Terapia ABA pas cu pas

Există o mulțime de idei și percepții despre analiza aplicată a comportamentului, iar de-a lungul timpului au existat
numeroase tendințe de a „împrumuta” programe din planurile de intervenție de succes. Este însă esențial să
înțelegem faptul că ABA nu reprezintă un set de programe și că stabilirea planului de intervenție, respectiv
selectarea programelor și a obiectivelor în terapie trebuie sa fie realizate individualizat, pentru fiecare copil în parte,
în funcție de o serie de factori ce pot determina rezultatele ulterioare.

Copiii pot avea un ritm diferit de asimilare a informațiilor, au preferințe și abilități diferite, precum și dificultăți de
învățare sau comportamente inadecvate determinate de factori multipli, cu funcții variate. Așadar, planul de
intervenție necesită o permanentă ajustare și evaluare, pornind de la motivația și performanțele fiecărui copil.

Ce este ABA?

Analiza aplicată a comportamentului este procesul de aplicare sistematică a intervențiilor bazate pe principiile
învățării, pentru a îmbunătăți abilitățile care au importanță sociala.

ABA este o disciplină care implică date obiective în procesul de selectare a deciziilor optime și de implementare a
programelor individualizate. Obiectivele intervenției sunt reevaluare constant pentru a determina efectul acesteia
asupra comportamentului, iar datele colectate ne oferă posibilitatea de a verifica dacă intervenția și modificarile
propuse sunt eficiente.

În ce poate fi aplicată ABA?

Răspunsul este simplu: în aproape orice. Dacă este un comportament și poate fi observat, principiile ABA ne ajută să-
l modificăm, adică să-l creștem sau să-l diminuam eficient.

Fiecare analist comportamental este responsabil de îmbunătățirea comportamentelor semnificative din punct de
vedere social. Acestea includ comunicarea, abilitățile sociale, academice, de autonomie personală, adaptative și de
lucru.

Câtă terapie ABA este necesară?

Aceasta este o întrebare des întâlnită, care nu are însă un singur raspuns. Cercetările susțin că este necesar un minim
de 25 de ore pe săptămână de intervenție comportamentală intensivă, în cazul copiilor cu autism. Niciun studiu nu
poate indica numărul optim de ore necesare deoarece există o serie de factori implicați în evoluția fiecărui copil în
parte.

ABA trebuie încorporată însă în stilul de viață al familiei, astfel încât fiecare parinte să învețe principiile terapiei și
cum să le aplice eficient, în contextele naturale, care apar de-a lungul unei zile.

Care este rolul părintelui în programul ABA?

Părinții sunt indispensabili în programul de intervenție al copilului, având un rol foarte important. Studiile
demonstrează că rezultatele copiilor ai căror părinți se implică activ pe parcursul terapiei, sunt mult mai bune.

Argumentele care susțin implicarea activă a familiei sunt numeroase:

Părinții iși cunosc cel mai bine copilul și pot oferi informații importante despre acesta, care să ghideze programul de
terapie ABA.

Părinții pot continua să prompteze sau să întărească comportamentele copilului în medii variate, acestea fiind
componente esențiale ale generalizării.
Nu în ultimul rând, părinții pot înregistra comportamentele copilului acasă sau în alte situații sociale, oferind
informații importante despre posibilele funcții ale comportamentelor.

Componentele unui program eficient

Modificarea antecedentelor – presupune modificarea evenimentelor contextuale sau stimulilor care preced
comportamentul. Aceste modificări sunt realizate pentru a mări șansele ca un comportament țintă să fie atins cu
succes. Exemplele includ: procedurile de prompt/ reducere a acestora, momentum comportamental, operații de
motivare artificiale, intervalele inter-trial, încorporarea intereselor speciale ale copilului etc.

Intervenția comportamentală – programe realizate pentru a reduce comportamentele „problemă” și de a crește

comportamentele alternative funcționale. Exemplele includ: training de comunicare funcțională, înlănțuirea, training
trial-uri distincte (discrete trial), cereri, generalizare, întărire, modelare, etc.

