FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

Master: „Arta Sacră în Contemporaneitate”

Epitaful împăratului Ioan al VI-lea Cantacuzino de la 1354

Profesor Îndrumător: Conf. Univ. Dr. Marian Vasile

Masterand: ZAHARIA Dumitru, anul I

 „Secolul Renașterii Paleologe este cel care
guvernează apariția și dezvoltarea artelor textile ca artă
cultică în țările române. Dualismul care marchează acest
secol, care începe cu o renaștere de tip elenistic ce impune
o atmosferă mai liberă a imaginii de factură umanistă și
care, în a doua sa jumătate, revine la rigorile unui hieratism
eclezial determinat de mișcarea isihastă, acest dualism se
resimte și pe parcursul devenirii și evoluției broderiei ca
artă în Principatele Române.”1

Odată cu apariția religiei creștine ființa umană – eliberată de sub tirania idolatră a
unor zei împietriți – descoperă din misionariatul apostolic promisiunea unei vieți de după
moarte, alături de un Dumnezeu viu, luminos și veșnic; un Dumnezeu al iubirii și al smereniei
care S-a întrupat și S-a jertfit pentru spălarea păcatelor lui și care nu cere la schimb decât
minimul efort de într-asemănare cu El în cele ale dragostei și smereniei.

În acest context are loc o dezvoltare fără precedent a spațiului eclezial pe tot
cuprinsul imperiului iar viața monahală este considerată un model desăvârșit și demn de
urmat de oamenii din toate categoriile sociale. Astfel au existat chiar împărați care au
îmbrățișat modul de viață al călugărilor în dorința de a atinge extazul contemplativ prin
practicare unei asceze care să conducă la mortificarea trupului și, prin contrapondere, la
înălțarea spiritului pe treptele cele mai înalte ale misticismului isihast.

Și tocmai pentru a-i oferi omului o întrezărire a lumii transcendente la care va

ajunge, Biserica – această casă a lui Dumnezeu pe pământ – trebuie să devină un loc
paradisiac, scăldat în lumini care se reflectă calde sau înghețate din aurul candelabrelor și
mozaicurilor, din argintul ferecăturilor și din pietrele prețioase încrustate pe crucifixe și
relicvarii, din mătasea și broderiile cu fir aurit ale obiectelor textile de cult și veșminte
preoțești, lumini care dezvăluie bolți și pereți împodobiți cu imagini evocatoare ale jertfei
Fiului lui Dumnezeu și cu imagini ale lumii celeste în care sufletul eliberat se va desfăta în
contemplarea Creatorului său.

În căutarea de a da o formă lumii transcendente, care să fie înțeleasă în termeni

accesibili omului de rând, neștiutor de carte, se impune reprezentarea prin imagini

1 Marian Vasile – „Expresivități plastice ale artelor textile în spațiul liturgic ortodox”, pag. 7. Editura

Ars Academica, București, 2009

1
evocatoare a cât mai multor evenimente descrise, fie că e vorba de Sfintele Scripturi sau de
mărturii ale vieților sfinților.

Modul în care au fost folosite aceste reprezentări în propovăduirea creștinismului

au condus la apariția unui stil aparte în creația artistică ce se distinge printr-o puternică
stilizare a formelor duse către un hieratism impunător, într-o formă de expresie, care, chiar
dacă are rădăcini adânci în elenismul târziu cu toate imixtiunile sale orientale, devine iureșul
ce va antrena cu sine o multitudine de domenii, mai mult sau mai puțin conexate cu arta, în
marele conglomerat al artei bizantine care va dăinui peste milenii.

Una dintre etapele de referință în evoluția artei bizantine o reprezintă perioada de

după 1261 când pe tronul de la Constantinopole ajunge Mihail al VIII-lea Paleologul.

Înfrângerea armatei aliate a lui William de Villehrdouin Prinț de Achaea și Mihail al

II-lea Comneanul, Duce de Epirus în bătălia de la Pelagonia din 1258 urmată de intrarea
victorioasă a lui Mihail al VIII-lea Paleologul în Constantinopol pe data de 15 august 1261
și încoronarea acestuia, chiar de marea sărbătoare „Adormirea Maicii Domnului”2, ca
împărat a ceea ce mai rămăsese din vastul imperiu de odinioară, marchează începutul
dinastiei Paleologilor și ieșirea Bizanțului de sub dominația apuseană, sub care a căzut după
Cruciada a IV-a, în anul 1204.

Caracterizată de o intensificare a activității artistice și culturale, cu o mare varietate

de stiluri și tehnici artistice, Renașterea Paleologă a pus bazele unei noi abordări stilistice
în toate tehnicile artistice. În țările române această renaștere marchează apariția artelor
textile ca artă cultică.

În secolul al XIV-lea, Isihasmul, care propovăduiește cunoașterea luminii taborice

prin asceză și rugăciune intensă, a cunoscut o mare răspândire în imperiul bizantin fiind
impulsionat de scrierile dedicate acestei practici, cum ar fi Sfântul Grigorie Palama și Sfântul
Simeon Noul Teolog, care au contribuit la sistematizarea și înțelegerea profundă a practicii
isihaste. Dumnezeu devine prezent în a treia sa ipostază prin această „lumină necreată”.

Isihasmul își va pune amprenta la rândul său pe ceea ce înseamnă reprezentare

iconografică aceasta devenind mai hieratizată și justifică reprezentarea „Threnosului”, „a
plângerii în fața Jertfei și nu a Jertfei însăși...”.

