Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ingrijiri Paliative Curs 1
Ingrijiri Paliative Curs 1
INGRIJIRI PALIATIVE
Definitii
Ingrijirea paliativa este ingrijirea activa si totala acordata pacientilor care sunt confruntati cu
problemele asociate unei boli amenintatoare de viata si care are ca scop imbunatatirea calitatii vietii
bolnavilor si a familiilor acestora,prin prevenirea si inlaturarea suferintei.
Î.P. sunt îngrijiri care ameliorează QOL a pacienţilor şi a familiilor lor, care trebuie să facă faţă
problemelor pe care le ridică o boală evolutivă. Această abordare se referă la prevenirea şi alinarea
suferinţelor, graţie unei identificări precoce, unei evaluări riguroase şi unui tratament eficace al durerii şi al
oricărei alte probleme, fizice, psihosociale şi spirituale.
Îngrijirea Paliativă
“Studiul şi managementul pacienţilor cu boală activă, progresivă, foarte avansată, în care prognosticul
este limitat şi focalizarea se face pe calitatea vieţii”.
Beneficiarii
Pacienti cu boli progresive maligne sau non-maligne care produc disconfort, limiteaza activitatea
zilnica şi au un prognostic rezervat.
Populatia de pacienti vizata include:
Copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de sustinere a
vietii sau ingrijire de lunga durata pentru realizarea activitatii cotidiene.
Copii sau adulti cu boala terminala
Copii sau adulti cu boli acute severe care ameninta viata (traumatisme severe, leucemii acute,
accidente vasculare) unde vindecarea este un scop realist, dar boala insasi sau tratamentele asociate aduc cu
sine o suferinta semnificativa.
Copii sau adulti cu boli cronice progresive (cancer, boala vasculara periferica, insuficiente renale sau
hepatice, boli cardiace sau pulmonare avansate, boli degenerative neurologice).
Copii sau adulti cu sechele care limiteaza speranta de viata, rezultate in urma unor accidente sau
traumatisme severe.
1.Abordarea paliativa prin servicii ne-specializate de ingrijire paliativa. Ea este acordata de personal medical cu
o pregatire minima in ingrijiri paliative - medici de familie, spital, as.medicale, care au in afara pregatirii de
baza, un curs introductiv de 40 ore in ingrijire paliativa.
Unitati specializate de ingrijire paliativa (Hospice) - imbina rigorile unei unitati spitalicesti cu paturi cu
ambientul familial, apropiat de cel casnic, si ofera asistenta complexa pacientilor eligibili.
Sectii cu paturi de ingrijiri paliative
Ingrijire paliativa la domiciliu
Centre de zi
Ambulatorii de ingrijire paliativa
Echipe mobile specializate de ingrijiri paliative in cadrul spitalului
Echipa interdisciplinara
Pot fi o parte a sistemului public de sanatate, organizatii neguvernamentale, sau alte unitati private cu
obiect de activitate medical.
Finantarea serviciilor de ingrijire paliativa:
Case de Asigurari
Programul national de ingrijiri paliative
Autoritati locale
Donatii, sponsorizari
Autofinantare in conditiile legii.
Nu îşi propune să grăbească, dar nici să amâne moartea, ce este privită ca un proces normal mai
curând decât un fenomen biomedical.
Tratează durerea şi alte simptome.
Oferă asistenţă şi susţinere pacientului, în manieră constructivă integreând aspectele psiho-sociale si
spirituale in ingrijirea pacientului
Oferă un sistem de susţinere pentru a ajuta oamenii în suferinţă să rămână cât mai activi şi creativi
posibil, până în momentul morţii.
Oferă un sistem de susţinere a familiilor şi prietenilor în cursul suferinţei, şi ulterior, al doliului.
Utilizeaza o echipa interdisciplinara pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului si familiei
Se aplică precoce în evoluţia bolii, în conjuncţie cu alte tratamente care privesc prelungirea vieţii, ca de ex.
chimioterapia sau radioterapia, incluzând explorările necesare pentru a înţelege mai bine şi pentru a aborda
mai adaptat complicaţiile
Obiectivele îngrijirii de Hospice
Principalul obiectiv este tratamentul simptomatic, combaterea suferinţei, ameliorarea calităţii vieţii,
atât a pacientului cât şi a familiei sale, aceasta presupunând acţiuni în 4 direcţii: fizic, emoţional, spiritual şi
social.
Îngrijirile stării terminale sunt multilaterale, dar se concentrează pe controlul medical al simptomelor şi
semnelor fizice, elementele principale fiind:
– necesitatea combaterii optime a durerii
– combaterea altor simptome cauzatoare de disconfort şi suferinţă
– aplicarea îngrijirilor de către medici şi personal sanitar antrenat care manifestă o atitudine pozitivă
pentru îngrijirea paliativă
– respectul pentru dorinţele pacientului
– relaţia de încredere şi comunicare deschisă între medic–pacient–familie, ce permite depăşirea
anxietăţii şi pregăteşte familia şi pacientul pentru deces
Oferă cunoştinţe şi expertiză în controlul simptomelor asociate stadiilor avansate de cancer şi recunoaşterea
faptului că acestea (ex.: durerea) prezintă, pe lângă componenta fizică, şi una socială, psihologică şi spirituală.
Recunoaşterea unui rol educaţional şi de cercetare.
