UNIVERSITATEA DE STAT A REPUBLICII MOLDOVA

FACULTATEA DE ISTORIE SI FILOSOFIE

SPECIALITATEA: ISTORIA SI CULTURA RELIGIILOR

CICLUL II MASTERAT: ANUL I

REFERAT
la tema:

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA NEAMȚ,

ISTORIA ȘI ICONOGRAFIA EI

Elaborat: Arhip Sorin

Coordonator:

Chișinău 2019
 PLANUL

INTRODUCERE ..................................................................................................................... 3

ICOANA NEFĂCUTĂ DE MÂNĂ: „LIDIANCA”................................................................ 4

VENERAREA HODIGHITRIEI.............................................................................................. 5

REPREZENTĂRILE HODIGHITRIEI PÂNĂ IN SECOLUL AL XV-LEA ........................ 6

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MONASTIREA NEAMȚ .................................... 9

ANALIZE PRECEDENTE ALE ICOANEI .......................................................................... 10

DETALII TEHNICE SI STAREA DE CONSERVARE ....................................................... 12

DESCRIEREA ARTISTICĂ SI TEOLOGICĂ ..................................................................... 13

COMPARAREA ICOANEI DE LA NEAMȚ CU ALTE OPERE ....................................... 15

CONCLUZIE ......................................................................................................................... 18

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 19
 INTRODUCERE

Traditia bizantina atribuie primele icoane ale Maicii Domnului Sfântului Evanghelist Luca,
care era doctor si pictor. Dupa Cincizecime, acesta a pictat trei icoane ale Maicii Domnului:
doua cu Pruncul, cea mai raspandita si devenita celebra a fost cea de tip Hodighitria.

Cea mai veche marturie istorica1 ajunsa pana la noi in aceasta privinta dateaza dic secolul
al VI-lea. Ea este atribuita istoricului bizantin Teodor Lectorul (+ 530), fost citeț la Catedrala
„Sfânta Sofia” din Constantinopol. El afirma ca in 450 a fost trimisa din Ierusalim, la
Constantinopol, o icoana a Maicii Domnului zugravita de Sfântul Evanghelist Luca,
cumparata fiind de împărăteasa Eudoxia, sotia împăratului Teodosie II (408 - 450) in timpul
primei sale calatorii in Palestina si daruita cumnatei sale, Pulcheria (+453)2. Aceasta i-a
ridicat o monastire a carei biserica se numea Hodigon.

In sec. al VIII-lea, Sfântul Andrei Criteanul si Sfântul Gherman, patriarhul

Constantinopolului (715-730), vorbesc, de asemenea, despre icoana Maicii Domnului
„Călăuzitoarea” atribuita Sfântului Luca, dar care se afla la Roma. Conform spuselor
Sfăntului Gherman, aceasta era zugravita inca pe timpul vietii Preasfintei Fecioare.

În epistola pentru apararea icoanelor adresata lui Constantin Copronim (741-775) si

atribuita adesea Sfântului Ioan Damaschin3.

În afara de icoanele pictate de Sfântul Apostol Luca, traditia mai vorbeste si de un chip al
Maicii Domnului nefăcut de mână, descoperit, in biserica din Lida, construită de Apostolii
Petru si Ioan, la sfintirea careia a fost chemata si Fecioara. Primind porunca de la Maica
Domnului sa se intoarca si fagaduidu-le ca va fi acolo cu ei, acestia au venit in Lida unde au
gasit, pe o coloană, chipul Maicii Domnului.

1
Theodor Lectorul, PG, LXXXVI, I, col 165; N. Leclercq, Iconographie, in „Dictionnaire d Archeologie
Chretienne et de Liturgie”, Paris, 1926.
2
Ioan I. Rămureanu, Cinstirea sfintelor icoane in primele trei secole, in „Studii Teologice”, XVIII, 9-10,1971,
p.666.
3
N.P. Kondakov, Ikonografia Bogomateri, t. II.p. 154
 ICOANA NEFĂCUTĂ DE MÂNĂ: „LIDIANCA”

Despre icoana din Lida avem cele mai vechi marturii istorice din secolele al VIII-lea si al
IX-lea. Este vorba de un pasaj atribuit Sfantului Andrei Criteanul, de la anul 726, in epistola
soborniceasca a celor trei patriarhidin Răsărit, catre imparatul iconoclast Teofil (839), si de
lucrarile lui Gheorghe monahul din 886-887. În secolul al VIII –lea , Sfantul Gherman,
patriarhul Constantinopolului, calatorind prin Lida, a facut o copie dupa aceasta icoana, pe
care, in timpul iconoclasmului, a trimis-o la Roma. Dupa biruinta asupra iconoclasmului,
acesta icoana fu trimisa inapoi la Țarigrad. Despre aceasta icoana nu se mai stia nimic, decat
ca exista in sec. al IX-lea.

Istoricii bizantini vorbesc despre celebra monastire a Maicii Domnului Hodighitria (cea
care arata calea) construita de Mihail al III-lea (856-867) nu departe de palatul imperial4, la
care face referire patriarhul Fotie (858-867), in omilia rostita in 867 in Sfânta Sofia. In fata
acesteia, comandantii armatei, inainte de a pleca la lupta, veneau si se rugau.

