Dintre sute de catarge

de Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge De-i goni fie norocul,

Care lasă malurile, Fie idealurile,
Câte oare le vor sparge Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile? Vânturile, valurile.

Dintre pasări călătoare Neînţeles rămâne gândul

Ce străbat pământurile, Ce-ţi străbate cânturile,
Câte-o să le-nece oare Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile? Valurile, vânturile.

,,Dintre sute de catarge” face parte din volumul "Poezii”, iar la prima vedere pare o poezie
pesimista, dar în realitate caracterizează încercările oamenilor de a controla destinul. Poezia
abordează teme precum destinul, călătoria, forțele naturii și fragilitatea ideilor și visurilor umane.
Acest proces are loc prin intermediul dorințelor, al viselor și al speranțelor pe care, în mod
inevitabil, ni le construim, conștienți fiind și de existența celor ce nu le putem controla,
preîntâmpina sau evita de-a lungul vieții.

Poezia este alcătuită din patru strofe a câte patru versuri fiecare (catrene), primele două
reprezentând interogații retorice, iar ultimele constituind posibile soluții la întrebările precedente.

Tema operei este reprezentată de inevitabilitatea împlinirii destinului tuturor ființelor vii, în
ciuda modalităților prin care acestea încearcă să-și guverneze propria existență. Textul ilustrează
unul dintre cele mai vechi motive lirice, fortunalabilis, dar ultima strofă conţine o modernă şi
interesantă ambiguitate semantică: gândul neînţeles ce străbate „cânturile” poetului.

De la imaginea ambarcațiunilor cu vele sugerate de profilarea catargelor, Eminescu ajunge la cea

a păsărilor călătoare, care nu sunt altele decât corăbiile din prima strofă, aflate însă într-un punct
mai îndepărtat, din zarea pământului. Asistăm, pe parcursul acestui poem, la metamorfoza
catargelor înaripate cu pânze în păsări și a acestora în gândul care, singur, zboară „vecinic”.

Catargele pot fi interpretate ca simboluri ale obiectivelor, aspirațiilor sau călătoriilor umane.
Malurile pot reprezenta limitele sau condițiile de pe marginea călătoriei sau a aspirațiilor.
Vânturile și valurile sunt personificate și devin forțe naturale care pun la încercare obiectivele
sau aspirațiile umane. Ideea că vânturile și valurile ar putea sparge catargele sugerează
fragilitatea și vulnerabilitatea visurilor și obiectivelor umane în fața unor forțe externe.
Pasările călătoare pot simboliza căutarea și călătoria umană pe pământ.

1
Valurile și vânturile devin din nou amenințări pentru aceste călătorii, reflectând instabilitatea și
imprevizibilitatea vieții.

Ideea că norocul sau idealurile urmăresc individul oriunde merge subliniază imposibilitatea de a
scăpa de provocările și influențele vieții. Gândurile, exprimate prin cânturi, sunt prezentate ca
ceva neînțeles, care zboară în permanență și este înconjurat de valuri și vânturi.

Poetul sugerează că gândurile și ideile pot fi în permanență sub amenințarea forțelor necunoscute
sau a circumstanțelor dificile. Poezia emite o atmosferă melancolică și contemplativă, cu un ton
filozofic asupra inevitabilității adversităților și incertitudinilor vieții.

În ansamblu, poezia reflectă asupra fragilității umane în fața elementelor naturii și a

inevitabilității dificultăților în călătoria vieții. Eminescu explorează teme precum destinul,
călătoria și imprevizibilitatea, oferind o perspectivă profundă și emoțională asupra existenței
umane.

O descriere a subînțelesurilor versurilor (din punctul meu de vedere) scoate în evidență neputința
umană de a avea control absolut asupra viitorului propriu. Văd printre rânduri cum răsare o
umbră de speranță , ca mai apoi să fie înăbușită de nesiguranță și griji. Dintre sute de sparanțe
care ies la iveală din adâncul ascuns al sufletului, vrând cu disperare să se despridă „ de mal” și
să zboare explorând ca o pasăre călătoare … câte dintre ele vor fi spulberate, năruite de cruda
realitate „valurile, vanturile” ? Dintre toți cei ce îndrăznesc să viseze, câți vor fi doborâți de
soartă? Chiar dacă ai renunța la speranțe și la vise, dacă soarta așa vrea, ghinionul tot te va urma
și vei rămâne la fel ca la început, cu dorințe și speranțe înăbușite, mergând braț la braț cu
neîmplinirea și cu umbra neșansei și ghinionului pe urme: „ Neînţeles rămâne gândul / Ce-ţi
străbate cânturile, / Zboară vecinic, îngânându-l, ,,, ” amăgindu-l.