Verbul

1. După particularitățile de flexiune:

- În tradiția gramaticii românești, cea mai cunoscută clasificare a verbelor se referă la

particularitățile de flexiune și în raport cu acestea, verbele se clasifică în conjugări care țin
seama îndeosebi de sufixul infinitivului, ajungându-se la 4 conjugări:

I: -a
II: -ea – diftong
III: -e
IV: -î/ -i

Conjugarea I: include verbele cu sufixul infinitivului a (accentuat), fiind cea mai numeroasă
și productivă dintre toate.
Ex: a mânca, a asculta, a învăța
- o parte se conjugă la prezentul indicativ și conjunctiv cu sufixul de tipul „-ez” – a desena, a
încadra, a lucra – în timp ce altele se conjugă fără sufix – a intra, a ridica

Conjugarea II: include aproximativ 20 de verbe moștenite din latină care au ca sufix a
infinitivului, diftongul „ea” – a avea, a vedea -, la care se adaugă câteva verbe neologice care
au ca suport fonetic un verb mai vechi din aceeași clasă: a apărea, a decădea, a dispărea, a
prevedea

Conjugarea III: include verbele cu sufixul infinitivului e (neaccentuat), de exemplu: a face,

a pune, a zice, a merge

Conjugarea IV: include verbele cu sufixul infinitivului „i” sau „î” – a auzi, a veni, a hotărî, a
coborî

2. După particularitățile radicalului în flexiune:

În funcție de trăsăturile radicalului verbal se disting:

a) verbe regulate => repartizate în serii flexionare repetabile pentru un număr mare de verbe
b) verbe neregulate => care implică trăsături deviante de la tiparul de conjugare întrucât
prezintă în paradigma variații totale semnificative ale radicalului alături de modificări ale
sufixelor și ale desinențelor

- În gramatica tradițională sunt considerate neregulate următoarele verbe: a avea, a vrea, a

bea, a mânca, asta, a da, a lua, a usca, a fi

c) verbele defective => se caracterizează printr-o paradigmă incompletă, fapt care se

manifestă în raport cu diferite categorii gramaticale.
 Aceste verbe nu au toate formele flexionare pentru toate modurile personale iar când
este nevoie să fie exprimate, se folosesc forme ale altor verbe sau perifraze.

- Explicațiile paradigmelor defective sunt multiple. Astfel există verbe defective de

conjugarea a III-a, care nu și-au creat încă forme pentru timpurile trecute: a accede, a divide,
a discerne, a transcende.
- există și verbe arhaice păstrate cu forme izolate din paradigmă, azi pe cale de dispariție:
A la - a se la – a se spăla pe cap
A va – lb. latină Mai se va până atunci. – Mai trece timp până atunci.

 Alte paradigme defective se explică prin omonimii a unor forme verbale: a rage
 Alte cauze sunt reprezentate de semantica verbelor incompatibile cu anumite categorii
gramaticale.

3. După relația verb – subiect

- după acest criteriu se disting:
a) verbe personale – indică toate persoanele gramaticale și se definesc prin caracterul
sintactic de a se combina cu un subiect, de a se exprima printr-un nominal în nominativ
Ex: a lucra, a citi, a iubi, a vedea

b) verbe impersonale – prin conținutul lor semantic, nu pot realiza relația sintactică: subiectul
exprimat prin nominal în nominativ – ca persoana gramaticală
Ex: a tuna, a ninge, a ploua, a se însera
 Există două subclase de verbe impersonale:
- verbe impersonale propriu-zise / impersonalitate inerentă – la care valoarea
impersonală decurge din însăși natura verbului: a ploua, a ninge, a se înnopta
- care devin impersonale numai în anumite contexte, atunci când sunt urmate de o
propoziție subordonată / sub care nu e persoana gramaticală

 Mănânc ciocolată. – personal

 Mâncând ciocolată, mi-a fost rău. – verb personal, mod impersonal