Istoria

EVOLUȚIA ÎNGRIJIRILOR DE-A LUNGUL ANILOR
Prof.As.Med Ganea Alina-Georgiana
PDF interactiv
1
⏫
2
Cuprins
Istoria profesiei medicale ............................................................................................................... 3
Rolul formativ și educativ al istoriei profesiei........................................................................................... 4
Obiectivele psihopedagogice......................................................................................................... 4
Obiectiv afectiv - comportamental ................................................................................................. 4
Obiectiv cognitiv ............................................................................................................................ 5
Obiectivul psihomotor .................................................................................................................... 5
Îngrijirea bolnavilor din comuna primitivă până la primul război mondial............................................ 6
Autoîngrijire ................................................................................................................................... 6
Îngrijiri acordate de vindecători, vraci, preoți, cavaleri, călugări și călugărițe .................................... 6
Îngrijirea bolnavilor în culturile antice ............................................................................................ 8
Medicina sacerdotală şi divinităţile medicale .......................................................................................... 8
Practicii medicale consemnate în papirus ..................................................................................... 9
Papirusul lui Eberss ...................................................................................................................... 9
Papirusul chirurgical al lui Edwin Smith ......................................................................................... 9
Papirusul medical Hearbt .............................................................................................................. 9
Cultura antică chineză .............................................................................................................................. 10
Cultura antică indiană ............................................................................................................................... 12
Cultura greciei antice ................................................................................................................... 13
Cultura Romei antice ................................................................................................................... 17
Cultura indienilor Maya ................................................................................................................ 18
Cultura astecă ............................................................................................................................................. 18
Cultura egipteană ...................................................................................................................................... 20
Cultura sumeriană ..................................................................................................................................... 22
Cultura babiloniană.................................................................................................................................... 22
Cultura asiriană .......................................................................................................................................... 23
Cultura cretano-nimotică .......................................................................................................................... 23
Cultura persană ......................................................................................................................................... 25
Cultura vechilor evrei - Palestina ................................................................................................. 26
Cultura precolumbiană indiană ................................................................................................................ 29
Școli pe lângă biserici si ordine religioase, călugări, calugariţe ......................................................... 32
Imaginea religioasă a nursei .................................................................................................................... 32
Rolul ordinelor monahice ............................................................................................................. 34
Imaginea de slujitoare a nursei ................................................................................................... 35
Începutul schimbării................................................................................................................................... 36
Florence Nightingale ................................................................................................................... 38
Personalităţi din istoria profesiei noastre ............................................................................................... 40
Edith Cavell ................................................................................................................................. 40
Regina Maria ............................................................................................................................... 40
Regina Ana.................................................................................................................................. 40
Virginia Henderson ...................................................................................................................... 40
Marjory Gordon ........................................................................................................................... 41
Lucreția Titircă ............................................................................................................................................ 41
CRUCEA ROȘIE........................................................................................................................................ 43
Crucea Roșie în Romănia ........................................................................................................................ 43
Organizații și asociații profesionale......................................................................................................... 44
Consiliul Național al Asistenților Medicali ............................................................................................... 44
Asociația de Nursing din Romania .......................................................................................................... 44
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România ............... 44
3
Federația Europeană a Organizațiilor de Reglementare în Nursing ................................................. 45
Organizația Mondială a Sănătății ............................................................................................................ 45
Factorii care au influențat istoria nuringului și dezvoltarea sa ..................................................... 46 ⏫
4
Istoria profesiei medicale
Istoria profesiei medicale - istoria medicinii - este însăşi istoria vieţii. Istoria profesiei medicale
este partea integrantă a civilizaţiei umane cu statut de ştiinţă bine conturată, în strânsă legătură cu
toate ştiinţele:
• Biologie
• Istorie
• Religie
• Sociologie
• Arheologie
• Etnografie etc.
Şi cu toate artele:
• Muzica
• Pictura
• Sculptura
• Coregrafia etc.
Şi cu aproape toate domeniile vieţii sociale şi culturale.
Istoria profesiei medicale studiază evoluţia istorică a triadei - boală, bolnav, personal de
îngrijire (medici, asistenţi, alte categorii ale corpului medical) - la care se adaugă:
• Studiul evoluţiei privind tehnica îngrijirii bolnavului (etape de îngrijire);
• Aspecte istorice ale organizării sanitare;
• Instituţii şi unităţi spitaliceşti;
• Învăţământ de diferite grade pentru personalul medical;
5
• Asociaţii profesionale;
• Publicaţii medico-sanitare;
⏫
6
• Şcoli şi formatori ai profesiei;
• Personalităţi ale nursingului modern;
• Muzee şi case memoriale.
Rolul formativ și educativ al istoriei profesiei
Obiectivele psihopedagogice
Studiul istoriei profesiei presupune în primul rând studiul celor 3 obiective psihopedagogice,
care să stimuleze motivaţia şi dragostea pentru cea mai nobilă profesie:
• Obiectiv afectiv - comportamental
• Obiectiv cognitiv
• Obiectivul psihomotor
Obiectiv afectiv - comportamental
Acest obiectiv cuprinde dublarea responsabilităţii profesionale de cea umană, conform

aforismelor:
• A fi om înseamnă a fi responsabil. (Antoine de Saint Exupery)
• Prima datorie a omului este să fie uman. (J. J. Rousseau)
Responsabilitatea cotidiană profesională - este responsabilitatea profesională a asistenților

medicali ce poate fi exprimată mai bine prin aforismele:
• Viaţa, acest dar preţios, Dumnezeiesc, este adeseori cu adevărat numai în
mâinile sorei. (Florence Nightingale).
• Face cât mai mulţi oameni omul care vindecă oameni. (Iliada - Homer).
Dragostea şi ataşamentul - se manifestă faţă de profesie şi se învaţă de la înaintaşi:

• Acolo unde este iubire de oameni este şi iubire faţă de profesie (Hipocratic).
• Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e (Marin Preda).
• Iubeşte-ţi profesia şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate şi, astfel,
izbânda va fi deplină (Victor Babeş).
7
⏫
8
Obiectiv cognitiv
Se recunoaşte prin imperativele psihopedagogice:

• Să citeşti!
• Să înveţi!
• Să cunoşti!
• Să ştii!
Acest obiectiv porneşte de la conceptul de învăţare conştientă (capacitate caracteristică

omului) şi de la însuşirea valorilor istoriei profesiei, istoriei îngrijirilor, cu valenţe formativ educative
desprinse din „istoria vieţii”:
• „Historia magistrae vitae” – Herodot.
• „Să avem cultul pios al înaintaşilor” – Vasile Pârvan.
• „Există două realităţi, a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simţim, dar
fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria” – Lucian Blaga.
• „Toată viaţa să aibă în grijă un şcolar: pe tine însuţi” – Nicolae Iorga.
Obiectivul psihomotor
Apelează la imperativele specifice

• Să faci!
• Să practici!
• Să aplici!
• Să ştii ce să faci!
Şi acest obiectiv urmăreşte acţiunea de formare a comportamentului profesional, pentru

crearea deprinderilor şi aptitudinilor specifice prestaţiilor în nursing, în paralele cu pregătirea tehnică,
plecând de la atitudinea şi devotamentul precursorilor faţă de muncă şi satisfacţiile ei:
• „Părintele gloriei şi al fericirii este lucru” – Euripide.
• „Întăriţi trupul vostru prin munca şi mintea voastră prin studiu” – Socrate.
• „Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să aplicăm
cele învăţate” – Hipocrate.
• „Numai atât ai trăit: cât ai muncit” – Goethe.
• „Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ” – S.
Mehedinţi.
• „Mi-am făcut din muncă o a doua natură” – G. Marinescu.
• „Datoria – munca profesională – era o adevărată religie pentru Edith Cavell”
– Mărturia unui contemporan despre eroina profesiei, E. Cavell.
9
⏫
10
Îngrijirea bolnavilor din comuna primitivă până
la primul război mondial
Autoîngrijire
Încă din epoca primitivă oamenii au fost preocupaţi de evenimente legate de naştere, moarte
şi boală.
În lupta lor de supravieţuire, oamenii din epoca primitivă au încercat, fără succes, să înţeleagă
boala pentru a se putea apăra de agresiunea agenţilor patogeni. Practicile de sănătate se bazau în
mare măsură pe magie şi superstiţii.
Alcătuirea primelor colectivităţi umane au ca scop asigurarea propriei supravieţuiri. În această
etapă de dezvoltare se urmărea satisfacerea unor nevoi primare, diferite pe plan calitativ de cele de
astăzi, dar care se regăsesc în nevoile fundamentale ale Virginiei Henderson.
Colectivităţile umane din epocă aveau în vedere să asigure apa curată, necontaminată,
hrană suficientă pentru supravieţuire şi dezvoltare, îmbrăcăminte pentru protecţia trupului, odihnă
şi relaxare, reducerea pericolului din mediul înconjurător, prevenirea transmiterii unor boli, îngrijirea
oricărei vătămări, asistenţă la naştere, întrajutorare umană. Pentru a asigura toate acestea, bărbaţii
erau preocupaţi să asigure menţinerea supravieţuirii grupului, iar femeile, cu înţelepciune şi practică
transmisă de la o generaţie la alta, selectau din natură acele elemente (seminţe, frunze, fructe,
rădăcini etc.) care puteau fi folosite nu numai ca aliment, ci şi ca medicament – remediu.
Tot femeile au descoperit că existau şi alimente sau plante cu conţinut toxic. Practic femeia
era cea care împărţea alimentele, alina suferinţele şi asigura viaţa familiei pe care o conducea şi a
grupului din care făcea parte.
De atunci şi până astăzi, se poate spune că femeia a fost mereu preocupată de îngrijirea
celor mici, slabi, suferinzi sau bătrâni, a fost alături de familiile confruntate cu boala, traumatismul
sau naşterea.
Atunci au apărut primele proceduri simple de îngrijire, primele deprinderi şi cunoştinţe
specifice, dar totodată, prin neputinţa înţelegerii şi explicării unor manifestări (durerea apărută brusc,
pierderea vederii, spasmul muscular, pierderea auzului, pierderea vorbirii) şi primele mistificări
considerând cauza acestor semne ca supranaturale.
Îngrijiri acordate de vindecători, vraci, preoți,

cavaleri, călugări și călugărițe
Practicile empirice (bazate doar pe experiență), odată cu evoluţia omului de-a lungul timpului,
încep să fie combinate sau chiar înlocuite prin practici oculte.
Însăşi cauza îmbolnăvirilor, fiind deasupra posibilităţilor de înţelegere din epocă, este explicată
prin existenţa duhurilor malefice. Aşa era explicată apariţia unei paralizii, muţenia, instalând astfel
frica de necunoscut ce a persecutat mult timp oamenii.
11
Apare teoria animistă care explică orice se produce în natură ca urmare a unor forţe invizibile,
dar cu puteri supranaturale. Spiritele bune ajută, demonii – spiritele rele aduc necazuri, boli sau
moarte. ⏫
12
Teoria demonică a producerii bolii explică pătrunderea Animismul a constituit cea dintâi
lor în corp, de unde urmează să fie înlăturate. formă de reprezentare a religiosului.
Astfel apare magia neagră ca soluţie de rezolvare Această ipoteză a fost împărtăşită şi
de sociologul Herbert Spencer. El
a situaţiei şi care implică sacrificii sau suplicii (dorite sau aderă la această ipoteză în
acceptate). lucrarea:
Se făceau sacrificii de animale şi uneori de oameni „Pricipii de sociologie”. Julius
(copii handicapaţi fizic sau psihic, bătrâni). Şi aşa au apărut Lippert etnograf german este un alt
amuletele cu scopul de a apăra oamenii de influenţe nefaste, adept. Potrivit ipotezei animiste,
de magia neagră sau de boli sau talismanele care purtau fenomenele care au condus pe omul
primitiv la formarea ideii de spirit
noroc. sunt: respiraţia şi umbra, bolile
Este evident faptul că medicina primitivă se află la psihice, somnul, visele şi moartea.
graniţa dintre magie şi religie. În această perioadă, când Animismul desemnează cultul
se formează primul nucleu al medicinii, pe baza simpatiei, spiritelor eliberate de trup care duc o
apare vindecătorul. Prin proceduri instinctive, care stau viaţă proprie.
la baza ştiinţei medicale de astăzi, vindecătorul (şamanul Toate acestea iau următoarele forme:
sau vrăjitorul) vine în întâmpinarea nevoilor de explicaţie a • Cultul strămoşilor sau
îmbolnăvirilor şi a necesităţii aplicării tratamentului. manismul (Herbert Spencer);
Vindecătorul, vrăjitorul sau şamanul este chemat • Cultul spiritelor strămoşilor
în situaţii de urgenţă când i se solicită să recunoască reâncarnate în anumite plante
îmbolnăvirea, să dea remedii, să îndeplinească chiar acte sau animale numite totem. (de
aici totemismul).
chirurgicale, şi mai ales să îndepărteze spiritele rele. Asta
dovedeşte că vindecătorul avea cunoştinţe despre anumite
remedii vegetale, cunoştea amănunţit ritualul care însoţea
tratamentul, dar apela totodată şi la metode magice menite
să îndepărteze spiritele rele folosind măşti, îmbrăcăminte din
piele de animale sau apelând la ventrilogism etc.
Stresul emoţional indus astfel, frica, anxietatea şi lipsa de speranţe produceau modificări de
natură chimică care adeseori agitau pacientul.
Tratamentul vindecătorului consta din:

• Îndepărtarea spiritelor rele prin folosirea de măşti înfiorătoare, uneori
emisiuni de sânge şi zgomote îngrozitoare.
• Îndepărtarea spiritelor rele, prin recurgea la agresiuni (lovituri) asupra
persoanei bolnave sau folosirea de substanţe rău folositoare, toxice.
• Administrarea de decocturi cu conţinut purgativ sau energizant.
• Administrarea de băi alternative reci şi calde.
• Trecerea spiritelor rele în organismele animalelor folosind statuete cu
înfăţişarea animalelor respective.
• Împăcarea spiritelor prin sacrificii.
• Purtarea amuletelor, fetişelor cu puterii magice.
• Incantaţii ritmice – ceremonii prin care vracii pretind că fac farmece şi vrăji
pentru atragerea spiritelor din corpul bolnavilor.
• Trepanaţii (orificii) la nivelul cutiei craniene, cu scopul ca spiritul rău
părăsească corpul. Această practică era aplicată în cazul durerilor foarte
mari de cap, crizelor de epilepsie.
• Când apăreau halucinaţiile, delirul sau şocul, se credea că spiritul a părăsit
corpul şi se încercau diverse tehnici magice pentru reîntoarcerea sa.
13
Este evident că vindecătorii foloseau ca remedii substanţe cu efecte sigure. Se recurgea la
purtarea la gât a unor substanţe considerate cu efecte magice.
⏫
14
Îngrijirea bolnavilor în culturile antice
Studiul bibliei şi studiul istoriei culturii omeneşti arată saltul făcut de societatea umană
prin apariţia unor gândiri creative. Aşa încep si pot fi soluţionate o serie de probleme esenţiale
supravieţuirii şi dezvoltării umane şi sociale.
Potrivit etnologilor, odată cu dezvoltarea societăţii omeneşti, începe să preocupe şi dezvoltarea
artei vindecării în societăţile respective. Apar mereu noi descoperiri în domeniul medical. În perioada
de trecere a omenirii de la comuna primitivă la perioada sclavagismului, medicina empirică (medicină
bazată pe experiență), aflată într-o fază intermediară, către iatrosofie (iatro - „Gr. medic, tratament,
medical” ~sofie (v. -sofie), s. f., concepție medicală, teorie a medicinii), s-a îndreptat spre medicina
sacerdotală. Sacerdotul (persoană care are dreptul să oficieze actele cultului religios), eliberat
de munca brută, va face ca arta de a vindeca să poarte pecetea teologică. Deşi apar formele
rudimentare de îngrijire medicală, încă nu se poate vorbi de arta de a îngriji care rămâne astfel un
apanaj al familiei celui suferind, al benevolilor sau persoanelor pedepsite ce căutau prin această
modalitate să-şi răscumpere greşelile săvârşite în faţa zeilor.
Mult timp s-a crezut că Egiptul este leagănul culturii omeneşti. Găsirea tablelor din Mesopotamia
dovedeste nivelul deosebit atins de civilizaţia acelor vremuri privind preocuparea societăţii pentru
probleme ca suprapopularea, criminalitatea, lipsa apei curate, răspândirea bolilor etc. Cert este că
prin tradiţii culturale, prin practici de sănătate şi prin experienţe specifice, vechile civilizaţii omeneşti
au fost capabile să elaboreze concepţii unice despre viaţă şi boală.
Medicina sacerdotală şi divinităţile medicale

Circa 3000 (î.Hr.) – practica medicală şi îngrijirile calificate erau atribuţia preoţilor din temple:
invocaţii ale divinităţilor vindecătoare însoţite de ofrande, interpretări astrologice şi magie etc.
Panteonul divinităţilor cu rosturi medicale şi igienice:

