Proiect realizat de

Iacoban Oana si
BRONSIOLITA SI
Cretu Mihai
BRONHOPNEUMONIILE
AMG III Gr. D
 CE ESTE BRONSIOLITA?

• Bronsiolita ii afecteaza in special pe bebelusi si pe copiii mici. In cazul lor, spre deosebire de adulti sau de copiii mai mari, caile respiratorii sunt mici si exista un
risc mai mare ca acestea sa se poata bloca. Bronsiolita apare cel mai adesea pana la varsta de doi ani, insa se manifesta cel mai frecvent la copiii cu varsta
cuprinsa intre aproximativ trei si sase luni.
BRONSIOLITA LA COPII CAUZE SI FACTORI DE RISC

• Bronsiolita este catalogata de specialisti ca fiind o infectie virala. Virusul

sincitial respirator este cel mai des intalnit, insa infectia poate sa fie si
consecinta infectarii cu adenovirus sau cu virusuri paragripale. Virusul
sincitial respirator afecteaza si inflameaza mucoasa de la nivelul cailor
respiratorii inferioare, putand sa genereze dificultati de respiratie.

• In unele situatii, inflamatia poate duce chiar la insuficienta respiratorie.

Virusul se transmite pe calea aerului, dar si prin folosirea la comun a
unor obiecte contaminate – asa cum sunt jucariile. In egala masura,
virusul poate sa se transmita si prin contactul direct, ca de exemplu
strangere de mana sau imbratisare.

• Copiii nascuti prematur sunt cel mai adesea afectati de bronsiolita. De

asemenea, printre factorii de risc ce pot declansa bronsiolita se numara si
problemele de inima sau de sistem imunitar ale copiilor. Copiii care
petrec mai mult timp la gradinita sau la cresa sunt mai expusi infectiilor
virale, la fel si nou – nascutii care au probleme respiratorii. Virusul poate
sa intre in organism atat pe cale orala, cat si pe la nivelul ochilor sau prin
nas. Atunci cand o persoana infectata tuseste sau stranuta, oricine se afla
in preajma risca sa se infecteze.

•
 TABLOUL CLINIC IN BRONSIOLITA

• Debutul este precedat în perioada de incubatie (2-5 zile) de prodrom -

agitatie psiho-motorie, diminuarea apetitului, rinoree, tuse, eventual
febra.

• Ulterior (in 2-5 zie), infecţia cu VSR progreseaza spre tractul respirator
inferior: cu accentuarea tusei (care devine spastica, cu caracter
spasmodic)

• Treptat apar semne clinice de insuficienta respiratorie acuta: tahipnee

(peste 50-60 respiratii/minut), wheezing, tahicardie, tiraj intercostal şi
subcostal, batai ale aripioarelor nazale

• Ex. clinic al aparatului respirator: torace bombat, hipersonoritate la

percutie, murmur vezicular diminuat sau abolit-semn de obstructie
bronsiolara severa, expir prelungit, raluri bronsice şi uneori raluri
subcrepitante şi chiar crepitantefine. Ficatul şi splina sunt coborate
datorita emfizemului obstructiv generalizat, ceea ce poate conduce la
diagnosticul eronat de insuficienta cardiaca congestiva
 DIAGNOSTIC PARACLINIC - INVESTIGAŢIILE PARACLINICE ÎN BRONŞIOLITA ACUTĂ LA COPIL

Investigaţiile paraclinice în bronşiolita acută la copil

• hemograma (neutrofilia, limfopenia sugerează etiologia bacteriană a bolii)

• radiografia cutiei toracice

• pulsoximetria se efectuează la orice copil cu tahipnee sau semne de hipoxie

• gazele sanguine

• analiza biochimică a sîngelui (ionograma serică - în formele severe de boală pentru

Diagnosticarea sindromului de secreţie inadecvată de ADH

• examenul virusologic specific

• examenul serologic specific

 DIAGNOSTIC DIFERENTIAL BRONSIOLITA

• ALTE AFECȚIUNI ÎNSOȚITE DE DISPNEE:

- dispnee inspiratorie: epiglotita, laringita acută subglotică, abcesul retrofaringian;

- dispnee mixtă: bronhopneumonie;

- dispnee expiratorie prelungită cu sau fară exacerbări intermitente: displazia bronho-pulmonară, anomalii vasculare de arc aortic, mucoviscidoză, deficit de alfa1
antitripsină, malformații cardiace congenitale, boală de reflux gastroesofagian, mase mediastinale (tumori, adenopatii), bronșiectazie, diskinezie ciliară,
deficit de IgA secretor.

