Sunteți pe pagina 1din 8

PROGRAME SI METODE DE INTERVENŢIE

la copiii cu autism

Dacă până nu demult autismul era catalogat ca un polihandicap sever fără şanse
spre o viaţă socială autonomă, chiar în formele uşoare , astăzi din ce în ce mai mulţi
specialişti şi părinţi consideră că persoana autistă are reale şanse de dezvoltare /
ameliorare prin programe educaţionale bazate pe depistarea timpurie, intervenţie precoce
şi intensivă.
Programele destinate copiilor autişti trebuie să ţină seama de câteva caracteristici
esenţiale (D. V. Popovici):
1. Autismul este o tulburare complexă caracterizată printr-o dezvoltare şi un
comportament atipic.
2. Nu există un tipar unic al copilului autist. Fiecare persoană autistă este unică în
felul său şi cu nevoi educaţionale strict individualizate.
3. Majoritatea copiilor cu autism (75 %) sunt afectaţi în multiple arii ale psihicului:
comunicare, gândire, motricitate, percepţie.
4. Un obiectiv important al educaţiei şi recuperării acestor copii este dezvoltarea
autonomiei personale şi dezvoltarea unor comportamente adaptative la medii din ce în ce
mai puţin restrictive.
5. Programele de educaţie pentru autişti sunt deosebit de complexe, strategiile
educaţionale şi curriculum-ul trebuind să aibă ca obiectiv prioritar funcţionarea
independentă a copilului.
6. Obiectivele esenţiale ale programelor educaţionale trebuie să vizeze:
- facilitarea dezvoltării sociale;
- facilitarea dezvoltării limbajului şi a comunicării;
- diminuarea comportamentelor indezirabile;
- dezvoltarea unor abilităţi necesare pentru funcţionarea independentă a copilului
autist;
- sprijinirea familiei.
*
* *
Pe plan mondial există astăzi multe programe de intervenţie cu rezultate
remarcabile apreciate în diminuarea rapidă şi stabilă a simptomelor autistice, într-un
procent mare de cazuri, cu deschiderea spre şcolaritate normală.
Cele mai cunoscute metode de intervenţie educaţională sunt:
- Analiza comportamentală aplicată (Applied Behavioral Analysis) – ABA;
- TEACCH;
- PECS (Picture Exchange Communication Sistem);
- Programul Hannen;
- Programul „Povestiri sociale” (Social Stories);
- Programul „Sun - Rise”;
- Terapia de integrare senzorială;
- Programul „Floor Time”;
Literatura de specialitate menţionează şi terapiile complementare:
- Muzicoterapia;
- Art-terapia;
- Ludoterapia;
- Terapia de integrarea auditivă;
- Terapia cu animale;
- Terapia ocupaţională;
- Terapia de limbaj şi comunicare;
- Terapia prin dans.

Cele mai cunoscute şi uzitate programe de intervenţie, datorită rezultatelor, rămân


însă primele două: TEACCH, ABA, DIR si PECS.

PROGRAMUL TEACCH

Programul TEACCH (Treatment and Education of Autistic and other


Communication Handicapped Children) a apărut în America de Nord, acum 40 de ani,
avându-l ca autor pe Eric Schopler.
Principiile de bază ale acestei metode de intervenţie educaţională sunt:
1. Realizarea unui mediu riguros structurat şi a unui curriculum pentru activităţi
zilnice.
2. Abordarea individualizată a fiecărui copil autist în raport de simptomele sale, de QI
şi de nivelul general de dezvoltare.
3. Asigurarea continuităţii programului.
4. Modalităţi de instruire concrete, în special de tip vizual.
5. Evaluarea periodică a achiziţiilor cognitive, comportamentale şi de comunicare.
6. Cooptarea familiei ca şi co-terapeut pe tot parcursul intervenţiei.