In perioada iconoclasmului, icoana Hodighitria a fost ascunsa, fiind zidita intr-un perete in
monastirea Pantocrator, iar in fata ei a ars o candela fara sa se stinga pe durata persecutiilor.

Până la caderea Cetatii Bizantului, sub cruciati icoana Hodighitria a fost folosita in
procesiunile triumfale ale imparatilor Ioan II Comnenul (1118-1143) si Manuel I Comnenul
(1143-1180). Faima acestui chip a inceput a se raspândi in perioada comnenilor si in afara
capitalei: la Salonic, Ierusalim, Betleem , Calabaria ș.a.

In timpul cruciadei din 1204, icoana ajunge in mainile latinilor, iar dupa jefuire capitalei nu
se mai stie nimic despre ea. Hodighitria reapare in 1261, dupa eliberarea orasului de sub
cruciati, in monastirea Studitilor, cand imparatul Mihail VIII Paleologul (1261-1282) s-a oprit
in fata Portii de Aur cu armata, a cerut sa i se aduca icoana, in urma careia a mers pe jos, fara
insemnele si podoabele sale imperiale5.

4
Viktor Lazarev, Istoria picturii bizantine, vol. I, trad de Florin Chirițescu, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1980,
p.259
5
Egon Sendler, Les icones byzantines de la Mere de Dieu, Collection Christus No. 78, Paris, 1992, p.92.
 VENERAREA HODIGHITRIEI

Cultul icoanei „Arătătoarea de cale”, atinge apogeul in perioada paleologilor. Andronic II

Paleologul (1282-1328) a dedicat luna august Sfintei Fecioare spre a fi sarbatorita su
ceremonii lungi, in trei biserici din Constantinopol : Hodigon, Sf. Sofia si Vlaherne.

Pentru acest imparat, dar si pentru urmatorii, icoana simboliza protectia Preacuratei
asupra domniilor lor, si anume acesteia ei i-au datorat victoriile. Dintre toate aceste
ceremonii, cele din zilele de marti, cand icoana era purtata de membri ai comunitatii
monahale de la Hodigon, este singura procesiune descrisa de calatorii ajunsi in
Constantinopolul sec. XIV-XV.

Printre numerosii pelerini care participau la aceste ceremonii se gasea, pe la 1350, si

Stefan al Novgorodului, care a dat o descriere a faimoasei procesiuni cu icoana: „Aceasta
icoana este foarte mare, bogat impodobita si dascalii canta minunat in fata ei (...) . Se pune
rama pe umerii unui singur barbat si el isi intinde mainile ca si cum ar fi crucificat. Vedere
surprinzatoare! Trei barbati o pun pe umerii unui singur barbat si acesta merge cu usurinta cu
harul lui Dumnezeu. ”6

Astfel icoana a ajuns sa fie considerata, in perioada paleologilor, palladium-ul

(ocrotitoarea) capitalei si a imperiului. Dar acesta icoana nu era vechiul original, ci doar o
copie tarzie, pictata in stilul bizantin al epocii, care a avut aceeasi soarta ca a imperiului.

Istoricul bizantin Ducas marturiseste despre momentul cand tunul cel mare a inceput sa
bata in zidurile Constantinopolului, icoana era in atunci ca de obicei la palat; si de atunci
deseori o duceau in procesiune la monastirea Maicii Domnului cea ca o Țarină si chipul a stat
acolo pana la caderea capitalei. Dupa aceasta icoana insa, pana la distrugerea si profanarea ei,
s-au facut multiple copii care au ajuns in toate regiunile lumii crestine in care arta si cultura
bizantina isi exercita influenta.

Pentru a clarifica aspectul acestui tip de icoana si forma sa, care s-a consacrat pana la
umra, va trebui sa ne oprim asupra evolutiei in timp a Hodighitriei.

6
B. De Khitrovo, Itineraires russes en Orient, Geneva, 1889, pp. 119-120
 REPREZENTĂRILE HODIGHITRIEI PÂNĂ IN SECOLUL AL XV-LEA

Începand din primele secole crestine si pana la inceputul secolului al XIII-lea,

reprezentarile Hodighitriei apar sub forme diferite: in picioare, asezata pe tron si bust. Toate
acestea au inssa detalii comune, care caracterizeaza acest tip de icoana a Macii Domnului:
Preasfanta tine Pruncul intr-o mana, stanga sau dreapta, cu mana libera il arata pe Pruncul
Iisus, care tine in mana un pergament, iar cu dreapta binecuvântează.

