1.

PRECIZATI CATEVA DINTRE TRĂSATURILE CARE INDIVIDUALIZEAZĂ LIMBA

ROMANĂ ÎNTRE CELELEATE LIMBI.
Câteva exemple din trăsăturile care individualizează limba română față de alte limbi:
Limba română este singura limbă romanică din familia indo-europeană care se vorbește
în Europa de Est. De aici putem intelege rudenia lingvistică cu celelalte limbi romanice:
spaniola, italiana sau franceza.
-- Limba română are un vocabular specific, influențat de istoria și cultura sa. Anumite
cuvinte au origini din latina, altele au fost împrumutate din alte limbi. Limbile se
deosebesc între ele prin diverse caracteristici fonetice, gramaticale, culturale și lexicale.
- Limba română are un sistem vocalic bogat, care include vocalele /a, ă, e, I, î, o, u/.
- Limba română utilizează africatele palatale,( sunete) precum “ț” și “d,” care nu sunt
prezente în toate limbile romanice.
- Are si un alfabet extins, care include litere cu diacritice precum “ă,” “â,” “ș,” și “ț.”
Aceste diacritice fiind specifice limbii române.
- Limba română folosește literele “î” și “â,” distincția dintre ele este importantă pentru
sensul cuvintelor.

1. Postpunerea articolului hotărât; conservarea genului neutru; păstrarea vocativului

în -e (ex: Doamne); extinderea întrebuințării conjunctivului pe seama regresului
înregistrat de infinitiv; construirea viitorului cu auxiliarul „a vrea”.

2.Transformarea în ș a dentalei s urmată de iot; tendința generală de a închide vocalele

neaccentuate sau în poziție nazală; rotacismul lui n intervocalic; modul particular de
organizare a genului neutru; sincretismul cazual; encliza articolului hotârăt; construcțiile
analitice de viitor; sistemul de numărare de la unsprezece la nouăsprezece.

3.Română primitivă, română comună, română primitivă comună, străromână,

protoromână, romanică balcanică, romanică dunăreană.

4. „Conservarea” latrinității limbii române în condițiile dezvoltării ei într-un mediu

neromanic se explică prin faptul că structura gramaticală, fiind partea cea mai stabilă a
unei limbi, este și cea mai rezistentă la pătrunderea elementelor noi. De asemenea,
vocabularul sau fondul principal de cuvinte, care este al doilea element al individualității
unei limbi, este, tot așa, rezistent la pătrunderea elementelor noi.

5. Vocala ă are mai multe origini: din a neaccentuat (cu excepția inițialei); din a
accentuat în poziție nazală; din e precedat de o labială; din e precedat de un r forte; din
e precedat de s, z, ș, j, ț și dz rostite dur în foarte multe graiuri; din o latinesc, în câteva
cuvinte cu valoare de instrumente gramaticale.
6. Vocala î are mai multe origini: din ă în poziție nazală; din e în poziție nazală; din I
precedat de un r forte; din I în poziție nazală; din u în poziție nazală;din o în poziție
nazală.

7.Diftongii ea și oa au mai multe origini: din e accentuat s-a diftongat în ea și o

accentuat în oa, când în silaba următoare apărea un ă sau un e; din contragerea lui e și
a inițial în hiat; în urma căderii lui ll (l geminat) din cuvintele latinești terminate în -ll+a; în
fonetică sintactică, prin contrageri de tipul pe-acolo, de-acolo, de-aici, de-aproape, de-
atunci, de-departe etc.

8. Africata c (cu semnul de la litera ă deasupra lui c) provine: din c+e, I; din t+e, I în hiat
cu o, u neaccentuați. Africata g (cu semnul de la litera ă deasupra lui g) provine: din g+e,
I; din j+o, u accentuați, care s-au consonantizat, devenind într-o primă fază g, apoi prin
fricatizare j; chiar și din d+j sau d+e în hiat cu o sau u, devenind g și apoi j.

9. Africata ț provine: din t+e, I; din t+ iu; din c+e, I în hiat cu a sau o, u.

10. Fricativa ș provine din s+e, I; vocala I a transformat consoana s în ș chiar și la

distanță, în grupurile consonantice st și sc.