• Isis (zeița fecundităţii).
• Osiris (zeu al reînvierii).
• Toth (deţinătorul cunoştinţelor
medicale).
• Seth (apărătorul de molime).
• Amon (alungătorul bolilor) etc.
Cca. 2750 (î.Hr.). – Imhotep („el vine în pace”) demnitar,

arhitect, astrolog şi preot-medic (la Memphis), considerat ca
zeu vindecător.
În numeroase morminte se găsesc pereţi întregi acoperiţi
cu pictograme în care se disting practici medico-chirurgicale,
igienice şi farmaceutice.
Alte descoperiri – truse cu medicamente şi cosmetice,
dulapuri cu instrumente chirurgicale etc.
15
Isis - zeița fecundății ⏫
16
Practicii medicale consemnate în papirus
Papirusul lui Eberss
Cele mai vechi însemnări medicale descoperite şi descifrate până în prezent sînt cele din
Egipt, scrise în jurul anului 2500 î.Hr. şi recopiate, de cel care l-a descoperit – Ebers, pe un papirus
datând din sec. 16 î.d.Ch. (cca. 1550). Papirusul conţine aproximativ 700 prescripţii pentru tot felul
de îmbolnăviri clasificate după organele ce urmau a fi tratate. Practic este o culegere de texte care
descriu amănunţite practici de îngrijire în afecţiuni abdominale, parazitare, oftalmologice, îngrijiri
dentare şi tehnici de reconstituire, imobilizarea fracturilor, diverse operaţii. Sunt descrise numeroase
practici terapeutice cu medicamente de origine minerală, fitoterapeutice, multe dintre ele utilizate şi
în prezent.
Papirusul chirurgical al lui Edwin Smith
Papirusul chirurgical al lui Smith reprezintă un text de specialitate ce cuprinde diagnosticul,

tratamentul şi prognosticul diferitelor plăgi, fracturi – în funcţie de regiunea lezată. Aici întâlnim
primele referiri scrise în domeniul chirurgical (referiri la tumori sau abcese tratate prin „puncte de
foc”).
Papirusul medical Hearbt

Reprezintă un îndrumar pentru generalist.
Caracteristic pentru toate trei papirusuri este nivelul înalt al observaţiei clinice.
17
Papirusul lui Eberss ⏫
18
Cultura antică chineză
China este ţara cu cea mai veche cultură şi cu cea mai veche naţiune. Originea rasei rămâne
un mister în lipsa dovezilor.
Practica medicală a fost influenţată de trei curente importante:

• Taoism şi Confucianism – curente indigene şi Budism – importat din India.
Aceste religii s-au suprapus credinţelor primitive, animismului.
Taoism (pronunţie tao-ism în în sec. XVII şi care a avut la bază concepţia

chineză tao = cale, drum) este o tao, constituind un amalgam al cultului
direcţie principală a filozofiei antice spiritelor naturii şi ale strămoşilor, al ideilor
chineze, inaugurată de Laodzî, lui Laodzî şi a diverselor credinţe.
în cadrul căreia s-au manifestat Taoismul din sec. VI î.Hr.,
două curente: unul materialist şi combina tehnici magice şi mistice şi
altul idealist, după interpretarea urmărea combaterea spiritelor rele
dată noţiunii de tao înţeleasă producătoare de boală. Astfel se
ca ordine universală, proprie administrează bolnavilor un ceai
fenomenelor naturii, vieţii cu cenuşă, apă fierbinte sau
sociale şi gândirii omeneşti. alte lichide terapeutice sau se
Este o formă de religie împrăştie în jurul persoanei sau
chineză care a existat până casei.
Laodzî
Mai târziu, această religie a urmărit descoperirea

elixirului vieţii sau alchimia (obţinerea aurului) fapt ce va
duce la apariţia chimiei în evul mediu.
După Confucius (551-479 î.Hr.) era importantă
solidaritatea familială, respectul celor vârstnici, veneraţia
celor ce studiază. Interzicerea disecţiei a determinat lipsa
de cunoştinţe în domeniul anatomiei, fiziologiei, patologiei
şi chirurgiei. Confucius dorea să înlăture oprimarea ţării
prin reînvierea obiceiurilor antice. Rolul femeii era văzut ca
inferior mult rolului bărbatului, valoarea ei fiind determinată
de numărul fiilor născuţi. De altfel, abia în 1913 s-au dat
primele permisii de efectuare a autopsiilor în China.
Până în 1734 toţi medicii de la curte şi oficialii
colegiilor medicale trebuiau să fie de faţă la sacrificii.
Budismul arată că păcatul reprezintă cauza bolilor şi
că vine de la zei.
Arta îngrijirilor cuprindea sacrificii, superstiţii, speriatul
spiritelor rele prin zgomote de fond sau împuşcături sau
diferite băuturi.
Teoria Yan Yu oferea o anume bază ştiinţifică pentru
explicarea bolilor (Yan = bărbat, Yu = femeie). Viaţa constă
în interacţiunea acestor principii. Echilibrul era egal cu Confucius
sănătatea, iar dezechilibrul îl reprezenta boala.
19
Chinezii vechi au pus bazele filozofiei Yang şi Yin. Yang reprezenta forţa musculară,
activitatea pozitivă a universului, Yin reprezintă forţa feminină, pasivă, negativă. Aceste două forţe
erau întotdeauna opuse şi complementare una alteia.
⏫
20
Practicile de sănătate se concentrau asupra profilaxiei şi păstrării sănătăţii rezultate din
echilibrul dintre Yang şi Yin.
Poziţia socială redusă a femeii a făcut ca numeroşi nou născuţi de sex feminin să fie
abandonaţi, o parte fiind preluaţi de misionari creştini.
Un obicei de nedorit, la care ulterior s-a renunţat, era deformarea picioarelor sau legarea
picioarelor femeilor.
De frica vechiului rău, sugarii băieţi, pentru a nu fi recunoscuţi, erau îmbrăcaţi cu haine de
fetiţe şi erau botezaţi cu nume de fete.
Nici o credinţă n-a fost pusă în istoria pacientului ca instrument de diagnosticare, iar diagnoza
se făcea pe baza unei complicate teorii a pulsului. Chinezii au elaborat Materia medicală şi multe
din medicamentele pe care ei le foloseau – de exemplu efedrina folosită şi în medicina modernă.
Prea puţin s-a vorbit de spitale. Wu şi Wong au enumerat aşa numitele haluri de vindecare
(stare nespus de rea) în jurul anului 651 î.Hr. Berdol Edw sublinia că spitalele nu au fost numeroase
pentru că era o ruşine pentru familie şi prieteni să nu aibă grijă de bolnavi.
Fondatorul medicinii chineze este considerat împăratul Shen Nung (aprox. 2698 î.Hr.) care
s-a preocupat pentru investigarea laborioasă şi experimentarea plantelor medicinale. Se presupune
că numeroase medicamente le-a încercat pe el.
Un alt împărat care a adus contribuţii în dezvoltarea medicinii Huang-ti (2698-2598 î.Hr.)
despre care se spune că a scris Canonul medicinii Neiching. Acesta stipula că sunt 4 etape în
stabilirea diagnosticului: observaţia, ascultaţia, palpaţia – priveşte, ascultă, întreabă şi simte.
Palparea se referea la puls, chinezii fiind pregătiţi să observe chiar variaţiile sale în stadiul de
sănătate şi boală.
Alţi doctori renumiţi: Tsang Kung (primul secol î.Hr.), Chang Chung-Ching (sec II e.n.) care a
lăsat evidente impresii şi sugestii de tratament şi Hua Tio (sec. II d.Hr.) un recunoscut chirurg care
a descoperit şi utilizat anestezia la operaţie.
Istoricii sunt de acord asupra ingeniozităţii chinezilor în dezvoltarea elementelor terapeutice:
moxa, ventuze, cauterizări, masaje, acupunctură.
Moxa – o formă dureroasă a contrairitaţiei, consta în aplicarea unui material încins (înroşit)
pe anumite puncte.
Wong şi Wu arată că Neiching spunea: când locul suferinţei se află în muşchi, foloseşti
punctura – în vase de sânge moxa, în tendoane foloseşti cauterizarea.
Acele, din silex la început, au fost apoi făcute din metale începând cu epoca de bronz.
Cordonul ombilical era tăiat cu cioburi de ceramică.
Punctura a început să se transforme cu timpul în acupunctură şi a devenit curând un panaceu
universal. Acul introdus era uşor rotit în zona dureroasă. În zilele noastre, în China, asistenta
medicală are în atribuţii efectuarea acupuncturii.
Masajul a fost dezvoltat în mod deosebit.
Lepra era bine cunoscută şi tratată chiar cu un ulei special.
În secolul al III-lea e.n., variola era cunoscută, iar metoda vaccinării aplicată (prin insuflarea
prin suluri de bambus în nările oamenilor a crustaceelor). Exista şi credinţa privind rolul hotărâtor,
deţinut de măştile cu aspect înfricoşător, în prevenirea variolei.
China antică suferise numeroase epidemii de holeră.
Plantele medicinale marine, bogate în iod erau folosite sub formă de bulion pentru combaterea
guşei. Era folosit macul (opium), o plantă ce conţine efedrină numită Ma Hua-ng. De altfel Gin Seng
– plantă cu valori deosebite, binecunoscută în prezent, era utilizată şi în acele vremuri.
Cu scop terapeutic erau utilizate şi organele animalelor – ficat, tiroidă. Organele de broască
a căror secreţii conţineau adrenalină, erau folosite ca plasture şi indicate în muşcătura de câine,
furuncule, ulcere, inflamaţii de orice fel. Mai erau folosite oase de tigru sau şarpe, şopârlă păstrate
în vin etc.
Pentru stabilirea prognosticului bolnavului era folosită mingea vrăjitoarei alcătuită din 12
sfere acuplate, din fildeş, introdu-se una în alta, şi care era studiată în corelaţie cu poziţia stelelor şi
21
a altor influenţe astrale.
Medicul purta la curea o cutie care conţinea medicamente. ⏫
22
Cultura antică indiană
Poziţia şi posibilitatea apărării în nordul ţării, a permis o mare dezvoltare a culturii indiene. În
jurul anului 2000 î.Hr., un grup de arieni ce proveneau de pe platoul iranian, s-a stabilit pe câmpiile
Indiei, în partea de sud a Orientului Îndepărtat. Astfel India a fost izolată prin munţi de restul lumii.
Între anii 1000 şi 800 î.Hr., s-au desfăşurat lupte numeroase pentru supremaţia între caste.
Cele mai vechi culturi din India au fost Hindu. Surse de informare despre practicile de sănătate
provin din Religia brahmană – hinduismul conform căruia spiritul se poate ridica sau poate fi pedepsit
prin regenerări sau transformări ale sufletului. Procesul de încarnare pornea de la organismele
vegetale la cele animale sau umane sau invers.
O triadă de zei ocupa atenţia din punct de vedere religios: Brahma = sursă dătătoare de
viaţă, Vishnu = care apără şi Şiva = cel care strânge. O altă zeitate favorită o reprezenta Zeul Soare.
Teritoriul Iumna şi râul Gange reprezentau ţara sfântă şi la fiecare 12 ani, într-o anume zi
stabilită de astrologi, preoţii şi persoanele religioase se îndreptau spre acea zonă pentru a se spăla
de păcate. Cei ce se apropiau de moarte doreau să fie conduşi la Benares (oraş de pe Gange) ca
să participe la aceste îmbăieri religioase. După moarte corpurile erau arse pe ruguri, iar cenuşa
aruncată în Gange.
Atâta timp cât erau respectate şi considerate sfinte, o serie de animale nu erau consumate –
vaca, maimuţa etc. Pentru animalele bolnave erau constituite spitale.
Cele 4 cărţi Rig-Veda, Yagur-Veda, SamaVeda şi Atharva-Veda descoperite în India au
fost scrise (1500 î.Hr.) în limba indiană din care se trage sanscrita. Ultima carte (Atharva-Veda)
conţine numeroase sugestii privind tratamentul medical, utilizarea unor ierburi – plante şi incantaţii.
Contemplarea şi meditaţia preocupa pe numeroşi indieni care duceau o viaţă monahală. Yoga
reprezenta calea, educarea spiritului prin exerciţiu – şi astfel prin care spiritul se detaşa. Curăţenia
corporală, pregătirile şi băile erau practici dese, iar unele procedee – respiraţii Yoga – au fost preluate
şi de medicina modernă. În jurul anului 552 î.Hr., budismul câştiga teren deoarece brahmanismul
interzicea orice dorinţă şi culmina prin negarea existenţei. Regele Ashoka (269-237 î.Hr.) a construit
numeroase spitale pentru pelerini. Doi medici renumiţi – Charaka şi Susruta – au reunit mai multe
informaţii medicale într-un compendiu.
Charaka s-a preocupat de normele etice ce se cer respectate de cei

ce îngrijesc suferinzii. Persoana care îndeplinea funcţia de asistentă (nursă)
trebuia să aibă o bună comportare, să se distingă prin puritate, să posede
deşteptăciune şi abilităţi – deprinderi, să dea dovadă de bunătate, să se
priceapă să îngrijească orice pacient, să frece şi să maseze membrele,
să-l ridice şi să-l ajute să se plimbe, să ştie să facă şi să cureţe patul, şi
întotdeauna să fie dornic să facă ceea ce i se cere.
Charaka Sushruta – care a trăit probabil în

secolul V e.n. – a descris boli, plante medicinale,
proceduri chirurgicale, 121 de instrumente chirurgicale (ace, foarfeci, crea suferinţe celui
scalp, bisturiu, forceps, seringi, catetere). Se amputau membre, se opreau îngrijit trebuia să
hemoragiile prin cauterizare cu ulei foarte fierbinte sau prin presiune. Se plătească acestuia.
făceau operaţii cezariene şi de cataractă. Totodată se făceau şi operaţii Erau
plastice, grefe de piele, rinoplastii. Amputaţia de nas era o metodă de cunoscute şi
pedepsire. Odată cu descrierea acestei metode, Sushruta a descris şi descrise boli ca
operaţii pentru corectarea deformaţiilor urechii. diabetul,
Învăţământul medical era foarte bine organizat, iar dacă medicul tuberculoza,
23
transmiterea malariei prin ţânţari.
Sushruta ⏫
24
Cultura greciei antice
Multe din imperiile antice au dispărut. Era nevoie de noi idei pentru a se face cristalizarea
oamenilor şi animarea lor pentru asigurarea sănătăţii.
Insulele greceşti sunt recunoscute drept locul de naştere al vieţii intelectuale occidentale.
Pentru a înţelege impactul considerabil al civilizaţiei greceşti asupra tuturor realizărilor culturale
viitoare ale Europei, trebuie să ne întoarcem la perioada primordială a umanităţii, cea mitologică.
Mitologia greacă reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizaţii
elene, cu zei creatori, intrigi în Eden şi eroi civilizatori. Aceste poveşti erau cunoscute de către toţi
grecii din antichitate şi, în pofida scepticismului unor gânditori, le ofereau oamenilor atât ritualuri,
cât şi istorie.
În mitologia greacă zeii Panteonului (artă, medicină, biologie, filozofie).

capătă însuşiri omeneşti, însă rămân, În zilele noastre mitologia greacă
înainte de toate, personificări ale forţelor rămâne nu doar sursa unor motive şi
universului, cu acţiune asupra vieţii trimiteri literare, dar şi a unor poveşti
şi destinului oamenilor, explicând fermecătoare care continuă să
ceea ce pare inexplicabil într-un fascineze. Mitologia greacă
mod raţional. Ei sunt mai mult rămâne o referinţă culturală
sau mai puţin schimbători importantă mult timp după ce
şi, cu toate că uneori par religia greacă, de care a fost
a avea simţul dreptăţii, legată, a încetat să se mai
sunt adesea meschini sau practice. A existat o revoltă
răzbunători. creştină de desfigurare
Lumea mitologiei sau distrugere a idolilor
greceşti este complexă, şi a altor imagini care
plină de monştri, războaie, reflectau cultul public al
intrigi şi zei care intervin zeilor.
în permanenţă. Aceste Creştinismul a
credinţe pot fi comparate înlocuit păgânismul ca
cu modul în care unii religie oficială a Imperiului
creaţionişti creştini din zilele Roman în 391, când a
noastre echivalează literal fost declarat unica religie a
Biblia cu istoria lor. imperiului. Chiar şi literatura
Grecii s-au remarcat în creştină cea mai entuziastă face
revitalizarea multor aspecte ale vieţii adesea trimiteri la mitologia greacă
Apolo - zeul soarelui și a sănătății