1. Varianta in picioare a Hodighitriei este cea mai veche atestata de reprezentarile de pe

pecetile si monedele din perioada secolelor VI-VIII, iar evolutia timpului sub aceasta
forma se poate urmari si confirma de monumentele de arta religioasa in stil bizantin si,
foarte rar, in cel romantic, si anume:
- de imaginea Maicii Domnului incadrata de Arhanghelii Mihail si Gavriil, realizata in
mozaic mural din absida Bisericii Panaghia Angheloktistos din Cipru, din prima
jum. a sec. al VII-lea;
- de cea in fresca pastrata pe un stalp din Biserica Maria Antiqua;
- de icoana romană supranumita „Salus Populi Romani” de la Santa Maria Maggiore,
singura icoana veche din Roma;
- de sculpturile constantinopolitane (sec.IX -XII), realizate in fildes si pastrate in
prezent in trei mari centre culturale ale lumii: Washington, Londra si Utrecht;
- de cele doua icoane georgiene din aur si argint de le Tbilisi, sec. X si, respectiv X-
XII;
- de celebra imagine in mozaic mural din absida catedralei din Torcello, prima jum. a
sec. al XII-lea, care se considera una din cele mai frumoase icoane de tip Hodighitria
ajunse pana la noi;
- de cea din absida capelei palatine din Palermo, in mozaic, de la mij. Sec. XII;
- de marea icoana in mozaic din Biserica „Poarta Panaghia” din Tesalia, din 1825;
- de icoana in mozaic de la Sinai, de la sf.sec. al XIII-lea;
- de cel putin trei icoane pe lemn pastrate, una la monastirea „Sfanta Ecaterina” de la
Sinai, si doua in monastirea Vatoped, de la Athos, sf. Sec. al XIII-lea si, respectiv,
inceputul sec. al XIV-lea.
 2. Varianta așezată pe tron a Hodighitriei, este un tip care s-a format pentru intâia oară
pe teritoriul siro-egiptean si care nu avusese niciodata o raspândire mare in
Constantinopol, o intâlnim in miniaturile Evangheliei din anul 1007 scrisa la Adrianopol
in Macedonia, in prezent pastrata in Biblioteca de la San Loreno din Venetia, pe
absidele bisericilor pictate in fresca:
- „Sfintii Cosma si Damian” din Castoria, a doau jumatate a sec. al XIII-lea;
- „Sfântul Gheorghe de la Kurbinovo”, din anul 1191;
- in icoana constantinopolitana pictata pe lemn din prima jumatate a secolului al XIII-
lea, de la Sinai;
- in icoanele florentine pictate de Cappo di Marcovaldo (1260-1276) din biserica
„ Santa Maria dei Servi” de la Siena (1261) si biserica „dei Servi” de la Orvieto;
- in frescele de la inceputul secolului al XIV-lea din Capela „ Sfantul Eftimie” (1303)
din Bazilica „Sfantul Dimitrie” si cea din nartexul interior al Bisericii „Sfintii
Apostoli”, ambele din Tesalonic.
3. În formă de bust a Hodighitriei, care devine o regula incepand cu secolul al IX-lea,
impusa pe inscriptionarile de peceti de icoanele epocii respective.

Referitor la acest tip de reprezentare, in perioadele bizantine anterioare anului 1204, se

pot mentiona urmatoarele exemplare :

- icoana pictata in encaustica, pe lemn, de la Muzeul de Arte din Tbilisi, sec. IX;
- imaginea in mozaic mural din biserica veche a monastirii „Hosios Lucas”, din
muntii Helicon, Grecia, din anii 1030-1050;
- icoanele constantinopolitane portabile, in mozaic, pastrate : in Biserica patriarhala
„Sfantul Gheorghe” din Constantinopol, din sec. XI, in monastirea „Sfanta
Ecaterina” din Sinai, inceputul sec. XIII, in Galeriile Nationale din Palermo, in
Muzeul Arheologic din Sofia, imaginea in fresca din luneta de deasupra intrarii in
biserica de la Boiana – Bulgaria, din anul 1259, cea in fresca din capela turnului
Catedralei „Sfântul Gheorghe” din monastirea Jurev, Novgorod, din sec. XII si cea
din miniaturile Evangheliei grecesti de la Vatican din 1159 in care este reprezentat
Sfantul Evanghelist Luca pictand icoana Hodighitria.

Începând cu secolul al XIII-lea, in care a aparut stilul paleolog, tezaurul bizantin mostenit
este mult mai bogat.
 Forma traditionala a Hodighitriei este definit, cum il stim noi astazi, in secolul al XII-lea,
iar incepand cu secolul urmator, ea isi gaseste forma sa definitiva, si anume cea reprezentata
in bust, forma care se apropia cel mai mult de celebra Hodighitrie din Constantinopol.

Acesta este motivul pentru care aceasta icoana a patruns in toate colturile lumii crestin-
orientale in secolul XIV. De la finele acestui secol apar iconostasele din lemn, iata de ce
majoritatea icoanelor sunt pictate in tempera pe lemn. Sunt cunoscute icoane pictate pe o
singura parte si cele procesionale, cu chipuri pe ambele parti.

Din icoanele pictate pe o singura parte fac urmatoarele cele mai cunoscute exemplare:

- cea din monastirea „Sfanta Ecaterina” din Sinai, secolul XIII,

- cea din Colectia Strauss din New York;
- cea din Monastirea Hilandar (1260- 1270);
- din Muzeul National din Ravenna (finele secolului XIII);
- din Biserica „ Sf. Teodor” din Nicosia din secolul XIII;
- din Muzeul Benaki – Atena (sec. XIII-XIV);
- din Galeriile Tretiakov din Moscova;
- din monastirea Vatoped;
- din monastriea „Sf. Pavel” ;
- din Muzeul Bizantin din Atena;
- Muzeul Lavra din Kiev;
etc.

