INGINERIE

SEISMICĂ
- M-IS -
 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Facultatea - Construcţii
Departament - Structuri
Ciclul de studii - Master, anul 2
Programul de studii - Inginerie Structurală
Nume curs - Inginerie Seismică
Coordonator curs - Şef lucr. dr. ing. Andrei FAUR
 Bibliografie

• NOTIȚE DE CURS
• Verdeș, Doina, „Noțiuni fundamentale de inginerie seismică”, UT PRESS ,
Cluj-Napoca, 2012
• ***Cod de proiectare seismica P100-1/2013 – Prevederi de proiectare
pentru clădiri
Activitate Criteriu de evaluare Metoda de evaluare Ponderea în
nota finală
curs Rezolvarea a două Proba scrisă
subiecte de TEORIE Examen teoretic ET 70%

aplicaţii Evaluarea lucrărilor Examen oral;

de laborator Condiționează participarea 30%
la examen.
 Activităţi extracuriculare
în cadrul disciplinei de inginerie seismica

• Cercetare științifică în scopul participării la Conferința

Națională Studenţească

Teme pentru cercetarea studențească

Răspunsul seismic al unei structuri de pod prin metoda de calcul

seismic bazată pe deplasări.

email: andrei.faur@dst.utcluj.ro
Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

- CONTENTS -

1.1. Introducere
1.2. Seismicitate
1.3. Cutremurul de pământ
1.4. Măsurarea intensității cutremurelor
1.5. Înregistrări seismice
1.6. Hazardul seismic în România
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

1.1 Introducere
• SEISMOLOGIA – parte componentă a Geofizicii care reprezintă ştiinţa
cutremurelor de pământ; ea are ca scop studiul teoretic şi experimental al
apariţiei şi cauzelor cutremurelor de pământ, propagarea şi înregistrarea
undelor seismice ca şi a altor fenomene înrudite (structura pământului,
mecanismul producerii şi transmiterii şocului seismic, istoria şi prognoza
seismelor etc.).
• Seismologia furnizează inginerilor elemente în ceea ce priveşte caracterul şi
mărimea mişcării seismice (acceleraţia, perioada şi direcţia de propagare a
mişcării seismice) necesare la proiectarea şi executarea construcţiilor care
trebuie să fie rezistente la acţiuni seismice puternice pentru a reduce pagubele
materiale şi pierderile de vieţi omeneşti.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
• Seismologii se concentrează mai mult pe efectele globale, pe termen lung, ale
cutremurelor, fiind interesaţi inclusiv de mişcările seismice cu amplitudini mici
care nu provoacă construcțiilor un răspuns structural semnificativ
• Inginerii pe de altă parte sunt interesaţi de efectele locale ale cutremurelor de
intensitate mare la care mişcarea terenului este destul de intensă încât să
producă daune construcţiilor
• Seismologia inginerească se ocupă cu explicarea şi predicţia cutremurelor de
pământ aferente unei anumite zone analizând caracteristicile mişcării seismice
care sunt importante pentru determinarea răspunsului structurilor inginereşti
• În secolul 19 mai mulţi ingineri englezi au devenit foarte interesaţi de mişcările
seismice şi au contribuit semnificativ la cunoştinţele despre cutremure din
aceea vreme. Printre aceştia se numără şi Robert Mallet (ing. constructor) care
a inventat termenul de seismologie (din greacă) şi termenul de „epicentru”.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Pierderi de vieţi omeneşti datorate cutremurelor importante din

secolul 20
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

INGINERIA SEISMICĂ se ocupă de efectele locale a cutremurelor de pământ

puternice şi deci, Ingineria seismică reprezintă acea parte a Dinamicii structurilor
care furnizează informaţii privitoare la comportarea structurilor supuse la cutremure
şi contribuie la definirea unor concepte unitare cu privire la configuraţia structurală
(dimensiunile şi forma elementelor constitutive, caracteristicile materialelor,
procedeele de execuţie etc.).

