Sunteți pe pagina 1din 3

Exerciţii pentru concentrare

Mai jos găsești cele mai bune exerciţii pentru concentrare la care să apelezi ori de câte
ori este nevoie şi mai mult decât atât.

Înainte de a experimenta exerciţiile pentru concentrare este însă important să avem în


vedere câteva lucruri fără de care acestea nu vor funcţiona sau vor avea efect limitat.
În zadar ne exersăm puterea de atenţie şi concentrare dacă nu îndepărtăm sau nu
aşezăm la locul potrivit lucrurile care ne încurcă în acest proces. În primul rând este
vital să înţelegem că pentru a da randament trebuie să ne ocupăm de fiecare lucru pe
rând. Oricât ne-ar plăcea să credem că putem face mai multe lucruri deodată, este
dovedit ştiinţific că rezultatele vor fi mult mai scăzute în acest fel, iar consumul
nostru, extraordinar de mare. Un plan de acţiuni, munca bine structurată şi
îndepărtarea surselor de distragere a atenţiei sunt obligatorii pentru o activitate cât mai
eficientă, în timp ce o dietă potrivită, odihna şi exerciţiile fizice sunt baza de plecare în
această direcţie.

1. Ia o carte, un ziar sau o revistă şi numără cuvintele dintr-un paragraf fără să te


foloseşti de deget sau pix ca să nu pierzi şirul. Secretul este să-ţi foloseşti doar
ochii în timpul exerciţiului. Repetă numărătoarea ca să fii sigur că nu ai greşit
prima dată, iar pe măsură ce avansezi în antrenamente, măreşte numărătoarea la
2 paragrafe şi tot mai departe, până ajungi să numeri toate cuvintele de pe o
pagină.
2. Numără invers, în minte, de la 100 la 1. Odată ce ţi se pare că ai ajuns să
stăpâneşti foarte bine exerciţiul şi să nu te pierzi în alte gânduri pe traseu, poţi
exersa numărătoarea tot de la 100 la 1, dar din 3 în 3. Parcă e şi mai provocator,
aşa-i?
3. Alege un cuvânt care îţi place sau un sunet şi gândeşte-te la el, repetă-l timp de
5 minute, fără întreruperi şi fără să îţi laşi mintea să fugă în altă parte. Odată ce
ai reuşit să faci lucrul acesta cu uşurinţă creşte miza şi fă acelaşi lucru pentru 10
minute, fără să te laşi distras de orice altceva.
4. Elimină-ţi gândurile timp de 5 minute. Ştiu, pare un exerciţiu la limita
imposibilului, dar cu răbdare şi determinare se poate ajunge la asta. Poţi începe
cu numai un minut şi pe măsură ce simţi că ajungi la acel punct, creşti timpul
dedicat. Este unul dintre cele mai complicate, dar şi unul dintre cele mai bune
exerciţii pentru concentrare.
5. Aşează-te pe un scaun, cu spatele drept, privirea în sus şi bărbia în afară. Ridică
braţul drept la nivelul umărului ţintind în dreapta ta. Uită-te în jur mişcând doar
capul şi păstrând privirea fixată pe degetele mâinii drepte. Mâna dreaptă trebuie
să rămână nemişcată timp de un minut, cât durează exerciţiul Repetă apoi
acelaşi lucru, dar cu mâna stângă. Pe măsură ce reuşeşti să păstrezi mâinile
nemişcate, creşte timpul până ajungi, treptat, la câte 5 minute pentru fiecare
mână.
6. Ia în mână un fruct precum un măr, o banană sau o portocală şi examinează-l pe
toate părţile, concentrându-ţi toată atenţia asupra lui. Nu lăsa alte gânduri să
pună stăpânire pe tine în timp ce studiezi fructul respectiv, nici dacă par legate
de el, precum locul de unde l-ai cumpărat sau valorile sale nutritive.
Concentrează-te asupra formei lui, miros, culoare, senzaţia pe care ţi-o dă când
îl atingi şi gustul său.
7. Umple un pahar cu apă. Cu mâna dreaptă aşezată în faţa ta, încearcă să-l apuci
cu degetele. Acum aşează-ţi privirea pe pahar şi încearcă să te concentrezi
exclusiv asupra lui. În acelaşi timp încearcă să-ţi păstrezi mâna nemişcată timp
de un minut, iar pe măsură ce capeţi experienţă creşte durata până ajungi la 5
minute. Repetă exerciţiul şi cu cealaltă mână.
8. Alege un obiect banal precum o lingură sau o furculiţă şi concentrează-te asupra
lui, privindu-l din toate părţile, fără să-l descrii, chiar şi numai mental, folosind
cuvinte. Trebuie doar să îl priveşti îndeaproape fără să gândeşti nimic despre el.
Fă lucrul acesta timp de un minut şi creşte până la 5 minute, pe măsură ce te
antrenezi.
9. Exerciţiul acesta este pentru avansaţi, aşa că ţi-l recomand abia după ce le-ai
reuşit complet pe toate cele de mai sus. Desenează o formă geometrică cu
dimensiuni de aproximativ 7-8 centimetri, apoi coloreaz-o cu orice culoare
doreşti. Uită-te doar la figura desenată şi colorată de tine şi înlătură orice gând,
ca şi cum nimic n-ar mai exista în afara acelui desen. Concentrează-te doar
asupra ei fără să forţezi ochii în vreun fel. Odată ce ai reuşit lucrul acesta
încearcă să vizualizezi figura geometrică cu ochii închişi. Dacă dispare,
deschide ochii pentru doar câteva secunde, cât să reîmprospătezi imaginea, şi
apoi continuă tot cu ochii închişi.
10.Aşează-te pe un scaun confortabil şi încearcă să stai cât mai mult timp nemişcat.
Da, ştiu, pare floare la ureche, dar ai să te dumireşti repede că nu e chiar aşa
uşor de pus în practică. Este important să nu te mişti şi să nu-ţi laşi nici muşchii
să aibă reacţii involuntare. Cu exerciţiu vei putea ajunge să faci asta chiar şi
pentru 15 minute, iar beneficiile nu sunt legate doar de creşterea puterii de
concentrare, ci şi de relaxarea completă a corpului şi a minţii.

Exersând în fiecare zi timp de 10-15 minute vei observa rezultatele în scurt timp, iar
pe termen lung nu doar munca ta va avea de câştigat, ci mintea care va rămâne mult
mai uşor antrenată şi focusată.

Un alt tip de exercițiu pentru îmbună tă țirea concentră rii este tehnica shambavi
mudra.
http://coser.ro/shambavi-mudra-tehnica/

S-ar putea să vă placă și