Dintre icoanele procesionale, se cunosc cele de la :

- Mitropolia din Castoria (sec. XII);

- Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Moscova (sec. XII-XIV);
- Monastirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai (sec. XIII);
- Muzeul National din Ohrida – trei icoane (sec. XIII – mijl. Sec XIV);
- Muzeul Arheologic din Verria (sec. XIV);
- Muzeul Arheologic din Rodos (sec. XIV);
- Monastirea Hilandar (mij. Sec. XIV);
- Monastriea „Sf. Pavel” – Athos (sec XIV);
- Muzeul bizantin din Atena (sec. XIV);
etc.
 ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MONASTIREA NEAMȚ

Între aceste icoane si aceasta perioada a fost incadrata pe buna dreptate si icoana
„făcătoare de minuni” de tip Hodighitria din Monastirea Neamț, de istoricul de arta Constanta
Costea de la care ne-a ramas un studiu7, singurul referitor la acest subiect , in care
marturiseste ca, prin forta lucrurilor, s-a bazat „numai pe imaginea alb-negru a icoanei”.

În naosul Bisericii „Înălțarea Domnului” din incinta Monastirii Neamț (1497), asezata intr-
o strana de fier, se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de tip Hodighitria, care
a intrat in traditia monahala din Moldova sub numele de „Lidianca”, „Romana”,
„Nemțeanca” s.a. Este o icoana procesionala, pe o parte pictat e chipul Preasfintei Fecioare, si
cea a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, pe cealalta parte. Este acoperita pe ambele parti de
oclade de argint aurit din anii 1844 si 1845. În ansamblu, riza aplicata pe icoana Maicii
Domnului este realizata destul de fin si încrustată cu pietre pretioase de diferite culori: rosu,
albastru inchis, albastru deschis, verde inchis si deschis si pietre mici incolore. Sunt asezate
cu gust estetic atragator, alternativ pe aureolele in forma de raze, si pe cele doua coroane, pe
stelele de pe frunte si pe cei doi umeri ai Fecioarei. O salba separata, mobila, care se asaza pe
gâtul Maicii Domnului, ornata cu pietre mai mici, intre care predomina albastrul verzui in
doua nuante, care incadreaza cuvantul „Mariea” scris in cadrele initialei. Riza respecta in linii
generale desenul icoanei propriu-zise, desi aceasta placa de metal defavorizeaza pictura
deosebita a acestei capodopere iconografice bizantine. Arhanghelii Mihail si Gavriil din
partea superioara, fiind executati conform icoanei la o scara redusa, sunt profilati cu tot cu
chipuri si apar iesind, in proportii de doua treimi, din nori. Pe fonul ramas drept, mai ies in
relief chenarul ornamental care incadreaza in colturi pe cei patru evanghelisti, realizati in
medalioane mobile in grafica, ramasi neauriti , si inscriptiile. Acestea constau in siglele : MP.
OY. si IC. XC., si in inscriptia chirilica de sub picioarele lui Iisus cu un text indicand ctitorii
acestui chip.

A doua fata a icoanei este si ea acoperita de o riza proprie, tot din argint aurit, fara
diamante, dar cu elemente ambutisate sau relizate separat si apoi prinse de acestea, asa cum
sunt: ingerul care il incoroneaza pe Sf. Gheorghe, aureola in forma de raze a acestuia si sulita.
Chenarul scos in relief, este un ornament combinat din volute si crini. Zonele poleite sunt mai
7
Constanta Costea, Un exemplar de arta paleologa In Romania, in „Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie
A.D. Xenopol, XXVI/I, 1989, Universitatea „AL. I. Cuza”, Iasi, pp. 38-392.
discrete si se rezuma doar la : aureole, razele care ies din norul ce incadreaza Mâna care-l
binecuvanteaza pe martir, hlamida sfantului si hymationul ingerului.

Sunt si aici prezente inscriptii: in dreapta sfântului, pe fond neprofilat, este numele Sf.
M.Mc. Gheorghe, in stanga lui deasupra sabiei este transpusa de pe icoana rugaciunea in
limba greaca, si deasupra acesteia in chirilica de mana, un text. La baza argintariei, cu celeasi
caractere chirilice de mana este incizat un text referitor la ctitorii ei.

ANALIZE PRECEDENTE ALE ICOANEI

Istoriografia de arta referitoare la aceasta icoana este neasteptat de saraca, cu exceptia

ultimului si singurului studiu deja enuntat. Pana la autorul acestuia, cercetatorii s-au rezumat
la aprecieri exterioare si generale, si nu la continutul estetic al icoanei.