şi romană, tot aşa cum în scrierile de bază ale religiei creştine regăsim înţelepciunea şi unele dintre
judecăţile filosofilor greci.
Geografia fizică a Greciei antice sau Helasul, se aseamănă cu Grecia de astăzi, prin prezenţa
a numeroase insule, ce i-a făcut să fie mai mult separaţi decât uniţi.
În cele mai vechi opere literare europene care s-au păstrat sunt Iliada şi Odiseea, cunoscute
şi sub numele de “Imnuri Homerice”, ambele scrise în greaca veche, probabil înainte de anul 700
î.Hr. şi atribuite lui Homer, au fost sugerate numeroase aspecte care s-au dovedit a fi uneori reale
(confirmate cu ocazia săpăturilor vechii cetăţi Troia – 1876).
Şi din legende reies relaţiile dintre cretani şi spartani. Spartanii – foarte practici şi lipsiţi
de imaginaţie, preocupaţi mai mult de dezvoltarea portului în dauna minţii, aveau o educaţia care
25
urmărea să le asigure putere – pentru a fi soldaţi desăvârşiţi. La 30 de ani, bărbaţii trebuiau să se
însoare, deşi nu prea aveau timp să-şi vadă familia. Doar cei puternici puteau depăşi programul
riguros de pregătire spartană. ⏫
26
Atenienii urmăreau să dezvolte un corp armonios, facultăţile estetice şi mintea. Ei pregăteau
artişti istorici, oratori, filozofi sau chiar soldaţi.
Exista un Panteon de zei şi zeiţe, pe care populaţia îi venera.
Apollo – zeul soarelui era şi zeul sănătăţii.
Aesklepios (Asclepius – Aesculapius) – om zeificat după moarte – a fost considerat zeul
medicinii. Atributele sale erau un toiag pe care este încolăcit un şarpe – semnul înţelepciunii, şi care
reprezenta simbolul medicinii, atât al medicinii civile, cât şi al celei militare. Astăzi semnul medicinii
îl reprezintă Caduceul. În mitologia romană Aesklepios a fost preluat ca Aesculap (Esculap). Fiicele
lui Asclepius erau Hygia – zeiţa sănătăţii şi Panaceea – zeiţa medicaţiei.
Grecii credeau în zei şi de aceea, în luarea unor decizii importante, se adresau oracolelor
pentru a se consulta cu zeii (exemplu oracolul din Delphi).
Comunicarea cu zeii se făcea prin răspunsurile preoţilor, preoteselor, prin vise sau unele
semne, sau se făcea comunicare directă prin spirit. Tălmăcirea era făcută în temple.
Oracolul din Delphi, loc oracular cu mult înainte de Apollo, a primit o noua orientare religioasa
sub domnia lui Apollon. Oracolul era săvârşit de către Pythia şi de profetul care asista consultaţia.
La început, consultările aveau loc o data pe an (la aniversarea zeului), apoi o data pe luna, şi în
cele din urmă, de mai multe ori, cu excepţia lunilor de iarnă, când Apollon lipsea. Operaţia comporta
sacrificiul prealabil al unei capre. În general consultanţii puneau întrebări în formă de alternativă:
dacă să facă cutare sau cutare lucru. Pythia dădea răspunsul trăgând la sorţi bob alb sau negru. În
cazurile mai grave, Pythia, inspirată de Apollon, profetiza în cripta templului. S-a vorbit despre “delirul
pythic”, dar nimic nu indică transele isterice sau “posesiunile” de tip dionysiac. Platon compară
“delirul” Pythiei cu inspiraţia poetică dată de Muze ori cu elanul amoros al Afroditei. După Plutarh
zeul se mulţumeşte să o umple pe Pythia de viziunea şi lumina care clarifică viitorul. Pe momentele
figurate, Pythia este calma, senina, concentrata, ca si zeul care o inspira.
27
Oracolul din Delphi
28
Cele mai importante realizări în Grecia antică sunt în filozofie, matematică, astronomie,
poezie, istorie, ştiinţe naturale şi medicină. Grecilor le datorăm ruperea medicinii de practica mistică
şi a şamanilor, şi trecerea la baze ştiinţifice, chiar dacă îngrijirea mai era încă o ocupaţie a sclavilor.
Cel mai important centru medical era în oraşul Epidaur. Aici a fost construit un templu ce avea
teatru, sală de gimnastică, băi de ape minerale. La sosire, pacientul sacrifica un animal, se purifica
prin îmbăiere, i se făcea un masaj, apoi se culca în sunetul muzicii şi mirosurilor plăcute. Femeile
însărcinate şi bolnavii cu boli incurabile nu erau primiţi în aceste temple de asistenţă medicală.
Artiştii reprezentau adesea trupul omenesc în mişcare. Ei căutau şi doreau perfecţiunea,
observată în basoreliefuri de oameni sănătoşi.
În această atmosferă neştiinţifică, adânc cufundată în mitologie, sacrificarea animalelor şi
credinţa în puterea zeilor, s-a născut pe insula Cos (arhipelagul insulelor Sporade) în anul 460 î.Hr.,
într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap, Hippocrate.
Cel mai vestit medic al Greciei antice, Hipocrate, considerat părintele medicinii, a murit la
Larissa către anul 370 î.Hr. Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrate, un adevărat codice
moral în exercitarea profesiunii medicale, jurământ prestat şi în zilele noastre de absolvenţii şcolilor
medicale.
Hipocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăseşte
insula sa natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi Macedonia ca medic itinerant,
dobândind o solidă reputaţie ca practician.
În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la Cos, unde fondează o şcoală pentru viitori medici. Mai
târziu va înfiinţa o altă şcoală în Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele.
Prin observaţiile făcute asupra manifestărilor bolilor şi descrierea lor amănunţită, precum
şi prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale şi raţionale, Hippocrate a
contribuit - în limitele posibilităţilor din vremea sa - la eliberarea medicinii de superstiţii şi misticism.
Din cele peste 70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca
renumitei şcoli de medicină din Cos - probabil doar şase îi aparţin cu siguranţă lui. În capitolul “Aerul,
Apa şi Locurile” nu se mai discută rolul zeilor în apariţia bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile
ştiinţific, în “Prognostic, Prognoză şi Aforisme” expune opinia revoluţionară pentru acel timp, după
care, un medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluţia ulterioară a
unei boli. Hipocrate a subliniat rolul aerului, apei şi locului în împrăştierea bolilor – document rămas
valabil până în secolul XIX, când apare bacteriologia şi imunologia.
Hipocrate
29
⏫
30
Hipocrate a înţeles rolul climei, rolul solului, modul de Scrierile lui Hipocrate se adresau
viaţă şi sanitaţia. A arătat prezenţa epidemiilor şi endemiilor. aproape tuturor
Ideea unei medicini preventive apare pentru prima dată în ramurilor medicinii. Mulţi dintre medicii
“Tratamente” şi în “Tratamentul Bolilor Acute”, în care discută antichităţii proveneau
influenţa unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de
viaţă şi clima asupra stării de sănătate.
În lucrarea asupra epilepsiei, numită “Boala sfântă”
(lat. Morbus sacer) întâlnim informaţii asupra anatomiei
corpului omenesc; se considera că epilepsia ar fi datorată
unei lipse de aer în urma unei incapacităţi a vaselor de a
transporta aerul la creier. În ciuda argumentaţiei considerată
astăzi naivă, important este faptul că Hipocrate vede cauza
acestei boli într-o tulburare a funcţiei creierului.
În stadiul de dezvoltare a cunoştinţelor sale, Hippocrate
nu a putut fi la adăpostul unor erori inerente epocii în care
a trăit. Astfel în concepţia sa, pe care azi am numi-o “teorie
umorală”, Hipocrate recunoştea existenţa a patru umori:
sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă şi fierea neagră;
un dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena
moartea. Această teorie a stăpânit gândirea medicală multe
secole.
Hipocrate, recunoscut ca bun practician, a făcut şi
o serie de inovaţii medicale. În chirurgie a pus la punct un
aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un
scaun special pentru reducerea luxaţiilor şi fracturilor.
Cel pe care Aristotel l-a numit marele Hipocrat sau tatăl
medicinii, a arătat cauza naturală a bolilor şi a predat studenţilor
observaţia minuţioasă a celui bolnav. Păstrarea evidenţelor
în medicina clinică, o înţelegere modernă a metodelor de
tratament, a subliniat importanţa îngrijirii bolnavului imobilizat,
modul de pregătire a asistentelor (nurselor). A renunţat la sclavi
şi a pregătit studenţi, a demonstrat valoarea practicii clinice
şi a dovedit un comportament etic deosebit – jurământul lui
Hipocrate.
Sistemul lui de îngrijire era centrat pe pacient şi
utiliza metode ştiinţifice pentru soluţionarea problemelor
pacienţilor. Grecii, în acea vreme, plăteau o taxă specială
pentru asigurarea salariului anual al doctorului, salariu care
era suplimentat de comunitate.
Hipocrate a privit persoana ca pe un întreg şi a
combătut ideea că zeii produc îmbolnăvirea. A recunoscut
că medicul trebuie să cunoască îmbolnăvirile specifice. El a
reunit informaţiile despre persoane cu detalii privind mediul
înconjurător şi rezultatele unei analize complete asupra
nevoilor pacientului. Planul de îngrijire prescris de Hipocrate
era concis şi direct.
El a sublinit necesitatea observaţiilor exacte şi o
evidenţă atentă, fără a atribui boala unei imixtiuni din partea
zeilor, ci mai degrabă datorită unui dezechilibru al stării de
sănătate dintre minte, corp şi mediu înconjurător. De aici a
emanat teoria umorală a bolilor.
31
Teoria umorală
Doctrina celor patru umori a dominat teoriile din medicină şi

psihologie pentru multe secole, de pe vremea filozofului
Empedocle (490-430 îHr) până în secolul al XVIII-lea.
Doctrina a fost adoptată atât de medici, cât şi de filozofi,
fiind una dintre cele mai durabile concepţii din istoria ideilor.
Din vremea lui Hipocrat (secolul 5 îHr), medic grec ale
cărui teorii au avut o mare influenţă în antichitate, doctrina
celor patru umori a fost considerată adevăr fundamental
de generaţii de medici. Această doctrină consta în
credinţa că în corpul omenesc se găsesc
patru substanţe, numite umori (lat. umor = lichid):
• flegma,
• bila neagră,
• bila galbenă
• sângele.
Boala era considerată semnul unui dezechilibru al acestor patru

umori. Se credea că, în funcţie de modul de viaţă, de
alimentaţie, de efortul fizic depus, unele umori creşteau ori
descreşteau în raport cu altele, ducând la îmbolnăvirea
organismului.
Doctrina celor patru umori este strâns legată de teoria celor
patru elemente fundamentale prezente în filozofia grecească:
pământul, focul, apa şi aerul. Cel care se crede că a fost
“inventatorul” acestei concepţii despre arhitectura universului
este filozoful sicilian Empedocle (490–430 îHr), cel care în
cartea sa, Despre natură, introduce cele patru elemente.
Aristotel, în Fizica, reia aceste elemente şi le atribuie
caracteristici: aerul este ud şi fierbinte, focul este fierbinte şi
uscat, pământul este uscat şi rece, iar apa este rece şi udă.
32
din Grecia, deşi deseori profesau în Roma, mai ales după ce Grecia a fost cucerită de Imperiul
Roman. Galen, Asklepsiades, Pedanim Dioscorides – erau cu toţii medici greci care au lucrat la
Roma
În epocă s-au evidenţiat şi alte personalităţi: Thales – născut la 640 î.Hr – primul filozof şi om
de ştiinţă grec care a arătat că orice soluţionare de probleme trebuie să aibă la bază unele principii.
Aristotel – alt om de ştiinţă renumit, (n. 384 î.Hr - d. 7 martie 322î.Hr) a fost un filosof din Grecia
antică, clasic al filosofiei universale, spirit de formaţie enciclopedică, fondator al şcolii peripatetice
şi al logicii formale ca ştiinţă.
Aesklepios – care s-a ocupat de botanică, zoologie, fiziologie, embriologie, anatomie
comparată învăţată prin disecţii.
Homer, în descrierea războaielor, descrie chirurgia din armată. Grecii erau recunoscuţi pentru
arta bandajării (vezi Achile care-l îngrijea pe Patrocle).
Unele descrieri au rămas valabile peste secole – difteria care se însoţea de imposibilitatea
de a înghiţi şi se senzaţia de sufocare.
Este recunoscut rolul mediului înconjurător în împrăştierea bolilor. Tucidide descrie cu
acurateţe o epidemie în Athena în timpul războiului peloponezian.
Cultura Romei antice

