6.

Sinteza de hormoni
Fibroblastele interstitiale din corticala renala sintetizeazà eritropoietina necesarà formárii
de hemati. Cantitati mici de eritropoietina sunt produse si de. celulele perisinusoidale din
ficat, cu predominanta eritropoietinei. hepatice in perioada fetala si neonatala si a celei
renale in viata adulta. Enzima renina, produsa de celulele aparatului juxtaglomerular,
participá la reglarea presiunii sanguine si a concentratiei plasmatice a sodiului. In cortexul
renal si ficat, vitamina D, este activat, actionand apoi ca un
"hormon" ce regleazà echilibrul calciului.
indeplinirea acestor functii se face prin activitati specifice ale segmentelor nefronilor. In
formarea urine, au loc procese de filtrare glomerular a sângelui, reabsorbtie a unor
componente si secrete a altora.
Procesul de formare a urine se desfasoarà in mai multe etape:
a. Ultrafiltrarea glomerulara
Este procesul de trecere a plasmei sanguine (cu exceptia proteinelor) prin membrana
filtranta, in tubul urinifer, unde constituie urina primara (ultrafiltratul glomerular).
Filtrarea glomerular este un proces fizic selectiv si pasiv, care se realizeazà prin difuzie.
Procesul este determinat de presiunea manifestata la nivelul membrane filtrate. Presiumea
sângelui din capilarul glomerular are valoare mai mare decat in celelalte capilare, motiv
pentru care procesul de filtrare are loc pe toata lungimea capilarului, spre deosebire de
restul capilarelor din tesuturi, unde filtrarea are loc la nivelul capâtului arterial al
capilarului tisular.
Selectivitatea filtrârii glomerulare este data de greutatea moleculará a substantelor
solubile in plasma si de incárcarea lor electrica. Electrolitii, având molecula mica, vor
trece prin difuzie prin membrana filtrantã.
Rata filträrii glomerulare (REG) este de 125 ml/minut si de 180 litri/24 ore pentru ambii
rinichi. Rezulta ca lichidul extracelular este in totalitate filtrat de 12-16 ori zilnic.
RFG este influientata de presiunea sângelui si de fluxul renal, care sunt controlate de
mecanismele renale de reglare. Astfel, se realizeazà un echilibru intre debitul urinar prin
nefron si fluxul sanguin prin capilarele glomerulare. Ultrafiltratul are constitutia plasmei
deproteinizate.
Urina primara de la nivelul capsulei Bowman trece in sistemul tubular al nefronului unde
suferá procese de reabsorbrie si secretie tubular. Acestea sunt procese selective, care au
loc in proportii diferite de-a lungul tubului urinifer. Ele se petrec in sensuri diferite si se
realizeaza prin schimbul de substante dintre urina primarà din tubul urinifer si sângele din
capilarele peritubulare. Cele dous procese au loc prin mecanisme de transport activ si
pasiv.
b. Reabsorbtia tubular
Este procesul de trecere a nor constituenti ai urinei primare (substante utile organismului)
din tubul urinifer in capilarele sanguine peritubulare.
D.p.d.v. cantitativ, cea mai mare parte a reabsorbiei are loc la nivelul tubului contort
proximal si reprezinta 2/3 din cantitatea de ultrafiltrat (reabsorbie obligatorie). Cealalta
treime se reabsoarbe facultativ si dependent de actinea hormonilor la nivelul tubului
contort distal.
c. Secretia tubular
Constã in trecerea substantelor din capilarele sanguine peritubulare în lumenul tubular.
Secretia tubular se realizeaza prin transport activ pentru: K*, H*, acid uric, medicamente
(ex. penicilina) si coloranti, iar prin transport pasiv pentru: amoniac si uree.
H° se secreta continuu, la nivelul intregului tub urinifer, secretia maxima având loc in tucul
colector.
K* este secretat la nivelul TCD si al tubului colector. Secretia activa de H* si K* este
importanta pentru mentinerea concentratiei acestor ioni in limite fiziologice.
Amoniacul se secreta pasiv, pe toatà lungimea tubului urinifer, dar in proportie mai mare in
TCD, aspect important pentru mentinerea echilibrului acido-bazic. Amoniacul se elimina
din organism sub forma de clorura de amoniu. Sursa principala de amoniac este glutamina,
sintetizatã de celulele hepatice din acid glutamic, care hoxeaza amoniacul. Glutamina
eliberata de ficat in sânge, ajunge la rinichi, unde este scindatà in amoniac, eliminat prin
urina, si acid glutamic, care ajunge la ficat prin artera hepatica.
in urma proceselor de reabsorbtie si secretie tubulara, cantitatea de urina scade la 1,5
litri/24 h, iar concentratia creste, rezultând urina finalã.
COMPOZITIA URINEI
Urina este o solutie heterogenã, ce contine sáruri din plasma sanguina, diverse substante
pâtrunse accidental in organism, apà
- 95%, Na* - 0,35%, CI - 0,6%, uree - 2%, acid uric - 0,005% si alti cataboliti - 0,115%. Poate
contine medicamente care se excretà renal, iar in anumite patologii enzime, hormoni
(inclusiv la femeile însârcinate!), vitamine, hematii si leucocite.
in conditii fiziologice are culoarea galben - citrin (se modifica si in functie de alimentatie!).
Densitatea urine variazà intre 1015 si 1030 (se poate modifica in anumite stâri patologice).
Urina are un pH slab acid - 5-8.
ELIMINAREA URINEI
Urina format este eliminatã prin caile urinare: calice mici si mari, pelvis renal (bazinet),
uretere, vezica urinara si uretra.
Mictiunea este procesul de eliminare a urinei. Din canalele colectoare, urina trece în
calice, apoi în bazinet si uretere.
Transportul urinei prin uretere se desfâsoarà prin miscâri peristaltice. Peristaltismul este
influentat de SNV. Simpaticul inhiba motilitatea ureterelor, iar parasimpaticul o
accentueazã.
La locul de vârsare in vezica urinarà se afla câte o valva. Pâna la un continut de 400 cm' de
urinã, presiunea exercitata de peretele vezical asupra continutului râmâne constant. Când
cantitatea de lichid depaseste 400 cm', presiunea intravezicala creste Cresterea presiunii,
determinata de distensie, stimuleazà receptorii din peretele vezical si impulsurile sunt
conduse prin fibrele senzitive parasimpatice la centrii nervosi medulari ai mictiunii (SI-S3),
declansând reflex, pe cale eferenta parasimpatica (nervii pelvici), relaxarea sfincterului
vezical intern si contractia muschiului, deci mictiunea reflexa