evoluţia preţurilor materialelor militare îndeosebi,
care, de regulă, înregistrează creşteri în orice perioadă de criză. Pentru o oarecare
orientare asupra puterii reale a bugetelor destinate apărării, prezint câteva preţuri
de produse, în vigoare la sfârşitul anului 1914 şi începutul anului 1915, pe diferite
pieţe externe: pe piaţa austriacă – puşti „Mannlicher” 6,5 mm: 110 lei/buc.; cartuşe
6,5 mm: 158 lei/1.000 buc.; grenade de mână: 325 lei/1.000 buc.; plumb - calitate
obişnuită: 8.000 lei/vagon; pe piaţa franceză – aeroplane „Maurice Farman”:
27.000 lei/buc.; aeroplane „Blériot”: 25.500 lei/buc.; aparate telegrafice fără fir:
3.200 lei/buc.; pe piaţa daneză – grenade de mână „Aassen”: 17 lei/buc.; pe piaţa
italiană – mercur: 205 lei/ kg.; pe piaţa americană – alamă bare: 220 f.f./100 kg.;
bocanci: 1.510 f.f./100 perechi. Preţurile au fost extrase din: Arhivele Militare
Române (în continuare A.M.R.), Fondurile Direcţia Materialelor şi Instalaţiilor
Noi (în continuare D.M.I.N.) şi Direcţia 8 Armament.
15
România în Războiul mondial 1916-1919, vol. I, anexa 1, Serviciul Istoric
al Marelui Stat Major, Bucureşti, 1934 (în continuare R.R.M.). Comparativ cu
alte ţări din zonă, procentul alocat nevoilor armatei din bugetul global, era ceva
mai mic. De exemplu, la nivelul anului 1914, acest procent reprezenta 20% în
Austro-Ungaria, Rusia şi Serbia şi 25% în Bulgaria.
16
„Monitorul Oastei”, nr. 24/30 mai 1914, Partea regulamentară, nr. 15, p. 242.
17
R.R.M., vol. I, p. 33 şi anexa 1. Gh.M. Dobrovici estimează cheltuielile
totale făcute în folosul armatei, până în mai 1916, la 918.530.173 lei; vezi
Gh.M. Dobrovici, Istoricul dezvoltării economice şi financiare a României şi
împrumuturile contractate 1823-1933, Bucureşti, 1934, p. 312.
18
În şedinţa Senatului (18 decembrie 1914) şi Camerei (20 decembrie 1914) au
fost modificate art. 6, 7 şi 38 ale Legii privind organizarea armatei ; vezi Dr.
Stănescu Marin, Apărarea Naţională şi Parlamentul României, vol. I, Editura
Militară, 1992, p. 284.
19
Cifrele au fost extrase din A.M.R., Fond Marele Stat Major – Secţia 2
Informaţii, dosar nr. crt. 301, ff. 5-92;
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Se va dovedi ulterior că cifra depăşea cu mult posibilităţile de înzestrare cu
armamente şi muniţii conform normelor, fiind de 7 ori mai mare decât efectivele
de pace. În plan politic, precumpănise concepţia conform căreia era nevoie
de o armată numeroasă, chiar mai slab înzestrată, în faţa celei care susţinea
o armată mai puţin numeroasă dar îndestulător înzestrată, conform cerinţelor
războiului modern. Analişti ai fenomenului militar au considerat această
supradimensionare a efectivelor, (fără a se fi realizat în mod corespunzător şi
asigurarea materială), drept cauza principală a ineficacităţii armatei române,
în prima parte a războiului.
23
A.M.R., Fond Marele Stat Major – Secţia 2 Informaţii, dosar nr. crt. 301,
f. 45-92; se prezintă situaţia în detaliu pentru fiecare din produsele specifice
acestor servicii.
24
În mai 1914 se comandaseră la Viena 8.600 cuptoare „Manfred Weis”, dar
comanda nu a mai fost finalizată din cauza izbucnirii războiului.
25
Discursul generalului Dumitru Iliescu în şedinţa Senatului României din
13 iunie 1924, care va fi publicat sub forma unei broşuri intitulată Documente
privitoare la războiul pentru întregirea României, Imprimeria Statului,
Bucureşti, 1924, p. 8.
26
Ibidem, p. 7.
27
A.M.R., Fond Marele Stat Major – Secţia 2 Informaţii, dosar nr. crt. 301, ff. 45-92;
sunt menţionate principalele tipuri de armament uşor şi piese de artilerie.
28
Prezentarea în detaliu a nivelului de producţie pe ani, sortimente de producţie
şi cantităţi, în R.R.M., vol. I, pp. 49-50.
29
Direcţia Generală a Muniţiilor va funcţiona până la 5 iulie 1917, când va fi
desfiinţată prin Decizia Ministerială nr. 41. La 20 iulie 1917, a fost creat Ministerul
Materialului de Război, la conducerea căruia se va afla Vintilă I.C. Brătianu, iar
titular la Ministerul de Război va deveni generalul Constantin Iancovescu.
30
În cadrul Direcţiei Generale a Muniţiilor, începând cu 10 noiembrie 1915, va
funcţiona Direcţia Materialelor şi Instalaţiilor Noi, care se ocupa de centralizarea
şi urmărirea comenzilor date în străinătate, transportul în ţară al materialelor
recepţionate, controlul tehnic al fabricilor şi instalaţiilor construite pentru producţia
de război etc.; vezi şi A.M.R., Fond D.M.I.N., dosar nr. crt. 356, ff. 25-44.
31
Biblioteca Statului Major General, Monografia Stabilimentelor de Artilerie.
32
Dezbaterile Senatului (în continuare D.S.), nr. 7/19 decembrie 1914, p. 21.
33
Dezbaterile Adunării Deputaţilor (în continuare D.A.D.), nr. 7/5 decembrie
1914, p.16.
34
D.S., nr. 7/8 decembrie 1915, p. 16.
35
Ibidem, nr. 6/1 decembrie 1915, p. 13.
36
Florin Constantiniu, Op.cit., p. 256.
1 (63) 2014 document

DE LA SPIONAJ LA DECIZII DIPLOMATICE.
ROMÂNIA VERSUS IMPERIUL AUSTRO-UNGAR
(iulie-septembrie 1914)
L a declanșarea Primului Război Mondial, în vara anului
1914, au bubuit tunurile, au zăngănit armele și luptele
s-au purtat pe pământ, în aer și în apă. Fiecare stat implicat din
cele două alianţe – Antanta (Franţa, Anglia și Rusia) și Puterile
Centrale/Tripla Alianţă (Imperiul German, Imperiul Austro-
Ungar și Imperiul Otoman) – a avut interesul să atragă cât mai
mulţi aliaţi, să obţină succese militare și teritorii cât mai întinse
pentru a domina pacea. Pentru obţinerea succeselor militare
și/sau diplomatice a fost nevoie și de aportul unor servicii de
informaţii puternice, profesioniste de la nivelul de conducere și
până la execuţie, care să furnizeze date anticipative și analize
pertinente, atât despre inamici, cât și despre aliaţi.
Imperiul Austro-Ungar, un conglomerat multinaţional
învechit care scârţâia din toate balamalele, avea interesul ca
România, stat vecin, aflat în apropierea unui teatru de operaţii
(Serbia) și cel puţin teoretic aliat2, să se alăture Puterilor
Centrale sau să-și menţină neutralitatea. Tocmai de aceea, la
București au fost trimiși diplomaţi de carieră, cu experienţă,
care puteau îndeplini și alte misiuni în afara celor oficiale, buni
analiști, capabili să sesizeze anticipativ eventualele derapaje sau
schimbări bruște de atitudine faţă de monarhia habsburgică.
În toamna anului 1913, Viena l-a numit pe Ottokar Theobald
Otto Maria graf (conte) Czernin von und zu Chudenitz ca
ministru plenipotenţiar în România. Acesta s-a născut la
26 septembrie 1872 la Dimokur (azi în Cehia) într-o familie
de nobili, a absolvit Universitatea Carol-Ferdinand din Praga și
a intrat în diplomaţie, efectuând misiuni la Paris (1895-1899)
și Haga (1899-1902). Din 1903 este ales membru în camera
inferioară a Boemiei și accede apoi la Curtea imperială din Viena.
Devine un adept și un apropiat al arhiducelui Franz Ferdinand,
moștenitorul Imperiului Austro-Ungar, căruia îi împărtășește
viziunea despre reformarea monarhiei prin federalizare.
La București are o primire politicoasă, însă nu călduroasă
și constată destul de repede că singurii români atașaţi valorilor
(și tratatelor) cu Germania și Austro-Ungaria sunt regele
Carol I și o parte a politicienilor conservatori în frunte cu Titu
Maiorescu3, Petre P. Carp și Alexandru Marghiloman4. Acesta
din urmă este desemnat să asiste, în locul premierului Titu
Maiorescu, bolnav, la înmânarea scrisorilor de acreditare a noului
ministru austro-ungar, la 18 noiembrie 1913. După festivitate,
regele Carol I s-a arătat mulţumit5 de diplomat și de scrisoarea
trimisă de arhiducele Franz Ferdinand, care îl numea persoana
lui de încredere și care va face „ce-i va cere regele”6.
Premierul Titu Maiorescu este vizitat acasă de von Czernin
la 24 noiembrie 1913 și este categorisit cu urechile încreţite ca
o frunză de varză7, înainte de a discuta despre o comandă de
vagoane de la Praga. Cea mai bună prezentare a situaţiei în
care s-a aflat reprezentantul Vienei aparţine lui I.G. Duca8,
document 2014 1 (63)
studii/documente
Dr. Alin SPÂNU1
apropiat al liderului
Par tidului Naţional
Liberal (P.N.L.), Ion I.C.
Brătianu, care, ulterior
evenimentelor, a descris
cu foarte mult talent
realitatea acelei perioade:
Noi nu am iubit niciodată
Austria. Am încheiat și
am suportat alianţa cu
dânsa fiindcă nu puteam
face altfel. Între două rele
am ales pe cel mai mic. Cât
timp în Europa nimic nu
se clătina, am menţinut
această stare de lucruri cu
resemnare și firesc era ca
faţă de ministrul Austro- Contele Ottokar Czernin
Ungariei să fim politicoși și sociabili. Însă din clipa în care vechiul
echilibru european era distrus și se deschidea pentru noi perspectiva
unei îmbunătăţiri a sorţii noastre, din ceasul în care apărea o
licărire cât de palidă de speranţă pentru înfăptuirea idealului nostru
naţional, Austro-Ungaria devenea un inamic și contele Czernin,
prin stăruinţele lui, inamicul care se opunea realizării aspiraţiilor
noastre naţionale9. Tocmai pentru că monarhia vulturului bicefal
habsburgic nu ne era prietenă, serviciile de informaţii naţionale
au supravegheat cu mare atenţie mișcările diplomaţilor acestei
ţări.
Înfiinţată în 1908, Direcţiunea Poliţiei și Siguranţei
Generale (D.P.S.G.), avea printre alte atribuţii și monitorizarea
diplomaţilor străini aflaţi în România. Această monitorizare s-a
accentuat în timpul războaielor balcanice (1912-1913), agenţii
români încercând și reușind să identifice persoanele contactate
de diplomaţi, acestea putând fi (sau deveni) spioni, agenţi de
influenţă, agenţi provocatori, teroriști etc. Nu în ultimul rând,
filajul asupra unor persoane putea aduce, cu puţin noroc, la
surprinderea în ipostaze compromiţătoare sau la obţinerea unor
documente de interes.
Într-un asemenea context, ministrul von Czernin a plecat
într-o zi de la sediul legaţiei cu mașina, singur, într-o vizită
particulară, la un imobil aflat pe o stradă secundară. A parcat
mașina, s-a dat jos, a închis ușile și a fost întâmpinat de gazdă.
Cei doi agenţi de siguranţă care îl filau au observat că diplomatul
lăsase în mașină o servietă. Imediat au deschis portiera, au
subtilizat valiza și au dus-o la sediu, unde toate documentele au
fost fotografiate. Terminând vizita, von Czernin a urcat în mașină
și a constatat lipsa servietei, însă primul pas a fost să meargă la
legaţie. Între timp, șefii D.P.S.G. au pus la cale o combinaţie prin
29
studii/documente
care să se înlăture suspiciunile
diplomatului privind
subtilizarea genţii. Astfel,
la legaţie s-a prezentat un
(pseudo) poliţist care a cerut
să vorbească cu șeful misiunii,
căruia i-a spus că a observat
doi indivizi suspecţi cu o
geantă deosebită, i-a reţinut,
a confiscat obiectul și văzând
emblema cu vulturul bicefal
s-a gândit s-o returneze
personal. Desigur, poliţistul
a menţionat, în treacăt, că
are o familie numeroasă,
iar salariul e mic, ca la orice
bugetar. Von Czernin a căzut
Contele Leopold Anton Johann Sigismund
Josef Korsinus Ferdinand Berchtold în plasă, l-a recompensat pe
recuperator și a telefonat
primului ministru Ion I.C. Brătianu ca să-i mulţumească pentru
rapiditatea cu care și-a recuperat bunurile și să roage premierea
poliţistului. Această acţiune figurează în istoriografie ca având
loc în octombrie 191410, adică la trei lună după începerea
ostilităţilor, când Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia.
Ceva mai recent, o sursă memorialistică a schimbat perioada
și a identificat agentul care a îndeplinit misiunea de sustragere
a valizei. Astfel, în aprilie 1914, Mihail Moruzov, agent al
Siguranţei, a reușit să sustragă valiza diplomatică a contelui
Czernin, ambasadorul Austro-Ungariei la București, care pleca
la Viena spre a duce guvernului său ultimele informaţii asupra
atitudinilor și intenţiilor României. El poseda o valiză cu acte
diplomatice și bagajele personale. Călătorea cu un accelerat București –
Ploiești – Brașov – Budapesta, ocupând un compartiment complet de
clasa I, la vagonul de dormit. Iată cum povestește Radu Dinulescu,
fost șef al Secţiei a II-a Informaţii de la Marele Stat Major, temerara
acţiune a lui Moruzov: „Între Ploiești și Predeal, ministrul [Czernin –
n.n.] a încuiat cușeta și s-a dus la vagonul restaurant să ia masa. La
înapoiere, deși a găsit cabina încuiată, toate bagajele, inclusiv valiza
diplomatică, dispăruseră. Fereastra era deschisă. A tras semnalul de
alarmă, oprind trenul în plină cale. De la prima cercetare, s-a dedus
că hoţul a intrat pe ușă – oricine putea să-și procure o asemenea cheie!  –
a aruncat geamantanele pe fereastră, apoi a ieșit, a încuiat ușa și
s-a dus liniștit la locul său. Ulterior, la prima staţie, s-a dat jos și a
dispărut, fapt lipsit de importanţă, căci, oricum, ar fi fost imposibil
de verificat, deoarece nu reţinuse nimic la el, ci aruncase totul pe
geam unor complici, care urmăriseră trenul cu o mașină. Echipa a
examinat lucrurile zvârlite și n-a păstrat decât valiza diplomatică.
Restul a fost găsit de către organele de cercetare.
După o primă anchetă efectuată pe loc, trenul și-a reluat cursa.
Așadar, contele Czernin, după ce a depus o reclamaţie în mâinile
reprezentanţilor C.F.R. și alta la Poliţia din Predeal, și-a continuat
călătoria. Guvernul de la Viena a prezentat un protest guvernului
român, dar incidentul a rămas fără urmări, deoarece era vorba de un
«furt obișnuit», iar o parte din bagajele sustrase, graţie unor cercetări
«temeinice», fuseseră găsite și restituite păgubașului»”11.
Credem, totuși, că în acest caz lucrurile sunt puţin exagerate.
Dacă valiza diplomatică nu ar fi fost recuperată, în mod sigur
Ministerul de Externe de la Viena ar fi fost anunţat imediat
pentru schimbarea cifrului diplomatic. Este posibil ca Mihail
Moruzov însuși să fi lansat această versiune a evenimentelor,
30
dar cine îl mai putea contrazice, mai ales dacă se afla în fruntea
Serviciului Secret? Să reţinem, totuși, că inclusiv păgubașul, von
Czernin, afirmă în memoriile sale că valiza în care se afla cifrul
diplomatic i-a fost sustrasă în octombrie 1914, însă a înţeles mult
prea târziu acţiunea a cărei victimă a fost12, abia în 1917.
Indiferent când a avut loc acţiunea, succesul a fost maxim: în
valiză se afla, pe lângă alte documente, cifrul diplomatic utilizat
de Ministerul de Externe de la Viena cu legaţia din București,
poate și cu alte oficii diplomatice. Acest lucru a făcut ca în
următorii doi ani D.P.S.G. să aibă acces la această corespondenţă,
să cunoască instrucţiunile primite de von Czernin de la Viena
și conţinutul rapoartelor confidenţiale expediate din București.
Prin acest canal informativ decidenţii politici români au putut
gestiona situaţia internaţională în favoarea lor și au reușit să-i
inducă diplomatului austro-ungar impresiile pe care acesta le
dorea.
Greșeala fatală a lui von Czernin a fost că, fiindu-i frică de
consecinţe, nu a anunţat centrala de pierderea cifrului diplomatic,
fie și pentru câteva ore. Ulterior, în 1917, când deţinea funcţia
de ministru de Externe al Imperiului (23 decembrie 1916-
14 aprilie 1918) și a fost pus în faţa dovezilor de către șeful
serviciului de informaţii, Max Ronge, a afirmat că a raportat
direct împăratului Franz Josef cele întâmplate, înaintându-și
totodată și demisia, însă monarhul nu i-a acceptat-o. Vorbele
sale nu mai puteau fi confirmate/infirmate, deoarece longevivul
împărat habsburg decedase în noiembrie 1916.
Poate tocmai de aceea, pentru a nu avea un accident similar,
premierul Brătianu și-a luat cele mai drastice măsuri privind
secretizarea și conspirativitatea utilizării cifrurilor. El a luat
asupra sa și portofoliul Ministerului de Externe, pe care îl dirija
de acasă alături de trei secretari: fratele său, Constantin (Dinu)
Brătianu, vărul său, Plessia și Aurel Vasiliu. Aceștia din urmă
cifrau și descifrau. Pe lângă cifrul oficial, cu principalele legaţii,
Brătianu mai avea cifruri personale. La Externe nu treceau și nu
se comunicau în copie decât telegramele care puteau fi transmise fără
acest cifru strict confidenţial13.
Cert este că după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la
Sarajevo (28 iunie 1914) în Europa a început să miroasă a praf
de pușcă. Monarhia habsburgică dorea o reparaţie din partea
guvernului de la Belgrad, considerat vinovată de atentat, Rusia a
ameninţat Viena că o acţiune militară contra Serbiei va însemna
o agresiune contra panslavismului14 și astfel cele două blocuri
politico-militare se aflau pe picior de război. Evenimentele
s-au precipitat, astfel că la jumătatea lunii iulie 1914 armele
deja zăngăneau și șansele de menţinere a păcii scădeau pe zi ce
trece. La București, decidenţii politici monitorizau situaţia cu
atenţie și aveau la îndemână, printre altele, un instrument foarte
valoros: cifrul diplomatic austro-ungar.
La 22 iulie 1914 ministrul de Externe austro-ungar, contele
Berchtold15, i-a cerut lui von Czernin să-i informeze pe regele
Carol I și pe premierul Brătianu despre cererile adresate Serbiei,
cu termen de 48 de ore, datorate necesităţii de a pune capăt
aţâţărilor puse la cale, de ani încoace, din Belgrad, în provinciile
noastre limitrofe16, dar abia peste două zile, la 24 iulie 1914.
După patru zile, la 26 iulie 1914, același șef al diplomaţiei
informează legaţia din București că relaţiile cu Serbia au fost
rupte, însă nu din vina monarhiei dualiste și că în cazul unui atac
din partea Rusiei am conta pe cooperaţiunea leală a României ca
aliat17 (Anexa nr. 1). Răspunsul nu se lasă așteptat și este transmis
de la Sinaia, după ce von Czernin are o întrevedere cu regele
1 (63) 2014 document

Carol I, care îi spune, printre altele, că de un an lucrurile s-ar fi
schimbat într-atât încât nu I-ar fi cu putinţă să respecte Tratatul
de alianţă18 (Anexa nr. 2).
După o altă întrevedere, cu premierul Brătianu, von Czernin
îl informează pe Berchtold (4 august 1914) că în Consiliul de
Coroană19 s-a decis neutralitatea României, sub următorul
pretext: „casus foederis” nu există, deoarece România n-a fost
înștiinţată asupra demersului austro-ungar la Belgrad, nici n-a fost
consultată în această privinţă20. În aceeași zi, șeful diplomaţiei îi
cere lui von Czernin să-i comunice lui Brătianu că vom lua, deci,
și de acum înainte interesele României în considerare și așteptăm
ca România va apăra fruntariile sale în Moldova și va respinge o
invaziune eventuală a Rusiei21, sperând, totuși, în menţinerea
neutralităţii. Teama Vienei ca Rusia să declanșeze o ofensivă
prin România devine evidentă și face eforturi să-și asigure acest
flanc, fie și prin neutralitatea României.
O nouă întrevedere între von Czernin și șeful statului român
are loc la 6 august 1914, la Sinaia, ocazie cu care a aflat cum a
decurs Consiliul de Coroană (Anexa nr. 3). În finalul raportului
către Viena, reprezentantul imperiului se arăta optimist în
privinţa intrării Bucureștiului în conflict de partea Puterilor
Centrale, acest lucru depinzând exclusiv de succesele noastre pe
câmpul de război, dacă și când România va intra alături de noi22.
Două zile mai târziu, tot de la Sinaia, von Czernin raportează
că Take Ionescu, liderul Partidului Conservator Democrat, crede
că România trebuie neapărat23 să-și menţină neutralitatea, în timp
ce șeful guvernului ar intra, poate, la un moment dat în acţiune în
contra Rusiei24, însă în niciun caz nu ar ataca Austro-Ungaria.
Convocat la Brătianu (10 septembrie 1914) pentru a clarifica
situaţia militară din Galiţia, unde armatele austro-ungare luau
bătaie de la ruși, von Czernin a constatat că acesta crede că
realitatea este cât se poate de critică25 și era reticent în a ieși din
neutralitate. Mai mult, această părere era foarte răspândită și
curentul în contra noastră s-a înrăutăţit în mod considerabil26,
acţiunile publice evidenţiind atașamentul pentru Antantă, în
mod special pentru Franţa și Anglia. La 19 septembrie 1914
diplomatul a observat cum opinia publică cere guvernului
intrarea în război contra monarhiei dualiste, sloganul Vrem
Transilvania! fiind la ordinea zilei (Anexa nr. 4).
Spre finalul lunii septembrie 1914 ministrul austro-ungar
are o audienţă la principele moștenitor Ferdinand, pe care îl
portretizează în mod negativ ca fiind un personaj fără opinii
ferme, nehotărât și instrumentul lipsit de voinţă al persoanelor
care Î-L înconjoară și care nu inspiră nicio încredere27 (Anexa
nr. 5), adică nu se putea conta pe el pentru susţinerea intereselor
austro-ungare.
Zvonurile despre un nou Consiliu de Coroană care să decidă
declanșarea ofensivei în Transilvania circulau în București, însă
von Czernin comunică la Viena din sorginte bună28 că acest
lucru va fi evitat cu orice preţ de politicieni. Premierul român
îl vizitează pe austriac și i se confesează că se va strădui să
menţină neutralitatea ţării în Consiliul de Coroană, însă Take
Ionescu face cele mai mari dificultăţi29 guvernului în această
direcţie. Diplomatul aprobă cu căldură propunerea și este în
extaz după ce Brătianu îi declară că așteaptă o victorie decisivă
a armatelor austro-ungare ca să pornească alături de noi30, ceea
ce ar fi reprezentat și un succes personal.
În ultima zi din septembrie 1914 telegrama către Viena
este scurtă, dar profundă. Regele Carol I se afla bolnav, însă i-a
scris lui von Czernin că speră în menţinerea neutralităţii, această
document 2014 1 (63)
studii/documente
soluţie fiind cea mai bună31 pentru
moment, însă ar fi de dorit ca
imperiul să obţină succese
militare pentru a schimba
acest punct de vedere.
În concluzie, Ottokar
von Czernin a fost
manipulat de decidenţii
politici de la București,
care deţineau posibilitatea
să prevadă instrucţiunile
primite de la Viena și
acţiunile derulate în
favoarea intrării României
în conflict alături de Puterile
Centrale. Singurul sprijin real
al diplomatului era bătrânul rege
Carol I, care dorea să respecte tratatele încheiate, însă Consiliul
de Coroană s-a opus, la fel ca majoritatea politicienilor (care s-au
pronunţat pentru neutralitate) și a opiniei publice (care dorea
intrarea în război pentru eliberarea Transilvaniei).
Ionel Brătianu pare a se juca de-a pisica cu șoarecele, dându-i
speranţe deșarte unui diplomat care constată creșterea ostilităţii
la adresa dualismului austro-ungar în toate clasele sociale și pe
toate palierele societăţii românești. Înfrângerile de pe front ale
armatelor habsburgice au accentuat sentimentul dezolării, care
nu a putut fi compensat prin gesturi frumoase sau promisiuni
deșarte.
Urmează o toamnă lungă și fierbinte în relaţiile internaţionale,
pe câmpurile de luptă, dar și în ţările neutre, unele pentru a fi
atrase în conflict, altele pentru a-și menţine statutul. România
va continua, cu dibăcie, să monitorizeze activităţile diplomaţilor
străini, să le ofere speranţe și să-și urmărească propriile obiective
politice.
***
Anexa nr. 1
Contele Berchtold către contele Czernin
Viena, 26 iulie 191432
Serbia a respins cererile noastre. Am rupt, deci, relaţiile noastre
diplomatice cu această ţară. Excelenţa Voastră va binevoi a comunica
faptul acesta Maiestăţii Sale Regelui, explicând totodată că dragostea
de pace a Maiestăţii Sale Imperiale și Regale Apostolice, Augustului
nostru Suveran, binecunoscută Maiestăţii Sale, cât și adâncul Lui
sentiment de răspundere sunt negreșit dovezile cele mai convingătoare
că Monarhiei nu-i mai rămânea deschisă vreo cale pașnică. Austro-
Ungaria nu urmărește în conflictul ei cu Serbia niciun scop egoist,
ci numai apărarea integrităţii Monarhiei împotriva unui vecin a
cărei întreagă politică ţintește subminarea și răpirea teritoriilor ei
limitrofe. Trebuie, deci, să punem capăt acestei politici. Nu vrem nicio
cucerire teritorială în Serbia, având însă nădejdea că, în cazul când
războiul ar izbucni, acesta va rămâne localizat.
Cunoscând fidelitatea de aliat în înţelepciunea Maiestăţii Sale,
suntem convinși că România va observa cea mai strictă neutralitate.
Dar și noi, pătrunși de sentimentul datoriilor noastre de aliat, nu
vom lua în cursul evenimentelor nicio hotărâre care ar putea să atingă
interesele României, fără să fi luat prealabil contact cu aliatul nostru.
31
studii/documente
În cazul când Rusia ne-ar ataca, am conta pe cooperaţiunea leală a
României ca aliat.
În conversaţia ce Excelenţa Voastră va avea cu Dl. președinte al
Consiliului de Miniștri Vă veţi inspira de consideraţiile de mai sus.
***
Anexa nr. 2
Contele Czernin către contele Berchtold
Sinaia, 28 iulie 191433
M-am conformat instrucţiunilor ce mi-aţi dat, într-o convorbire
ce am avut cu Maiestatea Sa Regele, personal. Rezultatul convorbirii
este următorul:
1. Într-un război între Monarhie și Serbia, Maiestatea Sa
garantează neutralitatea strictă a României.
2. Maiestatea Sa a luat cu mulţumire act de asigurarea Excelenţei
Voastre că „pătrunși de sentimentul datoriilor noastre de aliat,
nu vom lua în cursul evenimentelor nicio hotărâre care ar putea
să atingă interesele României, fără să fi luat prealabil contact cu
aliatul nostru”.
3. În cazul când Rusia ne-ar ataca, Regele mi-a zis că cu greu
se va putea compta pe ajutorul militar al României. Regele care,
făcând această declaraţie era așa de agitat cum nu L-am văzut
niciodată, m-a asigurat că dacă ar putea să asculte vocea sufletului
său, armata Sa s-ar putea lupta negreșit alături de Tripla Alianţă,
dar că nu poate. De un an lucrurile s-ar fi schimbat într-atât încât
nu I-ar fi cu putinţă să respecte tratatul de alianţă.
Maiestatea Sa m-a rugat însă să raportez Excelenţei Voastre că
va observa stricta neutralitate și în conflictul cu Rusia ţi că nicio
putere din lume nu-L va putea determina vreodată să ridice armele
împotriva Monarhiei.
***
Anexa nr. 3
Contele Czernin către contele Berchtold
Sinaia, 6 august 191434
Maiestatea Sa Regele mi-a vorbit astăzi mult despre Consiliul de
Coroană și istoricul lui. Maiestatea Sa m-a asigurat că la izbucnirea
războiului era pătruns de obligaţiile Sale decurgând din tratatul de
alianţă. În consecinţă, ar fi cerut de la guvernul Său să ia măsurile
conforme. Dl. Brătianu însă, ar fi declarat că împreună cu întregul
cabinet declină răspunderea unor hotărâri atât de grave și ar fi
insistat să se convoace un Consiliu de Coroană la care să fie chemaţi
foștii prim-miniștrii și alţi însemnaţi bărbaţi politici. Consiliul de
Coroană s-ar fi întrunit pe când agitaţia opiniei publice din ţară
lua proporţii tot mai mari.
Maiestatea Sa ar fi arătat în mod stăruitor situaţia periculoasă
a României și a reamintit obligaţiile existente. După o lungă
dezbatere, în cursul căreia Maiestatea Sa ar fi apărat cu cea mai mare
insistenţă punctul său de vedere, adunarea s-ar fi pronunţat, contrar
așteptărilor și aproape unanim, contra aplicării tratatului, pe motivul
că „casus foederis” nu-i dat pentru România și pentru păstrarea
neutralităţii. Atitudinea Italiei ar fi influenţat, din nefericire,
mult asupra acestei hotărâri. Maiestatea Sa ar fi protestat energic
în contra acestei interpretări, arătând că o asemenea interpretare
meschină a tratatului de alianţă ar f i deplasată în momentul
32
izbucnirii războiului european, care va putea fi hotărâtor pentru
viitorul României. Regele ar fi reușit, în fine, cel puţin să împiedice
o declaraţie de neutralitate absolută și a cerut ca rezoluţia să conţină
formula că România își va apăra fruntariile. Se înţelege de la sine
în ce parte. Intrarea în război alături de Rusia ar fi fost respinsă cu
aceeași unanimitate, ca fiind inadmisibilă.
Maiestatea Sa m-a asigurat că-și păstrează speranţa că România
și-a păstrat în acest mod libertatea de acţiune și că va găsi încă
posibilitatea de a intra în acţiune. Îmi permit să comentez astfel
aceste revelaţii ale Maiestăţii Sale Regelui:
România vrea să câștige timp până când rezultatul războiului
va începe să devină vizibil. Dacă învingem (și aceasta este părerea
Regelui), România va intra alături de noi. Numai dacă norocul
războiului ne-ar părăsi, contrar așteptărilor și lozinca atât de
populară aici a „împărţirii Monarhiei” ar redeștepta împotriva
noastră toate patimile, numai atunci cred că România se va ridica
în contra noastră, dar cred că în acest caz Regele va prefera să abdice
decât să contribuia la aceasta. În cazul când Rusia ar încerca să
forţeze înaintarea armatelor sale prin Moldova, România va opune
rezistenţă armată.
Așa cum stau lucrurile, nu putem aștepta de la România o altă
atitudine decât aceea schiţată mai sus și va depinde exclusiv de
succesele noastre pe câmpul de război, dacă și când România va
intra alături de noi.
***
Anexa nr. 4
Contele Czernin către contele Berchtold
Sinaia, 19 septembrie 191435
Situaţia s-a înrăutăţit în zilele din urmă, întrucât în urma
retragerii armatei noastre a crescut dorinţa de a ne da „lovitura
de moarte”. Opinia se teme că România va pierde momentul și
va veni prea târziu și nu va mai putea lua parte la „împărţirea
Monarhiei”. Natural că toate aceste aţâţări sunt alimentate de
milioanele rusești.
Strigătul „Vrem Transilvania!” este la ordinea zilei, Dl. Brătianu
devine din ce în ce mai tăcut și fricos, Regele este însă singura frână
care funcţionează pe această pantă.
Trebuie să răbdăm zilele, poate săptămânile ce vor urma,
opunând acelora care ţipă calmul nostru hotărât. Îndată ce vom
înregistra primele succese așteptate în contra Rusiei, toată lumea
va tăcea aici.
***
Anexa nr. 5
Contele Czernin către contele Berchtold
Sinaia, 23 septembrie 191436
În urma dorinţei Regelui Carol care, fiind bolnav, n-a putut
să mă primească, Principele moștenitor mi-a acordat o audienţă
de o oră. Este foarte greu de a face un raport exact asupra acestei
audienţe, deoarece în cursul ei Principele moștenitor și-a schimbat
cu desăvârșire punctul de vedere, ceea ce, din nefericire, o face foarte
des, astfel că nu te poţi bizui pe ceea ce zice.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

Principele moștenitor a început prin a-mi explica cât de grea este cabinete conservatoare în perioada 1888-1913; din iunie 1914 a fost ales
situaţia: „toată lumea ar voi războiul în contra noastră” și Alteţa Sa preşedintele Partidului Conservator. A acceptat funcţia de prim-ministru,
în martie 1918, pentru a îmbunătăţi condiţiile dure impuse României de
Regală repeta tot timpul că nu știe „cum se va sfârși. Numai un lucru
reprezentanţii Puterilor Centrale.
ar fi actualmente cu totul imposibil, adică războiul în contra Rusiei, 5
Alexandru Marghiloman, Note Politice (ediţie şi introducere Stelian
toate celelalte ipoteze ar fi posibile”. În același timp însă, Principele Neagoe) vol. I, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, p 142.
denumea această politică vrută de poporul român „o sinucidere a 6
Ibidem.
României” și declara că România, dacă merge alături de Rusia,
7
Titu Maiorescu, România şi Războiul Mondial. Însemnări zilnice inedite
(volum editat de Stelian Neagoe), Editura Machiavelli, Bucureşti, 1999,
va deveni sau vasala ei sau, dacă învingem, va resimţi consecinţele p. 25.
fatale ale atitudinii sale etc. Menţinea însă tot mereu afirmaţia că, 8
Ion G. Duca (n. 20 decembrie 1879, Bucureşti - d. 29 decembrie 1933,
cu toate acestea, această eventualitate n-ar fi exclusă, „căci nu știm Sinaia) a intrat în politică în Partidul Naţional Liberal în 1907, fiind
ce să facem în contra voinţei poporului”. ales deputat de Covurlui, apoi a deţinut funcţii ministeriale: Ministerul
Am încercat apoi să-L conving prin alte argumente, zicând: Cultelor şi Instrucţiunii (1914-1918), Ministerul Agriculturii şi Domeniilor
(1918-1919), Ministerul Afacerilor Străine (1922-1926) şi Ministerul
„Maiestatea Sa, Augustul meu Suveran, cunoaște dificultăţile ce de Interne (iunie 1927-noiembrie 1928). A fost ales preşedintele P.N.L.
domnesc aici, știe însă că Principele moștenitor, ca și Regele, sunt (decembrie 1930) şi a fost numit premier (noiembrie 1933), însă după
bărbaţi de onoare și, deci, incapabili să facă un asemenea act de numai o lună a fost asasinat de legionari pe peronul gării Sinaia.
mizerabilă trădare”. Principele moștenitor, schimbându-și cu totul
9
I. G. Duca, Memorii, vol. I, Neutralitatea, partea I-a (1914-1915), ediţie
şi indice de Stelian Neagoe, Editura Expres, Bucureşti, 1992, p. 68.
punctul de vedere, declară că dacă ar face aceasta, s-ar considera 10
Căpitan Vasile Bobocescu, Unele aspecte privind activitatea organelor
pe sine însuși „ca un nemernic vulgar, înainte de toate onoarea, o de informaţii şi contrainformaţii române în timpul primului război mondial
asemenea felonie ar fi fără precedent în istorie etc.”, afirmând deci (1914-1918) (Partea I-a), în revista „Studii şi Documente”, vol. VI, editată
contrariul opiniei sale precedente. de Consiliul Securităţii Statului, Centrul Evidenţă, Dispecerat şi Arhivă,
Natural că impresia mea este cea mai defavorabilă, căci Principele Bucureşti, septembrie 1970, p. 38; Ion Bodunescu, Ion Rusu-Şirianu,
Descifrarea unei istorii necunoscute, Editura Militară, Bucureşti, 1973,
moștenitor va f i întotdeauna instrumentul lipsit de voinţă al pp. 300-301; C. Neagu, D. Marinescu, R. Georgescu, Fapte din umbră,
persoanelor care Î-L înconjoară și care nu inspiră nicio încredere”. vol. II, Editura Politică, Bucureşti, 1977, pp. 78-87; Vasile Bobocescu,
Momente din istoria Ministerului de Interne vol. I (1821-1944), Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti, 1995, p. 103; Cristian Troncotă, Istoria
From Espionage to Diplomatic Decisions.
serviciilor secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu, Editura Ion Cristoiu,
Romania against the Austrian-Hungarian Empire Bucureşti, 1999, p. 53; Paul Ştefănescu, Istoria serviciilor secrete române,
( July-September 1914) Editura Aion, Bucureşti, 2003, p. 39.
11
Cristian Troncotă, România şi Frontul Secret, Editura Elion, Bucureşti,
Alin Spânu, Ph.D. 2008, pp. 62-63.
12
Count Ottokar Czernin, In the World War, Harper&Brothers, New York,
Abstract: In difficult political-diplomatic conditions 1920, pp. 101-103 şi 111-112.
which were before the First World War started, the
13
I. G. Duca, Memorii, vol. II Neutralitatea, partea a II-a (1915-1916), ediţie
şi indice de Stelian Neagoe, Editura Helicaon, Timişoara, 1993, p. 32.
Austrian-Hungarian Empire named count Ottokar 14
Declaraţie a lui von Czernin către Alexandru Marghiloman la 15 iulie
Czernin as plenipotentiary minister in Romania. 1914: „Este vital pentru dânşii să extirpeze pan-serbismul pentru a dovedi
The diplomat entered in the attention of the Police lumii că ţara lor nu a intrat în lichidare” (Alexandru Marghiloman, Note
and General Security Department which through an Politice, vol. I, p. 157).
impeccable action succeeded to take away the diplomatic
15
Leopold Anton Johann Sigismund Josef Korsinus Ferdinand graf (conte)
Berchtold von und zu Ungarschitz, Frättling und Püllütz (n. 18 aprilie
cipher. The fact allowed the Romanian officials to take 1863, Viena – d. 21 noiembrie 1942, Peresznye-Ungaria) a fost ambasador
the right political-military decisions. în Rusia (1906-1911) şi ministru de Externe al Imperiului Austro-Ungar
(17 februarie 1912-13 ianuarie 1915).
Keywords: count Ottokar Czernin, the Police 16
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), Fond Casa
and General Security Department, diplomatic cipher, Regală – Miscelanee (în continuare se va cita C.R.-M.), dosar 243, f.1.
espionage, Mihail Moruzov 17
Ibidem, f.2.
18
Ibidem, f.3.
19
Pe larg despre desfăşurarea Consiliului de Coroană din 1/14 august 1914,
NOTE în: Ion Mamina, Consilii de Coroană, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1997, pp. 53-87.
1
Centrul de Studii Euro-Atlantice. 20
A.N.I.C., Fond C.R.-M., dosar 243, f. 3.
2
La 18 octombrie 1883 România a semnat un tratat de alianţă cu Imperiul 21
Ibidem, f .4.
German şi cu cel Austro-Ungar, prin care se angajau să îşi vină reciproc în 22
Ibidem, f. 6.
ajutor în cazul unui atac neprovocat din partea Imperiului Ţarist, Bulgariei, 23
Ibidem.
Serbiei. Tratatul a fost reînnoit în 1907 şi 1912. 24
Ibidem.
3
Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova-d. 18 iunie 1917, Bucureşti), 25
Ibidem, f. 7.
unul dintre fondatorii Societăţii „Junimea” (1863), s-a alăturat Partidului 26
Ibidem.
Conservator, fiind ales deputat (1871-1895) şi senator (1895-1914). 27
Ibidem, f. 9.
În cabinetele conservatoare a fost de mai multe ori ministru la diferite 28
Ibidem.
departamente. Din 29 decembrie 1910 a devenit ministru de Externe, 29
Ibidem, f. 10.
apoi a fost numit premier (10 aprilie 1912), funcţii păstrate până la 30
Ibidem.
31 decembrie 1913. A deţinut şi funcţia de preşedinte al Partidului Conservator 31
Ibidem.
(14 noiembrie 1913-28 februarie 1914), însă la 4 iunie 1914 a anunţat că 32
Ibidem, ff. 1-2.
se retrage din viaţa publică. 33
Ibidem, ff. 2-3.
4
Alexandru Marghiloman (n. 27 ianuarie 1854, Buzău - d. 10 mai 1925, 34
Ibidem, ff. 4-6.
Bucureşti) doctor în drept şi în ştiinţe politice la Paris (1878); intră în 35
Ibidem, f. 7.
Partidul Conservator, devine deputat (din 1884), şi ministru în diferite 36
Ibidem, ff. 8-9.

document 2014 1 (63) 33

studii/documente
JANNA D. ROLLA –
EROINA NECUNOSCUTĂ DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
Dr. Ion RÎŞNOVEANU1
S fârșitul Primului Război Mondial a însemnat, în
primul rând, încetarea acţiunilor militare pe toată
lungimea frontului și, implicit, sfârșitul calvarului cunoscut
de milioane de oameni, civili și militari. De asemenea,
acest moment a reprezentat renașterea speranţelor că toate
sacrificiile pe care omenirea le-a cunoscut în cei patru ani de
război vor lua sfârșit și că, indiferent de steagul sub care au
luptat sau de statutul militar pe care l-au avut, combatanţii
urmau să se întoarcă la familiile lor.
Din păcate, istoria nu consemnează numai fericirea celor
care au trăit momentul încetării primei conflagraţii mondiale,
ci și dramele prin care au trecut milioane de oameni asupra
cărora războiul a lăsat urme adânci. E vorba, în primul rând,
de cei care, în timpul luptelor, au suferit răni grave și care au
fost mutilaţi atât trupește, cât și sufletește.
La sfârșitul războiului, o mare parte dintre răniţi erau
internaţi în spitale de campanie sau în lazarete, în funcţie
de gravitatea rănilor și gradul de invaliditate. Mai mult, în
această perioadă, din cauza igienei precare și a alimentaţiei
nesatisfăcătoare, atât pe front, cât și în lagărele de prizonieri
germane și rusești2, mulţi soldaţi români repatriaţi sufereau
de tifos exantematic, râie sau alte boli contagioase care făceau
ravagii în rândul acestora.
Situaţia grea a soldaţilor români internaţi în lagărele de
prizonieri germane a fost cauzată, în parte, de faptul că un
număr important de prizonieri germani internaţi în lagărele
românești din Moldova au murit de tifos, febră tifoidă sau de
alte boli cauzate de mizerie și subnutriţie. În acest context,
au fost colportate zvonuri potrivit cărora autorităţile române
au torturat și ucis prizonieri germani, infirmate de comisiile
care au cercetat situaţia la faţa locului, motiv pentru care
autorităţile militare ale Puterilor Centrale au luat măsuri
drastice faţă de populaţia din teritoriile ocupate, pe de o
parte, iar pe de altă parte gardienii din lagărele germane au
Autosanitare în prima linie (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“)
34
trecut la represalii împotriva prizonierilor români3. Această
stare de fapt a existat atât în lagărele de prizonieri de pe
teritoriul Germaniei, cât și în lagărele de prizonieri aflate în
teritoriile românești ocupate. Astfel, bolnavii de tifos sau de
febră tifoidă erau internaţi în lagărul de la Mărcuţa Nouă,
în condiţii groaznice. Paiele erau murdare și mucegăite, iar
hrana lipsea cu desăvârșire. Mai mult, locaţiile unde fuseseră
internaţi cei bolnavi erau închise cu lacăt timp de 21 zile4.
După încheierea ostilităţilor, răniţii români, dar și cei
care sufereau de boli contagioase, erau internaţi în spitalele
de campanie ale regimentelor unde erau îngrijiţi atât de
medici și sanitari militari, cât și de voluntare, în special
soţii de ofiţeri sau subofiţeri care, de multe ori, își puneau
la dispoziţie propriile locuinţe în vederea campării și tratării
celor bolnavi.
Astfel de spitale de campanie au fost organizate pe lângă
Regimentul 72 Infanterie „Mizil”5, precum și Regimentul 7
„Prahova” cu Cartierul General la Ploiești, unde a activat, ca
voluntară, Janna Rolla, soţia căpitanului Dumitru Rolla, ofiţer
care în timpul războiului a luptat în cadrul Regimentului 72
Infanterie „Mizil”.
În ceea ce-i privește pe prizonierii Puterilor Centrale,
aceștia erau internaţi în lagărele de la Bârlad, Măstăcani,
Drăgușeni, Barboși, Vlădești, Oancea, Rogojeni, Albiţa,
Scopoșeni, Gara Lascăr Catargiu care, în timpul războiului,
au fost vizitate de o misiune elveţiană. În urma inspecţiei
efectuate, s-a constatat că, în aceste locaţii, condiţiile erau
dintre cele mai bune, comanda acestora făcând eforturi
deosebite pentru asigurarea unor condiţii de trai decente
pentru cei internaţi aici6.
Din păcate, nu deţinem foarte multe date despre căpitanul
Dumitru Rolla7, însă activitatea de voluntară în cadrul Crucii
Roșii a soţiei sale, Janna Rolla, este prezentată în istoriografia
românească recentă8.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

În aceste condiţii, la
2 mai 1918, aceasta a trimis
un Memoriu 9 ministrului de
Război prin care își prezenta
activitatea de voluntariat din
cadrul Crucii Roșii, atât în
perioada în care a locuit la
Mizil, sediul Regimentului 72
Infanterie, cât și după terminarea
războiului când a fost nevoită să
se stabilească la Ploiești unde
se găsea sediul Regimentului 7
„Prahova”.
În toată această perioadă,
Janna Rolla a dat dovadă de un
patriotism deosebit, dar și de un
devotament ieșit din comun în
misiunea pe care și-a însușit-o în
cadrul Crucii Roșii, îngrijind cu
abnegaţie și spirit de sacrificiu 1917. Transportarea unui rănit din tranşee (Fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“)
atât răniţi, cât și militari și civili bolnavi de tifos. Ca soţie Am colectat suma de 800 lei, care i-am depus Prefecturei
de ofiţer combatant în Primul Război Mondial, a găsit de Buzău, pentru familia demobilizaţilor, dându-mi recipisă.
cuviinţă să-și pună viaţa în slujba celor nevoiași, dând exemplu Am lucrat cu lâna Corpului III Armată, dată prin D-na
și altor soţii de ofiţeri prin integritatea sa morală, dar și prin General Aslan, 1600 perechi mănuși împreună cu Doamnele
alesele calităţi morale, pe care le-a pus mai presus de vremurile Mizilene, ce erau împrejurul meu.
pe care le-a trăit10. Pentru regimentul 72 Mizil, am lucrat 600 perechi
În acest sens, edificatoare sunt cuvintele din finalul mănuși.
Memoriului prin care își mărturisea dorinţa de a înfia un copil La retragerea trupelor, am pus casa la dispoziţia Armatei și
orfan în vârstă de doi ani, semn al unor sentimente materne în ultima zi, toţi agenţi de legătură, care căutau comandamentele
puternice, dar și al unui altruism deosebit. noastre au fost îndrumate de mine, cunoscând direcţia lor la
Am transcris acest Memoriu folosind grafia originală perfecţiune.
pentru a păstra nealterată autenticitatea documentară La Mizil, n-am putut fi de mai mult folos, căci bombele mi-au
a acestuia, pentru a scoate în evidenţă, odată în plus, deteriorat casa și inamicul mi-a devastat-o, ne rămânându-mi
sensibilitatea sufletească a autoarei, dar și pentru a reconstitui absolut nimic, așa că am fost nevoită, a mă refugia la Ploești. La
adevărul istoric dintr-un moment de cumpănă al istoriei Ploești am stat în neactivitate până în luna lui August, din cauza
noastre. sănătăţii mele, care mă punea în imposibilitate de a lucra.
Din luna August, am început iară activitatea mea pe lângă
*** lagăre și spital, unde am depus o muncă unică în felul ei, căci de
Intrarea la Cabinetul d-lui Ministru dimineaţă și până seara nu aveam o minută de repaus.
No. 392 din 2/5/1918 Am înfiinţat din iniţiativa mea la regimentul 7 Prahova, un
atelier de confecţionat și cârpitul rufelor, de care aveau absolută
Intarea la Serviciul Contabilităţii nevoie soldaţii.
No. 52312 din 5 Mai 1918 Am vindecat prin tratamentul meu special, pe toţi soldaţii
râioși.
Am echipat prin colecţie toţi ofiţerii cari au avut nevoie de
MEMORIU haine și tot ce le-a trebuit, pentru a fi folositori patriei.
Adresat Domnului Ministru de Răsboiu. M-am pus în legătură cu un grup de D-ne din București și
am vizitat adesea pe D-na Aristia D. Pompeiu, soţia profesorului
Subsemnata soţia căpitanului D. Rolla, sosită din teritoriul universitar D. Pompeiu, care fără frică și șovăire a ajutat peste
ocupat, cu respect supun Domniei-Voastre acest memoriu, pentru 20 ofiţeri și plotonieri, D-sa fiind reprezentanta grupului.
a se putea vedea, munca depusă de o soţie de ofiţer, care fără preget Am făcut o loterie, din care am strâns suma de 1500 lei, pe care
și șovăire a lucrat pentru binele ţării în acest răsboiu. i-am depus „Crucei Roșii” de la care am recipisa. Cu ocazia acestei
Bărbatul meu, făcând parte din regimentul 72 Mizil și deci loterii am făcut și un mic bazar cu obiecte lucrate de soldaţi răniţi,
cu locuinţa acolo, am luat iniţiativa și am adunat 25 paturi al cărei venit a fost de 500 lei, bani ce s-au împărţit răniţilor.
complecte, pe care le-am predat „Crucei Roșii Militare” (se poate Cu ocazia crăciunului catolic, am colectat alimente și am dus
vedea în controalele Crucei Roșii). în lagăre și spital, unde erau răniţii noștri.

document 2014 1 (63) 35

studii/documente

De crăciunul
nostru, am Janna D. Rolla – The unknown hero
colectat 1000 from the First World War
verze acre, care
s-au tăiat și gătit Ion Rîşnoveanu, Ph.D.
cu carne donată
de Prefectură și Abstract: The sacrifice of Janna Rolla, wife of an
împărţită de mine officer during the First World War, is a proof of valour,
soldaţilor bolnavi despite the dark times of the war when basic instincts and
și prizonieri. elemental surviving spirit are on foreground, there are
De Anul people prepared to fight and even lay down their lives for
Nou, tot din all those who suffered after a long and unwanted war.
iniţiativa mea, Keywords: The First World War, Romanian Red Cross,
am colectat
POWs Camp, War Secretary, Janna Rolla
alimente și am
făcut bucuria
răniţilor.
În ziua de NOTE
15 Fevruarie, am 1
Muzeul Marinei Române.
luat iniţiativa 2
Arhiva Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, colecţia Diverse III,
unui parastas document 41, 42 şi 124. Militarii români luaţi prizonieri de trupele Puterilor
pentru soldaţii Centrale au fost internaţi în lagăre pe teritoriul Germaniei, cei mai mulţi, sau al
1917. Regina Maria în vizită la Sanatoriul „Carpaţi“
căzuţi pe câmpul Austro-Ungariei. La sfârşitul conflagraţiei, aceştia au fost repatriaţi dar, înainte
de luptă, cu care ocazie am colectat căruţe întregi de pachete cu de a fi lăsaţi la vatră, au fost interogaţi de comisii special constituite la nivelul
Corpurilor de Armată române. Din declaraţiile acestora a reieşit faptul că în
alimente, pe care le-am împărţit răniţilor și prizonierilor. Cu ocazia prizonierat erau puşi la munci grele, în condiţii inumane, hrana şi apa potabilă
sărbătorilor și a parastasului, au luat parte și autorităţile locale și fiind raţionalizate. La toate acestea se adăuga şi brutalitatea gardienilor, motiv
Președinta „Crucei Roșii”. Toate donaţiile strânse, le depozitam pentru care mulţi prizonieri şi-au pierdut viaţa, iar alţii au revenit cu răni grave
în magazia lagărilor și spitalului, cu chitanţe și bonuri, la cerere, sau cu boli contagioase.
le pot arăta.
3
Dr. George Miron, Note din războiul pentru întregirea neamului, Bucureşti,
Atelierele Societăţii Anonime „Adevărul”, 1923, p. 136.
Am colectat în Biserici și sumele strânse le-am depus „Crucei 4
Ibidem, p. 159.
Roșii” dela care posed chitanţe. 5
General Radu R. Rosetti, Partea luată de Regimentul 47/72 infanterie
Toţi soldaţii și ofiţerii invalizi trimiși în Moldova au primit la răsboiul pentru întregirea neamului. 1/14 august 1914-1/14 iulie 1918,
din iniţiativa mea câte 5 lei de soldat, iară pentru ofiţeri, pachete Bucureşti, Tipografia „Răsăritul”, f.a., p. 1. În august 1914, imediat după
cu alimente. izbucnirea Primului Război Mondial, Regimentul 72 Infanterie nu a luat parte
la măsurile de acoperire, având numai rolul de instruire şi pregătire. În timpul
Toţi soldaţii invalizi în neputinţă de a merge, i-am condus războiului, din cauza pierderilor deosebit de mari, la 31 ianuarie 1917 fuzionează
în persoană la București pe fiecare la locuinţele lor, iară pe cei din cu Regimentul 47 Infanterie, formând Regimentul 47/72 Infanterie care va
Craiova i-am aranjat la tren. executa misiuni importante în vara anului 1917 pe frontul din Moldova.
Cu ocazia demobilizării, toţi soldaţii veniţi din Moldova și 6
Arhiva Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, colecţia Diverse III,
cari au trecut prin lagărul 19 Artilerie Ploești, din iniţiativa mea, document 612. Cu această ocazie, conducătorii misiunii elveţiene, dr. Rene
Guillermain şi căpitan de Stokar, felicitau autorităţile militare române pentru
am colectat alimente cărora le-am împărţit; iară pe ofiţeri i-am eforturile depuse printr-un Raport pe care l-au înaintat ministrului de Război.
plasat în familii unde li s-au servit masa și quartierul. 7
General Radu R. Rosetti, Op. cit., pp. 85-90. În Ordinea de bătaie a
Domnule Ministru, nu vă adresez acest memoriu pentru a-mi Regimentului 72 Infanterie la 21 august 1914, Statul Major al Batalionului II
face o laudă, ci numai că sunt soţie de ofiţer fără mijloace și ca era format din „Ralla Dumitru, Căpitan A, Novăcescu Ovidiu, Locot., Rolla
atare, ori ce soţie de ofiţer este datoare să-și justifice activitatea Dumitru, Căpitan A”, pentru ca în Ordinea de bătaie a Regimentului 72 Infanterie
la 1/14 iunie 1915, Biroul de Recrutare să fie alcătuit din „Rolla D-tru, Căpitan
ei, în acest război. A, Dumitrescu Gh, Plot. maj. A, Pârvan C-tin, Serg. instr. A, Călin Preda, adm.
Domnule Ministru, văzând apelul Domniei-Voastre către A”. Din păcate, în documentele ulterioare, numele căpitanului Dumitru Rolla
ofiţeri și deși nu am mijloace, cu respect vă rog și vă supun, că sunt nu se mai regăseşte în ordinea de bătaie a Regimentului 72 Infanterie şi nici a
hotărâtă a lua și crește un băiat orfan al răsboiului în etate de doi Regimentuluil 47/72 Infanterie.
ani, ca astfel, să mă poată numi cu drept cuvânt mama lui. 8
Cristina Constantin, Amintiri din război - „Marele război” prin ochii celor
care l-au trăit, în Buletinul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”,
Primiţi vă rog Domnule Ministru asigurarea profundului
serie nouă, nr. 6/2008, Bucureşti, Editura Alpha MDN, 2008, pp. 147-148. Este
meu respect. vorba de scrisoarea soldaţilor Nicolae Basarab şi Preduţ Savu care fac apel la
bunăvoinţa doamnei Rolla căreia îi solicitau o căruţă care să îi transporte la
Janna căpitan D. Rolla gară, dar şi de scrisoarea soldatului Iscru Tudor din Regimentul 1 Vânători prin
Strada Târgșor 53 PLOEȘTI care îi mulţumea pentru ajutorul acordat la sfârşitul războiului.
9
Arhiva Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, colecţia Diverse I,
document 81.
În concluzie, putem afirma că, deși nu a fost singular, 10
În perioada în care o parte din teritoriul României s-a aflat sub ocupaţia
sacrificiul Jannei Rolla, soţie de ofiţer combatant al armatei trupelor Puterilor Centrale, au existat românce care, din păcate, au adoptat o
române în timpul Primului Război Mondial, reprezintă atitudine de colaborare cu ofiţerii germani. Deşi nu au fost majoritare, acestea au
dovada că, în timpuri tulburi, când mai puternic decât orice reprezentat imaginea României în faţa germanilor. Însă, majoritatea româncelor
au dat dovadă de spirit de sacrificiu, adânc patriotism şi virtute morală. Vezi
este spiritul de supravieţuire, există oameni care sunt dispuși şi Const. Bacalbaşa, Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918, Brăila,
să facă sacrificii personale pentru binele celor care au suferit Tiparul Institutului de Arte Grafice, Marea Fabrică „Ancora”, A. Micu &
în urma unui război nedorit de nimeni. L. Calafeteanu, f.a., p. 57 şi următoare.