Progresele medicale ale romanilor antici au rămas în urma celor ale grecilor. Practicile
medicale erau adesea împrumutate din ţările pe care romanii le cucereau şi medicii din acele ţări
erau făcuţi sclavi, fiind obligaţi să ofere servicii medicale romanilor. Când se confruntau cu boala
romanii renunţau la zei, superstiţii şi ierburi, deşi igiena şi salubritatea erau destul de bine dezvoltate.
Multe locuinţe erau echipate cu băi, iar curăţenia era preţuită.
Rolul femeilor era considerabil diferit de cel pe care acestea îl aveau în alte culturi antice.
Femeilor li se permitea să deţină proprietate, să apară în public şi să facă o campanie publică unor
cauze care considerau că trebuie să fie promovate. Ele puteau să se întreţină cu musafirii şi să stea
cu ei la masă.
33
⏫
Cultura Romei antce
34
Cultura indienilor Maya
Cultura indienilor Maya face parte din cultura antică americană. Se presupune că indienii
Maya au ocupat peninsula Yukatan în 2500-1600 î.Hr.
Redescoperirea oraşelor lor cele mai vechi a început în 1839. cercetările arheologice au scos
în evidenţă existenţa unor oameni care aveau cunoştinţe de astronomie şi matematică şi care aveau
un calendar excelent.
Yukatanul – centrul culturii Maya şi Guatemala sunt bogate în ruine. Nici în prezent nu s-a
terminat descifrarea completă a inscripţiilor în limba Maya.
Multe legende povestite despre obiceiurile mayaşilor recomandau în caz de stres o procesiune.
Zeilor le erau oferite ca ofrande tineri şi tinere, iar la ceremonii, fetele erau aruncate de pe
stâncile sacre, iar tinerii sacrificaţi. În această cultură sacrificiul uman era o regulă – se extrăgea cu
mâna inima adulţilor sau se sacrificau copii.
Preoţii care efectuau aceste sacrificii dădeau şi sfaturi în domeniul sănătăţii, erau buni
cunoscători de ierburi şi buni prezicători. Una dintre îndeletnicirile preoţilor era aceea de a deforma
craniul la nou-născut. Cu scop medical erau recomandate băile cu abur.
Cultura astecă
Cultura astecă a fost localizată, în urma săpăturilor arheologice făcute, în partea centrală a
Mexicului.
În 1519, în momentul năvălirii cuceritorilor spanioli, aztecii (azteca) sau mexicanii (maxica)
stăpâneau, cu strălucire, cea mai mare parte a Mexicului. Limba şi religia lor era răspândită de la
Atlantic la Pacific, de la stepele din nord până în Guatemala.
Aztecii aveau reputaţia de a fi cei mai religioşi dintre indieni. De fapt, religia lor simplă şi
total sau preponderent astrală la origine, se îmbogăţise şi se complicase în urma contactelor cu
popoarele sedentare şi civilizate ale Mexicului central. Din trecutul lor de barbari nordici, vânători şi
războinici, mexicanii conservaseră divinităţile astrale.
Piramida Soarelui şi Piramida Lunii erau temple unde se oficiau ceremonii religioase. Practica
religioasă a astecilor impunea un sacrificiu teribil: extragerea inimilor din mii de corpuri prin tăierea
cu un cuţit obsidian – sticlă vulcanică.
Discul solar era adorat sub numele de Tonatiuh. Astecii aveau un calendar solar cu 365 de
zile pe an, 18 luni cu 20 de zile şi 5 zile lăsate ca nenorocoase. Tot ei credeau în efectele benefice
ale aburilor şi aveau case în care se putea produce abur.
În 1517 o expediţie, pornită din Cuba, cu trei corăbii, sub conducerea lui Francisco Hernandez
de Cordoba, a intrat în contact cu mayaşii din Yucatan. Respinşi, de către aceşti indieni războinici,
spaniolii au fost nevoiţi să se reîmbarce în grabă. Cincizeci şi şapte de oameni din cei o suta zece,
au pierit în această luptă. Supravieţuitorii au descris cu uimire oraşele mayaşe pe care le zăriseră,
edificiile de piatră şi templele, veşmintele şi bijuteriile autohtonilor, observând o civilizaţie mult mai
avansată decât în Antile.
În anul următor, Juan de Grijalva, în fruntea a patru corăbii, a descoperit insula Cozumel şi a
navigat de-a lungul coastei Yucatan-ului şi Golfului Mexic. Continuându-şi drumul de la Tabasco la
Tuxpan, el a ieşit din ţinutul mayaş şi a luat contact cu provinciile Imperiului Aztec. Spre deosebire
35
de ceea ce se întâmplase în timpul primei expediţii, primirea indienilor a fost amicală, spaniolii
primind în dar numeroase obiecte de aur.
⏫
36
Cutura indienilor Maya
37
Cultura astecă
⏫
38
Cultura egipteană
Egiptul, considerat de Herodot un dar al Nilului, va da culturii universale o veche şi fascinantă
civilizaţie.
Egiptenii antici care s-au stabilit de-a lungul Nilului, în timp ce alte culturi s-au aşezat de-a
lungul râurilor Ind, Eufrat şi Tigru.
Descifrarea scrierii hieroglifice în anul 1822 de către J.F. Champollion, permite înţelegerea
civilizaţiei milenare la adevărata ei dimensiune istorică.
Egiptul, ţară bogată întinsă pe ambele maluri ale Nilului, era considerat hambarul de grâne
al antichităţii.
Egiptenii executau, în cadrul comunităţii, construcţii în care se urmăreau reguli de sănătate
publică aceste reguli îi ajuta să evite problemele, în special cele legate de boli transmise prin surse
de apă. Astfel, au construit bazine de colectare a apei necesare irigaţiilor, iar colectarea apei a
contribuit şi la reducerea transmiterii unor îmbolnăviri.
S-a dezvoltat în mod deosebit arhitectura, ceramica, iar inscripţiile pe cărămizile din ceramică
au devenit sursă de cunoaştere a obiceiurilor, dar şi de admiraţie, deoarece conţineau hieroglife,
uneori încrustate în culori strălucitoare.
Datorită climei prin care s-au conservat o serie de valori, prin excavaţii făcute la piramide şi
prin studiul obiceiurilor legate de înmormântare şi păstrarea cadavrelor, Egiptul oferă numeroase
date.
Îmbălsămarea celor decedați
Sursa cea mai importantă de studiu au reprezentat-o piramidele, locul de unde s-a aflat care
erau obiceiurile de înmormântare, credinţele filozofice şi religioase. Egiptenii credeau că sufletul
continuă să existe pentru eternitate. Fiecare devenea preocupat să-şi strângă bunuri pentru viaţa
eternă. De aceea se asigurau de cele necesare pentru traiul zilnic (mâncare, băutură, haine, chiar
şi servitori şi sclavi. Cu timpul, practicile fiind costisitoare, au recurs la picturi murale salvând astfel
vieţi. Din aceste picturi, alături de obiceiuri, reies şi condiţiile îmbolnăvirilor. Chiar şi construirea
piramidelor ucidea multe vieţi.
Când s-a deschis camera în care se găsea mormântul lui Tutankamon, în 1922, s-au pus
multe întrebări legate de mumia acestuia, şi nu numai de bogăţiile sau lucrurile de artă aflate în
încăpere. Prezenţa amuletelor la faraon a fost interpretată în ideea existenţei superstiţiilor. Astfel,
descoperirea corabiei soarelui (Keopa), permitea celui ce o deţinea, considerat zeu pe pământ, să
39
peregrineze împreună cu Ra (zeul soarelui) în ceruri.
Egiptenii au stabilit, de asemenea, o “casă a morţii” care era localizată drept un loc în afara
civilizaţiei. ⏫
40
Pregătirea mumiilor presupunea îmbălsămări care să nu permită distrugerea trupului.
Mumificarea era făcută de specialişti după reţete necunoscute astăzi. Utilizau substanţe pentru
îmbălsămare după ce extrăgeau organele interne. Această practică nu avea nimic în comun cu
disecţia, practica medicală sau cu studiul anatomiei sau patologiei.
Oamenii aparţinând culturilor antice au clasificat mai mult de 700 de medicamente şi au
dezvoltat arta îmbălsămirii.
Examinările moderne făcute asupra mumiilor sau cadavrelor găsite în piramide au arătat
leziuni pe baza cărora s-au pus diagnosticele de tuberculoză, arterioscleroză, infecţii parazitare,
calus în urma fracturilor, dar nici o referire privind procesul de îngrijire.
Studiul mumiilor şi a altor corpuri neîmbălsămate găsite în piramide, au pus în evidenţă
nu numai bolile, ci şi arta bandajării, faptul că oamenii erau îngrijiţi de dentişti şi chirurgi. Aceşti
specialişti erau formaţi în temple şi reprezentau partea cea mai de jos a tagmei preoţilor. Astfel,
bolnavii găseau în temple şi sprijin material şi tratament şi îngrijiri medicale.
Templul era un serviciu ambulator din zilele noastre, cu medici ce consultau şi studenţi ce
învăţau, dar fiecare medic trata o singură îmbolnăvire (de dinţi, de ochi, de cap, de intestin etc.). Cel
ce trata bolile de intestin prescria clisme, purgative, cel ce trata bolile capului efectua trepanaţii, dar
şi invocaţii solicitând sprijinul zeilor.
Medicul era cel ce îndeplinea şi funcţiile dentistului şi farmacistului. Erau pricepuţi în
stomatologie, deseori obturând dinţii cu aur.
Din această cultură provine primul medic cunoscut în istorie, Imhotep (2900-2700 î.d.Ch). El
a fost recunoscut drept arhitect, chirurg, preot în templu, scrib şi magician. Imhotep a participat la
ridicarea marii piramide a regelui Sakkara. A fost zeificat ca zeu al medicini.
Cele mai vechi cărţi de medicină cunoscute provin de la această societate. Cărţile subliniau
tehnici chirurgicale şi metode de control a naşterii, descriau procesele unor boli şi ofereau remedii.
Egiptul este recunoscut ca fiind una din ţările antice cele mai sănătoase, probabil datorită
progresului pe care 1-a făcut în domeniile igienei şi salubrităţii publice. Reguli foarte stricte, s-au
dezvoltat în privinţa unor lucruri ca mâncarea. băutura, curăţenia, exerciţiul şi relaţiile sexuale.
Egiptenii se închinau unor zeităţii reprezentate de animale – boul sacru Apis era ţinut în
Templu, iar după moarte îmbălsămat.
41
Imhotep
⏫
42
Cultura sumeriană
În mileniul VII î.Hr., platoul dintre fluviile Tigru şi Eufrat (Irakul de azi) era populat de sumerienii
care au pus bazele primei mari culturi ale umanităţii – civilizaţia mesopotamiană. Era o cultură cu
sistem propriu de scriere, set de legi şi cu o anumită cultură.
La Ninive au fost găsite înscrieri care descriau potopul. Din acele înscrieri s-a aflat cum
trăiau, ce obiceiuri legate de viaţă şi de moarte sau ce deprinderi cu caracter medical aveau.
S-au găsit încrustate pe o piatră de lapis lazuli, scene privind sacrificarea animalelor, luarea
prizonierilor, purtarea poverilor sau chiar unele care.
Deschiderea unor morminte a permis aflarea tradiţiilor legate de înmormântare – îngroparea
întregii curţi formate din doamnele de companie, servitori, soldaţi şi muzicanţi pentru a o însoţi
pe regina Shubad care murise. Astfel s-a aflat de sacrificiile umane care se făceau, chiar dacă
oamenilor li se administrau poate înainte unele remedii.
Animismul era acceptat. Se ridicau temple zeilor cu speranţa de a le face plăcere acestora
pentru a îndepărta sau măcar pentru a reduce îmbolnăvirile şi necazurile. Acum omul vindecător a
devenit preot-medic.
Cea mai veche prescriere medicală – de peste 4000 de ani (tradusă din scrierea cuneiformă
în 1950) conţine din păcate doar remediile, nu şi bolile care erau indicate. Această scriere nu conţine
nici un element magic, deşi în medicina babiloniană erau utilizate incantaţiile. Treptat, cultura
sumeriană este înlocuită cu cea babiloneană, chiar dacă progresele sociale nu sunt dublate şi de
progrese medicale.
Cultura babiloniană
Babilonul, ca şi Egiptul, a fost aşezat într-o zonă cunoscută sub numele de Izvorul fertilităţii
sau Leagănul civilizaţiei. Această zonă geografică a fost numită astfel datorită solului său umed şi
datorită climei calde – o combinaţie favorabilă stabilirii de civilizaţii. Stilul de viaţă al babilonienilor
era complet diferit de cel al egiptenilor. Fiecare aşezământ era o comunitate completă prin ea însăşi,
guvernată de un conducător divin şi de un regepreot. Societatea era constituită, după un model
aproape feudal, în trei clase sociale: clasa superioară „gentlemani” este clasa proprietarilor bogaţi,
a marilor neguţători şi preoţi care trebuiau să plătească chirurgii mai ales cu monede de argint,
decât cu bunuri sau servicii, clasa mijlocie a negustorilor, ţăranilor şi artizanilor şi clasa inferioară a
sclavilor.
Babilonul era în anii 3000 î.Hr. centrul imperiului mesopotamian.
Căderea culturii sumeriene face să crească treptat importanţa culturii babiloneană, mai ales
sub Hammurabi ((1900 î.Hr.). Hammurabi este cunoscut pentru Codul de legi care compila o serie
de legi specifice antichităţii. Într-o oarecare măsură codul de legi era unitar şi căuta să protejeze de
fraudă pe cei lipsiţi de ajutor şi totodată, să reducă costul îngrijirilor medicale.
Religia avea în centru pe Marduc – un zeu crud ce avea nevoie de sânge omenesc – de
preferinţă de copil. Se făceau sacrificii (handicapaţi sau infirmi), iar preoţii erau castraţi (eunuci). Cei
săraci erau pedepsiţi cu cruzime la cea mai mică greşeală.
Medicul avea o poziţie preferenţială, în timp ce chirurgul, care lucra cu mâinile, avea o
poziţie mai puţin apreciată, iar pedepsele rezervate chirurgului erau crude. Chirurgul care cârpăcea
o operaţie unui gentleman, era presat de obligaţii grele, deoarece i se puteau tăia mâinile dacă
operaţia nu reuşea.
Tratamentul medical în Babilon era primitiv. Se folosea termenul de boală, dar se credea că
este cauzată de păcate pentru care bolnavii erau pedepsiţi de zei. Pentru purificarea şi vindecarea
43
corpului se practicau incantaţii şi se foloseau ierburi.
Templele devin centre de îngrijire medicală unde principalul remediu pentru extragerea
duhurilor rele din corp, constă în incantaţii, aplicaţii de plante şi decocturi din numeroase plante. ⏫
44
Textele medicale găsite pe tăbliţe prezentau descrierea simptomelor bolii, prescripţii medicale şi
incantaţiile pentru zei. Se recomanda ţinerea unui animal lângă bolnav pentru ca spiritul rău să
treacă în animalul care urma să fie sacrificat.
În afara practicilor mistice, în această perioadă s-au făcut şi observaţii clinice ce nu pot fi
uitate. Pentru a se stabili prognosticul bolii, se practicau hepatoscopii – inspecţia ficatului animalului
sacrificat – astfel, se ajunge la cunoaşterea structurii ficatului şi vezicii biliare. Totodată preotul-
medic comunică cu zeul.
Se tratau chirurgical plăgi, se operau tumori, cu lanţeta de bronz se vindecau boli ale ochilor,
iar plata se făcea diferenţiat. Codul stipula legi pentru protejarea de nedreptăţi şi de practici incorecte,
iar sancţiunile erau crude – tăierea mâinilor medicului dacă tratarea plăgii, extirparea tumorii cauza
moartea sau dacă se pierdea vederea. Pedepsele erau conforme conceptului „ochi pentru ochi”.
Alături de medic se afla farmacistul care prescria decocturile, iar îngrijirea urmărea nu numai
îngrijirea trupului, ci şi a spiritului. Acesta ar putea fi primul model de echipă de îngrijire.
Babilonul se dezvoltă în toată splendoarea sa în vremea lui Nabucodonosor (cca. 605-562
î.Hr.). Acestuia i se atribuie construirea grădinilor suspendate – una dintre cele şapte minuni ale
lumii. Apa care iriga plantele medicinale recunoscute era pompată prin canale. Tot Nabucodonosor
a făcut ca Ierusalimul să dispară, iar templul lui Solomon să se distrugă. Capturile şi bogăţiile erau
aduse în templul din Babilon.
Babilonienii erau matematicieni şi astronomi pricepuţi. De aceea, nu este surprinzător faptul
că multe din credinţele lor se bazau pe studiul naturii şi al puterii numerelor şi pe observaţii asupra
mişcării stelelor şi planetelor. Se alcătuiau horoscoape în termeni legaţi de naşterea unei persoane
şi poziţia planetelor cu acea ocazie. Babilonienii erau pasionaţi de numărul 7 – număr care şi astăzi
mai deţine un loc de frunte în superstiţiile diferitelor culturi.
Darius – regele persanilor – cucereşte Babilonul.
Cultura asiriană
Imperiu puternic, situat pe partea stângă a fluviului Tigru, a fost populat cu semiţi originari din
Babilon. Acest imperiu extins peste secole avea centru la Ninive. Aici se vorbea aceiaşi limbă ca în
Babilon, cu mici diferenţe.
Imperiul era menţinut prin teroare (fapt descris şi în Biblie). În cetate cei slabi erau ucişi şi se
petreceau tot felul de violenţe.
Date despre această civilizaţie se păstrează pe cele aproape 30.000 de table cuneiforme
descoperite de Layard în 1984. Textele nu conţin şi date medicale, fapt ce induce presupunerea că
aceste teritorii erau dominate de un grup de persoane care nu acordau nici o valoare vieţii fiinţelor
umane. Dar este sigur că existau numeroase îmbolnăviri fizice, mentale şi de natură emoţională.
Decăderea a fost rapidă, imperiului fiind distrus în 612 î.Hr
Cultura cretano-nimotică
Insula Creta este cunoscută pentru cultura minotică. Specifică perioadei 3000-1200 î.Hr.,
cultura minotică a dispărut rapid.
După anul 1900, ca urmare a lucrărilor arheologice ale lui sir Arthur Evans la palatul regelui
Knosos, cultura cretană a fost recunoscută pentru bogăţia ei reieşită din picturi, ceramică, bijuterii,
palate splendide, îmbrăcăminte şi coafură ce se remarcă prin rafinament.
La anumite intervale de timp, tineri şi tinere, de obicei atenieni, erau sacrificaţi Minotaurului
care se găsea în labirint şi care era hrănit de preotul şef.
45
Cretanii erau marinari cunoscuţi. Avea unele deprinderi igienice recunoscute, casele lor
aveau băi. Nici la această cultură nu s-au găsit urme privind preocuparea în domeniul medicinii sau
îngrijirii medicale. ⏫
46
Cultura babiloniană
Armata asiriană
⏫
24 asistent-medical.ro
Cultura persană
Persanii erau grupuri tribale iraniene, pe care Cirus II (553-528 î.Hr.) i-a constituit într-o
naţiune. Astfel Cirus II a devenit conducătorul persanilor şi a populaţiei Mezi. Totodată a cucerit
teritorii întinse de la Egipt la India. Aşa se formează marele imperiu condus de Darius cel Mare.
Darius devine rege al perşilor în 522. Sub acesta Imperiul persan a cunoscut apogeul puterii
şi întinderii teritoriale, devenind cel mai vast şi mai puternic stat din Orientul apropiat şi Orientul
mijlociu. Darius mută capitala imperiului la Persopolis. Porneşte într-o expediţie împotriva sciţilor
(513), soldată însă cu un eşec. Vrea să cucerească Grecia, dar este învins la Marathon (490).
Moare înainte de a porni în a doua expediţie împotriva grecilor (486).
Darius a fost urmaşul lui Cambis la tron. Imperiul lui care s-a extins către India era compus
din 20 de provincii (satrapii) conduse de satrapi a căror datorie era să prevină revoltele şi să ridice
taxele. Ţările supuse plăteau tributuri în aur, argint sau produse. Ţările mai mici plăteau 450 talanţi
de argint (15.120 kg) şi 100.000 oi anual. India plătea 360 talanţi de argint.
Religia imperiului se baza pe învăţăturile profesorului Zoroastru, învăţături ce se regăsesc şi
astăzi în religiile practicate în Iran şi Indian de urmaţii perşilor.
Cele mai vechi înscrieri medicale persane se găsesc în cărţile lui Zoroastru
– Codul lui Zoroastru. Aici putem întâlni noţiuni de medicină şi sanitaţie preluate de la popoarele
vecine. În această vreme se practicau încă teorii privitoare la producerea îmbolnăvirilor de către zeii
răi şi se făceau invocaţii pentru a fi ajutaţi de zei.
Ansamblu de texte ale religiei Zoroastru conţinea reguli tradiţionale conţine reguli tradiţionale
privind ritualurile ceremoniei de la naştere şi moarte, chiar şi referiri la avort. În text se spunea că
cele mai grave pedepse se dau pentru distrugerea formei superioare de creaţie.
Medicina persană
Existau reguli de sănătate publică pentru a nu fi contaminate apa, pământul, iar morţii
erau urcaţi pe acoperişurile înalte ale turnului tăcerii unde păsările consumau carnea de pe oase,
descompuneau cadavrele.
Chirurgii, pentru a avea dreptul de practică, trebuiau ca primele trei operaţii să le efectueze
asupra unor persoane de alte religii. De altfel, Codul lui Zoroastru a fost constituit după modelul
Codului lui Hammurabi.
asistent-medical.ro 25
⏫
⏫
Cultura vechilor evrei - Palestina
Cea mai importantă sursă de date despre evrei o
constituie Vechiul Testament. Locuitorii de la început ai regiunii Politeism
Ur (oraşul Babilon), au fost chemaţi de Dumnezeu, conform
legendei, ca să părăsească această regiune politeistă, pentru Politeismul este o religie constituită
pe credința în mai mulți zei între care
a se stabili în Canaa – Palestina de mai târziu, astăzi Israel, existau relații de rudenii.
zonă învecinată cu Egiptul.
O societate în principal de agricultori a fost guvernată Monoteism
de regi. Abraham, unul dintre conducătorii acestui popor, va fi Monoteismul este o credința într-o
înlocuit după 500 de ani de către Moise. divinitate unica și distinctă de lume
Moise obţine privilegii, dar şi necesitatea de a
circumscrie toţi băieţii coborâtori din Abraham.
Contribuţia cea mai importantă, adusă culturii
internaţionale de cultura vechilor evrei, o constituie religia
monoteistă, unică în acea perioadă.
Deoarece numeric evreii erau superiori egiptenilor, în perioada şederii în Egipt s-au propus
mai multe metode de reducere numerică fie prin muncă foarte grea la care erau supuşi bărbaţii, fie
cerând moaşelor să ucidă pruncii de sex masculin de origine evreiască sau chiar să-i arunce în râu.
Vechiul Testament spune că şi Moise a fost găsit de fata faraonului într-un coş pe apă şi a fost
crescut, ca fiu adoptiv, în cele mai bune condiţii. Deşi a primit educaţie aleasă, doica care l-a crescut
şi îngrijit i-a transmis credinţele religioase şi tradiţiile familiei evreieşti.
Plecarea din Egipt, după o epidemie serioasă, către ţara promisă, i-a prilejuit primirea pe
Muntele Sinai a celor 10 porunci. Oamenii simpli însă, mai oscilau între propria religie şi religia
politeistă.
Cele zece porunci reprezintă un set de reguli etice privind relaţiile interumane şi chiar aveau
în vedere păstrarea sănătăţii mentale.
Moise cu cele 10 porunci
⏫
Povestea tânărului David care îl relaxa pe Saul prin muzică, ne face dovada recunoaşterii
efectelor muzicoterapiei.
Regele David cântând la harpă
Evreii sunt recunoscuţi ca împărtăşind mai multe cunoştinţe democratice decât oricare alte
civilizaţii antice. Multe legi, cuprinse în Codul Mozaic, vizau aspectele sociale, obiceiurile religioase
şi practicile ce vizau sănătatea şi sanitaţia.
Tot în Codul Mozaic sunt cuprinse şi date sistematice, metode organizate de prevenire a 30
îmbolnăvirilor şi principii de igienă privind odihna, somnul, orele de activitate, principii curative, reguli
pentru femei în perioada ciclului menstrual şi la naştere. În ceea ce priveşte principiile igienei publice
şi a sanitaţiei, au fost emise reguli pentru selecţia şi inspecţia mâncării, creşterea şi sacrificarea
unor animale pentru a fi mâncate, reguli privind dieta, depozitarea excrementelor şi a gunoaielor,
diagnosticul şi raportarea bolilor infecţioase, izolarea, carantina şi dezinfecţia.
În acest Cod nu au fost incluse nici o descoperire sau contribuţie medicală a egiptenilor sau
babilonienilor, deşi lucrarea este cu adevărat ştiinţifică.
Regulile privind prevenirea transmiterii bolii intestinale (holera, dizenteria, febra tifoidă)
obligau la astuparea excrementelor după eliminare. Cei bolnavi de boli transmisibile (exemplu lepră)
erau izolaţi de societate. Erau făcute delimitări între ceea ce era considerat curat şi ceea ce nu era.
Moise dădea instrucţiuni privind modul de spălare repetată a mâinilor şi urmată de uscarea
la soare, chiar şi asupra modului de efectuare a circumciziei la opt zile de la naştere.
Era cunoscut rolul insectelor şi animalelor în transmiterea bolilor. Astfel, nu numai că era
descrisă epidemia de ciumă bubonică, ci se arată şi rolul de purtători îndeplinit de şobolani.
Legislaţia sanitară prevedea izolarea celor bolnavi şi reprimirea lor în comunitate doar după
reinspecţie. Cel mai înalt preot era şi preot-medic şi inspector sanitar la evrei, deoarece la întoarcerea
bolnavilor în comunitate trebuiau să aibă acordul acestuia.
În Biblie se descriu bolile menţionate mai sus, dar şi apoplexia, îmbolnăvirile mentale, iar ca
tratamente circumcizie, respiraţia artificială, muzicoterapia în bolile mentale. Tot în Biblie se găsesc
descrieri privind alimentaţia, păstrarea alimentelor, modul de consumare a alimentelor: strugurii şi
smochinele se vor consuma proaspete, uscate sau ca suc şi vin după fermentaţie, măslinele erau
considerate alimente, iar uleiul extras din ele folosit ca aliment sau medicament, vinul era considerat
aliment.
⏫
⏫
APOPLEXIE, s. f. / apoplexie, s. f. / apoplexie. [Gr. apoplexia = lovitură.]
1. Pierdere brusca a consitenței urmata de paralizii, cu menținerea
circulației și a respirației, cauzata cel mai adesea de o hemoragie
cerebrala, mai rar de o embolie sau o tromboza a unei artere cerebrale.
2. Prin analogie, orice hemoragie masivă în interiorul unui organ:
apoplexie splenica, pulmonara, uterina etc.
3. Anatomopatologic, zona de necroza hemoragica prin eritrodiapedeza
în focar, fără sa existe o obturare vasculară; apoplexia apare ca o
consecință a unei perturbări circulatorii funcționale.
Sin.: ictus apoplectic (sau cerebral), atac cerebral.
Scripturile biblice ca Leviticul – a treia carte a lui Moise – 7 (16-19) şi 19 (5) interzicea
consumarea cărnii după trei zile de la sacrificarea animalului. Aceste menţiuni erau scrise datorită
climatului cald şi datorită absenţei posibilităţii de refrigerarea. Metodele de preparare a alimentelor
menţionau fierberea şi frigerea.
Evreii apreciau calităţile laptelui pentru că în ţara promisă „va curge lapte şi miere”.
În antichitate, evreii aveau case de oaspeţi, hanuri, hoteluri şi spitale. Erau renumiţi pentru
ospitalitate, pentru supravegherea şi îngrijirea celor bolnavi, sarcină considerată o datorie religioasă.
Ca şi în Egipt, vocaţia femeilor o constituia moşitul. Legile fundamentale ale moralei au
rădăcini în Vechiul Testament care este împărţit în cinci părţi: legea (Geneza - Deuteronomul),
istoria (Judecătorii - Estera), literatura de înţelepciune (Iov - Cântarea cântărilor), profeţi majori
(Isaia - Daniel) şi profeţii minori (Osea - Maleahi).
Religia evreilor este cunoscută din cărţile Vechiului Testament = Pentateuhul sau cele cinci
cărţi ale lui Moise sau Tora (Cărţile profetice sau Nebiim şi celelalte cărţi, istorice şi literar-religioase
sau Ketubiim).
Este accentuată semnificaţia socială şi religioasă a familiei încă din timpul lui Moise.
În 1974, doi beduini arabi au descoperit nişte manuscrise şi plăci de lut într-o peşteră în
apropierea mării Moarte. Unul din acestea, manuscrisul lui Isaia, aflat la Universitatea din Jerusalim,
provine dintr-un grup monastic numit Esenne – o sectă evreiască care a locuit în regiunea Qumran
în perioada 150-68 î.Hr. ei aveau apeducte, rezervoare de apă pentru asigurarea necesarului de
apă de băut. Săpăturile arheologice au arătat că această aşezare avea hale, magazii, bucătării,
magazine, biblioteci unde manuscrisele se recopiau. În anul 68 î.Hr., legiunile romane distrug
aşezarea transformând-o în ruine. Oamenii fug în peşteri. După aproape 19 secole, într-o singură
peşteră, sunt descoperite peste 400 de manuscrise în ebraică, aramaică şi greacă, dintre care ¼
se refereau la Biblie. A fost considerată cea mai mare descoperire şi totodată dovada existenţei
unei civilizaţii cu credinţă monoteistă, viaţă spirituală deosebită, cu concepţii fundamentale de
bacteriologie – ce este curat şi ce nu este, tehnica izolării pentru prevenirea răspândirii bolilor,
prevenirea unor îmbolnăviri prin dietă, legi de sănătate publică.
Cultura ebraică recunoştea un Dumnezeu atotputernic asupra vieţii şi morţii. Din această
credinţă a emanat rolul preotului de supraveghetor al practicilor medicale legate de curăţire şi
purificare. Preoţii-doctori au preluat funcţia de inspectori de sănătate.
Se poate spune că este prima mare civilizaţie, cu un grad mare de empirism (concepție
gnoseologică care consideră experiența senzorială ca unică sursă a cunoașterii), când se făceau
observaţii ştiinţifice privind rolul clinic al medicului, preocupări pentru realizarea confortului pacienţilor.
Dar nici acum nu se găsesc referiri la îngrijire ca atare sau la persoane care să se dedice acestei
profesiuni.
Cultura precolumbiană indiană
Cultura şi civilizaţia precolumbiană indiană sau imperiul Inca datează dinaintea descoperii
Americii de către Cristofor Columb. Imperiul Inca a fost cel mai mare imperiu din America
Precolumbiană ridicat pe înălţimile din Peru în jurul anului 1200.
Între 1438 şi 1533 Inca a reuşit prin cuceriri şi asimilări să încorporeze o mare parte din
vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor şi a inclus mare parte din teritoriul ocupat
azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina şi Chile. În 1533, Atahualpa ultimul împărat incaş (numit
Sapa Inca) a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro, marcându-se astfel începutul
dominaţiei spaniole.
Limba oficială a imperiului Inca era Quechua, deşi erau vorbite peste şapte sute de limbi locale.
În limba Quechua numele Imperiului era Tawantin Suyu care poate fi tradus ca Cele patru regiuni
sau Uniunea celor patru regiuni. Înainte de reforma Quechua era scris în spaniolă ca Tahuantinsuyo.
Tawantin este un grup de patru elemente (tawa “patru” cu sufixul -ntin care denumeşte un grup);
suyu înseamnă “regiune” sau “provincie”. Imperiu era împărţit în patru suyu, ale căror colţuri se
întâlneau în capitala Cuzco (Qosqo) – centrul administrativ, politic şi militar incaş. Tahuantinsuyo
era organizat în ―señoríos (dominioane) cu o societate stratificată în care conducătorul era Inca,
iar economic se baza pe proprietatea comună a pământului.
Cultura precolumbiană indiană
De fapt Imperiul Inca a fost creat cu scopul de a răspândii civilizaţia, o civilizaţie bazată pe
credinţe mitice în care armonia relaţiilor dintre oameni, natură şi zei era esenţială. Se întâlneau mai
multe forme locale de venerare a zeilor, însă liderii Inca încurajau venerarea propriilor zei, cel mai
important dintre aceştia fiind Inti, Zeul Soare.
Dovezile arheologice indică faptul că Inca era un trib relativ neimportant până la Sinchi Roca,
numit şi Cinchi Roca, cel ce este prima figură importantă în mitologia incaşă, existenţa lui istorică
fiind foarte probabilă.
Poporul incaş a apărut ca un trib în zona Cuzco în secolul XII. Sub conducerea lui Manco
Capac, ei au format mica cetate-stat Cuzco (Quechua - Qosqo). În 1438 sub conducerea lui Sapa Inca
⏫
⏫
(în traducere numele lui înseamnă zguduitorul
lumii), imperiul a început o extraordinară
campanie de expansiune, la sfârşitul căreia
aproape întreaga zonă a Anzilor a ajuns sub
controlul incaşilor. Pachacuti a reorganizat
regatul din Cuzco transformându-l în imperiu,
Tahuantinsuyu cu un sistem federal ce consta
dintr-o putere centrală cu Inca la conducerea ei
şi patru conduceri provinciale cu lideri puternici.
Tahuantinsuyu era casa unei multitudini de
limbi, culturi şi oameni, teritoriile imperiului
nefiind uniform loiale, nici culturile locale pe
deplin integrate.
Primii locuitori ai teritoriilor americane
erau diferiţi ca fizic, mod de trai, limbaj, cu
obiceiuri diferite – de la cele mai primitive la
obiceiuri superioare.
Incaşii au făcut o serie de descoperiri
în medicină, efectuau trepanaţii reuşite ce
constau în executarea unor găuri în craniu
pentru eliberarea 39 presiunii cheagurilor
de sânge asupra creierului. În 1953 un grup
de neurochirurgi au operat cu succes cu
instrumente ce datau de aproximativ 2500 de
ani – ace din bronz flexibile, bisturiu din bronz
etc.
Inca practicau şi deformarea cranială
prin înfăşurarea strânsă a capului noilor-
născuţi, acest proces necauzând însă leziuni
cerebrale.
Soldat incaș
Se foloseau ca tratament masajul, emisiunea de sânge, aplicarea ventuzelor, aspiraţia,