Intervenție intensivă și completă – Programele eficiente se bazează pe intervenție intensivă (25 h/ săpt +) și pe
aplicarea intervenției în medii variate: centru, acasă, la gradiniță, la scoală, în alte medii sociale.

Joint attention – programe realizate pentru a învăța copilul să răspundă solicitărilor sociale ale celorlalți, sau să
inițieze interacțiune sociala. Exemplele includ: să arate cu degetul, să arate obiecte sau activități unei alte persoane,
să urmărească privirea celuilalt.

Modelarea – adulții sau colegii demonstrează comportamentele țintă, iar copilul le poate imita. Pentru aceasta, sunt
necesare abilități de imitație. Modelarea este adesea combinată cu strategii de prompt și întărire, care asistă copilul
în a achiziționa abilități de imitație.

Strategii de învățare incidentală – utilizarea oportunităților de interacțiune initiațe de către copil pentru a-l învața pe
acesta abilități funcționale, în mediul natural. Aceasta intervenție presupune oferirea unui mediu care să-l stimuleze
pe copil, modelarea jocului, oferirea oportunităților de a alege, încurajarea conversației și întărirea fiecărei încercări
de interacțiune.

Training-ul colegilor – presupune oferirea de training și predarea unor strategii de interacțiune (de joc și sociale)
colegilor sau copiilor de aceeași vârstă, care să poată comunica mai eficient cu copiii cu TSA și care să se implice în
activități comune. În completarea acestuia, programul poate presupune instruirea cadrelor didactice sau altor
persoane care interacționează frecvent cu copilul.

Training-ul răspunsurilor pivot (Pivotal Response Training) – Programul este realizat pentru a atinge anumite
comportamente pivot, care conduc ulterior la îmbunătățirea altor comportamente sau arii de abilități. Acestea
includ: motivația de a se angaja în comunicare socială, auto-monitorizarea, oferirea de răspunsuri la indicații
multiple, etc.

Orarul vizual – copilul învață să urmarească o listă de sarcini, de activități sau pașii necesari pentru a finaliza o
activitate specifică. Orarul vizual este individualizat și conține imagini sau cuvinte și este însoțit de alte intervenții
comportamentale, inclusiv de întarire.

Self-management sau auto-monitorizare – această intervenție îl ajută pe copil să-și regleze comportamentul și să-l
monitorizeze independent, asigurându-i un întăritor eficient pentru aceasta.

Intervenții bazate pe povești sociale – presupun o descriere verbală sau scrisă a situațiilor în care anumite
comportamente apar sau nu. Poveștile oferă raspunsuri de tipul: cine, ce, când, unde și de ce în ceea ce privește
interacșiunea socială și dezvoltă abilitățile de perspective taking.

Primii pași pentru a începe terapia ABA

Pasul 1Primul pas pentru a începe terapia este realizarea unei evaluări inițiale, care să indice nivelul abilităților
copilului.

Fiecare părinte trebuie să încerce cât mai repede să obțină o evaluare completă, care presupune:

– evaluare medicală, de tip psihiatric, care să ofere inormații despre diagnosticul copilului. Diagnosticul este
important pentru a face diferențierea între autism, sindrom Asperger, tulburare pervazivă de dezvoltare sau alte
tulburări. Se recomandă efectuarea unei evaluări medicale anuale. Cele mai cunoscute teste de diagnosticare sunt:
Autism Diagnostic Observation Schedule (ADOS), Autism Diagnostic Interview Revised (ADI-R), PDD Behavior
Inventory (PDD-BI), Childhood Autism Rating Scale (CARS) and Gilliam Autism Rating Scale (GARS).

– evaluare psihologică, realizată de către un psiholog specializat în analiza aplicată a comportamentului. Acest tip de
evaluare va oferi informații despre nivelul abilităților pe fiecare arie de dezvoltare sau pe o arie specifică.

Evaluarea psiho-comportamentală nu oferă informații despre diagnosticul copilului, ci determină abilitățile necesare
copilului, în funcție de vârsta acestuia, oferind suport în dezvoltarea planului de intervenție.

