Nastea, ce nume ușor.. ascuțit, pe alocuri. Mereu l-am adorat..

din ușurința de al ridica

în mâini. Era.. este frumos și colorat.. de-o nuanță amestecată. Puțin galben, puțin brun,
puțin aur.. și era gata. Mi se părea că e un rus, ucrainean rătăcit prin Bălți, violat de limba
română și.. trădat în ton, dar este minunat în formă și miros. O tânără pe care trebuie s-o
scapi din lume.. din foc, jertfindu-ți brațele, mâinile, degetele.. viața. Când ea se strânge
smerită și încrezătoare, în brațele tale.. nu poți altfel.
Joi, 1 februarie, când am ajuns la liceu, ea nu era.. mai aștept. Clipa așteptării e greu de
descris.. una monotonă, searbădă, osoasă. Ea apăru repede.. repede, încât mă obișnuisem
deja cu ea. Un salut.. alt salut.. un zâmbet.. o curiozitate. În timp ce se așeza, am privit-o
pentru prima oară mai atent.. era….. Era ea în întregimea ei, călduță. În clasa în care
înghețau aerul, mirosul, privirea.. se făcuse cald. Eram obosit și.. doream doar să mă las
cu fața pe genunchii tăi, să simt pe păr mâna.. ta, și să stau așa, veșnic.. să mor liniștit, la
călduț.

[Vania, Februarie 3, 2024]

Sâmbătă