Sunteți pe pagina 1din 5

Cerbul, Cocorul, Broasca Țestoasă

Cele mai vechi exerciții terapeutice consemnate, sunt cele ale Cerbului, Cocorului și
Broaștei Țestoase. Aceste trei se execută simultan, acționează asupra sistemului endocrin și
trebuie efectuate primele. După aceea se poate trece la exercițiile de longevitate care tonifică
și întăresc sistemul circulator și în final la seriile Da-mo, care stimulează sistemul nervos.
Nervii, vasele sanguine, chiar și glandele limfatice și numeroasele lor derivații
operează laolaltă. Observați felul în care cele trei sisteme diferite – endocrin, circulator și
nervos – se combină pentru a crea o manifestare fizică, corpul uman, tot așa cum triada lui
Yin (negativ), Yang (pozitiv) și Tao creează echilibru. În sistemul chinezesc, ce nu se bazează
pe subjugarea înaintea unor divinități imaginare, simbolismul este exprimat ca Neant, care
reprezintă bezna („Nimicul”), în care luminat, Punctul Unic simbolizat prin al Treilea Ochi,
sau glanda pineală, pătrunde. Din contopirea lor și din năzuința lor spre echilibru, nu spre
dominare, rezultă toate manifestările din Univers.
Lao Tsu a exprimat-o astfel: „Nenumitul (neantul) este începutul Cerurilor și
Pământului. Numitul (lumina) este mama celor zece mii de lucruri.” Așadar, tiparul este acum
ferm stabilit și documentat istoric, de la „nimic”, la Punctul Unic și la dualitatea produsă prin
contopirea lor, rezultând astfel 3 surse primare pentru sistemul de clasificare al celor Cinci
Elemente.
Momentul optim pentru practicarea exercițiilor Cerb și Cocor este dimineața, pe cât
posibil cu fața spre soare, deoarece el reprezintă viața și energia pozitivă (yang) și sporește
imaginarea mentală a atragerii de căldură și lumină, care pot vindeca și întineri corpul.
Începeți cu trei repetări și ajungeți treptat la douăsprezece. Repetați mintal câte-va fraze
simple, cum ar fi „intră aerul bun, iese aerul rău”, pentru a programa subconștientul cu
gânduri pozitive și pentru a îndepărta toxinele și aerul stătut din plămâni. Nu trebuie, însă, să
spuneți mai mult de nouă cuvinte succesiv.
De asemenea puteți practica seara, înainte de culcare. În acest caz, la miezul nopții
stați cu fața spre nord. Astfel, tonificați organele interne și relaxați corpul pentru somn.
Exercițiul este interzis femeilor însărcinate.

