Curs 8

Accesul personalizat

Prin acces personalizat se înţelege procesul de administrare a intrărilor si ieşirilor din una sau
mai multe zone aflate sub incidenţa unor condiţii restrictive. Acest proces de administrare
implica deschiderea in mod automat a căilor de acces pentru persoanele ce îndeplinesc condiţiile
impuse de restricţiile zonei si blocarea acestora în condiţiile prezenţei unei persoane ce nu
îndeplineşte aceleaşi condiţii. Accesul personalizat poate fi întâlnit in zonele de acces ale
centrelor comerciale, in zonele rezidenţiale, parcări, instituţii bancare, bancomate aeroporturi,
etc. Condiţiile restrictive pot fi impuse si bagajelor persoanelor, ca o consecinţa a creşterii
infracţionalităţii si a acţiunilor teroriste.
Accesul personalizat, presupune interdicţia accesului persoanelor care sânt însoţite de bagaje
în care sunt detectate materiale sau obiecte interzise(acest gen de acces fiind specific zonelor
aeroportuare, zonelor de frontieră, etc. ). In marea majoritate a cazurilor, zona de acces
personalizat este supravegheată video, tot traficul fiind înregistrat.
Accesul persoanelor autorizate presupune utilizarea unor baze de date ce conţin datele de
identificare şi existenta unor periferice cu ajutorul cărora se realizează identificarea in sine a
persoanei ce urmează sa tranziteze zona de acces. Putem spune deci, ca accesul personalizat
consta in 2 etape:
- Autentificarea (Identificarea Persoanei)- In această etapă, se verifică dacă persoana,
îndeplineşte o serie de condiţii necesare dar nu si suficiente pentru a putea accesa zona.
Pentru aceasta modul cel mai simplu constă in asocierea dintre un cuvânt(cod PIN) si un
mijloc de identificare – in general un cod.
- Autorizarea – In aceasta etapă se verifică suficienţa, în sensul că persoana identificată este
sau nu autorizată să i se permită accesul. Această autorizare se realizează in general după
consultarea unei baze de date.
Pentru a identifica o persoană ce intenţionează să tranziteze o zonă de acces personalizat, se
pot utiliza doua metode:
-1. Metoda decodificării unui obiect(in general cartela) deţinut numai de persoana autorizată.
-2. Metoda identificării biometrice

1.Metoda decodificării constă in decodificarea informaţiilor existente pe obiectul de

identificare(cartelă, breloc, etc.) După culegerea datelor ce permit identificarea persoanei,
accesul este validat numai după introducerea unui cuvânt de recunoaştere(cod PIN), cunoscut
numai de către persoana autorizată. Cel mai utilizat obiect de identificare îl reprezintă cartela sau
cardul.
Cardul de acces este o plachetă din material plastic(PVC) pe care se află o informaţie
codificată. Din punct de vedere al modului in care se face „citirea” acestor carduri se întâlnesc:
1.1 – Carduri cu contact fizic .
1.2 – Carduri fără contact (de proximitate).

1.1-Carduri cu contact fizic. Există o mare diversitate de carduri, deosebirile esenţiale fiind
determinate de modul in care este prezentă informaţia.
Cele mai întâlnite sunt:
1.1.1.- Carduri cu coduri de bare
1.1.2.- Carduri cu banda magnetică
1.1.3.- Carduri inteligente cu microcip
1.1.4.- Carduri inscripţionate optic
1.1.1.- Carduri cu coduri de bare
Codurile cu coduri de bare, au apărut si s-au dezvoltat ca urmare a necesitaţii unui sistem
pentru identificarea mărfurilor in transporturi, depozite, magazine, etc. Fiind cel mai vechi
sistem de identificare electronica, codul de bare(in 1945 a fost standardizat primul cod de bare) a
migrat de la identificarea obiectelor la identificarea persoanelor. Cardurile cu coduri de bare,
sunt realizate dintr-o folie de material plastic alb, pe care sânt imprimate o serie de linii negre,
mai groase sau mai subţiri aflate la distante mai mici sau mai mari unele fata de altele si care
reprezintă o informaţie codificată. Codurile de bare sunt citite cu ajutorul unui scaner optic ce
măsoară reflexia luminii proiectata pe card de o dioda laser, si decodate cu ajutorul unui soft
specializat. Grosimea liniilor negre si distanta dintre ele sunt generate de un soft de asemenea
specializat, ce converteşte astfel informaţia in aceasta succesiune de bare.
Modul in care se converteşte o informaţie in cod de bare, este specific codului utilizat(UPC,
Cod 39, Cod 128, Cod 2-D, etc.).