Pasul 2Pasul doi constă în solicitarea serviciilor specializate ABA. Programul de intervenție poate fi implementat în
cadrul centrelor de terapie sau la domiciliu, iar echipa este formată din 2-3 terapeuți și consultant. Despre beneficiile
terapiei realizate în cadrul unui centru sau web acasă puteți afla mai multe în articolul ”Terapia la domiciliu vs.
terapia în centru”, de pe site-ul nostru.

Există câteva tipuri de formare acreditată a specialistilor care lucrează în domeniu, care oferă anumite garanții cu
privire la profesionalismul serviciilor oferite. Acreditarea este internațională și se referă la certificările de tip BCBA,
BCaBA și RBT. Mai multe informații se pot afla pe http://bacb.com. Calificarea, experiența și profesionalismul echipei
sunt necesare pentru eficientizarea procesului de terapie.

Pasul 3Implementarea terapiei. Training-ul oferit părinților este o primă oportunitate pentru a învăța tehnici
eficiente de lucru și de interacțiune adecvată cu propriul copil sau de management al comportamentelor inadecvate.
Este important ca familia să urmarească înregistrari ale ședințelor de terapie, să solicite informații consultantului și
terapeuților, menite să ajute în lucrul cu copilul și să creeze oportunități naturale de învațare pentru acesta.

Exercitii pentru dezvoltarea limbajului

1.Motricitatea generala: miscare gat, cap, trunchi, brate, picioare

Hai sa ne imaginam ca in loc de cap avem o minge. Ce culoare are mingea ta? Dar a mea? Hai sa o rotim
(stanga, dreapta)

Hai sa ne imaginam ca suntem pasari. Ce pasare vrei sa fii? Dar eu? Hai sa zburam. Da din aripi. Pe unde
zbori tu? Aproape de pamant, aproape de soare? Esti singur sau nu? Ce se vede acolo? Cand obosesti
aseaza-te intr-un copac sau unde vrei tu. Va povestiti reciproc experienta de a fi pasare.

Hai sa ne imaginam ca suntem animale care inoata. Ce animal vrei sa fii? Dar eu? Tusti in apa! Cum e apa:
calda, rece? Pe unde inoti? Pe la suprafata apei, pe fundul apei? Ce vezi pe acolo? Etc. – miscari ale
trunchiului. Povestiti reciproc experienta

Ne imaginam ca suntem copaci cu multe fructe. Ce fructe ai tu? Dar eu? Acum bate vantul Vajjjjjjjj! Hai sa
vedem, ne doboara sau avem radacini puternice si ramanem bine infipti? –aplecari ale trunchiului stanga,
dreapta sau cum doriti.

Hai sa ne ridicam pe varfuri sa vedem daca reusim sa atingem tavanul cu varful degetelor picioarele.
Hai sa ne imaginam acum ca suntem mingi. Ce culoare ai tu? Dar eu? Hai sa sarim.

Utilitate: pregatirea intregului organism, imbunatatirea circulatiei, a respiratiei, stabilirea relatiei terapeut-
copil, parinte-copil in cadrul jocului, motivare, mobilizare afectiva.

2.Motricitatea aparatului fono-articulator: limba, obraji, buze, val palatin

Suntem pisicute Facem limbuta ca o lingurita si bem laptele din castronel (mainile facute caus).

Pisicuto ti-a ramas laptic pe botic. Sterge-te cu limbuta – miscare circulara peste buze, stanga, dreapta

Limba stanga, dreapta = tic-tacul ceasului

Hai sa vedem cine are mai multe bombonele in gura? Ce fel de bombonele ai tu? Eu am de mere, portocale
etc. – limba se impinge in obraji alternativ si apare o umflatura ca o bomboana.

Hai sa fim cai care sforaie !

Hai sa fim cai care tropaie!

Hai sa spargem balonasele cu degetul, – se umfla obrajii si se impinge degetul in ei: poc!
3.Respiratia

Stinge lumanarea dupa ce inspiri mult aer pe nas. Lumanarea trebuie tinuta la distante din ce in ce mai mari.
Atentie sa nu ameteasca !

