De la compunerea problemelor la rezolvarea acestora.

Prof. Ptr. Inv. Primar. Badea Viorel

Școala Gimnazială ,,Constantin Ștefan” Albești - Ialomița

În cadrul activităţii de rezolvare a problemelor o contribuţie formativă importantă o are

activitatea suplimentară de compunere a problemelor.
Activitatea de compunere a problemelor oferă terenul cel mai fertil din domeniul activităţilor
matematice pentru cultivarea şi educarea creativităţii şi a inventivităţii. Creativitatea gândirii, mişcarea
ei liberă, nu se poate produce decât pe baza unor deprinderi corect formate, stabilizate şi eficient
transferate.
Trecerea de la rezolvarea problemelor, unde deprinderile şi abilităţile se referă în special la
analiza datelor, a condiţiei, la capacitatea de a înţelege întrebarea şi a prezenta întreaga desfăşurare a
raţionamentului în direcţia descoperirii soluţiei, se face în mod gradat prin :
a) complicarea unei probleme prin introducerea de noi date sau prin modificarea întrebării;
b) rezolvarea problemei prin mai multe procedee :
 scrierea rezolvării problemei într-o singură expresie;
 alegerea celei mai economicoase căi de rezolvare;
 determinarea schemei generale de rezolvare şi încadrarea problemei în categoria
respectivă;
Compunere problemei este una din modalităţile principale de a dezvolta gândirea independentă
şi originală a elevilor, a pasiunii pentru matematică.
Se pot compune şi crea probleme în următoarele forme, respectându-se următoarea succesiune
gradată:
 compunerea de probleme după imagini;
 compunerea de probleme după modelul unei probleme rezolvate anterior;
 compunerea unei probleme cu indicarea operaţiilor matematice ce trebuie efectuate;
 compunerea de probleme după un plan stabilit;
 compunerea de probleme cu mai multe întrebări posibile;
 compunerea de probleme cu întrebarea dată;
 compunerea de probleme cu început dat;
 compunerea de probleme cu mărimi date;
 compunerea de probleme după un exerciţiu simplu sau compus;
 compunerea de probleme, crearea liberă de probleme.
Efortul pe care îl face elevul atât în compunerea cât şi în rezolvarea de probleme presupune o
mare mobilizare a proceselor psihice de cunoaştere, volitive şi firesc, motivaţional – afective.
Gândirea este procesul cognitiv cel mai solicitat prin operaţiile sale logice de analiză, sinteză,
comparaţie, abstractizare şi generalizare. Rezolvarea de probleme, formează la elevi priceperi şi
deprinderi de a analiza situaţia dată de problemă, de a descoperi drumul prin care se obţine răspunsul
dorit. În acest fel, rezolvarea problemelor contribuie la cultivarea şi dezvoltarea capacităţilor creatoare
ale gândirii, la sporirea flexibilităţii ei, a capacităţilor anticipativ – imaginative, la educarea
perspicacităţii şi spiritului de iniţiativă.
 Rezolvarea problemelor de matematică contribuie la clarificarea, aprofundarea şi fixarea
cunoştinţelor învăţate la acest obiect de studiu, elevii formându-şi deprinderi eficiente de muncă
intelectuală, care se vor reflecta pozitiv şi în studiul altor discipline de învăţământ.
În acelaşi timp activitatea de rezolvare şi compunere a problemelor contribuie la îmbogăţirea
culturii generale a elevilor prin utilizarea în conţinutul problemelor a unor cunoştinţe pe care nu le
studiază la alte discipline de învăţământ (este cazul de informaţii legate de distanţe, viteză, timp, arii,
greutate, cantitate etc.).
Încă de la însuşirea numerelor şi numeraţiei de la 0 la 10, pentru compunerea sau descompunerea
numerelor, dar mai ales după ce au învăţat operaţiile aritmetice se poate utiliza compunerea de
probleme după schemă (mai întâi oral şi apoi in scris).
De aceea este bine să se pornească de la scheme simple, ajungând spre sfârşitul clasei a III-a şi în
clasa a IV- a, ca acestea să prezinte un grad sporit de dificultate.
