MĂGARII

Valoarea nutritivă a produselor date de aceștia:

o Înlocuitorul perfect pentru laptele matern

Laptele de măgăriță este un aliment foarte hrănitor, recomandat

pentru sugari. Are în conținut peste 90% din compoziția laptelui
matern. Este și un medicament deosebit, în special pentru bolile
respiratorii și digestive. Fermierul de la Câmpeni ne spune că este
foarte bogat în vitamine și săruri minerale și multă lume îl folosește
pentru creșterea imunității și pentru reglarea tranzitului intestinal. Se
consumă crud pentru că, prin fierbere, își pierde din proprietăți.

Calitățile deosebite ale laptelui sunt cunoscute din vechime. Se spune

că era folosit de Cleopatra și la curțile faraonilor egipteni femeile
bogate făceau băi cu lapte de măgăriță pentru că, se spunea pe atunci,
le scăpa de riduri și le făcea pielea catifelată. De altfel, egiptenii sunt cei
care au domesticit măgarul sălbatic african. Este un animal deosebit
care a cărat timp de secole povara civilizației umane, dar pe care
secolul 21 încearcă să-l scoată din istorie... Măgarii au fost folosiți,
alături de cămile, pe drumul mătăsii, la ridicarea monumentelor din
Antichitate sau în armata romană. În Biblie se spune că a fost martor la
Nașterea Mântuitorului și Iisus a intrat călare pe măgar în Ierusalim.
 o Carnea

Carnea de măgar are un conținut bogat de fier și omega3. Prețul e pe

măsura beneficiilor: un kilogram costă 120 de lei. La restaurant, ospățul
va costa în jur de 80 de lei.

Foarte puţini oameni consumă lapte sau carne de măgar, între aceştia
evidenţindu-se italienii. De altfel în Italia sunt sacrificaţi anual circa
1.000 de măgari, din a căror carne se pregătesc unele reţete
tradiţionale în provinciile din sudul ţării.

Creșterea:

o Reproducere măgar
Perioada de gestație a măgarului este de 12 luni, astfel împerecherea
trebuie temporizată în așa fel încât zilele fătării să aibă loc în aprilie-
iunie, deoarece nevoia de căldură este mai mare și i se poate oferi și o
alimentație mai vitaminoasă.

Măgărușul se naște foarte dezvoltat, iar în a doua zi deja aleargă. Cu

picioarele și urechile lungi pare un pic ciudat, dar este foarte drăgălaș și
răsplătește multiplu atenția și iubirea acordată. Incăpățânarea ce
caracterizează măgarul în proverbe, în general nu corespunde cu
 realitatea, deoarece prin tachinarea animalelor tinere și abuzul
oamenilor față de ele, acestea își pierd încrederea.

Cu scopul de a menține încrederea lor, trebuie să vă ocupați în mod

regulat de măgari, să vă cunoască vocea, cel puțin săptămânal, să le
periați blana și să le curățați copitele.

o Hrana măgarului
Măgarul este modest. Privind modul de creștere, măgarul este modest,
se hrănește și cu plante de calitate inferioară, ierburi și buruieni pe care
caii nu le consumă. Nu are nici pretenții legate de adăpost, acceptă și
un edificiu mai umil. Cu toate acestea, tolerează greu frigul, vântul și
umezeala, răcește mai ușor decât caii alături de care se adăpostește.

Măgarilor le place mult hrana din felurite ierburi, din amestec de plante
furajere. Deseori pasc și plantele înțepătoare la care calul renunță.
Acesta nu înseamnă că se mulțumește cu orice fel de buruieni. Hrana
mucegăită și mocănița îi este la fel de dăunătoare ca oricărui alt animal.
În meniu sau lucernă este considerată un desert, dar și o bucată de
porumb îl poate face fericit.

Istoria măgarilor:

o Domesticirea și dezvoltarea istorică a măgarului sunt urmărite

prin arheologie și asociații lingvistice. Măgarul este originar de pe
continentul Africa și progenitorul său sălbatic este de obicei
considerat să fie măgarul sălbatic Nubian. Primele înregistrări
interne de măgari încep în Egipt, în al patrulea mileniu î.Hr.
o În Egipt, măgarul a fost cel mai important animal și a fost ținut în
efective de până la mii de animale. In valea Nilului, magarul Nilului
a fost domesticit deja în 4000 Î.Hr. Pe imagini gravate, măgarii au
fost adesea descris ca fiind de culoare gri și cu o cruce de umăr.
Până în perioada egipteană târzie (715-322BC) nu erau
utilizate cămile, măgarii au fost folosiţi ca animale de
povară pentru rulotele comerciale din Egipt către Nubia. Nomazii
au apreciat măgarii lor ca animale de povară. Fermierii, de
asemenea, au găsit utilizări pentru magari: pentru a transporta,
pentru plantarea semințelor, pentru treierat și frezat boabe. În
perioada egipteană târzie imaginea măgarului s-a schimbat total:
măgarul sălbatic (Wild Ass) a fost considerat a fi întruchiparea
zeului Seth, care nu a fost numai zeul protector al regilor egipteni,
ci, de asemenea, zeul furtunilor, răului și a deșertului. Faptul că
acest zeu a fost identificat cu negativitate rele și alte a însemnat
că imaginea măgarul sa schimbat, nu numai în Egipt, ci, de
asemenea, în multe alte culturi. În Mesopotamia măgarii au fost
folosiţi ca animale de povară şi de tras. Ei au fost chiar folosiţi
pentru arat.