36 1 (63) 2014 document


CONSILIUL SUPERIOR AL APĂRĂRII ŢĂRII –
INSTITUŢIE A STATULUI ROMÂN MODERN
Î n perioada dintre cele două războaie mondiale, România
a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În faţa sa au stat
provocările creării mecanismelor de funcţionare ale statului
naţional unitar și a delicatelor probleme de la frontierele sale.
Înconjurată de state care au ieșit din război cu mari pierderi
teritoriale, ţara noastră a trebuit să facă faţă unor presiuni și
pretenţii revanșarde.
Constituţia adoptată în anul 1923, a determinat elaborarea
unor acte juridice care au permis constituirea Sistemului
Militar Naţional cu misiunea de armonizare a forţelor civile
și militare pentru apărarea României Mari. Înfiinţat în baza
articolul 122 din Constituţie și prin Legea din 13 martie 1924,
Consiliul Superior al Apărării Ţării era îndrituit să examineze,
coordoneze și să soluţioneze din timp de pace toate problemele
legate de apărarea naţională. Componenţa sa era de cel mai
înalt nivel: președintele Consiliului de Miniștri – președinte,
principele moștenitor (la majorat), miniștrii Apărării Naţionale,
de Interne, Externe, Industriei și Comerţului, Comunicaţiilor,
Lucrărilor Publice, Agriculturii, Sănătăţii, Finanţe și președintele
Consiliului Superior al Oștirii (cu vot consultativ). Regele
putea convoca consiliul ori de câte ori aprecia ca necesar, în
această situaţie preluând conducerea lucrărilor, decizia sa fiind
hotărâtoare. De remarcat faptul că toate ședinţele în plen și
cele ale Delegaţiei Permanente au fost conduse de Regele
Ferdinand I, Principele Nicolae, în timpul Regenţei și Regele
Carol al II-lea, care s-au implicat direct în luarea celor mai
potrivite decizii, solicitând și expertize suplimentare.
Între anii 1930 și 1935, constatându-se disfuncţionalităţi
în continuarea programelor adoptate, precum și în finanţarea
lor, s-a decis lărgirea componenţei Consiliului, prin invitarea,
cu vot consultativ, a foștilor prim-miniștri, a mareșalilor,
inspectorilor generali de armată și, la nevoie, a unor experţi
unanim recunoscuţi.
Modul de funcţionare a Consiliului Superior al Apărării Ţării,
stabilit printr-un regulament de funcţionare, a fost amendat pe
parcurs. Organismele de lucru – Delegaţia Miniștrilor, Comisia
de Studii și Secretariatul Consiliului, Comisia de unificare
a materialelor de război cu Polonia, Comisia de colaborare
materială cu armatele statelor din Mica Înţelegere, precum
și Biroul Studii al Delegaţiei Militare Române la Conferinţa
Dezarmării au fost reorganizate, resubordonate sau comasate
în funcţie de priorităţile momentului. Din cauza imposibilităţii
reunirii specialiștilor civili, de cele mai multe ori, întocmirea
studiilor solicitate a căzut în responsabilitatea Marelui Stat
Major.
Preocupările pentru înzestrarea armatei și crearea industriei
naţionale de apărare au cunoscut o evoluţie ascendentă, accentul
căzând în a doua parte a perioadei pe crearea de noi industrii,
prin valorificarea resurselor indigene, înfiinţarea de stabilimente
industriale cu sprijinul firmelor care deţineau tehnologiile și de
la care importasem materiale și crearea de personal înalt calificat
document 2014 1 (63)
studii/documente
Dr. Luminiţa GIURGIU1
autohton. Din cauza crizei
economice mondiale și
a rivalităţilor politice,
planurile de înzestrare au
fost subfinanţate. Soluţia
alternativă găsită a fost de
înfiinţare a unor fonduri
constituite din vânzarea
de timbre (Fondul Apărării
Naţionale, fondurile
marinei și aviaţiei etc.).
Achiziţia de tehnică de
luptă și materiale s-a dorit
a fi la cel mai înalt nivel
accesibil ţării noastre.
Prin deciziile adoptate, 1920. Regele Ferdinand
au fost iniţiate acte
normative care au creat condiţiile armonizării intereselor
economice de stat și private cu cele ale apărării naţionale.
Planurile privind amenajarea teritoriului prin îndiguiri și asanări,
împăduriri/despăduriri, fortificaţii, sistematizarea localităţilor
și amplasarea unităţilor de producţie au permis ca, în timpul
celei de-a doua conflagraţii mondiale, armata să poată desfășura
operaţiile, limitându-se pagubele cauzate teritoriului naţional.
Deciziile Consiliului Superior al Apărării Ţării nu au fost
întotdeauna aplicate, pentru că prin legea și regulamentul de
funcţionare, ele deveneau obligatorii după sancţionarea lor de
către Consiliul de Miniștrii. Utilitatea s-a dovedit prin faptul
că societatea civilă a luat cunoștinţă de problemele cu care se
confruntau departamentele cu responsabilităţi în zona siguranţei
naţionale. Comenzile ferme date de stat au permis dezvoltarea
unor ramuri industriale deficitare, cum ar fi industria grea,
construcţiilor de mașini sau cea chimică și farmaceutică.
Un alt aspect care a grevat asupra bunei funcţionări a fost
și nerespectarea termenelor de desfășurare a ședinţelor și a
responsabilităţilor fiecărei structuri în parte.
Instituţia a fost desfiinţată prin instituirea dictaturii
personale a Regelui Carol al II-lea.
Constituţiile din 1938, 1948 și din 1952 au prevăzut fie
puterea discreţională a Regelui, fie responsabilitatea Guvernului
îndrituit să rezolve chestiunile legate de apărare prin organizarea
în subordinea sa a unor servicii specializate. Prin actul
fundamental al statului adoptat în anul 1965 se reintroducea
atribuţia președintelui României de a fi comandant suprem al
forţelor armate și președinte al Consiliului Suprem de Apărare
al Ţării. Prin legi succesive, instituţia își continuă activitatea și
acum.
Supunem atenţiei Legea și Regulamentul de înfiinţare și
funcţionare a Consiliului Superior al Apărării Ţării, respectând
în transcrierea documentelor normele ortografice actuale.
37
studii/documente

*** Atribuţiile Secretariatului sunt: centralizarea chestiunilor ce

vor fi supuse deliberării Consiliului Superior al Apărării Ţării
FERDINAND I
și Comisiei de Studii, notificarea hotărârilor Consiliului tuturor
Prin grija lui Dumnezeu și voinţa naţională
departamentelor interesate și urmărirea executării lor.
REGE AL ROMÂNIEI,
Compunerea și funcţionarea Secretariatului Permanent se vor
La toţi de faţă și viitori sănătate;
hotărî prin regulamentul legii de faţă.
Corpurile Legiuitoare au votat și Noi sancţionăm ce urmează:
Art. 8. Lucrările și arhiva Consiliul Superior al Apărării Ţării
sunt strict secrete.
LEGE
Art. 9. Un regulament special va stabili organizarea și
A
funcţionarea în detaliu a Consiliului Superior al Apărării Ţării.
ORGANIZĂRII CONSILIULUI SUPERIOR
Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în ședinţa de la
AL APĂRĂRII ŢĂRII2
2 februarie 1924 și s-a adoptat cu unanimitate de 116 voturi.
Art. 1. Consiliul Superior al Apărării Ţării are menirea de a examina, Vicepreședinte,
coordona și soluţiona toate chestiunile relative la apărarea naţională. (ss) Nicolae BĂLĂNESCU
Încheierile Consiliului Superior al Apărării Ţării sunt obligatorii (L.S.A.D.)
și angajează răspunderea ministrului respectiv, după confirmarea Secretar,
Consiliului de Miniștri. (ss) P.P. GÂRBOVICEANU
Art. 2. Compunerea Consiliului este următoarea:
a) Președintele Consiliului de Miniștri, ca președinte; Această lege s-a votat de Senat în ședinţa de la 8 februarie anul
b) A.S.R. Principele Moștenitor, la majorat; 1924 și s-a adoptat cu unanimitate de 58 voturi
c) Ministrul de Război; Vicepreședinte
d) Ministrul Afacerilor Străine; (ss) Grigore D. VASILIU
e) Ministrul Industriei și Comerţului; (L.S.S.)
f ) Ministrul Comunicaţiilor; Secretar
g) Ministrul Lucrărilor Publice; (ss) I.N. COSOIU
h) Ministrul de Finanţe;
i) Ministrul Agriculturii; Promulgăm această lege și ordonăm ca ea să fie investită cu
j) Ministrul Sănătăţii Publice; sigiliul Statului și publicată în Monitorul Oficial.
k) Ministrul de Interne; Dat în București, la 13 martie 1924
l) Consiliul Superior al Oștirii, cu vot consultativ. (L.S.S.)
În afară de Consiliul Superior al Apărării Ţării, o delegaţie, (ss) FERDINAND
cuprinzând pe miniștrii departamentelor interesate va funcţiona Ministru de Justiţie,
în mod permanent, pentru satisfacerea nevoilor armatei, în ceea ce (ss) G.C. MĂRZESCU
privește departamentele respective. Ministru de Război,
Art. 3. Consiliul se întrunește obligatoriu, cel puţin de două ori General de divizie
pe an, fiind convocat de președintele său, obișnuit în cursul lunilor (ss) MĂRDĂRESCU
martie și septembrie. NR. 999
Maiestatea sa Regele, ori de câte ori găsește necesar, poate să
provoace întrunirea Consiliului, în care caz, ia Înalta președinţie. ***
Art. 4. O comisie de studii este însărcinată a pregăti chestiunile
ce urmează să fie supuse deliberării Consiliului Superior al Apărării FERDINAND I
Ţării. Această comisie funcţionează sub direcţiunea și președinţia Prin grija lui Dumnezeu și voinţa naţională
șefului Marelui Stat Major și se compune din: REGE AL ROMÂNIEI,
a) Șeful Marelui Stat Major ca președinte. La toţi de faţă și viitori sănătate;
b) Câte un reprezentant al tuturor ministerelor indicate la
art. 2. Asupra raportului ministrului nostru secretar de stat la
c) Persoanele de specialitate care vor fi numite de Ministerul Departamentul de Război sub. nr. 1288 din 17 iulie 1924.
de Război. Am decretat și decretăm:
Membrii Comisiei de Studii pot f i convocaţi în ședinţele Art. 1. Regulamentul Legii Consiliului Superior al Apărării
Consiliului Superior al Apărării Ţării pentru a da relaţii. Ţării se aprobă de Noi.
Art. 5. Membrii Comisiei de Studii sunt împărţiţi în secţiuni, Art. 2. Ministrul nostru secretar de stat la Departamentul de
prin îngrijirea președintelui comisiei. Război este însărcinat cu executarea decretului de faţă.
Fiecare chestiune este prezentată Comisiei de Studii de către un Dat în Sinaia la 18 iulie 1924.
raportor, pe care-l desemnează președintele secţiei.
Art. 6. Consiliul Superior al Apărării Ţării poate să convoace, FERDINAND
pentru a consulta, orice persoană în măsură a-i da lămuriri.
Art. 7. Pe lângă Consiliul Superior al Apărării Ţării funcţionează Ministru de Război
un secretariat permanent, la Marele Stat Major, condus de un ofiţer General de divizie MĂRDĂRESCU
recomandat de Consiliul Superior al Oștirii și numit prin decret regal. Nr. 2452

38 1 (63) 2014 document

 studii/documente

CAP. I. Scopul, compunerea și organizarea Consiliului Superior, Organizare

Comisiei de Studii și Secretariatului Consiliului3 Art. 6. Membrii Comisiei de Studii sunt împărţiţi, prin grija
președintelui comisiei, în 4 secţii și anume:
CONSILIUL SUPERIOR AL APĂRĂRII ŢĂRII Secţia I-a conducerea războiului;
Scop Secţia a II-a organizarea generală a naţiunii în timp de
război;
Art. 1. Consiliul Superior al Apărării Ţării are de scop:
Secţia a III-a transporturi și comunicaţii;
a) De a examina și hotărî toate chestiunile relative la apărarea
Secţia a IV-a aprovizionări de tot felul. Fabricaţiuni.
naţională care cer conlucrarea mai multor ministere;
Aeronautica.
b) De a coordona sforţările și menţine echilibrul tuturor
Art. 7. Fiecare secţie are un președinte numit de președintele
nevoilor ţării, dând oștirii puterea militară voită și asigurându-i
comisiei de studii și un raportor numit de președintele secţiei.
în permanenţă mijloacele de tot felul;
c) De a face și menţine legătura între ministere, pentru a SECRETARIATUL CONSILIULUI
urmări satisfacerea nevoilor armatei; Scop
d) De a studia din timp de pace toate chestiunile referitoare la
Art. 8. Secretariatul Consiliului are Însărcinarea de a centraliza
apărarea ţării și a hotărî mijloacele pentru asigurarea ei.
toate chestiunile ce vor fi supuse deliberării Consiliului Superior al
Compunere Apărării Ţării și Comisiei De Studii, notificarea hotărârilor consiliului
tuturor autorităţilor interesate și urmărirea executării lor.
Art. 2. Consiliul Superior al Apărării Ţării se compune din:
a) Președintele Consiliului de Miniștri, ca președinte; Compunere
b) A . S . R . P r i n c i p e l e Art. 9. Secretariatul se compune din:
Moștenitor, la majorat; - un general sau colonel, secretar al
c) Ministrul de Război; Consiliului;
d) Minist rul A facerilor - 1-2 ofiţeri de stat major, ajutoare;
Străine; - un registrator;
e) Ministrul Industriei și - un dactilograf;
Comerţului; - un curier.
f) Ministrul Comuni-
caţiilor; CAP. II. Funcţionarea Consiliului Superior,
g) Ministrul Lucrărilor Comisiei de Studii
Publice; și Secretariatului Consiliului.
h) Ministrul de Finanţe; CONSILIUL SUPERIOR
i) Ministrul Agriculturii, AL APĂRĂRII ŢĂRII
j) Minist r ul S ănătăţii
Publice; Convocare
k) Ministrul de Interne; Art. 10. Consiliul se întrunește obligatoriu, cel
l) Consiliul Superior al puţin de două ori pe an, obișnuit în două sesiuni,
Oștirii, cu vot consultativ. sesiunea de martie și sesiunea de septembrie.
Art. 3. În afară de Consiliul Art. 11. Consiliul este convocat, de regulă, de
Superior al Apărării Ţării, o către președintele său.
delegaţie, cuprinzând pe miniștrii Maiestatea sa Regele, ori de câte ori găsește
Regele Carol al II-lea şi patriarhul Miron Cristea
departamentelor interesate, va necesar, poate să provoace întrunirea Consiliului,
funcţiona în mod permanent, pentru satisfacerea nevoilor armatei, în care caz ia președinţia.
în ceea ce privește departamentele respective. Art. 12. Convocarea cuprinde:
Miniștri care vor intra în această delegaţie vor fi hotărâţi de - data și locul întrunirii;
Consiliul de Miniștri. - ordinea de zi.
Art. 13. Numărul ședinţelor este hotărât de președinte, în raport
COMISIA DE STUDII cu numărul și importanţa chestiunilor de discutat.
Scop Pe cât posibil, ședinţele vor fi astfel stabilite ca să se asigure
continuitatea lucrărilor.
Art. 4. Comisia de Studii are însărcinarea de a studia și pregăti Ordinea de zi a lucrărilor
toate chestiunile ce trebuie supuse deliberării Consiliului Superior Art. 14. Ordinea lucrărilor va fi:
al Apărării ţării. 1. Citirea procesului verbal al ședinţei trecute și semnarea sa;
Compunere 2. Dezbaterea chestiunilor în rândul ordinii de zi;
Art. 5. Comisia de Studii se compune din: 3. Întocmirea rezumatului ședinţei.
a) Șeful Marelui Stat Major ca președinte; Dezbaterile
b) Câte un reprezentant al tuturor ministerelor indicate la Art. 15. În principiu, Consiliul lucrează având toţi membrii
art. 2; prezenţi; în cazuri excepţionale, el poate funcţiona cu 2/3 din
c) Persoanele de specialitate care vor fi numite de Ministerul numărul de membrii, neputând lipsi membrii a căror prezenţă este
de Război prin decizie ministerială. absolut necesară pentru luarea unei hotărâri.

document 2014 1 (63) 39

studii/documente
Art. 16. Consiliul deliberează și ia hotărâri asupra chestiunilor
ce au fost studiate și pregătite de Comisia de Studii, precum și asupra
acelora ce-i sunt prezentate direct de către Ministerul de Război
(Marele Stat Major) sau oricare alt membru al Consiliului, dacă
nu comportă un studiu special.
Art. 17. Consiliul ia hotărâri prin vot. Votul se face verbal:
membrii votează în ordinea indicată de președinte. O chestiune este
admisă sau respinsă cu majoritate de voturi.
Art. 18. Dezbaterea unei chestiuni cuprinde:
a) Citirea chestiunii care face obiectul dezbaterii în total sau pe
părţi, de către secretarul Consiliului;
b) Discuţia membrilor pe rând în ordinea cererii și acordării
cuvântului, alternând cei ce vorbesc pentru, cu cei care vorbesc contra;
c) Închiderea discuţiei, rezumarea chestiunii de către președinte
și votarea.
Art. 19. În cazul când nu toţi membrii consiliului au fost lămuriţi
asupra unei chestiuni, președintele amână luarea hotărârii pentru una
din ședinţele următoare și dispune să se convoace și asculte fie unul sau
mai mulţi membrii din Comisia de Studii, fie oricare altă persoană
competentă în materie, spre a da lămuririle suplimentare necesare.
Art. 20. Încheierile Consiliului Superior al Apărării Ţării se
supun Consiliului de Miniștri spre confirmare, după care devin
obligatorii și angajează răspunderea ministrului respectiv.
Registrul lucrărilor Consiliului Superior al Apărării Ţării
Art. 21. După fiecare ședinţă se încheie un proces verbal semnat
de toţi membrii Consiliului, care au luat parte la ședinţă, în care se
arată chestiunile ce s-au discutat și hotărârile luate.
La finele sesiunii, Consiliul face o încheiere generală, în care se
arată chestiunile discutate în cursul sesiunii, deciziile luate, autorităţile
care urmează a executa aceste decizii, termenul în care Consiliul crede
necesar să se execute, programul lucrărilor ce urmează a fi studiate de
Comisia de Studii și eventual programul lucrărilor ce vor fi discutate
în viitoarea sesiune a Consiliului Superior al Apărării Ţării.
Lucrările arătate mai sus se consemnează într-un registru
special, păstrat la Marele Stat Major (Secretariatul Consiliului
Superior al Apărării Ţării).
COMISIA DE STUDII
Art. 22. Comisia de Studii primește de la Consiliul Superior al
Apărării Ţării, prin Secretariatul Consiliului, chestiunile ce urmează
a fi studiate.
Art. 23. Președintele Comisiei de Studii repartizează lucrările de
studiat pe secţiuni, dă directivele necesare și hotărăște data când lucrările
trebuie terminate.
Art. 24. Lucrările studiate (pregătite) în diferite secţii, se supun
Comisiei de Studii, întrunită în plenul ei. Raportorul expune
Comisiei chestiunea și dă toate lămuririle necesare.
Art. 25. Dacă chestiunea prezentată de o secţie are atingere și
cu alte secţii, acestea sunt obligate să facă observaţiile și propunerile
ce cred necesare.
Președintele Comisiei examinează aceste observaţii și propuneri,
apoi hotărăște modificările ce ar fi de adus studiului prezentat sau
dispune, dacă este cazul, să se reia studiul în comun de toate secţiile
interesate.
Art. 26. Lucrările complet studiate și aprobate de președintele
Comisiei de Studii, sunt prezentate Secretariatului Consiliului
Superior al Apărării Ţării, care va proceda apoi cum se arată la
art. 29.
40
Art. 27. Diferitele departamente ministeriale sunt îndatorate să
procure Comisiei de Studii, prin delegaţii lor în această Comisie, toate
datele de care ea va avea nevoie, pentru executarea lucrărilor sale.
SECRETARIATUL CONSILIULUI
Art. 28. Secretariatul Consiliului lucrează la Marele Stat Major,
sub ordinele șefului Marelui Stat Major.
Art. 29. Atribuţiile Secretariatului sunt:
a) Comunică Comisiei de Studii lucrările hotărâte de Consiliul
Superior a se studia;
b) Primește lucrările întocmite de Comisia de Studii și le
centralizează pentru a fi supuse Consiliului Superior al Apărării
Ţării. Rezumă aceste lucrări într-un memoriu de ansamblu;
c) Pregătește toate lucrările anexe (tabele, schiţe etc.) destinate
să ușureze înţelegerea lucrărilor ce se supun Consiliului;
d) În Consiliu, secretarul ia notă de toate discuţiile ce au loc
și de chestiunile pe care președintele hotărăște să le dea în studiul
Comisiei de Studii;
e) Redactează procesele verbale și încheierea prevăzute la
art. 21;
f ) Notifică tuturor autorităţilor interesate hotărârile luate de
Consiliu și urmărește executarea lor în timpul acordat;
g) Informează la timp pe șeful Marelui Stat Major asupra
stadiului în care se găsesc lucrările date spre executare de Consiliul
Superior diferitelor departamente;
h) Întocmește, după indicaţiile președintelui Consiliului,
înștiinţările privitoare la convocarea Consiliului și le prezintă la
semnare președintelui.
Art. 30. Departamentele respective notifică Secretariatului
Consiliului executarea hotărârilor luate de Consiliu.
Când din diferite motive, un departament nu a putut executa
decizia luată de Consiliu, comunică aceasta Secretariatului, arătând
documentat și detaliat cauzele care au împiedicat executarea.
Dacă această decizie se referă la o chestiune importantă și urgentă,
se va aduce aceasta la cunoștinţa președintelui Consiliului, care va
dispune fie convocarea Consiliului, fie avizarea la noi mijloace,
pentru executarea hotărârii luată de Consiliu.
În caz contrariu, chestiunea va fi supusă din nou la viitoarea sesiune.
Art. 31. Arhiva Consiliului Superior al Apărării Ţării se
păstrează la Marele Stat Major, de Secretariatul Consiliului.
Toate actele din această arhivă au un caracter strict secret.
Nu se pot elibera din arhivă acte originale sau copii, decât cu
aprobarea președintelui Consiliului.
Homeland Superior Defense Council –
Institution of Romanian Modern State
Luminiţa Giurgiu, Ph.D.
Abstract: Homeland Superior Defense Council was
created in the base of article 122 from the Constitution
and of the Law from March 13, 1924. The institution had
the role to coordinate the national military system efforts
with the ones of the civil society in order to solve the
delicate problems regarding Romania’s national security.
Keywords: Homeland Superior Defense Council, law,
national security, 1924, statute
NOTE
1
Serviciul Istoric al Armatei.
2
Arhivele Militare Române, „Monitorul Oastei” nr. 21 din 12 septembrie 1924,
ff. 669-671.
3
Ibidem, ff. 672-679.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

CAPORALUL RADU ENACHE – DRAMA UNUI EROU NEŞTIUT

Colonel prof. univ. Dr. Adrian STROEA1

C aporalul Radu Enache este unul dintre cei peste copii: Ionică (născut în 1936), Alexandru (născut în 1938),
150.000 de militari – morţi, răniţi și dispăruţi – ce dau Joiţa (născută în 1941 – mama doamnei Harabagiu Alina) și
dimensiunea tragediei suferită de Armata Română la Cotul Vergilia (născută în 1942). De remarcat faptul că la momentul
Donului. Este unul dintre miile de români dispăruţi pe front, încorporării pentru efectuarea stagiului militar, tânăra familie nu
metamorfozaţi simultan în eroi ai patriei și în tragedii pentru avea decât un copil. Nașterea celorlalţi trei copii relevă cu puterea
propriile familii. de netăgăduit a faptelor, importanţa și utilitatea permisiilor și
Despre drama acestui minunat om am avut șansa să aflu a concediilor din perspectivă demografică, inclusiv în vreme de
întâmplător, în preajma Zilei Artileriei (10 noiembrie), de război, atât pentru militar cât și pentru familia sa.
la nepoata sa, doamna Alina Harabagiu care, cunoscându-mi A efectuat serviciul militar în Regimentul 28 Artilerie din
pasiunea pentru istorie, mi-a prezentat Râmnicu Sărat, unitate cu care a participat
corespondenţa caporalului Radu și la Campania din Est. Această unitate de
Enache cu familia, din perioada 1937- obuziere, înfiinţată la data de 1 septembrie
1942, păstrată cu multă grijă și respect. 1914, a participat la Campania din Est în
Profund impresionat de tragismul cadrul Brigăzii 5 Artilerie, din compunerea
destinului său, dar și de calităţile sale de Diviziei 5 Infanterie.
român autentic, iubitor necondiţionat Corespondenţa purtată de Radu Enache
de ţară, am apreciat că Radu Enache, cu familia, din perioada în care acesta a slujit
rămas în marea oaste a eroilor anonimi, patria sub drapel este impresionantă nu numai
merită ca după mai bine de șapte decenii din perspectiva dimensiunii sale sentimentale,
să fie adus în atenţia opiniei publice. ci și a modului în care aceasta reflectă modul
De regulă, elogiem și venerăm elitele, de percepere a războiului și a determinărilor
lucru firesc de altfel, dar îi uităm în mod sale din perspectiva unui simplu ostaș.
nedrept pe cei mulţi, pe oamenii simpli, Între elementele de formă ce caracterizează
cu nimic mai puţin iubitori de ţară și întreaga sa corespondenţă se evidenţiază
mai merituoși în înfăptuirea idealurilor scrisul caligrafic, îngrijit, remarcabil pentru
naţionale. Prezentul articol este subscris un om simplu, truditor al pământului. De
dorinţei de a contribui la împiedicarea asemenea, trebuie remarcat respectul deosebit
așezării definitive a colbului uitării peste purtat soţiei, relevat inclusiv prin modul
numele, faptele și jertfele lor. de menţionare a adresantului cărţilor sale
Redactarea prezentului articol poștale: Doamnei Voica Enache... Doamnei
este fundamentată în principal pe Radu Enache împreună cu soţia – Voica, sale s-a adresat în toate scrisorile cu una
emoţionanta corespondenţă din timpul cu primii doi copii – Ionică, respectiv Alexandru dintre măgulitoarele și pline de iubire expresii:
satisfacerii stagiului militar și mai ales şi mama sa – Gherghina Scumpa mea soţie, respectiv Dragă Voica. Soţia
de pe frontul din est, purtată cu cei dragi de acasă în anii mai a reprezentat alături de copii, de mamă și de fraţi universul său
sus menţionaţi. Iată că, de această dată, documentele de studiu spiritual. Nu există scrisoare din care să nu rezulte dragostea faţă
și investigaţie nu sunt reprezentate ca de obicei de înscrisuri de aceștia, dorinţa de a avea cât mai multe vești despre ei.
oficiale ci de unele personale, redactate în condiţiile dramatice De asemenea, a dorit să-i informeze în permanenţă cât
ale războiului, pe front, acolo mai mult cu putinţă despre sine. În
unde întrebarea shakespeariană acest sens, în cartea poștală scrisă în
a fi sau a nu fi are cea mai profundă data de 2 octombrie 1940 menţiona:
semnificaţie. Scumpa și mult iubita mea Voicuţă,
Radu Enache s-a născut în ţi-am scris cu litere mai mici, ca să-mi
urmă cu un secol, în anul 1913, ajungă, să scriu mai mult. Tot așa să-mi
în localitatea Dedulești, din fostul scrii și mătăluţă… A dorit să afle în
judeţ Râmnicu Sărat. A avut o permanenţă vești despre toţi cei dragi,
copilărie marcată de multe lipsuri, despre starea gospodăriei, despre mersul
dat fiind faptul că a rămas orfan lucrărilor agricole. Este evident că a
de tată de la o vârstă fragedă. fost un îndrăgostit de glie, de familie
Tatăl său, Constantin Enache și în primul rând de soţie, căreia în
este unul dintre cei pe a căror 25 septembrie 1941 îi scria: Dragă Voică,
supremă jertfă s-a clădit eroica mă cuprinde un dor de dumneavoastră
izbândă de la Mărășești din vara nemaipomenit.
anului 1917. El a intrat dramatic Dar înainte de toate Radu Enache
în onoranta oaste a eroilor din a fost un iubitor de Dumnezeu și de
cer, lăsând responsabilitatea grea Carte poştală trimisă soţiei. La destinatar a scris „România Mare” ţară. Doresc să menţionez că a dorit
a creșterii celor cinci copii, soţiei să împărtășească iubirea sa sinceră
sale Gherghina. În pofida greutăţilor, aceasta nu s-a recăsătorit, faţă de tot ce-i românesc și celor dragi lui. Astfel, în data de
dedicându-și întreaga existenţă copiilor săi. 17 februarie 1937, a trimis acasă o carte poștală cu imaginea
Radu a fost căsătorit cu Voica – născută în anul 1916 și unuia dintre simbolurile renașterii spiritului românesc din
trecută la cele veșnice în anul 1997 – care i-a dăruit patru secolul al XIX-lea, poetul și revoluţionarul Andrei Mureșianu

document 2014 1 (63) 41

studii/documente

apuci și încotro te uiţi numai bubuieli de tot felul

de arme și de tunuri.
În acest cadru sinistru, copleșitor, dominat de
zgomotul armelor, de mirosul inconfundabil
de praf de pușcă, însingurarea lui Radu
Enache – exprimată sugestiv în scrisoare – era
firească, de înţeles: Acum sunt strein și sunt al
nimănui ca puiul cucului. Mai mult decât atât
era convins că nu toţi îi pot înţelege starea
de spirit, deoarece cine este acasă nu știe ce-i
războiul. Finalul scrisorii evidenţiază o dată în
plus dragostea ce o poartă celei ce i-a dat viaţă:
Voică, mama ce face, că tare dor mi-e de ea. Că tare
mult ţinea la mine și la toată gospodăria mea.
Nostalgia și deznădejdea l-au cuprins, se
pare, de multe ori pe caporalul Radu Enache. Nu
numai războiul cu dramatismul său ineluctabil
le-a generat, ci și lipsa veștilor de la sufletul său
pereche. În 8 noiembrie 1942, după o lună în care
n-a primit nicio veste de la soţie, îi scria: îţi scriu
pentru ultima dată această scrisoare că văd că m-ai
uitat cu totul; dacă vrei mai scrie-mi de acum, dacă
nu, nu. Evident că întreruperile în comunicarea
Carte poştală cu imaginea revoluţionarului Andrei Mureşianu, epistolară a celor doi s-a datorat condiţiilor grele
trimisă în data de 17 februarie 1937 celor de acasă (faţă-verso) de război și nicidecum unor cauze subiective. În
această scrisoare, din 8 noiembrie 1942, Radu
(1816-1863). Înscrisul de pe cartea poștală este semnificativ Enache a adus la cunoștinţa familiei faptul că
pentru perceperea sentimentelor sale de bun român: Vă trimit pe ziua de 15 octombrie m-a făcut caporal. Informarea familiei
și această ilustrată ca amintire, cu multă dragoste. despre acest eveniment din viaţa sa ostășească reflectă atât
Cel mai elocvent exemplu pentru susţinerea patriotismului respectul faţă de gradul militar, cât și bucuria înaintării în grad.
său îl reprezintă faptul că, menţionarea adresei destinatarului Cu aceeași bucurie, în scrisoarea din 25 septembrie 1942 își
cărţilor poștale, după eliberarea Basarabiei, se încheie cu înscrisul anunţase familia că după atâtea lupte și fiind ostaș bun, ţara m-a
emoţionant: România Mare. Comentariile sunt de prisos. Este decorat cu „Bărbăţie și credinţă”.
evident că artileristul Radu Enache a fost pe deplin conștient de A fost permanent conștient de constrângerile financiare și
menirea sa, că participarea la luptele pentru eliberarea Basarabiei, materiale ale familiei. De aceea nu a dorit să-i fie o povară pe
reprezintă contribuţia la refacerea României Mari. De asemenea,
a fost conștient de riscurile războiului și de faptul că acesta îi
poate conferi oricând calitatea de erou. Astfel, într-o emoţionantă
scrisoare din data de 25 septembrie 1941, de pe front, scrisă pe o
foaie a unui document tipizat folosit de observatorii de artilerie,
menţiona: Dacă oi avea zile să scap, iar dacă nu sunt erou al Patriei
și sunt pomenit în toate sărbătorile de la Biserică. Personal m-aș
bucura nespus dacă numele său ar fi pomenit, la ceas de creștină
sărbătoare, în biserica din satul natal.
Această scrisoare cu valoare de document, adresată celor
apropiaţi sufletului său (Scumpa mea Soţie, Mamă și Copilași) a
fost înmânată familiei de către sergentul Vasile Neculai, bunul
său camarad – cum îl numește – din localitatea învecinată,
Topliceni. Scrisoarea reprezintă în fapt o autentică și inedită
corespondenţă de război. Ea exprimă, între altele, modul în care
ostașul român a perceput marea bătălie de la Odessa, principala
bază terestră, navală și aeriană de unde se puteau lansa de către
U.R.S.S. atacuri asupra României. Cucerirea Odessei a avut loc
la data de 16 octombrie 1941, după două luni de teribile lupte.
Despre aceasta Radu Enache scria: Dacă vă uitaţi pe hartă vedeţi
frumosul și marele port la Marea Neagră, Odessa, unde se dau lupte
înverșunate, ce nu au fost nici la Mărășești. Comparând cele două
bătălii, menţiona: La Mărășești a ţinut trei zile și trei nopţi. Însă
aici luptele sunt mult mai îngrozitoare. În continuarea scrisorii își
exprimă convingerea potrivit căreia Cu ajutorul lui Dumnezeu și
cu toate sforţările armatelor româno-germane o să învingem.
Despre evoluţia acţiunilor de luptă din Campania din Est,
menţiona că dacă în Basarabia riposta sovietică a fost puternică
doar în patru puncte mai grele: Mîndrești, Zăicana, Hîrtopu
Mare și Movila Spânzuraţilor… în Rusia este peste tot.
Impresionant este locul și momentul în care a așternut pe
hârtie aceste rânduri: Dragă Voica această scrisoare am scris-o în Carte poştală trimisă soţiei în data de 17 octombrie 1937
tranșee, cu aparatul la ureche, dând comenzi de tragere. Încotro din timpul satisfacerii stagiului militar (faţă-verso)

42 1 (63) 2014 document

 studii/documente

timpul satisfacerii informaţii a fost oferită

stagiului militar și al
participării la cel de-Al
Doilea Război Mondial.
În septembrie 1937,
pe timpul satisfacerii
stagiului militar îi scria
soţiei că atunci când îl va
vizita, la Regimentul 28
Artilerie, să-i aducă un
kilogram de ţuică și ceva
mâncare. La fel de modest
a fost în solicitări și când
se afla pe front. Prin cartea
poștală transmisă la 30
septembrie 1941 solicita:
rog să-mi trimiteţi prin
poștă flanela, căciula, una
pereche ciorapi de lână,
mănuși și o pereche de
obiele subţiri, 10 pachete
de ţigări plugare, o sticlă
de ţuică și două cutii de chibrituri. Impresionant cu cât de puţin dacă o vrea Bunul Dumnezeu o să ne întâlnim iarăși. Și Bunul
putea să aibă starea de mulţumire materială!
de fratele vitreg al soţiei,
un anume Iliescu, potrivit
căreia Radu Enache a
decedat într-un spital
militar de campanie din
Iași, după ce fusese grav
rănit la Cotul Donului.
Cea de-a doua, furnizată
de un camarad dintr-un
sat vecin, menţionează
decesul său în luptele de la
Cotul Donului. Destinul
său trist a învăluit în
durere pentru totdeauna
familia, îndeosebi soţia,
copiii și mama.
În 30 septembrie 1941
referitor la întoarcerea sa
Foaia unui document tipizat de artilerie folosită de caporalul Radu Enache acasă îi scria soţiei că
pentru a scrie familiei în data de 25 septembrie 1941(faţă-verso) aceasta are o condiţionare
majoră – dorinţa divină:
Dumnezeu a avut alte planuri cu el, dramatice pentru soţie,

Doamna Joiţa Muşat, fiica lui Radu Enache, prezentată participanţilor Doamna Joiţa Muşat, fiica lui Radu Enache, în mijlocul participanţilor
la activitatea aniversară desfăşurată cu prilejul Zilei Artileriei la activitatea aniversară desfăşurată cu prilejul Zilei Artileriei
în data de 10 noiembrie 2013, la Muzeul Militar Naţional „Ferdinand“ în data de 11 noiembrie 2013, la Cercul Militar Naţional

Ultima scrisoare primită de Voica Enache de la soţul ei
datează din 10 noiembrie 1942. Ca o stranie coincidenţă, a
scris această ultimă carte poștală chiar în ziua în care sărbătorim
Artileria Română, armă în care și-a făcut datoria cu cinste și
devotament faţă de ţară.
Caporalul Radu Enache a fost dat dispărut de război de două
ori. După prima înștiinţare a familiei a revenit acasă, apoi a plecat
înapoi pe front, dispărând pentru totdeauna în încleștarea de la
Cotul Donului. Ultimele informaţii primite de familie despre
caporalul Radu Enache au fost contradictorii, evident niciuna
confirmată, plasându-l în categoria dispăruţilor. Una dintre
pentru copii. Referitor la aceștia din urmă, menţionez că
l-au cunoscut mai mult din fotografii, așa cum Radu Enache
îi recomanda soţiei: Băieţii dacă întreabă de mine, arată-le
fotografia în părete.
În final doresc să evidenţiez că prin corespondenţa sa cu
familia a reușit între altele, involuntar, să filtreze experienţa
dură a războiului cu sensibilitatea ţăranului român chemat să
fie soldat și să o redea spre luare aminte celor ce nu au trăit-o.
De aceea cititorule, te rog să-l cuprinzi pe caporalul erou Radu
Enache, cu gândul bun al admiraţiei și să aprinzi în suflet candela
recunoștinţei pentru sufletul său.

Caporal Radu Enache – Drama of an Unknown Hero

Colonel prof. univ. Adrian Stroea, Ph.D.
Abstract: The destiny of Caporal Radu Enache is an emotional one besides other destinies of dead, wounded and missing
soldiers during the Second World War. The letters which were kept by his family are full of sensibility, love and heroism proved
by the supreme sacrifice.
Keywords: Caporal Radu Enache, mail, family, decease, Brigade 5 Artillery

NOTĂ
1
Comandantul Brigăzii 8 LAROM.

document 2014 1 (63) 43

studii/documente
NADIA RUSSO A ONORAT AVIAŢIA ROMÂNĂ
Prof. Vasile TUDOR
N adia Russo a fost una dintre aviatoarele de seamă ale
României, deși s-a născut la 17 iunie 1901, în orașul
Tver de lângă Moscova. Tatăl, Evghenie Brojovschi, a fost
general de cavalerie în armata ţaristă și a decedat cu câteva
luni înainte de revoluţia din 1917. La vârsta de 11 ani a rămas
și fără mamă, copilăria fiindu-i vegheată de sora mai mare.
Când a împlinit 16 ani, Nadia și sora ei, au fost aduse la
Chișinău de o fostă ordonanţă a tatălui lor, unde aveau niște
rude. Curând a continuat cursurile liceului de acolo, pe care
le-a terminat cu succes, după care, se pare că a urmat „Artele
frumoase”. S-a ocupat mult de activităţile obștești și sociale,
devenind o cunoscută susţinătoare a educaţiei sanitare și
chiar soră de caritate.
În 1925 s-a căsătorit cu Alexandru Russo, unul dintre
oamenii cu o situaţie bună la Chișinău și partida lor se părea
că va fi reușită până când Nadia și-a propus să înveţe să zboare.
Ba mai mult, dorea chiar să-și cumpere un avion. Cum soţul ei
nu a fost de acord, Nadia s-a despărţit, păstrându-i numele.
Sosind în cele din urmă la București, în anul 1936, s-a
înscris la Școala de Pilotaj „Mircea Cantacuzino”, unde a
obţinut brevetul de pilot gr. II, fiind instruită de locotenent-
aviatorul Constantin Abeles. Împreună cu ea, au mai brevetat
Virginia Thomas, Sorin Tulea, Virginia Duţescu, Ionel Fernic
și alţii1.
Ulterior a devenit pilot militar asimilată cu gradul de
sublocotenent2.
După obţinerea brevetului a devenit prizoniera propriei
sale pasiuni, zbătându-se să-și procure avionul mult dorit.
Cu ajutorul statului și al celor din Chișinău, în 1937, și-a
cumpărat un avion „Bucker 131 Jungman”, înmatriculat
„YR-NAD”, pe care l-a prezentat publicului din capitala
Basarabiei la mitingul aerian desfășurat în 28 iunie 1938. Cu
acel aparat și-a desăvârșit pregătirea de zbor, devenind cea
care a fost vestita aviatoare sanitară de pe front.
Cu avionul proaspăt achiziţionat, Nadia Russo, alături de
Irina Burnaia care avea și ea un asemenea avion, a concurat
pentru Cupa „Mircea Cantacuzino”, clasându-se pe locul
8 între 16 concurenţi. În urma acelei comportări, a făcut
parte din echipa României care a participat la Concursul
Aeronautic al Micii Antante, rezervat piloţilor clasificaţi din
România, Cehoslovacia și Iugoslavia. Raliul s-a desfășurat
între 24 august și 3 septembrie 1938, pe un traseu care a
unit Praga cu Bucureștiul prin Cluj, apoi Bucureștiul cu
Belgradul, iar la întoarcere Zagrebul cu Belgradul, continuând
prin Arad, Bratislava, Brno și Praga. Primele două locuri
au fost ocupate de români, iar Nadia a ratat un loc fruntaș
numai datorită vremii proaste, fapt pentru care a ajuns cu
2 minute mai târziu într-o localitate din fosta Cehoslovacie.
În urma frumoasei comportări, a fost decorată de Regele
Carol al II-lea cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” de Pace.
44
Dar adevărata
prestaţie în interesul
Aviaţiei Române începe
odată cu participarea
ei alături de Mariana
Drăgescu și Virginia
Duţescu la manevrele
de la Galaţi, care au
avut loc în septembrie
1938.
Anul 1939 a fost
unul bogat în acţiuni
organizate pentru toate
categoriile de aviaţie
de la noi, Nadia fiind
prez entă la c âte va
dintre acestea împreună Aviatoarea Nadia Russo,
cu propriul avion. Cu voluntară pe Frontul de Est
ocazia unor mitinguri aeriene foarte gustate de public în
vremea aceea, ea a luat parte la cel organizat la Râmnicu
Vâlcea în 10 iunie 1939, primind cele mai entuziaste aplauze.
De asemenea, la 9 iulie 1939 s-a organizat concursul pentru
obţinerea Cupei Aeroclubului Brașov, care a constat din
parcurgerea unui circuit de regularitate pe un traseu mai
mare de 900 km și executarea unei probe speciale de viteză.
Concursul a fost câștigat de inginerul Al. Frim, urmat de
tot restul concurenţilor care au folosit avioanele „Bu-131”,
printre care și Nadia, ce s-a mulţumit cu locul 9 ocupat în
clasamentul general. O săptămână mai târziu a luat parte și
la Concursul de acrobaţie aeriană organizat pentru piloţii
începători unde a ocupat locul 10.
Punându-se tot mai mult problema aviaţiei sanitare și la
noi, în iunie 1940, împreună cu Mariana Drăgescu și Virginia
Duţescu, a fost încadrată în Escadrila Sanitară a Ministerului
Aerului și Marinei, începând antrenamentul pe un avion
bimotor și la sol pe simulatorul „Link-Trener”.
De același minister, de această dată numai cu Mariana, a
fost trimisă în Germania, pentru a aduce pe calea aerului două
avioane „Klemm-35”. Zborul pe ruta Boblingen – Stuttgart
– Viena – Graz – Zagreb –Belgrad – București s-a încheiat
în bune condiţii, în ciuda unui timp mai puţin favorabil.
Deasupra Germaniei aflată în plin război, cele două avioane
nu au avut voie să zboare în formaţie, însă ele au recurs la
depășiri repetate încât s-au avut mai tot timpul la vedere.
Aterizând la Belgrad, au fost primite bine, mai ales că acolo
Nadia era cunoscută de la participarea ei la zborurile din
concursul Micii Antante.
În vara anului 1940, Constantin Cantacuzino-Bâzu,
marele nostru as, antrenându-se pe avionul bimotor de
pasageri „Douglas”, a trebuit să evite o ciocnire cu avionul
1 (63) 2014 document
 studii/documente

„Monospar” bimotor al din 8 octombrie 1941, prin

Escadrilei Sanitare. Cu care aviatoarele Nadia Russo,
acel aparat el zburase în Mariana Drăgescu, Virginia
dimineaţa zilei, împreună Thomas și Virginia Duţescu
cu Nadia Russo, până au fost distinse cu Ordinul
la Alexandria și retur. „Virtutea Aeronautică” de
Surprins, Bâzu i-a urmărit război, cu spade, cls. Crucea
decolarea și o porţiune de Aur5.
din panta de urc are În primăvara anului 1942,
unde, după un viraj spre escadrila a fost reorganizată
stânga și pe latura de NV și a pr imit numele de
a aeroportului, avionul Escadrila 108 Transport
bimotor a executat un Ușor, având în dotare 10
cabraj pronunţat, după avioane „RWD-13” și pe
care avionul s-a angajat cele trei „RDW-13 S”. Nadia
în vrie, rănind mortal, la Russo, Mariana Drăgescu
contactul cu pământul, și Virginia Thomas din
pe cele patru fete și pe La Tiraspol, împreună cu Mariana Drăgescu formaţia veche, vor face
adjutantul-șef Nicolae Evghenovici, instructorul lor. Înainte parte și din noua unitate, împreună cu alţi piloţi, ajungând,
de contactul cu solul s-a văzut o tendinţă de redresare, care în august 1943, pe terenul de la Kotelnikovo, la 60 km de
nu a fost suficientă. Stalingrad.
La 22 iunie 1941, Escadrila Sanitară aflată pe aerodromul Cea de-a doua campanie a războiului antisovietic a fost
Pipera, a primit ordin de deplasare în zona frontului cu cele una grea, fără nici cel mai elementar confort, în regiuni
trei avioane „RWD-13 S” și patru avioane „RWD-13”, toate aride și cu mult praf, atât pentru personal, cât și pentru
sosite din Polonia cu ocazia retragerii armatei sale din calea micile lor aparate. Ajunsă mai aproape de Stalingrad, Nadia,
celor germane și sovietice care o invadaseră. pentru o scurtă perioadă, s-a întors îmbarcată într-un avion
Pentru început, Escadrila „Albă”, de transport, care a adus-o bolnavă la
cum i s-a mai spus, a ajuns la Tecuci și Nicolaev.
de acolo la Tighina, transportând răniţii Își va relua activitatea pe front curând.
de pe front la spitalele din interior. Ea a La 9 septembrie 1942, împreună cu Virginia
decolat și aterizat de cele mai multe ori Thomas, colega ei de odinioară și în formaţie
pe terenuri improvizate3. Este adevărat, cu locotenent-comandorul Popovici Isaia,
la aceste operaţii au mai luat parte și alte comandantul Escadrilei 108 Transport Ușor,
avioane și aviatori. s-au deplasat la Plodovitoe, pentru a fi cât
La 25 septembrie 1941, în mai aproape de răniţii Corpului 4 Armată.
conformitate cu ordinea de bătaie a Aici, peste două zile, a sosit întreaga
Grupului de Specialităţi din care făcea escadrilă. Dar numai după o zi, a început un
parte Escadrila Sanitară cu cele două vânt puternic cu rafale, urmat de o furtună
secţii ale ei, erau prezente patru aviatoare: de nisip. Acesta ar fi fost numai unul dintre
Nadia Russo, Virginia Duţescu, Mariana necazuri. Ce a frământat mai mult întreaga
Drăgescu și Virginia Thomas, alături escadrilă era lipsa benzinei din zilele de
de alţi piloţi, tehnicieni și surori de 26 și 28 septembrie și depistarea lor de către
caritate4. aviaţia sovietică, care i-a mitraliat la sol în
După căderea Odessei, Escadrila noaptea de 3 octombrie.
Sanitară a fost adusă la București pentru De acolo și până a fi bombardaţi în plină
refacere, deși misiuni au mai executat zi nu a fost mult și în 6 octombrie, când
în interiorul ţării. Dar acelea nu mai iarăși nu mai aveau benzină, pe terenul lor
prezentau greutăţile și temerile de pe Nadia Russo este decorată au căzut 12 bombe. Atunci s-a detașat Nadia
de Regele Carol al II-lea cu Virtutea Aeronautică
front, acolo unde sovieticii începuseră de Pace pentru succesul său care, „foarte bărbată” cum spunea Mariana
a nu mai ţine cont că acele avioane Drăgescu, a încurajat pe toată lumea.
purtau totuși crucile roșii, destul de mari și vizibile și care, La fel a făcut-o și în 9 octombrie, când a sosit generalul
în conformitate cu înţelegerile internaţionale, nu trebuiau Jienescu și le-a cerut să execute misiuni de poștă cu avioanele
atacate. lor. Aceasta însemna zboruri la Rostov, Tacinskaja, Bucovskaja,
După întreaga activitate din prima campanie a războiului Proletarskaja etc., de care întreg personalul escadrilei s-a achitat
antisovietic, a sosit momentul deosebitei preţuiri și cu prisosinţă, în ciuda greutăţilor navigaţiei în stepă.
recunoștinţe materializat prin Înaltul Decret Regal nr. 2712 Spre sfârșitul lunii octombrie, din ordin, au ajuns la Rostov,
din 27 septembrie publicat în „Monitorul Oficial” nr. 238 venind de la Kotelnikovo și de acolo la Morozovskaja, cărând

document 2014 1 (63) 45

studii/documente

răniţi și poștă în continuare, ca să averii. După șase ani a ieșit din închisoare,
ajungă din nou la Rostov, de unde având domiciliul forţat în comuna Lătești
vor executa zboruri de legătură până din Bărăgan. Acolo, a fost văzută împreună
în luna ianuarie când, împreună cu cu Maria Antonescu, soţia celui ce a fost
celelalte două colege, vor reveni la mareșalul Ion Antonescu și aviatorul
Băneasa. Dumitru Bogorin6.
Poate că nu este lipsit de Dar și acolo ea s-a îngrijit, atât cât
importanţă să arătăm că Nadia a regimul i-a permis, ca cei care avuseseră
fost cu adevărat reporter de război, soarta ei să poată rezista, amenajând o
ea nedespărţindu-se de aparatul de bisericuţă într-o baracă părăsită, unde a
fotografiat decât numai atunci când pictat un „Christ” mare pe peretele dinspre
se odihnea ori a fost arestată, lăsând răsărit, invitând un preot ca în zilele de
patru mari albume cu aspecte de pe sărbătoare să oficieze slujba. Dar sfânta
front care cuprindeau mai mult de camaraderie a aviatorilor s-a manifestat din
100 fotografii. Oare de unde sau de plin și cu această nefericită ocazie. Mariana
la cine au ajuns? Ar fi mare păcatul Drăgescu, indiferent de cele ce ar fi urmat
de s-ar pierde. să sufere, s-a dus după ea și la Lătești – satul
Pentru devotamentul ei, a primit fără de cimitir și centru – îmbărbătând-o și
Ordinul „Virtutea Aeronautică” Reporter de război alinându-i suferinţa.
clasa „Crucea de Scăpată din detenţia
Aur”, Ordinul politică, Nadia, care
„Regina Maria” fusese o luptătoare, și-a
ș i „ Vu l t u r u l găsit vechiul ei fel de a fi,
german”. rămânând în continuare
În aprilie acel om bun și de rară
1943, obosită de prietenie, săritoare și
ritmul ridicat al atentă cu toată lumea.
zborurilor, Nadia Chiar și eu, cel care scrie
a părăsit aviaţia, aceste rânduri, nu destul
d a r, i m e d i a t de reușite și suficiente
după terminarea faţă de cât a făcut Nadia
războiului, noul Russo pentru Aviaţia
regim a arestat-o Română, am fost încurajat
la 22 august 1950 și susţinut în căutările
și a acuzat-o de mele cu documente și
La Tiraspol, cu avionul sanitar „RWD 13“
spionaj în slujba fotografii, fapt pentru
englezilor. Judecată, a fost condamnată pentru înaltă trădare care îi voi purta o deosebită recunoștinţă.
la 6 ani temniţă grea, patru ani degradare civică și confiscarea S-a stins din viaţă la 19 ianuarie 1988, în orașul Buftea.

Nadia Russo honored the Romanian Aviation

Prof. Vasile Tudor

Abstract: Nadia Russo was born in 1901 near Moscow. She proved courage and devotion to the country she
adopted – Romania. She was an excellent pilot, she was a part of Sanitary Flotilla and she participated at the
rescue of the life of Romanian soldiers that were wounded in the East campaign.
Keywords: Nadia Russo, pilot, Sanitary Flotilla, the East campaign, YR-NAD

NOTE
1
Darea de seamă a Asociaţiei „Mircea Cantacuzino“ pe anul 1936, 4
Ibidem, f. 498.
p. 5, aflată în arhiva personală a autorului. 5
Fotocopia Decretului este păstrată în arhiva autorului.
2
Daniel Focşa, Aviatori de altădată, Institutul European, p. 37.
3
Arhivele Militare Române, Fond Registre Istorice nr. crt. 2296,
6
Sorin Turturică, Aviatoarele României, Editura Militară, Bucureşti,
f. 479, copie păstrată în arhiva personală a autorului. 2013, p. 163.

46 1 (63) 2014 document

 studii/documente

INTEROGAREA PRIZONIERILOR AMERICANI CAPTURAŢI

ÎN BOMBARDAMENTUL DE LA 1 AUGUST 1943
ASUPRA PLOIEŞTIULUI

Alexandru ARMĂ

L a 1 august 1943 aviaţia americană a lansat cel de-al

doilea atac asupra teritoriului României care viza regiunea
petroliferă de la Ploiești – Valea Prahovei. 178 de bombardiere de
tipul B-24 ,,Liberator” din cinci grupuri de bombardament au decolat
de la bazele din jurul orașului libian Benghazi pentru a distruge
rafinăriile de la Ploiești, Brazi și Câmpina. Deasupra teritoriului
României au ajuns 162 de avioane, dintre care 35 au fost doborâte
de aviaţia de vânătoare și artileria antiaeriană româno-germană.
Efectivul echipajelor americane căzute în România totaliza 350 de
aviatori, din care 112 morţi, 110 prizonieri (valizi și răniţi) și 128
dispăruţi, mulţi dintre ei carbonizaţi în aparatele doborâte.
Imediat după terminarea atacului, autorităţile române au
încercat adunarea tuturor aviatorilor americani salvaţi din
avioanele doborâte. În total au fost capturaţi 110 prizonieri,
dintre care 64 au fost prinși de români și 46 de germani (cel
puţin 10 dintre aceștia au fost luaţi de către comandamentul
german de la Legiunea de Jandarmi Prahova)1.
Interogatoriul unui prizonier american
Colonelul Wilke, șeful de stat major al Comandamentului
Aerian German din România, a comunicat autorităţilor române dr. Buritsch, doi specialiști de la Oberursel, cel mai organizat
intenţia de a păstra toţi prizonierii americani capturaţi de către Durchgangslager (lagăr de tranzit), unde se centralizau toate
ei, aceștia urmând a fi trimiși imediat în Germania pentru a informaţiile de triere, interogare și dirijare a aviatorilor aliaţi
fi interogaţi. Făceau excepţie doar cei netransportabili, care capturaţi3.
urmau a fi interogaţi în ţara noastră printr-un delegat al O.K.W. Primele interogatorii luate prizonierilor americani au avut loc
Generalul Ramiro Enescu, șeful Statului Major al Aerului, a în zilele de 2 și 3 august 1943. Au semnat declaraţii un număr de
cerut să nu se ia nicio dispoziţie în acest sens fără aprobarea 20 de aviatori, dintre care 11 erau ofiţeri și 9 grade inferioare.
mareșalului Ion Antonescu, care hotărâse că toţi prizonierii Declaraţiile date de prizonierii americani autorităţilor
capturaţi pe teritoriul român aparţin armatei române2. În cele din române au fost superficiale, cei interogaţi invocând Convenţia
urmă, toţi au fost predaţi armatei române. de la Geneva, precum și teama că informaţiile date de ei puteau
Reacţiile Berlinului nu au întârziat să apară. Astfel, în după- fi exploatate de germani. Și-au exprimat totuși mulţumirea faţă
amiaza zilei de 1 august 1943, atașatul militar al Germaniei la de tratamentul acordat de români până în acel moment și rugau
București, generalul Karl Spalke, a cerut autorităţilor române insistent să nu fie predaţi autorităţilor germane.
informaţii în La 6 august
legătură cu 1943, Statul Major
atacul executat de al Aerului a numit
aviaţia americană. o comisie specială
R e f u z u l pentru interogarea
autorităţilor prizonierilor
române de a americani și
preda prizonierii e x p l o a t a r e a
americani informativă a
Misiunii Militare documentelor
Germane din și materialelor
România a capturate. Comisia
determinat era formată din:
sosirea la comandorul aviator
București a Mihail Ștefănescu,
locotenentului șeful de Stat Major
dr. Gleber și a al Comandamentului
Sonderführerului Clădirea lagărului de la Timişul de Jos, unde au fost ţinuţi prizonierii americani capturaţi la 1 august 1943 Forţelor Aeriene de

document 2014 1 (63) 47

studii/documente

care 41 (17 ofiţeri și 24 de subofiţeri) în București, la Seminarul

Central, iar restul de 66 (20 de ofiţeri și 46 subofiţeri) la spitalul
din Sinaia. Un număr de trei prizonieri, grav răniţi, care erau
internaţi în spitalul de la Ploiești, n-au putut fi interogaţi.
Marele Stat Major a aprobat ca, în paralel, prizonierii
americani să fie interogaţi și de doi ofiţeri germani. Metoda
folosită de aceștia era diferită de cea a românilor. Astfel, în
locul discuţiilor generale și colocviilor, anchetatorii germani au
preferat declaraţiile scrise. Cu toate acestea, darea de seamă a
comisiei menţiona că ofiţerii români și germani au colaborat
într-o atmosferă de bună înţelegere, iar rezultatele la care s-a
ajuns cu interogatoriile au fost destul de bune5.
Anchetatorii români considerau că din punct de vedere al
ţinutei militare, caracter și aspect fizic, prizonierii americani fac
o impresie din cele mai bune. Ca profil fizic, aceștia aveau vârste
cuprinse între 18 și 36 de ani, fiind prezentabili la înfăţișare și vioi;
viguroși și sportivi. Ofiţerii americani, în marea lor majoritate,
aveau studii superioare, posedau o cultură generală corespunzătoare,
Aviatori americani capturaţi la 1 august 1943 în timp ce subofiţerii, care erau mai tineri, aveau o cultură
Luptă (în continuare C.F.A.L.); comandorul aviator Traian mediocră, la fel ca și instrucţia profesională. Din punct de vedere
Pâclea, comandantul aviaţiei de vânătoare din C.F.A.L.; moral, anchetatorii au recunoscut faptul că disciplina, caracterul
locotenent-comandorul aviator Rudolf Malinovschi din Direcţia și simţul datoriei acestor prizonieri sunt foarte dezvoltate. Instruiţi
Superioară Aeronautică; pentru păstrarea secretului militar,
căpitanul aviator majoritatea prizonierilor au evitat să
Constantin Coravu, șeful dea amănunte despre misiunea lor,
Biroului 2 Informaţii din invocând convenţiile internaţionale
C.F.A.L.; căpitanul aviator care le permiteau să-și declare numai
Titus Ceaușu, din Statul numele, vârsta și numărul matricol.
Major al Aerului, Secţia II; Majoritatea datelor cu caracter militar
căpitanul Dobrian din comisia le-a obţinut din documentele
Comandamentul Apărării capturate. Cu toate acestea, metoda
Antiaeriene; inginerii discuţiilor generale și a colocviilor
Alexandru Stratilescu, Ioan folosită de anchetatorii români a dat
Iacovache, Emil Grama și rezultate bune, aceștia recunoscând
căpitanul Emil Râpeanu, că unii dintre ei (prizonieri – n.n.)
toţi patru din Direcţia au făcut o seamă de afirmaţii destul de
Tehnică. Fiind în concediu, importante6. Au refuzat să dea orice
comandorul aviator declaraţie căpitanul Wallace Taylor
Traian Pâclea și inginerul și sergenţii Robertson, Chastain și
Alexandru Stratilescu au Aviatori americani capturaţi la 1 august 1943 Reed.
fost înlocuiţi de căpitanul
aviator Ștefan Pintilescu de la Flotila 1 Bombardament și Ștefan
Andrei de la Direcţia Tehnică. Celor doi li s-au alăturat, ca
translatori de limbă engleză, locotenentul Hillard de la Apărarea
Pasivă și căpitanul Victor Cristea din Marele Stat Major.
Fiecare ofiţer și specialist civil trebuia să-și întocmească
un chestionar personal în funcţie cu profilul serviciului său.
Conform ordinelor și instrucţiunilor date de Statul Major al
Aerului interogatoriul trebuia să aibă un caracter de discuţii
și colocvii, fără a se da un aspect poliţienesc întrebărilor puse,
recomandându-se totodată să nu se execute nicio presiune asupra
prizonierilor. Înainte de începerea interogatoriilor, membrii
comisiei urmau să documenteze în prealabil, ţinându-se seama
de informaţiile ce le aveau până în acel moment despre aviaţia
americană, precum și din datele ce se puteau extrage din
materialul capturat4.
Audierea prizonierilor a început în ziua de 11 august și
a durat până la 23 august 1943. Au fost interogaţi în total
107 aviatori americani (37 de ofiţeri și 70 de subofiţeri), dintre Aviatori americani capturaţi la 1 august 1943

48 1 (63) 2014 document

 studii/documente

Ofiţerii germani, care i-au interogat în paralel pe aviatorii
americani, erau de părere că ţinându-se seama de cei capturaţi
anterior, prizonierii americani care au fost capturaţi în România
la 1 august 1943 au fost aleși special pentru această misiune7. Poate
din acest motiv autorităţile germane au considerat că o parte
dintre ei trebuiau transportaţi în Germania, unde sperau să
obţină informaţii suplimentare.
Autorităţile române au făcut tot posibilul ca tratamentul
acordat prizonierilor americani să fie în concordanţă cu legile
și convenţiile internaţionale. Astfel, printr-un ordin emis la
6 august 1943 de Cabinetul Militar al Conducătorului Statului,
s-a dispus ca toţi prizonierii răniţi să fie grupaţi într-un singur
spital, cei valizi într-un lagăr, iar tratamentul va fi omenos, conform
legilor internaţionale și fără nici o exagerare8.
România se angajase încă de la începutul anului 1943 să
respecte cererea guvernului Statelor Unite privind aplicarea
Convenţiei de la Geneva din anul 1929 cu privire la tratamentul
prizonierilor de război, cerând la rândul ei ca același tratament
să se aplice și corespondenţilor de război români care eventual
ar fi fost capturaţi de armata americană.