11. Rotacismul este un fenomen sau o lege fonetică care constă în transformarea unei
consoane intervocalice în r. Exemple: salem>sare, gula>gură, salem>soare, gelum>ger.

12. Betacismul este fenomenul sau legea semantică ce constă în confuzia (în
pronunțare) a consoanelor b și v, respectiv înlocuirea lui v cu b. Exemple: cervus>cerb,
veteranus>beteranus(>beteran>betran>bătrân), alvina>albină, corvus>corb,
salvaticus>sălbatic.

13. Sincopa este un accident fonetic ce constă în dispariția unei vocale neaccentuate
(sau sunet) din interiorul unui cuvânt. Exemple: lucubrare>lucurare>lucra,
viridis>virdis>verde, oculus>oclus>ochi, directus>dirept>drept.

14. Metateza este un accident fonetic ce constă în schimbarea ordinii sunetelor (și a
silabelor) într-un cuvânt. Exemple: formosus>frumos, inter>între, super>spre,
integrum>întreg, pertundere>pătrundere.

15. Propagarea și anticiparea sunt accidente fonetice. Propagarea constă în

articularea unui sunet de două ori, prin repetarea caracteristicilor sale articulatorii.
Exemple: genuculum>genuchi>genunchi, minutus>mănut>mănunt>mărunt,
rănuchi>rănunchi>rărunchi. Anticiparea este articularea unui sunet cu anticipație, în
condițiile în care se mai articulează o dată, respectiv, o propagare în sens invers.
Exemple: lat. Panem>pâne – pluralul este pâni, aici producându-se anticiparea lui I,
creându-se diftongul îi, devenind pâini, singularul fiind pâine; lat. Canis>câne – pluralul
câni>câini (anticiparea lui i), devenind singularul câine, lat. Mane>mâne, producându-se
anticiparea lui I, devenind mâine.

16. Apocopa este un fenomen fonetic ce constă în dispariția unui sunet sau a unui grup
de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. Exemple: lupus>lupu>lup, caput>cap,
recens>rece, cantant>cântă, legem>lege.

17. Afereza și proteza sunt accidente fonetice. Afereza constă în suprimarea unui
sunet aflat la inițiala cuvântului/ la început de cuvânt. Exemple:
fossatum>fusatu>fsatu>sat, dvorba>vorbă, dvorniku>vornic, autumna>toamnă,
eradicare>arădicare>rădicare>ridica, extingere>stinge, expanticare>spinteca. Proteza
constă în adăugarea la începutul cuvântului a unui sunet. Exemple: adăugarea lui î –
mi>îmi, ți>îți, i>îi, l>îl, și>își, s>îs, armăsar>harmăsar, aripă>haripă.

18. O lege sau o regulă fonetică este o transformare care se aplică la toate cuvintele
care prezintă aceleași caracteristici fonetice. Rotacismul, betacismul și apocopa
consoanelor finale sunt exemple de legi fonetice care au acționat în evoluția limbii
române.

19. Limba oricărui popor este un produs istoric. Ea se naște și se dezvoltă în strânsă
legătură cu istoria poporului care a creat-o și o vorbește.

