Sunteți pe pagina 1din 8

Spațiul Schengen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Spațiul Schengen („Tratatul de la Schengen”)
este o zonă de circulație liberă în Europa,
conformă cu Acordul de la Schengen.

Renunțarea la controale vamale la frontierele


comune dintre Franța, Germania de Vest și
țările din comunitatea Benelux (Belgia,
Olanda, Luxemburg) a fost inițiată de
președintele François Mitterrand (Franța) și
cancelarul Helmut Kohl (Germania de Vest).
Tratatul a fost semnat în anul 1985 în
localitatea Schengen din Luxemburg,[1]
localitate situată la punctul de întȃlnire al
Franței, Germaniei și Beneluxului, cu o valoare
simbolică geografică, în nucleul geografic al
celor 5 state semnatare. Tratatul, cunoscut ca
„Schengen I“, a fost semnat la bordul vasului
„Princesse Marie-Astrid“ ancorat în Schengen, Harta Europei pe care sunt indicate statele spațiului
la malul râului Mosela.[2] Schengen. Indicate în gri sunt statele din afara acordului, în
albastru închis sunt indicate țările spațiului propriu-zis de
Statele membre ale acestui spațiu au eliminat liberă circulație. Cu galben sunt indicate țările care
(sau vor elimina) controalele pentru persoane la implementează aquis-ul Schengen și care sunt în proces
frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) de aderare. Deși este țară membră a Uniunii Europene,
Irlandei i s-a permis să nu implementeze acordul Schengen
posibilă trecerea frontierei între oricare două
pe teritoriul său. De asemenea, în violet, România și
asemenea state fără prezentare de acte de Bulgaria au aderat la zona de liberă circulație la data de 31
identitate și fără opriri pentru control. martie 2024 numai cu frontiere maritime și aeriene,
rămânând în continuare în proces de implementare al
Acordul de liberă circulație a fost semnat la 14 acquis-ului Schengen.
iunie 1985 în mica localitate luxemburgheză
Schengen. Primele state care l-au implementat
au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos, care și-au deschis între
ele granițele la 26 martie 1995. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-
au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul
Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta
Cortină de Fier.

Din Spațiul Schengen fac parte și Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE.
În același timp, Regatul Unit și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene (Regatul Unit până la data de 31
ianuarie 2020), au optat să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor.
Statele membre ale Acordului de la Schengen care totodată sunt membre ale Uniunii Europene Bulgaria și
Cipru respectiv statele care sunt doar membre ale Acordului, dar nu ale UE, Elveția și Liechtenstein, nu au
început încă să aplice prevederile acordului, dar urmează să o facă în viitor. Cetățenii lor se pot aștepta în
continuare la controale de graniță între țările lor și țările vecine.

Cu excepția Bulgariei, Ciprului și României, toate celelalte state membre sunt deja membre la Spațiul
Schengen. Spațiul Schengen înglobează peste 400 de milioane de locuitori pe o suprafață de
4.312.099 km2.[3] Fac astăzi parte din Spațiul de libertate, de securitate și de justiție european. La 8
decembrie 2022, miniștrii europeni de Interne au aprobat aderarea Croației cu 1 ianuarie 2023 și au respins
cererile Bulgariei și României.[4]

Extinderea
Intrarea Bulgariei și României în spațiul european Schengen de
liberă circulație, în luna martie 2011, s-a izbit de opoziția unor
state membre, ca cea din partea Germaniei, Finlandei și a Austriei.
Asta a reieșit din consultările din ianuarie 2012 ale Consiliului UE
în Gödöllő (lângă Budapesta), Ungaria. Intrate în Uniunea
Europeană în anul 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit,
Cafenea la Baarle-Nassau (Țările de conform înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de
Jos), chiar la frontiera cu Belgia. la Maastricht, să fie primite în zona Schengen în luna martie 2011.
Frontiera dintre cele două state din
Intrarea s-a amânat însă, statele opozante, - oficial unul, două la
grupul Schengen, în acest caz Tarile
de Jos („NL”) și Belgia („B”), este
număr -, motivând că în cele două țări ar fi unele lacune în
marcată pe sol. domeniul reformelor de justiție și (tot motivație) din cauza
corupției (vezi Corupția în România).[5]

Ca urmare a numărului mare de refugiați[6] originari din Asia, Africa de Nord etc., Franța și Italia par să fi
cerut în 2011 modificarea Acordului Schengen. Această poziție este sprijinită și de alte state membre, între
care Grecia și România. Totuși, România, prin opinia președintelui Traian Băsescu, a exprimat părerea că o
eventuală modificare a Acordului ar trebui să se facă abia după admiterea Bulgariei și României, cu alte
cuvinte în spirit de corectitudine să nu se schimbe regulile jocului în timpul jocului.