Concepte fundamentale în sistemul TEACCH (dr. Otilia Secara, 2007)

1. Adaptarea ameliorată
Ameliorarea capacităţii de adaptare a copilului autist se poate realiza în două moduri:
fie prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi interacţiune socială, fie prin
modificarea compensatoare a mediului, atunci când o deficienţă a copilului împiedică o
nouă achiziţie. În consecinţă, intervenţia educaţională va urmări atât îmbunătăţirea
abilităţilor cât şi modificări ale mediului.
2. Colaborarea cu părinţii
Colaborarea părinţilor cu profesioniştii este esenţială pentru reuşita programului.
Între părinţi şi profesionişti există 4 tipuri de relaţii-
- profesionistul este formator iar părintele învaţă de la el;
- părintele este formator iar profesionistul învaţă de la el;
- suport emoţional reciproc;
- activităţi comune de sensibilizare a opiniei publice pentru dezvoltarea
suportului comunitar.
3. Evaluarea pentru individualizarea intervenţiei educaţionale
În sistemul TEACCH se consideră că diagnosticul şi evaluarea formală constituie
prima etapă în structurarea programului educaţional.
Diagnosticul prin instrumente standardizate trebuie completat cu stabilirea profilului
psiho-educaţional.
4. Structuri de învăţare
Educaţia se bazează pe învăţare structurată într-un cadru riguros structurat.
5. Ameliorarea abilităţilor
Abordarea cea mai eficientă este de a spori achiziţiile copiilor şi ale părinţilor
recunoscând şi acceptând deficienţele acestora.
Sunt identificate prin evaluare iniţială abilităţile ce pot fi ameliorate rapid şi ariile în
care exerciţiul este inoperant.
6. Terapia cognitiv-comportamentală
Are în vedere managementul comportamentelor indezirabile, modalităţile de
evaluare, funcţiile îndeplinite de aceste comportamente şi identificarea metodelor
adecvate de ameliorare.
Alte precizări:
• În sistemul TEACCH raportul număr de educatori pentru un copil variază
între 1:3 şi 1:1, în funcţie de severitatea handicapului.
• Structurarea riguroasă adecvată vârstei şi nivelului de dezvoltare al copilului
înseamnă că „acelaşi educator va încerca să-l înveţe pe acelaşi copil, acelaşi lucru, în
acelaşi loc, în aceeaşi zi din săptămână, la acelaşi moment al zilei”.
În acest mod se minimalizează nevoia copilului autist de a impune rutine şi ritualuri şi
i se conferă sentimentul „reperelor sigure” pentru procesul educaţional.
• Copilul este învăţat să-şi utilizeze abilităţile învăţate în cele mai variate
contexte şi situaţii prin implicarea părinţilor.
• Intervenţia se desfăşoară în centre specializate de educaţie păstrându-se o
legătură permanentă cu părinţii copilului.
• Rezultatele programului după 40 de ani de funcţionare arată că majoritatea
autiştilor care au urmat această terapie sunt integraţi în societate la vârsta adultă dar cel
mai adesea în mediu protectiv, unii dintre ei ajungând să ducă o viaţă independentă.

METODA ABA (Applied Behavioral Analysis)