- Primul episod de bronșiolită acută este dificil de diferențiat de o criză de astm bronșic precipitat de o infecție.

- Pledează pentru diagnosticul de astm bronșic: repetabilitatea crizelor, terenul atopic, creșterea IgE totale, răspunsul favorabil și prompt la medicația
bronhodilatatoare

- Rx. pulmonară: emfizem pulmonar generalizat obstructiv = hiperclaritate bazal si retrosternal, largirea spatiilor intercostale, cresterea diametrului antero-
posterior toracic, diafragmul coborat, desen pulmonar intarit. Se mai observa bule de emfizem sau atelectazie, reactii pleurale minime, pneumotorax sau
pneumomediastin.

•
 COMPLICATII

• Bronsiolita este o infectie respiratorie care poate sa evolueze catre suprainfectare. In aceasta
situatie, este necesar ca pacientului sa i se administreze antibiotic. In situatia in care boala nu
este diagnosticata la timp si nu se administreaza tratamentul corespunzator, bronsiolita se
poate agrava in cazul sugarilor. Suprainfectarea bacteriana ar putea sa genereze pneumonie
sau bronhopneumonie.

• Se poate ajunge ca cel mic sa aiba convulsii febrile si sa sufere din cauza sindromului de
deshidratare acuta. De asemenea, se poate ajunge la acidoza metabolica, adica la cresterea
nivelului de dioxid de carbon din sange. In general, evolutia este una favorabila. Cu toate
acestea, exista si cazuri in care sugarul are un organism predispus la bronsiolite repetate. In
aceste situatii, copilul dezvolta un sindrom de hipersensibilitate bronsica, sindrom care poate
fi asociat ulterior astmului bronsic.

• apnee • suprainfecţie bacteriană pulmonară • infecţie bacteriană serioasă extrapulmonară • otită

medie • tahicardie supraventriculară • pneumotorace • secreţie inadecvată de ADH •
insuficienţă respiratorie • bronşite obstructive recurente • astm bronşic

•
 TRATAMENT - STRATEGIA TERAPEUTICĂ

• Strategia terapeutică în bronşiolita acută poartă caracter suportiv şi este

îndreptată la asigurarea stabilităţii clinice, corecţia insuficienţei
respiratorii, oxigenoterapia şi prevenirea deshidratării pacientului.
Programul terapeutic este determinat de asigurarea unor măsuri
generale de îngrijire şi susţinere a copilului.

•
 TRATAMENT - MĂSURI GENERALE

• Măsuri generale. Pacienţii cu bronşiolita acută vor fi izolaţi în saloane aparte, pentru reducerea riscului de infectare a RS-virusului. Dietă conform vârstei, bogată
în vitamine, calorică, ceaiuri calde, poziţia pacientului în decubit dorsal cu trunchiul ridicat.

•
 • Sanarea căilor respiratorii: asigurarea permeabilităţii cavităţii nazale prin administrarea
picăturilor nazale saline, în unele cazuri decongestionate; aspiraţia secreţiilor nazale cu
TRATAMENT: SANAREA CĂILOR pompă specială. Kinetoterapia nu este folosită în stadiul acut al bolii, dar poate fi o metodă
RESPIRATORII opţională în cazul atelectaziilor segmentare şi subsegmentare, în obstrucţia bronhiilor cu
dopuri de mucus vâscos

•
 TRATAMENT – REGIM HIDRIC

• Regim optimizat la gradul de deshidratare produsă prin perspiraţie insensibilă (febră, tahipnee,
transpiraţie) – prioritate la lichide orale (rehidron), administrate în volume mici şi la intervale
frecvente (fiecare 2-3 ore), dacă nu se produce tahipnee. În cazul survenirii oboselii,
tahipneei se utilizează alte căi de rehidratare: administrarea lichidelor prin sondă
nasogastrică, perfuzii intravenoase Sol.NaCl 0,9%, Dextroză (îndeosebi la copii cu FR >60-
70/min şi respiraţia nazală dificilă). Necesarul fiziologic: sugarii 120-150 ml/kg, copil 100-
110 ml/kg
 TRATAMENT - OXIGENOTERAPIA

• Oxigenul se administrează cu izoletă, cortul, mască sau canula nazală.