Poziția germană și austriacă


Ministrul de interne al Germaniei între 2009-2011, Thomas de Maizière, participant la respectivele discuții,
a justificat opoziția Berlinului prin aceea că „există lipsuri în sistemul justițiar și în domeniul corupției” în
cele două țări sud-est europene, care ar fi incompatibile cu apartenența la „Schengen”. Ministrul federal de
interne al Austriei, Maria Fekter, își exprima până în 2011, de asemenea, opoziția la admiterea celor două
țări (Bulgaria și România) dar ulterior această poziție nu a fost oficial reconfirmată.

Ministrul (în 2013) german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat revistei „Spiegel”, că dacă bulgarii
și românii vor ridica problema acceptării lor în Spațiul Schengen la Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne
al UE din martie 2013, li se va opune Veto-ul german. Ministrul a motivat această opoziție prin corupția ce
ar fi în cele două state.

Opoziția Olandei față de aderarea României și Bulgariei


În vara anului 2011 a intervenit modificarea treptată în raport cu intrarea României și Bulgariei a pozițiilor
Germaniei, Austriei și Finlandei în sens favorabil. În iunie 2011 Parlamentul UE s-a pronunțat pentru
intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen, dar Consiliul Ministerial UE nu a acceptat opinia
acestuia (Parlamentului), cu motivația unor nemulțumiri (insatisfacții) exprimate de guvernele Olandei și
Finlandei față de pretinse lacune în domeniul măsurilor anticorupție și combaterii crimelor organizate ce ar
exista în Bulgaria și România. Aceste nemulțumiri (insatisfacții) au fost, colateral, legate de Olanda și
Finlanda de ivirea potențială a pericolulului imigrației ilegale, din Turcia prin Bulgaria și România în țările
UE din Spațiul Schengen, un argument opozițional ce ține exclusiv de politica internațională și nu este
influențabil din România și Bulgaria. Astfel, Olanda, care mai devreme nu exprimase decât unele rețineri,
și-a accentuat în toamna lui 2011 poziția opozantă (inclusiv în decembrie) în pofida încercărilor diplomatice
ale Bucureștiului de a concilia problema. Există păreri la București, că opoziția oficială a Olandei față de
intrarea Bulgariei și României ar veni de la confruntări politice interne existente în această țară membră a
UE, și nu reliefează fondat realitatea politică din sudestul Europei. Este evident că, dat fiind poziția
geografică și mărimea teritorială a Olandei, această țară vest-europeană nu ar fi direct afectată de traficul de
persoane din și spre Bulgaria și România, dacă politicienii olandezi (guvernul) ar fi și ei de acord cu intrarea
celor două țări UE în Spațiul Schengen. Ar trebui să fie luat în calcul și interesul economic al Olandei care
dorește să se impună în România, șantierele navale (vezi Damen Galați (https://www.damen.com/en/compa
nies/damen-shipyards-galati) și Mangalia (https://www.damen.com/en/companies/damen-shipyards-mangali
a)) și producția petrolieră din Marea Neagră (Petro Ventures Resources, Mazarine Energy) fiind un exemplu
în acest sens.

Reacții ale României și Bulgariei la amânarea repetată


Articol principal: Aderarea României la spațiul Schengen.
România și Bulgaria sunt nemulțumite și intrigate de aceste poziții politice, ele argumentând că argumentele
contra citate nu fac parte din criteriile de acceptare (condiții) în zona europeană Schengen, aplicate concret
la intrarea altor state ale Uniunii Europene. Președintele Traian Băsescu a susținut la București, în fața
diplomaților străini prioritatea politică pentru România a intrării în spațiul Schengen. El a reafirmat că
România este la fel de angajată ca și celelalte țări ale UE pentru asigurarea securității interne în Uniunea
Europeană. Cele două țări sud-est europene speraseră că, așa cum era programat și îndeplinind condițiile
prevăzute de Tratatul de la Maastricht din 1992, ele vor intra în zonă în luna martie 2011. Însă nici până
acum (septembrie 2019) nu este încă stabilit un termen până la care România și Bulgaria să fie admise,
singurul opozant oficial între cele 27 de state ale UE fiind doar Olanda și conform unui interviu al unui
ministru german dat la Spiegel (2013) ar fi și Germania.