Conversia in impulsuri electrice furnizată de scaner la citirea de la stânga la dreapta a codului

de bare.

Tot pentru acces personalizat(in blocurile de locuinţe) se utilizează un card din material
transparent, in care sunt incluse sectoare opace de bare.
Citirea se realizează deplasând cardul printr-o fantă prevăzută cu un optocuplor ce poate
funcţiona in domeniul vizibil, sau in infraroşu
1.1.2. Cardurile cu banda magnetică
Sânt realizate dintr-un suport(folie) din material plastic cu dimensiunile de aproximativ 85*54
mm semirigid, rezistent la fricţiune si care are inserată in aproprierea unei margini o bariera
magnetică(magstripe).
Pentru a putea fi inscripţionat sau citit, cardul cu banda magnetica trebuie deplasat cu viteza
constanta prin faţa unui cap magnetic. Această deplasare, se poate realiza automat de către un
echipament electromecanic ce sesizează introducerea cardului intr-o deschizătură(fantă) special
prevăzută a cititorului sau inscriptorului de card magnetic. In majoritatea cazurilor pe banda
magnetica se afla trei piste pe care sunt înregistrate informaţii diverse. Principalul dezavantaj al
acestor carduri îl constituie sensibilitatea acestora la câmpuri magnetice perturbatoare si uzura ce
intervine la fiecare exploatare a cartelei atât asupra ei cat si asupra capului magnetic datorita
contactului fizic si frecărilor dintre ele. Avantajul acestor cartele constă în preţul scăzut si
posibilitatea modificării informaţiei prin ştergere si reimprimare.
Majoritatea cardurilor de credit, a abonamentelor de călătorie pe mijloacele de transport in
comun, utilizează aceasta formă de informaţie, imprimată magnetic.
Cardul cu banda magnetică

1.1.3. Carduri inteligente cu microcip (Smart Cards)

Sunt realizate tot dintr-o plachetă din policarbonat de vinil pe care se află inserat sub o picătura
de răşină epoxidică transparentă, un microcip. Acest microcip, poate fi o simpla memorie
EPROM ce poate fi ştearsă, sau scrisă de mii de ori, sau un cip complex ce conţine pe lângă o
unitate aritmetica de procesare CPU, si o memorie ROM pentru sistemul de operare, EPROM
pentru codare si date, RAM si după caz are coprocesor. Pentru coordonarea acestor resurse este
necesar un COS(Chip Operating System) ce controlează transferul de date, managementul de
memorare si prelucrare a datelor din cip[IN-07]. Alimentarea cu energie a cipului, cat si
tranzitarea datelor, se realizează prin contacte de aur poziţionate conform standardului ISO
7816, pe suprafaţa cardului. Conectarea unităţii de citire, la aceste contacte se realizează cu
ajutorul unor contacte „zburătoare” ce nu freacă pe suprafaţa cardului, ci se poziţionează si
coboară pe contactele acestuia, numai in momentul când acesta este imobil, in poziţia de capăt de
cursă.

Configuraţia contactelor la Smart Carduri

 Avantajul cardurilor cu microcip, constă in posibilitatea modificării informaţiilor conţinute de
fiecare dată când acesta este accesat, făcând acest dificilă copierea sau falsificarea lor. Informaţia
conţinută, nu poate fi văzută(ca in cazul cardurilor cu cod de bare), deci ideea copierii sau
multiplicării este exclusă. Preţul ridicat al acestui card, îl face operaţional pentru servicii
bancare, abonamente TV satelit, carduri de sănătate, acces in biblioteci, etc.
1.1.4. Carduri inscripţionate optic
Aceste carduri sânt realizate sub formă de folie din PVC având aplicată pe una din fete, o
metalizare din aluminiu.
Inscripţionarea cardului, se realizează pe acelaşi principiu al înregistrării pe DVD, si anume se
modifică punctual, coeficientul de reflexie al metalizării de Al, cu ajutorul unei raze laser. Citirea
se realizează prin analiza reflexiei unui fascicul laser proiectat pe suprafaţa neutilizată a cardului.
Avantajul acestui tip de caracteristică constă in volumul foarte mare de informaţii stocate(câteva
zeci de megaocteti). Prezintă dezavantajul că suprafaţa metalizată este sensibilă la zgârieturi,
deformări, etc. toate acestea putând conduce la imposibilitatea citirii informaţiei.

