Sunteți pe pagina 1din 18

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău

ROLUL BISERICII CREȘTINE ÎN EPOCA


MEDIEVALĂ ȘI RELAȚIILE EI CU
PUTEREA POLITICĂ

Elaborat: Criminceanu Iulian, Profesor de științe socio-umane,


Grad didactic II
MAREA SCHISMĂ
anul 1054 d. Hr.
Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce
a împărțit creștinismul în două mari ramuri,
vestică (catolică) și estică (ortodoxă)
La baza Marii Schisme au stat atât motive politico
- religioase, cât şi dogmatice
Papa Leon al IX-lea (1049 - 1054) şi Patriarhul
Constantinopolului Mihail I Cerularie (1043 - 1058)
sunt doar capii bisericeăti care au desăvârşit
ruptura dintre cele două biserici. Însă conflictele
dintre ele erau mult mai vechi. „Ambii lideri
religioşi se considerau conducătorii întregii lumi
creştine. Patriarhiul de la Constantinopol îşi ia,
încă din secolul al VI-lea, titlul de patriarh
ecumenic (adică universal), titlu care până atunci
aparţinuse exclusiv Papalităţii.
CAUZE POLITICE
• Disputa dintre cele două biserici escaladează în
momentul în care în 1050, bizantinii din Sudul Italiei
sunt forţaţi de normanzi să se conformeze practicilor
latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail
Cerularios, răspunde prin a cere bisericilor latine din
oraş să adopte practicile bizantine, renunţând la
filioque şi la folosirea azimei. În faţa refuzului acestora,
în 1053 închide toate bisericile latine din capitala
imperiului.
CAUZE DOGMATICE
• În afara acestor cauze „lumeşti”, Marea Schismă a avut la bază şi
o serie de neînţelegeri privind unele divergenţe teologice. În
primul rând, cea legată de „Filioque”, un adaos la formula Crezului
din 381 acceptat de Biserica de Apus, care însemna că „Duhul
Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul”, şi nu doar „de la Tatăl”.
• Cea de-a doua diferenţă provine de la ritualul împărtăşaniei,
anume folosirea azimei în vest şi pâinea dospită în est.
• Ultima problemă majoră se referă la celibatul preoţilor, care era
obligatoriu în Biserica Apuseană, în timp ce în Biserica de Răsărit
preoţii aveau voie să se căsătorească o singură dată
• Pe 16 iulie 1054, un trimis al
Papei Leon al IX-lea pune
pe altarul Sfintei Sofia o
scrisoare deexcomunicare a
Patriarhului Costantinopolului
Michael Cerularius.
EXCOMUNICAREA
• Excomunicarea simplă (lipsirea de bunurile și de binecuvântarea bisericii)

ETAPELE
EXCOMUNICĂRII • Lipsirea de drepturile cetățenești

• Interdicția de a comunica cu oamenii

CONSECINȚE PENTRU CREȘTIN

NU AVEA DREPTUL
NU PUTEA FI ÎNMORMÂNTAT
SĂ PRIMEASCĂ NU AVEA DREPTUL SĂ SE
DUPĂ OBICEIURILE
IERTAREA CĂSĂTOREASCĂ CREȘTINE
PĂCATELOR
RELIGIA CREȘTINĂ
1054

BISERICA BISERICA
ROMANO-CATOLICĂ ORDOTOXĂ
Organizarea instituțională a Bisericii medievale
BISERICA
DIOCEZA

MITROPOLIA MITROPOLIA

EPARHIA EPARHIA

PAROHIE PAROHIE PAROHIE PAROHIE


STRUCTURA BISERICII CREȘTINE
BISERICA ROMANO-CATOLICĂ BISERICA ORTODOXĂ

• Papa de la Roma • Patriarhul de la Constantinopol


• Cardinalii • Mitropoliți, arhiepiscopi
• Episcopii, arhiepiscopi • Episcopii
• Abați • Starostii de mânăstiri
• Călugări, preoți • Preoți, călugări, diaconi.
Patriarhia Ecumenică
de Constantinopol

Acvila imperială de deasupra intrării în sediul


Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol
Sfântul Scaun Papal

Stema papalității de la Roma și a statului Vatican.


BISERICA BISERICA
ROMANO-CATOLICĂ ORDOTOXĂ
• Condusă de Papa de la Roma • Condusă de Patriarhul de la
-
Constantinopol (sau al țării)
• Sfântul Duh purcede de la • Sfântul Duh purcede de la Dumnezeu
Dumnezeu Tatăl și de la Tatăl (Dumnezeu este UNIC în 3 fețe)
Dumnezeu Fiul
• Împărtașania cu pâine și vin • Împărtașania tuturor cu pâine
doar a Clerului, mirenii – doar dospită și vin
cu pâine nedospită
• Se face semnul Crucii de la Dreapta la
• Se face semnul crucii de la Stânga
Stânga la Dreapta
BISERICA BISERICA
ROMANO-CATOLICĂ ORDOTOXĂ
• Comerțul cu Indulgențe • Respinge Comerțul cu indulgențe

• Credincioșii se roagă stând • Credincioșii se roagă stând în


pe scaun picioare sau în genunchi

• Serviciul divin în limba greacă sau


• Serviciul divin în limba latină în limba maternă a credincioșilor
majoritari

• Celibatul – făgăduința • Celibatul – doar pentru CĂLUGĂRI


tuturor clericilor de a trăi făgăduința de a trăi necăsătoriți
necăsătoriți
BISERICA BISERICA
ROMANO-CATOLICĂ ORDOTOXĂ

• Altarul este amplasată • Altarul este separat de naos prin


răstignirea și este deschis iconostas
ochilor creștinilor

• State: • State:
• Anglia, Irlanda, Norvegia, • Bizanțul, Bulgaria, Serbis, Rusia
Suedia, Polonia, Spania, Kieveană, Țara Moldovei, Țara
Germania, Italia. Românească.
ORDINELE RELIGIOASE ÎN EVUL MEDIU

• Benedictini
• Cistercieni
• Ospitalieri
• Franciscani
• Dominicani
• Ordinul Iezuit
• Ordinul Templierilor
SURSELE DE VENIT ALE BISERICII

Comerțul cu Comerțul cu Renta feudală


Zeciuiala funcțiile indulgențe plătită de țăranii
bisericească bisericești și ce locuiau pe
obiecte sfinte pământurile
mânăstiresți și
domeniile
feudalilor
ecleziastici
(papa, cardinali,
episcopi etc.)
Ramurile creștinismului

S-ar putea să vă placă și