Controverse UE privind extinderea Spațiului Schengen


Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) din UE, reunit la 22 septembrie 2011 la Bruxelles, a decis
amânarea votului privind aderarea Romaniei și Bulgariei la Spațiul Schengen, în urma opoziției ferme
exprimate de Olanda și de Finlanda.

Același Consiliu, ce se reunește și în martie 2013 nu are o agendă clară în privința acceptării României și
Bulgariei, deși purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat că cele două state
îndeplinesc condițiile specifice acceptării, condiții conforme cu Acordul Schengen (Tratat).
Suprafață Semnat or Data primei
Steag Stat
(km²)
Populație[7] opted in implemetări
Teritorii excluse

Austria 83.871 8.372.930 28 aprilie 1995 1 decembrie 1997


Belgia 30.528 10.827.519 14 iunie 1985 26 martie 1995
Republica Cehă 78.866 10.512.397 1 mai 2004 21 decembrie 2007
Croația 56.542 4.302.847 9 decembrie 2011 1 ianuarie 2023[8]
Groenlanda[1] (ht
tps://ro.wikipedia.org/wik
i/Spa%C8%9Biul_Scheng
en#endnote_denmark)
Danemarca 43.094 5.547.088 19 decembrie 1996 25 martie 2001
Insulele Feroe[2]
(https://ro.wikipedia.org/w
iki/Spa%C8%9Biul_Schen
gen#endnote_denmark)

Elveția[3] (https://r
o.wikipedia.org/wiki/
Spa%C8%9Biul_Sc 41.285 7.760.477 26 octombrie 2004 12 decembrie 2008
hengen#endnote_a
ssociated)

21 decembrie 2007[4] (http


s://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C
Estonia 45.226 1.340.274 1 mai 2004 8%9Biul_Schengen#endnote_s
wiss)

Finlanda 338.145 5.350.475 19 decembrie 1996 25 martie 2001


Franța de peste mări
(Departamentele și
Franța 674.843 64.709.480 14 iunie 1985 26 martie 1995 Teritoriile de peste
Mări, prescurtat:
DOM-TOM)

26 martie 1995[5] (https://ro.


wikipedia.org/wiki/Spa%C8%9
Germania 357.050 81.757.595 14 iunie 1985 Biul_Schengen#endnote_germ
any)

Grecia[9] 131.990 11.125.179 6 noiembrie 1992 26 martie 2000


Islanda[6] (https://
ro.wikipedia.org/wik
i/Spa%C8%9Biul_S 103.000 318.755 19 decembrie 1996 25 martie 2001
chengen#endnote_
associated)

Italia 301.318 60.397.353 27 noiembrie 1990 26 octombrie 1997


21 decembrie 2007[7] (http
s://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C
Letonia 64.589 2.248.961 1 mai 2004 8%9Biul_Schengen#endnote_s
wiss)

21 decembrie 2007[8] (http


s://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C
Lituania 65.303 3.329.227 1 mai 2004 8%9Biul_Schengen#endnote_s
wiss)

Luxembourg 2.586 502.207 14 iunie 1985 26 martie 1995


21 decembrie 2007[9] (http
s://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C
Malta 316 416.333 1 mai 2004 8%9Biul_Schengen#endnote_s
wiss)
Norvegia[10] (http
s://ro.wikipedia.org/ SvalbardMayen (https://
ro.wikipedia.org/wiki/Sp
wiki/Spa%C8%9Biul 385.155 4.854.824 19 decembrie 1996 25 martie 2001 a%C8%9Biul_Schengen#
_Schengen#endnot endnote_jan)
e_associated)

21 decembrie 2007[11] (htt


ps://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%
Polonia 312.683 38.163.895 1 mai 2004 C8%9Biul_Schengen#endnote
_swiss)

Portugalia 92.391 10.636.888 25 iunie 1992 26 martie 1995


21 decembrie 2007[12] (htt
ps://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%
Slovacia 49.037 5.424.057 1 mai 2004 C8%9Biul_Schengen#endnote
_swiss)

21 decembrie 2007[13] (htt


ps://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%
Slovenia 20.273 2.054.119 1 mai 2004 C8%9Biul_Schengen#endnote
_swiss)

orașele Ceuta și
[14] (https://ro.w
Melilla
Spania 506.030 46.087.170 25 iunie 1992 26 martie 1995 ikipedia.org/wiki/Spa%
C8%9Biul_Schengen#
endnote_spain)

Suedia 449.964 9.347.899 19 decembrie 1996 25 martie 2001


Aruba
Curaçao
Țările de Jos 41.526 16.576.800 14 iunie 1985 26 martie 1995 Sint Maarten
Țările de Jos
Caraibiene