Spre deosebire de Programul TEACCH care se adresează atât copilului cât şi


adolescentului/adultului autist, metoda ABA înseamnă terapie precoce şi intensivă.
Partizanii metodei TEACCH reproşează metodei ABA costurile deosebit de ridicate
şi eficienţa doar în cazul persoanelor autiste cu IQ normal şi la care intervenţia este
demarată înainte de 3 ani, în condiţiile în care peste 70 % din persoanele autiste au retard
mintal asociat.
Metoda ABA a început să fie aplicată în anii ’80 , părintele ei fiind Ivar Lovaas.
Lovaas îşi structurează teoria pe teza „activismului” copilului mic. Copilul mic,
normal este activ şi învaţă tot timpul în mediul său natural, în timp ce copilul cu autism,
pierdut în stereotipiile sale repetitive nu acumulează nimic. De aici şi suprahandicapul
mintal al copilului cu autism.
Proiectul lui Lovaas era de-a lua în terapie copii cu autism cât mai devreme posibil şi
timp cât mai îndelungat.
Activităţile cu copilul începeau în jurul vârstei de 4 ani şi se lucra intensiv cu copilul
chiar din momentul trezirii acestuia.
Într-un studiu publicat în 1987 Lovaas expune rezultatele unei cercetări. 38 de copii
au fost împărţiţi în 2 grupe:
- grupul experimental (19) primea 40 de ore de intervenţie pe săptămână, cu un
educator pentru fiecare copil şi părinţi „formaţi” pentru a continua terapia acasă.
- grupul de control (19) primea 10 ore de intervenţie pe săptămână.
După 3 ani, evaluând rezultatele, s-a constatat că din primul grup 9 copii (47%) au
putut intra într-o şcoală obisnuita; 8 copii (43%), într-o şcoală specială cu deficienţe
mintale uşoare şi 2 (10%) au rămas sever retardaţi.
În al doilea grup cu 10 ore de terapie, nici un copil n-a fost suficient ameliorat pentru
a urma o şcoală obişnuită, 8 copii (42%) au păstrat un retard mintal şi de limbaj şi 11
(58%) au rămas autişti cu retard mintal sever.
Rezultatele la grupul experimental s-au menţinut şi după 6 ani.
Principiile de bază ale metodei Lovaas sunt următoarele:
1 – Educarea privirii. Privirea stă la baza oricărei comunicări verbale sau nonverbale,
ea permiţând imitarea şi înţelegerea emoţiilor.
2 – Conformarea la consemn.
3 – Imitarea. Învăţarea se face în ce mai mare parte prin imitare şi supunere la
consemne.
De fiecare dată când copilul execută o anumită cerinţă primeşte o recompensă
alimentară, sau o jucărie şi încurajări entuziaste.
Se începe prin a-l învăţa pe copil să se aşeze corect şi să înţeleagă consemnul „aşază-
te!”.
Urmează „lucrul pe privire”. Copilul trebuie să ajungă sa-l privească în ochi pe
educator la consemnul „uita-te la mine!”. Când privirea este captată se creşte progresiv
durata acestui act, astfel încât atunci când aceasta atinge 3 secunde, se cere copilului să
imite gesturi la consemnul „fă…aşa” (se începe cu gesturi, apoi cu mişcări ale gurii, şi în
final, imitarea de sunete şi cuvinte).
Un obiectiv important urmărit este menţinerea achiziţiilor învăţate în toate situaţiile
cotidiene (privire, gesturi).
De îndată ce este posibil se învaţă gesturi cu semnificaţie socială (ex: fă „pa” cu mâna
sau trimite o bezea).
Limbajul se învaţă şi se stimulează utilizarea lui, după acelaşi principiu: copilul
învaţă să spună un cuvânt, să recunoască sensul şi să-l utilizeze pentru a comunica.
Metoda ABA îşi propune să modifice comportamentul autist al copilului în mod
sistematic şi intensiv. Obiectivele programului sunt clar formate, împărţite în sarcini mici,
detaliate, realuate şi explicate copilului pas cu pas.
Metoda utilizează tehnica „răspunsurilor pivot” („pivotal responses” – Koegel 1999)
care se bazează pe achiziţia unor capacităţi de bază,necesare învăţării şi care permit
ulterior dezvoltarea „în cascadă” a altor capacităţi ca limbajul, relaţiile sociale etc.
Întervenţia se desfăşoară în centre specializate iar familia este foarte implicată,
părinţii fiind incluşi în programe de formare şi monitorizaţi.
Abordarea este pluridisciplinară: educatori, psihologi, logopezi, psihomotricieni, ceea
ce permite individualizarea sarcinilor prioritare.
Deşi controversată (mai ales pe plan international), metoda ABA nu pot fi în nici un
caz ignorată.
În ultimii ani metoda a pătruns şi în România prin efortul comunităţilor părinţilor
copiilor cu autism, bucurându-se de aprecieri remarcabile şi rezultate promiţătoare, în
ciuda costurilor deosebite.