Primele in acest sens au fost facute de I.D. Ștefănescu in 1928, cand arata ca primele
icoane pe care Moldova le-a avut au fost din Bizant. Mai spunea ca trei dintre acestea sunt in
Moldova, in fata carora se fac minuni, doua dintre ele o reprezinta pe Fecioara Maria tinand
pe Mantuitorul in bratele sale, una se gaseste la Monastirea Neamț, a doua la Agapia, iar a
treia, ce reprezinta pe Sfanta Ana, la Bistrița. Autorul enunta ca ele au suferit restaurari in
timp, si din cauza ca s-au intunecat, se pot studia cu greu. Stefanescu scria: „ Se remarca
faptul ca in afara de caracterul figurii, nasul arcuit in continuarea fruntii si ochii migdalati,
nimic nu este bizantin (s.n.). Aceste icoane au fost uzate de atingerea si de saruturile
credinciosilor, deteriorate de tot felul de vicisitudini – incendii, transportarea lor in lazi
ascunse prin paduri; s-a considerat necesar sa se repicteze o data sau de doua ori intr-un secol
(...) . Draperiile lor sunt moderne si figurile repictate (...) nu se poate face,deci, mare caz de
aceste icoane bizantine si celebre din Moldova”8. „Repictate, atestau, in linii mari,stilul
bizantin al secolelor XIV-XV (s.n.).”

8
I. D. Stefanescu, L evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie depuis les origines jusqu au
XIX siecle, preface de Charles Diehl – texte vol. I, Paris,1928,pp. 68-69.
 La randul sau, N. Iorga a consemnat in una din primele sale lucrari ca „icoana Maicii
Domnului de la Neamț (...) e acum cu totul refacută (s.n.) ”9. Apoi in alta lucrare din 1931
mentioneaza : „Am cercetat si acum in urma fara sa se procedeze la o operatie de spalare,
icoana de la Manastirea Neamțului, care (...) ar fi darul facut de Ioan Paleologul, in trecerea
prin Moldova, lui Alexandru cel Bun. Ea nu arata nimic arhaic si nimic interesant (s.n.).
Numai acea curatire, care e necesara, ar putea lamuri asupra ei”10. Dupa trei ani a revenit
asupra temei, repetand aceeasi idee.

Virgil Vătășeanu se multumeste, referitor la acest subiect, sa preia informatiile consemnate

de N. Iorga, impartasind opinia ca intre darurile bizantine se numara „o icoana oferita de
imparatul Ioan VIII lui Alexandru voievod, pictata de ambele parti, reprezentand pe o parte
pe Maica Domnului, iar pe cealalta pe Sf. Gheorghe, si care – acum complet refacuta – se afla
la Manastirea Neamtului”11.

Corina Nicolescu, referindu-se la cele mai vechi icoane din Moldova, dupa traditie, Maica
Domnului de la Neamt si Sfanta Ana de la Bistrita, intr-o lucrare de sinteza opineaza :
„ambele lucrari nu mai pastreaza insa, in aspectul actual, nimic din pictura infatisarii lor
initiale, fiind desfigurate total de restaurari moderne”12, mai tarziu adauga ca independent de
retusarile care s-au facut de-a lungun vremurilor, vechimea lor este evidenta. Enunta ca sunt
icoane asemanatoare cu cele din arta bizantina sec. XIII –XIV din Macedonia si muntele
Athos, cum ar fi monastirea Hilandar.Adaugand ca sunt icoane ce dateaza cel putin cu
inceputul secolului XV.

Ultimul autor este Alexandru Efremov, care marturiseste : „Din intamplare, am avut
ocazia s-o vad doar 10-15 minute fara ferecatura, prin anii 1970, dar, nepregatit nu am putut
s-o fotografiez si s-o studiez (...)” 13. Cu toate acestea, in textul albumului sau arata ca icoana
dubla, a carei pictura se pastreaza in conditii bune, ilustreaza perfect rafinamentul stilului
paleolog. Conceputa intr-o viziune monumentala sporita prin maiestria punerii in pagina a
personajelor, chipul impresioneaza prin desenul caligrafiat cu mare finetesi, in special, prin
subtilitatea si delicatetea coloritului.
9
N. Iorga, Manastirea Neamtului. Viata calugareasca si munca pentru cultura, ed. a III-a, Ed. Tipografiei
Manastirii Neamțu, 1925, p. 24.
10
Idem, Cea mai veche icoana din Moldova, care insa nu e veche,in BCMI, 1931, pp. 29-30
11
Virgil Vataseanu, Istoria artei feudale in Tarile Romane, vol. I, Ed. Academiei Republicii Populare Romane,
1959, p. 396.
12
Corina Nicolescu, Arta in epoca lui Stefan cel Mare, in „Cultura moldoveneasca in timpul lui Stefan cel
Mare”, Ed. Academiei R.P.Ro, 1964, p. 300.
13
Alexandru Efremov, Icoane românesti, Ed. Meridiane, Bucuresti, 2002,p. 199.
 Dupa aceasta sintetizare a opiniilor, aprecierilor si a lucrarilor cercetatorilor referitoare la
icoana bizantina de la Neamt, ne vom opri la descrierea acesteia, din aspect tehnic si estetic
cu o interpretare teologica, lucru care pana acum s-a facut cu o slaba argumentatie.

DETALII TEHNICE SI STAREA DE CONSERVARE

Panoul icoanei, afara de ferecatură, are dimensiunile : 103,3x72,6 cm, data fiind pictura pe
ambele fete, este realizat dintr-un blat propriu zis alcatuit din doua scanduri de esente
diferite,de 3 cm grosime si de 32 si respectiv 29,5 cm latime, consolidat cu o rama de lemn
din rigla de dimensiuni diferite, si anume: 6x3,5 cm verticalele, 4x4 cm cea de sus si 4,5 cm
cea de jos. Acestea sunt cioplite manual, neslefuite, daltuite pe cant, imbinate perimetral capat
peste capat cu blatul, care intra in canalul lor, iar pe cant prinse de acestea si cu cuiede lemn.