Ingineria seismică este un domeniu aferent inginerilor constructori care îşi propune
scopul de a reduce efectele cutremurelor asupra construcţiilor, acoperind mai multe
aspecte, cum ar fi:

(1) Aspectele de seismologie şi geologie importante pentru proiectarea antiseismică a

structurilor
(2) Analiza răspunsului dinamic al structurilor supuse la acţiuni seismice
(3) Dezvoltarea şi aplicarea metodelor de concepere, proiectare şi execuţie a structurilor
rezistente la acţiuni seismice.

Ingineria Seismică se împleteşte cu geo-ştiinţele pe de-o parte şi cu ştiinţele sociale,

arhitectura şi autorităţile administrative pe de altă parte.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

1.2. Seismicitatea
Seismicitatea unei regiuni stabileşte limita până la care acţiunile seismice pot controla
procesul de proiectare pentru orice structură de rezistenţă planificată în locaţia
respectivă.

Principalul indicator al gradului de seismicitate îl reprezintă înregistrările însemnate de-a

lungul timpului cu privire la cutremurele ce au avut loc în acea regiune. Deoarece
cutremurele majore generează de cele mai multe ori daune considerabile, acestea au fost
consemnate în cronicile timpurilor de-a lungul istoriei.

Frecvenţa de apariţie a cutremurelor nu este distribuită uniform pe suprafaţa

pământului, astfel s-au observat o tendinţă de concentrare a a cestora de-a lungul unor
bine definite linii asociate cu limitele plăcilor ce alcătuiesc scoarţa terestră.
Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Distribuţia globală a cutremurelor

Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Distribuţia globală a cutremurelor

 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Seismo-tectonica României
pune în evidenţă un
conglomerat de plăci şi subplăci
care converg în zona Vrancea
European distribution of seismicity
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Structura Pământului
Pământul are forma unui sferoid oblic având diametrul în lungul
ecuatorului de 12740km, respectiv diametrul polar de 12700km.
Interiorul pământului poate fi clasificat în 3 categori majore: Scoarţa,
Mantaua şi Nucleul.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Structura pământului
• Scoarţa exterioară sau litosfera îmbracă globul pe o grosime de 40-60 km, reprezintă 2% din
volumul pământului şi este constituită dintr-un amestec de roci eruptive, cristaline şi sedimentare
bogate în Siliciu şi Aluminiu (SIAL). Sub fundul mărilor şi oceanelor scoarţa este alcătuită din roci
bazaltice în grosime de cca. 5 km. În zona continentală, litosfera este compusă din două straturi: cel
de la exterior de natură granitică şi cel de la interior de natură bazaltică cu o grosime de cca. 30-40
km.
• Mantaua bogată în Siliciu şi Magneziu (SIMA) este în stare păstos-vâscoasă (temperatura 1600o -
2000o C). Mantaua reprezintă 81% din volumul pământului.
Mantaua superioară sau astenosfera se găseşte la o adâncime de 100-700 km şi este plastic
vâscoasă.
Mantaua inferioară sau zona de tranziţie solidă este extinsă de la baza astenosferei până la 2885-
2900 km.
• Nucleul are o rază de cca. 3500 km şi este alcătuit din material incandescent (temperatura 4000 -
4500 °C) şi greu (densitatea 97-123 N/cm3 ). Nucleul reprezintă 17% din volumul pământului şi se
divizează în nucleul intern care este solid şi nucleul extern care este lichid.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Chiar dacă grosimea astenosferei reprezintă doar o mică parte din grosimea totală a stratului din care face
parte, datorită caracterului său plastic vârtos foarte pronunţat litosfera pluteşte alunecând deasupra ei ca
un tot unitar chiar dacă este divizată în mai multe plăci rigide de dimensiuni diferite.
Teoria ştiinţifică a tectonicii plăcilor presupune că deformaţiile litosferei sunt legate de forţele interne ale
pământului şi că aceste deformaţii se traduc prin decuplarea mişcarea plăcilor rigide una în raport cu alta
alunecând pe astenosferă.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Falii seismice

