Sunteți pe pagina 1din 23

Material Antibullying pregatit de ONG Salvati copiii

https://scolifarabullying.ro/dreptullapauza
https://scolifarabullying.ro/homepage#

Bullyingul
Caracteristici
Bullying-ul este în general caracterizat ca un comportament agresiv, intenționat, menit să provoace
suferință și care implică întotdeauna un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă și se
manifestă repetitiv, regulat, într-un grup de copii.

Spre deosebire de comportamentele de violență, care apar spontan între copii, urmare a trăirii unor
emoții intense (ex. furie, frustrare, teamă etc.) și dispar de îndată ce intensitatea trăirilor emoționale se
diminuează, iar situațiile punctuale sunt rezolvate, comportamentele de bullying nu dispar de la sine.

Bullying-ul este o problemă relațională care solicită întotdeauna o soluție și schimbări semnificative la
nivelul relațiilor dintre copii și în dinamica grupului. Pentru eliminarea comportamentelor de bullying
este necesară o intervenție directă din partea adulților, în contextul în care acestea apar, cel mai adesea
în mediul școlar.

cu:
Episoadele singulare de excludere socială:
 Un copil care nu este invitat la petrecerea de acasă a unui alt coleg, nu este
victima unui comportament de bullying.
 Un copil care nu este niciodată inclus în proiectele de grup ale clasei sau
niciodată ales în echipele de fotbal la ora de sport este victimă a bullying-
ului.

Episoadele singulare de agresiune și/sau intimidare:


 A amenința un coleg cu bătaia, urmare a unei situații neplăcute în grup, este
un comportament violent negativ, indezirabil, dar nu este bullying.

1/23
 A cere unui copil zilnic taxa de protecție în curtea școlii, cu amenințarea că,
în cazul unui refuz, orice i se poate întâmpla, reprezintă un comportament de
bullying.

Episoadele singulare de comportament ironic:


 O remarcă ironică la adresa unui coleg, realizată într-un context în care se
amuză tot grupul, inclusiv ținta ironiei, nu reprezintă un comportament de
bullying.
 Umilirea repetată a unui coleg în fața clasei, prin folosirea de cuvinte
jignitoare sau invocarea unor aspecte fizice sau comportamentale, într-o
manieră negativă, cu intenția de a răni colegul respectiv, este un
comportament de bullying.

Conflictele/situațiile de bătaie între copii, caracterizate prin


reciprocitate la nivelul intenției:
 Doi copii care au ceva de împărțit în curtea școlii și își «reglează conturile»,
cu furie, limbaj nepotrivit și pumni împărțiți cu generozitate, de ambele părți,
nu sunt protagoniștii unei situații de bullying.
 Un copil care este zilnic îmbrâncit, i se pun piedici sau primește «capace»
peste cap, spre amuzamentul altor colegi, este victima unei situații de
bullying.

Toate comportamentele menționate anterior au potențial de a genera stres,


disconfort, suferință în dinamica relațională a copiilor. Ele devin însă
comportamente de bullying atunci când sunt inițiate deliberat, în mod
repetat și în contexte în care copiii vizați nu au nici putere de decizie, nici
suportul grupului.

Mituri și realități
Convingerile eronate despre violență, bullying și victimizare sunt larg răspândite.
Acestea ne afectează adesea judecata corectă în situațiile de bullying, împiedicându-ne
să detectăm la timp semnele bullying-ului și să răspundem situațiilor dificile în mod
corespunzător. Există o serie de mituri (ex. “Bullying-ul nu este grav. Sunt doar copii

2/23
care se comportă cum se comportă copiii”) care minimalizează realitatea bullying-ului în
școală.
Vă încurajăm să reflectați serios la percepțiile și prejudecățile cu privire la bullying:

MIT
Bullying-ul este un aspect normal al copilăriei, care există de când
lumea și care trebuie pur și simplu ignorat, pentru că va trece de la
sine.
REALITATE
Nu este nimic normal sau acceptabil când vine vorba despre bullying, iar ignorarea
acestor comportamente repetate, care generează atâta suferință, nu duce automat la
dispariția lor. Bullying-ul erodează stima de sine și încrederea unui copil că școala este
un loc sigur în care învățăm și ne facem prieteni. Ori de câte ori vedeți o situație de
bullying, vorbiți cu un adult despre asta și căutați o soluție pentru a opri violența.

MIT
Bullying-ul este un ritual de inițiere prin care trebuie să treacă fiecare
copil, pentru a se maturiza.
REALITATE
Sunt încă oameni în diferite părți ale lumii care afirmă că hărțuirea, discriminarea,
rasismul, violența, atacul, urmărirea, abuzul fizic, abuzul sexual, molestarea, violul și
violența domestică sunt ritualuri de inițiere. În realitate, fiecare dintre aceste
comportamnete este de neacceptat. Ba mai mult, în multe țări, astfel de atitudini și
comportamente sunt considerate încălcări grave ale drepturilor omului și sunt pedepsite
prin lege.

3/23
MIT
Elevii vor depăși cu ușurință bullying-ul, indiferent dacă sunt victime
sau agresori.
REALITATE
Bullying-ul nu este niciodată ușor de depășit. Adesea, copiii care fac comportamente de
bullying devin adulți fără scrupule, capabil de orice pentru a-și atinge obiectivele; uneori
vor fi chiar în conflict cu legea. Cât despre efectele victimizării, aceste sunt profunde și
se pot menține până la vârsta adultă, sub forma depresiei, a lipsei de încredere în sine
iar uneori chiar a gândurilor suicidare.