***
SITUAŢIA PRIZONIERILOR AMERICANI9

I.- OFIŢERI
a) Piloţi:
William Henry Yaeger Jr. Maior Cdt. Esc. 28 ani
Clay V. Ferguson Căpitan Pilot 23 ”
Wallace C. Taylor ” ” 27 ”
Henry Lasco Jr. Locot. ” 23 ”
Milton Teltsar ” ” 23 ”
Elmer H. Reinhart ” ” 26 ”
Melvin E. Neef ” ” 24 ”
Warden Weaver ” ” 24 ”
Robert O' Reilly ” ” 25 ”
Hubert H. Womble ” ” 22 ”
Sindley P. Hussey ” ” 25 ”
Albert Aronson ” ” 27 ”
Theodore Helin ” ” 23 ”
John Dudley Palm ” ” 28 ”
Worthy A. Long ” ” 26 ”
Willard R. Beumont Sublt. ” 21 ”
Robert R. Snyder ” ” 24 ”
Joseph Franoisc Kill Locot. Copilot 23 ”
Wilmer Basset Sublt. ” 25 ”
Carl N. Larson ” ” 24 ”
Ernest L. Poulson ” ” 22 ”
Richard H. Pendleton Jr. ” ” 25 ”
Loyd W. Reese ” ” 22 ”
William F. Love ” ” 22 ”
Charles A. Smith ” ” 22 ”
Norman C. Adams ” ” 26 ”
Lavrence H. Lancashire ” ” 25 ”
Arthur W. Thompson ” ” 24 ”
Clifton C. Foster ” ” 24 ”
Jerome D. Savaria ” ” 24 ”
Charles D. Cavitt ” ” 22 ”
John O. Lockhart ” ” 21 ”
b) Navigatori:
Gareld J. Totten Locot. Navig. 26 ani
Maynard G. Hubard ” ” 24 ”

document 2014 1 (63) 49

studii/documente

Walter M. Sorensen Sublt. ” 22 ”

Richard W. Britt ” ” 21 ”
Raymond P. Warner ” ” 26 ”
c) Bombardieri:
Charles N. Wallace Locot. Bombard. 24 ”
d) Observatori:
Albert A. Romano Sublt. Observ. 22 ”
e) Fotografi:
Charles P. Decrevel Locot. Fotograf 23 ”
Total ofiţeri: 40: - 17 valizi
- 23 răniţi
Din acest total: - 27 au fost prinși de români
- 13 ” ” ” ” germani
II. – SUBOFIŢERI
a) Radio operatori:
Jesse L. Hinley Plut. Radio op. 26 ani
Howard O. Ford ” ” 31 ”
Harold Block ” ” 31 ”
Russell D. Muntley Serg. Maj. ” 18 ”
Robert E. Coleman ” ” 23 ”
b) Mecanici:
Frank D. Garett Serg. Maj. Mecanic 31 ani
Albert L. Schaffer ” ” 25 ”
Alfred A. Mash ” ” 32 ”
c) Trăgători:
Clell B. Riffle Plut. Trăgăt. 25 ani
Mack Fitzgerald ” ” 23 ”
Fred D. Randall ” ” 35 ”
James J. Sedlack ” ” 24 ”
Edmond T. Terry ” ” 28 ”
Harry C. Opp ” ” 25 ”
Arthur W. White ” ” 19 ”
William E. Treichler ” ” 30 ”
Alexander F. Rockinson ” ” 31 ”
Robert F. Mead ” ” 26 ”
Robert Wolfe Serg. Maj. ” 22 ”
Bernard G. Traudt ” ” 24 ”
Luis C. Medeiros ” ” 21 ”
Charles A. Reed ” ” 19 ”
Jack A. Bowker ” ” 23 ”
James N. R. Vest ” ” 23 ”
George N. Vanson ” ” 23 ”
Arthur C. Kensit ” ” 34 ”
Earl C. Westocott ” ” 22 ”
Albert A. Bailey ” ” 20 ”
Troy O. McCrary ” ” 22 ”
Philip A. Rurak ” ” 24 ”
Michael J. Cicon ” ” 23 ”
Edmond Howard Smith ” ” 24 ”
Thomas Albert Hoff ” ” 20 ”
James W. Barker ” ” 23 ”

50 1 (63) 2014 document

 studii/documente

Harold T. Godwin ” ” 21 ”
Harold N. Yost ” ” 30 ”
James Brittain ” ” 20 ”
Paul Breedlove ” ” 23 ”
Frank J. Suponcic ” ” 21 ”
James E. Turner ” ” 21 ”
Austin D. Chastain ” ” 30 ”
Joseph Brown ” ” 36 ”
Harry O. Baughn ” ” 19 ”
Delbert R. Warner ” ” 22 ”
Raymond A. Heisner ” ” 21 ”
Charles T. Bridhes ” ” 26 ”
Raymond C. Walaczka ” ” 21 ”
William E. Thompson ” ” 22 ”
Ignatius J. Diecidue ” ” 21 ”
Peter Passalacqva ” ” 23 ”
Zerril J. Steen Jr. ” ” 36 ”
Clay E. Snyder ” ” 23 ”

***
DARE DE SEAMĂ
asupra
INTEROGĂRII PRIZONIERILOR AVIATORI AMERICANI10

1. Constituirea grupului de of iţeri pentru interogarea
prizonierilor.
Statul Major al Aerului, prin ordinul Nr. 2425 din 6.VIII.1943,
fixează următorul grup de ofiţeri cu misiunea să interogheze și
să exploateze prizonierii americani făcuţi în urma atacului din
1.VIII.1943 asupra regiunii petrolifere: Comandor av. Ștefănescu
Mihail, șef de Stat Major al Comandamentului Forţelor Aeriene
de Luptă; Comandor av. Pâclea Traian, Comandantul Aviaţiei de
Vânătoare din C.F.A.L.; Lt. Comandor av. Malinovschi Rudolf din
Direcţia Sup. Aeronautică (Serviciul A.M.A.); Căpitan av. Coravu
Constantin, șeful Biroului 2 Informaţii din C.F.A.L.; Căpitan av.
Ceaușu Titus din Statul Major al Aerului, Secţia a 2-a; Căpitan
Dobrian din Comandamentul A.A.; Inginer Stratilescu Alex. din
Direcţia Tehnică; Inginer Iacovache Ioan din Direcţia Tehnică;
Inginer Grama Emil din Direcţia Tehnică; Căpitan Inginer
Râpeanu Emil din Direcţia Tehnică.
Conducerea lucrării a avut-o subsemnatul (Comandor av.
Ștefănescu Mihail – n.n.).
Odată cu constituirea acestui grup de ofiţeri și ingineri, Statul
Major al Aerului a întocmit un chestionar și instrucţiuni pentru
interogarea și exploatarea prizonierilor americani.
Comandorul av. Pâclea Traian și Inginerul Stratilescu Alex.
fiind în concediu, n-au luat parte la interogare.
Pentru nevoile de lucru grupul s-a completat cu: inginerul
Andrei Ștefan din Direcţia Tehnică din Flotila 1 Bombardament,
pilot de bimotoare pentru tehnica bombardamentului și pilotajului;
locot. de rezervă Hilard, de la Apărarea Pasivă, translator de limba
engleză; căpitan Cristea Victor din Marele Stat Major, translator
de limba engleză.
2. Grupul de ofiţeri și ingineri s-a adunat în ziua de 6 august
1943 la Comandamentul Forţelor Aeriene de Luptă, unde s-au citit
ordinele și instrucţiunile date de Statul Major al Aerului (Nr. 2425
din 6.VIII.1943), după care am hotărât următoarele: fiecare membru
din acest grup, va întocmi un chestionar personal, ţinându-se seama
de ordinul Statului Major al Aerului (Nr. 2425 din 6.VIII.1943), de
specialitatea ce o are sau însărcinarea ce i-a fost fixată pentru aceste
interogări, cum și de nevoile serviciului unde contează.
Aceste chestionare au fost verificate și adnotate de subsemnatul.
- Metoda de întrebuinţat, la interogarea prizonierilor americani,
va avea un caracter de discuţii și colocvii, fără a se da un aspect
poliţienesc întrebărilor puse (menţionez că prizonierii nu erau
separaţi – ofiţerii de trupă – și li se mai luaseră de diferite organe
militare alte interogaţii).
- Să nu se execute nici o presiune asupra prizonierilor.
- Înainte de a se începe interogările, membrii grupului de ofiţeri și
ingineri, se vor documenta în prealabil ţinând seama de informaţiile
ce le avem până în prezent asupra aviaţiei americane, precum și de
datele ce se vor putea extrage din materialul capturat.
- La terminarea interogărilor se va face o probă practică cu un
echipaj american, care va fi transportat la avionul găsit în starea
cea mai bună și va da detalii asupra chestiunilor ce se vor socoti
necesare.
Interogările au început în ziua de 11 august, când prizonierii
au fost puși în condiţia de a putea fi audiaţi.
La Seminarul Central, au fost interogaţi 17 of iţeri și
24 subofiţeri, iar la spitalul din Sinaia 20 de ofiţeri și 46 subofiţeri,
în total 37 de ofiţeri și 70 subofiţeri.
Trei prizonieri, aflaţi într-un spital din Ploiești, n-au putu fi
văzuţi.
Interogarea a durat de la 11.VII-25.VIII.1943.
Marele Stat Major a aprobat ca 2 ofiţeri germani specialiști, în
paralel cu grupul român, să interogheze și ei prizonierii americani.
Întreaga acţiune de interogare a decurs în perfectă înţelegere și
camaraderie cu ofiţerii germani.
Metoda de interogare a celor 2 ofiţeri germani, a diferit de
metoda adoptată de subsemnatul. După cum s-a arătat, noi am făcut

document 2014 1 (63) 51

studii/documente

Toţi prizonierii au fost instruiţi în a nu

da nici un fel de relaţii cu privire la chestiunile
militare sau tehnice. Ei accentuează că, în
conformitate cu convenţiile internaţionale
nu li se poate cere ca informaţii, decât
numele, vârsta și numărul lor matricol.
La întrebările puse direct, fie de ordin
tehnic sau tactic, ei răspundeau aproape
invariabil: ,,N-aș putea spune”.
La cele de ordin politic, dădeau
răspunsuri, în genere, simpliste.
Întrebuinţându-se metoda – discuţii
generale și colocvii – unii dintre ei au făcut
o serie de afirmaţii destul de importante.
Maiorul Jaeger și căpitanul Ferguson
sunt tipurile cele mai reprezentative din tot
grupul de ofiţeri.
Grup de prizonieri stând la masă. Cel din dreapta este căpitanul Wallace C. Taylor
Au aptitudini de comandanţi:
discuţii generale și colocvii, fără să întrebuinţăm hârtie și creion în - maiorul Ferguson face parte din
faţa prizonierilor. Statul Major al Grup. 389, ofiţer navigator și autorul ordinului
Rezultatele la care s-a ajuns cu interogările, atât de către grupul de operaţii dat de Grup.
român cât și cei 2 ofiţeri germani, sunt destul de bune. - maiorul Jaeger a declarat că l-a cunoscut pe generalul Udet și a
3. Cum se prezintă prizonierii americani [...] zburat cu el în America. A salvat viaţa camarazilor săi, scoţându-i
Din punct de vedere al ţinutei militare, caracter și aspect fizic, de sub dărâmăturile avionului căzut la Găești.
prizonierii americani fac o impresie dintre cele mai bune. 4. Prizonierii reclamă că:
Ofiţerii germani care au interogat, sunt de părere că, ţinându-se seama - obiectele personale și banii au fost luaţi de organele militare
de cei capturaţi anterior, prizonierii americani care au acţionat în România ce i-au arestat și cer să li se înapoieze aceste obiecte;
la 1 August 1943, au fost aleși special pentru această grea misiune. - echipajul maior Jaeger a fost jefuit de către ţărani, probabil
În general ei se prezintă: din Găiești, unde a căzut avionul.
a. Fizic Asupra celor reclamate de prizonieri este necesar să se facă o anchetă.
- vârstă 18-36 ani; 5. Greutăţi întâmpinate
- prezentabili la înfăţișare și vioi; a) N-au existat instrucţiuni date din vreme, care să stabilească normele
- viguroși și sportivi. de urmat în cazul când un avion inamic cade pe teritoriul român.
b. Cultură generală De aceea: nu s-au stabilit echipajele (pe avioane) prizonierilor
- Ofiţerii activi, bine pregătiţi, au la bază liceul, iar unii chiar aviatori îndată și pe locul unde au fost prinși. Din această cauză, cu
studii universitare; foarte mare greutate s-au putut reconstitui numai în parte din cele
- Ofiţerii de rezervă, în majoritate foști studenţi, au o cultură 35 echipaje câte au căzut pe teritoriul ţării; nu s-a instituit imediat
generală corespunzătoare;
- Subof iţerii, care sunt tineri ca
ofiţerii, au o cultură mediocră.
c. Instrucţia profesională este cunoscută
bine de către ofiţeri, însă fiecare numai în
specialitatea care o are.
- Subofiţerii sunt simpli manipulanţi
de aparate și nu cunosc principiile de
funcţionare ale acestora.
La fel ca și cultura generală, instrucţia
profesională pare a fi mediocră.
- Piloţii, care sunt numai of iţeri,
au un antrenament ce variază între
200-1.500 ore de zbor.
- Bombardierii prezintă unele lacune
în pregătirea de specialitate (Escadra 21
Bomb. este silită să facă observaţii și să dea
instrucţiuni la data de 15.IV.1943 pentru
punerea la punct a instrucţiei) [...]
d. Caracterul, disciplina și simţul datoriei,
al acestor prizonieri sunt foarte dezvoltate.
Instrucţia pentru păstrarea secretului Cartonaş cu expresii şi cuvinte în limba română găsit Raport despre un prizonier american capturat
este cât se poate de temeinică. la un prizonier american capturat la 1 august 1943 la 1 august 1943

52 1 (63) 2014 document

 studii/documente

În cazul nostru maiorul Jaeger și

căpitanul Ferguson, ca și ceilalţi toţi ofiţeri,
au rămas la un loc cu toţi prizonierii.
Rezultatul a fost că numiţii of iţeri au
putut face ore de educaţie cu personalul lor
care, chiar dacă ar fi voit să vorbească până
atunci, nu o mai făceau pe urmă.
c) Nu s-a putut avea un local adecvat
pentru interogarea prizonierilor aviatori.
Este necesar să se construiască un
lagăr special pentru internarea aviatorilor
prizonieri, după modelul german, cu camere
numeroase pentru separarea lor cel puţin
până la terminarea interogării, pentru
că personalul navigant este constituit
totdeauna din militari selectaţi, cunoscători
Prizonierii jucând volei în curtea lagărului a multor chestiuni militare ca unii ce sunt
mereu în legătură cu frontul și interiorul.
pază la avioanele căzute, astfel că documentaţia și unele materiale
Puși fiecare în camere separate, după câteva zile de singurătate, mai
aflate în avioane au dispărut. ales dacă captivitatea lor a început printr-o catastrofă aeriană, ei vor
Și astăzi această documentaţie și chiar materiale, se găsesc în avea poftă să vorbească neîntrebaţi. (Metoda este engleză, întrebuinţată
diferite părţi: Marele Stat Major, Reg. 3 Aeriană, Secţia 2 Aero, astăzi și de germani). Este o chestiune elementară de psihologie, că izolând
Direcţii din S.S.A. și după unele informaţii chiar la Uzina I.A.R. pe cineva un timp mai îndelungat va vorbi în urmă mult mau ușor.
Cred că și unităţile militare din zona petroliferă, legiunile de Personalul navigant prizonier trebuie să aibă o pază mai severă.
jandarmi respective Cu cunoștinţe geografice
și chiar unii numeroase, el va căuta
particulari, deţin totdeauna, când i se va
încă materiale și prezenta posibilitatea, să
documente provenite evadeze mai deseori decât
de la avioanele camarazii tereștrii.
americane căzute. Faptul că un ofiţer
Este necesar (ca o de aviaţie a fost trimis
măsură) să se adune în Germania pentru
toate aceste materiale a vizita un lagăr de
și documente și să prizonieri aviatori și
f ie centralizate în a deprinde metodele de
mâinile unei comisii interogare germane arată
însărcinate să le că greutăţile întâmpinate
studieze. cu interogarea
Documentele prizonierilor au fost
captate n-au putut fi apreciate ca juste.
grupate pe avioane 6. Informaţiile
căzute, din cauză că Prizonierii americani jucând cărţi în sala de mese a lagărului
prevăzute în această
n-a fost un singur personal care să le fi adunat. Aceasta a îngreunat dare de seamă, provin din: discuţiile avute cu prizonierii americani;
cercetările și a făcut aproape imposibilă înapoierea obiectelor personale studiul documentelor ce le-am putut avea la îndemână; schimbul
ale prizonierilor. de informaţii cu of iţerii germani însărcinaţi cu interogarea
b) Prizonierii, așa după cum regulamentele prevăd, după prizonierilor; proba practică făcută cu un echipaj american la
stabilirea identităţii și a echipajului din care fac parte, trebuiesc avionul C.L. (prescurtare de la ,,Consolidated Liberator” – n.n.)
separaţi în grupe de ofiţeri, subofiţeri și trupă. tip III căzut la Trestieni.
The Interrogation of the American Prisoners who were captured in the Bombing of Ploiești on August 1, 1943
Alexandru Armă
Abstract: On August 1, 1943, 178 bombers B24 “Liberator” lifted off from Benghazi airport with the mission to bomb the
oil distilleries from Ploiești, Brazi and Câmpina. The survivors were hospitalized or interned in camps. For their interrogation
was created on August 6, 1943 a special commission at Air Staff.
Keywords: August 1, 1943, oil distilleries Brazi, Câmpina, Ploiești, bombers, interrogation, prisoners
NOTE
1
Mihai Pelin, Raidul escadrei trădate, Editura Elion, Bucureşti, 2005 p. 187. 5
Ibidem, f. 64.
2
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond microfilme, rola P.II. 6
Ibidem, ff. 64 - 65.
3.1211, cd. 161-162. 7
Ibidem. f. 64.
3
Mihai Pelin, Op. cit., p. 135.
4
Arhiva Statului Major al Forţelor Aeriene (în continuare S.M.F.A.), Fond
8
A.M.R., Fond 5435, dosar nr. crt. 589, f. 18.
Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (în continuare C.A.A.T.) 03/1,
9
Arhiva S.M.F.A., Fond C.A.A.T., 03/1, dosar 17, vol. I, ff. 130-133.
dosar nr. crt. 17, vol. I, f. 63.
10
Ibidem, ff. 62-68.

document 2014 1 (63) 53

studii/documente
MAIORUL DUMITRU TH. PÂRVU –
UN APĂRĂTOR CURAJOS AL DREPTURILOR DE AFIRMARE
ŞI EXISTENŢĂ A POPORULUI ROMÂN
Dr. Ion CONSTANTIN1
D umitru Th. Pârvu s-a născut la 6 martie 1906, în satul
Tămășeni – comuna Băsești (ulterior Dodești), judeţul
Fălciu, din părinţii Theodor Pârvu, decedat în februarie 1934
și Maria Pârvu, decedată în martie 1921, ambii de naţionalitate
română. Tatăl său a fost lucrător ceferist necalificat, iar mama s-a
ocupat cu gospodăria și munca la câmp. A mai avut o soră, Zamfira
(n. 1900), care a locuit în casa părinţilor din comuna Dodești. A
urmat cursurile școlii primare în comuna natală, absolvindu-le în
1918, după care a fost elev, în primele 7 clase, la Liceul „Codreanu”
din Bârlad, iar ultima clasă a făcut-o la Liceul „Gheorghe Bariţiu”
din Cluj, unde a susţinut și examenul de bacalaureat, în anul 1936,
când era deja ofiţer de administraţie.
În perioada septembrie 1924-martie 1925, Dumitru Th.
Pârvu a funcţionat ca învăţător suplinitor în satul Urdești –
comuna Băsești, judeţul Fălciu, iar între aprilie 1925-august
1925 a avut aceeași calitate la școala primară din comuna
Covasna, același judeţ, spre a mă întreţine singur și a putea continua
studiile înainte de a intra în armată2, așa cum va consemna într-o
autobiografie din anul 1951.
De la 1 octombrie 1925 și până la 1 iulie 1927, el a urmat
cursurile Școlii Militare de Administraţie din Bacău, pe care
le-a absolvit cu rezultate bune, iar între 1 octombrie 1929 și
10 august 1930 a fost elev ofiţer al Școlii Speciale de Administraţie
din București, urmând practic un curs de perfecţionare în acest
domeniu. El a avut o carieră tipică unul ofiţer de administraţie
din armata României Mari, urcând grad cu grad începând de
la sublocotenent, în anul 1927 și ajungând la maior, în timpul
celui de-Al Doilea Război Mondial, la sfârșitul căruia i-a fost
întreruptă în mod brutal cariera, în condiţiile dramatice ale
instaurării regimului comunist în România.
Pe parcursul carierei, a funcţionat ca gestionar de bani sau
materiale, ofiţer referent, iar mai apoi ofiţer verificator în diverse
unităţi militare de pe cuprinsul ţării, astfel: Regimentul 12
artilerie 1 iulie 1927-1 octombrie 1929); Cercul de Recrutare
Suceava (10 august 1930-1 aprilie 1931); Centrul de Instruire
Nr. 4 Jandarmi (1aprilie 1931-1 noiembrie 1932); Regimentul
17 Artilerie (1 noiembrie 1932-15 ianuarie 1934); Liceul Militar
„Ștefan cel Mare” (15 ianuarie 1934-1 mai 1936); Spitalul Militar
al Corpului 6 Armată (1 mai 1936-1 mai 1941); Ministerul
Apărării Naţionale – Direcţia Control (1 mai 1941-5 ianuarie
1942); Batalionul Gardă Regală (5 ianuarie 1942-5 aprilie 1944);
Corpul Vânători de Munte (5 aprilie 1944-10 ianuarie 1945);
Divizia 18 Infanterie (10 ianuarie 1945-18 mai 1945).
Ca ofiţer, D.Th. Pârvu s-a remarcat prin calităţile sale
profesionale și intelectuale deosebite, aspect consemnat de
fiecare dată de șefii săi ierarhici în foile anuale de notare. În Foaia
calificativă pentru perioada 1 noiembrie 1937-31 octombrie
1938, șeful Spitalului Militar al Corpului 6 Armată, medicul
maior dr. Nichita I. Manole nota, cu multă meticulozitate,
următoarele despre cel în cauză: I. – Înfăţișare plăcută, voinic,
54
sănătos, rezistenţă de campanie foarte bună. Ţinută totdeauna
îngrijită și corectă. II. – Temperament energic, hotărât, cu voinţă
fermă și spirit de prevedere și iniţiativă. Mare putere de muncă,
precizie și claritate în redactarea lucrărilor. III. – Inteligenţă vie,
judecată sănătoasă, documentată, metodică. Memorie și spirit de
observaţie bune. Cultură generală și profesională frumoase. Studios.
E înscris și la Facultatea de Drept din Cluj anul 3. IV. – Educaţie
militară bună; a profitat de lecţiile trecutului. Disciplinat cu simţul
datoriei și camaraderiei, devotat instituţiei, execută la timp și bine
ordinele superioare. V. – A funcţionat ca ofiţer contabil în bani, iar
câteva luni și în materii, ţinându-și lucrările la zi și în perfectă
ordine. Corect și cinstit în manipularea fondurilor. Aprecierile făcute
din punct de vedere tehnic, de către șeful Serviciului Intendenţei
Corpului 6 Armată, arată: „Din verif icarea actelor curente
prezentate de ofiţer, s-a constatat că au fost bine întocmite și că
ofiţerul cunoaște bine legile și regulamentele militare. În concluzie
este un bun ofiţer de administraţie”. VI. – Etatea: 32 ani. Vechimea
în grad: 10.05.1931. Nu a fost pedepsit. Promite a fi un f. bun ofiţer
de administraţie. VII. – Concluzii: Bun ofiţer de administraţie.
VIII. – Propuneri: Merită a înainta „la vechime”3.
Astfel de aprecieri se regăsesc în toate notările anuale ale
ofiţerului, cu unele nuanţe, accente sau fapte mai deosebite
care au fost reţinute din activitatea sa. În Foaia calificativă
întocmită pentru perioada 1 noiembrie 1938-31 octombrie 1939,
locotenent-colonelul dr. Nichita I. Manole consemna cu privire la
căpitanul D.Th. Pârvu că a făcut câteva conferinţe la Școala Ofiţerilor
de Administraţie pe Garnizoană, bine studiate și apreciate”, precum
și faptul că a publicat în „Revista de Intendenţă și Administraţie
a Armatei” Nr. 11-12/1939 un studiu intitulat „Caracterul juridic
al ofertei și acceptaţiunei necesare la formarea contractului”4. În
concluzie, cel în cauză era apreciat ca un foarte bun și distins ofiţer
de administraţie: bine pregătit, priceput, muncitor, cinstit, util. Fiind
nou în grad, se considera, totuși, ca fiind nepropozabil pentru
înaintarea la gradul următor.
De menţionat, totuși, că nu totdeauna aprecierile despre
ofiţerul Dumitru Th. Pârvu erau la modul superlativ, uneori
fiind consemnate și minusuri în notările anuale. Acestea relevă
profilul ofiţerului, caracterizat printr-o înclinaţie spre activităţile
de ordin intelectual, mai puţin preocupat de ceea ce într-un
sistem militar reprezintă latura cazonă, cuprinsă îndeobște în
sintagma ordine și disciplină.
În Foaia calif icativă pe perioada 1 noiembrie 1939-
31 octombrie 1940, același locotenent-colonel dr. Nichita
I. Manole consemna cu privire la activitatea și comportarea
ofiţerului, pe lângă aspectele pozitive, și faptul că educaţia militară
a acestuia lasă de dorit. Pentru a-l îndrepta pe calea cea bună, i-am
atras atenţia, l-am sfătuit și l-am sancţionat în două rânduri.
La un control, de asemenea, i s-au constatat unele întârzieri
și neglijenţe, pentru care a și fost sancţionat, motiv pentru care
trebuie supravegheat și controlat pentru ca simţul răspunderilor să-i
1 (63) 2014 document

fie totdeauna treaz. Concluzia:
D.Th. Pârvu este un ofiţer de
administraţie bine pregătit din
punct de vedere tehnic, dar cu
educaţia militară incompletă,
în formare. Bine îndrumat,
supravegheat și controlat își va
putea completa și această latură,
pentru a deveni un foarte bun
ofiţer de administraţie5.
Pe aceeași Foaie calificativă,
șeful Serviciului Intendenţă al
Corpului 6 Armată, colonelul
intendent Caracaș nota că
administrator căpitan Pârvu
Dumitru, la verificarea ce i s-a
Dumitru Th. Pârvu făcut în luna februarie 1940, a
fost găsit cu toate actele și operaţiunile în perfectă ordine. Ofiţerul
își cunoaște meseria sa, a condus casieria spitalului în condiţii bune.
Comandantul Corpului 6 Armată, generalul de divizie Dragalina,
contrasemna documentul, arătând că ofiţerul și-a îndeplinit bine
serviciul. Un bun ofiţer de administraţie. Nepropozabil6.
În perioada 1936-1940, în paralel cu activitatea ca ofiţer de
administraţie, Dumitru Th. Pârvu a urmat cursurile Facultăţii
de Drept și Știinţe de Stat a Universităţii „Regele Ferdinand I”
din Cluj, iar la scurt timp de la absolvire s-a înscris la doctorat la
aceeași instituţie de învăţământ superior, avându-l ca îndrumător
știinţific pe profesorul Gheorghe Sofronie7, un specialist de mare
reputaţie în domeniul dreptului internaţional. Examenele și
prezentarea lucrărilor propriu-zise pentru doctorat au avut loc
la Sibiu, unde se mutase Facultatea de Drept a Universităţii din
Cluj, încă din anul 1940, în condiţiile ocupării părţii de Nord-
Vest a Transilvaniei de către Ungaria horthystă, ca urmare a
Diktatului de la Viena din vara aceluiași an.
Tema aleasă de către Dumitru Th. Pârvu, pentru lucrarea
de doctorat: Problema Basarabiei în lumina principiilor actelor
juridice internaţionale (Contribuţii la cunoașterea raporturilor
diplomatice româno-ruse) prezenta un interes știinţific deosebit,
dar era de natură să răspundă și unei comenzi sociale și, de ce
nu, politice incontestabile.
Nu este greu de presupus că doctorandul a ales un astfel de
subiect, ţinând cont și de actualitatea acestuia, în condiţiile în care
România fusese victimă a agresiunii sovietice din vara anului 1940,
când în urma celor două note ultimative cunoscute din 26 și 28 iunie,
au fost ocupate Basarabia și Nordul Bucovinei, în baza prevederilor
Protocolului adiţional secret al Pactului Molotov – Ribbentrop
din 23 august 1939. Acţiunea sovietică a fost imediat urmată de
cererile guvernelor de la Budapesta și Sofia de a li se satisface și lor
pretenţiile teritoriale asupra României. Prin intervenţia directă a
lui Hitler, ţara noastră a fost nevoită să cedeze Ungariei partea de
Nord-Vest a Transilvaniei la 30 august, și Bulgariei Sudul Dobrogei
la 7 septembrie 1940. Prin aceste acte de forţă, statul naţional unitar
român făurit în 1918 a fost sfărâmat.
Cedarea Basarabiei s-a făcut în condiţii deosebit de
dramatice, armata și autorităţile române fiind supuse unei
umilitoare retrageri, sub o agresivă presiune a trupelor de
ocupaţie. Ostașii români au fost nevoiţi să accepte situaţia de a
se retrage fără luptă și de a nu răspunde la actele de provocare
ale armatei sovietice.
document 2014 1 (63)
studii/documente
Întruchipând voinţa întregii naţiuni de eliberare a Basarabiei
și a Nordului Bucovinei, generalul Ion Antonescu a iniţiat,
încă din toamna anului 1940, pregătirea politico-diplomatică
și militară a bătăliei pentru dezrobirea teritoriilor cucerite de
sovietici în urma ultimatumului din vara aceluiași an. La 22 iunie
1941, generalul Antonescu a semnat faimosul Ordin de zi către
armată, prin care cerea: Ostași, vă ordon, treceţi Prutul! Luptaţi
pentru dezrobirea fraţilor noștri, a Basarabiei și Bucovinei. Vestea
intrării României în războiul pentru eliberarea Basarabiei și a
Nordului Bucovinei a fost primită cu bucurie de români, fiind
memorabil cântecul popular lansat în acele zile: Azi noapte, la
Prut, războiul a-nceput / Românii trec dincolo iară / Să ia înapoi
prin arme și scut / Moșia pierdută astă-vară.
Fără a i se diminua în vreun fel caracterul riguros știinţific,
lucrarea căpitanului Dumitru Th. Pârvu reprezintă prin tema
tratată și un gen de motivare/fundamentare din punct de vedere
istorico-juridic a acţiunii României în Răsărit din anii 1941-
1944, pentru eliberarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei. În
formularea acestei concluzii trebuie să luăm în considerare că
ea a fost elaborată și susţinută ca o teză de doctorat, în timp ce
se afla în plină desfășurare războiul României pentru dezrobirea
teritoriilor străbune ocupate samavolnic de statul sovietic în
condiţiile arătate. Faptul este de natură să pună în evidenţă
patriotismul autorului, aspect ilustrat și de alte gesturi și atitudini
ale sale din timpul activităţii sale ca ofiţer în Armata Română.
În timp ce se afla cu serviciul la Batalionul de Gardă Regală,
căpitanul D.Th. Pârvu, după ce a urmat Cursul pregătitor
pentru ofiţeri superiori (25 august-15 septembrie 1943), a fost
admis pentru înaintare la gradul de maior, în urma examenului
susţinut în faţa unei comisii, având în frunte pe generalul de
divizie Gheorghe Radu8.
În scurt timp după aceasta, prin Raportul nr. 565 „secret”
din 28 septembrie 1943 către Casa Militară a Regelui Mihai I,
ofiţerul a cerut să plece pe front pentru satisfacerea stagiului9.
În Foaia calif icativă întocmită pentru această perioadă, se
aprecia că ofiţerul la aplicaţiile pe hartă a dovedit că se orientează
ușor și ia măsuri juste în cadrul specialităţii sale. În activitatea pe
care depus-o, a dovedit energie, hotărâre, voinţă, putere de muncă
și perseverenţă, sânge rece, toate conduse în cadrul unei prevederi și
iniţiative secondate de o frumoasă concepţie. Caracter ferm... Energic
și autoritar cu subalternii10. Pentru faptele de arme dovedite a fost
decorat „proprio mottu” de Regele Mihai cu Ordinul „Coroana
României” clasa a II-a, precum și cu Medalia „Cruciada
împotriva bolșevismului”.
Din verificarea efectuată în arhiva Universităţii din Cluj,
rezultă că Dumitru Th. Pârvu a promovat examenul de doctorat
în ziua de 24 februarie 1944, figurând la poziţia 3 în tabloul
conceptelor diplomelor de doctor promovaţi în anul 1943/1944,
cu numărul diplomei 253611. Interesant este că, la aceeași dată,
autorul acorda, pe un exemplar din lucrarea de doctorat deja
apărută la Tipografia Școlii Superioare de Război din București,
un autograf pentru cunoscutul om de cultură și luptător naţional
transilvănean Onisifor Ghibu. Acel exemplar, aflat la Biblioteca
Academiei Române din București (cota II 234636) are înscrisă
următoarea dedicaţie autografă: Domnului Profesor Onisifor
Ghibu, convins apărător al drepturilor românești. SS Căpitan D.
Pârvu, 24 Febr. 1944, Palatul Regal12.
De la 5 aprilie 1944, maiorul Dumitru Th. Pârvu activa în
cadrul Corpului de Vânători de Munte, iar după 23 august 1944,
a fost trimis să lupte cu unitatea din care făcea parte în războiul
55
studii/documente
antihitlerist, pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Est, apoi
în Ungaria și Cehoslovacia. Prin Ordinul de Zi nr. 16 din
27 octombrie 1944, dat de Comandamentul Părţii Operative a
Corpului Vânători de Munte, i s-a comunicat primirea Ordinului
„Coroana României” cu spade clasa a IV-a, în gradul de ofiţer,
pentru munca și priceperea de care a dat dovadă în campania pentru
dezrobirea Ardealului de Nord13.
La puţin timp de la instaurarea guvernului condus de Petru
Groza, la 6 martie 1945, prin Legea nr. 186 privind trecerea din
oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste
nevoile de încadrare, maiorul Dumitru Th. Pârvu a fost scos din
cadrele active ale armatei.  În aceeași situaţie s-au găsit peste
2.000 de ofiţeri și 4.000 de subofiţeri, care slujiseră în armata
ţării, în timpul regimului burghezo-moșieresc.
La fel ca, în miile de cazuri de foști militari ai armatei
României din perioada interbelică, și în cel al lui Dumitru Th.
Pârvu au urmat ani de privaţiuni și umilinţe de tot felul. A fost
nevoit să-și câștige existenţa prin activităţi sub nivelul pregătirii
sale profesionale și intelectuale, neavând niciodată siguranţa
locului de muncă, a zilei de mâine. A lucrat o perioadă ca
funcţionar la Societatea de Telefoane, apoi pe diverse șantiere
de construcţii.
Într-o autobiografie din anul 1951, întocmită conform uzanţelor
vremii, maiorul în rezervă D. Th. Pârvu arăta următoarele: Ca
cetăţean al R.P.R. înţeleg să mă integrez pe cât posibil mai mult în
viaţa socială. Astfel, curând de la trecerea în rezervă din 1945 am
reintrat în câmpul muncii în sectorul construcţiilor, ducând același
regim de șantier cu toţi salariaţii șantierelor unde am lucrat. Particip
la ședinţele sindicale și iau cuvântul atunci când consider necesar. În
1947 la Societatea „Șantierele Generale” am reușit să înscriu în sindicat
aproape pe toţi salariaţii. Am fost ales în comitetul de întreprindere
membru și apoi cenzor. În sindicatul din construcţii am fost numit
responsabil economic la secţia funcţionari, îndeplinind cu bine misiunile
date. Sunt membru al ARLUS. Particip cu plăcere ori de câte ori timpul
îmi permite, la conferinţele publice. În timpul concentrării (e vorba de
concentrarea la D.G.S.U., în perioada 17 august-4 noiembrie 1950)
am dezvoltat câteva conferinţe, recenzii etc., pentru care mi-au fost
aduse laude în public de către biroul politic. În timpul liber caut să-mi
completez cunoștinţele cât mai mult din cărţile progresiste și ziare, iar
în timpul serviciului îmi îndeplinesc cu prisosinţă misiunile ce le am,
pentru a avea satisfacţia că-mi servesc patria spre mulţumirea tuturor
și că sunt și eu de folos în noua orânduire socialistă. București, 31 martie
1951. ss D. Pârvu, salariat al Șantierului Radio-Într.214.
În perioada stalinistă a regimului comunist din România,
Dumitru Th. Pârvu s-a aflat cvasi-permanent în atenţia
organelor de securitate, care consemnau, fără a avea vreo
dovadă, că acesta ar fi făcut parte din mișcarea legionară sau
că se manifestă ostil regimului15. Dintr-o investigaţie datată la
12 noiembrie 1960 rezulta că el a lucrat ca zilier la mai multe
cooperative, iar în prezent este întreţinut de soţie, Pârvu Paula, fiica
lui Constantin și Axenia, născută la 19.09.1912 în Putna-Focșani,
operatoare la Telefoane16.
La 26 septembrie 1962, cel în cauză devenea obiectul
măsurilor întreprinse în cadrul unui dosar de urmărire
informativă (D.U.I.), care a fost închis printr-o hotărâre a
Direcţiei III a Ministerului Afacerilor Interne, din 24 octombrie
1966, în care se arăta: Greșit a fost luat în evidenţă, întrucât trecerea
sa în rezervă nu s-a făcut pe motive politice17. Măsura exprima,
desigur, relativa destindere a regimului politic din ţară, produsă
începând de la mijlocul celei de-a doua jumătăţi a deceniului șase
56
din secolul trecut, ceea ce nu înseamnă că oameni ca Dumitru
Th. Pârvu nu au rămas, în continuare, într-o formă sau alta în
vizorul organelor de represiune comuniste. Din documentarea
realizată în fondurile de arhivă consultate nu rezultă ca fostul
ofiţer de administraţie din armata regală română să fi avut copii.
Datele sunt sărace și în privinţa ultimei perioade din viaţa sa,
motiv pentru care, în actualul stadiu al cercetărilor, nu a putut
fi stabilită data morţii sale.
***
Lucrarea lui Dumitru Th. Pârvu: Problema Basarabiei în
lumina principiilor actelor juridice internaţionale (Contribuţii
la cunoașterea raporturilor diplomatice româno-ruse)18 tratează
chestiuni de importanţă majoră pentru înţelegerea complexei
teme basarabene, din perspectivă istorică și juridică. Ea se bazează
pe o bibliografie impresionantă folosită de autor în cercetarea
temei, cât și pe studiul riguros al izvoarelor memorialistice, presei
și diverselor studii și exegeze știinţifice.
Structurată în șapte capitole, lucrarea prezintă istoria
Basarabiei din cele mai vechi timpuri și până în epoca
contemporană, subliniind apartenenţa acestei regiuni la arealul
de formare și dezvoltare a poporului român. Fiecare capitol are
un titlu sugestiv, evidenţiindu-se ideea de bază care se degajă
din desfășurarea sa: Caracterul românesc al Basarabiei; Tendinţa
de expansiune a Rusiei; Răpirea Basarabiei; A doua răpire a
Basarabiei; Unirea Basarabiei la România; Recunoașterea
unirii Basarabiei; Relaţii pașnice cu Sovietele.
Pornind de la semnificaţia denumirii provinciei românești
dintre Prut și Nistru, Dumitru D. Pârvu relevă că numele
Basarabiei ne evocă o istorie întreagă. Istoria Basarabiei înseamnă
în sensul restrâns al cuvântului, istoria prefacerilor și frământărilor
prin care a trecut de-a lungul veacului această parte a ţării, din
motive istorico-geografice. Toate frământările se cuprind, ca într-
un simbol, în însăși numele provinciei, de cea mai curată origine
românească, nume care a acoperit însă această regiune ca zăbranic
al morţii, mai mult de un veac, sub străinul cotropitor. Cuvântul
Basarabia ne reamintește de o lungă perioadă a dominaţiei rusești
în cele mai asupritoare condiţii ale provinciei curat românești,
de sub care a scăpat printr-un miracol. Basarabia a fost strâns
legată de destinele întregului pământ românesc, ea jucând un
rol important pentru acest pământ, rolul de a primi în primul rând
atacuri din partea numeroșilor și diferiţilor barbari năvălitori,
excluzând doar timpul iniţial al existenţei sale istorice.
Autorul relevă contextul în care O Problemă a Basarabiei
intră în preocuparea dreptului internaţional odată cu anul
1812, când Rusia devenind un stat de o importanţă deosebită
cu întindere teritorială și situaţie politică, realizează anexarea
Moldovei dintre Prut și Nistru, în dauna Principatului
Moldovei. Basarabia a fost răpită de ruși, nu de la Principatul
Moldovei, care se întindea până la Nistru timp de mai multe
secole și contra voinţei poporului, violând textele tratatelor
încheiate între Moldova și Turcia, ci de la Imperiul Otoman,
care în realitate nu exercita decât un simplu drept de suzeranitate
asupra sus-numitului principat. Principiul juridic, că nu poţi
transfera cuiva mai multe drepturi decât ai, principiu necunoscut
încă de ruși și nici de turci, nu a fost aplicat cu această ocazie,
aspect evidenţiat inclusiv de unii autori ruși.
În perioada premergătoare primei răpiri a Basarabiei,
cât după această dată, politica externă a vecinului nostru de
la răsărit a vizat două obiective majore: să ocupe Strâmtorile
1 (63) 2014 document

Bosfor și Dardanele, inclusiv Constantinopol, vechea capitală
a Imperiului Roman din Orient, metropola lumii ortodoxe,
apoi a Imperiului Bizantin și să facă achiziţii teritoriale în
Balcani, fie prin război, fie pe calea deghizată a protectoratului
popoarelor creștine puse sub suzeranitatea Turciei, invocând
mila ce le inspiră asuprirea popoarelor creștine din Balcani
oprimate de barbaria musulmană.
Între cauzele care au atras atenţia Rusiei către Orientul
apropiat, autorul enumeră pe cele de ordin economic și politic.
Transformând Constantinopolul, puternica cetate a Bizanţului,
într-o a treia cetate rusă, după Moscova și Petersburg, realizând
astfel a treia Romă, Rusia punea pe creștinii ortodocși sub
dominaţia morală moscovită și totodată făcea cu aceasta un pas
mai departe în cucerirea Orientului și a Europei. Prin cucerirea
Constantinopolului, Rusia ar fi devenit cea mai puternică
stăpână a Mării Negre, Peninsulei Balcanice și Asiei Mici, iar
prin ocuparea Strâmtorilor, Marea Neagră ar fi devenit un imens
lac rusesc, închis pentru vasele de comerţ și război ale tuturor
celorlalte naţiuni. Cât despre posesiunea Peninsulei Balcanice,
prin aceasta, în mod fatal, Rusia ar fi ajuns la o deplină libertate
până la Marea Mediterană și de aici până la Marea Adriatică.
Lucrarea arată apoi modul în care ţarii Rusiei au știut să
asocieze în mod util mai întâi formula panslavismului cu aceea a
ortodoxismului, spre a da aparenţă logică de justificarea politicii
lor de expansiune spre vest, chiar spre Nistru, hotarul dramatic
care desparte Continentul Asiatic, sălbatic și ameninţător, de
Continentul European, creștin și conservator, tendinţă care
în realitate reprezenta o politică de raporturi teritoriale fără a
respecta drepturile naţiunilor din calea lor. De la înfrângerea lui
Petru cel Mare la Stănilești, rușii au trecut de nouă ori hotarele
noastre: la 1739; la 1769, când au stat aproape cinci ani până la
Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774; la 1789, când au stat până
la Pacea de la Iași din 1792; la 1806, când au stat până la Pacea
de la București din 1812; la 1828, când au ocupat Principatele
Române până la 1834; la 1848, când s-au retras după un an în
urma Păcii de la Balta Liman; la 1853, când au rămas până la
Pacea de la Paris din 1856; la 1877 și în fine, la 1940.
După ocuparea Basarabiei, în anul 1812, Rusia a urmărit să
integreze noua provincie în structura administrativă a imperiului.
În Basarabia va debuta o politică intensă de rusificare, prin
eliminarea treptată a limbii române din instituţii și impunerea
limbii ruse, prin colonizări și strămutări de populaţii din
guberniile interioare ale Rusiei, care să modifice componenţa
etnică a provinciei, o politică de rusificare desfășurată mai cu
seamă prin intermediul școlii și al bisericii. În primii ani de
după anexare, ţăranii basarabeni fug pe capete în Moldova,
îngrijorând autorităţile, care iau măsuri să-i întoarcă și-i trimit
în judecată. În paralel, boierimea românească se rusifică și
participă la serbările fastuoase prilejuite de aniversarea unui
secol de la raptul teritorial. Prima parte a epopeii basarabene se
încheie la 2 decembrie 1917, când Sfatul Ţării adoptă declaraţia
de constituire a Republicii Democratice Moldovenești;
la 27 martie/9 aprilie 1918, aceasta se unește cu România. În
opinia autorului, unirea Basarabiei cu Vechiul Regat diferă mult
de unirea Bucovinei și a Transilvaniei, căci pe când unirea acestor
provincii a fost prevăzută drept clauză la intrarea României în
război în tratativele de alianţă, unirea Basarabiei a fost pregătită
sufletește, pe teren cultural și naţional, cu multe decenii în urmă,
iar actul unirii din 1918 nu prezenta decât finalul procesului
istoric îndelungat, ce luă sfârșit prin victoria Aliaţilor. Principiul
document 2014 1 (63)
studii/documente
dreptului de autodeterminare
al popoarelor, proclamat de
revoluţia franceză și adoptat
de revoluţia rusă, se punea
în aplicare practică pentru
prima dată cu exemplul
Basarabiei.
În cuprinsul lucrării sunt
combătute punct cu punct
obiecţiile formulate de
adversarii unirii Basarabiei
cu România. În chestiunea
intrării armatelor române
pe teritoriul Basarabiei,
în ianuarie 1918, aceasta
nu a avut loc pentru a se
exercita violenţă și presiune Dumitru Th. Pârvu,
asupra voinţei guvernului aici în grad de maior
basarabean. Armata avea însărcinări bine definite, acelea de a păzi
depozitele de hrană și alte materiale, stabilimente, căile ferate și mai
ales de a restabili ordinea în spatele frontului, fiindcă guvernul
din Basarabia nu avea posibilitatea de a lupta contra anarhiei care
cuprindea ţara, astfel că intervenţia armatei române era de o necesitate
vitală și trebuia să răspundă la invitaţia făcută. Dar chiar dacă nu
ar fi fost invitată, încă trebuia să se recunoască României dreptul de
necesitate ce se acordă oricărei armate beligerante, dacă ţinem seama
și de condiţiile particulare în care se găsea atunci Basarabia: de a-și
organiza autonomia în spatele frontului, unde anarhia se întindea
progresiv. Adversarii autonomiei Basarabiei ar trebui să susţină cu
dovezi că armata română a exercitat într-adevăr presiuni asupra
deputaţilor din Sfatul Ţării, chemaţi să se pronunţe cu privire la
independenţa Basarabiei, fiindcă simpla prezenţă a armatei nu este
o probă concludentă de invaliditate a votului privind independenţa
și unirea, pentru a rezolva chestiunea basarabeană în sensul în care ea
este favorabilă.
Autorul arată, de asemenea, că a vorbi despre incompetenţa
Sfatului Ţării în împrejurările epocii revoluţionare, este o
absurditate. El reprezenta organul suprem al Basarabiei și era
responsabil în aceeași măsură în care sunt instituţiile supreme
dintr-o ţară oarecare. Dacă un înalt demnitar comite acte de trădare
sau greșeli de natură juridică, el este responsabil în faţa justiţiei, iar
actele sale sunt anulate. Regele și organul reprezentativ al Puterii
Supreme sunt însă iresponsabili. Dacă actele abuzive se referă
la soarta poporului, organele supreme sunt destituite și înlocuite
cu altele. Când se pretinde că Sfatul Ţării a depășit puterile sale,
trebuie să căutăm judecătorii care să sancţioneze actele abuzive.
Dar chiar de la constituire, Sfatul Ţării declarase intenţia de a
organiza alegeri în Adunarea Constituantă a Basarabiei pentru
rezolvarea chestiunilor de importanţă supremă pentru existenţa
Basarabiei, puse de revoluţia rusă. Dar intenţia nu s-a realizat
și atunci poporul basarabean a rămas singurul judecător, care a
participat la alegeri în instituţiile legislative ale României.
În privinţa obiecţiei că reunirea Basarabiei la România nu a
fost recunoscută de nimeni și deci actul încheiat ar fi defectuos
încă de la început, Basarabia neavând dreptul să adere la
România, lucrarea relevă faptul că recunoașterea din punct de
vedere juridico-internaţional cuprinde două elemente: pe de
o parte declaraţia Statului nou ce dorește să intre în raporturi
internaţionale, care anunţându-și apariţia, declară că acceptă
toate obligaţiile ce incumbă unui membru și dorește să
57
studii/documente
beneficieze de prerogativele respective în Societatea Statelor;
pe de altă parte, recunoașterea care are un caracter reciproc de
acceptare și care trebuie să fie stabilită în mod autentic prin
însăși comunitatea internaţională. Raporturile internaţionale
sunt astfel analog celor civile. Declaraţia unilaterală nu este
suficientă pentru ca statele să poată adera la comunitatea
juridică internaţională. Trebuie apoi ca celelalte State membre
ale Comunităţii să confirme adeziunea, recunoașterea pe care
unii autori de drept internaţional o numesc admitere în societatea
Statelor. Și ceea ce determină recunoașterea este existenţa statului
ca atare. Este de ajuns ca Statul care intră în raporturi juridice
internaţionale să observe regulile dreptului internaţional și să
îndeplinească condiţiile de capacitate pentru a putea pretinde
drepturi ca stat component al Societăţii Naţiunilor, fără ca
legalitatea formării sale să mai fie supusă vreunui examen.
Până la constatarea formală a capacităţii, Statul nu există ca
persoană juridică: el are numai o situaţie de fapt. Pornind de
la principiul că nu se poate a se recunoaște, sau a nu se recunoaște,
ceea ce există deja, autorul arată că, în cazul concret al Basarabiei,
constatarea existenţei sale ca stat independent a fost proclamată la
24 ianuarie 1918, dată care marchează începutul capacităţii sale
juridice internaţionale și a facultăţii sale de acţiune. Și fiindcă
peste două luni numai, Basarabia a renunţat la independenţa sa
în favoarea României, desigur că nu a mai fost nevoie ca cele mai
multe State să-i acorde noua sa personalitate juridică. România,
ca vecin imediat al Basarabiei, fiind direct interesată, acceptă
transformările politice din timpul revoluţiei și-i acordă asistenţă
militară chiar din timpul când ea încă făcea parte din federaţia
rusă, recunoscându-i la timpul oportun independenţa și păstrând
toată rezerva loială, după cum ne-o dovedesc concluziile raportului
Averescu-Racovski și alte conversaţii cu reprezentanţii oficiali ai
Republicii Moldovenești, precum și în timpul ocupaţiei de către
armata română. Mai mult încă, nu numai că România a fost
cea dintâi care i-a recunoscut independenţa, dar ea însăși a făcut
intervenţii necesare către Puterile centrale de a se acorda Basarabiei
recunoașterea ca Stat. Dacă pentru România au fost anumite motive
ce au determinat recunoașterea independenţei faţă de Rusia, aceasta
nu interesează dreptul internaţional. În concluzie, nu recunoașterea
internaţională este indiciul de constituire ca stat și o raţiune
suficientă de a i se contesta capacitatea juridică internaţională
de stat independent. Basarabia poseda toate elementele unui
stat: teritoriu delimitat, populaţie care dădea ascultare, precum
și putere militară sub formă de gardă imperială. Dacă aceasta
era insuficientă și a recurs la ajutorul României, acest fapt nu e
deloc anormal și neobișnuit, procedeul fiind întrebuinţat chiar la
popoarele mai vechi. Fiind vorba de teritorii, putem afirma, deci,
că recunoașterile nu sunt creatoare de drepturi. Ele constată numai
exerciţiul de suveranitate ce există în prealabil asupra teritoriului
ce se discută și, drept concluzie, recunoașterile n-au nevoie de tratate
sau declaraţii formale. Deci, avea tot dreptul să încheie acte juridice,
implicit să proclame unirea sa la România, unul din punctele
fundamentale în Problema Basarabiei.
Studiul de faţă evidenţiază faptul că, deși regimul politic
din Rusia s-a schimbat mai târziu, atitudinea guvernului
născut din revoluţia rusă în domeniul politicii externe, a rămas
aceeași din timpul guvernului ţarist. Guvernul sovietic, prin
intermediul lui Racovski, s-a pregătit începând din anul 1918 să
intre din nou în stăpânirea Basarabiei, dar nu pe motive istorice,
ţariste, ci pe baze etnografice etc., după cum declara făţiș delegaţia
sovietică la Conferinţa de la Viena din 1924: Guvernul sovietic
58
nu înfăţișează chestiunea basarabeană din punct de vedere al
drepturilor sale istorice asupra Basarabiei, drepturi moștenite de la
guvernul ţarist... Înlăturând motivul drepturilor istorice, delegaţia
sovietică invocă, în lipsă de alt argument mai serios, doar dreptul
lucrătorilor și ţăranilor din Uniunea Sovietică de a se interesa
mai serios de soarta lucrătorilor și ţăranilor basarabeni cu care
sunt legaţi printr-o luptă seculară pentru libertate și deci Uniunea
Sovietică este cea mai interesată în chestiunea basarabeană. Pretext
suficient în psihologia bolșevică de cuceriri, pentru a crea un nou
drept de interes, drept de luptă pentru libertate etc., etc., în timp
ce logica de noi cuceriri teritoriale, rămâne veșnic inexplicabilă.
Această deosebire de vederi în aparenţă nu ne arată însă, prin fapte,
că Rusia de altădată se deosebea de cea de astăzi. Imperialismul s-a
transformat, dar în ce ne privește, el păstrează aceeași atitudine,
după cum rezultă din argumentele întrebuinţate de monarhiștii
ruși și bolșevici. Căci dacă cei dintâi invocă istoria, care nu le poate
da dreptate, fiindcă tratatelor de la 1812 și 1878 noi le opunem cu
succes dreptul etnografic milenar și unitatea geografică, constituite
prin tratatele de la 1856 și 1920, apoi ceilalţi fac abstracţie chiar
și de istorie, fiindcă în primul rând istoria Basarabiei nu este în
favoarea lor și apoi doctrina adoptată de aceștia consideră că lumea
începe să ia fiinţă odată cu ei.
La Conferinţa de Pace de la Paris, delicata problemă
a Basarabiei a fost rezolvată în mod foarte favorabil pentru
noi, recunoscându-se în mod definitiv și fără condiţii reunirea
acestei provincii, prin actul internaţional deplin valabil și
obligatoriu, statornicit prin deliberarea și hotărârea unanimă
a Marilor Puteri ce compuneau Consiliul Suprem. Dar acest act
internaţional, de importanţă covârșitoare pentru România, a
fost primit de emigranţii ruși, antibolșevici, în fruntea cărora se
afla propagandistul basarabean P. N. Krupenski, cu o atitudine
de profundă indignare și furie. Împrejurările din 1920, precum și
cele din 1924, cu ocazia conferinţei de la Viena, ne-au dovedit cu
prisosinţă că în Chestiunea Basarabiei nu există nicio deosebire între
bolșevici și antibolșevici. Din punctul de vedere al deosebirilor
de vederi politice, adversarii realipirii Basarabiei la România
se împart în trei grupe: a) grupa sovietică, comunistă, având ca
normă imperialismul social cu agitatorul Ch. Racovski; b) grupa
republicană, democratică și socialistă, bazată pe principiul unui
democratism greșit interpretat, având ca reprezentant pe Miliukov;
c) grupa monarhică, prin conducătorul ei, A. Krupensky, urmărește
ca scop principal, restaurarea proprietăţii și puterii monarhice.
În ceea ce privește argumentele contra reunirii Basarabiei
cu România, acestea se rezumă astfel: a) ca factor istoric, Rusia
invocă în favoarea revendicărilor sale asupra Basarabiei, titluri
formale și anume, Tratatul de la București din 16 mai 1812 cu
semnăturile Rusiei și Prusiei, precum și Tratatul de la Berlin
din 14 iulie 1878, cu semnăturile Marilor Puteri, Turciei și
Rusiei. Tratatul de la Paris din 1856 prin care Rusia consimte la
rectificarea frontierelor în Basarabia, cedând o parte din provincie,
care a fost anexată la Moldova, de asemenea a fost investit cu toate
semnăturile Marilor Puteri, Turcia și Rusia. Dar aceste tratate
constituie în lumina dreptului ginţilor doar simple stări de fapt,
iar nu și de drept, fiind bazate numai pe dreptul celui mai tare,
pe legitimitatea în acea epocă a dreptului de cucerire, pe care
însă Pactul Societăţii Naţiunilor îl înlătură. Rapturile teritoriale
în dauna Principatelor Române sunt și rămân nevalabile, căci
cu ocazia acestora, Ţările Române nu au fost consultate și deci a
lipsit consimţământul lor. Sovietele nu pot invoca nici măcar un
consimţământ silnic impus de superioritatea raportului de forţe al
1 (63) 2014 document