20. Româna comună sau româna primitivă, străromâna sau protoromâna este etapa
de dezvoltare a limbii române în care aceasta nu se divizase încă în cele 4 dialecte
(dacoromâna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna). De asemenea, este etapa
când se produseseră cele mai caracteristice inovații, care o deosebesc atât de latina
populară pe de-o parte, cât și de celelalte limbi romanice pe de alta.
21. Unde au cucerit și anexat teritorii, nicăieri romanii nu au exterminat populația
autohtonă, mai ales că recrutau militari și muncitori din rândul populației cucerite;
cuvintele preromane pe care româna le are în comun cu albaneza sunt moșteniri din
substratul traco-dac, și nu împrumuturi târzii din albaneză; fraza din Eutropius a fost
interpretată greșit, anume: „Dacia viris fuerat exhausta”; în textul original nu se făcea
referire la viris „bărbați”, ci la res „obiecte, lucruri, resurse”, trebuind să se traducă astfel:
„Proviziile dacilor se epuizaseră”, în loc de: „Bărbații din Dacia fuseseră exterminați”; în
zonele montane, românii aveau ca ocupație păstoritul sezonier și nu nomad; românii
sunt singurul popor romanic care se numește pe el însuși cu numele strămoșilor săi;
cuvântul „român” sau „rumân” provine din latinescul „romanus”; popoarele vecine îi
numeau pe români „vlahi”, cuvânt care are înțelesul de „romanic”; adoptarea
creștinismului în limba latină presupune sedentarismul populației autohtone.
22. „Teoria Imigraționistă” este o teorie pseudoștiințifică, apărută pentru prima dată în
1781 în lucrarea „Istoria Daciei Transalpine” de Franz Sulzer și apoi reluată în 1871 de
Robert Roessler în lucrarea „Studii românești” sau „Studii asupra românilor”, care
contesta romanitatea românilor, argumentând faptul că românii s-au format ca popor la
Sud de Dunăre și că au revenit la Nordul Dunării în secolul al XII-lea, mai exact, atunci
când în Transilvania locuiau maghiarii, sașii și secuii. Astfel, se nega dreptul istoric al
românilor asupra Ardealului, afirmându-se faptul că ungurii ajunseră acolo primii.
Această teorie a fost elaborată în contextul luptei românilor pentru drepturi în
Transilvania, deoarece aceștia nu erau privilegiați. Teoria Imigraționistă sau Teoria
Roessleriană a fost combătută de Teoria Autohtonă.

23. Latina populară sau latina vulgară (de la vulgus>popor) era limba vorbită de către
țărani, militari, negustori, meșteșugari romani, respectiv cei din pătura mijlocie. Latina
populară nu respecta regulile gramaticale, cum o făcea latina clasică, opusă celei dintâi.
Sursa de cunoaștere cea mai importantă a latinei populare este reprezentată de
inscripțiile cu caracter privat, neoficial. Alte surse de cunoaștere sunt: Appendix Probi
(sec. III), o lucrare de tip „îndreptar”, cu autor necunoscut, în care sunt confruntate
formele vulgare (vulgarismele) cu cele clasice (clasicismele); textul Peregrinatio Egeriae
(anul 400 d. Chr), scris de călugărița spaniolă Egeria, în care este descris un pelegrinaj
la locurile sfinte; versiunea în limba latină a Bibliei, anume „Vulgata” (sfârșitul sec. IV),
scrisă de Sf. Ieronim (Heronimus) „ad usum vulgi” („spre folosul poporului”); comediile lui
Plaut; romanul „Satyricon” de Petronius; și limbile romanice înseși, prin comparația
cărora pot fi reconstituite anumite forme vulgare.

24. Metoda comparativ-istorică constă în compararea elementelor unor limbi vechi (ex.:
germana, latina, greaca, sanscrita), scoțând în evidență elementele comune, cu scopul
de a descoperi trunchiul comun (ex.:indo-europeana comună). Scopul acestei metode
este reconstrucția etimoanelor indo-europene din care mai apoi s-au dezvoltat formele
corespunzătoare din celelalte limbi, pe baza monumentelor vechi de limbă. Alt exemplu
este româna comună, de la baza căreia s-au format cele 4 dialecte (dacoromâna,
aromâna, meglenoromâna, istroromâna). Metoda comparativ-istorică a fost elaborată de
lingviștii din sec. XIX, precum: Franz Bopp, Jakol Grimm, August Scheilcher, R. K. Rask.

1. Indicaţi câteva fenomene de limbă atribuite substratului şi asimilate de latina

Dunăreana.
Fenomenele fonetice care au fost explicate prin influenţa
Substratului, sunt urm: aparitia vocalei (cf. alb. Ë), ca urmare a unei mişcări de
Închidere spontană a vocalelor neaccentuate (şi în special a) sau ca
Urmare a tratamentului specific al unor vocale în poziţie nazala; consoana h care a
existat în latina clasică, dar a dispărut de timpuriu, aşa că nu s-a transmis limbilor
romanice: homo – om; transformarea lui br, bl în ur, ul; palatalizarea labialelor.
2. Numiţi câţiva dintre termenii utilizaţi în literatura de specialitate pentru a denumi

Perioada de unitate a limbii române dinaintea despărţirii ei în cele patru dialecte.