Exercițiile Cerb pentru bărbați

Începeți prin a freca palmele cu vigoare. În felul acesta, în palme se creează căldură,
iar energia corpului vine în palme și în degete. Cu mâna dreaptă, cuprindeți testiculele, astfel
ca palma să acopere scrotul (ideal este ca exercițiul să fie executat complet dezbrăcat). Nu
strângeți; testiculele trebuie să simtă doar o ușoară presiune alături de căldura mâinii. Așezați
palma mâinii stângi în regiunea pubiană, la 2 – 3 cm sub ombilic. Rotiți mâna în sens invers
acelor de ceasornic, de 81 de ori (9x9=81), apăsând foarte ușor, astfel ca în regiunea pubiană
să se acumuleze încetișor căldură. După aceea, inversați mâinile (pentru a echilibra energia),
frecând mai întâi palmele cu putere generând cu căldură, apoi rotind în direcția opusă de 81 de
ori (În taoism, numărul lui yang, sau al energiei pozitive mari este 9. De aceea 9x9=81, sau
cea mai mare energie yang. Acesta este motivul pentru care, în postura descrisă, rotiți de 81
de ori).
După ce ați încheiat această parte a exercițiului cu ambele palme, încordați mușchii
din jurul anusului. Acțiunea se realizează, concentrându-vă asupra lui hara. Dacă ați executat
corect, o senzație plăcută vă va străbate de la baza șirei spinării până în creștetul capului. Ea
se datorează presiunii aplicate asupra prostatei, care este masată cu blândețe prin contracția
mușchilor anali. Energia sexuală este astfel deviată ascendent în sistemul glandular, în
creștetul capului și în glanda pineală. În yoga taistă procesul este cunoscut sub denumirile
Pornirea Focului, Rafinarea lui Qi, Ascensiunea Focului Pozitiv în Susul Stâlpului Ceresc
(denumită Trezirea Puterii Șarpelui Kundalini în Hatha Yoga) și Deschiderea Lotusului cu
1000 de Petale (iluminare în budismul ch’an).
Exercițiul Cerb: încălzirea mâinilor: Puneți o palmă peste cealaltă și rotiți-le;
inversații-le poziția și rotiții-le în sens invers de același număr de ori sau lipiți palmele și
frecați-le cu putere înainte și înapoi, pentru a le încălzi și a stimula curgerea qi-ului din spre
plexul solar prin canalele yin și yang yu ale brațelor, până la Centrul Tigrului din palma
dreaptă și la Centrul Dragonului din palma stângă. Această senzație de căldură și de relaxare
din palme este primul pas în recunoașterea curgerii de qi, Forța Vieții, în interiorul corpului.
Nu are mare importanță numărul de repetiții, dar în alchimia interioară, trebuie executate câte
24 din fiecare, explicația simbolică este că 6 reprezintă numărul amăgirilor, iar 4 este numărul
elementelor alchimice (6x4=24).
Exercițiul Cerb: Hara: Cuprindeți degetul mare al mâinii drepte în palma dreapta,
astfel ca energia generată prin exercițiul frecării mâinilor să nu se piardă și așezați pumnul pe
genunchi. Simbolic, aceasta reprezintă cunoașterea ocultă, sau „ascunsă”, și este alternativa
acceptabilă social a cuprinderii testiculelor. Așezați palma stângă deschisă pe hara, sau
„centru”, un punct situat la cinci cm sub ombilic și frecați cu o apăsare blândă, descriind o
mișcare circulară, de 81 de ori. Inversați mâinile și repetați. Numărul exercițiilor este
determinat de cifra 9, cifra împlinirii, care rezultă din cifrele lui yin, yang și tao: 3+3+3=9;
9x9=81. Hara este centrul prosperității fizice și spirituale. Dacă această zonă este caldă,
practicantul este la jumătatea drumului spre nemurire.

Exercițiul Cerb pentru femei

Stați așezată astfel încât călcâiul unui picior să apese în deschizătura vaginului.
Apăsarea respectivă trebuie să fie continuă și destul de puternică; călcâiul apasă pe clitoris.
Datorită stimulării regiunii genitale și a eliberării consecutive de energie sexuală, este posibil
să încercați o senzație de plăcere.
Începeți prin a vă freca viguros palmele laolaltă. Puneți palmele pe sâni, astfel încât să
simțiți cum căldura mâinilor pătrunde în piele. Acum, descrieți cu palmele mișcări circulare,
apăsate, spre exterior (mâna dreaptă în sens invers acelor de ceasornic, mâna stângă în sensul
acelor de ceasornic). Executați aceste rotații de minimum 36 de ori și de maximum 306 ori.
Mișcarea circulară spre exterior se numește dispersie și ajută la prevenirea sau vindecarea
nodulilor și a cancerului mamar. După aceea, este recomandabil să inversați mișcarea de
rotație, mișcând palmele spre interior de un număr egal de ori. Aceasta se numește stimulare
și ajută la mărirea sânilor.
Veți simți o căldură sau un foc, acumulându-se în sâni și/sau în regiunea genitală. Este
dovada acumulării de energie sexuală în interiorul corpului.
După ce ați încheiat această parte a exercițiului Cerb, contractați mușchii vaginului și
ai anusului, ca și cum ați încerca să închideți ambele orificii. Este posibil să încercați o
senzație de plăcere ridicându-se spre creștetul capului. Ca în toate exercițiile taiste nu trebuie
să forțați aceste acțiuni.
În ambele cazuri după învățarea zăvorului anal, acesta trebuie executat, împreună cu
masajul lui hara sau al sânilor. Efecte sunt multiple. Se previn și se vindecă hemoroizii, se
previn infecțiile vaginale și colita, și se întăresc organele sexuale.
Se recomandă femeilor să nu practice exercițiul Cerb în timpul ciclului menstrual, în
cât el poate amplifica senzațiile. Exercițiul nu este recomandat nici pe durata sarcinii,
deoarece stimularea sporită a glandelor poate induce nașterea prematură. Unele femei pot
constata că în urma exercițiului, intensitatea ciclului menstrual se reduce, ori dispare complet.