MIT
Poți detecta un agresor după cum arată și se poartă.
REALITATE
Nu există semne specifice care să ne indice cu certitudine că un copil este agresor. Ba
mai mult, același copil, poate fi victimă sau agresor, în circumstanțe diferite ale vieții
sale.

MIT
Bullying-ul online nu implică rănire fizică. Așadar, care este problema?
REALITATE
Sunt adolescenți și tineri care s-au sinucis pentru că nu au văzut o cale de ieșire din
situația de hărțuire, amenințare și abuz continuu. Rănile emoționale se vindecă greu, iar
unii dintre noi nu reușim niciodată să trecem peste ele. Sunt website-uri ce le permit
utilizatorilor să posteze anonim ceea ce înseamnă că este foarte dificil să oprești acest
tip de abuz. Este important să luați un screenshot al oricăror conversații, mesaje și
postări pe care le percepeți ca bullying, pentru a avea o dovadă.
MIT
Uneori, copiii chiar merită să fie agresați sau umiliți.
REALITATE
Niciun copil nu merită să fie agresat. Fiecare copil face tot ce poate și pentru a se
descurca, nimeni nu merită să fie victimizat. Unii copii sunt diferiți, pot acționa sau arăta
într-un anumit fel, care atrage bullying-ul; sarcina fiecăruia dintre noi este să oprim
bullying-ul și să ajutăm victima să învețe abilitățile necesare pentru a gestiona într-un
mod mai eficient bullying-ul.

4/23
Tipuri de bullying
Bullying-ul are fețe ascunse și se manifestă sub forma a numeroase comportamente, a
căror intenție este să provoace suferință. Există lovituri care se văd, răni care pot fi
pansate, dar există și lovituri insinuante, răni care nu știu să strige după ajutor.

Bullying-ul fizic
Cea mai evidentă formă de bullying este cea fizică, care include, dar nu se limitează la,
comportamente de tip: lovire, pus piedică, îmbrâncire, plesnit, distrugerea/deposedarea
de obiecte personale. Deși intensitatea acestor comportamente nu este de neglijat,
ceea ce rănește cu precădere copilul vizat de astfel de comportamente este
repetitivitatea, frecvența cu care ele se manifestă, precum și faptul că sunt realizate cel
mai adesea departe de prezența unui adult cu rol de protecție (cadru didactic, părinte).
Bullying-ul verbal
Bullying-ul verbal, care include, dar nu se limitează la, comportamente repetate de tip:
poreclire, insultare, tachinare, umilire, intimidare, transmitere de mesaje cu conținut
homofob sau rasist este o modalitate prin care foarte mulți copii experimentează
puterea cuvintelor de a genera suferință.
Bullying-ul social
Comportamentele de bullying social, adesea ascunse, greu de identificat/recunoscut,
realizate cu scopul de a distruge reputația socială a unui copil și de a-l plasa într-o
situație de umilință publică, includ dar nu se limitează la: minciună și/sau răspândire de
zvonuri negative/umilitoare, realizarea de farse cu obiectivul de a umili/crea situații
stânjenitoare, încurajarea excluderii/izolării sociale, bârfa, umilirea publică a cuiva.
Cyberbullying
Tehnologia a adus cu sine cyberbullying-ul. Ascuns sau evident, acesta se referă la
orice comportament de bullying mediat de tehnologie, identificat în spațiul de social
media, website-uri, mesagerie etc.; include, dar nu se limitează la, comportamente
repetate de tip: mailuri, postări, mesaje, imagini, filme cu conținut
abuziv/jignitor/ofensator; excluderea deliberată a unui copil în spațiul online; spargerea

5/23
de parole ale unor conturi personale (de e-mail, FB etc.). Este o formă deosebit de
dăunătoare de bullying, care se diferențiază prin viteza de propagare a informațiilor
negative și posibilitățile limitate ale victimei de a controla situația.

Cazuri izolate sau un adevărat fenomen?


Cât de frecvente sunt aceste forme de bullying în școlile din România? Potrivit
cercetării «Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu Sociologic la nivel național», realizat de
Organizația Salvați Copiii în anul 2016, s-au constatat următoarele:

 În ceea ce privește excluderea din grup, 31% din copii au declarat că au fost în
mod frecvent excluși din activitățile de grup din cadrul școlii și 23% au fost
amenințați cu excluderea din grup;
 24% din copii au raportat că au fost în mod constant umiliți în fața altor copii
și 37% au fost victime ale zvonurilor negative împrăștiate în comunitatea școlară;
 Din categoria bullying-ului fizic, 13% din copii au avut bunurile personale distruse
de alții și 30% au fost loviți în mod repetat de alți elevi la școală. De
asemenea, 78% din toți elevii au raportat că au asistat la cel puțin o situație de
bullying în școala lor;
 68% din copiii români au confirmat că bullying-ul cibernetic are loc pe rețelele
sociale;

Citind statisticile de mai sus, fiecare dintre noi, fie ca e elev, părinte sau profesor, își
poate extrage singur răspunsul la întrebarea din titlu. Și, da!, ce bine ar fi fost să fie
doar niște cazuri izolate.