Deoarece partea inferioara a icoanei, este deteriorata pe ambele parti, cariata si exfoliata de
stratul pictat pe portiuni care variaza intre 15 si 20 cm, nu se vad urmele de prindere a
acesteia. Nu se observa nici o urma de repictari pe stratul pictural original, ci doar a fost
consolidat cu chit colorat pe conturul exfolierilor din partile inferioare si chituite putinele si
micile lacune de pe principalele suprafete ale celor doua icoane. Fondul primei fete ca si
aureolele sunt degradate : se observa crapaturi, exfolieri, chituiri, mici lacune completate
ulterior, si foarte putine urme de foite de aur; siglele MP OY, IC XC si denumirea icoanei H
OДНГНТРIA, mai pastreaza franturi din doar cateva litere.

Starea de conservare in prezent este mediocra: se observa mici exfolieri recente pe icoana
Maicii Domnului, iar pe cea a Sfantului Gheorghe doua atingeri ale ocladei, in zona gâtului si
la capătul suliței, care macina grundul pictat; e gaurita si degradata, mai ales in partea
inferioara si pe o cantul perimental de o carie mai veche, nefiind activa in prezent. Cele doua
scanduri care alcatuiesc blantul sunt deja desprinse una de alta aproximativ 40 cm, incepand
de jos in sus. Pentru salvarea ei, se impune o restaurare pe masura importantei acestei icoane.
 DESCRIEREA ARTISTICĂ SI TEOLOGICĂ

Daca e sa vorbim despre o analiza a estetica a icoanei bizantine, din evul mediu, nu o vom
putea face fara a ne exprima si prin substratul teologic al chipului reprezentat in linii si culori,
pentru ca dupa cum stim, icoana traditionala ortodoxa este Scriptura in imagini. Nici nu e este
admis, mai ales teologilor, sa faca apologia invataturii crestine despre icoane, doar pur
teoretic, abstract, fara descifrarea dogmelor din cele autentice, si fara o abordare istorica.

Din perspectiva estetica, nu se contesteaza originea bizantina a acestei capodopere crestine

a Moldovei.

Ne aflam , dupa cum vom vedea, in fata unei icoane deo frumusete estetica si teologica
rara, poate chiar si unica, daca e sa ne referim la tipajul Hodighitra, al secolului al XIV, din
plina epoca a paleologilor, cand arta bisericeasca se apropia de un sfarsit, cand Bizantul face
ultimul si poate cel mai frumos cadou Europei, anume cand reuseste sa transpuna dogma in
culori ai astfel sa deosebeasca esential icoana de idol.

Asadar, nu se poate vorbi si nici patrunde in profunzimea icoanei de la Neamt, fara a vorbi
si despre mariologie, si evident despre hristologie. Orice icoana a Preacuratei este numita
Theotokos, pentru ca aproape niciodata nu apare singura, ci cu Pruncul in brate pe Care Ea l-a
nascut.

Hodighitria de la Neamt este pictata in varianta clasica a acestui tip, cu Iisus pe bratul
stang, acoperit de maforion, cu mana dreapta ridicata la nivelul pieptului aratând pe Iisus care
binecuvanteaza si cu arhanghelii Mihail si Gavriil, in bust, incadrand capul Fecioarei. Este
imbracata cu hyton si maforion, care cel din urma este de culoare cafenie-inchisa si marginit
de un galon. Ea face aluzie la viata ingereasca din templu. Aceasta forma a maforionului este
ca o o fereastra prin care se vede frumusetea duhovniceasca a chipului uman indumnezeit:
atotsfintenia Preasfintei, iar in exterior seamana cu o cupola a unei biserici bizantine. Ea cu
mana cea dreapta- stilizata pana la limita disproportiei, care are importanta chipui in aceasta
icoana, prin degetul cel mare desfacut la maximum inspira promptitudine si siguranta in Cel
spre careîi călăuzeste pe rugatorii Ei, iar acestia, la randul lor, slavoslovesc: „Bucură-te steaua
care arati Soarele”. Ca raspuns la acest gest matern, de sfanta reverenta, Iisus îi
binecuvântează. Cu mâna stângă, acoperită cu maforionul până spre vârful degetelor in semn
de maresmerenie, imbratiseaza „Cărbunele cel de foc” si „cuprinde pe Dumnezeu cel
Necuprins”.

Cele trei stele aurii, de pe cap si umeri, simbolizeaza, in mod traditional, cele trei stari ai ei
de feciorie, adica inainte, in timpul si dupa nastere, a chipului Fecioarei-Mamă.

Chipul Maicii Domnului

Chipul Maicii Domnului prezinta caracteristicile traditionalei icoane bizantine: fata

alungita, nasul lung si drept, gura mica, părul capului adunat de o basma albastra-verzuie,
simbol al Duhului Sfant, Care s-a pogorat peste Ea.