Există astăzi un consens general al lingviştilor privind acceptarea

Unui stadiu de dezvoltare arhaică a limbii române plasat, de regulă,

Înainte de separarea celor patru dialecte: dacoromân, aromân,

Meglenoromân şi istroromân, stadiu cunoscut în literatura de specialitate

Sub diverse denumiri, dintre care mai frecvent întrebuinţate sunt:

Străromână, română primitivă,

Română comună, română primitivă comună, romanică balcanic,, romanică-dunăreană

Şi protoromână.

6. Care este originea vocalei î?

Această vocală s-a dezvoltat mai târziu, după încheierea

Perioadei românei comune. Un rol foarte important în apariţia acestei

Vocale l-a jucat contextul nazalităţii, care a dus la închiderea unor

Vocale deja nexistente.

Astfel, î poate proveni din: e în poziţie nazala, I precedat de un r forte, I în poziţie

nazala, u în poziţie nazală, o în poziţie nazală.

7. Care este originea diftongilor ea şi oa?

Diftongii ea şi oa au apărut în următoarele condiţii:

•é accentuat s-a diftongat în ea şi ó accentuat în oa

•din contragerea lui e şi a, iniţial în hiat:

•n urma căderii lui ll (l geminat) din cuvintele latineşti terminate în

-ll + a: stella> stea

•în fonetica sintactică, prin contrageri de tipul: pe-acolo, de-aici,

De- aproape, de-atunci

11. Ce se înţelege prin rotacism? Exemplificaţi.

Rotacismul este fenomenul fonetic care constă în transformarea Unei consoane

intervocalice în r. Fenomenul este specific în limba român

Doar elementelor moștenite din latină şi afectează două consoane: l Intervocalic şi n

intervocalic.

12. Ce se înţelege prin betacism? Exemmplificaţi.

Betacismul este fenomenul fonetic ce constă în confuzia (în

Pronunţare) a consoanelor b şi v, consoane ce au în comun articulaţia

Labială şi sonoritatea. Fenomenul este ilustrat în limba română prin exemple ca: cervus

 Cerb, corvus > corb, veteranus > bătrân, vervecem > berbece, vesica

 Băşică, alvina > albină, salvaticus > sălbatic, pulverem > pulbere etc.

B şi v au mai suferit o transformare în limba română: în poziţie

Intervocalică au dispărut: lat. Cantabat > cânta, lat. Caballus > cal, lat.

Ovum > ou, lat. Vivus > viu, lat. Rivus > râu, lat. *abellona > alună

13. Ce se înţelege prin sincopă? Exemplificaţi.

Constă în dispariţia unui sunet (de regulă, o vocală neaccentuată)

Din interiorul unui cuvânt. Cel mai adesea s-au sincopat vocalele mai

Închise u, I şi e: oculus > oclus > ochi, genuculum > genuclu >
Genuchi > genunchi, viridis > virdis > verde, calida > calda > caldă,

Collocare > culucare > culca etc

14. Ce se înţelege prin metateză? Exemplificaţi.

Este schimbarea ordinii sunetelor (şi a silabelor) într-un cuvânt.

Cel mai adesea au suferit acţiunea metatezei sonantele l şi r: paludem >

Padule > pădure, cingula > clingua > chingă etc. De asemenea, I € în hiat, precedat de
o
Labială, trece înaintea acesteia: lat. Scabia > zgaib , lat. *cubium > cuib,
Lat. Robeus > roib, lat. Habeat > aibă etc.
15. Ce se înţelege prin propagare şi anticipare? Exemplifica i.

Prin propagare se intelege articularea unui sunet de două ori, prin repetarea
Caracteristicilor sale articulatorii. Cea mai cunoscută este propagarea

Lui n (= propagarea nazalităţii): genuculum > genuchi > genunchi,

Canutus > cănut > cănunt > cănt (prin disimilare).

Prin anticipare se intelege articularea cu anticipaţie

A unui sunet, în condiţiile în care se mai articulează o dată. Specifică

Este anticiparea unui sunet palatal. De exemplu, lat. Panem > pâne. Pluralul normal al

Acestui substantiv era pâni. În această formă de plural se va produce

Anticiparea lui I, creându-se astfel diftongul îi: pâini. Pe baza acestui

Nou plural, se va reface şi un singular corespunzător : pâine. Aceeaşi explicaţie există şi

pentru formele câini – câine, ca şi pentru pluralul mâini al substantivului mână.
16. Ce se înţelege prin apocopă. Exemplificaţi.