Efectele bullying-ului asupra copiilor


Este superficial să credem că bullying-ul îi afectează doar pe copiii victime. Cu cât vom
înțelege mai repede că, într-o situație de bullying, toți copiii sunt victime, indiferent de
rolul specific pe care îl au, cu atât vom fi mai bine pregătiți să găsim soluțiile optime
pentru a transforma școala într-un mediu sigur pentru toți copiii.
Fie că vorbim de copil victimă, copil care agresează sau copil martor, bullying-ul
generează consecințe negative pentru toți, fiind direct corelat cu tulburări de sănătate
mentală, consum de substanțe sau suicid.
Efecte asupra agresorilor

6/23
În ceea ce îi privește pe copiii care sunt autorii comportamentelor de bullying, este
întâlnită adesea o agravare a comportamentelor violente, de risc, pe măsură ce aceștia
intră în anii adolescenței. Astfel, copiii care au experiențe de a agresa sistematic colegi,
au șanse ca în adolescență și la vârsta adultă să:

 consume alcool și alte substanțe cu risc crescut pentru sănătatea lor fizică și
emoțională;
 aibă comportamente violente și delincvente, de vandalism, violență fizică
extremă, furt, abandon școlar;
 se implice prematur în relații sexuale cu risc;
 să devină adulți cu risc crescut de comportament ilegal, violență domestică și
abilități minime de menținere a unui loc de muncă;

Efecte asupra victimelor


Referindu-ne specific la copiii victime în situații de bullying, ne putem aștepta la
consecințe negative în planul rezultatelor școlare, sănătății fizice și confortului
emoțional. Copiii care sunt victime ale comportamentelor de bullying, au șanse mai mari
decât alți copii să:

 dezvolte depresie sau tulburări de anxietate, trăind sentimente acute de tristețe,


însingurare, teamă și îngrijorare;
 aibă aibă dificultăți de somn și alimentație (ex. pot dormi puțin și agitat; vor avea
dificultăți de trezire dimineața, înainte de a pleca la școală; își vor pierde pofta de
mâncare sau pot exprima nevoia de a «ronțăi» constant ceva, fără să le fie
neapărat foame) ;
 își piardă interesul pentru activități care odinioară le făceau mare plăcere (ex.
joaca, citit, interacțiune cu cei din jur etc.);
 aibă frecvent dificultăți de sănătate (ex. dureri de cap, stări febrile, greață, dureri
de stomac) ;
 înregistreze o scădere, aparent nejustificată, a rezultatelor școlare, însoțită de
absenteism sau chiar refuzul de a merge la școală;

Efecte asupra martorilor


Cât despre copiii martori ai bullying-ului, experiența de a fi zi de zi într-o școală care
eșuează în a le satisface nevoile de confort și siguranță fizică și emoțională, le crește
acestora probabilitatea de a lipsi frecvent de la școală, de a trăi sentimente acute de
anxietate, neliniște și îngrijorare, de a consuma alcool sau alte substanțe pentru a se
simți mai bine sau a fi acceptați în «găștile puternice» , precum și de a copia

7/23
comportamente de bullying pentru a-și asigura «supraviețuirea» în școală și a se
asigura astfel că nu vor deveni următoarele victime.
Nu în ultimul rând, este demn de menționat avertismentul Organizației Mondiale a
Sănătății, care plasează bullying-ul, alături de abuzul în familie, în topul factorilor de risc
pentru sănătatea mentală a copiilor și pentru apariția comportamentelor suicidare în
rândul adolescenților.

De ce agresează copiii?
Ca pedagogi interesați de a găsi soluții eficiente pentru prevenirea și diminuarea
bullying-ului în școală, este important să renunțăm la perspectiva incriminatorie „Cine
agresează?” și să ne concentrăm pe o abordare de rezolvare a problemei. Cum
înțelegerea este un pas important în rezolvarea oricărei dificultăți, să ne întrebăm mai
degrabă: de ce agresează copiii? Efortul de a înțelege ce îi face pe copii să se poarte
agresiv, ne va ghida spre intervenții eficiente, pentru a pune capăt acestui
comportament de risc. Motivele din spatele comportamentului de bullying sunt poate la
fel de diverse precum copiii înșiși. Vom prezenta însă cele mai frecvente explicații puse
în evidență de experiența a mii de educatori la nivel mondial, precum și de studiile din
domeniul psihologiei educației și comportamentului copiilor.

Statut Social
Mitul care afirmă că agresorii au o stimă de sine scăzută a fost infirmat de numeroase
studii din domeniul psihopedagogiei. Mulți dintre copiii care agresează sunt, de fapt, mai
degrabă populari, isteți, încrezători și abili din punct de vedere social. Descoperiri
recente arată că mulți dintre cei care agresează nu sunt motivați de nesiguranță, ci mai
degrabă de dorința de a-și îmbunătăți statutul social. Un studiu al profesorilor de
8/23
sociologie Robert Faris și Diane Felmlee (2011), pune în evidență dorința de a câștiga
statut social ca motiv frecvent pentru care copiii folosesc acțiunile de tip bullying unii
împotriva altora. în plus, Faris și Felmlee identifică hărțuirea, răspândirea de zvonuri și
excluderea (mărcile bullying-ului verbal și relațional) drept cele mai eficiente tactici ale
elevilor care renunță la prietenie și colaborare, în schimbul popularității.
Putere și control
Copiii care agresează se bucură de sentimentul de putere și control pe care îl au atunci
când domină interacțiunile și îi manipulează pe ceilalți elevi. Nu este deloc neobișnuit ca
un elev să își exercite puterea și influența pentru a decide cine este înăuntrul grupului și
cine este în afara lui. Prietenii acelui elev pot trăi permanent cu teama că vor fi
următoarele victime dacă nu fac ceea ce le spune elevul respectiv. Dinamica puterii și a
controlului este exercitată prin bullying fizic, dar și prin intimidare. Copiii care agresează
pentru a-și păstra puterea și controlul asupra colegilor lor, au deseori în comun lipsa
empatiei. Pe mulți dintre ei, deficitul de empatie îi face să nu ia în seamă drepturile,
nevoile și sentimentele celorlalți.
Atentia colegiilor
Elevii care pun preț pe statut social, putere și control dobândesc aceste lucruri prin
intermediul atenției primite din partea grupului de colegi. Ori de câte ori martorii râd,
încurajează, își dau consimțământul și chiar și atunci când tac de frica bullying-ul,
agresorul este încurajat și devine predispus să repete acest comportament și în viitor.
Așadar, o strategie importantă pentru a pune capăt agresiunii este să înțelegem rolul pe
care îl are comportamentul martorilor și să îl modificăm, astfel încât să oprim
încurajarea socială acordată de către colegi copiilor implicați în comportamente de
bullying.