• Indicată la pacienții cu hipoxemie ( SpO2<95%) sau cu detresa

respiratorie; oxigenul umidificat se administrează pe canula nazală/
mască, iar debitul și concentrația se reglează astfel încât SpO2 să fie
>90%, fără a depăși 97-98%.
 TRATAMENT SIMPTOMATIC

• Restabilirea permeabilităţii căilor aeriene superioare, fluidificarea secreţiilor, jugularea sindromului febril, dacă este prezent.

• In cazul bronsiolitei acute, terapia tinteste simptomele pacientului.

• Pe parcursul bolii, se administreaza lichide pentru a preveni deshidratarea.

• Copilul trebuie izolat in casa pe perioada bolii.

• Il poate ajuta sa respire o perna in plus.

• Temperatura in camera trebuie sa fie de cel putin 20 de grade.

• Trebuie evitat contactul cu alte persoane bolnave.

• Se evita fumul, praful sau alte substante care pot fi iritante pentru caile respiratorii.

• Se poate face tratament cu aparatul cu aerosoli.

 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS AL BRONŞIOLITEI ACUTE LA COPII

BRONHODILATATOARE

• salbutamol (nu este recomandat de rutină)

• anticolinergice - ipratropiu bromid (nu este recomandat de rutină)

• epinefrină prin nebulizare (nu este recomandat de rutină)

•
 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS AL BRONŞIOLITEI ACUTE LA COPII

• antivirale (ribavirina*) (nu se recomandă de rutină)

• antibioterapia (nu se recomandă de rutină)

• clorura de sodiu în aerosoli (nu se recomandă de rutină)

• mucoliticele, antitusivele (nu au efect benefic, pot agrava sindromul bronhoobstructiv)

• Tratament cu preparate antivirale

• ribavirina (în cazul identificării etiologiei cu RS-virus)

• oseltamivir (în cazul identificării etiologiei cu virusului gripal H1N1)

•
 BRONHOPNEUMONIILE

• Definitie;
• Cauze si factori de risc;
• Diagnostic imagistic;
• Diagnistic clinic;
• Diagnostic paraclinic;
• Diagnostic diferential;
• Complicatii;
• Tratament.
 BRONHOPNEUMONIILE

• Bronhopneumonia sau pneumonia bronșică este o inflamație acută care afectează unul sau ambii lobi pulmonari. În cazuri severe, bronhopneumonia poate duce la
formarea unui abces pulmonar (buzunar plin de puroi într-o zonă focală). În plus, infecția se poate răspândi în spațiul pleural umplându-l cu un exudat, adică
un lichid asemănător puroiului rezultat din inflamație, această afecțiune fiind cunoscută și sub numele de empiem

SIMPTOMELE BRONHOPNEUMONIEI

• Pierderea poftei de mâncare

• Dificultate de respirație • Dureri de cap

• Dureri musculare • Ameţeală

• Tuse sânge
• Febră
• Greaţă
• Durere toracică care se agravează atunci când cineva tușește
• Vărsături
• Frisoane • Confuzie

• Transpiraţie
• Oboseală
•
 BRONHOPNEUMONIILE - CAUZE SI FACTORI DE RISC

• Cei mai afectați de bronhopneumonie sunt, în general, pacienții internați în spital pentru tratarea altor afecțiuni, deoarece aceștia au sistemul imunitar slăbit, dar și
pentru că bacteriile au căpătat rezistență la antibiotic.