Apocopa este fenomenul fonetic ce constă în dispariţia unui sunet

Sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt. În trecerea de la

Latină la română, toate cuvintele şi formele gramaticale terminate în

Consoană sau grup consonantic au suferit apocopa, adică pierderea

Acestor consoane. De exemplu: lupus > lupu,

Caput > cap, recens > rece.

17. Ce se înţelege prin afereză şi proteză? Exemplificaţi.

Prin afereza se intelege suprimarea unui sunet aflat la iniţiala cuvântului. Fenomenul

Poate afecta atât consoane, cât şi vocale: fossatum > fusatu > fsatu >

Sat, din slavă avem: dvorba > vorbă, dvorniku > vornic etc. Un loc special

Îl ocupă însă afereza lui a iniţial din câteva cuvinte moştenite din latină:

Agnellum > amnelu > mnelu > mn’elu > miel, avunculus > aunclu > uncl’u

 Unchi, autumna > toamnă, aranea > arân’ă > râiă > râie. Avem, de asemenea,

Afereză şi în umbulicus > umburicu > buric sau în compusele cu ex-: exvolare > zbura,
extingere > stinge, expanticare > spinteca.

Prin proteza se intelege adăugarea la începutul cuvântului a unui sunet. De exemplu , la

Unele forme atone de pronume personal şi reflexiv, precum şi la cele ale

Verbului a fi, apare un î protetic: îmi, îţi, îi, îl îşi; îs, îi. Regional (în graiurile

Sudice), datorită rostirii aspirate a vocalei iniţiale, apare un h protetic:

Haripă, hodaie, hăsta, hăla, harmăsar etc.

În aromână este specifică proteza lui a (întâlnită chiar în numele

Lor etnic: armâni): alavdu „laud”, aurlu, aradu etc.

18. Ce este o lege fonetică? Daţi exemple de trei astfel de legi care au

Acţionat în evoluţia limbii române.

Legea fonetică este transformarea care se produce in toate cuvinetele care prezintă
aceleași caracteristici fonetice.
Exemple de legi fonetice:
1.H de la inceputul cuvântului a cazut

2.au dispărut consoanele finale

Transformarea grupurilor ct şi cs (x) în pt, ps,

19. Care este definiţia genealogică a limbii române?

Definită genealogic, româna este latina vorbită neîntrerupt în spatiul Carpaţilor şi al

Dunării de Jos; este o limbă vorbită cu conştiinţa
Continuităţii în timp, de la colonizarea romană până astăzi, o limbă care se situează, în
toate fazele evoluţiei ei, în opoziţie cu celelalte limbi din Sud-estul Europei.

20. Ce se înţelege prin româna comuna?

Româna comună reprezintă etapa de dezvoltare a limbii române în

Care aceasta nu se divizase încă în cele patru dialecte (dacoromân, aromân,

meglenoromân şi istroromân) şi când cele mai caracteristice

Inovaţii, care o deosebesc atât de latina populară pe de o parte, cât şi de

Celelalte limbi romanice pe de alta, se produseseră.

21. Oferiţi câteva argumente în favoarea continuităţii româneşti la nordul Dunării.

• Cuvântul român , este o dovadă puternică a permanenţei româneşti în nordul

Dunării.

• Prezenţa elementelor slave în fondul lexical comun, precum şi în onomastică,

este o mărturie preţioasă pentru continuitatea românească în spaţiul nord-dunărean.

• Un argument de seamă pentru continuitatea în Dacia îl reprezintă terminologiile

speciale privitoare la îndeletnicirile străvechi ale românilor: agricultura, păstoritul,
viticultura, morăritul, etc.
22. Ce este „teoria” imigraţionistă?
Teoria imigraţionistă este un ansamblu de idei nefundamentate ştiinţific, cu pronunţat
caracter politic, care susţineau că poporul şi limba română s-au format la sudul Dunării,
de unde ar fi emigrat la nordul fluviului.