Studiile în domeniul neuroștiinței demonstrează că acea parte a creierului în care se


află circuitul de recompensă este mai activă la adolescenți când sunt împreună cu
prietenii lor decât atunci când sunt singuri. Aplicând aceste descoperiri la știința
bullying-ului, ne putem explica faptul că un comportament bullying cu impact imediat pe
îmbunătățirea statutului în ochii colegilor (= o recompensă imediată) primește mult mai
multă atenție decât efectele negative ale acelui comportament pe termen lung. Când
creierul copiilor este deturnat de recompensa atractivă a atenției colegilor, elevi care în
mod obișnuit sunt empatici se pot lăsa luați de val pe moment, pierzându-și
compasiunea pentru colegii lor. Cunoscând acest lucru, adulții pot avea un rol preventiv,
educându-i pe copii să își tempereze acțiunile, să se gândească la ceea ce fac și să
considere respectul pentru ceilalți o prioritate în toate interacțiunile lor cu colegii.

9/23
Pentru ca pot
Oportunitatea. Să nu uităm că cele mai multe acte de bullying apar în locurile în care
supravegherea din partea adulților este limitată sau nu există deloc. În școli, majoritatea
agresiunilor se petrec pe culoar, în toalete, în curtea școlii, acestora li se adaugă și
spațiul online – adică acolo unde adulții nu sunt de obicei prezenți. Prezența strategică
sporită a adulților poate reduce în mod semnificativ oportunitățile de comportament
agresiv în rândul elevilor.
Îngrijorător este și faptul că mulți pedagogi renunță la responsabilitate, minimalizând
gravitatea bullying-ului, considerându-l un comportament natural între copii, sau
delimitându-se de rolul de educator în raport cu relațiile și comportamentele sociale ale
copiilor, nu doar în raport cu achizițiile lor academice. Atitudinea adulților față de
fenomenul bullying influențează profund percepția copiilor asupra acestui tip de
comportament. Când adulții le sugerează elevilor – prin cuvinte, prin acțiuni sau prin
lipsa acțiunilor – că agresiunea va fi tolerată, aceștia pot intui în mod greșit că acest
comportament este o parte normală și acceptabilă a lumii lor. Pentru copiii motivați de
statutul social, de putere, de control și de atenția colegilor, indiferența adulților
reprezintă o invitație la a face bullying.
Nevoile din spatele comportamentelor de
bullying
Este fundamental să recunoaștem că nevoile de statut, putere, control și atenție sunt
universal umane; satisfacerea lor reprezintă o premisă a sănătății și dezvoltării fiecăruia
dintre noi. Însă, în contexte în care nu este facilitată satisfacerea lor prin inițiative,
atitudini și comportamente pozitive, sănătoase, apar alte categorii de răspunsuri,
adeseori agresive, din care nimeni nu are, în esență, de câștigat.
Câtă vreme școala și educatorii săi nu vor găsi modalități pozitive și sănătoase prin care
să permită copiilor să se afirme, să participe, să exprime păreri, să aibă inițiative
sociale, să le valideze progresul și contribuția, chiar sau mai ales atunci când copiii se
comportă imperfect, aceștia vor găsi oricând alternative care, deși sunt de risc, îi ajută
să se simtă puternici, văzuți, auziți, în control.
Este momentul să înțelegem că o sancțiune punctuală, o notă scăzută la purtare, o
mustrare în fața clasei sau amenințarea cu exmatricularea sunt departe de a fi eficiente
în lupta cu bullying-ul, pentru că, nu doar că nu împlinesc nevoile de atenție, putere și

10/23
statut ale elevilor, dar le frustrează suplimentar, în detrimentul dezvoltării complete și
armonioase a acestora.

Care este situația bullying-ului în școlile din România?

Deși fenomenul violenței în școala se află de multă vreme în atenția autorităților și


cercetătorilor, demersuri investigative care să vizeze cu precădere fenomenul de
bullying, au fost realizate doar punctual, puține dintre acestea analizând fenomenul la
nivel național.

În cursul anului 2016, Salvați Copiii România a lansat primul studiu național cu privire la
fenomenul de bullying în școlile românești, în vederea unei mai bune înțelegeri a
motivelor care stau la baza acestor comportamente de violență între copii şi a
dimensiunii acestui fenomen în contextul educațional din România.