• Risc cresut de bronhopneumonie au persoanele vârstnice (peste 65 de ani), dar și copiii foarte mici (până în 2 ani). Aceștia sunt expuși și complicațiilor cauzate de
această afecțiune respiratorie. Printre copiii sub cinci ani, bronhopneumonia este principala cauză de deces. Și persoanele care lucrează în spitale ori cele care
suferă de alte afecțiuni pulmonare sunt predispuse bronhopneumoniei.
 BRONHOPNEUMONIILE - CAUZE SI FACTORI DE RISC

• Trebuie reținut că bronhopneumonia este o infecție contagioasă. În mod normal, agenții patogeni se transmit atunci când o persoană bolnavă tușește sau strănută,
creând picături mici care se pot răspândi și infecta pe alții. După ce o persoană inhalează aceste picături care conțin agenți patogeni, acestea colonizează gâtul
(nazofaringe sau orofaringe), apoi ajung la alveolele pulmonare prin aspirație.
 BRONHOPNEUMONIILE - CAUZE SI FACTORI DE RISC

• Infecția apare atunci când cantitatea de agent patogen este suficient de mare sau sistemul imunitar al gazdei este afectat. Replicarea agentului patogen și a
factorilor săi de virulență - combinată cu răspunsul sistemului imunitar al gazdei - duc în cele din urmă la inflamarea și deteriorarea bronhiilor și a
parenchimului pulmonar.
 BRONHOPNEUMONIILE - DIAGNISTIC CLINIC

• În general, această afecțiune pulmonară este cauzată de o

bacterie care se răspândește prin tuse sau strănut.
Bacteriile care provoacă adesea bronhopneumonia sunt
stafilococul auriu, E. coli, Haemophilus influenza ori
Pseudomonas aeruginosa. Există și situații în care această
boală este cauzată de infecția cu un virus, însă acestea
sunt cazuri izolate
 BRONHOPNEUMONIILE - DIAGNOSTIC PARACLINIC

• hemograma (în infecţiile bacteriene leucocitoză >10x109/l, cu neutrofiloză,

devierea formulei leucocitare în stânga, majorarea VSH >20mm/oră.
În infecţiile atipice leucocitele în limitele normei, se atestă VSH accelerat)

• sumarul urinei, bacteriologia sputei, radiografia cutiei toracice

• pulsoximetria se efectuează la orice copil cu tahipnee sau semne de hipoxie

INVESTIGAŢII RECOMANDABILE

• spirograma, examenul serologic specific Mycoplasma pneumoniae,

Mycoplasma hominis, Chlamydia pneumoniae

•
 BRONHOPNEUMONIILE - DIAGNOSTIC IMAGISTIC

• Cu ajutorul bronhoscopului se poate arunca o privire mai

atentă asupra căilor respiratorii și se pot preleva
mostre de țesut pulmonar, verificând în același timp
infecția și alte afecțiuni pulmonare.

• Radiografie toracică sau tomografie computerizată:

Testele imagistice permit medicului să verifice semne
de infecție în interiorul plămânilor.
 DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL ÎN BRONHOPNEUMONIE

• Diagnosticul diferențial al bronhopneumoniei este procesul prin care medicul încearcă să identifice cauza simptomelor respiratorii și să distingă între
bronhopneumonie și alte afecțiuni pulmonare similare, cum ar fi pneumonie interstițială, tuberculoza sau edemul pulmonar.

• Pneumonie interstițială - Această afecțiune este o inflamație a țesutului pulmonar care se întinde între alveolele plămânilor. Pneumonia interstițială este adesea
cauzată de o infecție virală sau de expunerea la substanțe iritante, cum ar fi fumul de țigară. Simptomele pot include tuse seacă, dificultate în respirație,
oboseală și febră. În timp ce bronhopneumonia afectează bronhiile și plămânii, pneumonia interstițială afectează țesutul pulmonar și nu se limitează la anumite
segmente.
 DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL ÎN BRONHOPNEUMONIE

• Tuberculoza - Tuberculoza este o infecție bacteriană care afectează plămânii și poate provoca simptome similare cu bronhopneumonia, cum ar fi tusea, dificultatea
în respirație și febra. Cu toate acestea, tuberculoza poate fi suspectată mai mult în cazul pacienților cu istoric de expunere la tuberculoză sau cu imunitate
scăzută. În plus, radiografia toracică și testele de laborator pot ajuta la identificarea tuberculozei.
 DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL ÎN BRONHOPNEUMONIE