1.2. Carduri fără contact fizic - (RF-ID –Radio Frequency Identification)

Se bazează pe utilizarea unui marcator sau etichetă RF, cu ajutorul căruia pot fi identificate
obiecte, oameni sau animale. Marcatorul, sau eticheta RF(in general sau microcip), pot fi
înglobate intr-un card de identificare. Diversificarea acestor tipuri de carduri se bazează pe
modul in care se realizează alimentarea cu energie electrică a microcipului conţinut in marcator.
Din acest punct de vedere, acestea pot fi:
1.2.1. Carduri de proximitate pasive
1.2.2. Carduri de proximitate active
1.2.1. Carduri de proximitate pasive
Aceste carduri, au in componenta lor circuite oşcilante. Cel mai simplu circuit oşcilant, conţine
o inductivitate L conectată in paralel cu un condensator C.

Frecventa de rezonantă a acestui circuit oscilant este

1
f0  .
2   LC
Dacă intre punctele A si B, s-ar măsura tensiunea cu
ajutorul unui voltmetru de radiofrecvenţă, si daca acest
circuit oscilant s-ar afla intr-un câmp electromagnetic a
cărui frecvenţa ar putea fi modificată, s-ar constată ca
atunci când frecventa câmpului electromagnetic ar
coincide cu f0 , tensiunea măsurată ar fi maximă.

Presupunând că mai multe circuite oscilante acordate pe frecventele f x ,fy , … fz s-ar afla intr-
un câmp electromagnetic variabil a cărui frecventa variază in domeniul fe(F1 …Fn) atunci, la
frecventele fx ,fy , … fz , s-ar obţine atenuări ale câmpului, ca o consecinţa a energiei absorbite
de circuitul oscilant.(In cazul unor câmpuri radiante de mica energie, este posibila chiar
scoaterea din oscilaţie la frecvente fx … fz a câmpului radiant).
 Configuraţia unor circuite rezonante utilizate in RFID

Amplitudinea câmpului radiant in vecinătatea Tensiunea la bornele circuitului oscilant

cardului cu mai multe circuite oscilante când acesta se află într-un câmp electromagnetic
* -amplitudinea câmpului variabil

Pe acest principiu funcţionează brelocurile si etichetele antifurt din centrele comerciale,

biblioteci, etc. Dezavantajul principal constă in distanta relativ mică dintre generatorul câmpului
electromagnetic si card(zeci de cm).

1.2.2. Carduri de proximitate active

In componenţa acestor carduri se întâlnesc trei circuite:
- un circuit oscilant LC care rezonează atunci când este supus acţiunii unui câmp de
radiofrecvenţă cu frecvenţa f1 egală cu frecventa sa proprie de rezonanţă si care va furniza
energia electrică necesară memoriei ROM, CPU si emiţătorul Tx2
- un modul de date, realizat cu memoria ROM si CPU.
- un emiţător Tx2 ce emite pe o alta frecventă f2 datele de identificare.

Microcip RFID
 Din considerente de ordin energetic, puterea emiţătorului Tx2 este de ordinul a maximum 0.1
mW, vitezele de transmitere putând ajunge la 54 Mb .
Frecventele de emisie f2, sunt in banda de:
- joasa frecventă 30500 KHz – utilizabilă pentru identificarea animalelor. Citirea se poate
realiza de la o distanţă de pană la 1.5 m .
- înaltă frecvenţă 10 -950MHz utilizată pentru identificarea persoanelor, a bagajelor in
aeroporturi. Citirea se poate realiza de la o distanţă maximă de până la câţiva cm.
- ultra înaltă frecvenţă- utilizată pentru identificarea paleţilor si containerelor in cazul
transportului pe distante lungi. Pe durata transportului marcatorul(dotat cu alimentare
proprie) va înregistra si evoluţia unor date cum ar fi temperatura, umiditatea, timpii de
staţionare etc., aceste marcatoare putâ fi citite de la distante de până la 50 m , durata
bateriei de alimentare putând ajunge pană la 10 ani.