11/23
Cercetarea a urmărit modul în care copiii și părinții percep bullying-ul, atitudinile şi
comportamentele acestora în diferite contexte sociale (la şcoală, în grupul de prieteni,
în mediul online), precum și măsurarea incidenței cazurilor de bullying în aceste situații.
Au fost vizate diferitele tipuri de comportamente asociate bullying-ului, printre care se
numără excluderea din grup, umilirea, distrugerea lucrurilor personale sau violența
fizică. S-a urmărit, de asemenea, determinarea profilului social al actorilor implicați în
astfel de situații. Studiul, cu dimensiuni cantitative și calitative deopotrivă, a scos în
evidență un nivel îngrijorător al prezenței diferitelor comportamente asociate bullying-
ului în școli și arată nevoia unei schimbări de abordare a dinamicii relaționale în
contextul școlii.

Pentru înțelegerea corectă a fenomenului de bullying, este însă foarte importantă


diferențierea comportamentelor subsumate acestui fenomen în raport cu:

Excluderea din grup, izolarea socială, amenințarea cu violența fizică și/sau umilirea,
violența fizică și distrugerea bunurilor personale, interdicția de a vorbi/interacționa cu un
alt coleg, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator sunt comportamente specifice
de bullying cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul școlar.

Astfel, 2 din 10 copii au recunoscut că au exclus în mod repetat colegi din grupul de
egali, iar 3 din 10 au interzis altor copii să se joace cu anumiți elevi din clasă. Procentul
celor care spun că au fost excluși din grupul de egali este și mai ridicat. Astfel, 23%
dintre copii au menționat că s-a întâmplat să fie amenințați cu excluderea din grup, 31%
că au fost excluşi şi 39% că un alt copil a cerut cuiva să nu se joace sau să nu
vorbească cu ei.

37% dintre copiii participanți la chestionar au mărturisit că s-au răspândit zvonuri


umilitoare și denigratoare în spațiul școlii despre ei. 84% dintre copii afirmă că au fost
martorii unei situații în care un copil amenință un altul, 80% a uneia în care un copil este
umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații repetate în care un copil era îmbrâncit și
lovit ușor de către alți copii.

73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar.

Separând contextele specifice de apariție a comportamentelor de bullying, 73% dintre


copii afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școala în care învață, 58% au
asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni iar 69% în mediul
online.

Copiii diferiți devin ținte predilecte ale comportamentelor de bullying.

Fie că vorbim despre un aspect fizic diferit, comportamente/nevoi diferite de ale


majorității (comportament timid, performanță academică, prezența unei dizabilități, a
12/23
unui diagnostic psihiatric sau a cerințelor educaționale speciale), statutul de nou venit în
grup, apartenența la un mediu socio-economic dezavantajat sau etnia, fiecare dintre
aceste atribute crește riscurile ca un copil să devină victimă a bullying-ului.

Cea mai frecventă reacție a copiilor martori ai bullying-ului nu este să intervină, ci să se


uite.

Agresiunea este considerată un spectacol menit să distreze; atunci când intervin, copiii
susțin în cea mai mare măsură agresorul.

Există situații în care comportamentele de bullying sunt evaluate și sancționate


discriminatoriu.

Bullying-ul provenind de la copiii cu rezultate bune la învățătură este uneori puțin vizibil
pentru adulți sau se sancționează într-o manieră mai blândă, în timp ce copiii cu
rezultate școlare slabe sunt percepuți apriori ca fiind vinovați și responsabili de
comportamentul violent. Sancțiunile școlare de tipul „scăderea notei la purtare”,
„suspendarea” sau „mutarea la o altă clasă, în cadrul aceleiași școli sau la o altă
școală” sunt considerate de elevii de gimnaziu măsuri eficiente pentru reducerea
comportamentelor de bullying, în timp ce adolescenții sunt mai degrabă pesimiști în
legătură cu eficiența lor în raport cu reducerea fenomenului.

Nici unul dintre copiii care a participat la interviurile de grup nu a știut despre existența
unei comisii de combatere a violenței în școala lor.

Atunci când sunt luate, măsurile de combatere a violenței sunt legate de evenimente
singulare deosebit de severe. Adulții sunt descriși de către copii, în general, ca fiind
toleranți față de formele psihologice și emoționale ale bullying-ului. Intervenția clasică în
bullying vine de obicei foarte târziu, atunci când conflictul escaladează și violență a avut
loc deja. Școlile nu au o abordare comună în cazurile de bullying. Unii profesori sunt
mai implicați în stoparea comportamentului violent, în timp ce alții rămân pasivi. Unii
copii au menționat că există situații în care profesorii încurajeză bullying-ul sau pe
agresori, umilind în mod constant unii copii. Intervențiile se concentrează de obicei pe
agresor și victimă, dând puțină importanță reacției grupului de martori.

În ceea ce privește intervențiile care provin de la părinți, impactul acestora poate varia:

există părinți care agravează relația dintre copii (de exemplu, atunci când părinții vin la
școală să-și „apere” fiul/fiica cerând explicații sau „disciplinând” copilul cu care fiul
lor/fiica este în conflict) dar și părinți care, prin implicare, contribuie la reducerea
violenței. Din perspectiva copiilor, însă, părinții au mai degrabă un nivel scăzut de
conștientizare cu privire la prezența/dimensiunile/ implicațiile bullying-ului în viața
școlară a copiilor.
13/23
Abuzul fizic asupra copilului, în familia de proveniență, este asociat semnificativ cu
comportamente de tip bullying.