sudaţia, amputaţia, sutura, aplicare de cataplasme şi prişniţe, extragerea dinţilor, bandajarea,
imobilizarea oaselor etc.
S-au descoperit efigii din ceramică sau piatră, statuete folosite pentru a învăţa deprinderi
igienice persoana bolnavă. Se presupune că erau utilizate în clinici medicale în care se punea şi
diagnosticul. Paturile se pare că erau individuale, ridicate de la sol şi protejate de soare. Unele
figurine ne arată poziţia în care se năştea – ghemuit.
Frunzele de Coca erau folosite (în Anzi sunt încă folosite) pentru a uşura foamea şi durerea.
Mesagerii obişnuiau să mestece frunze de coca pentru energia, ce le era necesară îndeplinirii
însărcinării de a transmite mesaje în tot imperiul.
Pânza de păianjen era utilizată pentru coagularea sângelui ca la egipteni. Unele plante se
administrau pentru efectul lor emetic, laxativ sau purgativ. Alte plante erau folosite pentru efectul lor
diuretic pentru înlăturarea insuficienţei renale. Erau cunoscute şi utilizate otrăvurile. Prin aspiraţie
se extrăgeau obiectele străine.
Se foloseau băile de aburi (turnare de apă fierbinte sau apă turnată pe pietre fierbinţi). Uneori
se adăugau şi plante pentru stimularea circulaţiei şi a sudaţiei. Indienii terminau baia prin cufundare
în apă rece sau zăpadă. Valoarea terapeutică a căldurii era cunoscută, la fel ca şi valoarea luminii.
Se recurgea la pictură cu nisip de diferite culori, se testa văzul, auzul, pipăitul, gustul, se
practica hipnoterapia. ⏫
Dieta incaşilor consta în principal din peşte, verdeţuri şi nuci, suplimentate uneori de carne
(porc de guineea); în plus vânau diverse animale pentru carne, blănuri şi pene. Porumbul era folosit
pentru obţinerea unei băuturi alcoolice fermentate numite chicha.
Pacientul era considerat punctul central al ceremoniei, iar în jurul lui participau prietenii.
Boala era considerată ca fiind produsul neplăcerii zeilor. Şamanii erau şi mai mistici – ei
recurgeau la mitul transformării bolii la animal, ceea ce făcea parte din tratament.
Incaşii credeau în reîncarnare. Cei care se supuneau codului moral incaş — ama suwa, ama
llulla, ama quella (nu fura, nu minţii, nu fi leneş) urmau să trăiască în căldura Soarelui, ceilalţi îşi
petreceau eternitatea pe pământul rece.
Sistemul de drumuri incaş a fost cel care a asigurat succesul agriculturii permiţând distribuţia
alimentelor pe distanţe mari. Incaşii au construit şi mari depozite ce le-au permis un trai normal.
Figurină din ceramică
⏫
Școli pe lângă biserici si ordine religioase, călugări,
calugariţe
Imaginea religioasă a nursei