Îngrijirea este centrată pe asistenţa pacientului la domiciliu, dar include şi servicii de îngrijire de zi sau
ambulatorii sau servicii de asistenţă în caz de doliu/suferinţă.
Asistenţa este administrată în sistem multidisciplinar, incluzând medici specializaţi în îngrijiri paliative,
asistente (nurse), asistenţi sociali, terapeuţi ocupaţionali, asistenţi spirituali şi psihoterapeuţi.
Chiar şi la începutul secolului XXI, circa 1/2 din pacienţii diagnosticaţi cu cancer vor deceda datorită
bolii în decurs de câţiva ani.
Datele statistice nu explică în totalitate aspectele reale ale bolii şi consecinţele pentru individul care
trăieşte cu cancer, familia şi prietenii săi.
Când boala malignă atinge stadiul terminal, scopul tratamentului încetează să mai fie vindecarea sau
prelungirea supravieţuirii.
În această perioadă stresantă şi dificilă, terapeuţii trebuie să-şi continue eforturile pentru a trata
suferinţa pacientului şi a combate simptomele principale.
Durerea
Durerea continuă să rămână simptomul dominant, cauzator de teamă şi de multe ori subtratat la
pacienţii cu cancer în stadii finale, la care prezintă numeroase dimensiuni şi este adesea descrisă ca „durere
totală”.
Tratarea durerii în stadiile terminale presupune:
– Evaluarea permanentă a medicaţiei şi modificarea acesteia indiferent de doze, până la obţinerea dispariţiei
ei necondiţionate, prin utilizarea scalei OMS de tratament antalgic.
– Morfina este cel mai puternic opioid de elecţie, şi trebuie administrată până la calmarea totală a durerii.
– Doza optimă este considerată aceea care contribuie la calmarea completă a durerii, cu cele mai reduse
efecte secundare.
Alte simptome din stările terminale vor fi tratate pe măsură ce survin, ţinând cont în permanenţă că
principalul scop este promovarea confortului pacientului şi nu ameliorarea supravieţuirii / vindecarea.
Simptomele trebuie evaluate şi tratate rapid, intervenţiile optime fiind cele care prezintă un impact
minim asupra calităţii vieţii.
Se vor evita acele măsuri care nu sunt neapărat necesare, scad confortul pacientului şi pot contribui fie
la creşterea suferinţei acestuia, fie la grăbirea evoluţiei nefavorabile.
Se contraindică unele măsuri ale medicinei tradiţionale, analizele de laborator şi explorările inutile, ca
şi monitorizarea permanentă a semnelor vitale.
Hidratarea Şi Nutriţia
Refuzul total al pacientului de a mânca şi a bea este un stadiu firesc al stării terminale.
Foamea rareori este o sursă de disconfort!
La cererea familiei, terapeutul tinde să instituie măsuri de hidratare I.V. sau să instaleze o sondă de
nutriţie enterală – nu este necesară (nu prelungeşte supravieţuirea, nu ameliorează starea de nutriţie şi
pierderea ponderală şi nu face pacientul să se simtă mai puternic; de asemenea, au ca efect creşterea
distanţei emoţionale faţă de familie)
Deshidratarea în starea terminală scade secreţiile pulmonare şi creşte dispneea, scade debitului urinar
cu diminuarea incontinenţei, şi minimalizează posibilitatea apariţiei vomismentelor.
Hidratarea prin metode artificiale determină disconfort şi se va utiliza numai când pacientul se plânge
de sete şi nu este capabil să bea.
Se evită tehnicile invazive, cum ar fi nutriţia parenterală totală (NPT), şi administrarea parenterală a
medicaţiei; se va prefera o perfuzie S.C. lentă de suplimentare nutriţională (hipodermocliza), care combate
deshidratarea.
Se va promova pe cât posibil nutriţia orală, însă pacientul nu va fi forţat să mănânce; alimentarea
forţată poate accentua senzaţia de greaţă sau creşte riscul de aspiraţie.
Se indică controlul secreţiei salivare etc. – scopolamina (30-60 mg I.V./S.C.), sau hioscina hidrobromid
(400-800 mg).
Igiena cavităţii bucale şi umectarea periodică a mucoasei, cu seringa, diminuă senzaţia de sete şi
senzaţiile neplăcute locale.
Anorexia finală nu va fi combătută prin tentative de alimentaţie forţată; nici o medicaţie disponibilă
actual nu este eficace în combaterea acesteia.
«Pacientul nu moare pentru că nu mănâncă, ci nu mănâncă pentru că moare»
Familia necesită un contact strâns şi comunicare cu medicul şi personalul de îngrijire atunci când
sfârşitul pacientului este aproape.
Terapeuţii trebuie să îndrume familia prin momentul dificil pe care membrii familiei îl parcurg, cu
empatie şi înţelepciunea experienţei.
Fiecare experienţă de moarte este unică, individualizată, şi poate afecta comportamentul personalului
medical de îngrijire.
Cea mai frecventă întrebare care i se pune oncologului înaintea morţii este: „Cât timp mai are de trăit
pacientul?”
Cel mai bun răspuns este explicarea în termeni simpli a semnificaţiei fiecărui semn care apare
(modificările respiratorii, modificarea culorii pielii, slăbirea pulsului, starea de somnolenţă etc.), care poate
ajuta şi ghida familia în decizia asupra timpului de petrecut împreună cu pacientul şi a dorinţei de a-şi lua
rămas-bun.
Cel mai important indice al fazei terminale este rata de deteriorare clinică.
Concluzii