Abuzul în familie implică atât perpetuarea de către copil a comportamentelor abuzive,


cât şi „obişnuința” cu statutul de victimă. Analizând relația dintre practicile
parentale/diferitele forme de abuz în familia de proveniență, s-a observat o dublă
asociere a abuzului în familie, atât cu statutul de agresor, cât şi cu cel de victimă. Copiii
care afirmă că au fost loviți cu palma sau urecheați de părinți spun, într-o măsură
semnificativ mai ridicată, că au exclus din grup, au umilit sau agresat fizic un alt copil. În
acelaşi timp, s-a remarcat o creştere semnificativă a situațiilor în care un copil devine
victimă a hărțuirii repetate între egali (excludere din grup, umilire sau violență fizică)
dacă este victima unei forme de abuz în familia de proveniență. De asemenea, studiul a
pus în evidență faptul că părinții care afirmă că au bătut sau umilit/făcut de ruşine
propriul copilul consideră într-o măsură semnificativ mai ridicată atât că acesta din urmă
poate umili sau agresa un alt copil, cât şi că acesta poate fi victimă într-o situație de
hărțuire între egali.

1 din 10 elevi de 11 ani au fost agresați de cel puțin trei ori în luna anterioară participării
la interviu, procentajul celor de 13 ani fiind de 16%.

Frecvența acestor comportamente plasează România pe locul 13 în clasamentul celor


42 de țări în care a fost investigat fenomenul.

Cât despre perpetuarea unui comportament de bullying, cifrele arată după cum
urmează:

17% din copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în
luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%. Frecvența
acestor comportamente plasează România pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în
care a fost investigat fenomenul.

Datele prezentate mai sus sunt relevante la nivel național. Eșantionul de studiu a
cuprins

E copilul tău implicat într-o situație de bullying? Cum îți dai seama?

Adesea, copiii aleg să nu ne spună despre violență și bullying în școala lor, își doresc
să se descurce singuri, atunci când sunt departe de casă. De aceea, este important să
îi învățăm cum să reacționeze și cum să facă față diferitelor comportamente de bullying
cu care s-ar putea întâlni în clasa sau școala lor.

14/23
Copilul tău victimă a bullying-ului

Cum îmi dau seama că un copil este victimă a bullying-ului?

 Îi este teamă să meargă la școală;

 Se simte rău dimineața;

 Ajunge acasă cu lovituri, vânătăi, tăieturi sau alte răni pe care nu poate să le
explice;

 Își modifică traseul către școală;

 Pleacă la școală mai devreme sau mai târziu decât ora obișnuită;

 Are dificultăți cu temele de casă și are note mai mici decât de obicei;

 Are schimbări emoționale sau comportamentale (liniștit, retras, sau dimpotrivă,


iritat, agitat), în rutina de joc sau felul în care folosește internetul și rețelele
sociale;

 Minte;

 Are toleranță scăzută la frustrare;

 Are coșmaruri sau alte tulburări de somn;

 Vine acasă cu obiectele personale distruse;

 „Pierde” frecvent obiecte personale;

 Cere constant mai mulți bani de buzunar, mai multe sandwich-uri la pachet sau
mai multe creioane colorate în penar;
15/23
 Devine neliniștit când este întrebat ce se întâmplă la școală.

Care trebuie să fie atitudinea părintelui când copilul se confruntă cu o situație de


bullying?

 Ia în serios plângerile copilului cu privire la comportamentele de hărțuire de la


școală. Copiilor le este adesea teamă sau rușine să spună că sunt hărțuiți la
școală, așa că, atunci când o fac, este important să fie crezuți și luați în serios.

 Copiii se vor descurca singuri, credem adesea. În realitate, au nevoie de cineva


care să le fie alături, să îi sprijine și să îi înțeleagă.

 Oferă copilului oportunități să vorbească despre bullying. Profită de orice


moment informal din timpul zilei – când urmăriți ceva la televizor, ascultați
muzică, vă jucați sau vă plimbați în parc.

16/23
 Fii atent(ă) la semnele care ar putea indica faptul că un copil este victimă a
bullying-ului.

 Anunță școala de îndată ce suspectezi că este victimă a bullying-ului. Odată


informate, cadrele didactice ar putea monitoriza mai atent comportamentele
copiilor și ar putea lua măsurile necesare pentru a le garanta siguranța.
Consilierul sau psihologul școlar ar putea, de asemenea, să ajute copilul sau să
vă refere către un serviciu de specializat de asistență psihologică.

Copilul tău, initiator de bullying

Ce pot să fac dacă suspectez că este copilul meu cel care îi agresează pe ceilalți?

 Vorbește cu copilul. Ține cont de faptul că un copil care-și agresează și


hărțuiește colegii va încerca adesea să ascundă emoțiile și comportamentele
agresive, iar uneori să dea vina pe alți copii.

 Să nu crezi că ai un copil “rău”. Prin comportamentele și atitudinea lor, copiii ne


arată că ceva problematic se întâmplă. De asemenea, profită de această situație
pentru a reflecta în ce măsură empatia, toleranța, generozitatea, curajul,
cooperarea și prietenia au fost subiecte explicite de discuție între tine și copilul
tău.

 Învață-l pe copilul tău care sunt alegerile și comportamentele pozitive, valoroase


și care sunt cele negative, prin care cei din jurul nostru au de suferit.

 Acordă atenție propriilor comportamente, pe care le ai ca adult, ca părinte.


Asigură-te că nu îți pui copilul în situația de a fi martorul comportamentelor
violente, chiar la voi în familie.

 Spune-i copilului tău că un astfel de comprtament este inacceptabil. Discută cu el


despre impactul negativ al bullying-ului asupra tuturor copiilor.

 Vorbește cu profesorii copilului tău. Comunicarea frecventă cu aceștia este


importantă pentru a avea cât mai multe informații despre comportamentul
copilului la școală.