Hai sa fim caini de vanatoare care adulmeca vanatul: – inspir/expir rapid pe nas

Hai sa ne imaginam ca am inghitit cate un balonas. Ce culoare are al tau? Dar al meu? Ajunge in stomacel si
noi tragem aer pe nas pana se umfla balonasul = stomacelul si se sparge: pooooc! (va puteti tavali pe jos) –
respiratie abdominala

Intinde-te pe pat. Am sa-ti pun pe burtica o jucarie aleasa de tine si tu o vei urca cu liftul. Pentru asta trebuie
sa tragi mult aer pe nas pana se umfla mult burtica si se ridica jucaria

Tabel de evaluare pentru generalizare

Imediatce elevul a învăţat itemii prezentaţi în timpul exerciţiilor distincte, trebuie să începeţi generalizarea.
Dacă elevul este obişnuit de la alte programesă generalizeze, totul va mergecâtse poate derapid. Principalul
obiectiv estesă parcurgeţi punctele 1 şi 2 de mai jos (în orice ordine), dacă acest lucru nu s-a întâmplat deja
în faza iniţială a terapiei.Nu trebuie predat neapărat ecaresubpunct în parte. Fiţi exibilicând de- cideţi
asupra cărui punct/subpunct veţi lucra în mod formal. Atâta vremecâtelevul îndeplineşte obiectivele
principale 1 şi 2, abilitatea poate  considerată generalizată. 1. Programulesterealizatcu diverseseturi de
obiecteşi imagini.

DATA FINALIZĂRII _____________

Program cu obiecte (dacă e cazul)

Program cu obiecte din mediul natural

Program cu poze (dacă e cazul)

Program cu imagini din cărţi (dacă e cazul)

Program cu înregistrări video (dacă e cazul)

2. Abilitatea estefolosită în prezenţa membrilor familiei, a copiilor de aceeaşi vârstă şi a oricăror alte
persoane, în medii naturale,cu indicii naturale.

Program realizat cu terapeuţi diferiţi

Program realizat în altă parte decât la masa de lucru

Program realizat în diverse camere

Program realizat la şcoală sau în alte medii din afara casei

Program exersat cu membrii familiei într-un mediu structurat

Program exersat cu copii de aceeaşi vârstă

Program realizat cu limbaj natural

Complianţa

Obiective: 1. Învăţaţi elevul să îndeplinească instrucţiuni simple, pe care le puteţi însoţi de gesturi pentru a-l ajuta să
le înţeleagă mai uşor. Ideea generală este să stimulaţi disponibilitatea elevului de a asculta adultul atunci când acesta
îi cere într-un limbaj simplu să facă diverselucruri.

2. Itemi de predat:

„Vino aici!” „Stai pescaun.” „Mâinilecuminţi.” „Adu-mi...” [şi alteinstrucţiuni, după caz] Procedeu: Procedeul de bază
prin care elevul este învăţat să îndeplinească instrucţiunile date este creşterea treptată a cerinţelor. La început, i se
va cere să îndeplinească doar sarcini care îi plac foarte mult. De exemplu, cereţi-i să mănânce gustarea favorită, să se
joace cu jucăria cea mai îndrăgită sau chiarsă se autostimuleze. Emiterea unor astfel de instrucţiuniestefoarte
probabil să aibă ca rezultat complianţa elevului, prin urmare veţi avea ocazia să îl recompensaţi. Încetulcu încetul, îl
veţi solicita să îndeplinească instrucţiuni tot mai puţin plăcute, menţinând însă recompensarea masivă a complianţei.