învingătorului, căci Principatele Române nu erau părţi beligerante
în războaiele a căror urmare a fost răpirea teritoriilor românești.
Nu numai că Rusia nu declarase război Moldovei, dar era în legături
de prietenie, la care Moldova a răspuns cu sentimente de profund
devotament. Dacă Rusia a smuls cu toate acestea Moldovei Basarabia și
Turcia a cedat-o, a fost numai un abuz de forţă, călcând cu tot cinismul
onoarea, cuvântul și echitatea. Dar nici starea de fapt nu poate să
dăinuiască timp îndelungat, fiindcă niciodată …trecerea timpului
nu poate să transforme violenţa în drept (Marioni), și fiindcă …o
stare de lucruri, chiar milenară, nu este sortită să dăinuiască, când
ea e recunoscută ca fiind contrară ideii de justiţie (Millerand, cu
ocazia încheierii Tratatului de la Trianon la 6 Mai 1920); b) ca factor
etnografic, după recensământul rus din 1897, se constată că populaţia
Basarabiei nu este omogenă, procentul elementului românesc fiind
inferior celui rus. Populaţia moldovenească este o aglomerare de
diferite grupe etnice; c) ca factor geografic și economic, Basarabia
gravitează mai
mult către Odessa
și ea depinde din
punct de vedere
economic mai mult
de Rusia decât de
România, formând
un hinterland al
Odessei.
A u t o r u l
arată apoi că
voinţa populaţiei
basarabene este
de a rămâne mai
departe sub ruși,
votul Sfatului
Ţării inspirând
mari îndoieli
în ce privește
sinceritatea.
De aceea
reglementarea
Chestiunii Basarabiei trebuie făcută cu participarea Rusiei.
Tratatul din 28 octombrie 1920 fiind lipsit de semnătura Rusiei,
rezultă că Principalele Puteri Aliate ar fi dispus de Basarabia ca
de un terra nullius. Din respectul pentru dreptate, așa cum este
înţeles de sovietici și din respectul pentru principiile democraţiei,
reprezentanţii sovietici și mai ales Racovski, preferă și argumentele
juridice și politice, prin aplicarea plebiscitului, spre a recunoaște
voinţa poporului pentru întreaga Basarabie (Racovski, Krupenski,
Schmidt, Chabade). Alţii, cari au format delegaţia sovietică la
Paris (Prinţul Lvov, Sasonov, Ceaikovski și Maklakoff ) propun
plebiscit numai în regiunile unde elementul moldovenesc este
preponderent. Primii reprezintă comunismul și monarhia și
aparţin emigranţilor, ceilalţi reprezintă democraţia și socialismul.
Pretenţiile sovietice asupra Basarabiei pe consideraţii economice
sunt pe de-a-ntregul contrare și adevărului și logicii. Desfășurarea
economică a Basarabiei, în mod foarte natural, s-a îndreptat
întotdeauna spre gurile Dunării, adică spre punctul unde Marea
Neagră este mai aproape, neavând niciun interes de a se apropia de
Odessa, ca debușeu al produselor sale. În timpurile vechi, Cetatea-
Albă, sub denumirea de Monocastro, era totodată și un oraș
comercial, cel mai important centru al comerţului genovez, de acolo
plecând drumurile care străbăteau Basarabia, Moldova și, trecând
prin Polonia, ajungeau până la Marea Baltică. Iar Nistrul, încă de
document 2014 1 (63)
studii/documente
pe atunci separa două lumi.
După o minuţioasă analiză a Convenţiei de la Londra pentru
definirea agresorului (3-4 iulie 1933) și a altor documente
diplomatice semnate de U.R.S.S., în perioada dintre cele două
războaie mondiale, autorul conchide că, în ceea ce privește
Problema Basarabiei, ea a fost considerată de întreaga opinie
sovietică nerezolvată până în ultimul moment. Moscova s-a
hotărât să o rezolve în 1940 cu mijloacele știute de secole, în flagrantă
contradicţie cu obligaţiile propuse și semnate alături de România
la Londra, oricâte lacune ar fi prezentat acea Convenţie semnată.
Această serie de acte cu conţinut internaţional începând cu
hotărârea Consiliului Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris
din 3 Martie 1920 și terminând cu aderarea Uniunii Sovietelor
la Pactul Societăţii Naţiunilor și reluarea raporturilor de bună
vecinătate prin schimbul de scrisori Litvinov – Titulescu,
constituie statutul internaţional al Basarabiei postbelice, care
ne lămurește
situaţia acestei
provincii din
punct de vedere
internaţional.
Din analiza
acestor acte se
poate constata
că alipirea
Basarabiei la
România este
un fapt legitim
și natural,
recunoscut de
Marile Puteri
aliate destinate
după războiul
mondial să
asigure ordinea
și pacea
europeană.
Cât despre
Uniunea Sovietelor, se constată din aceleași acte încheiate, că ea
nu a recunoscut unirea Basarabiei la România niciodată în mod
formal, dar s-a angajat totuși în repetate rânduri, a-i respecta
suveranitatea și a se abţine de la orice agresiune împotriva
României, asigurare care, oricine a înţeles că nu se referă decât
la Basarabia. Ea însă nu a părăsit gândul de a tulbura mai târziu
visul kantian, pacea perpetuă, respectând ca Putere contractantă,
independenţa politică și integritatea teritorială ale celorlalte
Puteri cosemnatare ale Pactului Societăţii Naţiunilor, ci a urmărit
aceeași concepţie anarhică de la 1870 de a fi denunţat obligaţiile
Tratatului de la Paris din 1856, pe care a știut să o traducă în
fapt la momentul oportun. Referindu-ne la întreaga pactomanie
a Sovietelor, de care acest Stat a știut să abuzeze cu scop ascuns,
mai ales în perioada de după război, ne-a fost dat mai târziu să
ne convingem cu prisosinţă că Uniunea Sovietelor a sfidat complet
sfinţenia respectului tratatelor atât de necontestată, chiar când
tratatul nu era inspirat de principiile unei justiţii absolute sau când
în urma unui război, ea apărea în tratat ca Statul cel mai puternic,
deși avea convingerea că ar putea să uzeze de superioritatea forţei
sale până la completa distrugere a statului învins.
Autorul demonstrează că prin ultimatumul ce l-a adresat
României, în iunie 1940, U.R.S.S. și-a încălcat obligaţiile: dacă
ultimatumul este considerat ca o declaraţie de război, ea a călcat în
59
studii/documente
mod direct angajamentul luat prin aderarea la art. I al Pactului
Briand – Kellogg care împiedică Statele semnatare de a declara
război înainte de a fi recurs la mijloace pașnice; dacă ultimatumul
este considerat numai o ameninţare, Pactul Briand – Kellogg este de
asemenea violat, căci deși acest Pact nu menţionează în mod expres
ameninţările, nu se poate deduce că Pactul le admite, și apoi dacă
războiul este un delict, nu se poate admite a fi permisă ameninţarea de a
comite acest delict. Adevărata interpretare a Pactului Briand – Kellogg
în această privinţă a fost fixată de International Law Association în
sesiunea de la Budapesta din 1934, stabilind că «orice Stat semnatar
care va ameninţa de a recurge la forţa armată pentru a tranșa o discuţie
sau un conflict internaţional, va fi culpabil de violarea pactului».
Violarea Pactului Briand –Kellogg constituind fapt ilicit, delict în
dreptul internaţional, nu poate servi drept bază într-o convenţie
internaţională, înlocuind buna credinţă, factor important în asemenea
convenţii și cu atât mai mult în cazul unei cesiuni teritoriale. În același
sens s-a pronunţat și International Law Association în sesiunea de
la Budapesta din 1934, precizând prin Report of the Thirty-eight
Conference, p. 68: «Este interzis Statelor semnatare de a recunoaște ca
dobândite de jure avantaje teritoriale sau orice alte avantaje dobândite
de facto prin faptul violării Pactului».
Fiind fără precedent în istoria noastră diplomatică,
ultimatumul sovietic a căzut ca o grea lovitură asupra întregii
Românii și mai ales asupra Basarabiei, a produs o stare de surprindere
și dezorientare pentru întreaga populaţie, zguduind puternic și
dureros întregul edificiu românesc atins profund în unitatea sa, un
simţământ general de revoltă, indignare și amărăciune punând,
stăpânire pe întregul popor românesc. Gestul bolșevic de la sfârșitul
lunii iunie 1940 a dovedit cu prisosinţă intenţiile de veșnică
expansiune, care întotdeauna au stat la baza politicii și actelor
Guvernului sovietic, profitând de situaţia dificilă generală în care
se afla România și dovedind că Rusia sovietică este una și aceeași
cu Rusia ţaristă din 1812, 1878 și 1918, care cu aceeași lipsă de
legitimitate și lăcomie au ameninţat Europa dinspre răsărit timp
de cinci veacuri, de la Ginghis Han până la Ivan cel Groaznic și de
la Petru cel Mare până la sângerosul Stalin.
Actul săvârșit de U.R.S.S. are și o notă de un cinism ieșit
din comun, deoarece Sovietele știau foarte bine în ziua neuitată
de 28 iunie 1940 că predarea și evacuarea autorităţilor nu se
putea face complet și în ordine doar în patru zile. În plus, chiar
din prima zi a ocupaţiei, forţele sovietice au lansat parașutiști
în diverse regiuni ale Basarabiei, ocupând gările și clădirile
oficiale, astfel că autorităţile române chiar din primul moment au
întâmpinat greutăţi de evacuare de nedescris. În zilele următoare,
unităţile motomecanizate, depășind trupele române le îngreunară
mai mult retragerea și făcură imposibilă evacuarea materialelor
de război în timp ce armata română primise ordin expres de a nu
provoca incidente între cele două forţe adverse. Actul de rezervă și
înaltă disciplină conștientă al armatei române a fost interpretat
de armata sovietică drept o slăbiciune și sub forma controlului
rechiziţiilor și al evacuărilor, au înconjurat coloanele române în
retragere și cu ajutorul populaţiei molipsite de microbul comunist
au confiscat materialele, dedându-se și la acte de agresiune contra
trupelor române. Actele acestea din partea Sovietelor erau comise
cu scopul de a provoca autorităţile și armata română la rezistenţe
și agresiuni pentru a dezlănţui războiul contra României cu
toate forţele adunate la Nistru și care se compuneau la acea dată
din 40 divizii infanterie, 7 divizii cavalerie, 6 divizii cavalerie
independente și 7 brigăzi motomecanizate, fiind in perspectivă a
fi concentrate în primele zile și alte forţe din Polonia și Ucraina de
60
aproximativ 10-15 divizii, cărora noi nu le puteam opune la acea
epocă decât 7 divizii din cauza securităţii ce de asemenea trebuia să
dăm graniţelor noastre din sud și vest.
Luând în stăpânire provinciile românești, Sovietele au
procedat imediat la modificarea organizării lor după sistemul
sovietic: limba română a fost înlocuită cu cea rusă, alfabetul latin
înlocuit cu cel chirilic chiar în scrierea limbii române, averea
românească a fost confiscată și întrebuinţată la plata funcţionarilor
sovietici, bisericile închise sau distruse. În același timp, folosind
situaţia grea și complexă în care se afla România, Sovietele au
comis, pe lângă raptul din iunie propriu-zis, mai multe acte de
agresiune împotriva României spre a dezlănţui o nouă acţiune de
invazie și a crea noi condiţii, mărturisindu-și voinţa nestrămutată
de a continua politica de expansiune și cotropire seculară printr-o
atitudine formală evidentă.
Profund ancorată în realitatea tragică a acelor vremuri,
lucrarea lui D. Th. Pârvu relevă faptul că Dezlănţuirea tendinţelor
imperialiste ale U.R.S.S., la care s-a adăugat foarte curând și
arbitrajul de la Viena în favoarea Ungariei, precum și Convenţia de
la Craiova de cedare teritorială către Bulgaria, a distrus României
orice posibilitate de a-și apăra singură cu armele restul teritoriului
ce mai rămăsese neinvadat. În aceste împrejurări grele, când însăși
existenţa fiinţei noastre naţionale era ameninţată, România, care
a simţit profund ce înseamnă izolarea în situaţii grele, nu putea să-
și îndrepte politica sa externă și speranţele decât către Germania,
alături de care a pornit războiul la 22 iunie 1941 contra Rusiei
sovietice pentru dezrobirea teritoriilor românești răpite. Se punea
în practică totodată asigurarea dată de Italia și Germania prin cele
două scrisori de garanţie date în urma Convenţiei de la Viena din
toamna anului 1940. A fi rămas singură în faţa unui adversar
cu posibilităţi uriașe de luptă fără aliaţi puternici, însemna ca
România să fi fost expusă unei primejdii cu rezultatul sigur de a
fi ștearsă de pe harta Europei. La 22 iunie 1941 România epuiza
orice măsuri pașnice și orice speranţe de îndreptare în liniște și pace.
Întreaga ei fiinţă fizică și morală era în joc și întregul edificiu
teritorial zguduit. Războiul se impunea în mijlocul unei nenorociri
îngrozitoare ce pândea întreaga existenţă a Statului român și
fără ajutor străin eram în situaţia unor noi perspective de jertfe
teritoriale.
Autorul subliniază că România nu a început un război
de cucerire, ci de revendicare a provinciilor române răpite și de
reinstaurare a legalităţii internaţionale. Fiind în legitimă apărare,
ea nu avea nevoie de o declaraţie de război și după cum se exprima
un autor în materia dreptului internaţional, «legitima apărare
este o reacţiune a forţei, iar nu un război». Legitima apărare a fost
reglementată prin cea de-a doua Conferinţă de pace, de la Haga
din 1907, care prin art. X preciza: «Nu poate să fie considerat ca
act de ostilitate faptul că o Putere neutră respinge, chiar prin forţă
atingerile neutralităţii sale». Este deci dreptul oricărui Stat de
legitimă apărare, dreptul primordial de conservare, de a respinge
cu forţa atacul ilicit care pune în pericol acest drept nu numai când
este vorba de un atac actual, ci și atunci când este vorba de diferite
acte ale Statului advers prin care se manifestă voinţa de a realiza
mai curând sau mai târziu faptul ilicit, adică fiind vorba de un
atac iminent. Statele semnatare ale Pactului Briand – Kellogg
renunţând la război pentru a aplana conflictele internaţionale pe
căi pașnice, nu rezultă de aici că ele au renunţat și la dreptul de a se
apăra. Acesta este, după cum a remarcat Frank Kellogg prin Nota
din 23 iunie 1928, «un drept natural incontestabil și de necontestat,
inalienabil pentru fiecare Stat».
1 (63) 2014 document

În final, autorul arată că războiul în care România se angajase
pentru dezrobirea pământurilor sale strămoșești nu e un război
de umilire și de nedreptate asupritoare, nu e un război de cuceriri
și de aventură medievală; e drama noastră istorică ce ne înalţă
înaintea drepturilor și năzuinţelor noastre strămoșești de unificare
naţională, ca în toate marile răscruci ale vechii istorii românești...
Războiul început e în plină desfășurare, sângele curs este cald încă
și va mai curge până la victoria definitivă, consolidarea graniţelor
istorice românești și unirea definitivă a Basarabiei la România,
unire care este o poruncă a istoriei și o reparare a nedreptăţii ce
a apăsat această provincie timp de peste un veac. Unirea fiind și
consecinţa logică a fostei revoluţii rusești, cu atât mai viabilă apare
ea în faţa istoriei.
Așa cum arăta de curând cunoscutul publicist Corneliu Vlad,
cartea maiorului Dumitru Th. Pârvu are un destin singular: a
fost scrisă, a fost prezentată public și a apărut într-unul dintre cele
mai nedorite și mai atroce momente ale relaţiilor româno-ruse –
războiul care a început cu «Ordon, treceţi Prutul» și s-a terminat cu
«un comunicat important pentru ţară». Între care, timp de câţiva
ani, vieţi curmate, dezastre, nenorociri, samavolnicii, răni care
sângerează și astăzi. În acest ambient de coșmar s-a născut cartea
de faţă, de rigoare știinţifică exemplară, temeinică în afirmaţii,
obiectivă în judecăţi, cumpănită în tonalitate, ne-vătămată de
dezvoltările incendiare ale clipei istorice în care a apărut. O carte care,
lucru foarte important, nu este antirusească, dar este una antiimpe-
rialistă, antiinternaţionalistă, antiexpansionistă19.
Major Dumitru Th. Pârvu – A courageous Defender
of the Rights to affirmation and to existence
of the Romanian people
Ion Constantin, Ph.D.
Abstract: Officer Dumitru Th. Pârvu received during
his military career only laudatory appreciations. Between
1936 and 1940 he attended the courses of The Law Faculty
of “King Ferdinand I” University from Cluj. Under the
tutelage of prof. Gheorghe Sofronie he elaborated the
doctor’s thesis with the theme “Basarabia’s problem in the
light of the principles of the international legal documents
(Contributions at the knowledge of the Romanian-Russian
diplomatic reports)”. It maintained its value even today.
Keywords: Basarabia, Major Dumitru Th. Pârvu,
diplomatic relations, international law, Soviet Union
NOTE
1
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
2
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond D.C.I., memoriul
mr. Dumitru Th. Pârvu, ff. 13-14.
3
Ibidem, ff. 35-36.
4
Ibidem, ff. 39.
5
Ibidem, ff. 41.
6
Ibidem.
7
Gheorghe(George) Sofronie s-a născut la 23 aprilie 1901 în comuna Lespezi
din judeţul Neamţ. După absolvirea Liceului „Internat” din Iaşi, a urmat, între
anii 1919-1922, cursurile Facultăţii de Litere din Iaşi, obţinând în 1922 licenţa
în drept şi, la începutul anului 1923, licenţa în litere. În 1926 a dobândit titlul
de doctor în drept la Facultatea de Drept din Bucureşti, în urma susţinerii tezei
de doctorat despre Principiul naţionalităţilor în dreptul internaţional public,
lucrare deosebit de apreciată şi, ulterior, publicată în Analele Academiei
Române, pe baza raportului academicianului Andrei Rădulescu. În scopul
aprofundării pregătirii sale în domeniul dreptului internaţional public, a urmat,
document 2014 1 (63)
studii/documente
în anii 1926 şi 1927, în calitate de bursier al Fundaţiei „Rockefeller”, cursuri
de specialitate la Institutul de Înalte Studii Internaţionale de la Geneva şi la
Institutul de Drept Internaţional de la Paris. Gheorghe Sofronie şi-a început
cariera didactică în 1923, ca profesor secundar de istorie şi drept la Liceul
„Emanuil Gojdu” din Oradea. În 1928 a fost chemat în învăţământul universitar,
în calitate de conferenţiar de drept internaţional public, la Facultatea de
Drept din Oradea, unde a fost avansat profesor titular în 1934. Ca urmare
a contopirii, în 1934, a Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din Cluj, el a
ocupat catedra de drept internaţional public de la Facultatea de Drept din Cluj,
pe care a ilustrat-o timp de 12 ani, până în 1946. Ulterior a fost transferat
la catedra de drept internaţional la Academia de Înalte Studii Comerciale şi
Industriale din Bucureşti. Cursurile sale erudite şi de o înaltă ţinută academică,
rostite cu un deosebit talent de expunere, îi cucereau pe studenţi. Ele l-au
situat, în scurt timp, printre cei mai de frunte profesori ai universităţilor din
Oradea şi Cluj şi apoi ai Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale
din Bucureşti. După 1945, Gheorghe Sofronie a ocupat şi funcţii de conducere
în învăţământul universitar, fiind în 1945-1946 decan al Facultăţii de Drept din
Cluj, iar în 1947-1948 decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Bucureşti.
În acelaşi timp, el a fost şi consilier permanent la Consiliul Legislativ, unde
a funcţionat din 1946 şi până la desfiinţarea acestei instituţii în 1948. Prin
reforma învăţământului superior din 1948, catedrele de drept, nefigurând în
schema organizatorică a noului Institut de Ştiinţe Economice şi Planificare
din Bucureşti, Gheorghe Sofronie a fost numit director adjunct al Bibliotecii
Centrale Universitare din Bucureşti, revenind ca profesor la Academia de
Studii Economice, după reintroducerea disciplinelor juridice. Ca om de ştiinţă,
Gheorghe Sofronie şi-a făurit reputaţia deosebită de care s-a bucurat. Înzestrat
cu înalte calităţi pentru cercetarea ştiinţifică, îndemnat de o pasiune ştiinţifică
rar întâlnită şi dotat cu o mare putere de muncă şi o remarcabilă perseverenţă,
el a elaborat, an de an, pe lângă cursurile puse la dispoziţia studenţilor,
importante şi valoroase lucrări ştiinţifice de specialitate, peste 80 în total,
însumând circa 9.000 de pagini, care constituie una dintre cele mai preţioase
contribuţii la progresul ştiinţei dreptului internaţional public din ţara noastră.
Academia Română i-a acordat de patru ori titlul de „laureat”, premiindu-l pe
baza rapoartelor unor eminenţi oameni de ştiinţă, cum au fost academicienii
D. Gusti, I. Nistor, Oscar Niculescu şi V.V. Pella. Unele dintre aceste lucrări au
trecut graniţa ţării noastre, dobândind prestigiu european. Profesorul Charles
Rousseau, care a susţinut aproape un deceniu prestigioasa revistă „Droit
public” de la Geneva, îl considera pe Gheorghe Sofronie ca fiind „un specialist
de valoare europeană şi unul dintre fondatorii dreptului internaţional” (Vezi
rezumatul tezei de doctorat Gheorghe Sofronie. Contribuţii la o monografie,
susţinută de Balint (Goia) Simina Ioana, în anul 2011, la Universitatea din
Oradea, Facultatea de Istorie-Geografie, Coordonator ştiinţific: prof. univ. dr.
Viorel Faur, în arhiva-www.uoradea.ro/.../Balint_Goia_Simina_Ioana).
8
A.M.R., Fond D.C.I., memoriul mr. Dumitru Th. Pârvu, f. 42.
9
Ibidem, f. 43.
10
Ibidem, f. 45.
11
Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Universitatea din Cluj,
Tabloul conceptelor diplomelor de doctor promovaţi în anul 1943/1944, f. 120.
12
Octavian O. Ghibu, în Prefaţa la volumul Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieţii.
În Basarabia revoluţionară(1917-1918) -Amintiri, Cuvânt înainte Iurie Colesnic,
apărut la Editura Universitas din Chişinău, în anul 1992(p. 14-15), aminteşte
despre lucrarea lui D. Th. Pârvu: Problema Basarabiei în lumina principiilor
şi actelor juridice internaţionale, precum şi despre autograful menţionat mai
sus, exprimându-i, însă, nemulţumirea pentru situaţia „paradoxală” creată prin
faptul că aceasta, în „foarte bogata bibliografie nu cuprinde nicio lucrare a lui
O. Ghibu şi niciuna din gazetele editate de acesta în Basarabia”. În opinia lui
Octavian O. Ghibu, „autorul se servise în lucrarea sa de doctorat de scrierile
cuprinse în bibliografiile din care autorii eliminaseră pur şi simplu pe Ghibu, atât
ca istoric al Basarabiei, cât şi ca participant la evenimente”. Volumul Onisifor
Ghibu, Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară(1917-1918) - Amintiri
era menit tocmai să restabilească „dreapta cumpănă”.
13
A.M.R., Fond D.C.I., memoriul mr. Dumitru Th. Pârvu, f. 14.
14
Ibidem.
15
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Dosar
FI 29952 privind pe Pârvu Dumitru, f. 12.
16
Ibidem, f. 15.
17
Ibidem, f. 17.
18
Vezi pe larg Dumitru Th. Pârvu, Problema Basarabiei în lumina principiilor
actelor juridice internaţionale (Contribuţii la cunoaşterea raporturilor
diplomatice româno-ruse), Studiu introductiv, note şi indice de nume de Ion
Constantin, Editura Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Bucureşti, 2013,
431 p.
19
Corneliu Vlad, Graniţele imperiilor nu sunt niciodată cele mai potrivite, în
„Curentul Internaţional” din 18 noiembrie 2013.
61
studii/documente

ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ DE FORŢELE AERIENE

REGALE ROMÂNE PE TIMPUL EVACUĂRII TRUPELOR
GERMANO-ROMÂNE DIN CRIMEEA
(15 APRILIE-12 MAI 1944)

Comandor aviator Dr. Marius-Adrian NICOARĂ1

Î n primăvara acestui
an se împlinesc
70 de ani de la executarea
germano-române decât Dunkerque-ul occidental. Din punct de
vedere aeronautic, amploarea diferită este dată de distanţele de
parcurs (40 de mile maritime în Canalul Mânecii/220 de mile
uneia din cele mai dramatice maritime de la Sevastopol la Constanţa) și eficienta acoperirii
pagini din istoria Armatei aeriene (realizată în totalitate pentru 10 minute durata de zbor
Române, ce a fost scrisă de pentru englezi/pentru germano-români partea din mijloc a
către Marina și Aeronautica traversării Mării Negre se făcea fără protecţie aeriană), rezultând
Militară Regală Română, 80% procent de evacuare în cazul Dunkerque, 67% în cazul
în cel de-al Doilea Război Crimeea9, în 9 respectiv 17 zile de activitate militară efectivă.
Mondial. Este vorba de Analizând situaţia aeriană a acelui moment istoric,
operaţia militară combinată putem spune că Sevastopolul, Peninsula Crimeea, juca rolul
aeronavală 2 , întrunită 3 , unui portavion, de unde aviaţia sovietică putea cu ușurinţă
de retragere din contact să lovească porturile românești de la Marea Neagră și de pe
nemijlocit cu inamicul, ce Dunăre, zona petroliferă Ploiești, localităţile și dispozitivele
a constat în parcurgerea a militare de la Curbura Carpaţilor, inclusiv Bucureștiul, căile de
două mari acţiuni militare: navigaţie maritimă și spaţiul aerian conex Mării Negre. Pentru
Comandorul aviator Gheorghe Borcescu Adler și Operaţia 60.000. aliaţii germano-români, pierderea acestei peninsule însemna
Acţiunea Adler, a fost modificarea situaţiei militare generale, a celei aeriene (Crimeea
numele de cod folosit de trupele germano-române, pentru era un element indispensabil din punct de vedere aeronautic și
alarmarea, retragerea, apărarea Sevastopolului și evacuarea pentru intenţia de recucerire a Ucrainei) și maritime în mod
din Peninsula Crimeea. Aceasta s-a desfășurat în perioada special.
15 aprilie-12 mai 1944, cu fazele 15-27 aprilie și 9-12 mai După Primul Război Mondial, deși aviaţia căpătase o
19444.
Ansamblul operaţiilor de „În prezent orice persoană care dă importanţă
importanţă din ce în ce mai mare
evacuare pe mare, primire în acţiunilor terestre şi navale, trebuie inevitabil în concepţiile militare moderne,
portul Constanţa, staţionare în să-şi amintească faptul că deasupra pământului din cauza dimensiunilor reduse
zonă și marșul spre garnizoanele şi mării se află cerul.” ale teatrului de operaţii din Marea
de reședinţă ale trupelor revenite Neagră, statul român nu și-a îndreptat
Giulio Douhet (1869-1930) atenţia spre dotarea armatei române
din Crimeea, au primit numele
de cod Operaţia 60.0005. Aceasta s-a declanșat la 15 aprilie cu portavioane, deoarece s-a considerat că armata de uscat
1944 și a durat până la mijlocul lunii iunie când s-au finalizat și marina militară pot duce cu succes lupta aici, în cooperare
aceste marșuri. cu aviaţia, fiind constituite formaţiuni de aviaţie amplasate în
În istoriografia militară postdecembristă au apărut valoroase apropierea litoralului nostru, în special de hidroaviaţie.
analize cu privire la această reușită militară, centrate pe activitatea Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, F.A.R.R., au
forţelor terestre6, navale7, chiar și aeriene8. Pentru o înţelegere constituit o Flotilă de Hidroaviaţie, comandată de comandorul
corectă a acestei reușite, din perspectivă aviatică, este important (cdor) aviator (av.) Gheorghe Borcescu, având hidroscala la
să prezentăm elementele de istorie a artei militare aeronautice și
Mamaia. Ea a fost dotată, începând din anul 1943, cu tehnică
de aplicare a acesteia, prin întrebuinţarea Forţelor Aeriene Regale
de luptă germană (hidroavioane de tip „Heinkel/(He)-114A”)
Române (F.A.R.R.) în acest scop, în contextul complex al începerii
ofensivei aeriene aliate în spaţiul aerian al României. și a fost încadrată cu piloţi și observatori tineri, pregătiţi pentru
executarea misiunilor de luptă în spaţiul bazinului Mării Negre.
Aspecte geostrategice ale situaţiei aeriene Așadar au funcţionat două escadrile operative: Escadrila (Esc.)
din zona Mării Negre şi spaţiul adiacent acesteia 101 „He-114” comandată de căpitanul (cpt.) av. Traian Popescu
și Esc. 102 „He-114” comandată de cpt. av. Niculae Teodorescu10.
în primăvara anului 1944
Acestora li s-au dat: misiuni de siguranţă a comandamentului
În opinia noastră, singurele comparaţii/analize pertinente din zonă (operaţiuni de explorare maritimă, adică de cercetare
cu privire la această acţiune militară, se pot face numai în a unei zone de mare; supravegherea de-a lungul coastei pentru
legătură cu Operaţia Dynamo, de retragere a trupelor engleze de a descoperi și îndepărta submarinele inamice; recunoașterea
la Dunkerque (27 mai-4 iunie 1941). Pe scurt, probând câţiva punctelor importante de pe litoralul inamic: baze, porturi și
parametrii (amploare, fapte de arme, statistică, durată etc.) putem căi de comunicaţii; însoţirea convoaielor de nave militare și
dovedi că aceștia sunt cu mult mai ampli în cazul evacuării civile) și misiuni de luptă (escortarea aeriană a convoaielor

62 1 (63) 2014 document

 studii/documente

de nave militare și civile; vânătoarea de submarine inamice; așa cum am precizat, la 9 aprilie 1944 au declanșat ofensiva de
explorarea și recunoașterea pe litoral și pe mare; bombardarea și recucerire a Crimeei14.
torpilarea navelor marinei inamice; lupta contra aviaţiei inamice La îndeplinirea acestei misiuni, componenta aeriană a fost
invadatoare). Specific misiunilor de luptă ale hidroaviaţiei era asigurată de: unităţile Corpului 1 Aerian german/C.1.A.G.
executarea zborurilor la joasă înălţime, între 10 și 500 m faţă de (comandant, general-locotenent/gl.lt. Deichmann, care a și
primit comanda operativă a aviaţiei germane și române pentru
nivelul mării, în condiţii meteo grele precum: zborul în ceaţă, la
această operaţie aeriană15) din cadrul Flotei 4 Aeriene germane16;
firul apei, pe ploaie sau furtună, pe hulă maritimă, noaptea cu
unităţile Corpului 2 Aerian român/C.2A.R., comandant
vizibilitate redusă, fără repere pentru orientare. general de escadră/gl.esc. av. Ermil Gheorghiu17; alături de
cele ale Corpului 1 Aerian Român/C.1A.R. (comandant:
Situaţia militară generală în Peninsula Crimeea gl. esc. av. Emanoil Ionescu)18 ce a cooperat cu unităţile C.2A.R.
la începutul lunii aprilie 1944 în acţiunile din zona de responsabilitate.
Conform Ordinului Statului Major al Aerului/S.M.A.
La 9 aprilie 1944 sovieticii au declanșat ofensiva de recucerire nr. 40027/T din 1 aprilie 1944, Comandamentul Forţelor Aeriene
a Crimeii, lovind Armata 17 germană, (compusă din 5 divizii a fost însărcinat cu organizarea C.2A.R., care a devenit operativ
germane și 7 divizii române), care s-a retras spre Sevastopol. la 7 aprilie 1944. C.2A.R. a funcţionat în perioada 1 aprilie-
Imediat a fost pus în aplicare planul de evacuare (Acţiunea Adler), 18 august 1944 și a predat la încheierea misiunii, forţele
semnat de generalul de infanterie Allmendinger, comandantul și mijloacele sale Corpului 3 Aerian român/C.3A.R. la
Corpului 5 Armată înfiinţarea acestuia 19 .
german. Planul C.2A.R. a preluat forţele
cuprindea trei aeriene aflate în bazele din
faze: a) alarmarea ţară la Ianca, Ţăndărei,
trupelor prin Fetești, Urziceni, Buzău.
indicativul Adler; În compunerea acestui
b) retragerea prin nou corp aerian român
marșuri forţate din s e re g ă s e a u : F l o t i l a
poziţiile de pe litoral 1 Bombardament,
spre Sevastopol; (Grupul/G 4 Bombarda-
c) apărarea ment/Bt. înzestrat cu
Sevastopolului, avioane „He-111”,
până la executarea variantele „H3” și „H6” și
transportului pe „PZL-37 LOS”) Flotila 2
Marea Neagră 11 . Bombardament, (G 1 și G
La acea dată, în 2 Bt.), Flotila 3 Vânătoare
peninsula Crimeea (G 2 la Ianca și G 4
se găseau, ca forţe Vânătoare/Vt. la Cetatea
române, 65.083 Schiţa privind evacuarea Capului Hersones (9-12 mai 1944), cf. comandor dr. Aurel Pentelescu, Albă și Sacki, înzestrat
„Aeronautica Militară Română pe Frontul de Est (22 iunie 1941 – 23 august 1944)“, cu avioane „IAR-80”),
oameni, din care
Teză de doctorat, Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, 1995, Anexa 11.3. Comandamentul Aero-
2.433 ofiţeri,
2.423 subofiţeri, 60.227 trupă, precum și 27.472 cai, 1.811 Marină (Esc. 101, Esc. 102 Hidroaviaţie, Esc. 18 Observaţie
autovehicule, inclusiv motociclete, 7.650 trăsuri hipo, 206 tunuri, Mamaia ș.a., comandant cdor av. Gheorghe Borcescu, înzestrat
293 tunuri antitanc, 12 tancuri. Toate aceste forţe erau grupate în și cu avioane „IAR-39”, „Bristol Blenheim”, „Fleet-10G”)20,
2 comandamente de corp de armată (Corpul de Munte și Corpul precum și unităţile Comandamentului Aero Nistru, (acesta din
de Cavalerie), care subordonau Diviziile 1, 2, 3 Munte, respectiv urmă fusese creat la 14 noiembrie 1943, cu scopul de protecţie a
Diviziile 6, 9 Cavalerie, 10 și 19 Infanterie12. litoralului maritim și a convoaielor pe mare). C.2A.R. cuprindea
Datorită faptului un total de 51 unităţi, (inclusiv
că evacuarea pe baze aeriene și ateliere),
uscat necesita între care: 2 escadrile de
3-4 săptămâni, a fost recunoaștere, 3 escadrile
planificată și executată de legătură, 10 escadrile
cea pe cale maritimă și de observaţie, 4 grupuri de
aeriană, ce s-a dovedit bombardament și 2 grupuri de
justă și corectă. Această vânătoare21.
operaţie militară Este important să precizăm
că, în ansamblul acţiunilor
combinată aeronavală
militare din această perioadă,
de evacuare a trupelor
F.A.R.R. luptau deja cu aviaţia
germano-română, a sovietică, (unităţile C.1A.R.
fost una din primele fiind retrase în sudul Basarabiei
de acest gen la nivel și în Moldova22) și începuseră
13
mondial și s-a făcut confruntările în spaţiul aerian
sub presiunea forţelor naţional, cu Flota 15 Aeriană
sovietice inamice americană23, o forţă aeriană
(terestre, aeriene, impresionantă, care ameninţa
navale-submarine), care, Personalul avionului „IAR 39“ pregătindu-se de misiune România decolând din Sudul

document 2014 1 (63) 63

studii/documente
Hidroavionul „Savoia Marchetti 59“
Italiei. Bombardamentele anglo-americane asupra României
din datele de 424, 525, 21 aprilie 1944 ș.a.m.d.26 au fost extrem
de violente 27 și greu de combătut, mai ales că numărul
avioanelor americane de însoţire era cel puţin egal cu cel al
bombardierelor28. În total în această perioadă au fost efectuate
16 raiduri (incursiuni) aeriene, cu o intensitate lunară de 5-6
raiduri de zi și 4 raiduri de noapte (începând din luna mai).
În cadrul acestora s-au desfășurat 11 atacuri (lovituri) în luna
aprilie asupra a 4 localităţi și 15 atacuri (lovituri) în luna mai
asupra a 8 localităţi. Atacurile au urmărit: distrugerea industriei
petroliere, a căilor de comunicaţie, a
industriei aeronautice de la Brașov,
precum și a șantierelor navale de la
Turnu Severin. Toate bombardamentele
au fost efectuate de la mare înălţime
(7.000-8.000 m), prin metoda covor
de bombe (zbor orizontal), cu bombe
explozive de 225 kg, dar și cu bombe
incendiare. S-a atacat de cele mai multe
ori în formaţia tip cocori de patrule –
6 bombardiere, eșalonate în adâncime
câte trei plan lângă plan, formaţie de
marș, dar și de atac a obiectivelor terestre.
Dată fiind anvergura bombardierelor și
a intervalului de siguranţă între aripi,
rezultă că frontul formaţiei cocori de
patrule era de circa 400-500 m, iar
adâncimea formaţiei de circa 100 m,
dimensiunile minime în lărgime ale
covorului de bombe29.
Aviaţia de vânătoare româno-
germană a opus o puternică rezistenţă, Hidroavionul se pregăteşte pentru a survola deasupra Mării Negre
64
atacând cu violenţă valurile de bombardiere americane și
apropiindu-se uneori până la 20-30 m de inamic, urmărind
distrugerea lui cu orice risc. Numai în 4 aprilie au fost doborâte
11 avioane „B-24 Liberator” și capturaţi 45 de prizonieri (21
ofiţeri și 24 subofiţeri)30.
Întrebuinţarea F.A.R.R. pentru evacuarea trupelor
germano-române din Crimeea,
în etapa 15-27 aprilie 1944
În ansamblul acestor acţiuni aeriene extrem de dinamice,
efortul F.A.R.R. a fost orientat și spre operaţia de evacuare a
trupelor româno-germane din Crimeea, ce ni se dezvăluie ca
fiind cu adevărat uriaș.
Așadar la începutul lunii aprilie 1944 forţele aeriene germane
și române din Crimeea se găseau în subordinea C.1.A.G. având
instalat în fâșia de apărare a Armatei 17 germane un stat major
operativ de aviaţie, condus direct de generalul Deichmann, căruia
i se subordonau operativ și unităţi române de aviaţie. Aviaţia
germană din Marea Neagră (comandant colonel Schalter) avea
misiuni de recunoaștere și acoperire a convoaielor, mobilizând
constant: 2 grupuri de vânătoare, 1 grup bombardament în
picaj („Stuka”), 1 flotilă vânătoare de noapte și escadrile de
recunoaștere31.
În prima parte a lunii aprilie 1944 aviaţia româno-germană,
a întârziat înaintarea trupelor terestre inamice prin atacarea și
bombardarea coloanelor de tancuri și aglomerărilor de trupe și
a efectuat supravegherea zonelor de la Nord și Est Crimeea,
porturile Batumi, Poti și Suhumi, unde staţionau (fără să
intervină) forţele principale ale Flotei Sovietice din Marea
Neagră. În perioada 8-22 aprilie 1944 aviaţia germană a efectuat
peste 3.790 ieșiri avion, a distrus 226 avioane inamice, 186
tancuri, 633 autovehicule32.
La 18 aprilie 1944 trupele române și germane se aflau în
dispozitivul de apărare al Sevastopolului, în contact cu Armata
2 Gardă, Armata 51 și Armata de Litoral sovietice, în urma
luptelor ce au avut loc la Sud de Marea Sivaș, în peninsula Kerci
și în zonele Simferopol, Ialta și Alușta. Trupele române au reușit
să retragă în capul de pod Sevastopol 46.570 oameni, din care
1.850 ofiţeri, 1.820 subofiţeri, 43.000 trupă, cu mari pierderi
suferite de Diviziile 10, 19 Infanterie și 6 Cavalerie33.
Planul Alder și Operaţia 60.000 prevedeau ca acţiunea
de evacuare a trupelor din Crimeea să fie sprijinită de forţe
1 (63) 2014 document

aeriene preponderent germane, dar și române, organizate, în
principal, pe trei mari tipuri de misiuni: a) lovituri aeriene date
inamicului terestru și aerian pentru a permite retragerea trupelor
în dispozitivul de apărare al Sevastopolului; b) transporturi
aeriene Sevastopol, ulterior Hersones – Constanţa sau alte
aerodromuri din România; c) însoţirea convoaielor maritime
Sevastopol – Constanţa.
Principala unitate aeriană română întrebuinţată a fost
Grupul Aero-Transport, comandată de cdor av. Constantin
A. Abeles (Coty), ce era înzestrat cu avioane „Junkers/Ju-52”.
Transportul se făcea, de obicei, ziua de la Mamaia-Nord la
Sevastopol cu material logistic și noaptea cu retur pentru
evacuarea personalului. Pentru o mai bună înţelegere, este
important să precizăm că navigaţia aeriană deasupra mării
prezenta particularităţi importante, impunând o etapă distinctă
în evoluţia artei militare aeronautice.
Iată de exemplu în cazul zborului în apropierea litoralului,
orientarea vizuală se executa normal după reperele acestuia,
în timp ce zborul fără vizibilitatea litoralului, la care se putea
adăuga și lipsa de vizibilitate a orizontului, făcea dificilă tehnica
pilotajului. De aceea era nevoie de o serioasă pregătire la sală,
ce consta în calcularea precisă a elementelor de navigaţie
aeriană, controlate pe timpul zborului cu sistemele radiotehnice
de goniometrare, deși semnalul era discontinuu din cauza
distanţelor mari până la radiofaruri.
În zborul deasupra mării, condiţiile atmosferice și iluminarea
naturală, au creat particularităţi. De regulă direcţia și viteza
vântului, la distanţa de 40-50 km de la uscat, se modificau astfel
încât, la înălţimea de 1.000-2.000 m pilotul aprecia schimbările
vântului, după starea suprafeţei de apă (valuri cu spume sau
valuri cu berbeci).
Un alt exemplu, în cazul norilor compacţi, până la înălţimea
de 500 m, fondul închis al mării crea condiţii asemănătoare cu
cele din amurg, iar zborul sub nori era îngreunat, vizibilitatea se
înrăutăţea și apărea necesitatea zborului instrumental. Când norii
cumulus erau într-o proporţie mai mică de 1/10, pe suprafaţa
mării apăreau pete luminoase datorită razelor solare, iar petele
întunecate, umbrele norilor, se distingeau clar, asemănându-se
cu mici insule, ceea ce putea să inducă în eroare pe pilot.
În cazul zborului razant pe timp calm, când suprafaţa mării
era liniștită, înălţimea de zbor se determina vizual dar cu greutate.
De aceea în timpul pregătirii pentru zborul deasupra mării,
pilotul trebuia să studieze minuţios liniile de navigabilitate și
locurile de staţionare prealabilă a navelor.
În aceste condiţii Grupul Aerotransport român, a efectuat în
această primă etapă, 60 de transporturi din Crimeea, evacuând
în ţară 585 militari români și germani și 1.050 kg materiale. În
Crimeea, la Sevastopol, a transportat circa 6 tone muniţii de
diferite calibre34.
Avionul „PZL-23.004“
document 2014 1 (63)
studii/documente
Avionul „B-24-Liberator“
Un rol extraordinar în această operaţie militară au avut-o și
avioanele „IAR-39”. În afara folosirii împotriva partizanilor din
Crimeea, aceste avioane au fost utilizate pentru siguranţa apropiată
a convoaielor navale ce aveau de străbătut apele Mării Negre între
Sevastopol și alte porturi din Crimeea, vânătoarea de submarine
și paza coastelor împotriva unor eventuale debarcări.
Aici credem că sunt necesare câteva precizări. Acest tip de
avion nu fusese conceput din punct de vedere tehnic pentru
executarea unor astfel de misiuni, extrem de grele și riscante.
Iată câteva argumente, avioanele „IAR-39”35: aveau un singur
motor; erau folosite deseori peste mari suprafeţe de apă, deși
nu dispuneau de flotoare pentru amerizări uzuale sau în caz
de urgenţă; consumau o mare cantitate de resursă la fiecare
misiune; posibilităţile de comunicare erau reduse, deoarece
deseori instalaţiile de radiocomunicaţii nu au funcţionat; nu
dispuneau de un blindaj protector împotriva atacurilor.
În fapt echipajul unui avion „IAR-39” era compuse din
pilot, observator și mitralior. Remarcabilă a fost activitatea Esc.
20 Observaţie (cu terenul de bază la Sacki în nordul Peninsulei
Crimeea), ce avea misiunea de observaţie aeriană încă din vara
anului 1942, în partea vestică a Peninsulei Crimeea, în zona
Perekop – Eupatoria – cap Hersones și care a făcut cele mai
numeroase misiuni de cercetarea aeriană apropiată, la acţiunile
de evacuare pe mare și pe calea aerului36. Misiunile avioanelor
„IAR-39” s-au înmulţit în raport direct proporţional cu numărul
convoaielor ce au trebuit să fie însoţite aerian, acţionându-se pe
coastele de vest și est în regiunea de nord a peninsulei Crimeea și
în recunoașteri pentru dibuirea unei eventuale debarcări inamice
pe plajele de acolo. Aici putem remarca rolul extraordinar al
observatorilor aerieni, care puteau semnala din aer direcţia
de deplasare a torpilelor și alarmând la timp convoaiele, să le
schimbe direcţia de deplasare și să le salveze37.
Avioanele „IAR-39” și hidroavioanele „He-114A”, au efectuat
multe zboruri pentru căutarea navelor. Traiectul până în raionul
de căutare se planifica de obicei în linie dreaptă trasându-se apoi
scheme, în funcţie de procedeul căutării. Pilotul executa controlul
drumului în timpul zborului deasupra mării urmare a acestor
calcule și uneori cu ajutorul mijloacelor radiotehnice. În caz că
litoralul se vedea, zborul putea fi controlat și prin orientarea
vizuală, determinându-se locul avionului după relevment și
distanţa unui singur reper sau după relevmentele a două repere
(pilotul determina locul avionului momentul începerii virajului
deasupra punctului obligat în larg, după timp și gismentul
dinainte calculat). Ieșirea în raionul navei căutate se executa de
la reperul de pe litoral, după cap și timp.
Pentru scoaterea mai sigură a avionului deasupra convoaielor/
navelor maritime care erau mobile și deseori slab vizibile, au fost
65
studii/documente
Avionul „He-111H3.050“
folosite următoarele procedee: informarea periodică prin radio
(pilotul de cercetare, descoperind nava în largul mării, comunica
printr-un mesaj radio: locul, efectivul, capul, viteza și alte date
privitoare la ţintă); goniometrarea de pe uscat (coordonatele
ţintei se determinau prin goniometrarea avionului).
Pe timpul executării zborurilor de cercetare deasupra mării,
locul unei nave se determina după relevment și distanţa faţă
de locul avionului, prin raportare la reperele de pe uscat și
prin trasarea traiectului invers. Descoperind o navă, pilotul sau
observatorul, determina locul avionului de la care măsura pe
linia relevmentului, distanţa până la navă. Punctul obţinut astfel
reprezenta locul navei. Atunci când exista (rareori) legătură radio,
pilotul comunica Punctului de Comandă (P.C.) relevmentul
magnetic al navei și distanţa până la aceasta, ceea ce permitea
P.C. să determine direcţia și poziţia navei. În cazul vizibilităţii
reperelor, locul navei se determina faţă de aceste repere, prin
apreciere vizuală sau prin goniometrare pe aliniament. În cazul
din urmă, prin trecerea de două ori la aliniamentul navă-reper,
pilotul observa capurile și le comunica P.C., unde se determina
locul avionului.
Pentru determinarea locului navei prin trasarea traiectului
invers, după descoperirea navei, pilotul nota ora și executa
zborul cu viteză constantă. În cazul schimbării capului, nota
ora schimbării și noul cap compas. Ieșind deasupra litoralului,
pilotul nota locul avionului și ora, iar după aterizare, execută
trasarea traiectului, de la semnul locului avionului, pe litoral se
trasau capurile adevărate în sens invers și pe fiecare dintre acestea
se luau distanţele parcurse după viteza adevărată. În funcţie de
vântul cunoscut, punctul obţinut pentru timp calm se deplasa în
direcţia opusă vântului cu o distanţă egală cu valoarea abaterii
avionului pe tot timpul zborului, determinându-se astfel locul
avionului în momentul descoperirii navei. Se nota poziţia navei
faţă de acest punct al avionului.
Pilotul putea de asemenea să determine (deși cu aproximaţie)
capul și viteza navei/lor după compas, în care scop avionul
trebuie să zboare paralel sau perpendicular pe capul compas al
navei/lor. Viteza navei/lor se determina după valul spumos de
la proră și după siaj. Dacă în felul acesta viteza navei nu putea
să fie determinată, atunci aceasta se considera egală cu 3/4 din
viteza maximă pentru tipul respectiv de navă (pentru formaţie,
a navei cu viteza cea mai mică).
Când trebuia să se execute calculul de întâlnire cu o navă și
căutarea navelor în larg, se făcea calculul de întâlnire cu navele
pentru a se determina punctul de întâlnire, capul compas și
timpul de zbor până la acestea. Modul de calcul era următorul:
primind ora de ieșire a avioanelor, la navele ce trebuiau însoţite,
se măsura linia drumului pe hartă, de la ultimul loc în care se
aflau navele și distanţa parcursă de acestea în timpul zborului
66
avioanelor până la punctul de întâlnire. Între
punctul iniţial al traiectului și punctul de
întâlnire, se trasa linia de drum și se executa
calculul zborului.
Dacă avioanelor de însoţire li se dădea
ora de decolare, calculul pentru întâlnirea cu
navele se executa pentru căutarea acestora,
prin procedeul de căutare pe un traiect
dreptunghiular, ce consta în aceea că pilotul
execută zborul pe un traiect dreptunghiular,
în formă de spirală divergentă, observând
un anumit raion, manevra fiind pregătită
din timp.
În vederea descoperirii navelor inamice
în largul mării se organiza căutarea acestora
prin procedeul pieptănării sau al evantaiului.
Procedeul pieptănării se folosea pentru
căutarea navelor când se cunoștea numai
raionul în care se află acestea în larg. Procedeul consta în aceea
că în raionul dat sau calculat se trimitea un anumit număr de
avioane, care zburând pe direcţii paralele, cercetau simultan
întreaga zonă. În procedeul evantaiului aeronavele zburau
simultan în buclă, plecând fiecare de la un punct iniţial.
Cum aviaţia germană însoţea convoaiele pe ruta Sevastopol
– Constanţa, circa 150 km (cât le permitea raza de acţiune),
aceste convoaie erau preluate în apropierea litoralului maritim
românesc de către unităţile C.2A.R., îndeosebi Flotila de
Hidroaviaţie și G.4 Vt. (Esc. 45, 46, 49 Vt.)38.
Bilanţul primei faze a evacuării (14-27 aprilie 1944) include
72.358 oameni evacuaţi pe calea mării, în 25 convoaie escortate
maritim și parţial aerian, din care 20.779 ofiţeri, subofiţeri,
soldaţi români (2.296 răniţi, 18.483 valizi)39. În aceeași perioadă,
pe calea aerului cu avioane de transport germane și române au
fost evacuaţi 6.365 oameni, din care doar 1.199 români (384
răniţi, 715 valizi)40.
Remarcăm totodată practicarea frecventă a zborului
instrumental, ce necesita calcule exacte, urmate cu stricteţe,
pentru bunul mers al evacuării materialului de război, dar mai
ales pentru transportul sau protecţia aeriană a mii de camarazi,
care se simţeau în siguranţă atunci când vedeau pe cer, deasupra
convoaielor marine, aviaţia română sau germană.
Efortul combativ al F.A.R.R. pe timpul evacuării
trupelor germano-române din Crimeea,
în etapa 9-12 mai 1944
La 7 mai 1944 forţele inamice au rupt apărarea de pe poziţia de
rezistenţă a fortăreţei Sevastopol. Diviziile 1 și 2 Munte române,
pe baza ordinelor primite de la Corpul 49 Armată german s-au
retras în spatele poziţiei Hersones, iar unităţile Diviziei 3 Munte
au format de la 9/10 mai 1944 avanposturile acestei poziţii de
apărare. Aliniamentul Golful Severnaia și Muntele Săpun a fost
menţinut temporar de către trupele germane41.
În ţară, elementul de noutate al lunii mai 1944 l-a constituit
bombardamentele nocturne efectuate de aviaţia britanică („Royal
Air Force”) cu trei atacuri asupra Capitalei (3/4, 6/7 și 7/8 mai
1944), cu scop preponderent demoralizator asupra populaţiei.
Aceste bombardamente erau însoţite și de lansarea unor
manifeste care solicitau ieșirea României din războiul alături
de Axă și trecerea ei de partea Naţiunilor Unite42.
Perioada de relativă acalmie, dintre 7-31 mai 1944 s-a datorat
ofensivei forţelor aliate în Italia. Grupurile de bombardament din
escadrele Flotei 15 Aeriene americane au executat misiuni (câte
2-3 pe zi și mai mult), atacând poziţiile de luptă adverse, orașele,
nodurile de comunicaţii, podurile etc. din spatele frontului43.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

De asemenea, a crescut în intensitate acţiunea de La 3 iulie 1944, după o serie de restructurări C.2A.R. care
intimidare și demoralizare a populaţiei civile: aviaţia de vânătoare își făcuse pe deplin datoria, cuprindea 30 de echipaje și avioane
americană a mitraliat trenuri pe calea ferată și autovehicule pe de bombardament greu, 12 echipaje de bombardament ușor,
drumuri, iar aviaţia engleză a bombardat (noaptea) și zone fără 22 piloţi și 30 avioane de vânătoare, 3 echipaje și 28 avioane de
obiective militare (centrul Capitalei ș.a.). Această activitate – se observaţie etc.50.
aprecia într-un document al Marelui Stat Major – în cursul Potrivit datelor românești, au fost transportaţi pe calea aerului
căreia au fost aruncate mari cantităţi de manifeste, are drept scop din Crimeea, în perioada 14 aprilie-12 mai 1944, 8.297 oameni,
să slăbească moralul populaţiei române și să creeze un curent de din care: 4.998 militari răniţi (704 români, 4.294 germani),
răzvrătire și o acţiune de mase, în vederea ieșirii României din 3.156 militari valizi (1.064 români, 2.092 germani), 49 civili
război44. germani, 34 femei51. După datele germane, pe calea aerului
La 8 mai 1944, pe aerodromul Hersones, se aflau circa 40 de s-au transportat din Crimeea: 16.387 răniţi români și germani,
avioane germane, cu inclusiv Grupul de Aviaţie-Asalt sosit cu 5.070 soldaţi valizi români și germani, în total 21.457 oameni52. Cum
trei zile mai înainte. În aceeași zi, generalul Deichmann, sosit la pe aerodromurile de la Constanţa au fost aduși cei 8.297 evacuaţi,
Hersones, comunica generalului Allmendinger, noul comandant preluaţi (înregistraţi, deratizaţi, repartizaţi la centre de refacere etc.)
al Armatei 17 germană că aviaţia trebuie retrasă. A doua zi s-au de Organizaţia Tomis, în cadrul Operaţiei 60.000, înseamnă că
evacuat ultimele 19 avioane de pe aerodromul Hersones. Doar 13.160 oameni au fost transportaţi pe alte aerodromuri din
avioanele „Ju-52” au mai aterizat zilele următoare, ridicând România. Doar adâncirea cercetării în arhive românești și străine
ultimii răniţi. În lipsa protecţiei aviaţiei proprii, toate convoaiele va permite stabilirea exactă a cifrelor reale.
din zilele de 9-12 mai 1944 au fost descoperite și bombardate,
Concluzii
navele asigurându-și apărarea antiaeriană, după posibilităţi. Ca
urmare, forţele germane și române au pierdut 9 nave scufundate și În ansamblu, considerăm că din punctul de vedere al
5 nave avariate, cu moartea a circa 9.000 oameni, dintre care aviaţiei militare, factorii cei mai importanţi care au contribuit
3.000 români45. la obţinerea succesului în această operaţie militară au fost:
În cadrul Operaţiei 60.000, contribuţia Aeronauticii Române existenţa unui comandament și a unui plan aliat unic al operaţiei
la evacuarea (transportul) trupelor din Crimeea a fost relativ combinate; flexibilitatea maximă în actul de comandă strategic
redusă, dar a român, manifestat prin
fost consistentă constituirea unui nou
în misiuni corp aerian C.2A.R.,
de însoţire care încheindu-și cu
(protecţie) a succes misiunea, odată
convoaielor cu nevoia de apărare a
pe mare și spaţiului naţional aerian,
inter zicere a a transferat capabilităţile
debarcărilor sale C.3A.R.; pregătirea
i n a m i c e de excepţie a personalului
la litoralul militar care a valorificat la
maritim. nivel superior experienţa
Aeroporturile anterioară, dobândită
Palas, Mamaia, pe diferite fronturi de
Ciocârlia și luptă; cooperarea exactă
Hidroscala cu marina militară;
Mamaia au 1 august 1943. Aerodromul militar Pipera la declanşarea armei aeriene aportul eficient al
funcţionat ca logisticii militare a
centre de îndrumare ale Organizaţiei Tomis46. Aviaţia română, aerodromurilor, (instalaţii și depozite de carburanţi și muniţii;
participantă activă la Operaţia 60.000, ca de altfel la toate personal și asistenţă medicală calificată) la buna desfășurare a
acţiunile importante ale Marinei Regale Române din cel de-Al operaţiei; abilitatea și capacitatea de a obţine supremaţia aeriană
Doilea Război Mondial, a fost extrem de apreciată pentru locală, pentru executarea cu succes a misiunilor de transport și
acţiunile sale, încă de la începutul acestuia. Viceamiralul Ioan convoiere, (prin aportul însemnat adus de cercetarea aeriană în
Georgescu aprecia că fără Aviaţia Maritimă, Marina Regală nu identificarea prezenţei flotelor/navelor/submarinelor proprii sau
ar fi putut să-și îndeplinească în siguranţă misiunile sale47. sovietice care constituiau obiective cheie în calea transporturilor
Așadar au continuat misiunile de luptă ale hidroaviaţiei, și a descoperirii trupelor inamice aflate pe ţărmuri în raioane de
aflată pe litoralul românesc. Câteva mărturii sunt extrem de concentrare sau în deplasare etc.); sprijinul de aviaţie prezent
edificatoare. În mai 1944 într-o misiune de cercetare și bombardare la începutul și finalul traiectelor de zbor care a influenţat direct
a unor vase inamice la ordinul comandantului cdor Borcescu Gh. și imediat desfășurarea evacuării, vizând și obiectivele dispuse
am participat pe direcţia Sevastopol – Constanţa la o misiune de în apropierea ţărmului, cu participarea a diferite categorii de
cercetare și bombardare a unor submarine semnalate în zonă. Am aviaţie (hidroavioane, transport, observaţie, legătură, vânătoare și
executat misiunea … în condiţii de ceaţă și la o înălţime foarte uneori bombardament ușor); ponderea însemnată a misiunilor de
mică, 5 hidroavioane zburând în evantai la limita razei de acţiune. interdicţie aeriană, desfășurate pentru blocarea trupelor sovietice
Întoarcerea la bază, fără incidente a fost o reușită48. ce afluiau pe diferite căi de comunicaţie spre Sevastopol.
Nu au lipsit nici incidentele nedorite: în una din nopţile Se pot desprinde câteva concluzii/lecţii învăţate privind
lunii mai 1944 într-o misiune de cercetare și bombardare a unor întrebuinţarea aviaţiei pe timpul evacuării din Crimeea, care pot
vase inamice semnalate în zona Mării Negre în faţa Vâlcovului, în actualiza și valorifica rezultatele acestei complexe acţiuni militare
condiţii de hulă puternică și vizibilitate redusă, He 114 pilotat de și anume: executarea cu exactitate și disciplină tipic germană
adj. stg. Anderco s-a lovit de catargul unei nave maritime, pilotul a activităţilor planificate; experienţa germanilor și românilor
pierzându-și viaţa, iar observatorul fiind grav rănit49. pentru o asemenea operaţie era complet diferită, dar cooperarea

document 2014 1 (63) 67

studii/documente

între cei doi aliaţi a fost impecabilă; arta

militară aeronautică consemnează la loc
de cinste această remarcabilă realizare,
inedită prin vasta acumulare de forţe și
mijloace realizată de germani și români
în vederea evacuării; au fost limitări
legate de raza de acţiune a aeronavelor
care au dus la apariţia unor puncte
nevralgice pe traiectele de acoperire
a convoaielor, date de performanţele
tehnico-tactice reduse ale avioanelor; a
existat o lipsă de antrenament a acestor
formidabili luptători aerieni căliţi la
școala războiului privind recuperarea
piloţilor doborâţi în luptă, pe fondul
apariţiei unei crize acute de piloţi,
luptători cu o calificare deosebită ce
nu se putea obţine repede; necesitatea
existenţei unor aeronave special destinate
operaţiilor militare la Marea Neagră.
Acest studiu a fost gândit și realizat ca
cercetare deschisă, în sensul că nu ne-am Avionul „Bristol-Blenheim“ pe Frontul de Est
propus să fie exhaustivă, pentru că aceasta
ar însemna un efort însemnat de cercetare, pentru un colectiv în softul lor experienţa de război a unor asemenea metode de
interdisciplinar format din istorici militari aparţinând celor trei pregătire și luptă, iar caracteristicile tehnico-tactice ale avioanelor
categorii de forţe din Armata României. Fără îndoială însă, atât multirol pot astăzi rezolva cu succes greutăţile întâmpinate de
sub aspect general uman, cât și strict militar, evacuarea Crimeii luptătorii aerieni așa cum au fost prezentate aici. De aceea
constituie unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria subliniem concluzia de fond pe care o desprindem ca urmare a
germano-română, fiind în același timp și o mare reușită pentru acestei cercetări: datorită unui efort enorm făcut de statul român
marinele și aviaţiile celor două ţări, în timpul celui de-Al Doilea și luptătorii săi aerieni, prin șirul de fapte petrecute pe timpul
Război Mondial. acestei acţiuni militare, aviatorii români pot să stea cu fruntea
Precizăm în final că această etapă din istoria artei militare sus alături de militarii din armatele combatante ale celei de-a
aeronautice, a îmbunătăţit cu mult instruirea Forţelor Aeriene doua conflagraţii mondiale, având o prestaţie eficientă și eficace,
Române, deoarece sistemele moderne de avionică au integrate salutată cu respect de întreg poporul nostru.

