Sunteți pe pagina 1din 9

MANEVRELE DE MASAJ LA NIVELUL SÂNILOR

Manevrele de masaj la nivelul sânilor se realizează


după pompajul ganglionilor limfatici supraclaviculari,
axilari şi mamari.

Prima manevră

Vom masa sânul ca şi cum ar prezenta o spirală ce


se desfăşoară de la baza sânului către zona
mamelonului.
Se realizează o ascensiune spiralată de la baza
sânului către zona mamelonului, astfel:
• 1 -a spiră: realizăm mişcări
circulare în profunzime ce se adresează zonei de
inserţie dintre sân şi cutia toracică, ca şi când am
vrea să depărtăm ţesutul mamar de cutia toracică.
Pentru a putea diferenţia această zonă, ţinem uşor
contră la nivelul sânului.

• a 2-a spiră: mijloc, cu 3 degete stimulăm cu mişcări circulare spaţiile dintre


canalele galactofore şi dintre lobulii mamari.

• a 3-a spiră: în vârf, în jurul areolei mamare.

Manevrele realizate dinspre baza sânului spre sfârc se realizează în profunzime.


După încheierea manevrelor realizate în profunzime (de la bază către sfârc), se vor
realiza manevre circulare superficiale, din zona sfârcului către baza sânului.
În prima etapă, căutăm să NU atingem zona sfârcului.
În funcţie de cât de mare este zona sânului, atâtea spire vom avea până la zona
mamelonului.

1
A doua manevră

Conectarea bazei sânului cu zona sfârcului. Mişcări în raze.

Masajul se realizează în profunzime, cu mişcări adânci, urmărind să intrăm în spaţiile


dintre canalele galactofore.
Masajul - unificare, ca şi cum sânul este un cerc (la bază), descriem razele până la vârf.
Luăm fiecare rază în parte. Descriem anumite raze care leagă baza sânului cu zona
sfârcului. Mişcările se fac cu presiune în funcţie de cum permite ţesutul mamar al
femeii.
Se ţine şi în acest caz contră pentru ca sânul să fie foarte bine diferenţiat şi în acelaşi
timp, în momentul în care facem această mişcare, simţim cum intrăm în spaţiile dintre
canalele galactofore şi dintre lobulii mamari.

A treia manevră

Frământarea sânului în profunzime cu mişcări ample.

Ea trebuie să fie făcută într-un asemenea mod încât mişcarea să nu fie dureroasă.
Pentru aceasta este important să prindem sînul chiar de la bază, apoi când
ascensionăm cu buricele degetelor să intrăm exact pe spaţiile dintre ductele mamare.

2
A patra manevră

Prindem sânul de la bază, cu ajutorul cantului palmei ascensionăm către vârf. În


momentul în care ajungem în zona sfârcului, continuăm mişcarea până în dreptul lui.

A cincea manevră

Prindem zona sânului de la bază şi mobilizăm sânul pe întreaga cutie toracică, circular,
într-un sens, şi apoi în celălalt.
Este o mişcare în forţă care se adresează în special sânilor de tip kapha, sânilor mari.
Sânii mari trebuie stimulaţi viguros.

A şasea manevră

Stimularea punctelor din jurul sfârcului.


Luăm sfârcul ca şi cum ar fi cadranul unui ceas, fiecare oră în parte, ne ducem în
profunzime (sunt sâni care permit această intrare în profunzime, sunt sâni care devin
dureroşi) şi stimulăm circular. După ce am stimulat fiecare punct de la nivelul areolei
mamare, ca şi cum ar fi cadranul unui ceas, în încheiere acoperim deschiderea sfârcului
cu degetul şi apăsăm uşor această zonă.

A şaptea manevră

Se adresează zonei sfârcului.


Vom lua întregul sân şi manevra se realizează ca o mişcare de mulgere, în care toată
energia de la nivelul sânului, pornind de la bază, o ducem către vârf şi o focalizăm la
nivelul sfârcului.

3
În încheiere, se realizează o mişcare dinamică de vibraţie care imită mişcarile naturale
pe care sânii le fac în momentul în care femeia aleargă sau când zona este foarte
dinamizată datorită mişcării.

Tot timpul combinăm mişcările ample şi profunde cu mişcări delicate.


Dupa ce am încheiat manevrele de masaj la nivelul sânilor, centrăm energia de-a
lungul meridianului Vas Concepţie şi vom realiza mişcarea de vibraţie de-a lungul
zonei sternului, până la baza gâtului.

Vom combina acest masaj cu mişcări de la masajul pieptului şi infuzâm energia de la


nivelul sânilor în întreaga cutie toracică.

Masajul sânilor se realizează după ce se efectuează toate manevrele de masaj de la


nivelul zonei pieptului. El este ca o încununare a masajului la nivelul piepului.

SÂNII - POARTĂ CĂTRE DIMENSIUNILE SUFLETEŞTI ALE FEMEII

MASAJUL SÂNILOR
Efecte fizice

 Stimularea producerii pe cale naturală a hormonilor estrogeni, care sunt direcţionaţi


apoi spre vagin, uter, sâni şi ovare. Vindecarea frigidității şi diminuarea simptomelor
specifice menopauzei.
 Suspendarea menstruaţiei.
 Determină reîntinerirea.
 Conduce la purificarea atât a canalelor limfatice şi sanguine, cât şi a celor energetice.
 În felul acesta, procesele naturale specifice de autopurificare ale corpului pot reveni la
normal, fiind eliminat în acest mod orice blocaj energetic existent.
 Masajul ajută chiar în situaţii de histerectomie.
 Energizează celelalte glande endocrine. Compensează astfel în parte dezechilibrul
hormonal produs de pierderea uterului şi a ovarelor.
 Nu va fi niciodată capabil să producă un nou organ.
 Ajută în tratamentul unor afecţiuni ce pot apărea la nivelul uterului, de tipul tumorilor
fibroase.
 Ameliorează problemele asociate ciclului menstrual.
 Elimină crampele.
 Vaginul devine mai strâmt, mai musculos şi mai flexibil.
4
Efecte psihico-emoţionale

 Determină retrezirea unor amintiri plăcute sau foarte intense, unele conexe cu
copilăria.
 Produce stări intense de bucurie și regăsire.
 Amplifică tandrețea și blândețea specific feminine.
 Armonizează relațiile de cuplu.
 Elimină fluctuaţiile emoţionale.