21 decembrie 2007[15] (htt


ps://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%
Ungaria 93.030 10.013.628 1 mai 2004 C8%9Biul_Schengen#endnote
_swiss)

Spațiul
4.312.099 419.392.429 14 iunie 1985 26 martie 1995
Schengen

Membri ai Spațiului Schengen exclusiv pentru frontierele aeriene și maritime:

Statul Semnare Data implementării


Bulgaria 30 decembrie 2023[10] 31 martie 2024[11]
România 30 decembrie 2023[10] 31 martie 2024[11]

State care nu sunt membre ale Spațiului Schengen, dar au frontiere deschise cu state care aparțin Spațiului
Schengen:
Statul Frontiere comune cu statul Schengen
Monaco Franța
San Marino Italia
Vatican Italia

Etapele admiterii României în spațiul Schengen


Transmiterea de către România a unei Declarații de pregătire
Transmiterea, de către Secretariatul General, a unui chestionar extins care va conține
întrebări detaliate despre toate aspectele relevante pentru implementarea și aplicarea
prevederilor Schengen
Completarea de către România a chestionarului și transmiterea acestuia către Consiliul UE
Vizite de evaluare, întrebări suplimentare, chestionare etc.
Redactarea unui raport care va analiza stadiul de pregătire a fiecărui stat membru
Decizia Consiliului UE cu privire la eliminarea controalelor la frontierele interne.
În Consiliul Miniștrilor de Interne și Justiție din 7 și 8 martie 2013, s-a hotărât să se amâne
pentru sfârșitul anului 2013 o eventuală decizie de admitere a Bulgariei, României și
Croației la Spațiul Schengen.[12]
În mai 2018, Parlamentul European a cerut adeziunea Bulgariei, Croației și României la
Spațiul Schengen.[13]
8 iulie 2021 e ziua când Parlamentul European a decis cu peste 500 de voturi că România,
Bulgaria și Croația trebuie să fie primite în spațiul Schengen.
In 30 Decembrie 2023, Consiliul Uniunii Europene decide aderarea României și Bulgariei la
Spațiul Schengen cu frontierele aeriene si maritime.
In 31 Martie 2024, Romania si Bulgaria au devenit parțial membre ale Spațiului Schengen
cu frontierele aeriene si maritime.

Beneficii
În pratică, spațiul Schengen numără, în fiecare zi, până la 3,5 milioane de traversări ale frontierelor interne
de către persoane.

Turist al unui stat membru în alt stat membru


Spațiul Schengen dă cetățenilor dreptul de a fi turiști până la trei luni într-un alt stat membru, posedând o
carte de identitate sau un pașaport în curs de validitate.

Când trăiesc în alt stat membru, acești cetățeni au aceleași drepturi ca și cetățenii statului gazdă.[14]