The Activity of the Romanian Royal Air Forces during the Evacuation of the Romanian-German Troops
from Crimea (April 15-May 12, 1944)
Commander pilot Marius-Adrian Nicoară, Ph.D.

Abstract: In 1944 was executed the most dramatic air-navy combined military operation of withdrawal from
the contact with the enemy. Similar to this action is the one of withdrawal of the English troops from Dunkerque
(1941). The cooperation of the branches and with the German ally was a success that allowed safely the withdrawal
of the troops with minimal losses.

Keywords: Crimea, air-navy operation, transport, evacuation, air interdiction

NOTE

1
Comandantul Centrului de Instruire pentru Forţe Aeriene din Şcoala de
Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu”.
2
Prin operaţie militară combinată se înţelege operaţie militară desfăşurată
de două sau mai multe naţiuni aliate sau o operaţie desfăşurată cu
coordonarea forţelor aeriene, terestre sau navale respectiv operaţie
desfăşurată de forţele a două sau mai multe naţiuni aliate care acţionează
împreună pentru îndeplinirea unei singure misiuni conform http: //www.
thefreedictionary. com /combined+operation. Iar aeronavală, adj. care
aparţine aviaţiei şi marinei; care se referă la aviaţie şi marină cf. Eugenia
Dima, Doina Cobet, Laura Manea, Dicţionar explicativ ilustrat al limbii
române, ARC: Gunivas, 2007, p. 31.
3
Prin operaţie întrunită (joint operation) se înţelege operaţie multinaţională,
cu participarea a cel puţin două categorii de forţe armate, vezi Eugen
Predatu, Dicţionar de termeni militari român-englez, englez-român, Editura
Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2006, p. 211.
4
Fragmentarea a apărut din considerente politice legate de poziţia
Turciei, aflată sub presiunea Angliei şi S.U.A, pentru a sprijini tabăra
aliată, fapt cu urmări grave pentru menţinerea sub influenţă germană a

68 1 (63) 2014 document


statelor din Balcani. La 21 aprilie 1944, guvernul turc sistase livrările de
minereu de crom către Germania. De aceea Hitler decisese la 24 aprilie
1944 sistarea evacuării Crimeii şi apărarea cu orice preţ a fortăreţei
Sevastopol, în condiţiile în care forţele germano-române din faţa fortăreţei
erau de circa 4 ori mai mici decât cele sovietice, iar raţiunea militară de
menţinere a Crimeii dispăruse de la 4 aprilie 1944, când aviaţia aliaţilor
ataca sistematic regiunile petrolifere ale României, folosind în acest scop
bazele din sudul Italiei. Abia după ce la 7 mai 1944 a început atacul masiv
al trupelor sovietice asupra Sevastopolului, Hitler s-a decis să evacueze
Crimeea. Cf. Andreas Hillgruber, Hitler, König Carol und Marchall
Antonescu, Franz Steiner Verlang Wiesbaden Gmbh, Sitz Stuttgart, 1965.
Ediţia în limba română: Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi
Mareşalul Antonescu. Relaţiile româno-germane (1938-1944), Ediţie şi
studiu bio-bibliografic de Stelian Neagoe, Editura Humanitas, Seria Istorie,
Bucureşti, 1994, pp. 226-227.
5
Jipa Rotaru, Ioan Damaschi, Glorie şi dramă. Marina Regală Română,
1940-1945, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 2000, p. 137.
6
Colonel dr. Vasile Mocanu, Eforturile depuse de forţele revoluţionare
şi progresiste din România pentru readucerea în ţară a trupelor române
blocate în Crimeea (noiembrie 1943-mai 1944), în File din istoria
militară a poporului român, vol. V-VI, Editura Militară, Bucureşti, 1979,
pp. 114-120; Adrian Pandea, Eftimie Ardeleanu, Românii în Crimeea,
1941-1944, Editura Militară, 1995, pp. 329-440 (Documente: Constanţa
- portul speranţei, aprilie-mai 1944).
7
Jipa Rotaru, Ioan Damaschi, Glorie şi dramă. Marina Regală Română,
1940-1945, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 2000, 302 p.
8
Comandor dr. Aurel Pentelescu, Aeronautica Militară Română pe Frontul
de Est (22 iunie 1941-23 august 1944), Teză de doctorat, Academia de Înalte
Studii Militare Bucureşti, 1995, 140 p.
9
Jipa Rotaru, Ioan Damaschi, Op. cit., p. 155.
10
XXX, Aviaţia română pe Frontul de Est şi în apărarea teritoriului 1
ianuarie 1943-23 august 1944, vol. II, Documente, memorii, amintiri şi
comentarii, Editura Fast Print, Bucureşti, p. 273.
11
Adrian Pandea, Eftimie Ardeleanu, Op. cit., p. 332.
12
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond 948, dosar
nr. crt. 1572, f. 22.
13
Comandor dr. Aurel Pentelescu, Op. cit., p. 97.
14
XXX, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară,
Golgota estului (iulie 1942-martie 1944), Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 2000, p. 319.
15
Conceptul de operaţie aeriană a evoluat de-a lungul timpului, fiind astăzi
definit cf. Lexiconului Militar, Editura Militară, Bucureşti, 1980, p. 476, ca:
totalitatea acţiunilor de luptă duse pe una sau mai multe direcţii aeriene
operativ-strategice, după o concepţie şi un plan unic, în scopul distrugerii
unor categorii de obiective care au un rol important în potenţialul de război
al adversarului. Se pot executa în cooperare cu acţiunile ofensive duse de
celelalte categorii de forţe armate sau independent.
16
XXX, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară,
Op. cit., pp. 319-320.
17
XXX, Aviaţia română pe Frontul de Est şi în apărarea teritoriului 1
ianuarie 1943-23 august 1944, vol. II Documente, memorii, amintiri şi
comentarii, Editura Fast Print, Bucureşti, p. 256.
18
Activitatea propriu-zisă pe front a C.1A.R. a început la 16 iunie 1943
cu misiuni de sprijin al trupelor terestre române şi germane ce luptau pe
fronturile Mius – Doneţ, Nipru – Cotul Niprului, Odessa – Basarabia
şi în Moldova. Pentru că la momentul la care ne referim C.1A.R. era
angajat consistent şi în campania la americani, adică în apărarea spaţiului
aerian naţional, a fost nevoie să se înfiinţeze C.2A.R. (pe nedrept uitat de
istoriografia militară), care să preia responsabilităţile aeronautice pentru
evacuarea din Crimeea.
19
Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata Română în
al Doilea Război Mondial (1941-1945) Dicţionar Enciclopedic, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1999, pp. 244-245.
20
Comandor dr. Aurel Pentelescu, Op. cit., p. 97.
21
A.M.R., Fond 365, dosar nr. crt. 1297, f. 11.
document 2014 1 (63)
studii/documente
23
Aceasta dispunea de 5 escadre aeriene, fiecare escadră dispunând de
grupuri de bombardament şi vânătoare proprii, cu avioane „Liberator
B-24”, „P-38 Lighting” şi „P-47 Thunderbolt”.
24
La 4 aprilie 1944, ora 13.45, circa 170 bombardiere de tip „Liberator
B-24”, din Grupurile de Bombardament 375, 449, 98, 450 şi 451 aparţinând
Escadrei 47 Aeriană, Flota 15 Aeriană americană, au declanşat primul
atac aerian al aliaţilor din 1944, îndreptat împotriva României. Atacul s-a
exercitat asupra Nord-Vestului Capitalei, cu scopul de a distruge reţeaua
feroviară, triajul, atelierele C.F.R. şi Gara de Nord, bombardându-le de la
mare înălţime (circa 6.500-7.000 m) în covor de bombe. Atacul a produs
peste 1.500 victime în rândul populaţiei civile. Un întreg cimitir din zona
Gării de Nord (fostul Cimitir Calvin) de atunci poartă numele Cimitirul 4
Aprilie; vezi Comandor dr. Aurel Pentelescu, Op. cit., p. 116.
25
La 5 aprilie 1944, circa 200 bombardiere tip „B-24 Liberator” şi „B-17
Flying Fortress”, aparţinând Escadrelor 2 şi 47 Aeriene, Flota 15 Aeriană
americană, însoţite de avioane de vânătoare, tip „Lightning P-38” la sosire
şi tip „Thunderblot P-47” la înapoiere, au atacat, în 5 valuri eşalonate,
zona oraşului Ploieşti. Efortul aerian a fost aplicat asupra Gării Ploieşti,
Triajului Gării şi rafinăriei „Astra Română”. Fiecare avion de bombardament
a lansat încărcătura a circa 10-12 bombe explozive de 250 kg. Numărul
avioanelor inamice doborâte de germano-români a fost 15, iar a prizonierilor
capturaţi – 77, din care 30 ofiţeri şi 47 subofiţeri; vezi Comandor dr. Aurel
Pentelescu, Op. cit., p. 117.
26
A.M.R., Fond microfilme, rola F.II. 1.864, cd. 500-504. După efectuarea
bombardamentului unităţile participante se regrupau în afara teritoriului
României, urmând apoi traiectul spre casă identic (în sens invers) cu cel
spre obiectiv. Timpul necesar de la decolare până la ajungerea la obiectiv
(inclusiv gruparea la punctul de adunare) era calculat la 3-3,5 ore.
27
A.M.R., Fond 948, dosar nr. crt. 175 ff. 4-5.
28
Ibidem, dosar nr. crt. 177, f. 17.
29
Ibidem, f. 16.
30
Ibidem.
31
Idem, Fond microfilme, rola F.II. 1.864, cd. 500-504.
32
Ibidem.
33
Ibidem.
34
Ibidem, rola F.II. 2.89, cd. 10.
35
Vasile Tudor, Cu avioanele IAR-39 împotriva partizanilor din Crimeea
în revista „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, anul XIV,
nr. 3(53)/2001, p. 41.
36
A.M.R., Fond 1377, dosar nr. crt. 545, f. 203.
37
Vasile Tudor, Op. cit., pp. 42-43.
38
A.M.R., Fond 948, dosar nr. crt. 176, f. 16.
39
Idem, Fond 333, dosar 122, f.7-8.
40
Idem, Fond microfilme, rola F.II. 1.864, cd. 500.
41
Adrian Pandea, Eftimie Ardeleanu, Op. cit., pp.398, 400.
42
A.M.R., Fond 948, dosar nr. crt.177, f. 34.
43
Ibidem.
44
Ibidem.
45
Idem, Fond 333, dosar nr. crt.122, f. 24.
46
Organizaţia Tomis a avut ca misiune primirea, îndrumarea şi expedierea
în garnizoanele de reşedinţă a trupelor române evacuate din Crimeea.
A fost înfiinţată prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 51.187 din 13 aprilie
1944, vezi A.M.R., Fond 948, dosar nr. crt. 1875, f. 1/23.
47
Jipa Rotaru, Ioan Damaschi, Op. cit., p. 124.
48
XXX, Aviaţia română pe Frontul de Est şi în apărarea teritoriului 1
ianuarie 1943-23 august 1944, vol. II, Documente, memorii, amintiri şi
comentarii, Editura Fast Print, Bucureşti, p. 274; relatarea colonelului
aviator Niculae Moraru.
49
Ibidem.
50
Alexandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Op. cit., p. 106.
51
A.M.R., Fond microfilme, rola F.II. 1.864, cd. 503.
52
Idem, Fond 1400, dosar nr. crt. 26, f. 28; dosar nr. crt. 27, f. 57.
69
studii/documente
DE LA O DICTATURĂ LA ALTA.
CONSIDERAŢII PRIVIND INSTITUIREA REGIMULUI
COMUNIST ÎN ROMÂNIA
Colonel (r) prof. univ. Dr. Alexandru OŞCA1
Î n ultimii ani ai perioadei
interbelice, rând pe rând,
tot mai multe state cu vocaţie
democratică recunoscută au
optat pentru regimuri interne
autoritare totalitare sau de
dictatură2 (Germania, Turcia,
Bulgaria, Polonia, Iugoslavia,
Grecia, Spania etc.)3.
România nu s-a sustras nici
ea modelului politic dominant
Petru Groza (considerat de succes) în
Europa, care s-a generalizat în al doilea deceniu interbelic
(doar câteva ţări au păstrat sistemul democratic, între care Marea
Britanie, Franţa și Cehoslovacia) și, în februarie 1938, a optat
pentru un regim de autoritate (monarhică)4. Din 12 septembrie
1940 regimurile totalitare s-au menţinut în România peste o
jumătate de secol (dictatură legionară, militară, comunistă, cu
o foarte scurtă și precară încercare de revenire la democraţie în
anii 1945-1946)5.
Opţiunile pentru un nou tip de management politic au
fost influenţate de marea criză din 1929-1933, ale cărei cauze
au fost puse pe seama regimurilor democratice ineficiente și
risipitoare. Oameni politici importanţi au căutat soluţii pentru
ieșirea din marea criză, considerând că, cel puţin pe termen scurt,
regimurile autoritare ar fi fost acceptabile. Perpetuat, însă, pe
termen mediu sau lung, s-a dovedit că acest tip de regim a dus,
inevitabil, la blocaje instituţionale, conflicte interne sângeroase,
conflicte (războaie) locale sau mondiale, restrângerea libertăţilor
și drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a promovat idei
extremiste și a transformat adversarul politic în dușman6.
Autorităţile unui regim de dictatură – indiferent de natura
lui – își pierd treptat (sau de la început) credibilitatea, atât în
faţa propriilor cetăţeni, cât și în comunitatea internaţională.
Experienţa istorică demonstrează că, în situaţii critice, un
astfel de stat devine vulnerabil, pierde sprijinul extern pentru
promovarea intereselor proprii, inclusiv pentru păstrarea
integrităţii sale teritoriale (cazul României, în vara anului 1940,
care a pierdut nordul Transilvaniei, Basarabia, Nordul Bucovinei,
ţinutul Herţa și sudul Dobrogei – Cadrilaterul. În 1948 a pierdut
Insula Șerpilor și câteva insule din Deltă).
Regimurile totalitare – indiferent de ideologia pe care
o invocă – au câteva caracteristici comune7. Una dintre ele
este renunţarea la democraţie ca mecanism politic, economic,
ideologic și impunerea în viaţa publică a unui singur actor politic
(persoană, formaţiune politică sau grup politic de sprijin).
Sistemul politic monopartidist este asumat expres ori,
încercând să salveze aparenţele, este practicat implicit.
Constituţiile democratice sunt suspendate, instituţiile
corespunzătoare lor, de asemenea. Uneori, în locul lor sunt
adoptate constituţii noi – prin vot formal și imperativ al
cetăţenilor abilitaţi.
70
Alegerile generale nu se mai bazează pe competiţie între
partide politice, se promovează votul uninominal (care afectează
autoritatea formaţiunilor politice), liderii de partid sunt atrași
în afaceri compromiţătoare, instituţiile de forţă – controlate
strict de dictator – capătă puteri nelimitate. Parlamentele –
ca organisme legislative, de control al puterii executive și de
dezbatere politică – devin simple adunări cu rol formal. Persoana
dictatorului capătă atribuţii extraordinare: el emite decrete-lege,
numește sau demite guvernul, miniștrii, înalţii funcţionari din
justiţie, conduce armata, poliţia, serviciile speciale. Își creează
organisme cu rol consultativ pe care le convoacă când și dacă
dorește. Parlamentul este un organism pur formal, în anumite
perioade poate lipsi.
Într-un astfel de context, persoana dictatorului este figura
centrală a regimului, concentrează puterea legislativă, executivă,
judecătorească, nu răspunde pentru faptele și actele sale în faţa
niciunui organism. Pentru a reuși, el se înconjoară de un cerc
clientelar docil, iar propaganda oficială agresivă îi construiește
o imagine de personaj providenţial care veghează la binele
naţiunii, iar personalul din administraţie și cultură, îi fac un
veritabil cult, în timp ce serviciile speciale, poliţia (miliţia)
controlează și sancţionează cea mai mică încercare (a indivizilor
sau comunităţilor) de a se opune deciziilor și viziunii sale.
Uneori, dictatorul simte nevoia să se legitimeze în faţa
propriului popor sau a străinătăţii, în care scop aranjează minuţios
consultarea cetăţenilor în cadrul unor referendumuri formale, pe
teme fără miză, ale căror rezultate se cunosc dinainte8.
Orice regim de dictatură își încheie existenţa, inevitabil,
într-un faliment total: politic, economic, social, ideologic. Rareori
revenirea la democraţie se produce pe cale pașnică pentru că,
dictatorul și acoliţii săi caută să se menţină la putere cu orice
preţ. Pentru aceasta el proclamă stare de necesitate, emite legi
marţiale, dacă este nevoie declară stare de război sau apelează la
forţe de ordine și la armată, pe care le angajează în represiunea
manifestanţilor. Aceste măsuri sunt exersate și impuse pe întreaga
sa existenţă, dar, în final, populaţia declanșează acţiuni de protest
și de revoltă cu orice risc, iar regimul respectiv este lichidat9.
În România fiecare din cele patru regimuri totalitare (de
autoritate monarhică – februarie 1938-septembrie 1940, de
dictatură legionară, septembrie 1940-ianuarie 1941, de dictatură
militară, ianuarie 1941-august 1944 și de dictatură comunistă,
martie 1945-decembrie 1989), au sfârșit prin acte dramatice,
extrem de dureroase: regimul de autoritate monarhică s-a
prăbușit odată cu amputările teritoriale din vara anului 1940,
regimul legionar a sfârșit după o rebeliune împotriva șefului
statului, căruia încerca să-i smulgă puterea totală, regimul de
dictatură militară, după ce a angajat ţara în război, s-a prăbușit
odată cu dezastrul produs de invazia trupelor sovietice în
Moldova, în august 1944, iar regimul de dictatură comunistă,
instituit cu sprijin străin, a fost lichidat după mai bine de 40 de
ani, printr-o revoluţie sângeroasă.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

Deși asemănătoare în multe privinţe, regimurile totalitare modul de viaţă. Între 4-11 februarie 1945, la Yalta, s-a desfășurat
se și deosebesc în funcţie de mai multe criterii, în principal în o conferinţă interaliată la nivel înalt, unde, între altele, s-a
funcţie de ideologia care le inspiră. Mă opresc, mai departe, decis (Declaraţie asupra Europei Eliberate) ca, în statele foste
la câteva dintre caracteristicile regimului totalitar comunist10 satelite Germaniei, odată eliberate, să se instituie guverne din
din România, responsabil pentru evenimentele/întâmplările reprezentanţi ai tuturor partidelor democratice, cu misiunea de
petrecute în ţară între 1947-1989. a organiza alegeri libere (după încheierea războiului), din care
În ce context s-a instalat regimul de dictatură comunistă?11 să rezulte guverne legitimate de sufragiu universal. Pentru a se
Slăbită după trei ani de război, România înregistra, în august asigura că o asemenea acţiune nu va duce la evadarea României
1944, un dezastru militar inimaginabil: armata roșie invada nordul din sfera lor de dominaţie în urma unui vot ostil (ocupanţii
Moldovei, aliaţii germani rezistau cu greu pe celelalte teatre de sovieticii se sprijineau pe forţe politice interne neagreate de
operaţiuni, vechii prieteni ai României erau în tabăra militară opusă. populaţie), responsabilii de la Moscova au impus prin forţă un
În interior, guvernul militar gestiona cu greu imaginea dezastrului, guvern loial care să pregătească alegerile generale.
alternativa politică – formal în afara legii – trăia prin câţiva lideri În acest context, vicecomisarul A.I. Vîșinski, sosit intempestiv
democraţi (ţărăniști, liberali, social-democraţi) și prin invizibilul la București, i-a cerut Regelui să-l demită pe Rădescu și să-l
partid al comuniștilor ale cărui șanse creșteau pe măsură ce sovieticii numească Președinte de Consiliu pe dr. Petru Groza – liderul
se apropiau de Capitală. Celelalte partide antebelice se resemnau Frontului Plugarilor (o formaţiune politică de importanţă
cu situaţia lor decisă încă în februarie 1938. secundară) – un fidel executant al deciziilor sovietice.
Sub presiunea frontului care se apropia de Capitală, zilele Concomitent, liderii comuniștilor s-au întrunit pentru a
guvernului Antonescu erau stabili un Plan de măsuri
numărate; deznodământul prin care în România să
s-a produs în după-amiaza se instituie un nou regim,
zilei de 23 august, când la regimul comunist. În baza
Palatul Regal, câţiva înalţi lui, pas cu pas, au fost
funcţionari și apropiaţi înlăturaţi ultimii stâlpi
ai monarhului l-au pe care se putea sprijini
arestat pe Conducătorul un regim democratic:
Statului (titulatura lui Ion par tidele istor ice au
Antonescu) din dispoziţia fost interzise sau silite
Regelui și, printr-o lovitură să-și înceteze activitatea,
de forţă, guvernul a fost alegerile parlamentare
înlăturat12. (noiembrie 1946) au fost
Noul guvern – condus fraudate, marea proprietate
de generalul Constantin funciară și proprietatea
Sănătescu acţiona sub privată, în general, au fost
voinţa Comisiei Aliate desfiinţate, monarhia a
de Control (sovietică fost înlăturată.
Boxa acuzaţilor în procesul marii trădări naţionale
– cu rol preponderent, România a devenit
britanică și americană) și avea răspunderi limitate: să scoată Republică Populară, iar prin noua Constituţie (13 aprilie 1948)
ţara din războiul împotriva Naţiunilor Unite, să negocieze și prin naţionalizări succesive, proprietatea privată a fost desfiinţată
Armistiţiul, să-i identifice și să-i judece pe criminalii de război și transformată în proprietate de stat. În agricultură s-a impus
etc. Culoarea sa politică nu era definită: alături de miniștrii colectivizarea, acţiune prin care ţăranii au fost deposedaţi în forţă
ţărăniști, liberali, social-democraţi era și un comunist (Lucreţiu de pământul și de mijloacele lor de muncă, umiliţi, persecutaţi,
Pătrășcanu) și mai mulţi tehnicieni, în special militari. arestaţi, chiar uciși.
Curând, viaţa politică a devenit animată, minusculul partid În scurt timp, sistemul politic a devenit monopartidist
comunist (la 23 august 1944 nu depășea 800 de membri) era (Partidul Muncitoresc Român, format la 21-23 februarie 1948,
împins în faţă de ocupantul sovietic și emitea pretenţia să prin fuziunea P.C.R. cu o facţiune a P.S.D., va deveni, în câţiva
impună regulile jocului politic. Schimbat succesiv, guvernul ani, unica formaţiune politică admisă în stat), partidelor istorice
ajunge, în decembrie 1944, sub conducerea generalului Nicolae li s-a impus să-și înceteze activitatea, sistemul de învăţământ s-a
Rădescu. El s-a bazat pe sprijinul liderilor partidelor istorice, organizat după model sovietic, cultura de masă s-a generalizat,
pe acceptul tacit al misiunilor britanice, respectiv, americane la serviciile speciale, structurile de forţă și armata au intrat sub
București și a încercat să reintroducă regulile vieţii democratice controlul strict al comisarilor străini (sovietici)14.
în politica românească13. Această perspectivă era periculoasă Ideologia dominantă în societate a devenit ideologia
pentru dominaţia sovietică și pentru liderii comuniști (aduși de comunistă, de inspiraţie stalinistă; mulţi dintre liderii comuniști
la Moscova sau scoși din locurile de detenţie unde își ispășeau români nu dispuneau de cunoștinţe solide despre bazele teoretice
pedepse pentru trădarea intereselor naţionale). ale acestei ideologii. În numele ei, responsabilii regimului au
Cu sprijinul trupelor sovietice dislocate în Capitală, în februarie declanșat lupta, îndreptată împotriva dușmanilor de clasă și a
1945, comuniștii au organizat manifestaţii muncitorești împotriva adversarilor politici, pe care se considerau datori să-i anihileze,
lui Rădescu, pe care l-au acuzat de asasinat și sprijin al elementelor să-i distrugă sau chiar să-i lichideze fizic.
fasciste și căruia i-au înscenat diversiuni de tot felul. După ce, în 1949, din dispoziţia Moscovei, guvernul român
Înţelegând că România intra în zona sovietică de influenţă cu a respins Planul Marshall15, România a intrat în C.A.E.R. (o
acordul occidentalilor (Acordul de procentaj din 28 octombrie organizaţie economică suprastatală, cu sediul la Moscova, creată în
1944), ocupanţii ruși se grăbeau să-și impună aici sistemul și 1949), iar din 1955 a devenit stat membru al Pactului de la Varșovia,

document 2014 1 (63) 71

studii/documente
organizaţie politico-militară a fostelor ţări socialiste europene,
contrapusă Pactului Nord-Atlantic în perioada războiului rece16.
Reţetele pentru dezvoltarea economiei erau sugerate și copiate
după modelul sovietic, planificarea centralizată, comerţul de stat,
consumul dirijat, eliminarea competiţiei reale, stimularea întrecerii
socialiste etc. Proiecţiile economice se consemnau în planuri
cincinale, adoptate la congresele partidului.
Lipsiţi de maturitate și de experienţă în conducerea statului,
rudimentari, îndoctrinaţi cu o ideologie extremistă însușită
superficial, îndrumaţi și controlaţi îndeaproape de fratele mai
mare (P.C.U.S.), liderii comuniștilor români au dezlănţuit o
puternică prigoană împotriva adversarilor politici, pe care i-a
considerat dușmani de clasă, i-au judecat și condamnat pentru
vini închipuite, i-au reţinut ani îndelungaţi în locuri de detenţie
insalubre, unde mulţi și-au găsit sfârșitul sau pe șantiere special
inventate17. Cum cei mai mulţi dintre oponenţii regimului
proveneau din activiștii partidelor istorice – intelectuali foarte
instruiţi și buni români – practic întreaga elită românească a fost
distrusă sau îndepărtată din prim-planul vieţii publice românești.
Represiunea s-a intensificat între 1956 și 1959, pentru a
preîntâmpina extinderea mișcărilor anticomuniste din Polonia
și Ungaria. Prigoana s-a extins și către mediul rural. Aplicând
reţetele sovietice, în pofida rezistenţei sătenilor s-a trecut la
colectivizarea forţată, iar tensiunile cu Iugoslavia au fost un
pretext pentru strămutarea simpatizanţilor iugoslavi (40.320 de
ţărani înstăriţi) din satele de graniţă în câmpia Bărăganului18.
Între personalităţile politice și de cultură care și-au pierdut
viaţa în închisorile comuniste, amintim pe Iuliu Maniu, Gheorghe
Brătianu, Ion Mihalache, Mihail Manoilescu, Radu Rosetti,
Traian Novacovici, col. Ioan D. Stoiculescu, Ioan Flueraș, Nicolae
Batzaria, col. Marius Mihai Kiriacescu, monseniorul Vladirmir
Ghica, preotul Dumitru Zamisnicu, Ioan Lupas, Ion Petrovici,
M. Vulcănescu, Lucian Blaga, Simion Mehedinţi, Dimitrie Gusti.
Noul sistem a afectat matricea culturală a poporului român,
culturnicii străduindu-se să impună valorile sovietice. Mihai Roller,
Iosif Kișinevski, Iosif Ardeleanu, Leonte Răutu, au rescris valorile
culturii naţionale sub lozincile marxism-leninismului. Istoria
românilor a fost modificată pentru a exagera influenţa slavă în
spaţiul românesc. În operele literare erau nelipsite imaginile
triumfaliste ale muncitorului comunist, hotărât, devotat, inventiv,
concomitent cu impunerea unui control strict al scrierilor (care
a vizat peste 2.000 titluri de cărţi și reviste). În învăţământ s-a
schimbat curricula școlară, s-a reorganizat Academia Română
pentru a face loc unor savanţi fabricaţi peste noapte. Mulţi profesori
au fost înlăturaţi din institutele de învăţământ superior pe motive
ideologice, iar unele specializări au dispărut din programe.
Regimul de dictatură comunistă a dispus de un vector politic
într-o evoluţie cantitativă continuă: Partidul Muncitoresc
(Comunist) Român. Insignifiant în anii războiului, cu activiștii
ilegaliști arestaţi, fără sprijin popular. Efectivele lui s-au mărit
rapid în timpul ocupaţiei sovietice (de la circa 800 de membri
a ajuns la 1.450.000 – în 1952). Iniţial nu existau limitări și
verificări atente ale solicitanţilor – au fost primiţi și membri sau
simpatizanţi legionari. Ulterior s-a lansat o adevărată vânătoare
de vrăjitoare pentru a-i elimina pe intruși, a căror prezenţă nu
mai era necesară. Disputa s-a extins și a alimentat animozităţi
între taberele formate chiar în interiorul conducerii partidului
(1948 și 1952), între tabăra internaţională: Ana Pauker, Vasile
Luca, Teohari Georgescu și, respectiv, tabăra naţională: Gheorghe
Gheorghiu-Dej cu adepţii lui. Disputa s-a tranșat la Moscova în
favoarea lui Gheorghiu-Dej, așa încât activiștii internaţionaliști
– suspicionaţi și dezavuaţi de Stalin asemenea internaţionaliștilor
72
din soviete – au fost scoși din conducere. Personajul atotputernic
de la București – Gheorghiu-Dej – și-a consolidat poziţia și își
putea folosi acum întreaga forţă pentru eliminarea dușmanilor
săi din interiorul și din ţară.
From a Dictatorship to another.
Considerations regarding the Establishment
of the Communist Regime in Romania
Colonel (r.) prof. univ. Alexandru Oșca, Ph.D.
Abstract: Starting with 1938 and till 1989, Romania
had political dictatorial and totalitarian models. It entered
on the influence sphere of the Soviet Union at the end of
the Second World War. The destruction of the democracy
and of the political and intellectual elite was promoted.
There were personalities that were sustained by the
powerful neighbor from the East.
Keywords: dictatorship, totalitarian regime, influence
sphere, Soviet Union, Communist Party
NOTE
1
Universitatea „Hyperion” Bucureşti.
2
Acest studiu dezvoltă şi actualizează o temă din Cursul universitar Prăbuşirea
regimurilor comuniste..., pe care l-am publicat în 2013 la Institutul Revoluţiei
Române din Decembrie 1989.
3
Jean-Baptiste Duroselle, Istoria relaţiilor internaţionale 1919-1947, vol. I,
Bucureşti, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, 2006, pp.119-245.
4
Christophe Midan, Carol al II-lea şi teroarea istoriei, 1930-1940, Bucureşti,
Editura Militară, 2008, pp. 77-110.
5
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti,
Editura Paideea, 1999, pp. 365-566.
6
Jean-Baptiste Duroselle, Istoria relaţiilor..., pp. 106-111; F.G. Dreyfus, ş.a.,
Istoria universală, vol. III, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2006,
pp. 401-420.
7
F.G. Dreyfus, ş.a., Istoria..., pp. 351-400.
8
A fost organizată consultarea electoratului astfel: 24 februarie 1938 – aprobarea
Constituţiei Regelui Carol al II-lea, 2-5 martie 1941 – aprobarea politicii
generalului Ion Antonescu după îndepărtarea legionarilor de la guvernare, 9-16
noiembrie 1941 – plebiscit pentru aprobarea politicii mareşalului Ion Antonescu,
23 noiembrie 1986 – aprobarea reducerii cu 5% a armamentelor, efectivelor
şi cheltuielilor militare.
9
F.G. Dreyfus, ş.a., Istoria..., pp. 351-400.
10
Termenul a intrat în limbajul curent după Revoluţia din decembrie 1989. În
realitate, regimul s-a definit ca socialist.
11
Dinu C. Giurescu, Alexandru Ştefănescu, Ilarion Ţiu, România şi comunismul,
Bucureşti, Editura Corint, 2010, pp. 13-22.
12
Ioan Scurtu, Gh. Buzatu, Op.cit., pp. 511-522.
13
Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, Bucureşti, Editura All,
1996, passim.
14
Persoanele din conducerea partidului s-au schimbat, în funcţie de etapa istorică
şi de competiţia internă, dar s-a asigurat o stabilitate la vârf. La Conferinţa din
16-22 octombrie 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general, secondat
de Vasile Luca şi Ana Pauker. La Congresul din februarie 1948 s-a adăugat Teohari
Georgescu. Din mai 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a păstrat postul, dar a schimbat
secondanţii cu Chişinevschi, Moghioroş, Apostol. După moartea lui Stalin, Gheorghiu-
Dej a cedat conducerea partidului lui Gheorghe Apostol, secondat de N. Ceauşescu,
M. Dalea şi Fazekaş. Peste un an (octombrie 1954), Gheorghiu-Dej a revenit ca
prim-secretar, secondat de Ceauşescu, Chişinevschi şi Fazekaş. După Congresul
al XX-lea al P.C.U.S. oponenţii lui Gheorghiu-Dej dispar, în locul lui Chişinevshi
este adus Grigore Preoteasa. După moartea lui Dej, la 22 martie 1965, Ceauşescu
este desemnat prim-secretar, secondat de Mizil, Dalea, Verdeţ. La Congresul din
iulie 1965 conducerea este confirmată, titulatura funcţiei lui Ceauşescu – pe care o
va deţine până în 22 decembrie 1989 – devine secretar general, iar adjuncţii săi devin
neimportanţi, se schimbă des, numărul lor se măreşte.
15
Pe larg: Tony Judt, Epoca postbelică, O istorie a Europei după 1945, Iaşi,
Editura Polirom, 2008, pp. 27-220.
16
Nicolae Ecobescu (coordonator), România, supravieţuire şi afirmare prin
diplomaţie în anii războiului rece, vol. I, Bucureşti, Fundaţia Titulescu, 2013,
pp. 303-336.
17
Ioan Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria..., pp. 524-536.
18
Smaranda Vultur (coordonator): Lumi în destine - Memoria Generaţiilor de
început de secol din Banat, Editura Nemira, Bucureşti, 2008, passim.
1 (63) 2014 document

CONTRAAMIRALUL HORIA MACELLARIU
ÎN VIZIUNEA ŞEFILOR SĂI IERARHICI
D escendent al unei vechi familii de boieri din Ţara
Românească stabiliţi în secolul al XVI-lea la Miercurea
Sibiului, pe linie paternă și al căpitanului Constantin Popescu,
veteran al Războiului de Independenţă, pe linie maternă, Horia
Macellariu s-a născut la 10 mai 1894, la Craiova.
A absolvit școala primară, Liceul „Mihai Viteazul” din București,
Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină – Secţia Marină
(1915), Școala de Aplicaţie a Marinei și Școala de Informaţii pentru
ofiţeri superiori (21 aprilie 1923), Școala de Război Naval Paris
(20 decembrie 1928, pe locul doi, cu o lucrare despre pregătirea și
executarea unei debarcări în Normandia), licenţiat în drept (1926)
și doctor în știinţe economice și politice.
A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent
(15 iunie 1915), locotenent (1 aprilie 1917), căpitan
(1 octombrie 1919), locotenent-comandor (25 martie 1928),
căpitan-comandor (1935), comandor (30 noiembrie 1939) și
contraamiral (23 martie 1944).
Pentru a ilustra remarcabila sa carieră putem aminti succint
câteva repere. La 15 august 1916 a fost mobilizat la partea activă
a Flotei de Operaţiuni româno-ruse de pe Dunăre, ca adjutant
al comandantului navei-amiral „Principele Nicolae”.
La 16 decembrie 1916, având gradul de sublocotenent, i s-a
încredinţat comanda navei „Principele Nicolae”, remarcându-se
în luptele purtate la Turtucaia, Rasova și Hârșova.
La 1 decembrie 1918 a fost detașat la Serviciul Geografic
al Armatei.
În perioada februarie 1920-mai 1923 a îndeplinit funcţia de
comandant al Școlii de Pilotaj și Hidrografie.
În 1923, a fost ambarcat pe distrugătorul „Mărășești”,
dovedindu-se un ofiţer eminent, achitându-se în mod ireproșabil
de toate însărcinările date.
A activat ulterior în calitate de comandant al torpiloarelor
„Lepri” (1923-1924) și „Vârtejul (21 mart. 1924-1 mai 1925). A
fost detașat la Marele Stat Major, apoi la Inspectoratul General
al Marinei (1928). A fost numit la comanda monitorului „Lascăr
Catargiu”, profesor, inspector de studii și comandant al Secţiei de
Marină din Școala Superioară de Război (5 decembrie 1932-1936),
șef de stat-major al Diviziei de Mare, rămânând în continuare
profesor la  Școala Superioară de Război (noiembrie 1936-
15 iunie 1937), comandantul monitorului „Mihail Kogălniceanu”
(15 iunie-3 noiembrie 1937), șef de stat-major la Comandamentul
Forţelor Navale Maritime (3 noiembrie 1937-18 aprilie 1938),
comandantul distrugătorului „Regina Maria”, navă cu care a primit
misiunea să transporte la Balcic caseta care conţinea inima reginei
Maria (18 aprilie 1938-30 noiembrie 1939).
În luna noiembrie 1938 a reprezentat, cu aceeași navă, „în
mod demn, Marina Regală și pavilionul naţional”, cu ocazia
funeraliilor președintelui Turciei, Mustafa Kemal Atatürk.
A fost apoi subșef de stat-major în Comandamentul Marinei
Regale (30 noiembrie 1939-20 mai 1940), secretar general
document 2014 1 (63)
studii/documente
Prof. univ. Dr. Valentin CIORBEA1
pentru Marină în Ministerul
Aerului și Marinei (20 mai 1940-
12 februarie 1941) și șef de stat-
major al Statului Major al Marinei
(12 februarie 1941-?).
D upă declanșarea celui
de-Al Doilea Război Mondial,
mobilizat la Marele Cartier General,
a elaborat ordinele referitoare la
conducerea operaţiunilor executate
de unităţile Marinei și la colaborarea
cu trupele terestre și cu aviaţia.
La 28 august a fost atașat pe
lângă Misiunea Navală Germană
din București, condusă de amiralul
Fleischer, căreia i se subordonaseră Contraamiralul
Forţele Maritime Române. Horia Macellariu
La 26 ianuarie 1942 a fost
numit la comanda Escadrilei de Distrugătoare. În această
calitate a condus operaţiunea de minare de la Odessa (iunie
1942), ultima mare acţiune românească de pe litoralul vestic al
Mării Negre, având la dispoziţie 24 de nave militare române și
germane. Misiunea a avut un grad de complexitate mai mare
decât precedentele, cuprinzând două zile de minare pe o lungime
de circa 70 de mile, cu reaprovizionare noaptea, la Odessa.
A participat direct la 33 de misiuni de siguranţă a convoaielor și la
8 misiuni de minare. În toate operaţiile la inamic nu a pierdut nicio
navă militară sau comercială. Un singur cargobot, „Ossak”, sub
pavilion grec, i-a fost torpilat, în Bosfor, de un submarin sovietic,
dar a reușit să-l salveze și să-l introducă în apele turcești.
La 23 aprilie 1943 a fost numit comandantul Forţelor Navale
Maritime. Concomitent cu apărarea litoralului românesc, a
escortat convoaiele de aprovizionare și evacuare din Trasnistria
și a asigurat transportul în ţară a trupelor din Crimeea. Operaţia
de evacuare a trupelor germane și române din Crimeea, în
cadrul căreia două treimi din aceste trupe au fost readuse în ţară
(12 aprilie-14 mai 1944), a fost organizată cu succes de amiralul
Helmuth Brinkman.
Graţie tactului său deosebit și relaţiilor personale cu
comandamentele germane, la 23 august 1944 a reușit să evite
o agresiune în portul Constanţa. În după-amiaza zilei de
25 august 1944, germanii au plecat în Bulgaria fără să producă
distrugeri, scufundându-și în afara portului navele avariate
și, ulterior, distrugându-și bateria grea „Tirpitz” de la sud de
Constanţa, pe temeiul unui „gentlemen’s agreement” încheiat
între Macellariu și Brinkman.
După sosirea sovieticilor pe litoralul românesc, a fost numit,
pentru scurt timp, comandant al Dobrogei, apoi comandant al
Școlii Superioare de Marină.
În situaţia militară și politică de după 23 august 1944 a căutat
să menţină demnitatea și autonomia operativă a Forţei Navale
73
studii/documente
Maritime românești, comunicând, la 28 august, la Sulina, că
nu vede necesitatea ultimatumului primit, dar că este gata să
primească directivele de luptă ale Flotei Roșii din Marea Neagră
împotriva germanilor.
A fost trecut în rezervă la 23 aprilie 1945, deși activitatea sa
fusese apreciată favorabil de către o comisie de anchetă instituită
de conducerea ministerului. Nedreptatea făcută l-a apropiat de
mișcări interne de rezistenţă împotriva influenţei sovieticilor.
Aceștia vor impune de trei ori anchetarea sa pentru atitudinea
faţă de germani, pe care comisiile militare de anchetă aveau să
o găsească perfect corectă2.
A fost recompensat cu Crucea de cavaler al „Legiunii de
Onoare” (6 mai 1932), Ordinul „Mihai Viteazul” (12 mart.
1943 ), Ordinul „Coroana României” cu spade și panglică de
„Virtutea Militară”, „Vulturul German” în grad de comandor,
„Crucea de Fier” clasa I, „Steaua României”, Marea Cruce a
Ordinului „Steaua României” și Crucea de Cavaler a „Crucii
de Fier” (Ritterkreuz).
S-a căsătorit cu Maria Oancea la 8/21 septembrie 1919, cu
care a avut doi copii: Thais (născută la 6 iulie 1920) și Vladimir
(născut la 21 august 1921).
Redăm, în continuare, câteva din aprecierile făcute asupra
activităţii sale așa cum se regăsesc în memoriul personal aflat
în păstrarea Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare
Istorice, respectând normele actuale ortografice.
***
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1914 la 31 octombrie 1915
[...] Lucrător rezistent, poate suporta greutăţile unei campanii.
Se prezintă bine, inteligent, concepţie promptă, disciplinat. A fost
înaintat sublocotenent la 15 iunie a.c. și ambarcat pe canoniera
Bistriţa ofiţer de bord. Comandantul său a fost foarte mulţumit de
modul cum s-a achitat de toate îndatoririle ce a avut. S-a achitat
asemenea foarte bine și cu pricepere, în funcţia de Secretar al Regiunii.
Conduită f. bună, nu are nici un viciu; promite a deveni un foarte
bun ofiţer de marină. Merită să înainteze.
Foaia calificativă de la 16 martie la 16 decembrie 1916
[...] Sublocotenentul Macellariu a fost adjutantul meu până
în luna Iulie când i-am încredinţat și comanda vasului Amiral
„Principele Nicolae”. Inteligent, harnic, priceput, voinic, de
instrucţiune și cu iniţiativă, sublocotenentul Macellariu mi-a
fost un preţios colaborator în timpul războiului, mai ales când nu
aveam încă șef de Stat Major, nici ajutor. Ca [sic!] comandant al
vasului Amiral, deși temperament nervos, s-a arătat de un calm
imperturbabil cum n-am întâlnit la mulţi în conducerea sub ploaia
de obuze de toate calibrele la Turtucaia, de 2 ori la Rasova, odată la
Hârșova. De aceia a și fost decorat. Ofiţer de viitor pe care se poate
conta în orice împrejurări grele, mai ales când va fi format complet.
Este un caracter.
Foaia calificativă de la 15 septembrie la 1 decembrie 1917
[...] Locot. Macellariu Horia pe timpul cât a fost detașat la Serv.
de Artilerie a lucrat la ridicările topografice din regiunea Ismail și a
făcut serviciul de observator în timpul tragerilor contra Tulcei. S-a
achitat foarte bine și în mod conștiincios de toate aceste însărcinări.
74
Foaia calificativă de la 15 august 1916 la 31 martie 1918
[...] Recrutat în campanie ca ofiţer la Statul Major al D. Dunării.
Nu a fost notat de șeful său din acel timp. La 1 ianuarie 1917 a rămas
la Flota de Operaţiuni ca ofiţer la Adjutantură. S-a achitat cu o
deosebită pricepere. Ofiţer inteligent și muncitor, foarte doritor de
a-și lărgi cunoștinţele. Este apreciat ca element folositor armatei.
La 1 aprilie 1917 a trecut ca [sic!] comandant al unei baterii
antiaeriene la Kilia Veche unde s-a achitat foarte bine arătând
mult zel și pricepere în organizarea și conducerea acestei baterii. La
15 septembrie 1917 a trecut la Serviciul de Artilerie al Flotei de
Operaţiuni, unde a lucrat la ridicările topografice din regiunea Ismail
și a făcut serviciul de observator la trageri achitându-se foarte bine
și în mod conștiincios. La 28 noiembrie 1917 a trecut la Batalionul
de Recruţi ai Marinei la Huși. În calitate de comandant de pluton
a instruit foarte bine această unitate. Este apreciat ca ofiţer capabil,
îi place să se ocupe pentru a-și mări cunoștinţele. Educaţie militară
aleasă și foarte demn. Primește însărcinări cu toată bunăvoinţa. Este
un ofiţer de valoare care merită a avansa în mod excepţional.
Foaia calificativă de la 1 noiembrie 1918 la 31 aprilie 1919
[...] Sănătos și rezistent, ofiţer foarte capabil, serios și corect.
Aptitudini și educaţie militară desăvârșită. Pe lângă serviciul de
bord pe care îl îndeplinește cu multă pricepere și conștiinciozitate
are și funcţia de Însărcinat Administrator pe care o conduce cu mult
zel și pricepere. Ofiţer disciplinat. Va deveni un foarte bun ofiţer de
marină. Propun a înainta la gradul de căpitan.
[...] Ofiţer tânăr, nu am avut ocazia a-l cunoaște personal
de-aproape, dar n-am auzit decât bine despre dânsul. Văd cu plăcere
că este apreciat în mod măgulitor de toţi șefii săi, atât cei din Marină
cât și afară din Marină. Merită a înainta.
Foaia calificativă de la 1 august la 1 decembrie 1919
[...] Cpt. Macelariu a funcţionat ca [sic!] comandant militar
al portului Fetești de la 1 august 1919 la 1 decembrie același an. I
s-a încredinţat acest post în vederea organizării trasbordării peste
Borcea și ofiţerul nu a dezminţit încrederea pe care Comandamentul
i-a încredinţat-o. Ofiţer inteligent și cu o frumoasă cultură generală
și profesională; aduce servicii acolo în orice post i se încredinţează.
Este un element de valoare și folositor armei.
Foaia calificativă
de la 1 decembrie 1919 la 23 februarie 1920
[...] Căpitanul Macellariu Horia a fost la Secţia Geodezică de
la 1 decembrie 1919 la 23 februarie 1920. Este un ofiţer inteligent,
capabil și cu o bună educaţie militară. A luat parte la cursurile Școlii
Pregătitoare de Geodezie unde a arătat foarte multă pricepere și a
dat dovadă că posedă un solid fond de cunoștinţe matematice necesare
lucrărilor de geodezie. Dacă rămânea la serviciu devenea un element
preţios, fiind un ofiţer conștiincios și foarte devotat serviciului.
Având în vedere stăruinţa, priceperea și intensitatea cu care începuse
să lucreze la această secţie și ţinând seama și de bunele note de la corp,
acest ofiţer merită a înainta excepţional la gradul de maior.
Foaia calificativă de la 23 februarie la 31 octombrie 1920
[...] Cpt. Macellariu a fost numit comandant al Școlii de Pilotaj,
îndată după ce a luat fiinţă. Această comandă a dat prilej ofiţerului
să dovedească pe lângă cunoștinţe profesionale întinse și un deosebit
1 (63) 2014 document

spirit de organizator.
Munca depusă de
of iţer a fost spornică
căci într-un interval
de timp scurt a putut
să determine drumul
navigabil pe Dunăre,
care în ultimii ani ai
războiului se schimba
mult și în același timp
să formeze o serie de
oameni cu cunoștinţele
de pilotaj, care vor fi de
mare folos unităţilor
Marinei. Nu am decât
cuvinte de laudă pentru
acest distins ofiţer.
Foaia calificativă
de la 1 septembrie la
31 octombrie 1921
[...] Sănătos.
Contraamiralulul Horia Macellariu împreună
cu locotenent-comandorul Eugeniu Săvulescu Rezistent. Fizic plăcut.
Inteligent și cu multă
putere de muncă. Disciplinat. Pătruns în cel mai mare grad de
spiritul datoriei. Ordonat în toate acţiunile sale. În calitate de
comandant al Școlii de Pilotaj a dat dovadă că posedă calităţi
superioare atât ca organizator cât și ca marinar. I s-a încredinţat o
misiune apreciată în cursul acestei campanii – ridicarea cursurilor
a 4 râuri – pe o distanţă de 30 km de la gură – achitându-se în mod
lăudabil și dând dovezi că pe lângă spiritul de organizator posedă
și cunoștinţe teoretice și practice specialităţii sale. Merită avansarea
în mod excepţional când va avea vechimea.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1921 la 31 Octombrie 1922
[...] Sănătos. Rezistent. Fizic plăcut. Inteligent și cu multă
putere de muncă. Disciplinat și pătruns de spiritul datoriei în cel
mai înalt grad. Ordonat. În cursul iernii a avut însărcinarea de a
organiza și pune în stare de funcţionare Școala Copiilor de Marină,
Secţia Pilotaj și cu toate neajunsurile și lipsurile inerente actualei
stări de lucruri, atât Școala Copiilor, Secţia Pilotaj, cât și Școala de
Pilotaj a funcţionat graţie muncii inteligente ce a depus acest ofiţer.
În cursul verii, a executat cu ambele școli, voiajuri de practică pentru
corijarea hărţii pe mare și stabilirea punctelor de trecere în locurile
dificile. Marina de pe urma muncii depuse de acest ofiţer pentru
formarea viitorilor piloţi a tras foarte mult profit și nu am decât
cuvinte de laudă pentru acest distins ofiţer. Merită să avanseze în
mod excepţional când va avea vechimea.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1922 la 31 octombrie 1923
[...] Atât Comandantul Apărării Fixe Fluviale cât și
Comandantul Bazei Navale Fluviale notează pe căpitanul
Macellariu Horia ca un of iţer eminent sub toate raporturile,
achitându-se ireproșabil de toate însărcinările date. Îmbarcat la
bordul distr. Mărășești a fost repartizat ca ofiţer cu navigaţia
timonieră, torpile și T.F.S. Sănătos și foarte rezistent. Poate suporta
document 2014 1 (63)
studii/documente
cu ușurinţă greutăţile unei campanii. Vioi, simpatic. Inteligenţă
vie. Judecată dreaptă și logică. Posedă frumoase cunoștinţe generale
și tehnice care îi dau posibilitatea să abordeze cu ușurinţă chestiuni
privitoare la Marină. A absolvit Școala Specială dând examen
direct – f. bine. Ţinută ireproșabilă. Prezentabil. Curajos. Educaţie
militară desăvârșită. Disciplinat, respectuos, condescendent. Demn.
Are curajul răspunderii și convingerilor. Aptitudini marinărești
complete. Nu suferă de mare. Bun manevric. În executarea serviciului
se identifică cu el și prin toată dragostea și râvna să ducă la bun sfârșit
orice însărcinare dată. Comandantul grupului de dragaj îl notează că
s-a achitat în mod lăudabil de comanda canonierei „Lepri” îngrijind
de oameni și vas. Nu am decât cuvinte de laudă pentru acest eminent
ofiţer care poate aspira la toate gradele superioare și propun: a) Să
fie trimis în străinătate pentru stagiu b) Să fie admis la examenul
de lt. comandor. Merită a înainta la excepţional.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1923 la 31 octombrie 1924
[...] Din noiembrie 1923 până la mai 1924 ofiţerul a urmat
Cursul de Informaţii, pe care l-a absolvit cu menţiunea „merită să
devină ofiţer superior”. La 1 mai 1924 a fost numit comandant al
torpilorului „Vârtej”, afectat Grupului de Instrucţie. Inteligenţă vie.
Asimilează repede orice cunoștinţe tehnice noi. Foarte activ și studios.
Disciplinat. Execută punctual și cu devotament ordinele ce i se dau.
Posedă o cultură generală foarte dezvoltată. Are întinse cunoștinţe
marinărești și lucrează mult pentru a și le mări. Este student la drept.
În calitate de comandant de torpilor la grupul de instrucţie, a avut
însărcinarea să formeze torpilori pentru Forţa Navală Maritimă,
însărcinare de care s-a achitat în mod lăudabil. A executat lansări
foarte reușite, punând la punct materialul vechi și diferit pe care
îl posedăm. Este un ofiţer de mare valoare sub toate raporturile.
Notează foarte just pe subalterni. Este pregătit bine pentru comanda
unui grup de torpiloare.
[...] Cpt. Macellariu este un element de mare valoare, inteligenţă
vie. Cultură vastă atât generală, cât și în problema Marinei. Este
un ofiţer de nădejde. Merită a i se încredinţa comanda de grup de
nave (canoniere sau torpiloare).
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1924 la 31 octombrie 1925
[...] Venit la Statul Major al Marinei la 21 aprilie 1925 de la
Forţa Navală Maritimă, comandantul său îl notează prin nota
de carnet: „Sănătos, nivelul cunoștinţelor marinărești suficiente.
Ordonat. Disciplinat. Cu dragostea meseriei și pune pasiune în
îndeplinirea datoriilor sale. E un ofiţer care merită numai laude.
În îndatoririle sale de comandant s-a achitat bine. Muncește în
meserie dar și în afară de ea. A reușit la examenul de lt. comandor
și merită a înainta”.
[...] Însărcinat cu conducerea Secţiei a 4-a până la plecarea lt.
comandorului (…) Vasile și cu ambele Secţii a 3-a și a 4-a în urmă și-a
îndeplinit serviciul cu punctualitate, pricepere și sârguinţă. Inteligenţa
sa vie i-a permis să facă de la început faţă tuturor greutăţilor unui
serviciu nou. Este un ofiţer de valoare din toate punctele de vedere și
are în special aptitudini pentru serviciul de Stat Major. Este indicat
a fi trimis în străinătate pentru a urma cursurile navale superioare
de război. Educaţia civilă și militară, foarte îngrijite. Având absolvit
Cursul de Informaţii cu menţiunea că merită să devină ofiţer superior
și având și stagiul de ambarcare prevăzut de legea organică a Marinei
îl propun la înaintare la alegere.
75
studii/documente
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1925 la 31 octombrie 1926
[...] Căpitanul Macellariu H. a continuat să îndeplinească
însărcinarea de șef al Secţiei II Informaţii, Școli, Cifru, Legislaţie.
Posedă o educaţie militară desăvârșită. Disciplinat, are simţul
datoriei. Inteligenţă vie, are aptitudini deosebite pentru lucrări
de Stat Major. A îndrumat Serviciul de Informaţii pe baze noi.
Merită toate elogiile pentru felul cum a condus Secţia II. Ofiţer cu
însușiri alese, cu o cultură tehnică profesională îngrijită. A reușit la
concursul de trimitere în străinătate pentru Școala de Război Naval
din Paris. Ofiţer eminent din toate punctele de vedere. Merită a
înainta la alegere.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1927 până la 31 octombrie 1928
[...] Ofiţerul se află la studii în Școala de Război Naval din
Paris. Comandantul școlii în buletinul individual de note face
următoarele aprecieri ofiţerului: „Excelent ofiţer, având cunoștinţe
generale și mult fond. Cultura sa latină îi înlesnește serios asimilarea
raţionamentelor și metodelor Școlii”. Atașatul militar la Paris trimite
regulat temele și lucrările la care ofiţerul participă. Cunoscând
aptitudinile și puterea de muncă de care căpitanul Macellariu a făcut
o reală dovadă, cred că va absolvi școala în condiţii excelente. S-a
intervenit ca ofiţerul să execute și un stagiu de 4 luni în Serviciul de
Stat Major al Escadrei franceze. Ofiţer eminent din toate punctele
de vedere.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1928 până la 26 octombrie 1929
[...] Lt. comandorul Macellariu Horia a terminat, în decembrie
1928, Școala de Război Naval din Paris. Comandantul școlii dl.
viceamiral Durand Viel îl apreciază astfel: „A trecut examenele de
finele cursului. Pentru lucrările sale tactice și istorice a fost apreciat:
Foarte bine. I s-a decernat brevetul de Stat Major. A făcut onoare
ţării sale și Corpului său, lăsând școlii ca ofiţer și camarad cel mai
frumos suvenir”. După venirea în ţară, ofiţerul a luat conducerea
Secţiei II Informaţii, Contrainformaţii, Cifru, Școli unde a depus o
muncă inteligentă și rodnică. De la 1 iulie a fost detașat la Marele
Stat Major pentru a face stagiu de practică în toate birourile, stagiu
necesar pentru echivalarea brevetului de ofiţer de Stat Major. La
manevrele din anul acesta ofiţerul a fost detașat la Divizia 13 pentru
stagiu. Ofiţer foarte capabil și disciplinat. Face cinste Marinei,
având o cultură întinsă militară și generală. Nu poate face obiectul
unei propuneri. După întocmirea acestei foi calificative s-a primit
nota Diviziei 13 unde lt. cdor. Macellariu a fost atașat la manevrele
din anul 1929. Șeful de Stat Major al Diviziei 13 spune despre
lt. cdor. Macellariu că a fost atașat la biroul de operaţii și a urmărit
lucrările Biroului 2 Informaţii și Biroului 4 Servicii. Îl apreciază ca
ofiţer de nădejde pe care se poate conta. Îl caracterizează că merită
cu prisosinţă să fie brevetat de Stat Major.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1929 la 31 octombrie 1930
[...] Lt.comandor Macellariu continuă a îndeplini funcţiunea de
șef al Secţiei II Informaţii, Contrainformaţii, Școli. Se achită în mod
eminent de serviciile sale. A dat o organizare și o dezvoltare demne
de toată lauda Serviciului de Informaţii căutând a culege relaţii pe
la toate Căpităniile de Porturi asupra situaţiei pe Dunăre și Coasta
76
Maritimă. A lucrat proiectul regulamentului Serviciilor de Stat
Major ale Marinei. A prezentat un studiu foarte interesant asupra
organizării exerciţiilor pe hartă, care a fost adoptat în Marină.
Ofiţer de mare valoare, cu o întinsă cultură generală, juridică și
profesională. Ofiţer de Stat major dintre cei mai distinși ai Marinei.
Poate aspira la gradul superior.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1930 la 31 octombrie 1931
[...] Inteligenţă vie. Foarte muncitor și foarte ordonat.
Conștiincios în executarea serviciului. Cultură generală și în
special marinărească foarte dezvoltate. Desăvârșit marinar sub
toate raporturile. Disciplinat, a condus Secţia Informaţiilor și
Școli, achitându-se în mod lăudabil. A lucrat cu multă pricepere la
alcătuirea planului de informaţii pe 1931 și la executarea lui, în
legătură cu organele M.St.Major.
[...] A avut comanda monitorului „L. Catargiu” pe care l-a condus
cât se poate de bine. Rezultatele obţinute la inspecţie au fost foarte bune.
Este ofiţer brevetat de Stat Major. Excelent camarad. Sincer. Sever,
dar just faţă de inferiori, îi notează just. Este complet pregătit pentru
comanda de grup de monitoare, canoniere sau distrugător.
[...] La 1 octombrie 1931 a fost mutat în Inspectoratul General
al Marinei ca șef al Biroului II Informaţii și Biroul Legislaţie,
Regulamente. În scurtul interval de o lună am constatat la acest
ofiţer un deosebit simţ al datoriei, dublat de un spirit de metodă și
ordine, care-l califică ca un eminent ofiţer de Stat Major.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1931 la 31 octombrie 1932
[...] Lt. comandorul Macellariu Horia a îndeplinit funcţiunea
de șef al Biroului I din Statul Major. Înfăţișare plăcută și simpatică.
Vioi. Sănătos și foarte rezistent la serviciu. Inteligenţă superioară,
dublată de o mare putere de muncă, i-am dat posibilitatea a deveni
un desăvârșit marinar și militar. Judecată profundă și logică. În
chestiunile de organizare a propus totdeauna soluţii bune și practice.
Cultură marinărească și generală foarte dezvoltate. Se ţine la curent cu
progresele marinei. Educaţie militară aleasă. Disciplinat și respectuos.
Foarte demn, având curajul răspunderii. În îndeplinirea serviciului nu
am decât cuvinte de laudă de modul cum s-a comportat. De la 1 iunie
1932-1 septembrie 1932 a predat la Cursul Pregătitor pentru Ofiţeri
Superiori. Tactica generală și aplicaţiile pe hartă. Munca perseverentă
și voinţa depuse pentru a răspunde pe deplin acestei însărcinări grele, îl
fac demn de toată lauda și de mulţumiri. Îmi fac o datorie de conștiinţă
și cu plăcere supun atenţiei șefilor superiori activitatea plină de roade a
acestui ofiţer. Fiind ofiţer brevetat de Stat Major îl propun la înaintare
la alegere conform art. 14 din Legea I.G. al Marinei fiind un ofiţer
eminent și de viitor în Marina noastră.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1932 la 31 octombrie 1933
[...] „A luat parte la călătoria de comandament făcută cu ofiţerii
Cursului de la 15-28 mai având aceleași însărcinări. În toată această
activitate ofiţerul a arătat o solidă și complectă pregătire în domeniul
strategiei și tacticei marinei. Lucrările întocmite s-au distins printr-o
profundă analiză a chestiunilor abordate, prin o concepţie logică și o
judecată clară”. Pe lângă aceste calităţi intelectuale, ofiţerul a arătat
că are o mare putere de muncă, un caracter ferm, discreţie și seriozitate
în toate însărcinările avute. Este un eminent ofiţer superior și un
distins ofiţer de Stat Major de Marină.
1 (63) 2014 document
 studii/documente