Prima continuitate din istoria nursingului a început cu crestinismul. Învăţăturile lui Hristos îi
povățuiau pe oameni să-i iubească si să se îngrijească de vecinii lor.
Odată cu înființarea bisericilor în era creştină, grupuri de credincioşi se organizau în anumite
ordine, a căror preocupare principală era să le poarte de grijă bolnavilor săracilor, orfanilor, văduvelor,
bătrânilor, sclavilor şi prizonierilor, toate acestea făcându-se în numele milei şi iubirii creştine.
Preceptele lui Hristos situau femeile şi bărbaţii la egalitate, iar biserica veche îi făcea diaconi
pe bărbaţi şi pe femei deopotrivă, cu rang egal. Femeile necăsătorite aveau posibilităţi de muncă
care nici nu se puteau imagina înainte.
0 semnificaţie deosebită în istoria nursingului o reprezintă femeile diacon din biserica
răsăriteană. Aceste femei, care trebuiau să fie necăsătorite sau văduve doar odată, erau deseori
văduvele sau fiicele oficialităţilor romane, şi astfel ele aveau o bună educaţie, cultură, bogăţie şi
poziţie. Aceste tinere femei devotate prestau munci de milostenie, care cuprindeau hrănirea celor
flămânzi, îmbrăcarea celor goi, vizitarea celor din închisori, adăpostirea celor fără de cămin, îngrijirea
celor bolnavi şi înmormântarea celor decedaţi. Atunci cînd intrau în casele oamenilor pentru a
distribui alimente şi medicamente, ele purtau un coş, care va deveni mai tîrziu trusa medicală a
nursei de astăzi care vizitează bolnavii.
Phoebe
Nici o discuţie despre istoria nursingului nu poate fi completă fără a o menţiona pe PHOEBE,
care este deseori citată ca fiind prima femeie diacon şi prima nursă care mergea în vizită. Ea ducea
scrisorile Sfântului Pavel şi l-a îngrijit pe el şi pe mulţi alţii. Despre diaconițe găsim mărturii încă
din textul biblic, mai precis începând cu Epistolele Sf. Pavel către Romani 16, 1-2, care amintește
despre diaconița Febe (Phoebe) și I Timotei 3, 8-11, care descrie calitățile pe care ar trebui să
le aibă cel desemnat pentru slujirea diaconească, unde versetul 11, intercalat între enumerarea
calităților episcopului și respectiv diaconului apare un verset care pare să se refere la o categorie
clericală feminină identificabilă cu cea a diaconițelor:
“Femeile (lor) de asemenea să fie cuviincioase,

neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate.“
Femeile diacon nu se distingeau net de văduve şi de virgine. Membrele Ordinului Văduvelor

nu trebuiau să fi fost în mod necesar căsătorite. Se crede că acest titlu era folosit pentru a desemna
respect faţă de vârstă. Dacă a fost căsătorită, acea membră putea să rămînă văduvă numai odată
şi trebuia să depună jurămînt că nu se va recăsători. Ordinul Fecioarelor sublinia virginitatea ca
fiind esenţială pentru puritatea vieţii, iar virginele erau considerate egale în rang clerului bisericesc.
Aceste trei grupe femei diacon, văduve şi fecioare, aveau multe caracteristici comune şi îndeplineau
responsabilităţi asemănătoare. Deoarece aceste femei îi vizitau deseori pe bolnavi în casele lor, ele
sânt uneori recunoscute drept cel mai vechi grup organizat de nurse publice.
Olympia
Mişcarea a culminat în Constantinopol, când un colectiv de 40 femei diacon trăia şi muncea,
condus de Olympia, o femeie diacon puternică şi foarte religioasă. Influenţa ordinului diaconeselor
s-a diminuat în sec. V si Vl cînd edietele bisericeşti le-a anulat femeilor rangul şi responsabilităţile
clericale.
Cu toate că poziţia de femeie diacon şi-a avut originea în Biserica Răsăriteană aceasta s-a
răspîndit şi în vest, pînă în Galia şi Irlanda. La Roma femeile care slujeau de pe poziţii asemănătoare
erau cunoscute sub numele de MATROANE. Foarte active in sec. IV şi V, aceste femei deţineau
poziţii independente şi mari bogăţii, pe care le donau în scopuri caritabile şi pentru nursing. Printre
aceşti prozeliţi creştini se găseau şi trei femei care au avut o contribuţie semnificativă în nursing.
Sfânta Marcella
Sf. Marcella a înfiinţat prima mămăstire pentru femei în minunatul ei palat, care a devenit
un centru pentru studierea şi propovăduirea creştinismului. În acest palat Sf. Jerom făcea traduceri
din Biblie în timp ce propovăduia principiile, creştine. Marcella însăşi era considerată o autoritate în
pasajele dificile din Scriptură.
Casa ei a fost mai târziu prădată de războinici, care sperau să găsească obiecte de valoare
adăpostite acolo. Când au constatat că n-au găsit nimic altceva decît o clădire goală, au biciuit-o pe
Marcella sperând că le va dezvălui locurile unde erau ascunse bogăţiile. După acest asediu, ea a
fugit la o biserică din apropiere, unde a murit.
Fabiola
Despre Fabiola se spune că ar fi studiat în casa Marcelei. Ea era o femeie de o frumuseţe
distinsă, provenind dintr-o importantă şi bogată familie romană; cu toate acestea, ea a fost nefericită
în prima căsătorie, a divorţat şi s-a recăsătorit. Ea s-a convertit la creştinism şi după moartea celui
de-al doilea soţ şi-a început cariera de acte caritabile. Devenind creştină Fabiola şi-a dat seama că
noile ei credinţe considerau căsătoria după divorţ un păcat. După o mărturisire publică a păcatului ei,
şi-a dedicat viaţa muncii caritabile şi în anul 380 d.Hr. a construit primul spital public din Roma. Aici
ea îi îngrijea pe bolnavii şi săracii pe care-i aduna de pe străzi şi şosele, personal spălând şi tratând
rănile şi inflamaţiile care le crea altora repulsie. În scrierile sale, Şf. Jerom (Ieronim) menţionează
cîteva aspecte ale muncii ei şi calităţile ei. A murit cam pe la 399 şi se spune că, în semn de respect,
la înmormîntarea sa au participat sute de romani.
Sfânta Paula
Sf. Paula a fost, de asemenea, un discipol al Marcellei. Văduvă, instruită şi bogată, se spune
că ea l-ar fi ajutat pe Sf.Ieronim la traducerea scrierilor profeţilor. Sf. Paula a călătorit în Palestina
şi a donat o avere pentru construirea de spitale şi hanuri pentru pelerinii care călătoreau spre
Ierusalim. În Bethleem ea a organizat o mănăstire, a construit spitale pentru bolnavi şi hanuri pentru
pelerini, unde erau îngrijiţi călătorii obosiţi şi bolnavi. Unii îi recunosc meritul de a fi fost prima care
să predea nursingul ca pe o artă mai degrabă decît ca pe o muncă.
⏫
Rolul ordinelor monahice
În acea vreme s-au dezvoltat, de asemenea, ordinele monarhice. Prin ele tinerii, bărbaţii şi
femeile, puteau să-şi urmeze cariera aleasă în timp ce duceau o viaţă creştină.
Una din cele mai vechi organizaţii pentru bărbaţi era Frăția Parabolani. Răspunzînd nevoilor
create de ciuma neagră, acest grup a organizat un spital şi a străbătut întreaga Romă, îngrijind
bolnavii. În această perioadă a fost creat şi ordinul Benedictinilor, care există şi astăzi. Nurse monahii
renumite ca Sf. Brigida, Sf. Scholastica (sora geamănă a Sf. Benedict) şi Sf Hilda au fondat şcoli,
au îngrijit bolnavi şi i-au ajutat pe săraci. Mănăstirile au jucat un rol important în păstrarea culturii şi
învăţământului, precum şi în acordarea de refugii celor persecutaţi, de îngrijire celor bolnavi şi de
educaţie celor neinstruiţi. Dacă n-ar fi existat călugării şi mănăstirile, învăţătura perioadei clasice
s-ar fi pierdut odată cu căderea Imperiului. În această perioadă (aprox. între 50-300 d.Hr. s-au
înfiinţat primele spitale. Aceste spitale, plasate în afara pereţilor mănăstirii, există şi azi. La sfîrsitul
sec. XVI, în Anglia existau mai mult de 700 spitale.
Hotelul Dieu din Paris construit în 650 era deservit de Surorile Augustine care făceau parte
din primul ordin şi erau cu predilecţie dedicate nursingului. Spitalul Santo Spirito din Roma, cel mai
mare spital medieval, a luat fiinţa prin ordinul papal în 717.
Cruciadele care au măturat nordul Uniformele multor şcoli de nursing sânt

Europei, aveau să dureze aproape 200 de modelate după un anumit fel de cruce.
ani (1096-1291). Mişcarea femeilor diaconi,
suprimată de bisericile În acest timp
occidentale, n-a putut fi au apărut în istorie şi
totuşi stinsă. Au apărut ordinele laice ale nurselor.
ordinele militare de Funcţionând în mare
nursing ca rezultat al măsură ca şi ordinele
cruciadelor. Cavalerii monahice, membrii
Ospitalieri ai Sf. Ioan a acestui grup puteau
fost un astfel de ordin. să-şi termine meseriile
A fost organizat pentru oricând şi nu erau legaţi
a asigura personalul de prin jurămînt de viaţa
deservire a două spitale monahală. Exemple
din Ierusalim. Cavalerii, ale acestor ordine laice
organizaţi într-un ordin de includ Ordinul Antonini)
nursing, trebuiau uneori să (1095); Beguinii din
apere spitalul şi pacienţii. Flandra, Belgia (1184);
Din această cauză, sub Misericordia(1244); fraţii
sutană purtau armuri. Pe Crucea malteză Alexia fondat în timpul
veşmintele lor se găsea epidemiei de ciumă
Crucea Malteză. Acea cruce urma să fie înţelepciunii puterii, curajului şi credinţei apăreau pe
folosită, mai târziu, pe o banderolă (emblemă) nasturi, embleme şi scuturi.
destinată Scolii Nightingale. Emblema a devenit
precursoarea uniformei de nursing, aşa cum
o cunoaştem astăzi. Simbolismul uniformei
datează din secolul XVI, când privilegiul de
a purta veşminte de arme era limitat nobililor
care îşi slujeau regii cu distincţie. Peste secole,
acest privilegiu s-a extins asupra şcolilor
şi breslelor meşteşugăreşti, iar simbolurile
bubonică din 1348. Unica instruire de
nursing care li se oferea acestor
oameni devotaţi era sub forma unei
ucenicii: un nou venit în organizaţie era
încredinţat unei persoane cu nai multă
experienţă şi învăţa de la aceasta.
Studentul curios este încurajat

să aprofundeze cunoştinţele despre
aceste ordine despre scopurile şi ţintele
lor şi despre vieţile acelora care şi-au
consacrat toată energia îngrijirii
bolnavilor şi săracilor, consultând
bibliografia.
⏫
Imaginea de slujitoare a nursei
Evul mediu a fost urmat de Renaştere (care a durat din încurajare din partea Sf. Vincent de
sec. XIV pînă la sfârşitul sec.XVI) şi de Reformă. Paul, Surorile şi-au extins serviciile
În timpul Renașterii, cunoscută şi sub numele de Epoca şi asupra copiilor abandonaţi. In
Marilor Descoperiri, au dat un nou impuls educaţiei, dar mai 1640 Sf. Vincent a înfiinţat Spitalul
ales educaţiei medicale care care încă se găsea prinsă în pentru copiii găsiţi.
teoria umorală.
Reforma, o mişcare religioasa care a început cu
activitatea lui Martin Luther, apărut în Germania în 1517.
Aceasta a dus la o revoltă impotriva supremaţiei papei şi la
formarea de biserici protestante pe tot cuprinsul Europei.
Mănăstirile erau închise, ordinele religioase erau dizolvate, iar
munca femeilor în aceste ordine a dispărut aproape cu totul.
Asociaţia Reformei a fost o schimbare în rolul femeilor.
Biserica protestantă, care apăra libertatea religiei şi gîndirii, nu
acordă multă libertate femeilor. Odată cinstite de către biserică
şi încurajate spre activităţi caritabile, femeile Reformei erau
considerate supuse bărbaţiilor. Rolul lor era în limitele căminului,
obligaţiile lor erau naşterea copiilor şi îngrijirea căminului.
Munca în spitale nu mai apela la femeile de origine nobilă.
Îngrijirea din spitale era încredinţată femeilor “neobișnuite”, un
grup ce cuprindea deţinute, prostituate şi beţive.
Femeile nevoite să-şi cîştige singure existenţa erau
forţate să lucreze ca servitoare şi, cu toate că nursingul era
considerat o îndeletnicire casnică, nu era una dorită. Plata
era mică, orele erau lungi, munca era istovitoare. Nursa era
considerată cea mai umilă dintre servitori. Astfel s-a manifesţat
ceea ce se poate numi “Epoca neagră a nursingului!”.
Imaginea nurselor şi a nursingului din acel timp a fost
descrisă de Charles Dickens prin intermediul unor personaje
ca Sairey Gamp şi Bet Prig, din cartea sa “Martin Chuzzlewit”.
Secolele XVI-XVII au găsit Europa devastată de
foamete, ciumă, mizerie şi groază. În Anglia, de exemplu,
regele Henric VIII a eliminat efectiv ajutorul monahie organizat
acordat orfanilor şi altor persoane surghiunite. Vagabondajui şi
cerşitul abundau pe cuprinsul Europei, iar cei care erau prinşi
cerşind erau deseori aspru pedepsiţi, fiind înfieraţi, bătuţi sau
legaţi în lanţuri pe galere, pe care serveau ca vâslaşi.
Cunoştinţele de igienă erau insuficiente, cei săraci
sufereau cel mai mult. Reforma socială era inevitabilă. Erau
organizate diferite grupuri de nursing. Aceste grupuri ofereau
bani, timp şi servicii bolnavilor fie săracilor, vizitîndu-i în casele lor
şi slujindu-le nevoile. Aceste grupuri includeau Ordinul Vizitării
lui Maria, Sf. Vincent de Paul şi, în 1633, Surorile de Caritate.
Ultimul grup a devenit un ordin de nursing laic reprezentativ.
Ei au elaborat un program educaţional pentru tinerele femei
inteligente pe care le recrutau, care includea atât experieţa din
spital cât şi vizitele făcute la domiciliu. Primind ajutor, sfaturi şi
Teoria umorală
Doctrina celor patru umori a dominat teoriile din medicină şi