 Intensifică supervizarea comportamentelor și activităților în care este implicat


copilul. Află cine îi sunt prietenii și asigură-te că știi unde își petrec timpul liber.
Descurajează relațiile de prietenie în care sunt manifestări agresive. Discută
întotdeauna cu copilul motivele care se află în spatele comportamentului său
agresiv.

17/23
 Stabilește reguli clare de familie și fii consecvent cu ele. Implică-i pe copii în
stabilirea regulilor pentru a crește șansele ca acestea să fie respectate.
Apreciază efortul copiilor și străduința acestora de a face zi de zi alegeri corecte
și sănătoase pentru sine și pentru cei din jur.

 Nu îți umili copilul doar pentru a-i arăta cum se simte o persoană când este
umilită și hărțuită; asta nu va face decât să îi ofere un nou exemplu de violență și
să contribuie la acumularea de noi emoții negative. Alege o reacție eficientă dar
non-violentă, în acord cu vârsta și nivelul de dezvoltare și înțelegere a copilului.
A-l pedepsi fizic înseamnă a-i arăta că violența este o soluție, o variantă de
comportament acceptabilă.

 Fii alături de copilul tău în procesul de a învăța cum să își gestioneze emoțiile și
impulsurile agresive, într-o manieră empatică, blândă, adecvată, care să nu
rănească pe nimeni.

 Petrece mai mult timp cu copilul tău. Gândește-te la activități pe care le puteți
face împreună, precum sport sau diverse hobby-uri.

 Apreciază momentele de generozitate și compasiune ale copilului tău față de


ceilalți. Arată-i că astfel de comportamente sunt valorizate și ajută-l să le
descopere valoarea intrinsecă și sentimentul de bine pe care fiecare om îl
trăiește când face o faptă bună. Nu încuraja comportamentele pozitive cu
recompense materiale (cadouri, dulciuri, jocuri, timp la TV etc.); de asemenea,
nu ajută să sancționezi comportamentele negative prin pedeapsă, respingere
sau violență fizică. Astfel, copilul va învăța să facă fapte bune așteptând ceva la
schimb sau încercând să evite pedepsele.

18/23
Copilul tău, martor al bullying-ului

Dacă ești părintele unui copil care merge la școală, este foarte important să te asiguri
că familia ta, copilul tău, școala în care învață copilul tău sunteți informați și educați cu
privire la fenomenul de bullying.

 Cere informații despre politica și programele antibullying ale școlii, despre


regulamentul școlar, precum și despre sistemul de referire/ raportare a cazurilor
și discută apoi cu copilul despre asta, astfel încât să fie bine informat. Faceți
împreună un plan de acțiune pentru o situație de bullying, cu toți pașii necesari
pentru rezolvarea problemei. Imaginați-vă situații diverse, în care copilul este pe
rând implicat direct sau doar martor al unui comportament de bullying.

 Povestește-i copilului tău despre propria ta copilărie și ce te ajuta pe tine să


rezolvi situațiile dificile.

 Învață-l pe copil să rezolve situațiile contradictorii fără cuvinte și comportamente


violente. De asemenea, învață-l abilități de asertivitate și auto-apărare: cum să
pășească cu încredere, cum să fie atent la ce se întâmplă în jurul lui, cum să se
apere cu ajutorul cuvintelor. Foarte important – învață-l să-și facă prieteni și să le
ceară ajutorul la nevoie.

 Întreabă-l pe copil care crede că ar fi cea mai bună soluție într-o situație de
bullying. Copiii se tem adesea că, dacă raportează o situație de bullying, lucrurile

19/23
se vor înrăutăți. Au nevoie să fie ascultați și asigurați că împreună veți rezolva
problema.

 Ascultă! Încurajează-l pe copil să vorbescă despre școală, evenimente sociale,


ce se întâmplă de obicei pe drumul către și de la școală, în recreații, cum arată
toaletele și ce se întâmplă acolo. Acordă atenție conversațiilor lui cu alți copii.
Astfel ai putea să descoperi primele indicii cu privire la eventuala poziția de
victimă, agresor sau martor direct, a copilului tău. Rămâi aproape, cu mintea și
inima deschise!

 Ajută-i pe copii să învețe abilitățile sociale de care au nevoie pentru a-și face noi
prieteni. Un copil încrezător, înconjurat de prieteni, are șanse mici să fie victimă a
bulying-ului sau să fie violent cu alți copii. De asemenea, înconjurat de prieteni,
va fi suficient de încrezător pentru a lua atitudine, atunci când va fi martorul unui
comportament de bullying.

 Nu uita! 73% dintre elevii români afirmă că au fost martorii unei situații de
bullying în școala lor. Sunt șanse extrem de mari ca, printre ei, să se afle și
copilul tău. A-l învăța să ia atitudine într-o astfel de situație devine extrem de
important, nu doar pentru siguranța lui ci, implicit, pentru diminuarea nivelului de
bullying în școală, în general.

20/23
Ce poți face când ești martor la o situație de bullying?

 Primul lucru pe care un copil martor îl poate face este să-și exprime dezacordul
și să nu încurajeze bullying-ul prin râs, aplauze sau orice alt comportament care
l-ar ajuta pe copilul care agresează să se simtă puternic și valorizat.