Foaia calificativă calitatea de bun manevric și foarte bun comandant. A condus cu multă
de la 1 noiembrie 1933 la 31 octombrie 1934 pricepere, perseverenţă și metodă instrucţia personalului, obţinând în
condiţii grele foarte bune rezultate. Acestea s-au evidenţiat cu ocazia
[...] Lt. comandorul Macellariu este fără îndoială unul dintre concursurilor pe escadrilă, cu prilejul marșului pentru probe și mai
cele mai bine pregătite elemente în vederea armonizării armei sale în ales cu acela al marșului la Belgrad efectuat în foarte bune condiţii,
cadrul de cultură necesar ofiţerilor noștri de stat major și evident în la câteva zile numai după ieșirea navei din Arsenal. Pentru modul
cadrul nevoilor de cooperare a tuturor armelor. Activitatea sa la Secţia judicios cum a înţeles să-și facă datoria când monitorul s-a găsit
Marină, atât ca inspector de studii cât și ca profesor este în afară de într-o situaţie dificilă în timpul escortării vasului pe care se afla
orice elogiu și școala noastră este foarte mulţumită de un asemenea dl. general Gamelin, cpt. comandor Macellariu a fost citat prin
colaborator. Atât ca inspector de studiu cât și ca profesor a demonstrat Ordinul de zi de mulţumire nr. 32/1937 al Comand. Marinei.
calităţi atât de metodă, de cultură și pedagogie. Eminent sub toate
raporturile. De acord, Macellariu merită a înainta la alegere. Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1937 la 31 octombrie 1938
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1934 la 31 octombrie 1935
[...] A îndeplinit funcţia de șef de Stat Major al Comandamentului
Forţei Maritime graţie însușirilor sale individuale și a deosebitelor
[...] Căpitan-comandorul Macellariu, nu numai că se menţine
aptitudini pentru serviciul de Stat Major, a organizat și condus
în cadrul justelor și elogioaselor aprecieri ce am făcut anul trecut, dar
serviciul de Stat Major al Comandamentului în condiţiile cele mai
accentuează din ce în ce mai mult interesul și pasiunea ce pune pentru
perfecte. Militar și marinar desăvârșit, înzestrat cu inteligenţă
ca Secţia Marinei să profite cât mai mult în actuala sa orientare.
vie și putere de muncă considerabilă, a dat un exemplu strălucit
Am apreciat întotdeauna tactul său, ca inspector de studii, precum
inferiorilor săi în toate domeniile. Caracter consolidat și ferm, curajul
și puterea sa de muncă și documentară, ca profesor. Ofiţer distins sub
convingerii și răspunderii f. dezvoltat, a funcţionat și ca profesor
toate raporturile.
la cursul pregătitor pentru ofiţerii
Foaia calificativă superiori de marină.
de la 1 noiembrie 1935 [...] De la 18 aprilie 1938 a
la 31 octombrie 1936 luat comanda N.M.S. „Regina
Maria”.
[...] Ofiţer distins sub toate [...] În luna iunie a făcut
raporturile, cpt. comandor voiajul la Malta în compania
Macellariu este sufletul Secţiei N.M.S. „Regele Ferdinand ”
de Marină din această școală (N.M.S. „Regina Maria” f iind
pentru care pune o menţinută nava comandant) scopul călătoriei
pasiune. A fost întrebuinţat a fost repararea navei în special
de către Cursul de Comand. la corp. La 11 august a rămas
la aplicaţiile de tactică navală singur cu nava sa la Malta pentru
ajutând pe dl. viceamiral continuarea reparaţiilor până la
comand. al Marinei și pe dl. 17 septembrie când a revenit în
contraamiral comandant al Contraamiralul Horia Macellariu decorează personalul ţară. În străinătate a reprezentat
Div. de Mare. Șeful de Stat care a participat la evacuarea trupelor din Crimeea ţara cu cinste și demnitate.
Major al Cursului se exprimă astfel: „Proiectele sale de teme ca și La 29 octombrie 1938 nava sa primește Înalta Misiune de a
proiectele de soluţii ce a prezentat au fost fără excepţie foarte judicioase transporta la Balcic urna cu inima Reginei Maria.
și perfect studiate, cele relative la întrebuinţarea forţelor fluviale au
Foaia calificativă
dovedit în plus că ofiţerul posedă temeinic și tactica trupelor terestre.
de la 1 noiembrie 1938 la 31 octombrie 1939
La aceste calităţi și cunoștinţe, ţin să adaug conștiinţa, calmul,
modestia și bunele maniere care i-au atras toată simpatia și stima [...] A continuat în funcţie ca [sic!] comandant al N.M.S.
Stat Majorului Cursului de comandant”. „Regina Maria”, îndeplinind și funcţia de comandant al Escadrilei de
Distrugătoare, justificând pe deplin elogioasele note din trecut pe care
Foaia calificativă le-a primit ca șef de Stat Major al Forţei Mar. și ca [sic!] comandant
de la 1 noiembrie 1936 la 31 octombrie 1937 al distrugătorului. Cu ocazia funeraliilor Președintelui Turciei
Kemal Atatürk a fost trimis cu N.M.S. „Regina Maria” la Istambul,
[...] Cu Ordinul nr. 727 din 24/4/947 al M.A.M. cpt. cdor reprezentând în mod demn Marina Regală și pavilionul naţional
Macellariu Horia de la 1 iunie 1937 până la 31 octombrie 1937 a în faţa tuturor Marinelor străine participante. Aspectul marţial și
fost membru în Comisia de supraveghere a lucrărilor de transformare marinăresc a navei și a echipajului a fost remarcat și distins cu laude
a monitoarelor tip Brătianu – lucrări executate la Galaţi de Arsenalul de către dl. ministru al Aerului și Marinei. La 22-25.II. în timpul
Marinei și Soc. Concordia – Ploiești. Ofiţerul mi-a fost de un mare manevrei a fost detașat cu Escadrila de Distrugătoare în regiunea
ajutor pentru supravegherea, executarea lucrărilor, urmărind de Caliacra – Balcic – Ecrene pentru a supraveghea apele teritoriale și
aproape în detalii executarea și reluând la timp tot ce era nevoie limitrofe cu Bulgaria, misiune de care s-a achitat cât se poate de bine,
pentru buna terminare, completare a navelor. În timpul cât am procedând cu tact și discreţie, dând dovadă de curajul răspunderii în cel
lipsit din ţară mi-a ţinut locul ca șef al comisiei de supraveghere. mai înalt grad și luând măsuri foarte judicioase pentru îndeplinirea
[...] Calmul și temeinicele sale cunoștinţe profesionale îi asigură misiunii delicate ce i s-a încredinţat. Ofiţer eminent de marină.

document 2014 1 (63) 77

studii/documente
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1939 la 31 octombrie 1940
[...] Comandorul Macellariu Horia prezentat la Comandamentul
Marinei la 29 noiembrie 1939, a îndeplinit până la data de 17 mai
1940, când a fost mutat la M.A.M., în funcţia de subșef de Stat
Major. În această calitate a dirijat și coordonat lucrările Secţiei I și
IV și a avut diferite însărcinări speciale; nu am decât cuvinte de laudă
asupra modului cum s-a achitat de toate îndatoririle sale, punând
în slujba serviciului o inteligenţă vie, o concepţie clară și mult spirit
de metodă. Este un ofiţer eminent în toate privinţele.
[...] Nu pot decât să-i aduc laude de modul elegant cum își face
datoria și să-l recomand șefilor viitori cu toată căldura, pentru a fi
utilizat în filonul Marinei. De la 11 mai 1940 până la 9 septembrie
1940 a îndeplinit funcţia de Secretar General la M.A.M. pentru
Marină. Posedă o cultură generală și de specialitate foarte întinsă ceea
ce i-au permis să poată face faţă cu deosebită competenţă multiplelor
chestiuni militare și de comerţ ce i s-au prezentat spre soluţionare.
Ofiţer serios și cu mult fond. Se poate conta pe serviciile sale în toate
momentele, fie ele cât de grele.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1940 la 31 octombrie 1941
[...] 1 noiembrie 1940-1 februarie 1941. A continuat a
îndeplini funcţia de Secretar General. Sănătos și rezistent, cu mare
putere de muncă, lucrează fără a precupeţi timpul. Cunoscător al
problemelor marinei militare și comerciale a știut să le rezolve cu
tact, dând soluţii logice. Graţie cunoștinţelor sale de drept a contribuit
cu folos la elaborarea ultimelor legi privind marina comercială și la
soluţionarea problemelor delicate cu caracter internaţional ce s-au
pus în această materie. Ofiţer foarte serios și conștiincios pe care se
poate conta în orice împrejurare.
[...] 1 februarie-31 octombrie 1941. În acest interval de timp
comandorul Macellariu a îndeplinit funcţia de șef al Statului Major
al Marinei din M.St.M. și, începând de la 22 iunie – intrarea în
război, din Marele Cartier General.
[...] Marile repere ale activităţii comandorului Macellariu sunt
următoarele: a organizat Statul Major al Marinei din M.ST.Major
(M.C.G.) și a conlucrat în Comandamentul Marinei la organizarea
de pace și la mobilizarea Marinei pe anul 1941/42, precum și la
programele și directivele de instrucţie; a făcut propuneri pentru
Directivele Operative Speciale nr. 7 și 8 relativ la întrebuinţarea
Marinei în război; a contribuit la organizarea unui joc de război
desfășurat la M.ST.Major cu cd-ţii operativi din M.N. Terestră
și navele române și germane; a colaborat la revizuirea planului
de instruire al Marinei; a ajutat pe șeful M.C.G. în conducerea
operaţiilor în sectorul [...] de la intrarea în război a Iugoslaviei
25/3/1941; de la 29/6-25/8 a elaborat ordinele M.C.G. relative la
conducerea operaţiilor Marinei și la colaborarea cu armata terestră
și aviaţie; la 25/8 cdorul Macellariu a fost atașat pe lângă Misiunea
Mobilă Germană din București, căreia i se subordonaseră Forţele
Maritime Române, în calitate de șef la St.Major al Marinei și delegat
al M.C.G. Pe lângă atribuţiile arătate mai sus, cdorul Macellariu a
mai condus [...] de suprafaţă la Șc. Sup. de Război. În multiplele sale
întrebuinţări cdorul Macellariu a reconfirmat pe deplin excelenta
sa pregătire profesională și remarcabilele sale însușiri de eminent
marinar. Un bun ofiţer superior care are deschis drumul spre treptele
înalte ale Marinei.
78
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1941 la 31 octombrie 1942
[...] La data de 26 ianuarie 1942 comandorul Horia Macellariu
ia comanda Escadrilei de Distrugătoare. Sănătos – suportă foarte
ușor greutăţile războiului, posedă foarte bune aptitudini fizice.
Autoritar și energic. Dotat cu spirit de iniţiativă foarte dezvoltat.
Este foarte hotărât în toate acţiunile și fără șovăire. Dotat cu voinţă
și putere de muncă remarcabile. Inteligenţă superioară. Judecată
plină de discernământ. În toate acţiunile este condus de un bun simţ
metodic și practic ceea ce îl conduc la realizări mari și în minimum de
timp. Foarte capabil în toate domeniile ceea ce denotă o cultură atât
profesională cât și generală desăvârșită. Are o educaţie militară aleasă.
Caracter ferm – simţul onoarei și al datoriei îi sunt mai presus de orice.
Răspunderea și-o asumă în orice situaţie. Foarte pătruns de necesitatea
acestei lupte, depune eforturi remarcabile dând dovadă de un mare
spirit de sacrificiu, calităţi ce a știut să le însufleţească subalternilor
până la entuziasm. Prin munca metodică din fiecare zi adesea fără
odihnă – prin calităţile sale excepţionale de om și militar a ridicat
Escadrila de Distrugătoare la un nivel care face fală și onoare Marinei.
S-a interesat până în cele mai mici detalii de starea întregului material
al armamentului și a instrucţiei pentru menţinerea antrenamentului
căutând ca valoarea combativă să fie menţinută la un nivel cât mai
ridicat. Execută ordinele prompt și fără să le discute. Prin felul de
a se comporta este urmat în operaţiuni de subalterni cu încredere și
dragoste – ceea ce înseamnă că [sic!] comandorul Macellariu este
un adevărat comandant. Acest comandant, cu calm și hotărâre, cu
încrederea subalternilor, cu spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în
cele 10 rânduri când a luat contact cu inamicul – a condus Escadrila de
Distrugătoare: în 33 de misiuni de siguranţă a convoaielor; 8 misiuni
de minare unde a avut în subordine și unităţi de război sub pavilion
german, trecând prin ape infectate de mine și submarine inamice și
suportând bombardamente aeriene fără a avea vreo pierdere. Toate
aceste fapte de arme fac cinste și glorie comandorului Horia Macellariu
– fapte care vor fi înscrise cu litere de aur în istorie și în tradiţia
Marinei. Comandamentul german este în admiraţia acestui ofiţer
și nu are decât cuvinte de laudă despre calităţile lui excepţionale de
comandant de război. A fost citat prin ordinele de zi pe F.N.M. nr. 71,
84, 92, 97, 107, 119, 120, 124, 131, 134, 135; de Divizia de Mare
cu Ord. de zi nr. 32 și de Subsecretariatul de Stat al Marinei cu nr.
3770 și nr. 15533. A fost distins de Germani cu Ordinul „Crucea de
Fier cl. a II-a” și Vulturul German cl. I-a cu spade. A fost propus de
subsemnatul la Ordinul Mihai Viteazul cl. III.
[...] Cdorul Macellariu este un eminent ofiţer de Stat Major,
înzestrat cu cele mai frumoase calităţi pe care le-a aplicat cu o disciplină,
tenacitate și capacitate extraordinară pe câmpul tactic, demonstrând a
fi și un perfect marinar de larg. A luat și jonglat pe câmpul tactic și în
acţiune cele mai judicioase măsuri. Dotat cu o rezistenţă neînchipuită, cu
un larg spirit de sacrificiu a denotat mult curaj în acţiunile și misiunile
sale mai grele din larg. A realizat dezideratul acestei comande: menit
de a se crea un nou suflu și ascendent între nave în care să se evidenţieze
mândria naţională și a atmosferei proprie românească ce fusese slăbită de
Forţa Navală și în mare parte datorită ambiţiilor organelor germane.
A făcut eforturi și i s-a dat tot sprijinul de Divizia de Mare pentru
menţinerea în optime condiţii a eficienţei de luptă a navelor.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1942 la 31 octombrie 1942
[...] De la 1 noiembrie 1942 la 23 aprilie 1942. A comandat
în continuare Escadrila Distrugătoare (4 nave). Menţin frumoasa
notare ce i-am dat în detaliu anul trecut. Pe timpul de la 1/XI/942
1 (63) 2014 document

la 23/IV/1943 a mai executat cu navele Escadrilei de Distrugătoare
următoarele misiuni de escortă:1 escortă pe distanţa Cap Turtucaia –
Constanţa, 2 Sulina – Odessa, 1 Sulina – Sevastopol, 28 Constanţa
– Sevastopol, 6 Constanţa – Bosfor, 1 Bosfor – Burgas, 4 pe distanţe
mai scurte, precum și 3 operaţiuni de minare. Toate misiunile au fost
executate în condiţii f. bune, urmând a duce la destinaţie toate vasele
de transport, cu excepţia vasului petrolifer „Ossag” (torpilat de un
submarin inamic la ieșirea din Bosfor și care totuși a reușit să se salveze
reintrând în Bosfor) și a torpilării vasului S.M.R. „Suceava” pentru
care nu poate fi adusă nici o culpă ofiţerului, ambele fiind riscuri de
război. Pentru activitatea în război a ofiţerului și propunerilor ce
i-am făcut anul trecut, i s-a acordat Ordinul militar „Mihai Viteazul
cls. III”, iar de la germani a primit „Crucea de Fier cls. I-a”.
[...] Comandorul Macellariu Horia a continuat să comande
Escadrila de Distrugătoare până la 23 aprilie 1943, când a luat
comanda Forţelor Maritime, deţinând mai departe și comanda
Escadrilei până la 8.V.1943. Sănătos și rezistent, cu multă
prestanţă. Autoritar, sever cu subordonaţii faţă de care are câteodată
impulsivităţi pe care ar trebui să le tempereze. Energic, are multă
putere de muncă și spirit de iniţiativă, perseverent și hotărât. Dotat
cu inteligenţă superioară și mult spirit de metodă. Posedă o frumoasă
cultură generală și profesională. Educaţie militară desăvârșită. Are
un dezvoltat simţ al onoarei și al demnităţii. Atât la comanda Esc.
de Distrugătoare, cât și la acea a Forţelor Maritime și-a îndeplinit
îndatoririle în mod cu totul lăudabil. În intervalul de timp de la
1.XI.1942 la 8.V.1943, Escadrila de Distrugătoare de sub comanda
sa a executat cu succes 69 misiuni în ape controlate de inamic,
contracarând acţiunea agresivă ce inamicul a întreprins prin mine,
submarine și aviaţie. A luat parte și condus personal 22 din aceste
misiuni de convoiere și 3 operaţiuni de minare. În misiunile ce a
condus personal îmbarcat la bordul navelor, a avut să facă faţă la 3
atacuri aeriene și 4 atacuri de submarine, unele concomitente, altele
separate. În toate situaţiile grele în care s-a găsit a făcut dovada
calităţilor sale remarcabile de bravură, pricepere și hotărâre și a dus
la bun sfârșit misiunea ce i-a fost încredinţată. La comanda Forţelor
Maritime a luat hotărâri juste corespunzătoare situaţiilor. A pus
multă stăruinţă să asigure echipajelor o hrană îndestulătoare și bună.
Unităţile Forţei au făcut dovada că sunt bine pregătite pentru a-și
îndeplini misiunea. La tragerile de calibru a trei distrugătoare, la
care am asistat, am constatat foarte bune rezultate la un distrugător
și bune la altul. În relaţiile sale cu germanii a știut să se impună prin
pricepere și printr-o hotărâtă afirmare de demnitate.
[...] Comandorul Macellariu, în cursul acestui an, prin
îndeplinirea a două din cele mai importante comenzi: a Escadrilei
de Distrugătoare și a Forţelor Navale Maritime a dovedit a poseda
foarte alese însușiri de comandant de mare unitate. Neclintit la postul
său de comandă, îmbarcat sau la ţărm, în cele mai grele situaţii de
război, prin care marina noastră a trecut, s-a achitat în mod lăudabil,
fiind un f. frumos exemplu de bravură, perseverenţă, pricepere și
devotament pentru subalternii săi, care l-au urmat cu încredere și
disciplină. Comandant de mare unitate, foarte distins, căruia îi este
deschis drumul spre treptele cele mai înalte ale ierarhiei. Merită a
înainta la gradul de contraamiral.
Foaia calificativă
de la 1 noiembrie 1943 la 31 octombrie 1944
[...] Contraamiralul Macellariu a comandat Forţele Navale
Maritime până la 28 sept. 1944 când a fost mutat la comanda
Școlilor Marinei. Pentru timpul de la 2 februarie la 23 august 1944
document 2014 1 (63)
studii/documente
urmează să fie notat de predecesorul meu. Menţin în totul aprecierile
ce am făcut în notarea anterioară referitor la foarte bunele aptitudini
fizice, intelectuale și militare ale acestui distins ofiţer amiral. De la
1 noiembrie 1943 până la 1 februarie 1944 a continuat să conducă
operaţiunile Forţei Maritime cu aceeași pricepere și hotărâre. Cu
prilejul preluării submarinelor și materialului italian de la personalul
„badogliot” care nu a mai voit să lupte alături de germani, a acţionat
energic și prompt, asigurând astfel reușita operaţiei. De la 23/24 august
până în momentul când a primit comunicarea declanșării de război
faţă de Germania, a reușit graţie tactului său și a relaţiilor personale cu
amiralul german să înlăture o agresiune a forţelor germane din port și
să se elibereze de aceste forţe fără pierderi. După venirea la Constanţa
a forţelor sovietice a fost numit Comandant al Dobrogei. În baza însă
a unei hotărâri superioare a fost rechemat pentru a se ușura relaţiile
dintre Comandamentul român și cel sovietic, care a manifestat vădit
neîncredere. Este un foarte bun ofiţer amiral.
[...] 15 februarie 1944-23 august 1944. În tot timpul
acesta contraamiralul Macellariu H. a comandat Forţele Navale
Maritime. S-a distins în mod deosebit în această comandă, pe care
a exercitat-o în cea mai grea perioadă prin care a trecut vreodată
Marina noastră. Misiunea Marinei noastre era de a apăra coasta.
Și-a îndeplinit această misiune în mod ofensiv. A reușit să lucreze
cu multă abilitate, îndeplinindu-și misiunea și păstrându-și forţele
aproape intacte. O altă misiune a fost aceea de escortă a convoaielor
noastre de aprovizionare a trupelor din Crimeea și evacuărilor din
Transnistria, de care Forţa Navală Maritimă de asemenea s-a
achitat în mod lăudabil. În sfârșit una din cele mai grele misiuni a fost
aceea a evacuării trupelor din Crimeea, care, spre marea surprindere
a tuturor, a reușit cum nu se putea mai bine. Pe timpul acestei grele
misiuni contraamiralul Macellariu a stat neclintit zi și noapte la
postul său de comandă și și-a dirijat unităţile cu pricepere și abilitate.
Pentru calităţile sale dovedite în aceste grele împrejurări a fost citat
de mai multe ori prin ordine de zi pe S.S.M. și pe Naţiune, fiind
decorat și conferindu-i-se în mod excepţional pentru Forţa Navală
Maritimă „Stindardul Ordinul Mihai Viteazul”. Ofiţer comandant
de marină foarte distins, căruia i se poate încredinţa orice comandă
și orice funcţiune în cadrul marinei.
Foaia calificativă de la 1 noiembrie 1944 la 6 martie 1945
[...] Contraamiralul Macellariu a continuat a funcţiona la
comanda Școlilor Marinei, pe care le-a condus cu aceiași pricepere
deosebită și conștiinciozitate ca și până la această dată. Ofiţer distins
și de mare valoare, care face cinste Marinei Regale.
Rear-Admiral Horia Macellariu
in the vision of his chiefs
Prof. univ. Valentin Ciorbea, Ph.D.
Abstract: Rear-admiral Horia Macellariu is one of the
most representative personalities of the Romanian Royal
Navy. During his career he had laudatory appreciations
from his chiefs. Because of his special tact he conducted
difficult missions at the Black Sea.
Keywords: Rear-admiral Horia Macellariu, Navy
Forces, Constanţa, August 23, 1944, flotilla
NOTE
1
Universitatea „Ovidius” din Constanţa.
2
Pe larg vezi Marian Moşneagu, Dicţionarul marinarilor români, Bucureşti,
Editura Militară, 2007, pp. 283-289.
79
studii/documente
REORGANIZAREA ARMATEI ROMÂNE
ÎN PERIOADA 1945-1947
Colonel (r) prof. univ. Dr. Alesandru DUŢU
S fârșitul celui de-al
Doilea Război
Mondial a găsit Armata
Română victor ioasă pe
frontul din Cehoslovacia, în
apropiere de Praga, alături
de armatele statelor care
constituiseră coaliţia Naţi-
unilor Unite. În momentul
marii victorii de la 9 mai
1945, efectivele se ridicau la
circa 420.000 de militari, din
care peste 180.000 se aflau pe
front. Dificultăţi de trans-
port, dar și interese de ordin
Generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu
politic, au făcut ca aceștia din
urmă să staţioneze circa o lună în zona păduroasă din podișul
Boemiei, să se deplaseze apoi spre ţară, pe jos, începând cu
9 iunie, să staţioneze din nou (în carantină), de la 9 iulie, în zona
de graniţă din vestul ţării, și numai după circa 10 zile să continue
marșul spre garnizoanele de pace, în care au ajuns, succesiv, până
la sfârșitul lunii septembrie 1945.
O problemă importantă (și prioritară) pentru conducerea
armatei după ajungerea marilor unităţi în garnizoanele de
dislocare, a reprezentat-o desconcentrarea armatei, reducerea
efectivelor permiţând, în același timp, Marelui Stat Major să
facă faţă numeroaselor exigenţe ale Comisiei Aliate de Control1.
Problema a constituit și o preocupare a partidului comunist,
care a perceput imediat importanţa acţiunii pentru a desfășura
activităţi de propagandă în rândul militarilor2. În cadrul acestui
proces, până în toamna anului 1945, au fost desconcentraţi și
trimiși la vatră 224.531 de militari, din care 4.601 ofiţeri, 2.998
subofiţeri și 216.932 trupă, efectivele reducându-se la 206.736
militari (18.183 ofiţeri, 38.831 trupă și 149.716 trupă)3. În
aprecierea generalului Costin Ionașcu desconcentrarea s-a făcut
în perfectă ordine și fără niciun accident. În perioada următoare
au fost desconcentrate contingentele mai tinere: începând cu
1 iunie 1946 până la 1 septembrie4 și între 15 septembrie până
la 10 decembrie 19465.
Deși nu mai dispunea de libertate de acţiune, Marele
Stat Major a întocmit, imediat după război, numeroase studii
referitoare la cadrul general al armatei în perioada de pace,
urmărind menţinerea unor mari unităţi și unităţi cu efective
suficiente, bine încadrate și dotate, care să corespundă nevoilor
de instruire și de apărare a ţării, păstrându-se între arme proporţia
ieșită din experienţa războiului6.
Prin Nota întocmită la 21 iunie 1945 de șeful Secţiei 3
a Marelui Stat Major pentru generalul Costin Ionașcu în
eventualitatea punerii acestor chestiuni la Moscova, cu prilejul
participării la marea paradă militară prilejuită de încheierea
războiului, se propunea menţinerea, în cadrul Armatei Uscat, a
15 divizii de infanterie, cavalerie și munte, a unităţilor de pionieri,
80
transmisiuni, pontonieri, artilerie anticar, auto etc., precum și
a Diviziei ,,Tudor Vladimirescu-Debreţin”. În situaţia în care
pe teritoriul Uniunii Sovietice s-ar fi format și alte divizii din
prizonieri de război români se considera că acelea puteau fi
încadrate în Armata Română, dar în niciun caz nu puteau înlocui
diviziile care au luptat pe front7.
Între concepţia Marelui Stat Major și a Ministerului de
Război erau însă diferenţe de vederi de vreme ce generalul
Constantin Vasiliu-Rășcanu, ministrul de Război, cerea (în
aceeași zi) șefului Marelui Stat Major să studieze organizarea
și încadrarea armatei într-un plafon de 120.000 oameni8 (din
care 13.500 pentru Aeronautică și 5.000 pentru Marină), cadrul
organizatoric pentru Armata de Uscat urmând să includă 3
inspectorate generale de armată, 5 comandamente teritoriale și
10 divizii (6 de infanterie, 2 de munte și 2 de cavalerie)9.
La rându-i, Secţia 5 din Marele Stat Major considera, la
10 august 1945, că structura viitoare a armatei trebuia să fie
condiţionată pe de o parte, de caracteristicile terenului, mărimea
și particularităţile frontierelor de apărat, potenţialul industrial,
calităţile de adaptare a personalului în mânuirea mijloacelor moderne
de luptă, iar pe de altă parte de experienţa marelui război recent și
de necesităţile viitorului10. Apreciind realist situaţia României în
acei ani, specialiștii militari români considerau că baza armatei
nu poate fi decât infanteria11 sprijinită de o artilerie puternică,
de blindate și motorizate, care să reprezinte 20-25% din totalul
trupelor terestre. În domeniul Aeronauticii se recomanda să
se pună accentul pe aviaţia de vânătoare, apreciată ca o armă
defensivă de primă necesitate pentru armatele mici, pe unităţile de
parașutiști (eventual trupe aeropurtate), pe unităţile de artilerie
antiaeriană și pe formaţiunile de apărare pasivă12.
În pofida impunerilor Comisiei Aliate de Control, ideea
directoare care a călăuzit activitatea Marelui Stat Major în
ceea ce privește efectivele armatei a constat în menţinerea
unor unităţi cu efective suficient de tari, bine încadrate și dotate
care să răspundă în cât mai bune condiţii nevoilor de instrucţie și
eventualelor misiuni operative ce ar putea surveni, păstrând însă
proporţia ieșită din experienţa războiului care a luat sfârșit13. În
realitate a trebuit să se ţină seama în principal de exigenţele
Comisiei Aliate de Control (partea sovietică), care a luat în
calcul cu totul alte priorităţi.
În conformitate cu exigenţele factorului extern, care limita
din ce în ce mai mult efectivele viitoare ale armatei, la 25 iulie
1945, Marele Stat Major a emis Instrucţiunile generale nr. 56.500
prin care a stabilit comandamentele, unităţile și formaţiunile
care urmau să rămână în fiinţă, unităţile și formaţiunile nou
înfiinţate, dislocarea lor pe teritoriul naţional, normele pentru
desconcentrarea unităţilor. Cu acest prilej au fost desfiinţate
Diviziile 10, 11 și 19 Infanterie, 3 Munte și 9 Cavalerie, o
parte din comandamente și unităţi fiind întrebuinţate în
cadrul procesului de reorganizare a armatei. Concomitent, au
fost înfiinţate Brigada 1 Care de Luptă, centrele de instrucţie,
atelierele de reparaţii și armament (câte unul de fiecare
1 (63) 2014 document

comandament teritorial). În general, s-a căutat să se păstreze
în organizarea de pace nucleele necesare pentru instruirea
personalului. În urma acestor operaţiuni efectivele armatei
s-au redus la 206.730 oameni (18.183 ofiţeri, 34.581 subofiţeri,
4.250 maiștri, 149.716 trupă), acestora adăugându-li-se
7.724 oameni angajaţi în îndeplinirea sarcinilor de armistiţiu
(960 ofiţeri, 422 subofiţeri 53 maiștri, 6.298 trupă). Apoi
(15 august 1945), au fost primite în Armata Română (prin decret-
regal) cele două divizii de voluntari (,,Tudor Vladimirescu-
Debreţin” și ,,Horia, Cloșca și Crișan”) constituite pe teritoriul
Uniunii Sovietice din prizonieri de război români14. Pusă în
practică la scurt timp după desfiinţarea altor divizii române care
acţionaseră eroic pe frontul antihitlerist, până la victoria finală,
decizia de integrare a celor două mari unităţi, constituite de
către sovietici, a avut un evident caracter politic, urmărindu-se
punerea la dispoziţia guvernului dr. Petru Groza, a unei forţe
militare loiale, care să poată fi folosită în caz de nevoie.
În urma acestor măsuri s-a ajuns la următoarea structură
organizatorică a Armatei Operative: Armata 1 (Corpul 4
Armată cu Diviziile 6 și 21 Infanterie și 8 Cavalerie Purtată;
Corpul 6 Armată cu Diviziile 1 Cavalerie și 18 Infanterie;
Corpul de Munte cu Diviziile 1 și 2 Munte15) și Armata 4
(Corpul 2 Armată cu Diviziile 1 Gardă, 9 Infanterie și „Tudor
Vladimirescu”; Corpul 7 Armată cu Diviziile 2, 3 Infanterie și
„Horia, Cloșca și Crișan” și Brigada 1 Care de Luptă), ambele
armate fiind subordonate Grupului de Armate „Sud”, comandat
de mareșalul F.I. Tolbuhin (Armata 4 la 14 iulie și Armata 1
la 25 iulie 1945); cu puţin timp înainte (1 iunie 1945) au fost
înfiinţate trei inspectorate de armată, care au fost învestite cu
atribuţii de control și supraveghere a instrucţiei și disciplinei în
unităţile și marile unităţi din compunerea Armatei de Uscat,
mai puţin în școlile militare care depindeau direct de direcţiile
de arme din Ministerul de Război.
În final, în august 1945, Armata de Uscat avea în compunere
2 comandamente de armată cu 5 comandamente de corpuri
de armată, 9 divizii de infanterie, 2 divizii de munte, 2 divizii
de cavalerie, 1 brigadă de care de luptă și 1 brigadă de artilerie
anticar. Tot în compunerea Armatei de Uscat intrau cele
5 comandamente teritoriale, cu misiunea principală de a asigura
Armata de Uscat din punct de vedere tehnico-material și al
efectivelor, centrele de instrucţie și școlile militare ale armelor
terestre, formaţiunile de servicii etc. În total, Armata de Uscat
dispunea de 27 regimente de infanterie, 16 regimente de
artilerie ușoară (divizionară), 2 regimente de artilerie călăreaţă,
2 regimente de artilerie moto, 5 regimente de artilerie grea (de
corp de armată), 2 regimente de artilerie anticar, 9 divizioane de
artilerie de munte, 11 regimente de cavalerie, 1 regiment de gardă
călare, 1 divizion de roșiori purtat, 18 batalioane de vânători de
munte, 2 regimente de care de luptă, 5 regimente de pionieri,
5 regimente de transmisiuni, 5 regimente de căi ferate, 1 batalion
de pontonieri fluvii, 1 batalion de pontonieri râuri, 1 batalion de
gardă regală, 7 centre de instrucţie, 1 școală superioară de război,
7 colegii militare, 59 cercuri teritoriale, 72 comenduiri de piaţă,
formaţiuni de servicii, justiţie militară, depozite, stabilimente
militare etc.16. Efectivele stabilite Armatei de Uscat totalizau
157.453 oameni, dintre care 77.304 pentru gruparea operativă
și 80.134 pentru cea teritorială.
Aeronautica Militară dispunea de Divizia de Aviaţie
(rezultată prin transformarea Corpului 1 Aerian) cu
3 escadre aeriene și 7 flotile de aviaţie (2 de vânătoare, 2 de
bombardament, 1 de asalt, 1 de informaţii și 1 de aerotransport), de
Centrul de Instrucţie al Aviaţiei, Divizia de Artilerie Antiaeriană
document 2014 1 (63)
studii/documente
(cu 2 brigăzi a 2 regimente
și Centrul de Instrucţie
al Artileriei Antiaeriene),
Comandamentul Geniului
Aeronautic cu 3 regimente
(aerotransport, pândă și
alarmă și pionieri aeronautică),
Comandamentul Depozitelor
de Aeronautică (5 grupări
de depozite și ateliere
de materiale de aviaţie,
artilerie antiaeriană și geniu
aeronautic), Școala Militară
de Ofiţeri, Subofiţeri și
Maiștri de Aviaţie, Școala de
Ofiţeri, Subofiţeri și Maiștri
de Artilerie Antiaeriană și
alte formaţiuni de deservire17.
Structura Aeronauticii
a respectat, prin urmare, Generalul de divizie Costin Ionaşcu
principiile de organizare ale
Armatei de Uscat, realizându-se o separare a compartimentelor
necesare pregătirii de război de cele teritoriale, precum și organizarea
pe arme separate. La sfârșitul războiului, situaţia aviaţiei române
era extrem de grea, niciun avion neputându-se deplasa în zbor fără
aprobarea Comandamentului sovietic18.
Marina Militară avea în compunere Comandamentul
Litoralului Maritim și Fluvial (Flotila de Dragaj Maritim,
Parcul de Nave, Batalionul de Infanterie Marină, Batalionul
de Artilerie Marină, Batalionul de Geniu Marină, Depozitul
Maritim de Echipaje și Materiale, comandamente militare de
porturi), Comandamentul Forţelor Fluviale (Flotila de Dragaj
Fluvial, 3 sectoare fluviale, Depozitele Fluviale de Echipaje și
Materiale Fluviale), Comandamentul Forţelor Maritime (în
lipsa navelor a fost menţinută doar o permanenţă), Școala Navală,
Școala de Submaiștri, Institutul Tehnic Naval, Arsenalul Marinei
și alte formaţiuni și servicii19. În total, efectivele Marinei erau,
în vara anului 1945, de 4.548 militari, sub nivelul documentelor
normative care le stabiliseră la 5.00020. După ce la 12 octombrie
1945 guvernul sovietic a restituit primul grup de nave românești
(18 de luptă și 23 de comerţ) din cele capturate în septembrie
1944, la scurt timp, la cererea Comisiei Aliate de Control (26
noiembrie 1945) au fost desfiinţate sectoarele fluviale, care
asigurau Flotilei de Dragaj datele informative necesare activităţii.
În locul lor a fost înfiinţată Secţia de Vedete Fluviale.
Grănicerii aveau în compunere Comandamentul Trupelor
de Grăniceri (2 brigăzi, fiecare cu câte 2 regimente), 1 batalion
de grăniceri pentru apărarea valorilor Băncii Naţionale și a
stabilimentelor financiare, ateliere de reparaţii și formaţiuni de
servicii. Cei 12.000 de militari care încadrau trupele de grăniceri
erau insuficienţi pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale.
Pentru remedierea situaţiei, în octombrie 1945, s-a aprobat
sporirea efectivelor grănicerilor la 20.000 de militari, ceea ce
a permis înfiinţarea a încă unui comandament de brigadă,
a 2 regimente și a Centrului de Instrucţie Grăniceri. Prin aceste
măsuri densitatea efectivelor de grăniceri pe km de frontieră s-a
mărit în medie de la 2 la 5 oameni și s-a realizat o încadrare de
ofiţeri faţă de subofiţeri și militari în termen de 1/29 și cu subofiţeri
faţă de militarii în termen de 1/9. În 1945, grănicerii asigurau paza
frontierei de stat mai puţin pe graniţa de est și de nord-est unde
Comisia Aliată de Control nu a permis instalarea lor.
81
studii/documente
1945. Generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu la Oradea,
cu ocazia inspecţiei pe front
Jandarmii, organizaţi ca un corp auxiliar în subordinea
Ministerului de Interne, erau constituiţi în Inspectoratul
General al Jandarmeriei (12 inspectorate teritoriale organizate pe
câte 4-6 legiuni, 1 legiune de jandarmi C.F.R., Școala de Ofiţeri
Jandarmi, Depozitul General de Materiale al Jandarmeriei,
Atelierul de Reparaţii Auto-Moto și alte formaţiuni. În august
1945 efectivele jandarmilor erau de 14.050 militari.
Concomitent, în iunie 1945, Corpul Pompierilor Militari
a fost scos din compunerea armatei și trecut în subordinea
Ministerului Afacerilor de Interne, unde a fost reorganizat sub
denumirea de Inspectoratul Pompierilor.
La nivelul Ministerului de Război, acţiunile de reorganizare au
vizat cu precădere înlocuirea verigilor inadecvate condiţiilor de pace,
reducerea organelor centrale de conducere, degrevarea organelor de
concepţie de sarcini administrative etc. Prin Decizia ministerială nr.
1.015 din 26 iulie 1945 s-a precizat că Subsecretariatul de Stat al
Armatei de Uscat este organ de pregătire materială, organizare, dotare,
instrucţie, administraţie, întreţinere, încadrare, justiţie, disciplină și
control21 pentru toate comandamentele, unităţile și formaţiunile
acestei categorii de forţe armate.
Reorganizarea armatei a atras după sine desfiinţarea unor
reprezentanţe ale Ministerului de Război în diferite instituţii
de stat și organizaţii economice, precum și a unor instituţii
și organisme destinate conducerii activităţii de producţie a
materialelor de război. Sarcinile în acest domeniu au fost preluate
de Subsecretariatul de Stat al Industriei de Stat, destinat să se
ocupe nemijlocit de adaptarea industriei de război la producţia
de pace, de controlul și îndrumarea administraţiilor publice
autonome ale stabilimentelor industriale ale armatei și a
întreprinderilor dirijate de acestea, de coordonarea producţiei
industriale de stat și asigurarea execuţiei comenzilor de
materiale cerute de departamentele și serviciile publice. Sub
controlul și îndrumarea Subsecretariatului de Stat al Industriei
de Stat au trecut Administraţia Comercială a Stabilimentelor
Industriale ale Marinei (A.S.I.M.), Administraţia Comercială
a Stabilimentelor Industriale ale Aeronauticii (A.S.A.M.),
Regia Autonomă Industrială Aeronautică Română (I.A.R.). În
subordinea Ministerului de Război au rămas Arsenalul Armatei
Târgoviște, Fabrica de Pulberi Dudești, Pirotehnia Armatei
Valea Sadului, Fabrica de Materiale de Protecţie, Poligonul de
Experienţe Sudiţi și Laboratorul de Experienţe al Armatei. Pe
lângă fiecare comandament teritorial a luat fiinţă câte un atelier
de reparat armament. Celelalte stabilimente militare au trecut în
subordinea Ministerului Industriei și Comerţului, adaptându-și
82
activitatea la producţia de pace. Întreprinderile aflate în planul de
mobilizare industrială a armatei, care lucrau pentru îndeplinirea
prevederilor Convenţiei de Armistiţiu și-au continuat activitatea.
La aceste unităţi, în scopul evitării scăderii producţiei ce s-ar
fi produs prin încorporarea specialiștilor în unităţi militare sau
prin plecarea personalului civil în alte locuri de muncă mai
bine plătite, a fost menţinută valabilitatea măsurilor privind
mobilizarea pentru lucru și ordinele de scutire de concentrare.
Teritoriul ţării a fost împărţit în 5 comandamente teritoriale
(2, 4, 5, 6 și 7) cărora l-au fost subordonate toate elementele
neîndivizionate, formaţiunile de servicii, stabilimentele
industriale și cercurile teritoriale.
Efectivele fixate pentru acest cadru organizatoric s-au ridicat
la 184.418 oameni (din care 17.543 ofiţeri, 27.371 subofiţeri și
maiștri) repartizate astfel: 80.131 pentru Armata de Interior,
77.307 pentru Armata Operativă, 5.000 pentru Marină și 21.983
pentru Aeronautică. În afara acestora mai erau folosiţi 960
ofiţeri, 475 subofiţeri și 6.289 trupă pentru activităţile Comisiei
Române pentru Aplicarea Convenţiei de Armistiţiu, precum și
14.000 oameni pentru jandarmi și 12.000 pentru grăniceri22.
În ceea ce privește proporţia încadrării armelor cu ofiţeri
și subofiţeri, ponderea cea mai mare a continuat s-o deţină
infanteria cu 36% la ofiţeri, faţă de 11% cât avea cavaleria,
21% artileria, 9% geniu și cu 35% la subofiţeri faţă de 10% la
cavalerie, 16% la artilerie, 7% la geniu. Încadrarea cu militari în
termen a unităţilor era neomogenă. În timp ce unele unităţi
aveau efectivele asigurate din contingentele tinere (1945 și 1944),
altele erau încadrate cu oameni mai vârstnici. În octombrie 1945,
din cei 145.690 oameni-trupă care încadrau armata, 113.817 se
aflau în compunerea Armatei de Uscat, 12.742 la Aeronautică,
3.808 la Marină, 10.292 la Grăniceri și 5.031 la Jandarmi.
Pe contingente situaţia se prezenta astfel: 68.315 – contingentul
1945, 61.181 – contingentul 1944, 9.687 – contingentul 1943,
5.317 – contingentul 1942 și 2.777 – contingentul 1941. Pentru
economii bugetare efectivele unităţilor operative au fost reduse în
medie cu 16%, ceea ce a făcut ca în toamna anului 1945 efectivele
diviziilor să se reducă la 2.500 de oameni23. În urma măsurilor de
reorganizare s-a ajuns ca la sfârșitul anului 1945 contingentele
1944 și 1945 să reprezinte 94% din totalul efectivelor armatei.
Ca și la ofiţeri și subofiţeri, infanteria avea ponderea cea mai
mare și la soldaţi și gradaţi 27,12% din totalul efectivelor faţă
de 8,8% la cavalerie, 19% la artilerie și 14,22% la geniu.
Unele modificări s-au efectuat și în componenţa unităţilor
și marilor unităţi, în structura diviziilor de infanterie și cavalerie
fiind introdus cel de-al doilea regiment de artilerie, iar la diviziile
de munte numărul batalioanelor de vânători de munte fiind sporit
cu încă trei. Concomitent, companiile de aruncătoare calibrul
120 mm au intrat în compunerea batalionului de specialităţi și
armament greu din cadrul regimentului de infanterie. La aviaţie
au fost reînfiinţate comenzile de flotile (desfiinţate în decembrie
1944), fiecare având 2-3 grupuri a câte 2-3 escadrile de aviaţie,
subordonate escadrelor aeriene în cadrul Diviziei de Aviaţie24.
La 16 octombrie 1945, șeful Marelui Stat Major raporta
regelui Mihai I că procesul de reorganizare a armatei a fost
încheiat, ajungându-se la următorul cadru organizatoric:
operativ: Armatele 1 și 4, Corpurile 2, 4, 6, 7 Armată și 5
Munte, Diviziile 2, 3, 6, 9, 18, 21 Infanterie, 1 Gardă, „Tudor
Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, 1 și 2 Munte, 1 și
8 Cavalerie, Brigada 1 Care de Luptă și Brigada 1 Artilerie
Anticar; interior: Casa Militară Regală, cu Batalionul Gardă
Regală și Regimentul Gardă Regală; Ministerul de Război
1 (63) 2014 document
 studii/documente

cu inspectoratele de armată, direcţii și servicii; 3 inspectorate

generale de armată; Marele Stat Major cu Institutul Geografic
al Armatei, Muzeul Militar Naţional, Serviciul Radio, Centrul
Radio Ascultare și Compania de Transmisiuni; Școala
Superioară de Război, 7 școli militare; licee și colegii militare;
formaţiunile inspectoratelor și direcţiilor de arme; 5 centre de
instrucţie; 1 brigadă de căi ferate; 5 comandamente teritoriale
cu formaţiunile respective și 58 cercuri teritoriale25.
În acel moment efectivele în trupă admise pentru întreaga
armată se ridicau la 145.690 oameni (113.817 la Armata
de Uscat, 12.742 la Aeronautică, 3.808 la Marină, 10.292 la
grăniceri și 5.031 la jandarmi), repartizaţi pe contingente astfel:
68.313 – 1945, 61.181 – 1944, 9.687 – 1943, 5.317 – 1942
și 2.777 – 1941.
Pentru economii bugetare și menajarea echipamentului
efectivele marilor unităţi fuseseră reduse cu 16%, diviziile
rămânând cu un efectiv de doar 2.500-2.900 de oameni.
Deoarece la aceeași dată se mai aflau în spitale circa 35.000 1945. Generalul Constantin Vasiliu Răşcanu la Oradea
de oameni din contingentele 1944 și 1945, unităţile erau încă
încadrate cu militari din contingentele 1941-1943. Așa cum să poată trăi și pentru ca unităţile de armată operativă să poată
rezulta dintr-un document al Secţiei 1 a Marelui Stat Major răspunde oricând unor eventuale nevoi operative26.
înaintat Ministerului de Război, la 17 noiembrie 1945, necesarul În următorii doi ani, structura provizorie a armatei avea să
în efective stabilit și aprobat de Comisia Aliată de Control înregistreze noi modificări restrictive, care vor fi prezentate în
reprezenta un minim pentru ca unităţile și formaţiunile armatei numărul următor al revistei.
The Reorganization of the Romanian Army
between 1945 and 1947 (I)
Colonel (r.) prof. univ. Alesandru Duţu, Ph.D.
Abstract: At the end of the Second World War and because of the demands of the Allied Control Commission, the
Romanian Army entered in an ample process of reorganization. General Staff made a series of studies that wanted to maintain
great units and units that would correspond to the defense country needs.
Keywords: Allied Control Commission, General Constantin Vasiliu-Rășcanu, general Costin Ionașcu, General Staff,
Romanian War Ministry
NOTE
1
Lăsarea la vatră s-a făcut din garnizoanele de dislocare finală prin ordine de 13
Idem, Fond 948, dosar nr. crt. 131, f. 537.
lăsare la vatră, tabelele nominale cu personalul desconcentrat fiind transmis 14
Efectivele totale ale celor două divizii au fost de 15.367 militari (7.823 la
cercurilor teritoriale ca urmare a trecerii la sistemul de mobilizare teritorial. Divizia ,,Tudor Vladimirescu-Debreţin” şi 7.544 la Divizia ,,Horia, Cloşca şi
2
La 7 iulie 1945, resortul militar al C.C. al P.C.R. a propus constituirea Crişan”). După înfiinţare, în Divizia ,,Tudor Vladimirescu-Debreţin” au fost
unei comisii formată din reprezentanţi ai Ministerelor de Război, Muncii, înrolaţi încă 2.009 oameni (din ţară şi din lagărele din U.R.S.S.. În iarna anului
Comunicaţiilor, Asigurărilor Sociale şi Confederaţiei Generale a Muncii care 1944-1945, Divizia ,,Tudor Vladimirescu-Debreţin” a mai fost completată
să se ocupe de transportul demobilizaţilor şi plasarea lor în muncă pentru a nu-i cu 859 voluntari încorporaţi din ţară (261 din contingentul 1946, 210 din
lăsa masă de manevră a reacţionarilor. Petre Borilă a propus ca din comisia de contingentul 1947, 221 din contingentul 1948, 116 din contingentul 1949 şi
demobilizare să facă parte şi un membru de partid. 51 din contingentul 1950. Ulterior, la 2 aprilie 1945, Frontul 2 Ucrainean a
3
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond 948, dosar nr. 1265, f.121. aprobat completarea efectivelor Divizie ,,Tudor Vladimirescu-Debreţin” cu
4
La 1 iunie erau în unităţi 76.860, dinamica desconcentrării fiind următoarea: tineri recrutaţi din ţară prin Apărarea Patriotică. Puţin mai târziu, la 26 aprilie
11.902 (1-20 iunie), 58.422 (21 iunie-1 august), 4.012 (1-26 august), 1945, au fost încadraţi în Armata Română 953 de militari din Divizia ,,Tudor
2.524 (27 august-1 septembrie). Vladimirescu-Debreţin”, care au constituit apoi nucleul ,,aparatului politic” ce
5
În următorul ritm: 32.913 între 15 septembrie şi 30 octombrie 1946, şi 44.613 avea să fie introdus în întreaga Armată Română.
între 28 noiembrie şi 10 decembrie 1946. 15
Corpul de Munte (reînfiinţat) a luat denumirea de Corpul 5 Munte, cu
6
A.M.R., Fond 948, dosar nr. crt. 131, f. 537 garnizoana în oraşul Târgu Mureş, primind şi elementele neîndivizionate,
7
Documentul mai prevedea ca aviaţia să rămână cu 20 de escadrile de observaţie, corespunzător celorlalte corpuri de armată.
legătură, bombardament şi vânătoare, iar artileria antiaeriană cu cele 6 brigăzi, 16
,,Monitorul Oficial”, partea I, an CXIII nr. 183 bis din 14 august 1945,
grupate în 2 divizii. Marina urma să-şi menţină Diviziile de Mare şi de Dunăre. pp. 7172 - 7173.
Pentru grăniceri s-au cerut 7 regimente cu 27.000 de oameni, cele 4 regimente 17
Ibidem.
permise fiind considerate cu totul insuficiente pentru a asigura poliţia şi paza 18
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Propagandei, dosar
frontierelor care însumează 2.800 km. Cu acel prilej s-a cerut permisiunea nr. crt. 11/1945, f. 8.
de a se reinstala grănicerii pe toate frontierele şi de a se repatria prizonierii 19
,,Monitorul Oficial”, partea I, an CXIII nr. 183 bis din 14 august 1945,
şi restitui navele sechestrate după 23 august 1944. Esenţial era, în aprecierea pp. 7172 - 7173.
Secţiei 3, păstrarea libertăţii de a stabili efectivele armatei în raport cu nevoile 20
Este vorba de 512 ofiţeri, 248 subofiţeri, 432 maiştri şi 3.808 trupă.
şi condiţiile specifice. 21
A.M.R., Fond 333, dosar nr. crt.125, f.186.
8
Efectivele necesare îndeplinirii sarcinilor de armistiţiu urmau să nu fie încadrate 22
A.M.R., Fond 332, dosar nr. crt. 225, f.5.
în cifra de 120.000 de oameni. 23
Idem, Fond 948 – Secţia 3, dosar nr. crt. 2876, f. 20.
9
A.M.R., Fond 333, dosar nr. crt. 127, f. 383. 24
Documente privind istoria militară a poporului român, 13 mai 1945 -
10
Idem, Fond 948, dosar nr. crt. 1424, f. 51. 31 decembrie 1947, Editura Militară, Bucureşti, p. 140.
11
Ibidem, f. 58. 25
A.M.R., Fond 948 – Secţia 3, dosar nr. 2 919, f. 592.
12
Ibidem, f. 59. 26
Idem, Fond 948, dosar nr. crt. 131, f. 445.