Modelul DIR (Developmental Individual Difference Relationship Based)

Este un model bazat mai mult pe dezvoltare, cu deosebire a celei emotionale.


Tehnica de baza se bazeaza pe utilizarea unor perioade structurate de lucru ‚la sol’
(pe podea).
Intervenantul (terapeutul se aseaza jos timp de 25-30 de minute, unde
interactioneaza si se joaca cu copilul.
Interactiunile promoveaza dezvoltarea copilului prin urmarea directionarii
acestuia, stimulandu-l prin incercari calde dar persistente de a-i retine atentia, prin
armonizarea (compatibilizarea) intervenantului cu dorintele si interesele aparute in cadrul
interactiunii.
Se lucreaza cam 14-35 de ore pe saptamana, 6-10 perioade zilnice de lucru ‚la
podea’ in fiecare zi.
Un sistem alternativ de comunicare – SCP - Sistemul de Comunicare cu Pictograme

(PECS - Picture Communication Exchange System

In acest sisem se utilizeaza imagini decupate din reviste, poze si desene care sunt
lipite pe cartonase. Cartonasele pot fi grupate pe categorii (alimente, haine etc) si pot
alcatui o carte de comunicare, individualizata pentru fiecare copil.

Sistemul de Comunicare cu Pictograme, SCP a fost dezvoltat in 1985 ca o


abordare alternativa care invata copii si adultii cu autism, ca si e cei cu alte deficite de
comunicare (nonverbali) sa initieze comunicarea. Folosit prima data in programul
pentru autism Delware, SPC a primit recunoastere mondiala mai ales pentru faptul ca
folosirea acestui program nu necesita folosirea unor materiale scumpe. A fost creat de
educatori si parinti si a putut fi folosit intr-o varietate de forme.
SCP incepe cu invatarea elevului sa schimbe o pictograma ape care a ales-o su un
“professor”, care imediat onoreaza cererea. Protocolul cursului este bazat pe carte lui
B.F.Skinner, “Comunicarea verbala” asa incat operantii verbali functionali sunt
sistematic indrodusi folosind strategii prompte si incurajatoare care vor conduce
comunicarea independenta. Sistemul merge pe invatarea discriminarii imaginilor /
pictogramelor si apoi aranjarea acestora in propozitii simple. In cele mai avansate faze, se
ajunge la comentarii si la raspunsul direct la intrebari. Multi dintre prescolarii care au
folosit SCP au dezvoltat mai tarziu vorbirea orala.
Sistemul a fost folosit cu succes de adolescentii si adultii care aveau intarzieri
majore in dezvoltarea comunicarii, dificultati mentale si fizice.
SCP are un success si mai mare daca este folosit combinat cu analiza elementelor
de comportament. SCP are la baza un manual care ofera multe sugestii de intarire,
strategii de invatare. Autorii incurajeaza utilizatorii SCP sa creeze un mediu care
incurajeaza comunicare prin folosirea abordarii educatiei piramidale.

Fazele de lucru in sistemul de Comunicare cu Pictograme - SCP


Faza I
Invata elevii sa initieze comunicarea chiar de la inceput prin schimbul unei
singure pictograme pentru cel mai dorit item.
In aceasta faza copilul invata sa se ceara itemi sau activitati spontane.
Identificati ce vrea copilul. Gasiti lucrurile pe care ei le vor “cere” penru jucaria
favorite. Aceasta faza necesita de obicei 2 profesori (parinte, professor, terapeut, frate
sau sora). Primul profesor arata copilului ceva ce ei plac cu adevarat. Cel de-al doilea
sta in spatele copilului si asteapta ca acesta sa gaseasca itemul. Apoi ajuta copilul sa ia
pictograma care reprezinta itemul si o inmaneaza primului profesor. Cand primul
profesor are pictograma, ei dau imediat copilului itemul pe care l-a cerut. Confirmarea
verbala este data de primul profesor (ex. O, vrei o prajiturica). Al doilea profesor
trebuie sa se dea in spate usor, astfel incat sa lase copilul sa lucreze independent, sa
gaseasca itemul sis a il dea primului professor. Profesorul nu trebuie sa intrebe copilul
ce vrea sau sa-I spun ace pictograma sa aleaga. Scopul in aceasta faza este pentru copil
sa initieze spontan comunicarea.