psihologie pentru multe secole, de pe vremea filozofului
Empedocle (490-430 îHr) până în secolul al XVIII-lea. Doctrina a
fost adoptată atât de medici, cât şi de filozofi, fiind una dintre
cele mai durabile concepţii din istoria ideilor. Din vremea lui
Hipocrat (secolul 5 îHr), medic grec ale cărui teorii au avut o
mare influenţă în antichitate, doctrina celor patru umori a fost
considerată adevăr fundamental de generaţii de medici. Această
doctrină consta în credinţa că în corpul omenesc
se găsesc patru substanţe, numite umori (lat. umor = lichid):
• flegma,
• bila neagră,
• bila galbenă
• sângele.
Boala era considerată semnul unui dezechilibru al acestor patru
umori. Se credea că, în funcţie de modul de viaţă, de
alimentaţie, de efortul fizic depus, unele umori creşteau ori
descreşteau în raport cu altele, ducând la îmbolnăvirea
organismului.
Doctrina celor patru umori este strâns legată de teoria celor patru
elemente fundamentale prezente în filozofia grecească: pământul,
focul, apa şi aerul. Cel care se crede că a fost “inventatorul”
acestei concepţii despre arhitectura universului este filozoful
sicilian Empedocle (490–430 îHr), cel care în cartea sa, Despre
natură, introduce cele patru elemente. Aristotel, în Fizica, reia aceste
elemente şi le atribuie caracteristici: aerul este ud şi fierbinte, focul
este fierbinte şi uscat, pământul este uscat şi rece, iar apa este rece
şi udă.
Începutul schimbării
Ţările rămase catolice au scăpat de cîteva din dezorganizările produse de Reformă. În anii
1500 spaniolii şi potughezii au început să călătorească spre Lumea Nouă. În 1521 Cortez a cucerit
capitala civilizaţiei aztece din Mexic şi i-a schimbat numele în Mexico City. Printre vechii colonişti
din această zonă se numărau membrii ordinelor religioase catolice, care au devenit medicii, nursele
şi profesorii noii ţări. Primul spital de pe continentul american, Spitalul Concepţia Imaculata, a fost
construit în 1524 în Mexico City. Se puneau bazele colegiilor misionare. Prima şcoală medicală din
America a fost fondată în 1578 la Universitatea din Mexic.
În 1535 Jacques Cartier a navigat mai departe în nord,
de-a lungul râului Sf. Laurentiu şi a stabilit colonii franceze Umorile și nașterea temperamentelor
în Noua Scoţie. În 1639 trei din Surorile Augustine au sosit
în Quebec pentru a deservi Hotel Dieu. Jeanne Mance, Filozoful grec Teofrast (371 -- 287
care fusese educată la o mănăstire a Ursulinelor; a sosit la îHr), în cartea sa “Caracterele”, este
Montreal în 1541 pentru a-i îngriji pe indieni şi pe colonişti. primul care face o clasificare şi o
Surorile Ursuline din Quebec au meritul de a fi organizat descriere a temperamentelor omului.
Clasificarea temperamentelor pornea
prima şcoală de instruire pentru nurse de pe acest continent. tocmai de la cele patru umori. Astfel,
Ele le-au învăţat pe femeile indiene din acea zonă cum să-şi acei indivizi care au prea mult sânge
îngrijească bolnavii. sunt numiţi sangvinici şi sunt
Primul spital fondat în ceea ce avea să devină Statele caracterizaţi prin energie, curaj şi
Unite, a fost început în 1751 în Philadelphia, la îndemnul lui voluntariat, aceia care au mai multă
Benjamin Franklin. Franklin credea că publicul avea datoria bilă galbenă sunt colerici, fiind repezi
la mânie, netemperaţi, aceia care au
să-i protejeze pe cei săraci, nebuni, bolnâvi, bătrîni. În acel prea multă bilă neagră sunt
an el a înaintat o lege care autoriza înfiinţarea spitalului din melancolici, fiind despotici,
Pensylvania. neliniştiţi, iritabili, iar aceia care au
mai multă flegmă sunt dominaţi de
În Europa, oameni remarcabili ai medicinei au început pasivitate şi calm şi au fost numiţi
să aducă contribuţii valoroase şi vitale ştiinţei medicale. flegmatici.
• William Harvey (1578-1657), care Vărsarea sângelui ca terapie
a devenit cunoscut ca părintele
medicinei moderne, a elaborat prima Hipocrate credea că menstruaţia
teorie despre circulaţia sîngelui. avea rostul de a diminua umorile în
• Anton van Leeuwenhoek (1632- exces la femei, menstruaţia fiind, prin
urmare, o cale naturală de reglare a
1723) a folosit microscopul pentru a dezechilibrelor interne. Dar bărbaţii
descrie bacteriile şi protozoarele. nu au menstruaţie! Prin urmare se
• Mai tîrziu Rene Laennec (1781-1826) impunea o altă metodă de a înlătura
a descris patologia tuberculozei. umorile. Hipocrate nu a fost însă unul
dintre practicanţii vărsării de sânge
• Ignatz Semmelweis (1818-1865) ca mijloc terapeutic, acesta fiind mai
a explicat relaţia dintre spălarea degrabă adeptul terapiei prin dietă.
mîinilor şi febra puerperală.
• Louis Pasteur (1822-1895) a
descoperit bacteriile anaerobe şi
procesul pasteurizării.
• Joseph Lister (1827-1912) a desvoltat
tehnica sterilă.
Printre persoanele de bază care au influenţat schimbarea socială din această perioadă a
fost un tînăr pastor din Kaiserswerth, Germania, Theodore Fliedner (1800-1864). Cu ajutorul primei
sale soţii, Ftiederike, Fliedner a reînviat ordinul diaconeselor stabilind un institut de educaţie pentru
acestea la Kaisersverth în 1836. ⏫
În timpul unui tur de colectare a fondurilor, prin Olanda şi Anglia, pastorul Fliedner a cunoscut-o
pe d-na Elizabeth Fry din Anglia care înfăptuise reforma la închisoarea Newgate din Anglia. Profund
impresionat de ei, familia Fliedner i-a urmat exemplu şi pentru, prima oară au lucrat cu femei deţinute
la Kaiserswerth. Mai târziu ei au deschis un spital pentru bolnavi şi Gertrude Raiehardt, fiica unui
medic, a fost recrutata prima diaconeasă. Străduinţele de la Kaiserswerth cuprindeau îngrijirea
bolnavilor, vizitele şi munca parohială şi predarea de cunoştinţe. S-a dezvoltat un curs de nursing,
care includea şi prelegeri ţinute de medici. Nu mic a fost rolul jucat de Frederike Munster, care a ajutat
ca planurile vizionare ale lui Theodore să capete rod şi care era ea însăşi dedicată mult ordinului
diaconeselor. Pe când era departe de casă, sprijinind activităţile diaconeselor, a aflat că unul din
copiii ei murise. Al doilea copil a murit curând după înapoierea sa şi ea însăşi a murit în 1842, după
ce a dat naştere unui copil prematur. Pastorul Fiiedner a fost ajutat în munca sa şi de cea de-a doua
soţie, Caroline Bertheau, care avusese câtăva experienţă în nursing înainte de căsătorie. În 1849
pastorul Fiiedner a călătorit în Statele Unite şi a sprijinit înfiinţarea primei maternităţi a diaconeselor
din Kaiserswerth în Pittsburgh Pennsylvania.
În Anglia, cam la aceeaşi dată, ELIZABETH Fry (1780-1845) a organizat Institutul de Surori
de Nursing, numite adesea Surorile Fry, un grup laic. Au fost urmate de Surorile milosteniei, un
grup romano-catolic format de Catherine Mc Auley (1787-1841) şi un alt grup catolic numit Surorile
Irlandeze ale Carităţii, format de Mary Aikenhead (1787-1858).
⏫
Florence Nightingale
În a doua jumătate a sec. XVIII, o femeie a
schimbat forma şi direcţia nursingului şi a reuşit să-l
consacre ca pe un domeniu de activitate respectat.
Această femeie extraordinară a fost Florence Nightingale.
Florence Nightingale s-a născut într-o familie britanică
bine poziționată în societate. Părinții ei, William și Fanny
Nightingale, făceau parte din acea categorie de oameni
înstăriți, cu proprietăți imobiliare, deschiși călătoriilor.
Una dintre călătoriile făcute, și anume cea din 12
mai 1820, de la Florența, a adus cu sine un nou copil, și
anume pe Florence. Cele două fete ale familiei au fost
educate cu scopul de a deveni viitoare doamne în lumea
burgheză britanică. Cu toate acestea, Parthenope, sora
cea mare a Florencei, era interesată de desen, broderie
și rețete culinare, în timp ce Florence petrecea foarte mult
timp studiind latina, matematica și filosofia.
Se spune ca Florence Nightingale avea, încă din
copilărie, probleme emoționale, explicabile poate doar
dacă ne gândim că tatăl său era o persoană retrasă, în
timp ce mama sa era entuziastă și jovială. Dorința de
a-și ajuta semenii a apărut din adolescență, confirmarea
fiind însemnările ei din jurnalele acelei vremi. Cu timpul,
sentimentele sale au devenit și mai puternice. Se simțea limitată și inutilă și își căuta ocupații care
să ofere un sens vieții. Aceste dorințe puternice contraveneau planurilor mamei sale, care ar fi dorit
s-o mărite.
Anul 1837 a fost decisiv în viața ei. Așa cum reiese din însemnările sale din 17 februarie,
Florence a avut o revelație: Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Lui. Afirmația a dat
naștere unor controverse, dar Florence nu a fost o persoană care să sufere din punct de vedere
psihic și nici nu a fost o împătimită a religiei. Tocmai din această cauză nu poate fi acuzată de
misticism.
În anul 1839 cele două surori au fost prezentate la Curte și și-au petrecut vacanța la Londra.
A fost perioada în care mama lor și-a dublat eforturile pentru a le mărita. Aflarea veștii că Florence va
deveni infirmieră a avut consecințe violente. În perioada victoriană, infirmierele erau desconsiderate
de către clasa burgheză, spitalul nu era nici pe departe cel mai indicat loc pentru o viitoare doamnă
de societate. Părinții săi s-au opus categoric deciziei luate de fiica lor, interzicându-i orice acțiune în
acest sens. Reacția părinților i-a provocat o depresie puternică, Florence pierzându-și astfel dorința
de a mai trăi. În taină, a adunat cât mai multe informații privind desfășurarea activității spitalelor din
Anglia, starea lor sanitară și tratamentul oferit. Și-a dezvoltat astfel planul de creare a unui sistem
de tratament medical adecvat.
În această perioadă i-a cunoscut la Roma (1847) pe Sidney și Liz Herbert, secretarul de stat
al Angliei și soția acestuia. În momentul în care a împlinit 31 de ani, Florence s-a decis să plece în
Germania, lăsând în urmă restricțiile impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate. După
întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcția de directoare a spitalului pentru
femei din Harley Street. Instituția după spusele lui Charles Dickens, a fost transformată de Florence
într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoțele pentru solicitarea
ajutorului. Adevărata capacitate de organizare și-a arătat-o abia în anul 1854, în timpul războiului
din Crimeea.
Contribuția cea mai cunoscută a lui Florence a avut loc în timpul războiului din Crimeea.
Condițiile din spitalele pentru soldații englezi răniți în Crimeea, descrise de primul reporter de război
din istorie, William Russell, erau înfricoșătoare - lipsea îngrijirea medicală de specialitate iar igiena ⏫
era inexistentă. Pentru a dezamorsa situația, guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil
care să se ocupe de acest serviciu și anume pe Florence Nightingale. Aceasta, însoțită de 38 dintre
cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele
britanice erau amplasate în Scutari, (sau Üsküdar, o suburbie a Istanbulului), la 545 km de Crimeea.
Acolo au descoperit soldații răniți rău îngrijiți de personalul medical complet demoralizat
ca urmare a indiferenței oficiale. Pe deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată,
iar infecțiile în masă erau răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea
mâncării pentru pacienți. Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea
postoperatorie a răniților.
Florence și colegele ei au început prin curățirea temeinică a spitalului și a echipamentului,
precum și prin reorganizarea îngrijirii pacienților. Dar, în perioada în care s-a aflat la Scutari, rata
mortalității nu a scăzut, ba din contră, a început să crească, fiind cea mai mare dintre spitalele din
regiune. În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de soldați, majoritatea din cauza unor
boli ca tifosul, holera și dizenteria, nu din cauza rănilor. În spital condițiile erau mizerabile din cauza
suprapopulării, ventilației proaste și a lipsei grupurilor sanitare. O comisie sanitară a guvernului
britanic a fost trimisă la un moment dat și a reglat aceste aspecte. Mortalitatea a fost redusă.
Nightingale a continuat să creadă că rata de mortalitate a crescut din cauza alimentației proaste
și supraîncărcării cu soldați. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze dovezi
pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănătate în Armată pentru a demonstra că majoritatea
soldaților au fost omorâți de condițiile proaste din spitale. Aceasta experiență a influențat-o și
mai târziu în carieră, ea susținând mereu importanța condițiilor de trai. Ca urmare, a contribuit la
reducerea mortalității în armata britanică pe timp de pace, îndreptând atenția asupra aspectelor ce
țin de igiena în spitale.
O dată cu mărirea numărului de răniți aduși de pe front, spiritul organizatoric al Florencei a
fost apreciat de către doctori. În acea perioadă, ea și-a dobândit numele de “Lady with the Lamp”
(Femeia cu lampa), deoarece personalul infirmier făcea turul de noapte al saloanelor. Totuși, în
momentul în care spitalul a început să funcționeze normal, ea s-a îmbolnăvit atât de grav, încât,
după revenirea în Anglia, la vârsta de 37 de ani, a rămas paralizată la pat.
Cu tenacitate și ambiție, ea și-a depășit invaliditatea, și a condus acțiunea de organizare a
spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat un sistem de sănătate în India, a înființat și a condus
școlile sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultațiile aveau loc în dormitorul
lui Florence sau prin corespondență. I-au cerut părerea miniștri, generali și directori, iar ea le-a
răspuns cu același profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieții, să scrie peste 17.000 de scrisori,
ceea ce-i conferă un loc înalt în istoria epistolografiei. Datorită ei, s-a înființat Academia Medicală
Militară și Școala de infirmiere de pe lângă Spitalul Sf. Thomas.
Cu timpul, depresia ei, revenită sub influența bolii, s-a agravat. Florence a limitat contactul
cu exteriorul până la minimul necesar. Se simțea singură și neîmplinită. Niciodată nu s-a căsătorit,
deși spre bucuria mamei, la început, a avut mulți pretendenți. Unul dintre ei, Richard Monckton
Milles, a iubit-o toată viața. Din păcate, refuzat după șapte ani de încercări, acesta nu s-a mai întors
niciodată.
La bătrânețe s-a împăcat cu oamenii: mult timp și l-a petrecut cu infirmierele sale la picnicurile
organizate la proprietatea surorii sale din Chaydon și și-a vizitat familia. În anul 1901 și-a pierdut
definitiv vederea, ceea ce a împiedicat-o să mai poarte corespondență. Șase ani mai târziu, ca
recunoaștere a activității sale, i s-a acordat Ordinul pentru merite deosebite.
Florence Nightingale a murit pe 13 august 1910 și a fost înmormântată în cavoul familiei din
East Wellow.
⏫
Personalităţi din istoria profesiei noastre
Edith Cavell
EDITH CAVELL (1865 – 1915) – nursă engleză care şi-a dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii şi
alinării suferinţei oamenilor, a sosit în 1907 în Belgia, unde a condus Institutul Medical Berkendael,
care forma tinere nurse venite din toată Europa.
Pentru meritele sale din timpul primului război mondial, astăzi, un mare spital din Bruxelles şi
o stradă îi poartă numele; la Londra, într-un parc celebru se află statuia să, iar pe placa de pe soclu
sunt redate cele mei importante fapte din viaţa ei, care au salvat peste 1500 de oameni, refugiaţi,
răniţi sau prizonieri de război.
Regina Maria
REGINA MARIA (1875 - 1938) a reprezentat, alături de soţul ei, regele Ferdinand, unul dintre
simbolurile întruchipării Marii Uniri din 1918. Numită de către oameni regina - mamă, mama răniţilor,
regina-soldat - pentru alinarea pe care a adus-o răniţilor şi pentru curajul ei de a merge pe front.
Regina Maria a României a fost prezentă în punctele cele mai fierbinţi ale Primului Război Mondial,
a suferit în refugiu alături de cei mulţi şi a mers în spitalele cu cele mai serioase epidemii, pentru a-i
îngriji şi a-i încuraja cu prezenţa ei maternă pe cei infirmi.
Regina Ana
REGINA ANA, născută în 1923 la Paris, a fost caporal, apoi ofiţer în armata franceză şi
a lucrat ca infirmieră în spatele frontului, transportând sânge şi plasmă pentru răniţi, conducând
singură un jeep de război.
A făcut o şcoală de infirmiere de ambulanță, a dus o viață de cazarmă în toată regulă, s-a
îmbolnăvit de “gălbenare” şi, în final, s-a întors la viața civilă în 1945, având în buzunar o soldă
primită de la armata franceză, precum şi Crucea de Război a Republicii Franceze.
Virginia Henderson
VIRGINIA HENDERSON (1897 – 1996), a pus bazele nursingului modern. S-a afirmat cu
putere în instruirea şi formarea în nursing şi mai ales în cercetare. Este creatoarea primei teorii
ştiințifice a nevoilor de îngrijire a omului sănătos şi bolnav. Pacientul este o entitate complexă,
corpul şi sufletul fiind inseparabile.
A urmat cursurile Şcolii Militare de Nursing în 1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la
Universitatea Columbia, unde a absolvit în 1934, iar din 1934 până în 1948 a predat cursuri de
nursing la aceeaşi universitate.
În 1953 Virginia Henderson s-a alăturat Şcolii de Nursing Yale, al cărei decan, Annie Warburton
Godrich i-a fost mentor în primii ani de activitate profesională. Aceşti ani petrecuți la Yale au fost
de maximă productivitate. Virginia Henderson în calitate de profesor emerit a fost şi consultant de
nursing pentru întreaga lume. A primit titlul de Doctor Honoris Causa a Universității Yale.
Consiliul Internațional al Asistenților Medicali a recunoscut în iunie 1985 că Virginia Henderson
aparține lumii - când i-a fost înmânat primul Premiu Christianne Reimann - admițând că ideile ei ⏫
au trecut dincolo de granițele naționale. Într-adevăr anii care au urmat i-au adus multe onoruri,
(doctor onorific) şi a fost solicitată să țină cursuri la Colegiul Britanic Regal de Asistente Medicale, la
Sorbona şi la Asociația Japoneză de Nursing.
Din opera Virginiei Henderson sunt foarte cunoscute POSTULATELE, considerate astăzi
temelia instruirii în şcolile de nursing. Cităm, între altele: -Tot omul tinde spre independenţa sa şi o
doreşte; -Omul formează un tot – omul holistic, având 14 nevoi fundamentale; -Când o nevoie nu
este satisfăcută, individul nu este complet, întreg şi independent;
Începând din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definiții în cadrul
cărora funcția principală o are asistentul/a. Una dintre acestea, clasică, este:
• “asistentul/a face pentru alții, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea,
dorința şi cunoştiințele necesare”;
• “asistentul/a trebuie să-l facă pe pacient să devină independent de îngrijiri,
cât de repede posibil.”
• “nursingul înseamnă să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi
afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuți individul să-şi folosească
fiecare acțiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiția
ca acesta să aibă tăria, voința sau cunoaşterea, necesare pentru a o face”
- 1952.
Marjory Gordon
MARJORY GORDON (1931-2015) s-a născut în Clevelend în 1931. A absolvit The Mount
Sinai Hospital School of Nursing în 1955. Va deveni una dintre cele mai inovatoare figuri a secolului
XX din domeniul nursingului. A obținut licența și masterul la Hunter College și doctoratul în nursing la
Boston College, unde a predat ulterior o perioadă îndelungată și a devenit profesor emerit. Interesul
principal de cercetare al său a fost dezvoltarea unor instrumente prin care asistentele medicale să
facă diagnosticarea nursing.
Astfel, a creat modelul sănătății funcționale, un sistem de evaluare în vederea diagnosticării
nursing explicat mai târziu, în 1982, într-un manual devenit de referință în domeniu, cu multe ediții
apărute și tradus în mai multe limbi, Manual of Nursing Diagnosis. În același an a devenit primul
președinte al NANDA-I, iar modelul său de nursing a constituit bază pentru alcătuirea taxonomiei
NANDA-I, cu cele 14 domenii și clasificarea diagnosticelor nursing. Membră a Academiei americane
de Nursing, a fost inclusă în seria Living Legends în 2009. A murit în 2015.
Lucreția Titircă
LUCREŢIA TITIRCĂ n. 1930, la Borşa – Maramureş, este personalitatea română
contemporană cea mai proeminentă a profesiei noastre. Din anul 1964 a devenit profesoară de
Tehnica Îngrijirii Bolnavului şi Directoare adjunctă la Şcoala Sanitară din Baia Mare; Din 1974 ea a
fost numită asistentă medicală şefă coordonatoare a Spitalului Judeţean din Baia Mare, funcţie pe
care a onorat-o până în 1989, când s-a pensionat.
Şi după pensionare îşi continuă activitatea în funcţia de Director al Şcolii Postliceale Sanitare
“Carol Davila” din localitate. Deţine o colecţie impresionantă de diplome, titluri de onoare şi insigne,
primite în ţară sau în străinătate, în Austria, Elveţia, Danemarca, Republica Moldova şi a obţinut tot
atâtea premii, pentru contribuţia importantă la afirmarea profesiei de asistent medical în România
şi pretutindeni;
Este binecunoscută autoare a peste 10 manuale, pentru asistenţii medicali, care se regăsesc
în programele de învăţământ, examene şi concursuri; În anul 2002, ca o recunoaştere deosebită a ⏫
activităţii sale, de peste 40 de ani în slujba profesiei şi a oamenilor, Lucreția Titircă a primit şi diploma
de “CETĂŢEAN DE ONOARE” al Municipiului Baia Mare. A avut şi are în continuare capacitatea de
a mişca minţile şi inimile asistenţilor medicali, pentru a ridica prestigiul acestei profesii, căreia şi-a
dedicat întreaga viaţă!
În munca sa pentru afirmarea şi dezvoltarea profesiei de asistent medical, Lucreția
Titircă a făcut pionierat prin cărţile scrise şi poate fi asemuită cu celebrele înaintaşe în domeniu:
Florence Nightingale, Edith Cavell şi Virginia Henderson, femei care au dat identitate acestei profesii,
au pus bazele nursingului modern în lume şi şi-au dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii şi alinării suferinţei
umane.
Edith Cavell
Virginia Henderson
Regina Maria
Regina Ana
Marjory Gordon Lucreția Titircă
⏫
CRUCEA ROȘIE
Organism internațional de solideraritate umană
De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat permanent unele principii umanitare
care au inspirat comportamentul faţă de răniţi. Adeseori îngrijirea răniţilor era asigurată în măsura
posibilităţilor de populaţia din teritoriul unde avuseră loc luptele. În 1743, în timpul războilului de
succesiune la tronul Austriei, s-a format un serviciu medical de campanie şi în care s-a stabilit ca
răniţii să fie consideraţi neutri iar spitalele militare să fie protejate. O altă iniţiativă remarcabilă este
cunoscută în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856) prin 2 unităţi de surori: una în Rusia, 300
de femei conduse de ducesa rusă, Charlote, iar celălalt format din 37 de femei, având în frunte pe
Florence Nightingale.
Conceperea şi organizarea unui organism internaţional care să reglementeze protecţia
răniţilor şi bolnavilor a aparţinut unui filantrop elveţian, Hanrz Dunant, care a elaborat prima cartă
umanitară numită Convenţia de la Geneva, din 22 August 1863. În 1863, la 28 Octombrie, are loc
Congresul Internaţional de la Geneva când se pun bazele Comitetului Internaţional, iar în 1864
convenţia şi statutul sunt aprobate de 12 guverne. Se adoptă simbolul “Crucea Roşie”, identic cu
drapelul Elveţiei, dar cu culorile inversate. Prima ţară ce a adoptat denumirea de Crucea Roşie a
fost Olanda, urmată apoi de celelalte. Ca urmare, în 1880, centrul din Geneva capătă denumirea de
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Crucea Roșie în Romănia