Note
1. ^ 30 Jahre Schengen-Abkommen (https://www.fr.de/politik/jahre-schengen-abkommen-1116
4061.html), Frankfurter Rundschau, 12 ianuarie 2019
2. ^ Il y a trente ans, ils signaient Schengen (https://www.lemonde.fr/m-actu/article/2015/11/27/il
-y-a-trente-ans-ils-signaient-schengen_4818618_4497186.html), Le Monde, 27 noiembrie
2015
3. ^ The Schengen Area - décembre 2008.
4. ^ fr Le Monde, La Croatie va rejoindre l’espace
Schengen et la zone euro à partir du 1er janvier
2023. Les Etats membres de l’Union européenne ont
en revanche rejeté les demandes d’adhésion de la
Roumanie et de la Bulgarie. (https://www.lemonde.fr/i
nternational/article/2022/12/08/la-croatie-va-rejoindre
-l-espace-schengen-et-la-zone-euro-a-partir-du-1er-j
anvier-2023_6153554_3210.html)
5. ^ Rumänien-Schengenbeitritt verschoben (https://ww
w.dw.com/de/see-you-later-schengen/a-14872655),
Deutsche Welle, 25 februarie 2011
6. ^ Peste zece mii de refugiați.
7. ^ „Eurostat Populație Estimare” (https://web.archive.o
rg/web/20160129013324/https://ec.europa.eu/eurost
at/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=tps
00001&tableSelection=1&footnotes=yes&labeling=l
abels&plugin=1). Eurostat. 1 ianuarie 2010. Arhivat
din original în 29 ianuarie 2016. Accesat în 8
ianuarie 2010.
O frontieră interioară a spațiului
8. ^ Croația a intrat în Spațiul Schengen și a adoptat Schengen, în mod obișnuit, nu are post de
moneda Euro (https://www.gandul.ro/international/cro frontieră ci doar un semn de bun venit
atia-a-intrat-in-spatiul-schengen-si-a-adoptat-moned
adresat vizitatorului unui stat al Uniunii
a-euro-19901033), Gândul, 1 ianuarie 2023
Europene (aici între Austria și Germania).
9. ^ Regiunea autonomă Muntele Athos nu este Panoul albastru anunță intrarea în
obligată să respecte prevederile Acordului Schengen Republica Federală Germania, în
și, de exemplu, nu permite accesul femeilor. germană; panoul mai mic, pe fond alb,
10. ^ a b „Schengen area: Controls at air and sea borders semnalizează sosirea în Bavaria.
with Bulgaria and Romania will be lifted” (https://hom
e-affairs.ec.europa.eu/news/schengen-area-controls-
air-and-sea-borders-bulgaria-and-romania-will-be-lift
ed-2024-01-03_en). 3 ianuarie 2024. Parametru
necunoscut |editore= ignorat (ajutor)
11. ^ a b „Bulgaria and Romania join the Schengen area”
(https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/
en/ip_24_1722). 30 martie 2024. Parametru
necunoscut |editore= ignorat (ajutor)
12. ^ fr Voir sur consilium.europa.eu. (http://www.consi
lium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/
jha/135901.pdf)
13. ^ „Le Parlement européen réclame la remise en
marche de l'espace Schengen” (https://www.euractiv.
fr/section/avenir-de-l-ue/news/le-parlement-europeen
-reclame-la-remise-en-marche-de-lespace-schenge
n/), euractiv.com (în franceză), accesat în 27 iulie
2018
14. ^ fr „Schengen : comprendre l'espace européen
sans frontières” (https://www.europarl.europa.eu/new
s/fr/headlines/security/20190612STO54307/schenge
n-comprendre-l-espace-europeen-sans-frontieres).
Accesat în 14 iulie 2021.
Vezi și
Acordul de la Schengen
Comisia Europeană
Tratatul de la Maastricht
Acquis-ul Schengen
Aderarea României la Spațiul Schengen

Bibliografie
Consiliul Uniunii Europene, 14 decembrie 2011, Lichtenstein va adera la Spațiul Schengen,
începând din 19 decembrie 2011 Spre text online (http://www.consilium.europa.eu/homepag
e/showfocus?lang=ro&focusID=78856) Arhivat (https://web.archive.org/web/2014050200531
7/http://www.consilium.europa.eu/homepage/showfocus?lang=ro&focusID=78856) în 2 mai
2014, la Wayback Machine.

Legături externe
Materiale media legate de Spațiul Schengen (https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Internal
_Schengen_borders?uselang=ro) la Wikimedia Commons

ro Schengen.MAI.Ro (http://www.schengen.mai.gov.ro/)
ro Abolirea granițelor interne ale Uniunii Europene (http://ec.europa.eu/justice/index_ro.ht
m#newsroom-tab) -- Comisia Europeană
en The Schengen Acquis (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:200
0:239:0001:0473:EN:PDF) la eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/) - Document oficial
prezentând toate înțelegerile aferente Acordului de la Schengen
en Switzerland joins Schengen (http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/4612281.stm) -
Elveția se alătură spațiului Schengen - articol BBC
en Schengen Visa Website (http://www.eurovisa.info/) - Situl web al vizelor tip Schengen
(ultima modificare 2003)
en The Schengen area (http://www.ena.lu?lang=2&doc=14655) Arhivat (https://web.archive.
org/web/20070930211014/http://www.ena.lu/?lang=2&doc=14655) în 30 septembrie 2007, la
Wayback Machine. - Despre Zona Schengen pe situl European Navigator (http://www.ena.l
u/) Arhivat (https://web.archive.org/web/20171003103616/https://www.ena.lu/) în 3 octombrie
2017, la Wayback Machine.
en "Britain open to terror suspects in EU loophole" (http://www.telegraph.co.uk/news/main.j
html?xml=/news/2007/01/21/nimm21.xml) - Articol din Daily Telegraph - 21 ianuarie 2007
en "House of Lords European Union Committee Report on SIS II" (http://www.publications.p
arliament.uk/pa/ld200607/ldselect/ldeucom/49/49.pdf) - Raportul Camerei Lorzilor (în
original, House of Lords) de la 2 martie 2007 - (Inquiry in to the UK implementation of SIS
and progress of SIS II) - Intervenție din Camera Lorzilor a Marii Britanii referitoare la
implementarea actului SIS, respectiv progresul implementării actului SIS II

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Spațiul_Schengen&oldid=16195561

S-ar putea să vă placă și