• În urma studiilor geologice s-a ajuns la concluzia că roca de la suprafaţa pământului nu

este aşa rigidă şi fixă precum pare. Există dovezi în multe formaţiuni geologice care
conduc la concluzia că acestea au fost supuse la deformaţii extinse, la un moment dat,
când se aflau la o anumită adâncime.
• Când se dezvoltă astfel de deformaţii, apar mişcări relative de alunecare desfăşurate
între feţele opuse ale suprafeţei de rupere conducând astfel la apariţia fenomenului
denumit falie geologică.
• Faliile pot sa aibă lungimi cuprinse începând de la câţiva metri până la cate sute de
kilometri, iar deplasările acestora pot fi sub formă de alunecări uşoare, care nu produc
cutremure, sau pot fi de tipul unor ruperi bruşte producând mişcări seismice.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
În majoritatea cutremurelor faliile nu ating
suprafaţa terenului, în consecinţă ele nu
sunt vizibile, dar există şi cazuri când
efectele acestora sunt vizibile, după cum se
poate observa în figura de mai sus.
Mişcarea plăcilor defineşte trei tipuri de
frontiere (falii) între plăci după geometria şi
direcţia lunecărilor relative. În figura de mai jos
sunt prezentate principalele tipuri de falii. O
falie transformată („strike-slip fault” sau
„oblique fault”) implică o mişcare de lunecare a
plăcilor lateral una contra celeilalte, de-a lungul
faliei paralelă cu direcţia acesteia. Lunecarea în
cazul unei falii divergente („normal fault”) se
produce pe verticală, placa superioară
mişcându-se în jos pe placa de mai jos
producând astfel o întindere a scoarţei terestre.
Lunecarea în cazul unei falii convergente
(„reverse fault”) se produce prin mişcarea
înclinată a plăcii superioare în sus peste placa
de la partea inferioară, producând o scurtare a
scoarţei.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

1. Frontiere divergente – între A şi B; D şi E – plăcile se depărtează una faţă

de cealaltă
2. Frontiere convergente – între B şi C; D şi C – două plăci intră în coliziune
3. Frontiere transformante – între A şi E; B şi D; B şi E – două plăci alunecă
lateral una contra celeilalte, de-a lungul faliei; acest tip de limite permite
să se acomodeze diferenţele de viteze în deplasarea plăcilor una faţă de
cealaltă sau în direcţii opuse.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Cea mai cunoscută falie transformantă este falia San Andreas din
California (se deplasează cu 5.5cm/an San Francisco spre Los Angeles)
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
1.3. Cutremurul de pământ şi tipurile de unde seismice
Cutremurul corespunde unei mişcări vibratorii a solului provocată de o eliberare a energiei de deformaţie acumulată în crusta terestră
sau în manta. Majoritatea cutremurelor cu semnificaţie din punct de vedere ingineresc sunt de origine tectonică şi apar datorită
alunecărilor în lungul faliilor geologice.
O ipoteză pentru studierea acestui fenomen este de a considera că rocile se comportă ca materiale elastice şi că seismele sunt
produse de relaxarea bruscă a deformaţiilor, în acest caz al lunecării urmând un plan de falie. Se trece astfel de la o primă stare de
echilibru corespunzând unor forţe importante la o stare secundă sau după lunecare, când forţele au dispărut parţial sau total.
Ruptura încetează să se propage pentru că energia potenţială de deformaţie este epuizată; falia astfel creată constituie o suprafaţă de
minimă rezistenţă. Dacă deformaţiile continuă în aceeaşi regiune, este de preferat ca acestea să se producă pe o falie formată la noua
ruptură. Această falie “bine dispusă” este mult mai frecventă decât formarea unei falii noi, cauza obişnuită a cutremurelor.
Conceptul de alunecare de-a lungul unei falii stă la baza studiilor despre cutremurele de pământ. Studiile au fost în principal
dezvoltate după observaţiile făcute asuprea faliei San-Andrea (California) unde cutremurele se produc la adâncimi mai mici de 15 km.