document 2014 1 (63) 83

studii/documente

Model în Armata Regală, trădător în Armata Populară

DRAMA COLONELULUI CONSTANTIN SĂVESCU

Comandor Dr. Marian MOŞNEAGU1

F iul Mariei și al lui Benoni

Săvescu, Constantin
Săvescu s-a născut pe 4 februarie
A fost detașat la „Revista Geniului” și la Tipografia „Revistei
Geniului”,
Foaia califi
unde a desfășurat o activitate demnă de toată lauda. În
cativă pe anul 1931, locotenent-colonelul Alexandru
1900 în comuna Ţibănești, Stănescu, șeful Biroului I al Comandamentului Școlilor și
jud. Vaslui. Centrului de Instrucţie Geniu și directorul Tipografiei „Revistei
A absol vit Liceul civil Geniului” menţiona: Continuă cu aceeași muncă în a mă ajuta la
(șase clase reale), Școala Militară imprimarea regulamentelor și manualelor Armei Geniului. A fost
Ofiţeri Geniu (1922) și Școala de ajutor la Direcţia de studii a Școlii de Aplicaţie de Geniu, când s-a
achitat foarte bine de toate însărcinările ce i-am încredinţat. Ca și în
Aplicaţie Geniu (1925).
anul trecut s-a ocupat îndeaproape de tipărirea „Revistei Geniului”,
A fost înaintat în gradul de
la care scrie articole originale, recenzii și traduceri6.
sublocotenent (1 iulie 1922),
La 1 aprilie 1935 a fost mutat comandant al Companiei 3
locotenent (1 aprilie 1926),
Transmisiuni și al Școlii de Sergenţi, comandant al Companiei
căpitan (1 ianuarie 1934), maior 2 Transmisiuni, ajutor și respectiv șef al Biroului Instrucţiei
(31 octombrie 1940), locotenent- la Regimentul 1 Transmisiuni. Pe timpul manevrelor regale a
Locotenentul Constantin Săvescu colonel (22 iunie 1944) și colonel comandat Compania Transmisiuni a manevrelor, achitându-se
(23 ianuarie 1946). strălucit de însărcinare. Concomitent, a fost profesor de telefonie
Și-a început cariera la Batalionul 1 Tracţiune Auto București, și construcţii de linii la Școala de Ofiţeri de Geniu.
comandantul acestuia, maiorul Popescu apreciind în Foaia De la 1 aprilie 1938 a comandat și Batalionul 1 Transmisiuni,
calificativă pe anul 1923 că are o educaţie militară frumoasă și își de ambele însărcinări achitându-se în mod lăudabil, atât ca instruire
îndeplinește serviciul cu multă sârguinţă. Cunoaște bine regulamentele. cât și ca administraţie – menţiona în Foaia calificativă pe anul
Corect și bun camarad, ascultă și 1938 colonelul M. Cioroianu, comandantul
„Serviciul englez de spionaj, reprezentat la
execută ordinele cu stricteţe2. Bucureşti prin Bowden, Robinson, King şi alţii, regimentului. A luat parte la aplicaţiile în teren
La 1 august 1923 a fost mutat spioni camuflaţi în funcţionari ai Ambasadei ale regimentului și a făcut dovada că posedă
la Regimentul 1 Pionieri ca șef al Engleze, a început din anul 1945 să recruteze cu prisosinţă toate cunoștinţele unui ofiţer de
Biroului Mobilizare și ulterior ofiţer în serviciul său pentru a-i furniza informaţii transmisiuni, atât tactice cât și tehnice7. La
adjutant al batalionului. interesând apărarea teritoriului ş.a., elemente despărţirea de acesta, același comandant
După absolvirea Școlii Speciale provenite din clasa burghezo-moşierească, aprecia Energic, discret, clarvăzător și cu spirit
de Geniu, în perioada 1 august- elemente care cuprinse de ură faţă de noul regim de metodă, este ofiţerul indicat a fi întrebuinţat
şi cu o morală putredă, ridicând corupţia la grad
30 septembrie 1924 a efectuat stagiul la orice însărcinare delicată și de încredere,
de cinste, nu s-au dat în lături de a face ceea ce le
la trupă, comandantul instituţiei, dictau stăpânii lor care-i plăteau”. unde-și poate pune în valoare inteligenţa,
colonelul F. Ionescu caracterizându-l voinţa, puterea de muncă, bunul simţ și spiritul
drept un ofiţer prea bun din toate punctele de vedere, studios, muncitor, de iniţiativă. Autoritar, hotărât și cu judecată dreaptă8.
stăruitor, ordonat, cavaler și disciplinat3. În paralel, s-a ocupat cu aceeași pasiune și pricepere de
În Foaia calificativă pe perioada 1 noiembrie 1924- redactarea și apariţia „Revistei Geniului”.
31 octombrie 1925, comandantul Batalionului 2 Pionieri de Pe 10 februarie 1939 a fost numit la Direcţia Domenii
Munte, colonelul Smeu remarcând faptul că are frumoase calităţi și Infrastructuri din Ministerul Aerului și Marinei, respectiv
militare și speciale tehnice foarte dezvoltate. Foarte bun și distins Comandamentul Geniului Aero din cadrul Subsecretariatului
ofiţer din toate punctele de vedere, care va aduce servicii reale oștirii4. de Stat al Aerului, unde a condus Biroul Coordonări, fiind
La 15 ianuarie 1926 a fost mutat la Regimentul 1 Transmisiuni, întrebuinţat în special la lichidarea diferitelor litigii dintre
unde a activat ca ofiţer subaltern la Compania II T.F.F., adjutant minister și diferite antreprize. Ca subdirector administrativ și
și ulterior, de la 24 septembrie 1928, comandantul Companiei I șef al Serviciului de Licitaţii și Comenzi, a condus lucrările de
Construcţii Linii. transformare a rafinăriilor în depozite de benzină de avion la Doicești,
La 10 ianuarie 1929 a fost mutat comandant de pluton la Fraţii Cuifu, Ulmi, Luncăcești, Dej și Târgu Mureș – precizează în
Compania elevi din Școala Militară Geniu, iar la 1 aprilie 1930 Foaia calificativă pe anul 1939/1940 șeful său, colonelul Stănescu.
adjutant și cu Serviciul Mobilizare la Școala Specială Geniu. La cedarea teritoriului l-am trimis la Dej și Târgu Mureș unde a depus
Colonelul Căţoiu, comandantul Școlii Militare Geniu evidenţia o deosebită muncă și pricepere, demontând toate instalaţiile făcute, pe
în Foaia calificativă pe perioada 1 noiembrie 1928-31 octombrie care le-a transportat în interior. A evacuat o mare cantitate de pielărie
1929 faptul că era energic, prevăzător și cu multă iniţiativă. Are de la Târgu Mureș la Sighișoara care aparţinea Subsecretariatului de
voinţă fermă, putere de muncă și perseverenţă. Cultura generală și Stat al Aerului9.
profesională bine îndrumate. Aplicat spre studii. Modest, manierat La 16 octombrie 1941 a fost numit comandantul
și cu purtare frumoasă în societate și la serviciu5. Batalionului Instrucţie la Regimentul Geniu Aero, iar între

84 1 (63) 2014 document


1 noiembrie 1941 și 1 septembrie 1942 a fost comandantul
Batalionului 1 Transmisiuni și șef al Biroului Tehnic și Instrucţiei
în Comandamentul Geniului Aero. În perioada 1 septembrie-
1 noiembrie 1942 a fost numit prin Ordinul Special nr. 3 al
Comandamentului Geniu Aer comandant al Batalionului 1
Transmisiuni la Gruparea Aeriană de Luptă în zona de operaţii.
În calitate de comandant al Batalionului 1 Transmisiuni-
Exploatare și comandant al transmisiunilor Regiunii Înaintate
Aero a luat contactul cu comandamentul german (șefii serviciilor
transmisiuni) pentru a obţine traficul pe liniile construite de germani –
sublinia în Foaia calificativă pe anul 1941/1942 comandantul
Regiunii Înaintate Aero, generalul de escadră aviator Gheorghiu.
Cu mijloacele unităţii sale, a întins circa 100 km cablu la Stalino și
în împrejurările acestui oraș pentru legăturile Regiunii cu unităţile
proprii sau cu centralele germane. Of iţerul a supravegheat și
impulsionat lucrul pe teren, reușind să deservească comandamentul
în timp scurt și în condiţii optime10.
De la 6 septembrie la 31 octombrie 1942 a fost comandantul
Regimentului 1 Transmisiuni-Exploatare și temporar comandant al
transmisiunilor Comandamentului Geniu Aer, fiind apreciat drept
unul din cele mai bune elemente ale Armei Geniului. În prima calitate este
detașat Grupului Aero Luptă pentru care pregătește planul și ordinele de
transmisiuni, după ce ia contactul cu Comandamentul Transmisiunilor
de la Comandamentul 8 Aerian German, Flotila 4 Aeriană germană
și Comandamentul General al armatei noastre, de la care obţine un
număr de circuite germane în propriu și o serie de servituţi pentru alte
circuite – detalia în Foaia calificativă pe anul 1942/1943 generalul
aviator Gheorghiu, comandantul Geniului Aero Luptă. Se ocupă
de asigurarea legăturilor unităţilor de vânătoare de pe terenul Tuzov și
acelora de bombardament de pe terenul Tacinskaia; realizează legăturile și
transmisiunile Grupului Aero Luptă. Pentru acest din urmă, comandantul
mai realizează legătura telegrafică cu Armata 111 și cu unităţile de
vânătoare de pe terenul Bokovskaia și Perlazowcki. Se ocupă în aceeași
măsură și de funcţionarea mijloacelor meteo. Instalează personalul în
cantonamente de iarnă și-l asigură contra atacurilor aeriene, construind
și un adăpost model pentru Grupul Aero Luptă. Ia toate măsurile pentru
punerea în funcţiune a mijloacelor de iluminare a comandamentului,
de încărcare a acumulatorilor și de alimentare a teleimprimatoarelor.
Cu aceste prevederi și realizări, remarc că comandantul Grupului Aero
Luptă are posibilitatea să-și exercite atributele putând intra în contact la
timp cu comandamentele superioare sau unităţile în subordine. Maiorul
Săvescu este un ofiţer disciplinat, cu o prea frumoasă educaţie militară,
cu un dezvoltat simţ al datoriei, în măsură cu cunoștinţele profesionale
solide ce le posedă să deservească comandamentul în toate împrejurările
în condiţiile cele mai bune11.
În Foaia calificativă pe anul 1945, generalul Gheorghe
Teodorescu, comandantul Brigăzii Transmisiuni Aero sublinia:
Cunosc pe acest ofiţer de la gradul de sublocotenent și am urmărit
tot timpul activitatea sa. A rămas continuu pe aceeași linie dreaptă
și constantă de disciplină, ordine și pregătire profesională. Este un
element desăvârșit din toate punctele de vedere și poate fi dat ca
exemplu pe armată. În acest interval de timp (1 noiembrie 1944-1
februarie 1945 – n.n.) la toate inspecţiile făcute am găsit în regiment
ordine perfectă și o grijă deplină de viaţa soldatului din subordinea sa.
Grija aceasta se răspândea nu numai asupra soldaţilor din cazarmă,
ci o purta totdeauna asupra tuturor soldaţilor trimiși pe front sau
a celor detașaţi la diferite lucrări. Școlile de pregătire tehnică din
Regimentul de sub comanda sa sunt o mândrie pentru Aeronautică și
pot fi date ca exemplu. Neobosit comandant de regiment, bun camarad
cu toţi ofiţerii, suflet bun pentru cei nevoiași, caracter distins. În acest
interval a rezolvat cu prisosinţă toate misiunile primite de organizare,
instrucţie a unităţilor trimise să coopereze cu forţele aliate pe frontul
ungar și cehoslovac. Unităţile formate, încadrate și instruite din
document 2014 1 (63)
studii/documente
Regimentul său au corespuns cu
mândrie și și-au îndeplinit cu
prisosinţă însărcinările avute în
condiţii foarte grele de lucru. Nu
am decât cuvinte de laudă pentru
acest of iţer care poate f i dat ca
model de comandant de regiment
de geniu.
Prin contopirea celor două
Regimente de Aero Transmisiuni,
subsemnatul f iind mai mare
în grad, am luat comanda
Regimentului de la locotenent-
colonelul Săvescu Constantin –
preciza colonelul Darie Caliga, Maiorul Constantin Săvescu
comandantul Regimentului 3
Aero Transmisiuni. I-am solicitat a rămâne ajutor la unitate, la
care a răspuns afirmativ. Poate normal ar fi fost să i se dea un alt
serviciu sau o altă comandă. Prin gestul său de a rămâne ca ajutor s-a
calificat definitiv ca educat, disciplinat și însufleţit de un singur gând,
devotamentul către Oștire care ne este tuturor atât de scumpă și căreia
ne-am închinat întreaga putere de muncă până la sacrificiul vieţii12.
Pe 18 ianuarie 1945 a fost numit președinte în Consiliul
Profesoral al Școlii Tehnice Aero, Secţia Radio-Mecanici Divizia
7 și Divizia 8, iar pe 11 aprilie 1945 a fost numit membru în
Comisia pentru Examinarea Elevilor Școlii Ofiţeri de Rezervă.
Pe 30 august 1946 a fost trecut în cadrul disponibil al armatei.
Pe 27 septembrie 1925 s-a căsătorit cu Elena Stănescu.
Au avut un fiu, Benone-Constantin, născut pe 10 mai 1931 la
București, de profesie arhitect.
A fost distins cu Ordinul „Polonia Restituta” clasa a V-a în
grad de cavaler (1937), Ordinul „Coroana României” clasa a V-a
în grad de cavaler și clasa a IV-a cu spade și panglică de „Virtute
Militară” (1942), Ordinul „Steaua României” clasa a V-a în grad
de cavaler și Medalia Aeronautică cu spade clasa a III-a (1943).
A supravieţuit supliciilor îndurate în temniţele comuniste, la
Aiud și Pitești, încă 5 ani. S-a stins din viaţă pe 29 august 1969,
la București.
Complice la „crima de înaltă trădare”
Suspectat de acte de spionaj, colonelul Constantin Săvescu a
făcut obiectul Sentinţei nr. 1383 a Tribunalului Militar București,
Secţia a II-a, în dosarul nr. 1592/1951, fil. 584/1951, pe care o
reproducem integral:
Astăzi 24 luna septembrie anul 1951, la Bucureşti,
Tribunalul Militar Bucureşti Secţia a II-a, compus conform art.
9-14 C.J.M. din:
Preşedinte - maior de just. Finichi Paul
Membrii: - cpt. de just. Cârdei Gheorghe
- cpt.av. Bob Horaţiu
- cpt.av. Tudor Ştefan
- locot. Roşioru Constantin
Procuror militar: maior de just. Mărculescu Valeriu
Grefier de şedinţă: plot. Nicolaescu Daniel.
S-au întrunit în şedinţa publică, cu respectarea dispoziţiilor
prevăzute de art. 19-22 C.J.M. şi având toţi jurământ prestat,
conform legii, în scopul de a judeca pe:
1. ROMANESCU SMARANDA, născută la 21 iunie, în Bârlad,
fiica lui Vasile şi Adela Toniţă, funcţionară la Ministerul Muncii,
domiciliată în Bucureşti, str. Ana Davila, nr. 23,
85
studii/documente
2. SĂVESCU CONSTANTIN, născut la 4 februarie 1900, în
Vaslui, fiul lui Benone şi Maria, de profesie pensionar militar (fost
colonel), domiciliat în Bucureşti, str. Dr. Eugen Iosif, nr. 7,
3. RUSSO NADIA13, născută la 2 iunie 1901 în Stariţa - jud.
Kalinin U.R.S.S., fiica lui Eugen şi Elisabeta Brizowski, de profesie
translatoare de limba rusă, domiciliată în Bucureşti, b-dul Gl.
Magheru, nr. 43,
4. GASPAR MICHAELA, născută la 2 octombrie 1917 în
Oradea Mare, fiica lui Emanuel şi Ileana Capri, de profesie casnică,
domiciliată în Bucureşti, Intrarea Moraviei, nr. 10,
5. ALEXE GHEORGHE, născut la 19 iulie 1916 în Olteniţa,
fiul lui Radu şi Ecaterina, de profesie maistru radiotelegrafist militar,
domiciliat în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 31 şi
6. CONSTANTINESCU TRAIAN, născut la 13 noiembrie 1916
în Bucureşti, fiul lui Teodor şi Elena, de profesie subinginer C.F.R.,
domiciliat în Bucureşti, str. Dr. Brânză, nr. 8, învinuiţi toţi pentru
complicitate la crima de înaltă trădare, pp. de art. 121, 184, 190 şi
191 C.P., comb. cu D.L. 856/938, cu art. 1 şi 4 din Legea 16/1949
şi cu art. 457 C.J.M.
Acuzatele Romanescu Smaranda şi Russo Nadia s-au prezentat în
instanţă asistate de apărătorul din oficiu av. Russescu Grigore, acuzaţii
Săvescu Constantin şi Alexe Gheorghe asistaţi de apărătorul lor din
oficiu av. Minas Ticran şi acuzaţii Gaşpar Michaela şi Constantinescu
Traian, asistaţi de apărătorul lor din oficiu av. Vişan Nicolae.
Preşedintele, conformându-se dispoziţiilor art. 265 C.J.M. a
stabilit identitatea acuzaţilor, care au dat datele de stare civilă arătate
mai sus.
În cauză nu au fost propuşi martori.
După aceasta s-a dat citire de grefier actului de acuzare şi pieselor
de la dosar, iar preşedintele a înştiinţat pe acuzaţi despre fapta ce li se
impută şi a procedat la luarea interogatoriilor lor, cu respectarea disp.
art. 269 C.J.M., arătându-le dovezile şi cerându-le să spună tot ce este
util apărării lor, interogatorii ce s-au anexat la dosarul cauzei.
S-a dat cuvântul procurorului militar, care în rechizitoriul său
a arătat că faptele comise de acuzaţi sunt de o gravitate deosebită,
întrucât ei au ajutat prin activitatea lor grupul de spioni şi trădători
din slujba imperialismului americano-englez, în frunte cu fostul
general Romanescu14, pentru ca aceştia să poată duce mai uşor
activitatea lor de trădare a Patriei noastre.
Analizând amănunţit faptele fiecărui acuzat, a arătat că pentru
primii cinci faptele sunt dovedite întru totul, ele întrunind elementele
constitutive ale complicităţii la crima de înaltă trădare, pentru care
cere condamnarea lor.
Referitor la acuzatul Constantinescu Traian, arată că fapta sa nu
întruneşte elementele infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată,
cerând schimbarea calificării în delictul de omisiunea denunţării pp. de
art. 228 comb. cu art. 121, 184, 190 şi 191 C.P. comb. cu art. 1 C.P.
şi cu art. 1 şi 6 din Leg. 16/1949, modificată prin D.L. 199/1950,
pentru care cere condamnarea.
Apărarea acuzatelor Romanescu Smaranda şi Russo Nadia, prin
avocatul Rusescu Grigore, a arătat că faptele lor sunt într-adevăr
deosebit de grave, însă cere să nu li se aplice pedeapsa capitală, întrucât
activitatea ambelor a fost dictată de sentimentele intime pe care le
aveau – prima – pentru soţul său, fostul general Romanescu, – a
doua – pentru Polizu-Micşuneşti, care i-a speculat afecţiunea ce o
avea pentru el.
Apărarea acuzaţilor Săvescu Constantin şi Alexe Gheorghe, prin
avocatul Minas Ticran, a arătat că primul a făcut lui Bosoancă doar
promisiuni pentru viitor, fără a trece la vreun act de executare, iar
recrutarea lui Alexe a fost făcută tot în scopuri de viitor, Alexe Gheorghe
de asemeni a acceptat doar, fiind nemulţumit că nu a avansat, cerând în
concluzie pentru ambii acuzaţi o pedeapsă de îndreptare.
86
Apărarea acuzaţilor Gaspar
Michaela şi Constantinescu Traian,
prin avocatul Vişan Nicolae, a declarat
că Gaspar a lucrat pentru Polizu,
întrucât avea o puternică afecţiune
pentru el, cere deci circumstanţe
atenuante, iar pentru Constantinescu
schimbarea de calificare, susţinută şi de
procuror.
După ce apărarea a avut ultimul
cuvânt, preşedintele a întrebat
pe acuzaţi dacă mai au ceva de
adăugat în apărarea lor, şi după
răspunsul lor negativ a declarat
dezbaterile încheiate, iar Tribunalul
Colonelul Constantin Săvescu
s-a retras în Camera de Consiliu, unde
constatându-se că studierea pieselor de la dosar cere mai mult timp,
hotărăşte amânarea pronunţării pentru ziua de 27 septembrie 1951.
Dată şi citită în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 1951.
Şedinţa din 27 septembrie 1951
Tribunalul conform art. 290 C.J.M., s-a retras în Camera de
Consiliu spre a delibera asupra culpabilităţii și aplicaţiunii pedepsei.
Opinia judecătorilor s-a luat conform art. 291-295 C.J.M., iar
la aplicaţia pedepsei s-a avut în vedere dispoziţia din Cartea IV-a
Titlul 1 C.J.M., după care,
TRIBUNALUL
Deliberând în secret, conform art. 291-295 C.J.M., asupra
acţiunii penale nr. 1056 din 11 septembrie 1951, deschisă în contra
lor: Romanescu Smaranda, Săvescu Constantin, Russo Nadia, Gaspar
Michaela, Alexe Gheorghe și Constantinescu Traian, învinuiţi pentru
complicitate la crima de înaltă trădare pp. de art.121, 184, 190 și
191 C.P. comb. cu D.L.856/938, cu art. 1 și 4 din Legea nr. 16/1949
și art. 457 C.J.M.,
Având în vedere concluziile orale ale procurorului militar, precum
și susţinerile acuzaţilor, făcute personal și prin apărătorii lor în faţa
instanţei în ședinţa publică,
Având în vedere că din instrucţia orală urmată în cauză în ședinţa
publică, cât și din actele de la dosar care au fost puse la dispoziţia părţilor
în ședinţă, publică art.131 Pr. Pen. se constată următoarele:
În fapt:
Serviciul englez de spionaj, reprezentat la București prin Bowden,
Robinson, King și alţii, spioni camuflaţi în funcţionari ai Ambasadei
Engleze, a început din anul 1945 să recruteze în serviciul său pentru
a-i furniza informaţii interesând apărarea teritoriului ș.a., elemente
provenite din clasa burghezo-moșierească, elemente care cuprinse de
ură faţă de noul regim și cu o morală putredă, ridicând corupţia la
grad de cinste, nu s-au dat în lături de a face ceea ce le dictau stăpânii
lor care-i plăteau.
Printre acești trădători se aflau și fostul general Romanescu Mihai,
fostul colonel Bosoancă Mihail și Gheorghe Polizu-Micșunești, care
prin vigilenţa organelor de securitate au fost descoperiţi, primindu-și o
meritată răsplată pentru faptele lor, fiind condamnaţi în cursul lunii
august 1951 de Tribunalul Militar București.
Pentru a-și aduce la îndeplinire acţiunea lor de trădare a
intereselor patriei, cei mai sus amintiţi s-au servit de o serie de alte
elemente dușmănoase regimului cărora, speculându-le ura faţă de
regim și dorinţa de câștig ușor, le-au cerut să-i ajute pentru procurarea
diferitelor informaţii și pentru transmiterea lor spionilor englezi.
Din această categorie fac parte acuzaţii judecaţi în cauza de faţă.
1 (63) 2014 document
 studii/documente
Din analiza probelor de la dosar și din dezbaterile orale, - Tot în 1949, încearcă să recruteze pe fostul cpt. Constantinescu
activitatea fiecăruia se materializează astfel: Traian, pentru ca acesta să-i manipuleze aparatul Morse și să-i culeagă
1. Romanescu Smaranda, soţia fostului general Romanescu Mihai, informaţii privitor la deplasările de trupe sovieto-române și alte
prin 1946 a aflat de la soţul său că acesta desfășoară împreună cu informaţii ce ar interesa spionajul străin, însă acesta nu a acceptat.
Gheorghe Polizu-Micșunești, activitatea de spionaj în favoarea - Pentru serviciile aduse a fost retribuit de Bosoancă în câteva
englezilor în colaborare cu Bowden. Începând de la acea dată, ea rânduri cu sume ce totalizează 30-40.000 lei, din care în 1950, a dat
colaborează cu ei și le susţine activitatea până în anul 1950. lui Alexe în două rânduri câte 5.000 lei.
- Astfel, în iarna lui 1946 a luat în două rânduri de la soţul său Acuzatul recunoaște faptele la primele cercetări (dos. vol. I), la filele
pachete în formă de dosar, care cuprindeau documente sustrase de soţul 41(42), 43 (44), 45 (46), 49-50 (53-55), precum și în instanţă (dos.
său de la Direcţia Aviaţiei, pe care ea le-a dat lui Polizu (primul) vol. II), unde își arată activitatea așa cum a fost expusă mai sus.
și lui Bowden (pe al doilea), pentru a fi fotocopiate de englezi. Recunoașterea sa se coroborează cu procesul verbal de constatare
- Ulterior a primit de la Polizu 35.000 lei, pe care i-a dat lui (dos. vol. I) la fila 3, cu declaraţiile lui Alexe Gheorghe la fila 94 (95),
Bosoancă, despre care știa de la Polizu că lucrează în folosul spionajului 96 (97-98), 101-102 (103-104), precum și cu cea din instanţă, în
englez, sub ordinele soţului său. care arată că Săvescu i-a propus să lucreze ca radiotelegrafist la postul
După plecarea lui Bowden, a aflat de la soţul său că în loc a rămas de emisiune clandestin și că pentru aceasta a primit de la el în două
Robinson, sub ordinele căruia lucrează mai departe. rânduri câte 5.000 lei, de asemenea cu declaraţiile coinculpatului
- Pentru activitatea sa, a primit de la Bowden 15.000 lei Constantinescu Traian de la filele 108 (109), 110 (111), 112-113
pentru magazinul său, apoi în trei rânduri în total 60.000 lei. De (114-115) și cu cea din instanţă, în care arată că Săvescu i-a propus
la Polizu a primit în 5-6 rânduri, până să manipuleze aparatul de radio emisie
la finele anului 1949, câte 15.000 lei, clandestin și să-i furnizeze informaţii ce
destinaţi soţului său pentru activitatea ar interesa spionajul străin, de asemenea cu
sa de spionaj. declaraţiile (dosar vol. II) ale lui Polizu-
- A înlesnit de cca. 8 ori întâlniri între Micșunești de la fila 9, care arată că Săvescu
soţul său și Polizu, până în iunie 1950, avea sarcina de a instala postul de radio-
fie telefonând ea lui Polizu, fie primind emisie și a se îngriji de funcţionarea lui, cu
telefon de la el, întâlnirile le organiza de declaraţiile lui Bosoancă de la filele 11-13,
obicei la ea acasă sau pe stradă în mașină. care arată că a recrutat pe Săvescu pentru
Când întâlnirile aveau loc acasă, a aflat instalarea aparatului de radio emisie, că
odată din discuţii că vorbeau despre căi Săvescu trebuia să găsească un radiotelegrafist
ferate, iar altă dată despre un cod cifrat. pentru aparat, că Săvescu trebuia să culeagă
Acuzata își recunoaște faptele la informaţii din provincie și că pentru aceasta
primele cercetări (dosar vol. I, la filele 12 a dat lui Săvescu circa 30-40.000 lei.
(13-14), 15-16 (17-19), 20 (21-22), Astfel instanţa găsește că sunt complet
29-30 (32-33), precum și cu declaraţia dovedite faptele puse în sarcina acuzatului
din instanţă (dos. vol. II), unde își arată Săvescu Constantin, prin referatul de
activitatea, așa cum a fost expusă mai trimitere în judecată.
sus. Recunoașterile sale se coroborează cu 3. Russo Nadia, a aflat de la Polizu-
procesul-verbal de constatare (dos. vol. Micșunești, în cursul anului 1948, că acesta
I) la fila 2-3, cu declaraţia lui Gaspar activează în slujba serviciului de spionaj
Michaela la f ila 82 (85), 87 (91), englez prin Robinson, Watson și Bowden,
care arată că știa că întâlnirile dintre ea fiind de acord și ulterior colaborând cu el.
Polizu și Romanescu erau fixate de soţia - Începând din toamna anului 1948
acestuia – declaraţia lui Polizu (dos. col. II) la Familia colonelului Săvescu la căsătoria unor prieteni până în 1950, a pus la dispoziţie locuinţa sa
fila 7, care arată că Smaranda Romanescu aproba și ajuta activitatea lui Polizu, pentru întâlnirile informative ale acestuia cu Romanescu
de spionaj în favoarea englezilor, că prin ea se fixau întâlnirile și că a și Bowden.
transmis un document și a luat banii în contul lui Romanescu. În toamna anului 1948, din însărcinarea lui Polizu, s-a întâlnit
Astfel fiind, instanţa găsește că sunt complet dovedite în sarcina cu miss Springfield și după indicaţiile acesteia s-a întâlnit pe str.
acuzatei faptele ce i se impută, prin referatul de trimitere în judecată. Polonă, în mod conspirativ, cu un individ, care i-a dat o importantă
2. Săvescu Constantin, colonel pensionar, nutrind ură faţă de regimul sumă de bani pentru Polizu. Acesta i-a spus că banii sunt de la englezi,
actual, ia legătura după 23 august 1944 cu fostul colonel Bosoancă, de la pentru a cumpăra un automobil cu care să se servească în activitatea
care află că acesta lucra pentru serviciul de spionaj englez. de spionaj, pentru a nu fi prins de securitate.
La începutul anului 1949, la propunerea lui Bosoancă acceptă să În iarna anului 1948, a primit bani de la Polizu și a păstrat în
instaleze la el acasă un post de radio-emisie, ce urma să fie adus din locuinţa sa un pachet cu hărţi militare de aviaţie, pe care a doua zi
Anglia, prin care post să se transmită englezilor informaţii militare Polizu le-a dat englezilor, pentru a fi fotocopiate.
în caz de război. Din decembrie 1949, până în 1950, a ajutat în locuinţa sa pe
Tot în acest scop a primit de la Bosoancă instrucţiuni de a învăţa Polizu să developeze de cca. 9 ori scrisori scoase cu cerneală simpatică,
manipularea Morse, de a recruta din foștii săi subalterni o persoană de primite de King și în același mod i-a ajutat lui Polizu să scrie și
încredere, care să servească de radiotelegrafist la postul de emisiune și să răspunsul, ea știind că scrisorile le punea acesta într-un loc viran din
se deplaseze prin ţară să culeagă informaţii militare destinate spionajului spatele legaţiei suedeze.
englez, atunci când i se va cere, căutând și o altă persoană care să-l ajute A păstrat în locuinţa sa banii primiţi de la Polizu pentru spionaj, ea știind
la acest lucru. Acuzatul Săvescu a acceptat toate aceste propuneri. încă din 1949-1950 de la Polizu că sunt destinaţi plătirii spionilor.
- În vara anului 1949, recrutează în acest scop pe maistrul Alexe Pentru ajutorul dat lui Polizu în activitatea sa de spionaj, Russo
Gheorghe să îndeplinească funcţia de radiotelegrafist, lucru ce acesta Nadia a fost retribuită lunar, din decembrie 1949, până în iunie
acceptă. 1950, cu câte 10.000 lei.

document 2014 1 (63) 87

studii/documente
Acuzata recunoaște faptele la primele cercetări (dosar vol. I), la
filele 57 (58), 59-60 (61-62), 63-64 (65-66), 69-71 (73-75),
precum și în instanţă, (dos. vol. II) unde își arată activitatea așa cum
a fost expusă mai sus.
Recunoașterea sa se coroborează cu procesul-verbal de constatare
(dos. vol. I) de la fila 3-4, cu declaraţia lui Romanescu Smaranda de
la fila 30 și în instanţă unde arată că știa pe Russo Nadia, prietenă
intimă cu Polizu, în locuinţa căreia aveau loc întâlniri între Bowden,
Polizu, Romanescu, cu declaraţia lui Gaspar Michaela la fila 87
(91), unde arată că știa că Polizu descifrează scrisorile în casa fostei
aviatoare Russo Nadia, cu declaraţia lui Polizu (dos. vol. II) de la
fila 7, unde arată că Russo Nadia știa de la el că el și Romanescu
lucrează informativ pentru englezi, că la ea acasă ţinea bani și făcea
developarea scrisorilor la care îi ajuta și ea, că în garsoniera ei s-au
întâlnit el, Romanescu și Bowden și că pentru concursul ei îi dădea
circa 10.000 lei lunar, începând din februarie 1950.
Astfel instanţa găsește că și pentru Russo Nadia sunt complet
dovedite faptele puse în sarcina sa prin referatul introductiv de
trimitere în judecată.
4. Gaspar Michaela, fiică de fost baron, mare moșier, a aflat de la
concubinul său Polizu Gheorghe, că acesta duce o activitate de spionaj
în favoarea englezilor, sub conducerea unui oarecare Roger (King).
Tot de la el a aflat că informaţiile se transmiteau englezilor de Polizu,
scrise cu cerneală simpatică.
Tot de la Polizu a aflat că acesta se întâlnea cu diplomaţii englezi la
intrarea în Parcul Naţional, prin Piaţa Generalissimul Stalin, pe un loc
viran în dreptul legaţiei suedeze de pe Șos. Kisseleff și pe o altă stradă.
A însoţit pe Polizu de două ori la aceste întâlniri de spionaj, pentru
a le da aspectul de plimbări amoroase.
Știa că în serviciul de spionaj englez mai lucrau, afară de Polizu și
Romanescu, ajutat de soţia sa Smaranda Romanescu și Russo Nadia,
în casa căreia Polizu descifra scrisorile.
În 1950 a primit spre păstrare o scrisoare informativă privitor la
aviaţie, primită de la Polizu de la Romanescu și destinată serviciului
englez de spionaj. Când a aflat de arestarea lui Polizu (iulie 1950)
a distrus scrisoarea.
Acuzata recunoaște faptele la primele cercetări (dosar vol. I), la filele
78 (79-80), 81-82 (83-85), 86-87 (89-92), precum și în instanţă
(dos. vol. II) unde își arată activitatea așa cum a fost expusă mai sus.
Recunoașterea sa se coroborează cu procesul-verbal de constatare
(dos. vol. I) la filele 4-5 și cu declaraţiile lui Polizu (dos. vol. II) la
fila 7, care arată că Gaspar Michaela (Mia) a aflat de la el despre
activitatea sa și a lui Romanescu pe linia informativă și că i-a arătat
și locul unde el avusese schimb de scrisori cu King.
Astfel instanţa găsește că sunt complet dovedite faptele puse în sarcina
acuzatei Gaspar Michaela, prin referatul de trimitere în judecată.
5. Alexe Gheorghe l-a cunoscut pe Săvescu în 1943, când acesta
i-a fost comandant.
În primăvara lui 1949, întâlnindu-se cu Săvescu, a păstrat
legătura cu acesta, devenind prieteni. La una din întâlniri, Săvescu i-a
propus să lucreze la un aparat de radio-emisiune clandestin, întrucât
avea încredere în el. Urma ca ulterior, după primirea aparatului, să
primească instrucţiuni pentru felul cum va lucra.
Alexe a acceptat această propunere, precum și aceea de a fi discret
și a nu spune nimănui despre această combinaţie.
După aceasta l-au căutat pe Săvescu de mai multe ori prin telefon
sau întâlnindu-se cu el, pentru a-l întreba dacă n-a sosit aparatul. Nu
și-a putut aduce acţiunea la sfârșit, întrucât între timp a fost arestat.
În contul retribuţiei sale în vederea îndeplinirii misiunii, a primit
de la Săvescu în două rânduri câte 5.000 lei.
Acuzatul recunoaște faptele (dos. vol. I) la filele 94 (95), 96
(97-98), 101-102 (103-104), precum și în instanţă (dos. vol. II),
unde își arată activitatea așa cum a fost ea expusă mai sus.
88
Recunoașterea sa se coroborează cu procesul-verbal de constatare
(dos. vol. I) la filele 5-6, precum și cu declaraţia lui Săvescu de la filele
45 (46), 50 (54-55) și din instanţă (dos. vol. II), care arată faptele în
același mod ca și Alexe, precum și cu declaraţia lui Bosoancă (dos. vol.
I), la fila 12, care arată că Săvescu i-a comunicat că Alexe a acceptat să
lucreze ca radio-telegrafist pentru serviciul de spionaj englez.
Astfel, instanţa găsește că faptele puse în sarcina acuzatului Alexe
Gheorghe, prin referatul de trimitere în judecată, sunt complet dovedite.
6. Constantinescu Traian l-a cunoscut în 1936-1937 pe Săvescu,
care i-a fost comandant, iar din 1942 relaţiile dintre ei au devenit
mai strânse, ulterior Săvescu devenindu-i naș prin cununie.
Fiind pus în 1946 în disponibilitate, a continuat să se întâlnească
cu Săvescu, care în septembrie 1948 i-a vorbit despre aparatul
clandestin de radio-emisiune, ce urma să-l primească pentru
transmitere de informaţii serviciului de spionaj în cazul unui eventual
război, cerându-i totodată să se specializeze în manipularea Morse,
pentru a-l ajuta la transmiterea acelor informaţii, lucru pe care
Constantinescu l-ar fi acceptat, așa cum rezultă din primele cercetări.
În același timp, Săvescu l-a informat și despre Alexe, care urma să
lucreze la aparat.
În 1949 ar fi dat lui Săvescu informaţii referitoare la diferite transporturi
de trupe și la diferite incidente la graniţa bulgaro-iugoslavă.
În faţa instanţei, învinuitul nu mai recunoaște cele puse în sarcina
sa, arătând că într-adevăr Săvescu l-a întrebat despre manipularea
Morse, el răspunzându-i că nu știe, că i-a vorbit despre aparatul
de radio-emisiune și scopul lui, dar nu i-a acceptat propunerea de a
lucra pentru el, că s-a întâlnit în vara lui 1949 cu Săvescu, dar acesta
nu i-a dat nicio însărcinare, că a discutat cu Săvescu despre situaţia
internaţională, în urma unor informaţii date de „Vocea Americii”,
referitor la deplasările de trupe și incidente la graniţă, dar numai
cu scopul de aflat de la Săvescu dacă e cazul să se mai însoare, acesta
sfătuindu-l să nu facă aceasta, deoarece va fi război.
Săvescu în faţa instanţei de asemenea nu-și menţine declaraţiile
de la primele cercetări referitor la Constantinescu, arătând că l-a
recrutat pe Constantinescu la sfârșitul lui 1949, dar nu l-a angajat
cu fermitate și că acesta n-a fost de acord, cu un răspuns hotărât, mai
departe, că nu a cerut nimic lui Constantinescu, informaţiile urmând
să le dea un altul.
Astfel fiind, instanţa reţine ca dovedit în sarcina lui Constantinescu
faptul că a știut de activitatea de spionaj a lui Săvescu, întrucât îi vorbise
acesta despre aparatul de radio-emisiune și scopul său și că n-a denunţat
autorităţilor acest lucru, nefiind întrunite elementele constitutive ale
faptului pentru care a fost trimis în judecată, urmează a i se schimba
calificarea din complicitate la înaltă trădare, în delictul de omisiunea
denunţării, pentru care infracţiune faptele sunt complet dovedite.
În drept:
Având în vedere că art. 121 C.P. prevede că: „complice este acela,
care cu intenţie înlesnește, ușurează sau ajută la comiterea unei crime
sau unui delict” și art. 123 C.P. prevede că „complicii la infracţiunile
ce interesează ordinea publică sau siguranţa interioară sau exterioară
a statului se pedepsesc ca și autorii”,
că crima de înaltă trădare pp. art. 184, 190, 191 C.P. interesează
ordinea publică și siguranţa interioară sau exterioară a Statului,
că Romanescu Mihail, Polizu-Micșunești Gheorghe și Bosoancă
Mihail au fost condamnaţi definitiv în august 1951 de Tribunalul
Militar Secţia I-a, pentru crima de înaltă trădare pp. de art. 184 comb.
cu art. 190 și 191 C.P. și cu L. 16/1949, faptele comise de Romanescu
Smaranda, Săvescu Constantin, Russo Nadia, Gaspar Michaela și
Alexe Gheorghe întrunesc elemente constitutive ale complicităţii la
crima de înaltă trădare pp. de art. 121 comb. cu art. 184, 190 și 191
C.P. și cu L. 16/1949, deoarece:
1. Romanescu Smaranda, începând cu 1946 și până în 1950, a
ajutat soţului său Romanescu Mihail și lui Polizu-Micșunești, la
1 (63) 2014 document

comiterea crimei de înaltă trădare, prin acţiuni arătate în starea de
fapt, fiind plătită de Bowden și Polizu pentru activitatea sa.
Intenţia criminală rezultă din faptul că și-a dus activitatea în
mod liber consimţit, conștientă că prin aceasta calcă legile în vigoare,
precum și din însăși afirmaţia sa (dos. vol. I), la filele 27 (28) și 31
(37), unde arată că a fost determinată să participe la activitatea de
spionaj în folosul englezilor de mentalitatea ce i-a imprimat-o cercul de
prieteni în care se învârtea, compus din moșieri și din marea burghezie,
care a făcut-o să nutrească aceeași dușmănie faţă de regimul din ţară,
la care s-a adăugat ambiţia sa de a se ridica prin eventuala schimbare
a regimului de la noi, de către englezi.
2. Săvescu Constantin, în cursul anilor 1949 și 1950 a înlesnit
și a ajutat lui Bosoancă Mihail la comiterea crimei de înaltă trădare,
prin acţiuni arătate în starea de fapt, fiind plătit de Bosoancă pentru
activitatea sa.
Intenţia criminală rezultă din faptul că și-a dus activitatea în mod
liber consimţit, conștient că prin aceasta încalcă legile în vigoare, de
asemenea rezultă din însăși afirmaţia sa (dos. vol. I), de la filele 39 (40),
47 (48), 49 (53) și 52 (55), unde arată că era legat de Bosoancă prin
sentimentul de ură, pe care amândoi îl aveau faţă de noul regim din ţară,
că fiind scos din armată era un dușman al regimului și vroia în felul acesta
să se ajungă din nou la situaţia din trecut, prin răsturnarea regimului din
ţară. În instanţă arată, de asemenea, că a primit aceste propuneri numai
datorită faptului că ele veneau de la prietenul său Bosoancă.
3. Russo Nadia, din 1948 și până în 1950, a ajutat și ușurat
comiterea crimei de înaltă trădare lui Romanescu și mai ales lui Polizu-
Micșunești, prin acţiunile arătate în starea de fapt, fiind retribuită
pentru activitatea sa de către Polizu cu diferite sume de bani.
Intenţia criminală rezultă din aceea că a fost conștient că prin
activitatea sa încalcă legile și din aceea că a activat în mod liber
consimţit, mai rezultă însăși recunoașterea sa (dos. vol. I), de la
filele 67 (68) și 72 (76), unde arată că fiind de origine burgheză,
sub influenţa societăţii în care a trăit nu se simţea atașat de regimul
actual și sub influenţa cărţilor și revistelor imperialiste și a sfaturilor
lui Polizu (care îi spunea că în scurt timp regimul comunist va fi
înlăturat), a urmărit prin activitatea sa schimbarea regimului,
pentru ca România să iasă de sub influenţa sovietică și să se întoarcă
la influenţa din Apus. În instanţă mai arată că l-a ajutat pe Polizu
fiindcă îl iubea încă din 1939, indiferent de ceea ce făcea el.
4. Gaspar Michaela în 1949 și 1950 a înlesnit și ajutat în mod
conștient nesilită de nimeni, precum și din însăși declaraţiile sale (dos.
vol. 1) la filele 82 (85) și 88 (92), unde arăta că fiind în anturajul
lui Polizu-Micșunești, care lucra pentru serviciul de spionaj englez
și fiind fiica baronului Kapri, moșier expropriat, nu simpatiza acest
regim, și dorea un regim prin care ar fi recăpătat vechea situaţie. În
instanţă de asemenea arată că și-a dat seama că acţiunea este riscantă,
însă a făcut-o pentru Polizu, pe care îl iubea.
5. Alexe Gheorghe în 1949 și 1950 a ușurat și a ajutat lui Bosoancă
Mihail comiterea crimei de înaltă trădare, interesându-se și luptând
necontenit pentru a executa ordinele primite de la Bosoancă prin
intermediul lui Săvescu Constantin, așa cum reiese din starea de
fapt, primind pentru activitatea sa, tot prin Săvescu, diferite sume
de bani.
Intenţia criminală rezultă din aceea că a activat conștient, făcând
toate diligenţele pentru a executa misiunile primite prin Săvescu,
precum și din însăși afirmaţia sa (dos. vol. I) la filele 99 (100) și 102
(104), unde arată că a acceptat misiunea de radiotelegrafist pentru
serviciul de spionaj britanic, datorită sentimentelor sale de dușmănie
faţă de regimul de azi și convingerii că schimbându-se regimul, prin
activitatea sa subversivă se va putea ridica. În instanţă arată că a
făcut acest lucru fiind determinat de nemulţumirile pe care le avea la
unitate că nu era și el avansat ca ceilalţi, și ca să se răzbune a alunecat
pe această pantă și a acceptat propunerea lui Săvescu.
Având în vedere că acuzaţii au continuat să activeze după 15
ianuarie 1949, instanţa găsește că sunt întrunite pentru toţi elementele
constitutive ale complicităţii la crima de înaltă trădare pp. de art. 121
comb. cu art. 184, 190 și 191 C.P. comb. cu L. 16 1949, urmând a
pronunţa o hotărâre de condamnare.
document 2014 1 (63)
studii/documente
20 septembrie 1936, Făget
Văzând că Romanescu Smaranda, infractoare primară, a activat
datorită sentimentelor sale puternice ce le nutrea pentru copiii și
soţul său Romanescu Mihail, în mâna căruia era o unealtă oarbă
pe care o întrebuinţa impunându-și voinţa, că Săvescu Constantin,
infractor primar a activat datorită prieteniei ce îl lega de mulţi ani
de Bosoancă și că era influenţat de funcţia oficială pe care o deţinea
Bosoancă, că Russo Nadia și Gaspar Michaela, infractoare primare,
nutreau puternice sentimente de dragoste pentru Polizu-Micșunești,
cu care au avut și legături intime și care erau sub directa influenţă
a acestuia, care le-a folosit ca unelte, că Alexe Gheorghe singurul
de origine sănătoasă politică, dar element neridicat politicește și
nemulţumit de situaţia lui că nu era avansat în armată, infractor
primar, avea de asemeni legături prietenești cu Săvescu, în calitate
de fost șef, instanţa constată că militează în favoarea acestor acuzaţi
circumstanţe atenuante, urmând a face aplicaţia art. 157 C.P. comb.
cu art. 7 din L. 16/1949.
Având în vedere că art. 228 C.P. prevede că „acela care având
cunoștinţă de un complot, omite să denunţe aceasta, când era
în timpul să împiedice consumarea faptului, comite delictul de
omisiunea denunţării” și că art. 6 al ultim din L. 16/1949, prevede
că „nedenunţarea de către acei ce cunosc, pregătirea sau comiterea
unei infracţiuni ce se încadrează în prezentul decret, se pedepsește cu
temniţă grea de la 3-10 ani” și că în speţă,
G. Constantinescu Traian, în 1948-1949, a aflat de activitatea
lui Săvescu Constantin, așa cum s-a reţinut în starea de fapt și
că a omis să denunţe aceasta, când încă era timpul să se împiedice
consumarea faptului,
Că intenţia delictuoasă rezultă din aceea că a omis în mod conștient
să denunţe crima săvârșită de Săvescu, precum și din însăși declaraţia
sa din instanţă, unde arată că nu l-a denunţat pe Săvescu, întrucât
avea sentimente aparte faţă de el, fiindu-i naș.
Astfel, fiind, instanţa găsește că sunt întru totul întrunite elementele
constitutive ale omisiunii denunţării pp. de art. 228 C.P. comb. cu
art. 121, 184, 190 și 191 C.P., toate comb. cu art. 1 și 6 al. ultim din
L. 16/1949, prin schimbare de calificare din complicitate la crima de
înaltă trădare, urmând a pronunţa o hotărâre de condamnare.
Văzând că Constantinescu Traian, infractor primar, n-a denunţat
pe Săvescu fiind legat de acesta prin sentimente puternice de prietenie
ca fost subordonat și ca fin, instanţa găsește că este cazul a i se aplica
circumstanţe atenuante, conform art. 157 C.P.
Văzând și disp. art. 463 și 304 C.J.M.
Pentru aceste motive, Tribunalul în unire cu concluziile
procurorului militar, cu unanimitate de voturi declară pe: Romanescu
Smaranda, Săvescu B. Constantin-Irimie, Russo S. Nadia, Gaspar
S. Michaela, zisă Mia și Alexe R. Gheorghe, toţi culpabili pentru
complicitate la crima de înaltă trădare pp. de art. 121 comb. cu art.
184, 190 și 191 C.P. toate comb. cu art. 1, 4, 7 și 8 din L. 16/1949,
modif. prin D.L. 199/1950, iar pe: Constantinescu Th. Traian,
culpabil pentru delictul de omisiunea denunţării pp. de art. 228 C.P.
comb. cu art. 121 C.P., art. 184, 190 și 191 C.P. comb. toate cu art. 6
al. ultim din L. 16/1949, modif. prin D.L. 199/1950, prin schimbare
89
studii/documente
22 septembrie 1936.
La Lugoj, alături de camarazi, lângă o lucrare a plutoanelor de construcţii
de calificare din complicitate la crima de înaltă trădare pp. de art. 131
comb. cu art. 189, 190, 191 C.P. toate comb. cu D.L 856/938 și L.
16/1949, art. 1 și 4 și art. 57 C.J.M.
Asemenea cu unanimitate de voturi, constată că sunt circumstanţe
atenuante în favoarea tuturor inculpaţilor.
În consecinţă,
TRIBUNALUL
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicaţia art. 121 C.P. comb. cu
art. 184.190 și 191 C.P. toate comb. cu art. 1, 4, 7 și 8 din L. 16/1949
modif. prin D.L. 199/1950, cu art. 26 pct. 1 C.P., art. 58 și 157 C.P.
și cu art. 463 și 304 C.J.M., condamnă pe:
1. Romanescu M. Smaranda la 6 (șase) ani temniţă grea,
3 (trei) ani degradare civică și confiscarea averii. I se compută detenţia
preventivă de la data de 3 august 1950 și o obligă a plăti 5.000 (cinci
mii) lei cheltuieli de judecată.
2. Săvescu Constantin la 10 (zece) ani muncă silnică, 5 (cinci) ani
degradare civică, confiscarea averii. I se compută detenţia preventivă
de la data de 29 iulie 1950 și îl obligă să plătească 10.000 (zece mii)
lei cheltuieli de judecată.
3. Russo S. Nadia, la 8 (opt) ani temniţă grea, 4 (patru) ani
degradare civică și confiscarea averii. I se compută detenţia preventivă
de la data de 22 august 1950. O obligă a plăti 5.000 (cinci) mii lei
cheltuieli de judecată.
4. Gaspar Michaela, la 7 (șapte) ani temniţă grea, 3 (trei) ani
degradare civică și confiscarea averii. I se compută detenţia preventivă
de la data de 5 octombrie 1950 și o obligă a plăti 10.000 (zece mii)
mii lei cheltuieli de judecată.
5. Alexe Gheorghe, la 4 (patru) ani temniţă grea, 2 (doi) ani degradare
civică și confiscarea averii. I se compută detenţia preventivă de la data
de 5 august 1950, obligându-l a plăti 1.000 (una mie) lei cheltuieli de
judecată, toţi pentru complicitate la crima de înaltă trădare.
Cu unanimitate de voturi făcând aplicaţiunea art. 292 C.J.M.,
art. 228 C.P. comb. cu art. 121 C.P., art. 184, 190 și 191 C.P. toate
comb. cu art. 1 și 6 al. penultim din L. 16/1949, modif. prin D.L.
199/1950, art. 26 pct. 2 C.P., art. 58 și 157 C.P., art. 463 și 304
C.J.M., condamnă pe:
6. Constantinescu Traian la 3 (trei) ani închisoare corecţională,
1 (un) an interdicţie corecţională pentru omisiunea denunţării. I se
compută detenţia preventivă de la data de 21 august 1950, obligându-l
să plătească 5.000 (cinci mii) lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul reintră apoi în ședinţă publică, președintele conform
art. 299 C.J.M. a dat citire dispozitivului de mai sus. Cu drept de
recurs la Curtea Militară de Casare și Justiţie în termen de 4 zile.
Dată și citită în ședinţă publică astăzi 27 (douăzeci și șapte) luna
septembrie, anul 1951 (una mie nouă sute cincizeci și unu) la București.
Dăm putere și ordonăm tuturor agenţilor forţei publice de a executa
prezenta sentinţă, tuturor procurorilor de a o aduce la îndeplinire, și
comandanţilor și ofiţerilor forţei publice de a da ajutorul legalmente cerut.
Spre credinţă prezenta sentinţă s-a semnat de noi.
90
PREȘEDINTELE SECŢIEI A II-A
Maior just. Finichi Paul
Cpt. just. Cârnei Gh.
Membri:
Cpt.av. Bob Horaţiu
Cpt.av. Tudor Ștefan
Lt. Popescu Const.
Grefier
Plot. Nicolaescu Daniel
PROCES-VERBAL
Astăzi, 27, luna septembrie, anul 1951, la București
Sentinţa de faţă s-a citit de noi grefierul Tribunalului Militar
București, care a încunoștinţat pe condamnaţi că au drept de recurs la
Curtea Militară de Casare și Justiţie conform art. 349, 351 C.J.M. Această
citire s-a făcut în prezenţa procurorului militar și a gărzii sub arme.
Procuror Militar
maior just. Mărculescu Valeriu
Grefier
Plot. Nicolaescu Daniel15.
Drama de după gratii
Pe 25 iulie 1960 expirându-i pedeapsa de 10 ani pe care a
primit-o din partea Tribunalului Militar București, a fost eliberat,
dar i s-a stabilit domiciliu forţat în comuna ialomiţeană Lătești,
pentru o perioadă de 3 ani, adică 25 iulie 1960-25 iulie 1963.
În timpul celor 10 ani de detenţie sănătatea i s-a șubrezit
treptat, ajungând să sufere de ulcer și de hipertensiune cu sechele
de hemiplegie.
În aceste împrejurări, singura sa speranţă au fost soţia Elena
și fiul lor Benone, cu care a comunicat, timp de trei ani, numai
prin intermediul scrisorilor.
***
Lătești 16.11.1960
Tată dragă,
Am înţeles, din vorbele tale – atât de puţine – dar din tăcerea ta
și din unele reţineri ale Lenuţei, că e mai nimerit ca eu să vă scriu
mai rar și ţie... poate deloc.
Dacă acesta este consemnul, azi eu îl calc, oricare ar fi sancţiunea,
dar promit ca această abatere să fie ultima.
Sunt destul de bătrân și atins de o boală care nu știe să ierte, deși
știe să mintă.
Tu ești bărbat în toată firea – deși eu, astăzi, trebuie să fac un
efort de judecată ca să cred acest lucru și neacceptând pare că realitatea
– mă întorc mereu cu gândul (închizând ochii peste zece ani – de acum
unsprezece ani – din viaţa mea), la flăcăiașul pe care-l dădăceam la
compoziţie și alte mărunţișuri – și deci înţelegi că moartea nu este,
așa cum unii juiseuri ai vieţii o văd, o încetare a plăcerilor, ci adesea
o eliberare și te poţi adânci în ea chiar cu oarecare satisfacţie dacă ai
conștiinţa că ţi-ai îndeplinit toate datoriile.
Eu nu am însă această conștiinţă, deoarece poate mă întorc
mereu cu gândul la momentul când căutând poate de alte datorii, am
amânat-o pe aceea de tată.
Și amânarea, fără voia mea, s-a făcut zece ani, iar copilul pe care
voiam să-l fac eu bărbat, s-a făcut singur.
Să dea Dumnezeu ca, convingerea pe care mi-am făcut-o deja,
să fie definitivă și tu să înveţi din trecutul meu aceea ce a fost bun
în el, ajungând un bărbat desăvârșit, atât pentru mulţumirea și
fericirea noastră – a părinţilor tăi și a celor ce te iubesc, cât și pentru
viitoarea ta familie.
Și iată-ne ajunși la motivul principal al acestei scrisori, cel secundar
fiind acela că odată, când eu nu voi mai fi, să ai și tu rămas de la mine
măcar atât – aceste câteva rânduri scrise – vai, cum sunt scrise, nici măcar
scrisul meu nu ţi-l pot lăsa – în care vei găsi gânduri ce mă apasă.
1 (63) 2014 document
 studii/documente
În orice caz eu te îmbrăţișez
cu toată dragostea mea, stăpânită
altă dată și cu atât mai puternică
azi.
Tata
***
Tată dragă!
Iată din nou o „ultimă
onomastică”! Onomastică despre
care sperăm cu toţii să fie ultima
pe care să o petrecem despărţiţi.
Cu strângerea de inimă pe
care o avem la gândul că s-ar
putea să nu fie așa și cu speranţa că
Batalionul 1 Transmisiuni Exploatare
comandat de maiorul Constantin Săvescu, 26 octombrie 1942, Taezinskaya
Dumnezeu ne va ajuta și după un
număr așa de mare de ani, ne vom
Să revenim la motivul principal, Puiule; tu ai azi vârsta aproape putea în sfârșit aduna, să lăsăm, Arhitectul Benone Săvescu în uniforma
pe care am avut-o eu când ai venit tu pe lume. măcar pentru un moment grijile de militar cu termen redus
Eram tânăr, desigur, dar nu atâta, și prea calculat, poate, dar stăpânit pentru ce ar putea să se întâmple
de un palid egoism pe care-l regret atâta azi pentru că, după trecerea atâtor și zicând: „de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris pentru noi, bucuros le-om
ani și poate a încă a câţiva, tu să te găsești singur pe lume. duce toate ...”, să ne gândim că nu ni se pot întâmpla decât bune, ca și
Din multe fapte din viaţa mea, acesta este unul de care mă simt bătrânului cu citatul de mai sus și să ne spunem „La mulţi ani, liniște
vinovat și fiindcă din greșelile altora ce trece trebuie să înveţe cei ce vin, sufletească, mulţumiri și multă sănătate, iar la anul, (dar mai bine mult
aș vrea, aș dori foarte mult, ca tu să fii acela care să înveţi cel dintâi. mai devreme) acasă!
Deci, e vremea, cred că și tu să te gândești că ai dreptul să te Cu drag te sărută,
mândrești într-o zi, așa cum mă mândresc eu azi, că numele de Săvescu, Papa16
dacă și tu ţii la el, atâta cât ţin eu, e purtat cu cinste peste generaţii.
Și cine-l mai poate face să fie cinstit mai departe decât tu și Dan. The drama of Colonel Constantin Săvescu
Dan, după mine, este un băiat foarte bun; cred că este însă lipsit de o Captain (N.) Marian Moşneagu, Ph.D.
voinţă mai susţinută, n-are același gen de voinţă ca a ta. Tu probabil ai Abstract: Colonel Constantin Săvescu was an officer of engineer
moștenit-o de la mama ta, căci eu, câtă o am, am format-o cu ambiţie. troops who had a remarkable career as a specialist in transmissions, who was
Dacă altfel s-ar fi petrecut lucrurile, dacă n-aș fi lipsit din viaţă commandant, instructor and military publicist. For his army acts during the
Second World War he was a model of competence, devotion and sacrifice
zece ani, mi-ar fi plăcut să vă văd nu veri, ci fraţi. spirit for his country. After he was put in reserve in 1946 he was a suspect
Gândește-te ce mai poţi face tu, pentru ca, cu delicateţe și răbdare for complicity to crime of high treason. He was judged and condemned,
și înţelegere, să vă apropiaţi mai mult sufletește. Asta ar fi dorinţa he stayed in prison 10 years and 3 years he had forced domicile. He put up
mea cea mai mare. with dignity the humiliations of the Communist repression.
Revenind la ideea principală – crearea de către tine a căminului Keywords: Colonel Constantin Săvescu, remarkable officer
of engineer troops, publicist, combatant in Second World War,
tău propriu. Nu fac acest îndemn din vreun egoism limitat de viitor condemned in reserve for crime of high treason at 10 years in prison,
bunic, ci din pură raţiune și din experienţa mea de care ţi-am vorbit 3 years forced domicile, victim of Communist repression.
mai înainte. Ce bine ar fi fost și pentru mine, chiar materialmente
vorbind, dacă sarcinile cu care am căzut acum aveau să le suporte NOTE
2-3 copii ai mei?! În orice caz, nu acesta este argumentul și motivul 1
Serviciul Istoric al Armatei.
care mă face să intru în chestiuni care acum, în timpurile acestea, în 2
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond Direcţia Cadre şi
situaţia mea specifică, ar părea că nu și-ar avea locul. Învăţământ 1974, Memoriul original al colonelului Săvescu B. Constantin, nr.
Aș vrea să înţelegi că amestecul meu în această chestiune își are crt. 14148, f. 10.
mobilul numai într-un anumit fel de înţelegere a vieţii și a rostului ei, 3
Ibidem, f. 12.
fără niciun fel de filosofie, dar cu un adevărat simţământ atavic.
4
Ibidem, f. 15.
5
Ibidem, f. 20.
În plus, nu aș vrea ca mai târziu, dacă Dumnezeu mi-ar hărăzi 6
Ibidem, f. 22.
prea multe zile, să-mi reproșez mie însumi că greutăţile ce v-am 7
Ibidem, f. 26.
adus fiecăruia, dar fără nicio discuţie în special ţie, au fost o piedică 8
Ibidem, f. 28.
a vieţii și fericirii tale. 9
Ibidem, f. 34.
Sper că începând cu primăvara viitoare să-mi pot aranja o viaţă
10
Ibidem, f. 36.
11
Ibidem, f. 46.
astfel ca să se cheltuiască mai puţin. 12
Ibidem, f. 46 v.
Văd însă că am fugit de la subiect. Rămân însă totdeauna sau orice 13
Nadia (Nadejda) Russo-Bossie (n. 17 iunie 1901, Tver (Rusia) – d. 22 ianuarie
scriu, e vorba de tine, de viaţa ta și de fericirea ta. 1988, Bucureşti) a fost una dintre pionierele aviaţiei româneşti. În timpul celui
Iată că am ajuns la sfârșitul scrisorii; recitind-o văd că nu e tocmai de-Al Doilea Război Mondial a activat în cadrul Escadrilei Albe. Implicată în
ce am gândit eu iniţial dar câteodată te mai fură condeiul. procesul ofiţerilor aviatori care au avut contacte cu militarii englezi din Comisia
Aliată de Control, a fost arestată şi condamnată în 1951 la şapte ani de închisoare,
În orice caz văzându-mi scrisul, zâmbesc destul de amar la din care a ispăşit şase şi alţi cinci ani de domiciliu obligatoriu în Lăteşti.
pretenţia mea de la început de aţi lăsa scrisul meu, căci acesta nu e 14
Generalul-maior de aviaţie Mihai Gr. Romanescu s-a născut la 28 iulie 1899
scrisul meu. în comuna Miroslava, jud. Iaşi. Arestat pe 28 iulie 1950 pentru legături cu
Sper că nu vei fi supărat de cele ce-ţi scriu și vei ţine seamă, atât reprezentanţii misiunilor anglo-americane, Robinson şi Roger şi pentru intenţia
cât vei socoti tu, de ele. de a instala un post de radio-emisie clandestin, a fost judecat în august 1951
Am făcut-o împins numai din dragostea ce o simt pentru tine și într-un lot de 8 persoane din care 4, inclusiv generalul, au primit pedeapsa
capitală, fiind executat pe 8 februarie 1952, în penitenciarul Jilava.
împins de o umbră din ceea ce s-ar chema datoria. 15
A.M.R., Fond Tribunalul Militar Bucureşti, dosar nr. 6/IV/1951, ff. 366-370.
Dacă ceva din scrisoare nu e pe placul tău, consideră că nu e scris. Dacă 16
Scrisorile şi fotografiile de familie ne-au fost puse la dispoziţie prin
în total ea nu e în vederile tale, schimbă plicul și pune-i adresa mea. amabilitatea doamnei Valeria Săvescu, nora colonelului Săvescu.