În ansamblu, toata fata Fecioarei, ca si celelalte fete ale personajelor depictate, este tratată
de iconograf, cu o delicatete si rabdare osebita. Pigmentii folositi sunt naturali, de culori :
ocru , verde, negru, rosu-cinabru; a dat in straturi si tonuri succesive de la inchis la deschis,
pana ce a obtinut o transparenta deosebita, apropiata de un realism sublim, taboric.

Chipul Preasfintei este redat aici, poate in cel mai fericit caz al traditiei paleologice, ca o
insumare de lumini, de virtuti, de haruri, de raze ale Soarelui cel neapus Care Și-a pus pecetea
pe fiinta Fecioarei, din care Și-a luat trup, si Care straluceste din adânc. Prin toate acestea s-a
incercat, si s-a reusit sa se transpuna cu ajutorul culorilor plinatatea harului si lipsa de pacate
personale ale Fecioarei.

Ochii Ei, de sub genele arcuite, sunt meditativi, care, desi privesc cu iubire pe toti oamenii,
ajung sa intrezareasca sabia care va treceprin sufletul Ei: Golgota Fiului Ei, Preaiubit. El nu
este cu totul iesit din fiinta Ei: „A fost in Ea si afara de Ea si ramâne in Ea si dupa ce s-a
nascut”. Totul este dumnezeiesc in aceasta icoana, orice senzualitate lipseste cu desavarsire.
Precurata, Fecioara si Mamă, este aici imaginea Bisericii care poarta in Ea mantuirea tuturor
inca in asteptare, Ea este marturia si contemplarea Învierii prin Cruce. Ea este prima făptura
mântuită si deci povățuitoarea noastra spre mântuire.

Privind Chipul Fecioarei in ansamblu, blandetea Ei te patrunde si-ti da duh nou, smerenia
Ei te smereste si te obliga sa lasi ochii sufletului sa I se roage, sa O privească, iar pe cei
trupesti sa-i cobori. Ea este un lift divin, care te duce pana la poarta paradisului ceresc si te
intra in el. Centrul dogmatic al icoanei este Hristos, Emanuel, Care a trecut prin „Poarta cea
inchisa” (Iezechiel 44,2).
 Chipul Mântuitorului

Cel dintâi sentiment pe care îl traiesti, cand privesti imaginea Creatorului in chip de prunc,
este acela al iubirii care te cuprinde si te invita sa-L imbratisezi, datorita cucerniciei Sale pe
cat de simple pe atat si de hotarâtoare. Se poate spune ce este poate cel mai frumos chip al
Său intâlnit, cel putin in iconele de acest tip din perioada respectiva paleologa.

Apare ca copil si, in acelasi timp matur, inconjurat de aureola imprimata de Crucecu
inscrisul O W H ce inseamna „Cel ce este”, prin care se scoate in evidenta intelepciunea Sa
divina si aseitatea Sa, existenta prin Sine si de la Sine. Fața realizata in aceeasi maniera si cu
aceleasi culori ca in cazul chipului Mamei Sale este de o gingasie nemaîntâlnită si in acelasi
timp , hotărâre: cu sprâncene arcuite si ochi mari si rotunzi fixeazza pe orice privitor, parul
Lui este de culoarea grâului deja copt, sugerânt textul liturgic despre Sine ca fiind Pâinea
vietii, care s-a coborat din cer (Ioan 6, 35 si 41). Modul in care sunt redate cutele si drapajul
hytonului de culoare inchisa si a hymationului de o nuanta liliachie a alunelor, din care rasar
ca niste sori cu raze de lumina din directii diferite, luminand suprafetele dintre cute,
dovedeste, ca si in cazul fețelor, calitati care scoate in evidenta atribute divinitatii Pruncului.
Pergamentul din mâna stângă, pecetluit la cele doua capete, simbolizeaza invatatura celor
doua testamente implinita in persoana lui Hristos.

Frontalitatea plina de maretie si demnitate, in care Îl vedem pe Emanuel, este in stare sa-l
schimbe pe om, in orice stare s-ar afla. El ne priveste si ne urmareste din toate partile si din
toate timpurile, fiind atemporal, aspatial si mai ales, omniprezent. De aia s-a spus ca icoana
ortodoxa este ochiul lui Dumnezeu deschis spre lume.

COMPARAREA ICOANEI DE LA NEAMȚ CU ALTE OPERE DE EPOCĂ PALEOLOGĂ

Hodighitria cu Pruncul din Monastirea Hilandar – Athos.

Este pictata pe o singura fata, exista o asemănare in ceea ce priveste modul de tratare in
special a fetelor, in care intalnim o neîncetată tendință de a transfera volumul in imagine prin
mijlocirea unei anumite profunzimi, de a face loc naturalului, dar fara a elabora un
naturalism, tocmai datorita doctrinei isihaste, care nu era o invatatura noua, dar acum
incepuse sa se formuleze in scris.

Prin urmare, aceste doua icoane au fetele tratatein acest spirit si maniera: umanul „realist”
inundat de energiile necreate ale harului divin. Se poate citi cu usurinta in ele volumetria si
profunzimea realizata prin folosirea culorilor reci si calde, de la inchis la deschis pe ocru.
Ochii sunt identici, pictati in aceleasi culori, doar ca au impreuna cu capul si corpul o alta
miscare, din cauza ca Fecioara Îl tine in mâna dreapta pe Prunc.