Faza II
Invata elevii sa fie comunicatori persistenti – sa caute pictograma lor si sa
incerce sa obtina un raspuns de la cineva
Odata ce copilul intelege faza I si poate, independent sa aiba o solicitare, Faza II
poate sa inceapa. In aceasta faza copilul continua sa ceara itemi sau activitati dar li se
cere sa faca distante mai mari pana la pictograme sau pana la primul profesor, carora
trebuie sa le inmaneze pictograma. De asemeni, schimbul de pictograme se desfasoara
dupa alte structuri (la magazin sau in alta camera). Sunt implicati alti oameni decat
profesorii initiali (parinti, profesori, rude, colegi de scoala). Copilul incepe de asemenea
sa-si extinde vocabularul de simboluri, cerand recompense diferite, obiecte, activitati. In
aceasta faza doar o singura pictograma trebuie oferita ca alegere.

Faza III
Invata elevii sa diferentieze pictogramele si sa selecteze imaginea care reprezinta
itemul pe care il vor.
Profesorul cere copilului sa aleaga intre o serie de itemi asezati pe tabla,
determinandu-l sa aiba alegeri personale profesorul poate incepe, intreband “Ce vrei?”
dar trebui spus repede, pentru a determina copilul sa aiba raspunsuri spontane. Daca
copilul gaseste dificil sa aleaga intre prea multe pictograme, se reduce numarul de
alegeri la 2 sau 3, si se lucreaza impreuna, catre mai multe alegeri.

Faza IV
Invata elevii sa foloseasca propozitii structurate pentru a cere ceva, in forma “Eu
vreau_______________”
Odata ce copilul poate alege repede si usor una dintre pictograme, si poate sa aiba
cereri spontane pentru o varietate de itemi, unor oameni diferiti, programul incepe sa se
concentreze asupra structurii unei propozitii, pe o banda. Copilul este indemnat sa
foloseasca propozitii pentru a face cereri mai lungi. Copilul va incepe sa combine
pictograme pentru “vreau” cu o pictograma pentru un anumit item sau activitate. Cele
doua pictograme for fi atasate pe banda propozitiei si toata banda va fi schimbata cu un
partener de comunicare pentru o pictograma sau activitate.

Faza V
Invata elevii sa raspunda la intrebarea “Ce vrei?”
Fazele V si VI vin in acelasi timp, concentrandu-se pe extensii diferite ale
abilitatilor copilului. Pot fi adaugate adjective si alte cuvinte.

Faza VI
Invata elevii sa comenteze despre lucruri din mediul lor de viata, spontan si ca
raspuns la o intrebare.
Prin folosirea pictogramelor pentru “vad”, “aud”, simt”, miros” etc. copilul va fi
indemnat sa comenteze elementele din mediul sau de viata.
Dezvoltarea Vocabularului
Invata elevii sa foloseasca culorile, formele si marimile fara sa li se ceara acest
lucru.
SCP este exact ce sugereaza numele – Sistem de Comunicare cu Pictograme.
Schimbul de pictograme pentru a comunica. Acest sistem a fost dezvoltat pentru a ajuta
persoanele cu autism si pe cei cu alte care sunt nonverbali sau au intarzieri in dezvoltarea
limbajului. SCP poate fi folosit in paralel cu un sistem de comunicare verbal.