2 George Akropolites, „The History”, pag. 383-384. Traducere de Ruth Macrides, Oxford University
Press, 2007

2
 Ca artă a luminii, prin excelență la începuturi, broderia, prin bogăția firelor de aur cu
care se lucrează în secolului al XIV-lea, fondurile de mătase albastră sau roșie, pe care se
fac aceste broderii și ușoarele contururi aerate cusute cu măiestrie, așază această artă
somptuară în rândul artelor majore alături de arhitectură.

Dintre broderiile, create în perioada Renașterii Paleologe, care s-au păstrat până
în timpurile noastre am ales spre exemplificare Epitaful dăruit de împăratul Ioan al VI-lea
Cantacuzino, în anul 1354, Mânăstirii Vatopedi din Muntele Athos unde se află și în prezent.
(img. 1).

Imaginea 1

Epitaful de la Vatopedi are dimensiunile de 1,23 cm. x 2,05 cm. și este brodat pe un
fond de stofă de mătase albastră cu fir de aur și fir de mătase cu nuanțe de ocru auriu.
Compoziția este simplă și riguroasă în concordanță cu dimensiunea isihastă în care se
înălțase conceptual Bizanțul secolului al XIV-lea.

3
 Bordura perimetrală are lățime diferită astfel că pe laturile scurte ale epitafului este
de aproximativ 20 de cm. iar pe laturile lungi este de aproximativ 8 cm. Broderia făcută cu
fir de aur este compactă, nelăsând la vedere nici o urmă de fond și decorează suprafețele
cu cruci de trei dimensiuni, reliefate, înconjurate de un șnur împletit care alcătuiește cercuri,
cu o cruce mică înscrisă și octogoane formate din arcuri de cerc.

În centrul acestora se află cruci cu brațe egale în două dimensiuni diferite, al cărora
model îl regăsim și pe bordura interioară. Această bordură, cu o lățime de aproximativ 10
cm. lasă la vedere fondul albastru și este împodobită cu aceleași motive octogonale cu
cruci înscrise, intercalate cu un motiv decorativ simetric compus din palmete cu trei petale.

Pe cele patru colțuri sunt reprezentați patru îngeri ținând în mâini ripide pe care sunt
reprezentați heruvimi. Îngerii sunt separați de fond prin borduri în sferturi de cerc, decorate
cu aceleași motive ca și bordura rectangulară interioară.

Elementul central îl reprezintă pe Iisus Hristos al cărui trup este brodat cu fir de
mătase argintiu (sau gri), părul este de culoare cărămizie similar celui folosit și la părul
îngerilor.

Iisus Hristos, întins și adormit, parcă într-o stare nefirească de imponderabilitate, cu

mâinile încrucișate pe o pânză ca și epitafurile de la mănăstirile Stavronikita și Pantocrator.
Atât la mâini cât și la picioare se văd găurile lăsate de piroanele cu care a fost răstignit. Prin
comparație trupul lui Hristos este mai slab și mai bine proporționat comparativ cu
reprezentarea de pe epitaful de la Pantocrator. Aureola este construită cu fire metalice cu
cusături bizantine cunoscute sub numele de kamares și orthi riza.

Chipurile, atât ale îngerilor cât și cel al Mântuitorului par catifelate ca textură dar
trăsăturile sunt sobre, hieratice în încremenirea care a cuprins toată creația dumnezeiască
în momentul morții Fiului lui Dumnezeu.

Restul câmpului central este umplut cu aceleași motive octogonale cu cruci înscrise
creându-se un câmp continuu regulat de o sobrietate și o frumusețe supramundană care
este completată de două înscrisuri; unul deasupra capului Mântuitorului iar cealaltă la
picioarele sale.

Textul de deasupra capului este „IC XC Ο ΒΑCΙΛΕΥC ΤΗΟΛΟΞΗΣ” care s-ar putea
traduce „IISUS HRISTOS ÎMPĂRATUL A MURIT” (sau IISUS HRISTOS ÎMPĂRATUL
ÎMPĂRAȚILOR.) (img. 2). Iar la picioare este inscripționat: „+ΔΩΡΟΝ ΕΥCΕΒΟΥC
ΒΑCIΛΕΩC ΚΑΙ ΑΥΤΟΚΡΑΤΟΡΩΝ ΡΩΜΑΙΩΝ ΙΩΑΝΝΟΥ ΤΟΥ ΚΑΝΤΑΚΟΥΖΗΝΟΥ” care

4
în traducere înseamnă „+ DAR DIN PARTEA RESPECTUOSULUI REGE ȘI ÎMPĂRAT
ROMAN IOAN CANTACUZINO” (img. 3).

Imaginea 2 Imaginea 3

Epitaful împăratului Ioan al VI-lea Cantacuzino este o capodopera a școlii de

broderie din Constantinopol pe care isihasmul și-a pus inconfundabil amprenta și este
singura piesă de acest fel care poate fi atribuită cu certitudine unui atelier din
Constantinopol.

Bibliografie:

1) Marian Vasile – „Expresivități plastice ale artelor textile în spațiul liturgic ortodox”,
Editura Ars Academica, București, 2009.
2) George Akropolites, „The History”. Traducere de Ruth Macrides, Oxford
University Press, 2007
3) https://www.researchgate.net/publication/322554688_The_Byzantine_Epitap
hioi_of_Mount_Athos_historical_and_technological_context.