Efecte spirituale

 Amplificarea comuniunii cu Eternul Feminin, Maha Shakti.


 Femeia îşi cultivă aptitudinea de a-şi redirecţiona energia lăuntrică asociată sângelui
menstrual pentru a „hrăni" şi tonifia întreaga fiinţă, atât la nivel fizic, cât şi la nivel
sufletesc, mental şi spiritual.

MASAJUL sfârcurilor sau al mameloanelor

Efecte
 Activarea sistemul endocrin.
 Producerea lichidului de lubrefiere la nivelul yoniului.
 Dezvoltarea calităţilor de auto hrănire.
 Focalizarea atenției asupra propriei ființe, către interior în loc să o emită în mod
constant către exterior.

MASAJUL SÂNILOR
PENTRU DISPERSIA ENERGIILOR STAGNANTE

Se realizează mişcări circulare dinspre interior spre exterior.


Efectele masajului: prevenirea apariţiei chisturilor şi a nodulilor; tonifierea sânilor;
echilibrarea nivelului hormonilor; reducerea congestiei limfatice; stimularea vindecării.

5
MASAJUL SÂNILOR
PENTRU STIMULARE ȘI CREȘTERE

Se realizează neteziri circulare dinspre exterior spre interior.


Efectele masajului: mărirea sânilor; sânii devin fermi şi sănătoşi; armonizarea
energiilor la nivelul sânilor; creşterea fermităţii pielii şi întinerirea acesteia;
ameliorarea disconfortului asociat cu menstruaţia.

Sânii femeilor înainte sau/și în timpul menstruaţiei

 Femeile pot suferi de dureri de sâni datorită dezechilibrelor neuro-endocrine.


Cauze:
 viață amoroasă dizarmonioasă sau insuficient satisfăcătoare;
 frustrări şi tensiuni lăuntrice.

Recomandări masaj
 Masaj de deblocare energetică.
 Masaj de relaxare și purificare realizat mai intens cu o săptămână înainte de
declanşarea ciclului menstrual.

BLOCAJELE ENERGETICE

 Structura şi organizarea internă a sânilor este foarte complexă.


 La nivelul sânilor există nenumărate capilare, nervi, glande lactare, vase limfatice,
precum şi alte structuri subtile, energetice ce pot fi cu uşurinţă perturbate prin diferite
atitudini sau acţiuni necorespunzătoare.
 Orice afecţiune la nivelul ţesutului sânilor conduce, implicit, la acumulări energetice
nocive şi blocaje interioare, ce se pot concretiza apoi în chisturi, noduli etc.

6
Hiperexcitabilitatea sânilor

Simptome:
 sensibilitate excesivă sau dureroasă la nivelul sânilor;
 iritabilitatea sânilor.

Cauze:
 stres;
 stil de viață dezordonat, nesănătos;
 oboseală cronică;
 viață amoroasă plină de tensiuni;
 dizarmonii psihico-emoţionale.

Lipsa senzației la atingerea sânilor

Cauze:
 blocaje de natură afectivă;
 reținere în a primi sau a oferi iubire;
 temeri subconștiente de intimitate;
 sedentarism;
 inerție în plan fizic, psihic și mental.

Recomandări masaj:
 Masaj realizat conştient, cu atenție maximă, în care se urmărește conștientizarea
acestei zone.

7
Stimularea sfârcurilor

Determină secreția de
 Prolactină
 Oxitocină

Prolactina

Efecte
 Determină producerea zăpezii albe.
 Înhibă producerea de hormoni responsabili de maturarea ovulului.
 Determină treansmutarea menstruației.

Oxitocina

 Hormomul încrederii în iubire.


 Determină starea de abandon.
 Trezește în fiinţă instinctul matern.
 Determină dilatarea colului.
 Contracția celulelor mioepiteliale ce înconjoară alveolele mamare.

8
Uleiurile pentru masajul sânilor

Se recomandă

 Uleiuri cu efecte tonice, stimulante, decongestionante, vitaminizante şi chiar


reglatoare hormonal - uleiuri esenţiale de mandarine şi de grapefruit.
 Uleiuri pentru catifelare şi tonicitate, precum cele ce conţin jojoba, mosc şi migdale.
 Pentru fermitatea pielii este nevoie de uleiuri de iasomie şi trandafir de Damasc.
 În perioada menstruaţiei sau a sarcinii - uleiuri calmante care reduc tensiunea.

 Uleiul cu extract de mărar este cunoscut drept fitoestrogenic – ajută la mărirea sânilor.
 Uleiul din germeni de gâu, ca şi cel de morcovi, este vitaminizant, estrogen, reglator
hormonal, sedativ uşor, ajutând la tonifierea sânilor lăsaţi şi la creşterea lor.
 Uleiul de susan conţine estrogen, ajută la mărirea sânilor, fiind şi afrodiziac.

S-ar putea să vă placă și