Motto : ,,Sănătatea constă în a fi în pace cu temperamentul.

,,
Alexander Pope
Temperamentul sau caracterul unei ființe, ne arată felul cum reacționează, sau
cum se comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul
înconjurător. La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale
și motorice, corelate cu modul în care se realizează autocontrolul acestor reacții.
Termenul „temperament” definește de asemenea constanta, intensitatea și durata
reacțiilor provocate de excitantul extern.

Observarea manifestarilor
psihocomportamentale proprii sau, mai
evident, ale celor din jurul nostru, ne permite
cu destul de mare usurinta sa constatam
diferente in ceea ce priveste cantitatea de
energie de care da dovada. Exista oameni
agitati, nerabdatori, care fac totul in graba sau
dimpotriva, persoane care se dovedesc retrase,
linistite, calme.

Aceste aspecte prorpii modului de a fi uman, diferite de la o persoana la alta,

au atras atentia inca din cele mai vechi timpuri, punandu-se problema constructiei
unor tipologii care sa permita explicarea diferentelor, dar simultan a asemanarilor
existente. Este vorba de ceea ce se numeste temperament, un termen care provine
din limba latina.
Exemplele precizate mai sus ne permit sa afirmam cu usurinta ca
temperamentul constituie cea mai expresiva latura a personalitatii noastre, insusirile
temperamentale punandu-si amprenta asupra tuturor manifestarilor noastre
psihocomportamentale. Insusirile temperamentale se manifesta pregnant in conduita
inca de la nastere si raman constante de-a lungul intregii vieti, ceea ce inseamna ca
temperamentul are un caracter innascut. Nu ne putem modifica sau forma
temperamentul, dar sta in posibilitatea noastra de a ne controla acele manifestari
care nu ne sunt pe plac.
 Caracterul innascut al temperamenului arata insa oricum ca nu se poate vorbi
de o valorizare a insusirilor temperamentale, deci de valoarea lor prin prisma unor
distinctii precum cele de bine-rau, dezirabil-indezirabil.
Temperamentul se poate define drept latura dinamico-energetica a
personalitatii, cu caracter innascut, care structureaza din punct de vedere formal
conduita umana.
Teoria lui I. P. Pavlov: pe baza studiilor de laborator s-a stabilit existenta unei
corespondenle intre tipurile de activitate nervoasa superioara si tipurile
temperamentale. Tipul de activitate nervoasa superioara (determinat ereditar) este
dat de caracteristicile celulei nervoase de baza, care se refera la forta sau energia
inmagazinata in aceasta, echilibrul intre cele doua procese nervoase de baza
(excitatia si inhibitia) si mobilitatea proceselor nervoase superioare.

Tipul puternic, neechilibrat,

Pe baza acestor caracteristici au fost delimitate

excitabilul/colericul;
urmatoarele tipuri temperamentale:

Tipul puternic, echilibrat,

mobil/sangvinicu

Tipul puternic, echilibrat,

lent/flegmaticul;

Tipul slab/melancolicul
 ,, Familia este de o foarte mare importanta în ceea
ce privește structura și formarea personalității
copilului. Părinții influiențează copiii prin
concepția lor despre lume, dar și prin
comportamentelor lor în care acționează
temperamente, atitudini, dorințe, intoleranțe.
Mama influiențează mult la formarea laturii
afective a psihicului copilului , tatăl acționează
asupra identității și autorității,,
Calot Farson & Osterrith

Pe lîngă factorul social , un rol deosebit de important ân procesul de dezvoltare

și de perfectionarebanpersonalității îl are autoeducația. Știm că pînă la o vîrstă
anumită personalitatea se dezvoltă, mai ales sub influiența cerințelor externe venite
din partea familiei și a școlii.
Pentru a putea acționa efficient asupra elevului, cu mijloace specifice
disciplibei pe care o predam este necesar sa stim ce este personalitatea , care sunt
dimensiunile ei principale și factorii care o influiențează.

Person
alitatea
Se constituie și se dezvoltă în cursul
ontogenezei întrucit relațiile subiectului
cu mediul ambiant, atitudinile sale
se îmbogățește și se structurează
în baza