• Edem pulmonar - Edemul pulmonar este o afecțiune în care excesul de lichid se acumulează în plămâni, făcând dificilă respirația. Edemul pulmonar poate fi
cauzat de o serie de afecțiuni, cum ar fi insuficiența cardiacă congestivă sau sindromul de detresă respiratorie acută. Simptomele includ dificultăți în respirație,
tuse și senzația de sufocare. În timp ce edemul pulmonar poate fi observat mai ales la pacienții cu istoric de insuficiență cardiacă, bronhopneumonia poate fi
suspectată în cazul pacienților cu simptome respiratorii și radiografii toracice sugestive.
 BRONHOPNEUMONIILE - COMPLICATII

Pleurezie (revărsat pleural) – afecţiune inflamatorie a pleurei cu fenomene exudative

Etiologie: S.Aureus, H.Influenzae, S.Pneumoniae

Clasificarea: pleurezii serofibrinoase (cu lichid clar, transparent), pleurezii hemoragice, pleurezii purulente (empiem pleural), pleurezii cu eozinofile

• Semne funcţionale: durere toracică exacerbată de inspir profund, de tuse, de efort radiază în umăr, regiunea interscapulară, abdomen, tuse uscată, uneori chinuitoare

• Semne fizice: dispnee, tahipnee, inhibarea exursiilor costale, ortopnee, cianoză

• Palpare – diminuarea/abolirea vibraţiei locale

• Percuţie – matitate dură, lemnoasă sau submatitate

• Auscultaţie – diminuarea/abolirea murmului vezicular, frecătura pleurală (în debut), bronhofonie

• (Asociere cu pneumonie)

• Semne generale: febră, vomă, somnolenţă, distensie abdominală, ileus paralitic, scădere marcată în greutate cu stare gravă (maldigestie, malnutriţie, poliserozită,
poliartrită (boală sistemică inflamatorie)

•
 BRONHOPNEUMONIE - TRATAMENT

• Dacă bronhopneumonia a fost cauzată de o bacterie, medicul va prescrie antibiotice. În câteva zile, starea pacientului se va ameliora. Chiar și așa, tratamentul
trebuie terminat, pentru că altfel există riscul revenirii simptomelor, dar și riscul ca bacteria să capete rezistență la antibiotice. Antibioticele utilizate în
tratamentul bronhopneumoniei includ cefalosporine de prima și a treia generație, precum și antibiotice pe bază de penicilină. Terapia cu antibiotice durează de
obicei între 5-7 zile.

• Spitalizarea este recomandată doar în cazuri severe de bronhopneumonie, mai ales la persoanele de peste 65 de ani ori la copiii foarte mici. Internarea este necesară
și în cazul pacienților care suferă de afecțiuni respiratorii asociate, precum astmul ori cancerul pulmonar

• În general, pacientul care suferă de bronhopneumonie se va recupera în câteva săptămâni de la stabilirea diagnosticului. Tratamentul recoamandat de medic trebuie
urmat pentru reducerea riscului de apariție a unor complicații, precum abcesul pulmonar, acumularea de lichid la plămâni ori insuficiență respiratorie. Cu cât
pacientul se odihnește mai mult și are grijă de el mai atent, cu atât recuperarea va fi mai rapidă.

•
 BRONHOPNEUMONIE - TRATAMENT

• Procedura de tratament depinde de gravitatea afecțiunii. Persoanele care suferă de această afecțiune, dar nu au alte probleme de sănătate, se recuperează în decurs
de 1 până la 3 săptămâni.

• Formele ușoare de bronhopneumonie pot fi tratate acasă folosind o combinație de odihnă și medicamente. Cu toate acestea, formularele severe ar avea nevoie de o
intervenție medicală strictă. Dacă bronhopneumonia se datorează unei infecții bacteriene, medicul dumneavoastră ar trata-o folosind antibiotice [17] .
Asigurați-vă că finalizați cursul complet al medicamentului prescris

• Antibioticele nu funcționează pentru infecțiile virale. Pentru bronhopneumonia virală, medicul dumneavoastră vă poate prescrie un medicament antiviral [18] .

• Pentru persoanele care au bronhopneumonie fungică [19] , medicul dumneavoastră vă poate prescrie medicamente antifungice.

• În timpul recuperării, persoana ar trebui să se odihnească suficient și să bea multe lichide pentru a ajuta la subțierea mucusului și, la rândul său, la reducerea
disconfortului la tuse.
VA MULTUMIM!