document 2014 1 (63) 91

studii/documente

CASA REGALĂ A ROMÂNIEI ŞI AERONAUTICA

Prof. univ. Dr. Valeriu AVRAM

A părută la începutul secolului al XX-lea, aviaţia a Invitat să participe la manevrele regale ale armatei, care
cunoscut o dezvoltare impresionantă într-un timp se desfășurau în Oltenia, ing. av. Aurel Vlaicu a decolat cu
relativ scurt, devenind un factor important al progresului avionul „Vlaicu nr. 1” model 1910, în dimineaţa zilei de
și civilizaţiei umane, provocând mutaţii social-culturale, 14/27 septembrie 1910, de la Slatina și după 35 de minute a
economice și tehnice de mari proporţii, devenind totodată o aterizat la Piatra Olt, predând regelui Carol I un plic în care
armă de temut în desfășurarea unor conflicte militare. se afla un ordin secret elaborat de Statul Major General al
La apariţia și evoluţia ei, românii prin minţile lor Armatei Române, fiind felicitat pentru zborul efectuat de
luminate – cu nimic mai prejos decât alte popoare – și-au către suveranul ţării5.
adus o mare contribuţie. Trebuie să subliniem un Pentru a consacra definitiv reușita operei lui
lucru important și anume că, în România, Casa Vlaicu, Casa Regală, sub Înaltul Patronaj al
Regală a sprijinit de la început construcţiile prinţului moștenitor Ferdinand, a organizat
aeronautice valoroase, care au adus prestigiu în ziua de 17/30 octombrie 1910 un miting
ţării. Astfel, după experienţele cu cele două aerian, ing. Aurel Vlaicu urmând să evolueze
machete zburătoare efectuate de ing. deasupra Bucureștiului cu avionul său. Toate
Aurel Vlaicu în Parcul Filaret, în zilele de fondurile realizate din vânzarea biletelor îi
3/16 octombrie și 7/20 octombrie 1909 reveneau inventatorului ardelean6.
și care au reprezentat un mare succes În vara anului 1913, la insistenţele
(la demonstraţie au participat prin alte prinţului Carol, ing. Aurel Vlaicu a
personalităţi miniștrii Toma Stelian, Vasile participat la cel de-Al Doilea Război
Morţun și Alexandru Djuvara și generalii Balcanic cu avionul și automobilul
Mihail Boteanu și George Georgescu) prinţul său, primind gradul de căpitan „en titre
Carol, viitorul rege al României, s-a interesat mission”.
de „mașina zburătoare” a genialului inventator În anii Războiului de Întregire Naţională,
ardelean. Tatăl său, prinţul moștenitor Ferdinand, l-a Regina Maria regele Ferdinand I și regina Maria s-au implicat
invitat pe ing. Aurel Vlaicu la Palatul Cotroceni, reședinţa direct în dotarea aviaţiei militare cu avioane moderne; în
sa, unde inventatorul a făcut o demonstraţie cu macheta urma intervenţiei Casei Regale, ţara noastră a achiziţionat
zburătoare care a funcţionat perfect1. 320 de avioane de luptă, în principal din Franţa, precum și
Având sprijinul direct al Casei Regale, guvernul ţării a din Anglia; aviaţia aducându-și o mare contribuţie la victoriile
aprobat suma necesară realizării avionului „Vlaicu nr. 1” model istorice de la Mărăști, Mărășești și Oituz7.
1910, aparat de zbor militar care s-a construit într-un timp În perioada interbelică, dezvoltarea economică a ţării
record la Arsenalul de Construcţii al Armatei2. a contribuit la înfiinţarea primelor fabrici moderne de
În ziua de 4/17 iunie 1910, la orele 18.00, pe câmpul de construcţii aeronautice, Casa Regală sprijinind direct orice
instrucţie de la Cotroceni, în prezenţa prinţului Carol și a iniţiativă privată în această direcţie. În același timp, înfiinţarea
altor mari personalităţi politice și militare, ing. Aurel Vlaicu a și dezvoltarea asociaţiilor și cluburilor aviatice în număr mare,
executat primul zbor cu avionul său. După efectuarea acestuia, înmulţirea aparatelor de zbor particulare și a amatorilor
prinţul Carol i-a strâns mâna, spunându-i: „Bravo Vlaicule! de a practica sporturi aviatice, au dus la necesitatea de a
Ai zburat!”3. Prinţul Carol a avut o încredere deplină în reglementa și a conduce activitatea acestora și de a prezenta
calităţile tehnice ale avionului inventat de ing. Aurel Vlaicu. pe plan internaţional performanţele realizate în România în
La câteva zile de la zborul istoric din 4/17 iunie 1910, care acest domeniu.
marca începuturile aviaţiei militare în România – una din În anul 1920, din iniţiativa unor vechi zburători și
primele din lume – prinţul Carol a scris în presa vremii sub simpatizanţi ai aviaţiei, s-a înfiinţat Aeroclubul Regal
pseudonim articolul „Aviaţia la noi”, în care-l făcea cunoscut Român, care a desfășurat o intensă activitate de propagandă
pe genialul inventator românilor, devenind protectorul său. aeronautică mai ales în rândurile tinerilor. Personalitatea
La zborul din 6/19 iunie 1910, prinţul Carol și principesa juridică a căpătat-o oficial prin Înaltul Decret Regal nr. 1342
Elisabeta au asistat la un alt experiment. din 18 martie 1923 semnat de regele Ferdinand I al României,
În ziua de 29 august/11 septembrie 1910, prinţul instituţia, din acel moment, desfășurându-și activitatea sub
moștenitor Ferdinand l-a vizitat pe ing. Vlaicu la Cotroceni Înaltul Patronaj al suveranului ţării. În cadrul Aeroclubului
care, în onoarea Alteţei Sale Regale, a efectuat un zbor Regal Român a funcţionat prima școală de zbor particulară
demonstrativ4. din ţara noastră, Școala de Pilotaj înfiinţată de prinţul Mircea

92 1 (63) 2014 document


Cantacuzino, care
a pregătit un
număr important
de piloţi, mulţi
dintre aceștia
devenind piloţi
militari.
Un moment
important în
evoluţia aviaţiei
române a 191 milioane lei – au venit de
reprezentat-o
înfiinţarea, în
anul 1924, a
Inspectoratului
General al
Aeronauticii – care
avea în subordine
Regele Carol al II-lea
aviaţia militară și
civilă – în funcţia
de inspector general fiind numit prinţul Carol. În perioada
scurtă cât a condus destinele Aeronauticii naţionale, prinţul
Carol a militat pentru modernizarea aviaţiei, dotând-o cu
avioane importate din Franţa și Anglia, fiind sprijinit în
activitatea sa de regina Maria care nota: Este de prisos să mai
enunţăm importanţa covârșitoare a aviaţiei. E destul să aruncăm
ochii peste graniţele ţării ca să vedem tot ce se face acolo pentru
aviaţie, pentru ca să știm care este datoria noastră. Nu vrem
război. Tocmai, fiindcă iubim atât de mult pacea, ţara noastră
are nevoie de o aviaţie puternică8.
La inaugurarea primei linii aeriene comerciale din
24 iunie 1926, eveniment care a avut loc pe aeroportul
Băneasa, au participat Ferdinand I și familia regală, în
onoarea suveranilor României organizându-se și un miting
aerian. Participarea suveranului la acest important eveniment
demonstra atenţia pe care o acorda Casa Regală a României
dezvoltării aviaţiei în ţara noastră.
În pofida crizei economice, măsurile de reorganizare și
înzestrare a armatei și aviaţiei luate în perioada 1930-1933,
constituiau o necesitate imperioasă, chiar dacă solicitau
eforturi financiare deosebite. Concomitent, acestea erau
rezultatul unor condiţii favorabile unei astfel de schimbări
survenite odată cu urcare pe tronul ţării a regelui Carol al
II-lea, la 6 iunie 1930. Suveranul României s-a implicat direct
în procesul de modernizare a aviaţiei, a dotării ei cu avioane
construite în ţară sau importate din Franţa și Anglia. Trebuie
subliniat faptul că, ofiţerii superiori de aviaţie, cum ar fi
lt. col. av. Constantin Beroniade, lt. col. av. Haralambie
Giossanu, căpitanii av. Cristescu și Nicolae Opriș, l-au
sprijinit direct pe noul suveran să vină în ţară.
Regele Carol al II-lea a fost receptiv la doleanţele
aviatorilor, găsind soluţii pentru finanţarea aviaţiei. Astfel,
din iniţiativa sa, Parlamentul a adoptat Legea pentru crearea
Fondului Naţional al Aviaţiei , votată în Adunarea Deputaţilor
și Senat la 1 aprilie 1931 și promulgată prin Înaltul Decret
nr.1202 din 9 aprilie 1931. Acest fond se realiza prin
document 2014 1 (63)
studii/documente
vânzarea timbrului aviaţiei emis
de Ministerul de Finanţe, banii
rezultaţi au reprezentat cea mai
importantă sursă de finanţare
și dotare a aviaţiei naţionale.
În anul 1932 bugetul aviaţiei
a fost estimat la 60 milioane
lei, dar aviaţia a primit în
realitate numai 27 milioane lei.
Cei mai mulţi bani –
la Fondul Naţional al Aviaţiei
înfiinţat din iniţiativa regelui
Carol al II-lea. Legea Fondului
Naţional al Aviaţiei a fost
modificată în ședinţele din
15 și 18 apr ilie 1932 și Regele Mihai I
promulgată prin Înaltul Decret
nr.1720 publicat în „Monitorul Oficial” nr. 119 din 25 mai
1932. Prin modificările aduse se încasau mult mai mulţi bani,
înfiinţându-se timbrul poșta aeriană9.
Legea Fondului Naţional al Aviaţiei a reprezentat una
dintre cele mai bune legi care a contribuit la dezvoltarea
Aeronauticii Române în perioada interbelică, susţinând
industria construcţiilor de avioane, pregătirea piloţilor militari
și civili, organizarea unor raiduri aeriene internaţionale
ca București – Capetown, al Europei, al Micii Antante și
al Poloniei etc., piloţii români făcând cunoscute în lume
realizările naţionale în domeniul construcţiilor aeronautice,
întrucât aceste raiduri și multe altele, s-au efectuat cu avioane
românești tip „I.A.R.”, „S.E.T.” sau „I.C.A.R.”.
Regele Carol al II-lea a fost iniţiatorul organizării unor
manifestări aeronautice internaţionale, cum au fost pregătirea
și desfășurarea la București, în perioada 7-14 iunie 1931,
a celui de-al 27-lea Congres al Federaţiei Aeronautice
Internaţionale și a Conferinţei anuale a acestui important
for mondial al aeronauticii. Festivitatea deschiderii oficiale
a lucrărilor F.A.I. a avut loc în ziua de 7 iunie 1931 în aula
Fundaţiei Universitare Regele Carol I.
În cuvântul său suveranul României a subliniat printre
altele: De mulţi ani am avut bucuria să urmăresc îndeaproape
lucrările dumneavoastră. Mi-am putut face convingerea că,
întemeiată pe solidaritatea popoarelor, Federaţia Aeronautică
Internaţională este una din instituţiile principale ale păcii.
Într-adevăr, cu cât lumea se va cunoaște mai bine, cu atât se
va circula mai ușor în diverse ţări ale lumii, cu atât vor fi mai
puţine motive de vrajbă și de ură în omenire. În vremurile
acestea de materialism, se pare că aeronautica a salvat morala
lumii. Curajul și spiritul de sacrificiu, ce se cere aviatorilor
sunt aceleași pentru toate popoarele și în această solidaritate și a
pericolului comun de înfruntare se va găsi temelia unei societăţi
de iubire între popoare10. Trebuie menţionat faptul că în acel
timp, președintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale era
prinţul George Valentin Bibescu, un sprijinitor al politicii
aeriene românești.
93
studii/documente

La 8 iunie 1931, Aeroclubul Regal Român, sub patronajul Susţinând

regelui Carol al II-lea, a organizat un concurs aerian înfiinţarea de
internaţional numit Raliul internaţional al Aeroclubului fabrici moderne
Regal Român, prilejuit de venirea la București a celor 36 de de construcţii
delegaţi participanţi la Conferinţa Federaţiei Internaţionale aeronautice (ca
Aeronautice și a celui de-al 27-lea congres al acestui „I.A.R.” – Brașov,
for internaţional. Echipajele României s-au clasat pe „S.E.T.” – București
locul al II-lea, din zeci de echipaje străine participante la raid, etc.) prinţul Nicolae –
ceea ce reprezenta un mare succes naţional. un pilot redutabil – a
Un eveniment important, în care România s-a implicat zburat în principal pe
direct datorită Casei Regale, a fost organizarea Conferinţei avioane românești,
Miniștrilor Aerului din Franţa, Anglia, Italia, Germania și executând zboruri
România care s-a desfășurat între 10-15 octombrie 1931, la la distanţe mari în
Mogoșoaia și București. Prin participarea demnitarilor celor străinătate.
mai puternice state în ceea ce privește aeronautica militară și Deși nu erau
civilă, ţara noastră devenea un centru important european în membri ai Casei
ceea ce privește aeronautica. În ultima zi de congres miniștrii Regale, prinţii Principele Nicolae
Aerului participanţi la conferinţă, au fost invitaţi la Palatul G e o r g e -Va l e t i n
Regal unde au fost primiţi de suveranul ţării11. Bibescu, Ionel Ghica, Constantin Cantacuzino, Mircea
În timpul domniei regelui Carol al II-lea s-a introdus Cantacuzino, prinţesele Marina Știrbey sau Ioana Cantacuzino
noua uniformă a Aeronauticii militare, iar prin Înaltul Decret au dus faima în lume a aviaţiei române avioane românești.
Regal s-a instituit, la 5 august 193012, Ordinul „Virtutea Maiestatea Sa Regele Mihai I al României, încă de copil
Aeronautică” cu patru clase: Crucea de Aur, cavaler, ofiţer a iubit mecanica, automobilismul și aviaţia. În septembrie
și comandor, care a fost cel mai democratic ordin militar, 1944 a obţinut brevetul militar de pilot, deși pilotase
întrucât se acorda inclusiv soldaţilor din Aeronautica militară avioane de turism tip „Klemm 35” încă din anul 1939. În
pentru merite deosebite. În Europa și în lume, în acel timp, timpul Războiului de Reîntregire, a vizitat unităţi de aviaţie
nu exista o decoraţie militară de acest fel. Ordinul „Virtutea care luptau pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de
Aeronautică” se situa pe locul III în ierarhia ordinelor Nord. A apreciat întotdeauna eroismul aviatorilor noștri
militare13. în comunicate oficiale ale Casei Regale. Astfel, în ziua de
Dacă Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” era destinat, 17 iulie 1944, într-un document oficial al Corpului 1 Aerian
potrivit legii, personalului navigant care s-a distins pentru Regal Român se preciza următoarele: Maiestatea Sa Regele
merite deosebite aeronautice, „Medalia Aeronautică” a fost Mihai I al României a binevoit să trimită următoarea telegramă:
instituită prin Înaltul Decret nr. 463 din 24 februarie 1931 „Mulţumesc din toată inima ostașilor Corpului 1 Aerian Român
pentru personalul nezburător din Aeronautica militară pentru bunele urări și pentru frumoasele lor rezultate obţinute
(mecanici, tehnicieni, personal civil etc.). pe Câmpul de Onoare. Mihai I”14.

Romania’s Royal House and the Aeronautics

Prof. univ. Valeriu Avram, Ph.D.

Abstract: Romania’s Royal House sustained the development of the aviation, knowing its role in the progress
of the human kind. From the acquisition of airplanes, to establishment of some air raids and to the participation at
international competitions, the organization of international symposiums till the piloting of airplanes, the members
of the Royal House completed their duty to the national Aeronautics.
Keywords: Ferdinand I, Carol al II-lea, Aurel Vlaicu, Mihai I, Queen Mary

NOTE
1
Valeriu Avram, Drumul unui cuceritor al cerului, inginerul aviator Aurel 8
Ibidem, p. 8.
Vlaicu, Editura Scrib, Bucureşti, 2010, p. 37. 9
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), Fond Preşedinţia
2
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond Direcţia 8 Armament, Consiliului de Miniştri, dosar nr. crt. 25/1932, f. 3.
dosar nr. crt. 112, f. 2. 10
A.M.R., Fond Inspectoratul General al Aeronauticii, dosar nr. crt. 148, f. 104;
3
Valeriu Avram, Op. cit., p. 53.
vezi şi: „Aripi”, an I, nr. 9-10 din 1-15 iulie 1931.
4
Ibidem, p. 68. 11
Ibidem.
5
A.M.R., Fond Direcţia 4 Geniu, dosar nr. crt. 39, f. 113.
6
Valeriu Avram, Ana Maria Guşă, George Paul Sandachi, Contribuţii româneşti în
12
Publicat în „Monitorul Oficial” nr.173/1930.
aeronautică la începutul sec. XX, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001, p. 112.
13
Dr. Marin Sîlea, Aeronautica militară română în perioada anilor 1930-1940,
7
Valeriu Avram, Aeronautica română în Războiul de Întregire Naţională 1916- Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007, p. 218.
1919, Editura Militară, Bucureşti, 2012, pp. 382-385. 14
A.M.R., Fond Flotila 2 Vânătoare, dosar nr. crt. 817, f. 185.

94 1 (63) 2014 document


PRIMA CONSFĂTUIRE A DIRECŢIILOR SUPERIOARE
POLITICE ALE ARMATELOR
DIN TRATATUL DE LA VARŞOVIA
(MOSCOVA 5-7 IUNIE 1962)
F apt bine cunoscut, după
încheierea protocoalelor
militare cu U.R.S.S.-ul din prima
parte a anului 1955 și modificarea
componenţei conducerii armatei între
lunile martie și aprilie din același an,
România a semnat la 14 mai 1955,
la Varșovia, Tratatul de prietenie,
colaborare și asistenţă mutuală,
dar și Protocolul adiţional secret al
acestuia. Ratificarea Tratatului de
la Varșovia s-a efectuat de Marea
Adunare Naţională pe 3 iunie, în
condiţiile în care deputaţii acesteia
nu au fost informaţi despre existenţa
Generalul Mihail Burcă și conţinutul Protocolului secret,
implicit, votându-l și pe acesta.
Prin semnătura pusă, reprezentanţii României, în fapt cei
ai Partidului Muncitoresc Român (în continuare P.M.R.), au
subordonat politic și militar ţara intereselor prioritare ale acestui
Bloc, în realitate celor ale U.R.S.S.-ului. Motivând decizia luată,
în luarea de cuvânt din 12 mai 1955, liderul politic al României,
șeful delegaţiei noastre, Gheorghe Gheorghiu-Dej a precizat că
situaţia existentă în Europa a fost cea care ne obligă să luăm în
comun contramăsurile în vederea apărării muncii pașnice și a securităţii
popoarelor noastre.
Odată cu intrarea în vigoare la 4 iunie 1955 a Tratatului de la
Varșovia, s-a concretizat încă unul dintre ţelurile puterii sovietice:
construcţia unei structuri politico-militare a ţărilor de democraţie
populară în cadrul căreia rolul conducător să-l deţină U.R.S.S.-ul.
Viabilitatea acestei organizaţii politico-militare urma să fie
asigurată prin crearea și funcţionarea a două structuri de comandă
specifice: una politică – Comitetul Politic Consultativ și una
militară – Comandamentul Forţelor Armate Unite (F.A.U.), care
avea un aparat propriu de lucru (Statul Major) și un Comandant
Suprem. Funcţiile de comandant și șef de Stat Major al F.A.U. au
fost întotdeauna ocupate de mareșali ai armatei sovietice.
Strategiile generale ce urmau a fi adoptate la nivelul Tratatului,
constituiau obiectul activităţii Comitetului Politic Consultativ,
iar tactica de urmat din punct de vedere militar a deciziilor în
cauză devenea obiectul activităţilor Comitetelor Consultative ale
Miniștrilor de resort și/sau șefilor de state majore ale armatelor din
Tratatul de la Varșovia. Comandamentul F.A.U., cu Statul Major și
comitetele tehnice specifice din compunere, în vederea transpunerii
în practică a tacticilor hotărâte, stabilea măsurile și calendarul
derulării lor, comunicându-le structurilor similare ale armatelor
statelor membre ale Tratatului.
Acest angrenaj de coordonare, nu exagerăm dacă apreciem și
de control, bine structurat politic și militar s-a dovedit, în cursul
creșterii încordării politice din perioada anilor 1958-1961, a avea
totuși o anume fisură. Ochiul vigilent al Moscovei a descoperit, fără o
anumită surprindere, că în organigrama specifică Comandamentului
F.A.U. nu fusese prevăzută iniţial o structură coordonatoare politică
document 2014 1 (63)
studii/documente
Felicia ŢUCĂ
Dr. Cornel ŢUCĂ1
unică și nici convocarea, în vederea desfășurării cu regularitate, unor
activităţi comune ale direcţiilor politice superioare din structurile
armatelor componente Tratatului de la Varșovia.
O încercare de eliminare a acestei constatări, opinăm, a fost
prima Consfătuire a șefilor direcţiilor superioare politice ale armatelor
ţărilor participante la Tratatul de la Varșovia ţinută la Moscova, între
5-7 iunie 1962. Documentele referitoare la convocarea, desfășurarea
și rezultatul respectivei consfătuiri, cu sublinierea participării
delegaţiei politico-militare române, ale cărei lucrări sunt succint
prezentate în articol, se găsesc la Centrul de Studii și Păstrare a
Arhivelor Militare Istorice din Pitești, fond Direcţia Superioară
Politică a Armatei, dosarul nr. 10843, filele 71-91.
Revenind, considerăm că, din dorinţa de a se elimina lipsa
acestei structuri componente, a cărui rol coordonator a fost resimţit
și apreciat ca important, conducerea politică sovietică s-a implicat
direct. Fiind considerată ca o problemă politică importantă pentru
respectiva perioadă, N.S. Hrușciov, secretarul general al P.C.U.S.,
s-a adresat personal, în scris, șefilor partidelor politice, în fapt
conducătorilor statelor membre ale Tratatului.
La 6 februarie 1962, N.S. Hrușciov i-a scris conducătorului
P.M.R. (Stimate tovarășe Gheorghe Gheorghiu-Dej) că: În ultimii
ani s-au extins și s-au întărit simţitor contactele între armatele ţărilor
participante la Tratatul de la Varșovia. Mai largi și mai variate au
devenit legăturile între marile state majore, mai des se organizează
aplicaţii și convocări comune, se coordonează activitatea de pregătire a
statelor majore și armatelor pentru a duce acţiuni de luptă planificate.
Direct, după această scurtă introducere apreciativă, Hrușciov
pune punctul pe rană: În același timp astfel de contacte în domeniul
activităţii de partid și politice au încă, de obicei, un caracter episodic.
Dar, pentru a elimina atribuirea iniţiativei acţiunii exclusiv în
interesul sovietic, Hrușciov specifică: În legătură cu aceasta, șefii
direcţiilor politice generale ale armatelor ţărilor Tratatului de la
Varșovia, în repetate rânduri și-au exprimat dorinţa de a se stabili
contacte permanente între organele politice ale armatelor aliate și cu
privire la necesitatea organizării unei consfătuiri a corpului de conducere
din direcţiile politice.
Motivarea, prin invocarea dorinţei șefilor direcţiilor politice,
nu are susţinere în practica colaborărilor dintre statele membre.
Astfel de dorinţe nu se exprimau părţii sovietice în mod direct,
ele – dacă ar fi existat în realitate – se prezentau structurilor de
conducere ale partidelor din respectivele state, care hotărau dacă le
dau sau nu curs. Ori, inexistenţa acestora, o probează în continuare
chiar Hrușciov: Având în vedere aceste dorinţe, Ministerul Apărării
al U.R.S.S., Comandantul Suprem al Forţelor Armate Unite… și
Direcţia Politică Generală a Armatei Sovietice și a Flotei Navale-
Militare, au prezentat C.C. al P.C.U.S. propunerea de a se convoca în
martie-aprilie a.c. o consfătuire a șefilor Direcţiilor Politice Generale
ale armatelor frăţești.
Invocarea acestor dorinţe a avut menirea de a escamota
singurul autor în fapt al acesteia: U.R.S.S.-ul; căci în enumerarea
susţinătorilor propunerii în cauză întâlnim numai structuri militare
de conducere sovietice. Ori, dacă ar fi existat o singură structură
politică a unei alte armate, în mod sigur ar fi fost citată ca atare
95
studii/documente
(poate chiar prima). Obiectivul consfătuirii propuse elimină orice
îndoială în legătură cu autorul acesteia. Moscova descoperise că,
în anul 1955, nu se precizase cu claritate subordonarea direcţiilor
politice ale armatelor Tratatului de la Varșovia unei structuri specifice
din structura F.A.U. Dar, cum orice eroare poate fi îndreptată,
a identificat consfătuirea în cauză ca fiind soluţia ce va justifica
permanentizarea ulterioară a acestor activităţi.
Hrușciov, în acest sens, a făcut cunoscut scopul propunerii
sovietice: ca la această consfătuire să se facă un schimb de experienţă cu
privire la organizarea activităţii de partid și politice pentru ridicarea
calităţii pregătirii de luptă și politice, precum și pentru a discuta problemele
cu privire la colaborarea organelor politice ale armatelor aliate în
condiţii de luptă și cu privire la schimbul de informaţii relativ la ducerea
activităţii politice în rândurile armatelor inamicului în timp de război.
Translând obiectivele precizate la situaţia internaţională a anului
1961 și începutul anului 1962, constatăm – fără surprindere – încă
un argument în demascarea autorului acestei dorinţe: U.R.S.S.-ul.
Pentru a fi eliminată orice încercare de refuz sau tergiversare
a realizării consfătuirii din partea conducerii politice române,
Hrușciov a concluzionat: C.C. al P.C.U.S. are o poziţie favorabilă faţă
de această propunere. Conformându-se, P.M.R. a dat curs favorabil
iniţiativei frăţești a partidului comuniștilor sovietici.
Acordul de participare nu a fost comunicat de conducerea
politică română structurii militare politice proprii, din subordinea ei,
spre a fi transmis celei similare sovietice, ci direct conducerii politice
sovietice. Acest lucru atestă faptul că decizia în cauză a fost luată
în prima etapă la nivelurile conducerilor politice ale statelor din
compunerea Tratatului. Urmare a acordului părţii române primit de
conducerea politică sovietică, Direcţia Superioară Politică a Armatei
și Flotei Maritime Militare Sovietice a fost cea care a transmis, la
22 februarie 1962, Direcţiei Superioare Politice a Armatei Române
invitaţia în cauză (Scrisoarea nr. 16168 a mareșalului F.I. Golikov).
Mareșalul sovietic precizând acest lucru de la început:
Stimate tovarășe Dincă!
Conform înţelegerii dintre Comitetele Centrale ale partidelor
comuniste și muncitorești ale ţărilor participante la Tratatul de la
Varșovia, între 24-26 aprilie 1962, urmează să aibă loc la Moscova
consfătuirea șefilor direcţiilor superioare politice ale forţelor armate
ale ţărilor participante la Tratatul de la Varșovia (fără Albania), în
continuarea scrisorii fiind comunicate părţii române cele trei puncte
ale ordinii de zi stabilite. 1. Rapoartele șefilor direcţiilor superioare
politice ale armatelor unite: „Cu privire la experienţa organizării muncii
politice de partid în ceea ce privește ridicarea calităţii pregătirii de luptă
și politice”. 2. Raportul șefului Direcţiei Superioare Politice sovietice: „Cu
privire la colaborarea organelor politice ale armatelor unite în situaţie de
luptă”. 3. Coraportul șefului Secţiei de propagandă specială a Direcţiei
Superioare Politice sovietice: „Cu privire la schimbul de informaţii
în ceea ce privește desfășurarea muncii politice în rândul trupelor și al
populaţiei inamicului în timp de război”.
În scrisoare s-a specificat faptul că Discuţiile la punctul doi
și trei al ordinii de zi se propune să se facă odată, iar componenţa
delegaţiei să aibă 5-6 persoane. După primirea invitaţiei, șeful
Direcţiei Superioare Politice a Armatei române, generalul-maior
Ion Dincă, i-a răspuns omologului sovietice în data de 16 martie
1962 (Scrisoarea nr. P.P.011238): Fără obiecţii, suntem de acord cu
locul, data și ordinea de zi propusă de dumneavoastră; precizând și
componenţa delegaţiei la 6 lucrători politici.
Având în vedere că cheltuielile necesare pentru această deplasare
nu au fost prevăzute în planul valutar pe anul 1962, generalul-maior
Ion Dincă a propus adjunctului ministrului Forţelor Armate române,
generalul-locotenent Mihail Burcă, ca acestea să fie raportate din
globalul planului valutar pe anul 1962, iar delegaţia politică militară
română să cuprindă 5 persoane. Prin același raport, 29 mai 1962,
a fost comunicată și schimbarea datei Conferinţei de la Moscova:
5-7 iunie 1962.
96
Nichita Hruşciov alături de lideri comunişti români
Componenţa delegaţiilor direcţiilor superioare politice militare
participante, între 5-7 iunie 1962, la Consfătuirea de la Moscova
a fost următoarea:
a) bulgară, condusă de șeful Direcţiei – generalul-locotenent
Nicolai Cernev, formată din 6 persoane;
b) cehoslovacă, condusă de șeful Direcţiei – generalul-maior
Vatlav Prhlik, formată din 7 persoane;
c) est-germană, condusă de șeful Direcţiei – amiralul
Waldemar Verner, formată din 8 persoane;
d) polonă, condusă de șeful Direcţiei – generalul de divizie
Voiteh Iaruzelscki, formată din 7 persoane;
e) română, condusă de șeful Direcţiei – generalul-maior
Ion Dincă, formată din 5 persoane (generalul-maior Vasile
Petruţ – locţiitorul șefului direcţiei și șeful Direcţiei Propagandă
și Cultură; colonelul Ion Manole – locţiitorul șefului Direcţiei
Organizare; locotenent-colonelul Emil Apostol – șeful Secţiei
Propagandă Specială și locotenent-colonelul Ion Ionescu – șeful
secţiei U.T.M.);
f ) sovietică, condusă de șeful Direcţiei – generalul de armată
A.A. Epișev, formată din 12 persoane.
g) ungară, condusă de șeful Direcţiei – generalul-maior Ianos
Borbandi, formată din 6 persoane și un translator (fiind singura
delegaţie însoţită de propriul translator).
În plus, la lucrările Consfătuirii au mai participat cu statut
de invitaţi mareșalul Greciko, comandantul suprem al F.A.U., și
încă alte 14 persoane: 10 generali și colonei din partea Direcţiei
Superioare Politice sovietice și 4 generali din partea Ministerului
Apărării sovietic.
Din stenograma Consfătuirii aflăm că lucrările acesteia au fost
deschise, în ziua de 5 iunie 1962, de către șeful delegaţiei sovietice
(generalul de armată A.A. Epișev).
În cuvântul de deschidere, după prezentarea șefilor delegaţiilor
participante și transmiterea urărilor de activitate rodnică și deplin succes,
A.A. Episev a precizat scopul și obiectivele Consfătuirii. Potrivit
acestuia: Consfătuirea noastră are loc în condiţiile când sistemul mondial
socialist crește și se întărește neîncetat în mod vertiginos, când prietenia dintre
popoarele ţărilor socialiste și armatele noastre frăţești se dezvoltă și se întăresc
tot mai mult. […] Ţările socialiste pun în slujba cauzei păcii puterea lor
mereu crescândă. Totodată noi nu putem să închidem ochii faţă de încercările
înverșunate ale cercurilor războinice din occident de a împinge popoarele
într-o catastrofă militară”. Urmare a situaţiei internaţionale încordate,
vorbitorul a arătat că: Faţă de această situaţie, se cere din partea noastră
să dăm dovadă de o înaltă și permanentă vigilenţă, de unitate pentru a
anihila completul împotriva păcii, democraţiei și socialismului urzit de către
cercurile agresive ale statelor imperialiste.
1 (63) 2014 document
 studii/documente
Obiectivul Consfătuirii, drept urmare, a fost precizat
de vorbitor: Armatele noastre frăţești, unite într-un singur
front, stau umăr la umăr de strajă cuceririlor revoluţionare
și muncii constructive a popoarelor iubitoare de libertate, de
strajă păcii în întreaga lume. Apoi, generalul de armată
A.A. Epișev a concluzionat: această consfătuire, care are
loc pentru prima dată de la crearea Organizaţiei Tratatului
de la Varșovia, va servi […] cauzei întăririi continue a
prieteniei indestructibile și frăţiei de arme dintre forţele
armate ale ţărilor participante la Tratatul de la Varșovia.
La propunerea șefului delegaţiei cehoslovace,
generalul-maior Vatlav Prhlik, drept președinte al
Consfătuirii a fost ales generalul de armată A.A.
Epișev, șeful delegaţiei sovietice. Apoi, conform
prevederilor, comunicate din timp participanţilor,
ordinii de zi, s-a trecut la dezbaterea acestora
dându-se cuvântul șefilor delegaţiilor politico-militare
participante.
Asupra primei probleme Munca politică pentru
întărirea continuă a capacităţii de luptă a forţelor
armate din ţările participante la Tratatul de la Varșovia
și-au prezentat punctele de vedere toţi cei șapte șefi Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi Emil Bodnăraş la o aplicaţie cu trupe
ai delegaţiilor politice militare participante. Din
intervenţiile la primul punct, reliefăm, succint, doar câteva dintre anuală de consfătuiri ale lucrătorilor politici cu munci de răspundere
idei și propuneri. (prima); crearea unui Grup operativ de lucru pe lângă Comandamentul
Șeful delegaţiei sovietice a arătat că în urma Hotărârii Plenarei C.C. F.A.U. compus din lucrători politici, în scopul coordonării și organizării
al P.C.U.S. din octombrie 1957 a crescut rolul organizaţiilor de partid și schimbului de experienţă în munca politică (a doua); organizarea de
Comsomol în viaţa unităţilor militare, iar conducerea unică a fost apreciată legături prietenești, nemijlocite, între mari unităţi, unităţi (a patra);
ca principiul cel mai important în întărirea disciplinei militare. organizarea periodică a schimbului de lucrători politici între armate
Șeful delegaţiei bulgare a evidenţiat succesele obţinute ca urmare (a șasea) sau editarea unui buletin periodic (trimestrial) cuprinzând
a conducerii de către P.C.B. a forţelor armate, specificând că până materiale ale muncii politice (a șaptea).
în anul 1961 organizaţiile de partid nu se ocupau de probleme Șeful delegaţiei cehoslovace a reliefat starea disciplinară
care privesc pregătirea de luptă și disciplina militară, apreciind rolul nesatisfăcătoare din armată, punând-o pe seama familiarismului ce
avut de întâlnirile militarilor bulgari cu eroii sovietici Cantaria și există între ofiţeri și militarii în termen.
Egorov în educarea acestora în „spiritul internaţionalismului proletar”. După finalizarea intervenţiilor la primul punct al ordinii de zi,
Aprecierea aceasta a fost catalogată de șeful delegaţiei române ca au fost reluate lucrările Consfătuirii prin discutarea următoarelor
fiind una exagerată. două puncte din ordinea de zi (analizate la un loc). Primul vorbitor
În final, acesta a propus ca în cadrul Consfătuirii să se stabilească a fost șeful delegaţiei sovietice, generalul de armată A.A. Epișev,
măsuri pentru îmbunătăţirea educării tuturor militarilor din ţările care a subliniat că un viitor război va fi de coaliţie și de aici necesitatea
participante la Tratatul de la Varșovia în spiritul internaţionalismului cooperării organelor politice în situaţii de luptă. Cooperarea organelor
proletar, considerând-o pe aceasta ca fiind până la acea dată drept politice se putea efectua în două situaţii: a) când trupele unei ţări vor
una nesatisfăcătoare. Asupra acestei propuneri, conducerile celorlalte forma un front independent și b) când trupele unei ţări sau o parte
delegaţii, inclusiv a celei române, nu și-au exprimat acordul. a acestora vor fi subordonate unei alte armate.
Șeful delegaţiei ungare, mai întâi a explicat cauzele care au dus la În primul caz, colaborarea ar consta în informarea reciprocă,
destrămarea armatei în timpul contrarevoluţiei din 1956, arătând în munca organelor politice militare urmând a fi condusă de partidul
continuare măsurile luate pentru întărirea muncii politice de partid. respectiv. În al doilea caz, conducerea politică o va avea organul politic
Șeful delegaţiei române a prezentat activitatea politică superior, indiferent cărei armate i-ar aparţine acesta. De asemenea,
desfășurată în unităţile militare, subliniind rolul și locul structurilor în vederea asigurării cooperării dintre organele politice ale diferitelor
politice atât în desfășurarea procesului pregătirii de luptă, cât și al armate a propus necesitatea creării unor grupe operative de lucrători
activităţilor ideologice și vieţii militarilor. politici pe lângă direcţia politică a frontului.
Șeful delegaţiei est-germane a prezentat evaziv problemele Următorul vorbitor a fost generalul-maior A. M. Sevcenco,
muncii politice pentru întărirea capacităţii de luptă, analizând foarte șeful Secţiei Propagandă Specială din Direcţia Superioară Politică
mult situaţia politică internă și externă a R.D. Germane și arătând că sovietică, care a vorbit despre experienţa Armatei Sovietice în
din 1961 în armată a fost introdus principiul unităţii de comandă. În organizarea și desfășurarea propagandei speciale în cadrul trupelor și
același timp, odată cu introducerea serviciului militar obligatoriu (de populaţiei ţării inamice. El a mai specificat că ofiţerii necesari în timp
la 24 ianuarie 1962), pentru sublinierea internaţionalismului armatei, de război pentru propaganda specială se recrutează din timp de pace,
în conţinutul jurământului militar a fost introdus textul: Eu soldat al îndeosebi din rândul absolvenţilor instituţiilor de limbi străine.
Armatei Naţionale Populare, jur să apăr împreună cu Armata Sovietică Apoi, după prezentarea celor două materiale, au luat parte la
și celelalte armate ale ţărilor socialiste, patria și lagărul socialist… discuţii șefii direcţiilor politico-militare participante la Consfătuire.
Șeful delegaţiei polone a arătat că munca politică are în centrul Singurul dintre aceștia care a avut un material pregătit la cele două
atenţiei lupta pentru mărirea numărului de militari și subunităţi de probleme a fost reprezentantul bulgar. Șefii celorlalte delegaţii au
frunte, iar preocuparea principală vizează crearea unei atmosfere de ezitat să ia cuvântul, motivând faptul că nu au știut că se va discuta și
discuţii libere cu militarii în vederea aflării opiniilor acestora, funcţie problema cooperării organelor politice în situaţii de luptă. Șeful delegaţiei
de care se aplică terapeutica politică. În finalul intervenţiei, acesta a bulgare și-a exprimat părerea că relaţiile dintre organele politice ale
prezentat un număr surprinzător de mare de propuneri, spre analiză și armatelor socialiste sunt sporadice și insuficiente, apreciind că cele cu
aprobare, cifrate la 11. Spicuim, dintre acestea, doar câteva: organizarea partea română sunt nesatisfăcătoare. În viziunea lui, pentru rezolvarea

document 2014 1 (63) 97

studii/documente
situaţiei, reluând
propunerea
șefului delegaţiei
polone, ar trebui:
de a se crea pe lângă
Comandamentul
Unif icat […] un
organ unic politic
de lucru și unul
similar de presă,
mai propunând în
plus și înfiinţarea
unui curs unit de
pregătire a ofiţerilor
cu propaganda
specială.
În legătură
cu necesitatea
cooperării între
organele politice ale
armatelor frăţești
Nichita Hruşciov alături în situaţie de luptă
de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş s-au declarat de
acord toţi șefii
delegaţiilor participante. Dar, asupra propunerilor șefilor delegaţiilor
polonă și bulgară șefii celorlalte delegaţii, cu menţiunea abţinerii
celui sovietic, și-au exprimat păreri diferite. Amiralul V. Waldemar,
șeful delegaţiei est-germane, a precizat că mai trebuie studiată
propunerea constituirii unui organ în cadrul Comandamentului
Tratatului de la Varșovia. Șeful delegaţiei ungare, generalul-maior
I. Borbandi, a specificat că problemele mai trebuie studiate urmând
a fi găsite cele mai eficiente forme de cooperare. Șeful delegaţiei
cehoslovace, generalul-maior P. Vatlav, a spus că propunerile sunt doar
propuneri, că pentru aplicarea lor este necesară aprobarea partidelor și
guvernelor. La rândul lui, generalul-maior Ion Dincă a menţionat
că dacă pentru tovarășii polonezi aceste propuneri au rezultat dintr-un
studiu, pentru noi însă aceste probleme nu sunt studiate și ca atare nu
putem să ne pronunţăm în favoarea lor.
La lucrările Consfătuirii, ultimul a luat cuvântul Comandantul
Suprem al F.A.U., mareșalul Greciko, care, în prima parte a expunerii,
a analizat situaţia internaţională, relevând apoi necesitatea luării de
măsuri pentru a da o ripostă zdrobitoare agresorului, nominalizând în
același timp unele neajunsuri constatate și arătând sarcinile ce stau în
faţa tuturor armatelor ţărilor participante la Tratatul de la Varșovia.
Referindu-se la propunerea șefului delegaţiei polone și susţinută
de cel al celei bulgare, mareșalul Greciko a ţinut să precizeze că nu
este indicat să se creeze un grup operativ compus din lucrători politici,
reprezentanţi ai direcţiilor superioare politice ale armatelor pe lângă
Comandamentul Unificat. Acesta s-ar suprapune Comitetelor Centrale
ale partidelor comuniste și muncitorești și principial nu este just.
După aceste precizări l-a interpelat pe generalul de divizie
Iaruzelski dacă are ceva de spus în legătură cu această obiecţie. Drept
urmare, șeful delegaţiei polone a renunţat la propunerile făcute.
La terminarea lucrărilor, șeful delegaţiei sovietice a propus
adoptarea unei scurte declaraţii, nesemnată, care să consemneze
importanţa și utilitatea consfătuirii. După studierea în prealabil a
proiectului acesteia, cu observaţiile făcute de participanţi, declaraţia
a fost aprobată.
Pentru delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei
Române, aflăm din Informarea redactată către conducerea de partid
română la întoarcerea în ţară, la 12 iunie 1962, cele mai importante
probleme rezultate în urma participării la această primă Consfătuire
de la Moscova, care urmează a fi studiate au fost: cooperarea cu organele
politice ale armatelor ţărilor frăţești în situaţie de luptă; aspectele
legate de organizarea și desfășurarea propagandei speciale; organizarea
difuzării presei la trupe în caz de război; cum vor fi completate pierderile
98
în locţiitori politici și cum se va asigura pregătirea lor în caz de război;
aspectele legate de desfășurarea vieţii de partid în unităţi în timpul
războiului (numirea organelor conducătoare de partid și renunţarea
la principiul eligibilităţii, primirea în partid și U.T.M., evidenţa de
partid și U.T.M. în situaţie de război etc.).
***
ANEXA 1
TABEL
cu componenţa delegaţiilor Direcţiilor Superioare Politice –
participante la Consfătuirea de la Moscova din 5-7 iunie 1962
1. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare Bulgare
1. General-locotenent NICOLAI CERNEV – Șeful Direcţiei
Superioare Politice a Armatei Populare Bulgare
2. General-maior MICIO ERMENOV – Șeful Direcţiei
propagandă și agitaţie, locţiitor al șefului Direcţiei Superioare Politice
a Armatei Populare Bulgare
3. General-maior STOIAN KUTEROV – Șeful Secţiei Organizare
și Instructaj, locţiitor al șefului Direcţiei Superioare Politice a Armatei
Populare Bulgare
4. Colonel MITKO NIKOLOV – Șeful Secţiei de Propagandă
Specială din Direcţia Superioară Politică a Armatei Populare Bulgare
5. Locotenent-colonel DIMITR NAIDENOV – Inspector în
Direcţia Superioară Politică a Armatei Populare Bulgare
6. Locotenent-colonel IORDAN VODENICIARSKI – Șeful Secţiei
Tineret din Direcţia Superioară Politică a Armatei Populare Bulgare
2. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare Cehoslovace
1. General-maior VATLAV PRHLIK – Șeful Direcţiei Superioare
Politice a Armatei Populare Cehoslovace
2. IOSEF GUMULK – Șeful Secţiei Militare din Direcţia a II-a
din C.C. al Partidului Comunist Cehoslovac
3. Colonel IAROSLAV GHEINA – Locţiitorul șefului Direcţiei
Superioare Politice a Armatei Populare Cehoslovace pentru probleme de
tineret, de cultură și ale instituţiilor militare de învăţământ
4. Locotenent-colonel FRANTISEK ILEK – Șeful Secţiei Muncii
Organizatorice de Partid din Direcţia Superioară Politică a Armatei
Populare Cehoslovace
5. Locotenent-colonel IOSEF KOTLARIK – Șeful Secţiei de
Agitaţie și Propagandă din Direcţia Superioară Politică a Armatei
Populare Cehoslovace
6. Locotenent-colonel OTOKAR CERVENKA – Șeful Secţiei
de Propagandă Specială din Direcţia Superioară Politică a Armatei
Populare Cehoslovace
7. Maior IAROSKAV KUCERA – Ofiţer împuternicit al șefului
Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare Cehoslovace, (secretarul
delegaţiei)
3. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare
Naţionale a Republicii Democrate Germane
1. Amiral WALDEMAR VERNER – Șeful Direcţiei Superioare
Politice a Armatei Populare Naţionale a Armatei Populare Naţionale
a R.D. Germane
2. Colonel HANS HOSSENS – Șeful Direcţiei Propagandă și
Agitaţie și locţiitor al șefului Direcţiei Superioare Politice a Armatei
Populare Naţionale a R.D. Germane
3. Colonel ERHARDT HELBI – Șeful Direcţiei Organizare și
locţiitor al șefului Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare
Naţionale a R.D. Germane
1 (63) 2014 document
 studii/documente
4. Colonel WALTER HERKHER –
Instructor în Secţia Militară a C.C. al
P.S.U.G.
5. Colonel OTTO KUBIK – Reprezentantul
permanent de pe lângă Comandamentul Unit al
ţărilor semnatare al Tratatului de la Varșovia
6. Locotenent-colonel HANS NAUMAN –
Șeful Secţiei de Propagandă Militară din
Direcţia Superioară Politică a Armatei Populare
Naţionale a R. D. Germane
7. Locotenent-colonel HANS LEOPOLD –
Șeful Secţiei Tineret a Direcţiei Superioare
Politice a Armatei Populare Naţionale a R. D.
Germane
8. Locotenent-colonel HORST
BOITLING – Translator

4. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a

Armatei Poloneze
1. General de divizie VOITEH
IARUZELSKI – Șeful Direcţiei Superioare
Politice a Armatei Poloneze Nichita Hruşciov la o întâlnire colocvială cu înalţi demnitari comunişti români
2. Colonel VLADIMIR OLIVA – Șeful
Direcţiei I-a Organizare din Direcţia Superioară Politică a Armatei
Poloneze
3. Colonel VLADISLAV POLIANSKI – Șeful Direcţiei a II-a de
Propagandă din Direcţia Superioară Politică a Armatei Poloneze
4. Colonel STANISLAV KORMAN – Șeful Direcţiei a III-a de
Cultură din Direcţia Superioară Politică a Armatei Poloneze
5. Locotenent-colonel TADFUS SUHORSKI – Secretarul Uniunii A.A.T.
Tineretului din Armata Poloneză
6. Maior HENRIK NOVACIK – Șeful Secţiei de Propagandă Propagandă și Agitaţie, locţiitor al șefului D.S.P.A.
Specială din Direcţia a II-a a Direcţiei Superioare Politice a Armatei
Poloneze
7. Căpitan – R.1 BOLESLAV MAHON – Șeful Secţiei Secretariat
din Direcţia Superioară Politică a Armatei Poloneze (secretarul
delegaţiei)
5. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare Române
1. General-maior DINCĂ ION – Șeful Direcţiei Superioare Politice munca de Comsomol
a Armatei Populare Române
2. General-maior PETRUŢ VASILE – Șeful Direcţiei Propagandă
și Cultură și locţiitor al șefului Direcţiei Superioare Politice a Armatei
Populare Române
3. Colonel MANOLE ION – Locţiitorul șefului Direcţiei Organizare
a Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare Române
4. Locotenent-colonel APOSTOL EMIL – Șeful Secţiei de
Propagandă Specială din Direcţia Superioară Politică a Armatei
Populare Române
5. Locotenent-colonel IONESCU IOAN – Șeful Secţiei U.T.M. din
Direcţia Superioară Politică a Armatei Populare Române
6. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei și Flotei
Maritime Militare Sovietice participantă la consfătuire
Mareșalul Uniunii Sovietice GRECIKO
1. General de armată A.A. EPIȘEV – Șeful Direcţiei Superioare
Politice a Armatei Sovietice – conducătorul delegaţiei
2. General-colonel P.I. EFIMOV – Prim-locţiitor al șefului
Direcţiei Superioare Politice a Armatei Sovietice.
3. General-colonel N.A. NACINKIN – Locţiitor al șefului Trupelor
de Uscat
4. General-colonel de aviaţie A.G. RITOV – Locţiitor al șefului
Forţelor Aeriene
5. Viceamiral A.M. GRISANOV – Locţiitor al șefului Marinei
6. General-locotenent I.F. HALIPOV – Locţiitor al șefului Apărării
7. General-locotenent M.H. KALASNIC – Șeful Direcţiei de
8. General-maior A.I. BUKOV – Șeful Direcţiei Organizatorice
a Muncii de Partid
9. General-maior L.P. BAHRUSEV – Șeful Direcţiei Cadre
10. General-locotenent A.I. SMELEV – Secretarul Comisiei de
Partid de pe lângă D.S.P.A.
11. General-maior A.M. SEVCENKO – Șeful Secţiei de
Propagandă Specială.
12. Maior A.D. LIZICEV – Ajutorul șefului D.S.P.A. pentru
7. Delegaţia Direcţiei Superioare Politice a Armatei Populare Ungare
1. General-maior IANOS BORBANDI – Șeful Direcţiei Superioare
Politice a Armatei Populare Ungare
2. Colonel PAL KOVACI – Șeful Direcţiei Organizare și locţiitor
al șefului Direcţiei
Superioare Politice a Armatei Populare Ungare cu probleme
generale
3. Colonel FERENT KARPATI – prim-secretar al Comitetului
de Partid al Ministerului Apărării al R.P. Ungare.
4. General-maior KAROI KUTIKA – Membru al Consiliului
Militar și șef al Secţiei Politice de Armată
5. Locotenent-colonel ARTUR ZENTAI – Îndeplinește temporar
atribuţiile șefului Direcţiei Propagandă și Agitaţie din Direcţia
Superioară Politică a Armatei Populare Ungare
6. Locotenent-colonel TAMAS KALMAR – Șeful Secţiei de
Propagandă Specială din Direcţia Superioară Politică a Armatei
Populare Ungare.
7. Translator.
***

document 2014 1 (63) 99

studii/documente

ANEXA 2

TABEL
cu lucrătorii Direcţiei Superioare Politice a Armatei și Flotei Maritime Militare Sovietice
și ai Ministerului Apărării, invitaţi la consfătuire din partea D.S.P.A.

1. General-maior F.A. MAJAEV Din partea Ministerului Apărării

2. General-maior I.S. MEDNIKOV
3. General-maior Z.S. OSIPOV 1. General de armată A.I.ANTONOV – Prim-locţiitor
4. Colonel A.N. RATNIKOV al șefului Marelui Stat Major
5. General-colonel A.S. JELTOV 2. General-locotenent I.K. FILIASKIN – Locţiitorul
6. General-maior N.I. MAKEEV șefului Direcţiei X din M.St.M.
7. Colonel V.N. KORSUNOV 3. General-locotenent G.F. VORONTOV – Locţiitor al
8. Colonel A.S. SKOZOBTEV șefului Direcţiei X din M.St.M.
9. General-maior K.S. BOCICAREV 4. General-maior N.N. ULIANOV – Șeful Direcţiei X
10.General-maior de aviaţie A.I. KOPITIN din M.St.M.

The first Meeting of the Superior Political Directorates

of the Warsaw’s Treaty Armies
(Moscow June 5-7, 1962)
Felicia Ţucă, Cornel Ţucă, Ph.D.

Abstract: When the Warsaw Treaty was signed on June 4, 1955 it was realized a political-military structure which had
as leader the Soviet Union. The powerful leader observed the lack of an organism that could establish a unique political
line of the Superior Political Directorates of the armies that were members, fact that generated the organization of a
meeting at Moscow.
Keywords: Warsaw Treaty, political directorates, Moscow, General Ion Dincă, General Mihail Burcă

NOTĂ
1
Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice.

CONTENTS

10 Years from Romania’s adhesion at NATO – Lucian Drăghici The first Romanian Intelligence Structures –
Tiberiu Tănase, Ph.D. Bucharest Superior War School (1889-1948) – Commander (r.) prof. Aurel Pentelescu, Ph.D.
The Evolution of Romania’s War Potential between 1914 and 1916. Comparative Elements – Colonel (r.) Vasile
Popa, Ph.D. From Espionage to Diplomatic Decisions. Romania against the Austrian-Hungarian Empire
( July-September 1914) – Alin Spânu, Ph.D. Janna D. Rolla – The unknown hero from the First World War
– Ion Rîşnoveanu, Ph.D. Homeland Superior Defense Council – Institution of Romanian Modern State –
Luminiţa Giurgiu, Ph.D. Caporal Radu Enache – Drama of an Unknown Hero – Colonel prof. univ. Adrian
Stroea, Ph.D. Nadia Russo honored the Romanian Aviation – prof. Vasile Tudor The Interrogation of the
American Prisoners who were captured in the Bombing of Ploieşti on August 1, 1943 – Alexandru Armă
Major Dumitru Th. Pârvu – A courageous Defender of the Rights to affirmation and to existence of the Romanian
people – Ion Constantin, Ph.D. The Activity of the Romanian Royal Air Forces during the Evacuation of
the Romanian-German Troops from Crimea (April 15-May 12, 1944) – Commander pilot Marius-Adrian Nicoară, Ph.D.
From a Dictatorship to another. Considerations regarding the Establishment of the Communist Regime
in Romania – Colonel (r.) prof. univ. Alexandru Oşca, Ph.D. Rear-Admiral Horia Macellariu in the vision of
his chiefs – Prof. univ. Valentin Ciorbea, Ph.D. The Reorganization of the Romanian Army between 1945 and
1947 (I) – Colonel (r.) prof. univ. Alesandru Duţu, Ph.D. The drama of Colonel Constantin Săvescu – Captain
(N.) Marian Moşneagu, Ph.D. Romania’s Royal House and the Aeronautics – prof. univ. Valeriu Avram, Ph.D.
The first Meeting of the Superior Political Directorates of the Warsaw’s Treaty Armies (Moscow June 5-7, 1962) –
Felicia Ţucă, Cornel Ţucă, Ph.D.

100 1 (63) 2014 document