Exercițiile Cocor

Practicarea exercițiului îmbunătățește digestia și, ca urmare, nutriția, circulația și


răspunsul imunitar. Exercițiul vindecă o mulțime de tulburări specifice omului modern și
regimului său alimentar bogat în sare și colesterol: constipație, diaree, ulcere, diverticulită și
cancere ale stomacului, intestinului și colonului. În una din tehnicile avansate din hatha yoga,
întregul sistem digestiv de sub diafragmă este masat prin așa numita Ridicare Abdominală:
comprimarea trunchiului inferior spre șira spinării și rularea viguroasă a abdomenului.
Postura respectivă poate fi practicată în picioare, șezând sau întins. Începeți prin a vă
freca palmele cu vigoare. După aceea, plasați palmele pe abdomenul inferior. Bărbații așează
degetul mare al mâinii stângi în ombilic și acoperă mâna stângă cu cea dreaptă; femeile apasă
oblicul cu degetul mare al mâinii drepte și acoperă mâna dreaptă cu cea stângă. Acum,
începeți să expirați lent și, în același timp, să apăsați ușor cu palmele, astfel ca abdomenul să
devină o cavitate. Mișcarea aceasta silește aerul să iasă din abdomen și din partea inferioară a
plămânilor (tradiția yoga clasifică aerul în pana și apana: cel expirat din partea superioară a
trunchiului și cel expirat din intestine). În acest moment mâinile sunt precum piciorul
cocorului. După ce ați expirat complet, începeți să inspirați lent și dilatați abdomenul, astfel
încât să devină precum un balou. Încercați să nu dilatați și pieptul – în timpul respirației,
utilizați doar mușchii abdomenului inferior. Prin continuarea practicării veți fi capabil să
dilatați și să contractați abdomenul cu destulă ușurință. Inițial mâinile au rolul unor călăuze,
dar, după ce veți deprinde tehnica, nu vor mai fi necesare pentru realizarea posturii.
Exercițiul Cocor: Tant’ien: Tant’ien este termenul chinezesc pentru „centru” sau
Punctul Unic. Acum, după ce zona abdomenului inferior este încălzită, acest exercițiu este
întrebuințat pentru a focaliza concentrarea asupra Eului Interior. În medicină, se folosește la
vindecarea afecțiunilor tractului digestiv. Multe boli sunt prevenite și vindecate din acest
exercițiu. Contractați mușchii sfincter ai colonului ca în zăvorul anal. Puneți ambele palme pe
abdomenul inferior și expirați complet. Apăsați cu blândețe hara, pentru a goli total „plămânii
inferiori”. Inspirați lent și profund, umplând plămânii de jos în sus așa cum apa umple un
pahar. Pe măsură ce plămânii se umplu, abdomenul de dilată, ridicând palmele, în vreme ce
forța vieții este atrasă spre „locul respirației”. Repetați de 12 ori.