• Focarul sau hipocentrul unui cutremur

este punctul de pe suprafaţa faliei
unde se produce prima fractură
• Epicentru este punctul de pe normala
la suprafaţa pământului ce trece prin
focarul cutremurului
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Tipuri de unde seismice

• Energia eliberată la producerea unui cutremur se transmite, în toate direcţiile, masivelor
învecinate şi se propagă sub formă de unde seismice care provoacă mişcări vibratorii ale
scoarţei terestre. Acestea se clasifică în:
• unde seismice de adâncime, care după modul lor de propagare sunt de două tipuri
fundamentale, şi anume:
– Unde longitudinale, numite şi unde primare sau unde P, la care mişcarea unei particule coincide cu
direcţia de înaintare a undei, iar propagarea mişcării se realizează prin modificarea volumului
mediului şi deci prin deformaţie de compresiune – întindere.
– Unde transversale, numite şi unde secundare sau unde S, la care direcţia de mişcare a unei particule
este perpendiculară pe direcţia de propagare a undei, iar mişcarea se transmite prin forfecări ale
mediului prin care se propagă, fără modificarea volumului acestuia.

• Unde seismice de suprafaţă: apar când energia seismică se propagă prin unde vibratorii la
suprafaţa scoarţei terestre care devin din ce în ce mai slabe în adâncime. Undele de suprafaţă
pot fi longitudinale, numite unde Rayleigh (R) şi transversale, numite unde Love (Q)
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
• Denumirea de unde „P” sau unde primare vine de la faptul că aceste unde de tensiune normală se
propagă cel mai rapid prin sol fiind primele care ajung la un anumit punct considerat. Sunt cele mai
rapide unde având o viteză de propagare între 8 şi 13 km/s, drept urmare, în caz de cutremur, acestea
sunt primele unde care ajung la o staţie seismică fiind primele care se înregistrează. Undele „S” sau
undele secundare se propagă mai lent ajungând după undele „P”. Au o viteză de propagare între 5 şi 7
km/s, motiv pentru care aceste unde se înregistrează totdeauna după udele „P”.
• Vitezele diferite de propagare fac posibilă determinarea distanţei până la focar, pe baza cunoaşterii
caracteristicilor elastice ale mediului de propagare şi a diferenţei de timp cu care se receptează în
punctul de observaţie momentele iniţiale ale celor două tipuri de unde.

The time of seismic waves arrival

 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
– Undele de suprafaţă Rayleigh sunt unde de tensiune-compresiune similare undelor „P” cu excepţia
că amplitudinea lor se diminuează odată cu distanţa sub suprafaţa terenului.
– În mod similar undele Love sunt corespondentul undelor „S”, acestea fiind de asemenea unde
transversale; efectul acestora scade odată cu distanţa sub suprafaţa terenului.