Aron Florian, participant al revoluţiei de se preocupe de formarea surorilor de caritate
la 1848, a întocmit un proiect de statut pentru care alocă o parte din fonduri.
pentru înfiinţarea unei asociaţii În 1906 ia fiinţă Socetatea de
a femeilor al cărei scop era Cruce Roşie a Doamnelor din
ajutorarea tinerelor fete România în spiritul Conferinţei
românce rămase orfane de la Geneva, cu 54 de
după moartea părinţilor în filiale şi 1200 de membri.
revoluţia din 1848. În 1850 În 1913 cele 2 organizaţii
proiectul este aprobat şi se unifică sub denumirea
apare Asociaţia Femeilor de Comitetul Unirii
Românce din Braşov. În Crucii Roşii. În perioada
1876, Comitetul Provizoriu următoare Societatea de
format din Dimitrie Ghica, Cruce Roşie organizează
Dimitrie Sturza, Grigore trenuri-spitale şi caravane
Cantacuzino şi medicul medicale dotate cu laborator
Carol Davila iau în discuţie de analize, medicamente, cu
statutul şi stabilesc denumirea de echipe medicale formate din medici
Societatea Crucii Roşii a României. În şi surori, care participă la combaterea
1887 Societatea de Cruce Roşie îşi propune să unor epidemii de holeră şi tifos.
⏫
Organizații și asociații profesionale
Consiliul Național al Asistenților Medicali

Consiliul Naţional al Asistenţilor Medicali (ICN), a luat fiinţă în 1899 şi are sediul la Londra.
Obiectivul său de bază este să ajute la menţinerea îngrijirilor de sănătate la cel mai înalt nivel, în
toate ţările lumii membre ale consiliului. Această organizație apreciază în codul de etică pentru
nurse cele 4 responsabilități fundamentale ale asistentului medical:
• de a promova sănătatea,
• de a preveni îmbolnăvirile,
• de a păstra sănătatea
• de a alina suferința.
Asociația de Nursing din Romania

Asociația de Nursing din România (ANR) a fost înființată în 1997, fiind singura organizaţie
de acest profil afiliată la ICN. Viziunea ANR - reprezintă comunitatea asistenţilor medicali cu profil
clinic din România militând pentru protecţia drepturilor acestora, dar şi pentru acordarea serviciilor
nursing de calitate pentru a permite îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei noastre. Misiunea
ANR - trebuie să asigure membrilor săi leadership-ul, cunoştinţele şi capacităţile necesare pentru o
educaţie şi practică de calitate în nursing.
Scopurile ANR vizează:

• îmbunătăţirea calităţii serviciilor nursing pentru protecţia populaţiei
• asigurarea protecţiei nursingului ca profesie şi a profesioniştilor devenind
vocea acestora.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și

Asistenților Medicali din România
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
(OAMGMAMR) se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, cu personalitate juridică,
neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate
de autoritatea de stat, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei
de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca
profesii de liberale de practică publică autorizate.
⏫
Federația Europeană a Organizațiilor de Reglementare în
Nursing
În Europa, în 2004 s-a înfiinţat Federaţia Europeană a Organizaţiilor de Reglementare în
Nursing (FEPI), al cărei scop fundamental este promovarea sănătăţii şi securităţii pacienţilor şi a
tuturor cetăţenilor Europei. Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este membru al
FEPI, alături de alte organizaţii profesionale din 20 de ţări.
Unul dintre obiectivele FEPI este să impună standarde comune, competenţe şi reguli de
practicare a profesiei similare în toate statele europene, astfel încât pacienţii să beneficieze de
îngrijiri de calitate, indiferent de ţara în care locuiesc. Acest deziderat ia în considerare şi faptul
că profesia de asistent medical este europeană, se poate practica în orice stat, iar din acest motiv
trebuie să existe o bază comună pentru toţi profesioniştii în exercitarea profesiei.
Codul de etică şi conduită pentru profesia de asistent medicală fost elaborat de Grupul de
lucru al FEPI, din care au făcut parte asistenţi medicali din OAMGMAMR, alături de reprezentanţi ai
organizaţiilor de reglementare din Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Polonia, Grecia,
Croaţia, sprijiniţi de Comisia Europeană, de specialişti în legislaţie europeană, internaţională şi în
drepturile omului.
Codul de etică European pentru asistenţii medicali are ca scop:

• Siguranţa şi protecţia celor ce primesc asistenţă medicală în Europa;
• Informarea pacienţilor şi a asistenţilor medicali cu privire la standardele
comune de etică şi de conduită aşteptate de pacienţi, din partea tuturor
asistenţilor medicali care îşi practică profesia în Europa;
• Pacienţii aşteaptă ca organele de reglementare ale asistenţilor medicali
să aibă sisteme pentru a defini şi a monitoriza conţinutul, standardele şi
calitatea educaţiei şi a practicii necesare pentru a deveni asistent medical
şi pentru a continua să lucreze ca asistent medical, la cele mai înalte cote
valorice ale profesionalismului.
Organizația Mondială a Sănătății

Organizația Mondiala a sănătății (OMS) coordonează programele destinate să rezolve
problemele de sănătate şi să permită tuturor să ajungă la un nivel de sănătate cât mai ridicat.
Domeniile sale de acţiune sunt: imunologia, educarea în domeniul sănătăţii şi distribuirea de
medicamente. Sediul central este la Geneva.
⏫
Factorii care au influențat istoria nuringului și
dezvoltarea sa
Disciplina nursingului a evoluat utilizând diferite practici, idei și concepte:
• accentul pus pe rolul femeilor în îngrijiri
• ucenicia ca mod de a deprinde abilitățile necesare
• scopul umanitar al ocupației
• idealurile religioase
• intuiție și simțul comun în practica îngrijirilor
• primele teorii și modele
• inițierea cercetării
Nursigul ca disciplină a primit influențe din medicină, tehnologie, politică, situațiile de război,
economie, etc.
Descoperirile din medicină au dat posibilitatea reconsiderării unor intervenții pe baza cercetării
efectelor asupra pacientului, iar modelul taxonomiei (știința legilor de clasificare) diagnosticelor
clinice a fost preluat și în nursing odată cu primele inițiative ale ANA (American Nursing Association)
și apoi ale NANDA-I de alcătuire a unei liste standard de diagnostice specifice, cu caracteristicile
definitorii. Tehnologia permite o înregistrare rapidă a datelor, prin bifarea lor în fișe de înregistrare
electronice, dar și o ușurare a muncii îngrijirilor, de exemplu la transferul pacienților cu ajutorul unor
aparate speciale sau în protecția împotriva infecțiilor prin utilizarea materialelor de protecție.
Politicile de sănătate ale unui stat pot încuraja dezvoltarea nursingului, prin modul în care țin
seama de calitatea îngrijirilor, prin angajarea unui număr suficient de asistenți medicali, prin alocarea
de fonduri pentru cercetare, printr-un sistem de salarizare atractiv și printr-o organizare eficientă a
învățământului de specialitate care să aibă în vedere piața muncii. Situațiile de război au arătat cât
de necesară este această categorie de personal, considerate a fi esențială în îngrijirile pacienților.
Chiar începuturile nursingului modern au fost influențate de experiențele lui Florence Nightingale
din războiul din Crimeea care au dus la schimbări măcar în privința reconsiderării aspectelor de
igienă în îngrijiri. Firește că economia unui stat are impact direct asupra calității îngrijirilor, pentru că
nu se poate vorbi despre calitate în absența dotărilor tehnice și material ale spitalelor. Mai mult, o
populație cu un nivel de trai ridicat pune mai puține probleme de sănătate, ceea ce reduce costurile
și scade presiunea socială pe sectorul medical și implicit pe acela al asistenților medicali.
Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul

modern
În cazul sistemelor profesionale tradiționale, influența creștinismului a dus la o mai mare
structurare a îngrijirilor nursing, dar tot nu a favorizat transformarea lui într-o profesie. Bisericile
sprijineau, în rolul oarecum oficial de îngrijitoare ale celor săraci și bolnavi, femei diaconițe. Acestea
trebuie să urmeze cu strictețe regulile stabilite de biserică, iar rolul ducea în cele mai multe cazuri la
statutul de maici fără o extindere a sistematizării îngrijirilor.
Anumite așezăminte ale mănăstirilor sau bisericilor erau organizate cu scopul exclusiv de
îngrijire a celor bolnavi și multe dintre ele au devenit parte a sistemului de spitale catolice occidental
de astăzi. La fel, s-au dezvoltat astfel de centre și în jurul mănăstirilor ortodoxe. ⏫
Apariția sistemului taylorist, pe fondul schimbărilor socio-economice aduse de industrializare,
a influențat multe domenii, între care și nursingul. Acest sistem constă în utilizarea planificării în
procesele de producție și economice și este cunoscut sub denumirea de management științific.
Acesta a fost introdus de Frederick Taylor, un inventator și inginer American (1856-1915), și are
drept scop eficientizarea activității prin observarea individual a lucrătorilor, împărțirea sarcinilor
de lucru în sarcini mai mici, eliminarea activităților și mișcărilor inutile. El a fost criticat pentru
perspectiva mașinistă asupra lucrătorilor, dar multe dintre principiile lui rămân valabile, între care
cel mai important este planificarea ca metodă de eficientizare.
În nursing, planificarea îngrijirilor a creat cadrul unei mai mari profesionalizări și a adus o
creștere a eficienței îngrijirilor. Planurile de îngrijire de azi, scrise în diferite forme și pe baza unei
diversități de modele, au un punct comun în acea epocă a influențelor tayloriste. Profesionalizarea
nursingului a avut un drum sinuos și dificil, de la căutările și dificultățile din diferite timpuri istorice
până în epoca modern, care începe cu activitățile de pionierat ale doamnei cu lampa, Florence
Nightingale, și continua până în zilele noastre, când cercetarea științifică realizată de NANDA-I au
adus profesia de asistent medical în rândul celor mai prestigioase.
⏫

Istoria

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EVOLUȚIA ÎNGRIJIRILOR DE-A LUNGUL ANILOR

Prof.As.Med Ganea Alina-Georgiana

Şi cu aproape toate domeniile vieţii sociale şi culturale.

Rolul formativ și educativ al istoriei profesiei

Obiectiv afectiv - comportamental

Acest obiectiv cuprinde dublarea responsabilităţii profesionale de cea umană, conform

Responsabilitatea cotidiană profesională - este responsabilitatea profesională a asistenților

Dragostea şi ataşamentul - se manifestă faţă de profesie şi se învaţă de la înaintaşi:

Se recunoaşte prin imperativele psihopedagogice:

Acest obiectiv porneşte de la conceptul de învăţare conştientă (capacitate caracteristică

Apelează la imperativele specifice

Şi acest obiectiv urmăreşte acţiunea de formare a comportamentului profesional, pentru

Îngrijiri acordate de vindecători, vraci, preoți,

Tratamentul vindecătorului consta din:

Medicina sacerdotală şi divinităţile medicale

Panteonul divinităţilor cu rosturi medicale şi igienice:

Cca. 2750 (î.Hr.). – Imhotep („el vine în pace”) demnitar,

Papirusul lui Eberss

Papirusul chirurgical al lui Edwin Smith

Papirusul chirurgical al lui Smith reprezintă un text de specialitate ce cuprinde diagnosticul,

Papirusul medical Hearbt

Practica medicală a fost influenţată de trei curente importante:

Aceste religii s-au suprapus credinţelor primitive, animismului.

Taoism (pronunţie tao-ism în în sec. XVII şi care a avut la bază concepţia

Mai târziu, această religie a urmărit descoperirea

Charaka s-a preocupat de normele etice ce se cer respectate de cei

Charaka Sushruta – care a trăit probabil în

În mitologia greacă zeii Panteonului (artă, medicină, biologie, filozofie).

Apolo - zeul soarelui și a sănătății

Doctrina celor patru umori a dominat teoriile din medicină şi

Boala era considerată semnul unui dezechilibru al acestor patru

Cultura Romei antice

Îmbălsămarea celor decedați

Regele David cântând la harpă

Cultura precolumbiană indiană

Se foloseau ca tratament masajul, emisiunea de sânge, aplicarea ventuzelor, aspiraţia,

Figurină din ceramică

Imaginea religioasă a nursei

“Femeile (lor) de asemenea să fie cuviincioase,

Femeile diacon nu se distingeau net de văduve şi de virgine. Membrele Ordinului Văduvelor

Cruciadele care au măturat nordul Uniformele multor şcoli de nursing sânt

Studentul curios este încurajat

Doctrina celor patru umori a dominat teoriile din medicină şi

Crucea Roșie în Romănia

Consiliul Național al Asistenților Medicali

Asociația de Nursing din Romania

Scopurile ANR vizează:

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și

Codul de etică European pentru asistenţii medicali are ca scop:

Organizația Mondială a Sănătății

Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul

S-ar putea să vă placă și