Exercițiile Broască Țestoasă

Toate vertebrele trebuie aliniate, pentru ca Puterea Șarpelui să urce prin șira spinării și
să se reverse în creier, iar regiunea gâtului conține o mulțime de ramificații nervoase
provenite din restul corpului. Exercițiul Broască Țestoasă masează și aliniază vertebrele zonei
cervicale.
Exercițiul Broască Țestoasă întinde întreaga șiră a spinării, energizează gâtul, întărește
mușchii umerilor și înlătură încordarea, durerile și oboselile din gât și din umeri. În plus, el
stimulează glandele tiroidă și paratiroide, îmbunătățind metabolismul.
Începeți prin a coborî bărbia în piept și a împinge în sus creștetul capului (atingerea
bărbiei de piept, la incizura jugulară; în punctul dintre clavicule este un alt bandhi yoghin – de
data aceasta pentru a închide traheea). Partea posterioară a gâtului va simți o întindere în sus,
iar umerii se vor relaxa în jos. După aceea lăsați, lent capul pe spate, ca și cum ați dori să
atingeți spinarea cu ceafa. Bărbia va fi ridicată în sus și gâtul va fi ușor încordat. Acum,
umerii se ridică de o parte și de cealaltă a capului, ca și cum ați încerca să atingeți urechile cu
ei. Aceste două exerciții imită broasca țestoasă, de la care ele își trag denumirea.
Sincronizați mișcările capului cu respirația Cocor și exercițiul Cerb. În vreme ce lăsați
bărbia în piept, inspirați. Expirați când ridicați bărbia spre cer. Lăsarea capului în față se
numește plecăciune și scade tensiunea arterială. Lăsarea capului pe spate crește tensiunea
arterială și poartă denumirea de capitulare. Observați că ele corespund acțiunii energiei yang
care coboară din înălțimi, înlocuind energia yin, care urcă din adâncuri.
Exercițiul Broască Țestoasă: Plecăciunea: Strângeți degetele ambelor mâini în jurul
degetelor mari, pentru a preveni pierderea energiei acumulate până acum. La ultima mișcare
din postura precedentă, tot aerul fusese evacuat din plămâni și din abdomenul inferior; acum,
începeți acest exercițiu, plecând bărbia în piept. În felul acesta, se întind mușchii gâtului,
stimulând astfel nervii ce pornesc de la creier spre restul corpului. Pe măsură ce capul este
aplecat înainte, umerii se relaxează coborând, și astfel ajută la îndepărtarea tensiunii și a
stresului din zonele respective. Practicarea acestei forme de exercițiu previne multe migrene,
mai cu seamă pe cele datorate încordării inconștiente a centurii scapulare în timpul lucrului.
Mențineți o senzație de căldură și de relaxare în hara, folosind zăvorul anal, și permiteți qi-
ului să circule spre centru, în timp ce executați zăvorul bărbiei, deschis anterior numit în yoga
jalandhara bandhi.
Exercițiul Broască Țestoasă: Capitularea: Lăsați capul pe spate cât puteți de mult,
dar fără să vă simțiți inconfortabil. Nu forțați, nici nu exagerați, ci pur si simplu lăsați capul
moale pe spate și relaxați-vă. Inspirați lent și profund, pe nas umplând plămânii de jos în sus
cu aer proaspăt, curat. În timp ce capul se lasă pe spate, umerii se vor ridica ușor și pieptul se
va dilata în mod natural. Aplecarea capului în față scade presiunea arterial; lăsarea capului pe
spate o crește. Atunci când sunt folosite în combinație, cele două mișcări pompează sânge
proaspăt oxigenat spre creier și mențin flexibilitatea vertebrelor cervicale. Prin eliberarea
zăvorului sacral, când capul este lăsat pe spate, senzația de căldură din hara poate fi simțită
urcând prin șira spinării și revărsând energia în creier.
În general pentru menținerea unei bune sănătăți sunt suficiente 12 repetări ale
combinației de exerciții Cerb – Cocor – Broască Țestoasă în fiecare ședință. Nu uitați să
folosiți mudra degetelor care cuprind degetul mare, sau kuji - kiri, pentru a strânge pumnii.

S-ar putea să vă placă și