În procesul de propagare, undele parcurg medii cu caracteristici diferite, suferind o serie de modificări,
în funcţie de discontinuităţile întâlnite şi de natura straturilor pe care le străbat. La suprafaţa scoarţei
terestre, o undă longitudinală „P” poate produce o undă longitudinală „PP” sau o undă transversală
„PS”. În mod analog o undă „S” poate provoca o undă „SS” sau o undă „SP”.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
1.4. Măsurarea intensităţii cutremurelor
Cea mai importantă mărime pentru măsurarea unui cutremur din punct de vedere
seismologic este cantitatea de energie de deformaţie eliberată la sursă, aceasta fiind
indicată cantitativ prin Magnitudine.
Prin definiţie, magnitudinea Richter este logaritmul (în bază 10) din amplitudinea
maximă, măsurată în micrometri (10-6 m), aferentă înregistrărilor seismice obţinute cu un
seismograf Wood-Anderson, corectate pentru o distanţă de 100km.
Magnitudinea astfel evaluată poate fi relaţionată în mod empiric cu cantitatea de energie
eliberată, E, prin următoarea relaţie: log E = 11.8 + 1.5 M, în care M este
magnitudinea.
Conform acestei relaţii, se poate observa că energia eliberată creşte cu un factor de 32
pentru o creştere cu o unitate a magnitudinii, dar mai important pentru ingineri este de
observat că în cazul unui cutremur cu magnitudinea mai mică decât 5 nu se estimează să
se producă daune structurale în timp ce pentru magnitudini peste 5 mişcările seismice
pot aduce daune considerabile construcţiilor.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Intensitatea măsoară importanţa unui cutremur într-un loc dat funcţie de manifestările
resimţite de populaţie şi de pagubele pe care le-a produs.
Intensitatea depinde de distanţa epicentrală (intensitatea scade atunci când distanţa
epicentrală creşte) dar şi de anomaliile locale care pot apare datorită condiţiilor geologice
particulare.
Au fost definite diferite scări de intensitate seismică care clasează efectele cutremurelor
după importanţa lor cu ajutorul descrierii convenţionale.

•Scara M.S.K. (1964)– 12 grade (Medvedev, Sponheuer, Karnik)

•Scara japoneză – 8 grade

•Scara Mercalli Modificată (MM) – 12 grade

•Scara EMS (1998) scara europeana conf. EUROCODURI

Modified Mercalli Intensity Scale
Modified Mercalli Intensity Scale
Scara Mercalli Modificată (MM) descrie efectele observate de om în timpul cutremurului
asupra mediului, construcţiilor.

• Gradul I - mişcare imperceptibilă de om

• Gradele II-III - mişcare resimţită de un număr mic de persoane
• Gradele IV-V - mişcare resimţită de numeroase persoane
• Gradul VI - cutremur resimţit de majoritatea persoanelor, clopotele se pun în mişcare, apar
crăpături în tencuială, acc.max.teren = 25-50cm/s2
• Gradul VII - avarii uşoare la clădiri, crăpături în zidării cu mortar, cad ţigle, cornişe, parapeţi,
acc.max.teren = 51-100cm/s2
• Gradul VIII- avarii importante la clădiri bine executate, apariţia fisurilor în sol, avarii la fundaţii
acc.max.teren = 100-200cm/s2
• Gradul IX – distrugeri importante chiar la clădiri conformate seismic acc.max.teren = 200-400cm/s2
• Gradul X - distrugerea generală a clădirilor din zidărie, avarii puternice la structurile din beton
armat sau metal, acc.max.teren = 400-800cm/s2
• Gradul XI-XII – catastrofă, modificări ale reliefului, râurile îşi schimbă cursul, acc.max.teren mai
mare decât acc. gravitaţională
The Medvedev–Sponheuer–Karnik scale (MSK-64)
I. Not perceptible
II. Hardly perceptible
III. Weak