 În funcție de nivelul de confort al fiecărui copil martor și de gravitatea situației


respective, învață-l pe copilul tău să ofere ajutor imediat și direct copilului
victimă, prin cuvinte adresate celor care îl agresează (ex.: “Opriți-vă, nu este ok
ce faceți!) și copilului agresat (ex.: “Eu sunt de partea ta! Te voi ajuta!”), precum
și prin comportamente de sprijin (ex.: îl ajută pe copilul agresat să își strângă
lucrurile împrăștiate, să își curețe hainele sau ghiozdanul, dacă au fost murdărite,
etc.).

 Oferirea de sprijin copilului rănit poate continua și după încheierea propriu-zisă a


incidentului, prin adresarea de mesaje de compasiune, empatie și sprijin
emoțional.

 In situațiile grave, este important ca fiecare copil să solicite rapid ajutor din
partea celui mai apropiat adult (cadru didactic, personal administrativ)!

21/23
 Indiferent de gravitatea situației, fiecare caz de bullying trebuie raportat către un
adult angajat al școlii. Rolul copilului martor este esențial în sistemul de
raportare, dat fiind faptul că, un copil victimă, intimidat, speriat și constant
amenințat, rareori face acest lucru.

Care este situația bullying-ului în școlile din România?

Deși fenomenul violenței în școala se află de multă vreme în atenția autorităților și cercetătorilor,
demersuri investigative care să vizeze cu precădere fenomenul de bullying, au fost realizate doar
punctual, puține dintre acestea analizând fenomenul la nivel național.

În cursul anului 2016, Salvați Copiii România a lansat primul studiu național cu privire la fenomenul de
bullying în școlile românești, în vederea unei mai bune înțelegeri a motivelor care stau la baza acestor
comportamente de violență între copii şi a dimensiunii acestui fenomen în contextul educațional din
România.

Dacă faceți acest lucru împreună cu colegii voștri, cu conducerea școlii voastre, cu elevii și părinții, veți
avea astfel la dispoziție eforturi unite pentru o abordare educațională cu adevărat colaborativă. Această
abordare permite asumare și perspective din unghiuri multiple, evaluând nevoile și resursele fiecărei
școli în parte.

Cu cât vom înțelege mai repede că abordarea eficientă a fenomenului de bullying implică întreaga școală,
cu atât vom fi mai aproape de construirea de soluții multiple, nuanțate, care să ia în considerare
complexitatea acestei forme specifice de violență între copii. Politicile educaționale bazate pe dovezi
(Craig et al., 2012) confirmă faptul că intervențiile antibullying eficiente nu pot fi limitate doar la clasă,
oră, la activitățile curriculare sau extracurriculare. Inițiativele antibullying nu pot funcționa singure, fără
angajamentul administrației școlii, profesorilor și personalului auxiliar. Implicarea părinților este de
asemenea extrem de importantă. În ultimul rând, dar nu mai puțin important, participarea semnificativă
din partea copiilor ar trebui văzută ca o resursă puternică în abordarea bullying-ului școlar.

Programul Olweus de prevenire a bullying-ului

Elaborat de profesorul și cercetătorul norvegian Olweus Dan și testat în mii de școli la nivel mondial,
principalele obiective ale programului sunt: reducerea comportamentelor de bullying existente în rândul
elevilor, prevenirea noilor comportamente de bullying și construirea unor mai bune relații între elevi în
școală. Acestea sunt atinse prin restructurarea mediului social al copilului la școală și inducerea unui
sentiment de comunitate în rândul elevilor și adulților.

Elaborat de profesorul și cercetătorul norvegian Olweus Dan și testat în mii de școli la nivel mondial,
principalele obiective ale programului sunt: reducerea comportamentelor de bullying existente în rândul
elevilor, prevenirea noilor comportamente de bullying și construirea unor mai bune relații între elevi în
școală. Acestea sunt atinse prin restructurarea mediului social al copilului la școală și inducerea unui
sentiment de comunitate în rândul elevilor și adulților.

22/23
1

Aratați căldură și interes pozitiv și implicați-vă în viețile elevilor.

Acționați ca modele pozitive de comportament pentru elevii școlii!

Stabiliți limite ferme pentru comportamentele inacceptabile, astfel încât fiecărei persoane din cadrul
școlii, adult sau copil, să îi fie clar care sunt comportamentele așteptate, încurajate și care sunt cele față
de care școala ca instituție de educație va lua atitudine.

Identificați în mod consecvent cauzele care duc la încălcarea limitelor și construiți soluții eficiente.

Programul propune și patru reguli care vor ghida zilnic conduita socială a elevilor în spațiul școlii. Ele pot
fi afișate peste tot în clădirea școlii și în fiecare clasă, discutate cu elevii și părinții.

1. Nu îi vom agresa pe colegii noștri.

2. Vom încerca să-i ajutăm pe elevii care sunt agresați.

3. Vom încerca să-i includem pe elevii care sunt excluși.

4. Dacă știm că cineva este agresat, îi vom spune unui adult din școală și unui adult de acasă.

Modelul pare, la prima vedere, că necesită mult timp și eforturi intense. Studierea atentă a principiilor și
regulilor cheie ne ajută să vedem că acestea nu sunt noi sau speciale. Diferența o poate face doar o
abordare ce implică întreaga școală și arată în mod clar că bullying-ul este o responsabilitate comună, iar
gestionarea sa cu succes depinde de angajamentul și măsurile coordonate ale personalului școlar,
părinților și de implicarea activă a elevilor.

Adoptarea unui răspuns de către întreaga școală este, conform rezultatelor studiilor și evaluărilor
internaționale, cel mai eficient mod de a îmbunătății calitatea mediului educațional și siguranța fizică și
emoțională a elevilor în cadrul școlii.

23/23

S-ar putea să vă placă și