3.4.

Interactiunea temperament - caracter

v Influenţele temperamentului asupra formării însuşirilor caracteriale

P.P.-NEVEANU: ,,cei doi termeni ai contradicţiei se întrepătrund, trec unul în altul,

coincid…”
® vorbeşte despre ,,integrarea organică a temperamentului în caracter”
,, temperamentul nu poate fi conceput în afara caracterului omului, ci ca o parte integrantă,
organică a structurii acestuia.”
Şi tipul de activitate nervoasă este implicat în caracter ,,ca o latură a acestuia”.
Şi într-un caz şi în altul se ajunge la ,,amestecul” celor 2 laturi ale personalităţii, la pierderea
specificului fiecăreia dintre ele.
După ZLATE, adevărata solutie a relaţiei dintre temperament şi caracter o
constituie relevarea interinfluenţelor reciproce cu efecte benefice, constructive şi erodante ale
personalităţii.
Dacă avem în vedere influenta temperamentului asupra caracterului, atunci constatăm
următoarele situaţii tipice:
1. temperamentul colorează modul de exprimare, de manifestare în comportament a trăsăturilor
caracteriale;
2. temperamentul predispune la anumite manifestări caracteriale;
3. temperamentul avantajează sau provoacă dificultăţi în formarea unor trăsături caracteriale.
EX. Într-un fel îşi exteriorizează generozitatea un coleric, altfel un melancolic, asa cum
colericul este predispus spre percepţii rapide dar cu multe erori, tot aşa temperamentul coleric va
predispune şi spre o anumită instabilitate caracterială.
v Influenţele caracterului asupra temperamentului

· Influenţa caracterului asupra temperamentului constă, în principal, în controlarea, reglarea

acestuia din urmă şi se concretizează în următoarele situaţii:
1. Caracterul reţine, inhibă anumite însuşiri temperamentale (mai ales pe acelea care se asociază în
plan comportamental cu apariţia unor efecte negative).
2. Caracterul maschează şi compensează temporar însuşirile temperamentale care, odată
manifestate în comportament, ar produce efecte dezadaptative.
3. Caracterul valorifică la maxim trăsăturile temperamentale care se asociază în plan
comportamental cu efecte pozitive.
Þ fiecare dintre cele 2 componente ale personalităţii deţine o anumită ,,putere” asupra
celeilalte, chiar dacă aceasta nu este la fel de mare şi la fel de semnificativă.
• Numai prin efort voluntar conştient, prin organizarea superioară a caracterului, omul îşi poate lua în
stăpânire propriul temperament.
• Rolul reglator al caracterului nu trebuie să fie însă excesiv, nu trebuie să meargă până la anihilarea
temperamentului.
• Caracterul se formează pe baza oricărui tip temperamental: melancolic, coleric, sangvinic sau
flegmatic.
• Tipurile temperamentale nu sunt prin ele însele determinante pentru un anume tip
• caracterial, fiecare dintre ele putând convieţui cu cele mai diverse trăsături de caracter:
perseverenţă, fermitate, atitudine pozitivă faţă de muncă, sârguinţă, principialitate, încăpăţânare,
indolenţă, totodată, dar fiecare tip de caracter poartă amprenta unui temperament dat.
• Modalitatea de exteriorizare a caracterului este însă influenţată de temperament: un individ la
care predomină procesele de excitaţie va fi mai prompt în luarea hotărârilor decât unul la care
predomină inhibiţia, după cum un altul la care inhibiţia e mai puternică se va stăpâni mai uşor în
faţa unor situaţii lezante sau ameninţătoare decât cel la care predomină excitaţia

.
CONCLUZII
Nu putem vorbi de temperamente bune sau rele. În funcţie de context, o manifestare
temperamentală poate fi bună sau rea. Nu există temperamente bune. Nu putem spune despre un
individ că are un temperament sangvinic. Vorbim de un temperament dominant şi de
temperamente secundare . O persoană poate avea un temperament dominant coleric şi trăsături
ale altor două temperamente, de exemplu, melancolic şi flegmatic. Corecţia temperamentului în
timp, deşi este foarte limitată, poate fi acceptată, ea vizând corelaţia temperamentului dominant
cu cea a temperamentelor
secundare. În
concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al personalităţii, se referă la o serie de
particularităţi şi trăsături înnăscute care, neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi
valorizate moral, dar sunt premise importante în procesul devenirii socio – morale a fiinţei
umane. În sfârşit, să adăugăm că, referindu-se la aspecte formale ale personalităţii,
 temperamentele nu sunt în relaţie cu aptitudinile, fapt evidenţiat şi de existenţa unor persoane cu
performanţe deosebite aparţinând tuturor structurilor temperamentale.Între temperament şi
celelalte laturi ale personalităţii există o strânsă interacţiune.Temperamentul trebuie
considerat ca fiind subordonat în raport cu aptitudinile şi caracterul care deţin locul central în
structura personalităţii, în sensul că el constituie o premisă, o condiţie şi nu cauza lor, nu le
predetermină nici conţinutul , nici felul, nici valoarea. Deşi el nu predetermină,
poate avantaja formarea unor aptitudini sau trăsături de caracter sau provoca dificultăţi în
dezvoltarea lor.
Temperamentul suportă largi influenţe şi condiţionări mai ales din partea
caracterului. Prin efort voluntar, conştient, prin organizarea superioară a caracterului, omul îşi
poate lua în stăpânire propriul său temperament, în sensul că el îşi poate reţine sau inhiba,
dezvolta sau amplifica anumite trăsături. Prin caracter pot fi compensate sau chiar mascate o
serie de însuşiri temperamentale, pot fi reţinute sau modificate acele manifestări ‘’ spontane’’ ale
tipului care scapă, de obicei, controlului conştient. Se evidenţiază in felul acesta rolul reglator al
caracterului în raport cu temperamentul. Data fiind influenţa reciprocă dintre temperament şi
celelalte laturi ale personalităţii este necesară cunoaşterea şi mai ales educarea corespunzătoare a
însuşirilor temperamentale în vederea valorificării lor adecvate în procesul de formare şi
dezvoltare atât a aptitudinilor, cât şi a caracterului.
Caracteristicile temperamentului:

Ø este o manifestare primordială a personalităţii( se constată încă de la naştere);

Ø este latura cu cea mai puternică înrădăcinare genetică, depinzând direct de forţa, mobilitatea şi
echilibrul cu care se desfăşoară activitatea nervoasă superioară, precum şi de caracteristici
somatice şi de regimul de funcţionare al organismului;
Ø este o modalitate foarte generală ( se manifestă în orice activitate);
Ø este constant (nu se schimbă pe parcursul vieţii);
Ø este latura personalităţii cea mai uşor şi repede constatabilă, în special la vârstele mici.