IV. Largely observed

V. Fairly strong

VI. Strong

VII. Very strong

VIII. Damaging

IX. Destructive

X. Devastating

XI. Catastrophic
XII. Very catastrophic
Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
Cutremure: Magnitudine/Energie
• O relaţie aproximativă între
magnitudinea undei de suprafaţă,
Ms, şi energia eliberată de către un
cutremur, E, este dată de relaţia:
log10E = 4.8 +1.5Ms
Drept urmare, raportul dintre două
cutremure care diferă printr-o unitate în
magnitudine este 31.6, iar pentru o
diferenţă de două unităţi este de 1000
(după cum se poate observa în tabelul
de mai jos).
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
• Acţiunea unui cutremur într-un amplasament dat poate fi descrisă prin cele trei componente ale
mişcării seismice înregistrate cu un accelerograf utilizat la înregistrarea mişcărilor de pământ
semnificative din punct de vedere ingineresc.
• Cele mai importante aspecte ale înregistrărilor obţinute pentru fiecare componentă a mişcării
seismice, având în vedere potenţialul de a provoca răspuns structural, sunt amplitudinea, conţinutul
frecvenţelor şi durata.
• Amplitudinea în general este caracterizată de valoarea maximă a acceleraţiei sau de vârfurile de
acceleraţie care depăşesc un anumit nivel.
• Conţinutul frecvenţelor poate fi reprezentat de numărul de intersecţii pe secundă a axei orizontale
(de acceleraţie zero) din accelerogramă.
• Durata reprezintă intervalul de timp dintre primul şi ultimul vârf de acceleraţie ce depăşeşte un
anumit prag dat.
• Este evident că aceste mărimi cantitative, luate împreună, oferă o descriere foarte limitată în ceea
ce priveşte mişcarea pământului şi cu siguranţă nu cuantifică adecvat potenţialul de producere a
avariilor.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
Seismograful
Mişcarea pământului este înregistrată în timpul unui cutremur cu instrumente denumite
seismografe. Aceste instrumente au fost iniţial dezvoltate în jurul anului 1890, deci dispunem de
înregistrări doar începând cu această perioadă. În zilele noastre, sunt sute de seismografe instalate
peste tot în lume, operând sub formă de componente într-o reţea seismografică globală pentru
monitorizarea cutremurelor şi studierea fizicii pământului.

Seismograme
Înregistrările mişcării solului cu ajutorul unui seismograf,
denumite seismograme, sunt utilizate la calcularea locaţiei
şi a magnitudinii unui cutremur.
Principiul de funcţionarea a unui seismograf este simplu şi
se poate observa cu uşurinţă analizând schema unui
seismograf timpuriu, din secolul IX.

Schema unui seismograf

 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

1.5 Înregistrarea mişcării pământului

Mişcarea pământului în orice punct este tridimensională, ceea ce înseamnă că acel punct se mişcă
în spaţiu şi nu doar într-un plan sau pe o linie dreaptă. Pentru a înregistra complet o mişcare
seismică, trebuie instalate în cadrul seismografului a trei seismometre. Acestea vor înregistra
mişcările aferente celor trei direcţii perpendiculare, două orizontale şi una verticală, şi vor genera
trei seismograme corespunzătoare.

Seismografele sunt gândite să înregistreze deplasări mici cauzate de cutremure aflate la mare
distanţă, deci sunt utilizate de către seismologi interesaţi în localizarea hipocentrului, estimarea
magnitudinii sau studierea mecanicii cutremurelor – mişcări care cauzează daune. Pentru
înregistrarea acestor tipuri de mişcări ale pământului este nevoie de un alt tip de instrument, unul
care să măsoare acceleraţia pământului în loc de deplasarea pământului. Aceste instrumente se
numesc accelerografe, şi înregistrările obţinute astfel se numesc accelerograme.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Accelerograme - Accelerografe
Înregistrarea generată, numită accelerogramă, are acelaşi aspect ca seismograma, dar
caracteristicile matematice sunt diferite.
Accelerografele nu dispun de un sistem de înregistrare continuă, cum au seismografele, în schimb
dispun de un sistem de operare ce se autodeclanşează la apariţia unui cutremur, acestea având un
sistem independent de alimentare cu energie pe bază de acumulatori. (având în vedere că de
multe ori in tipul unui cutremur energia electrică este întreruptă).