Obiective: 1. Elevul va învăţa să imite acţiunile altora. 2. Imitaţia va deveni baza dezvoltării altor abilităţi
importante(de exemplu, verbalizarea, jocul,socializarea, autoservirea etc.). 3. Imitaţia îl va învăţa peelev unul
dintrecelemai importantetipuri de prompt: promptul prin exemplicare 6 . 4. Facilitarea unei relaţii pozitive între
elev şi terapeut (cu alte cuvinte, devinerecompensatorsă te asemeni terapeutului). 5. Elevul va deveni mai conştient
de mediul înconjurător. 6. Stimularea atenţiei. 7. Stabilirea sau restabilirea complianţei şi a atenţiei. În acest fel,
elevul va câştiga mai uşor o recompensă. Procedeu: Terapeutul demonstrează cum se face o acţiune şispune: „Fă
aşa!” Elevul trebuie să imite ca în oglindă acţiunea terapeutului (de pildă, dacă tera- peutul foloseşte mâna dreaptă,
elevul trebuie să folosească mâna stângă). Etapele programului încep cu acţiuni mari, evidente, şi avansează spre
mişcări mai subtile şi ranate. Imitaţiile care presupun manevrarea unui obiect zic (punerea unui cub într-o
găleată)sau care produc un feedback senzorial distinct (scuturarea unui clopoţel) sunt, în general, mai uşor de
învăţat.Cele care implică mişcareaunor părţi alecorpuluideparte de corp (de exemplu, mâinile întinse lateral)sau o
parte a corpului pe care copilul nu o vede în mod direct (de exemplu, nasulsau capul)sunt mai dicile. Pe măsură
ceelevul progresează, generalizaţi instrucţiunea verbală, folosind alte expresii similare cu „Fă aşa!” (de pildă, „Fă ca
mine!”, „Fă ce fac eu!” etc.). Ca pas nal, denumiţi în mod direct acţiunea pe care îi cereţi elevului să o îndeplinească
(de exemplu, „Bate din palme!”). În acestfel, puneţi bazele programuluireceptiv deinstrucţiuni verbale. „Fă aşa!” se
foloseşte la început pentru stabilirea conceptului de imitaţie, o abilitateesenţială,care oferă un mijloc nonverbal de a
preda o diversitate de alte abilităţi. Obiective: 1. Elevul va învăţa să imite acţiunile altora. 2. Imitaţia va deveni baza
dezvoltării altor abilităţi importante(de exemplu, verbalizarea, jocul,socializarea, autoservirea etc.). 3. Imitaţia îl va
învăţa peelev unul dintrecelemai importantetipuri de prompt: promptul prin exemplicare 6 . 4. Facilitarea unei
relaţii pozitive între elev şi terapeut (cu alte cuvinte, devinerecompensatorsă te asemeni terapeutului). 5. Elevul va
deveni mai conştient de mediul înconjurător. 6. Stimularea atenţiei. 7. Stabilirea sau restabilirea complianţei şi a
atenţiei. În acest fel, elevul va câştiga mai uşor o recompensă. Procedeu: Terapeutul demonstrează cum se face o
acţiune şispune: „Fă aşa!” Elevul trebuie să imite ca în oglindă acţiunea terapeutului (de pildă, dacă tera- peutul
foloseşte mâna dreaptă, elevul trebuie să folosească mâna stângă). Etapele programului încep cu acţiuni mari,
evidente, şi avansează spre mişcări mai subtile şi ranate. Imitaţiile care presupun manevrarea unui obiect zic
(punerea unui cub într-o găleată)sau care produc un feedback senzorial distinct (scuturarea unui clopoţel) sunt, în
general, mai uşor de învăţat.Cele care implică mişcareaunor părţi alecorpuluideparte de corp (de exemplu, mâinile
întinse lateral)sau o parte a corpului pe care copilul nu o vede în mod direct (de exemplu, nasulsau capul)sunt mai
dicile. Pe măsură ceelevul progresează, generalizaţi instrucţiunea verbală, folosind alte expresii similare cu „Fă aşa!”
(de pildă, „Fă ca mine!”, „Fă ce fac eu!” etc.). Ca pas nal, denumiţi în mod direct acţiunea pe care îi cereţi elevului să
o îndeplinească (de exemplu, „Bate din palme!”). În acestfel, puneţi bazele programuluireceptiv deinstrucţiuni
verbale. „Fă aşa!” se foloseşte la început pentru stabilirea conceptului de imitaţie, o abilitateesenţială,care oferă un
mijloc nonverbal de a preda o diversitate de alte abilităţi.