Avându-se în vedere particularităţile psihice individuale se folosesc scheme în care se indică
mărimile respective, dar şi relaţiile dintre aceste mărimi cu ajutorul unor expresii matematice. În altele
se indică mărimile şi relaţiile dintre ele exprimate prin semne specifice operaţiilor aritmetice (+; -; x; :)
iar în altele numai mărimile – compunerea de probleme după aceste scheme fiind literală.
Iată câteva probleme formulate de elevi:
„Pe raftul unei biblioteci sunt 584 de cărţi, pe al doilea 196 de cărţi, iar pe al treilea cât jumătate din
suma cărţilor de pe primele două rafturi.
Câte cărţi sunt pe al treilea raft?”
S-a dat reprezentarea grafică şi s-a cerut elevilor să compună câte o problemă:
„Doi copii au cules împreună 50 kg de fructe. Al doilea a cules cu 5 kg mai mult decât primul. Câte
kg a cules fiecare?”
sau
„Mama a cumpărat 50 kg de roşii şi vinete. Dacă vinete a cumpărat cu 5 kg mai puţin, să se afle
câte kg de vinete şi câte de roşii a cumpărat?”
Compunerea de probleme după schemă în care erau indicate mărimile şi relaţiile dintre ele au ajutat
şi pe cei care erau cu greutăţi la învăţătură. Ei au compus probleme corect, care respectă schema dată,
dovadă că sensul operaţiilor aritmetice l-au înţeles. Aceasta a dovedit că germenul creativităţii se află în
fiecare copil şi că dacă în cadrul lecţiilor procesul de însuşire al cunoştinţelor se bazează pe înţelegerea
profundă a informaţiilor, pe ierarhizarea (aşezarea) acestor informaţii într-o anumită ordine pe criteriul
importanţei şi al generalităţii, iar această ierarhizare să aibă un caracter dinamic, adică o permanentă
legătură între cunoştinţele însuşite anterior şi cele predate, se obţin rezultate deosebite.
Dificultăţi deosebite ridică compunerea de probleme după scheme în care mărimile sunt indicate în
general (cantitate, preţ, lungime, viteză, timp, etc) sau cu ajutorul unor simboluri (a, b, c etc.).
Majoritatea elevilor au considerat simbolurile folosite drept numere naturale compunând probleme
asemănătoare celor oferite de manual. Dar după multe exerciţii elevii compuneau probleme legate de
realitate, de activitatea oamenilor. Iată câteva exemple de acest fel:
„La o alimentară s-au adus 250 kg zahăr şi 362 kg făină. În prima zi s-au vândut 162 kg, iar restul
în mod egal în următoarele 2 zile. Câte kg s-au vândut în a doua şi a treia zi?”
„Din suma numerelor 450 şi 350 scădeţi 200, iar diferenţa micşoraţi-o de 3 ori. Cât este câtul?”
Am considerat necesar să cer elevilor să formuleze probleme după ce, în prealabil, stabiliseră
exerciţiul corespunzător schemei. Astfel munca, deşi dificilă, le-a fost simţitor uşurată.
Folosirea schemelor în rezolvarea de probleme cât şi în compunerea acestora stimulează
flexibilitatea gândirii, în antiteză, apărând tot ca un joc didactic.
Problemele de matematică fiind strâns legate cel mai adesea prin însuţi enunţul lor de viaţă, de
practică, dar şi prin rezolvarea lor, generează la elevi un simţ al realităţii de tip matematic, formându-le
deprinderea de a rezolva şi alte probleme practice din viaţa de zi cu zi.
 Am enumerat mai sus câteva din valenţele formative pe care le generează procesul de rezolvare
şi compunere a problemelor de matematică, pentru a justifica de ce programele şcolare acordă o atât de
mare importanţă acestei activităţi.

BIBLIOGRAFIE:
-NEACŞU I. (coordonator), ş.a. –“Metodica predării matematice la clasele I - IV” – manual pentru
licee pedagogice clasele XI – XII, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1988.
-NICOLA I., FĂRCAŞ D. –“Pedagogie generală” – manual pentru clasa IX şcoli normale, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1996.
-PETRICĂ I., ŞTEFĂNESCU V. –“Probleme de aritmetică pentru clasele I – IV”, Bucureşti, Editura
Petrion, 1990.