În figura alăturată sunt prezentate componenta

orizontală ale acceleraţiei (respectiv vitezei şi
deplasării), pe direcţia nord-sud, înregistrată la staţia
El Centro, California în timpul cutremurului din
Imperial Valey Irrigation district în 18 May 1940
Componenta nord-sud a accelerogramei Vrancea March 1977 (viteza şi deplasarea)
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

1.6. Hazardul seismic în România

• Hazardul seismic în România se datorează contribuţiei a doi factori:
– contribuţia majoră a zonei subcrustale Vrancea
– alte contribuţii datorate altor zone cu focare seismice răspândite pe teritoriul ţării

• Zona seismică Vrancea este localizată la curbura Carpaţilor

• Sursa de cutremure Vrancea are capacitatea de a produce mari distrugeri peste două treimi din
teritoriul României şi în mod special în Bucureşti.
– Faimosul seismologist american Ch. Richter s-a exprimat după cutremurul din martie 1977 – Vrancea
s-a exprimat în felul următor: “…nowhere else in the world is a center of population so exposed to
earthquake originating repeatedly from the same source”.

• O altă sursă importantă de mişcări seismice este zona Banat şi regiunea din jurul Timişoarei.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
Epicenters of earthquakes that took place in Romania in the period 984 – 1999
(Lungu et al, 2003)
Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
Romanian earthquakes in 20th century
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

• Cel mai puternic cutremur din Vrancea este considerat a fi cel menţionat în 26 octombrie 1802,
având estimată de diferiţi autori magnitudinea M pe scara Gutenberg – Richter între 7.5 şi 7.7.

• Cutremurul provocat de focarul Vrancea având cea mai puternică magnitudine din acest secol
a fost cel din 10 noiembrie 1940, cu magnitudinea M=7.4 şi adâncimea focarului 140-150km.

• Cutremurul din Vrancea cu cel mai devastator efect asupra construcţiilor, şi primul cutremur
cu accelerograme înregistrate din România, a fost cel din 4 martie 1977. Având magnitudinea
M=7.2 şi adâncimea focarului de 109km cu distanţa epicentrală la 105km de Bucureşti.

• În Bucureşti acest cutremur a cauzat peste 1400 de fatalităţi, colapsul a 23 de clădiri înalte din
beton armat şi 6 clădiri multi-etajate din zidărie realizate înainte de al doilea război mondial,
respectiv 3 clădiri cu structura din beton armat realizate în anii '60 - '70.
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească

Acceleraţia de proiectare şi zonele seismice din România

1. Teritoriul naţional este subdivizat în zone seismice, depinzând de hazardul local. Prin
definiţie, hazardul unei anumite zone este considerat constant.

2. Hazardul este descris prin intermediul unui singur parametru, de exemplu valoarea de
referinţă a acceleraţiei maxime a terenului pe rocă sau teren tare, ag.

3. Valoarea de referinţă a acceleraţiei maxime a terenului, stabilită de către autorităţile

naţionale pentru fiecare zonă seismică, corespunde unei perioade de recurenţă de
referinţă aleasă de aceeaşi autoritate naţională. Această valoare aferentă perioadei medii
de referinţă pentru teritoriul României este denumită „acceleraţia de proiectare a
terenului”.
Seismic zones of Romanian territory depending on soil design acceleration ag for
seismic events with average return period (of magnitude) IMR = 100 years
 Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
Perioada de control (colţ)
Condiţiile locale ale terenului sunt descrise prin valorile perioadei de control Tc aferente spectrului de răspuns
seismic specific amplasamentului. Aceste valori caracterizează sintetic compoziţia frecvenţelor ale mişcării
seismice.
TB şi TC sunt limitele domeniului de perioade în care acceleraţia spectrală are valorile maxime şi este modelată
simplificat printr-un palier de valoare constantă.
Perioada de control (colţ) Tc a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona (palierul) de valori maxime în
spectrul de acceleraţii absolute şi zona (palierul) de valori maxime în spectrul de viteze relative. Tc se exprimă în
secunde.

Perioada de control (colţ) TD a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona (palierul) de valori maxime în
spectrul de viteze relative şi zona (palierul) de valori maxime în spectrul de deplasări relative.

Valori ale perioadelor de control

 The map of the Romanian territory with the zones on terms of TC for the horizontal
components of the seismic movements due to earthquakes having the IMR=100 years.