Hodighitria cu Răstignirea pe verso din Muzeul National din Ohrida. (94x64 cm)

Majoritatea istoricilor enunta ca : „Aceasta icoana este o capodopera a picturii bizantine”

din ultimele decenii ale secolului al XIII-lea. Aceasta se poate compara cu cea de la Neamt in:
are indoitura principala tot pe linia nasului, este aproape de aceeasi culoare; basmaua de sub
maforion; modelajul fetei severe este superficial, parca neterminat, ceea ce presupune o
restaurare nepriceputa de pe la inceputul secolului XX, la care s-a distrus finisajul. Pozitia
Pruncului este aceeasi frontala si binecuvântând, vestimentatia este tratata cu blicuri obisnuite
si nu prin hașururi; cromatica hainelor este diferita.

În ansamblu, aceasta icoana se identifica aproape cu cea de la Neamt in ceea ce priveste

tipul, asezarea in pagina si desenul, dar este mult mai severa si austera, cu fizionomia sumar
tratata si cu o tristete adâncă.

Hodighitria de la Rodos, il are pe Sfantul Nicolae pe verso (115x69 cm)

Este de acelasi tip clasic, si asemanarile cromatice sunt si mai evidente, dar sunt si anumite
deosebiri : maforionul este putin mai deschis, hytonul si hymaticonul lui Iisus, dominate de
linii de lumina dese, nu discrete ca in cazul nostru, bate spre nuante de ocru; fata Maicii
Domnului e mai alungita, fiind realizata cu o carnatie mai galbuie cu blicuri mai putin
vizibile, in maniera icoanei de la Neamt; ochii au cearcăne identice, dar sunt lipsiti de
profunzimea si semirealismul din cazul nostru; ambelor fețe din icoana de la Rodos le lipseste
transparenta si profunzimea; fizionomia lui Iisus este acceasi, doar ca fata e mai alungita,
gura mai mare cu blicuriin conturul ochilor.

In ansamblu, aceasta icoana, caracterizata ca fiind o extraordinara lucrare de arta

bisericeasca, si o grandoare monumentala a figurilor, totusi degaja un aer provincial al
chipurilor, putin mai naiva in comparatie cu distinsa Împărăteasă depictata pe icoana de la
Neamț.
 CONCLUZIE

In urma celor relatate mai sus, putem conchide ca faimoasa noastra icoana de la Neamț,
se incadreaza intre icoanele bizantine, procesionale, bilaterale, care au avut cea mai mare
raspandire in perioada sf. Sec. al XIII –lea si inceputul celui de-al XV-lea, cand Hodighitria
atinge apogeul veneratiei sale- la toate monastirile si bisericile din capitala bizantina, mai ales
la cele imperiale si patriarhale.

Icoana a fost probabil pictata de un iconograf teolog-monah, in una din monastirile

constantinopolitane, poate in cea care se numeste Monastirea Mangane, sau in alt loc, in
perioada sfarsitului secolului al XIII –lea si inceputul secolului al XIV-lea.

Din aceasta monastire a fost daruita lui Alexandru cel Bun, poate pe la 1401, in timpul
patriarhului Matei (1397-1403) si a imparatului Ioan VII Paleologul (1399-1403), ca o replica
la darurile trimise de domnul Moldovei, prin protopopul Petru, numit in 1395 exarh al
Moldovei de patriarhul Antonie IV, in scopul ridicarii anatemei si recunoasterii Mitropoliei
Moldovei.

Frumusetea teologica nedespartita de cea estetica, este aceea care ne farmeca si ne sfinteste
privirile pana astazi, care zic eu ca inca va juca un rol hotarâtor pentru generatiile ce vor sa
vina dupa noi, ca un leac psiho-somatic a oamenilor zilelor noastre.

Asadar, cu ajutorul si inspiratia lui Dumnezeu si a Preacuratei Sale Maici, artistul anonim,
de un talent genial, a realizat, intr-adevar o capodopera iconografica ce strabate timpul cu
sublimitatea si actualitatea ei.
 BIBLIOGRAFIE

1. Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic, Bucuresti, 2008.

2. Ioan I. Rămureanu, Cinstirea sfintelor icoane in primele trei secole, in „Studii Teologice”,
XVIII,1971
3. Theodor Lectorul, PG, LXXXVI, I, col 165; N. Leclercq, Iconographie, in „Dictionnaire d
Archeologie Chretienne et de Liturgie”, Paris, 1926.
4. N.P. Kondakov, Ikonografia Bogomateri
5. Viktor Lazarev, Istoria picturii bizantine, vol. I, trad de Florin Chirițescu, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1980
6. Comisia Română de studiu si Istoria Crestinismului, Cinstirea Sfintelor Icoane in Ortodoxie,
Trinitas, 2008
7. Egon Sendler, Les icones byzantines de la Mere de Dieu, Collection Christus No. 78, Paris,
1992
8. B. De Khitrovo, Itineraires russes en Orient, Geneva, 1889
9. I. D. Stefanescu, L evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie depuis les
origines jusqu au XIX siecle, preface de Charles Diehl – texte vol. I, Paris,1928