Curs 2 - Lentile de contact

5. Sistemul vizual
Sistemul vizual uman este o capodoperă anatomică și funcțională, concepută pentru a capta și
procesa lumina în scopul generării vederii. Fiecare componentă a ochiului are un rol esențial în
acest proces complex.
Lumina pătrunde în ochi traversând, înainte de a atinge retina, mediile transparente şi refringente
formate din cornee, umoare apoasă, cristalin şi vitros.Cantitatea de lumină pătrunsă în ochi este
reglată prin deschiderea pupilară.

Anatomia și funcția ochiului

Corneea

Reprezintă primul dioptru (mediu refringent) al ochiului și este esențială în refracția luminii.
Datorită transparenței sale absolute și a puterii refractive, corneea joacă un rol fundamental în
focalizarea razelor de lumină pe retină, influențând astfel calitatea imaginii percepute.

Umoarea apoasă și vitrosul

După cornee, lumina traversează umoarea apoasă, un lichid clar situat în camera anterioară a
ochiului, apoi cristalinul și în final corpul vitros, un gel transparent. Aceste medii contribuie la
direcționarea și focalizarea luminii pe retină.

Cristalinul

Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă, responsabilă de acomodație - procesul de

ajustare a focalizării pentru obiectele apropiate sau îndepărtate. Modificându-și forma, cristalinul
ajustează refracția luminii pentru a se asigura că aceasta este corect focalizată pe retină.

Uveea

Constituită din iris, corpul ciliar și coroida, uveea este membrana vasculară care joacă multiple
roluri, inclusiv nutriția fotoreceptorilor retinieni și controlul cantității de lumină care pătrunde în
ochi prin ajustarea diametrului pupilar.

Irisul

Funcționează similar cu o diafragma, reglând cantitatea de lumină care ajunge la retină prin
ajustarea dimensiunii pupilei.
Corpul Ciliar

Are un rol dublu, fiind implicat în secreția umorii apoase și în acomodația cristalinului prin
mușchiul ciliar.

Retina

Este membrana senzorială unde lumina este transformată în semnale electrice. Conține
fotoreceptorii responsabili de percepția luminii, care, prin intermediul fotopigmenților precum
rodopsina, transformă energia luminii în semnale electrice transmise către creier.

Proprietăți și mecanisme de protecție

Globul ocular și cavitatea orbitară

Ochiul este protejat împotriva traumatismelor externe de cavitatea orbitară în care este situat,
precum și de structurile adiacente - pleoapele și aparatul lacrimal, care asigură lubrifierea și
curățarea suprafeței oculare.

Pleoapele

Au rolul de a proteja ochiul de particulele străine și de a distribui lacrimile pe suprafața oculară,

menținând astfel corneea hidratată și sănătoasă.

Mușchii extrinseci ai ochiului

Permit rotația globului ocular, ajustând direcția vederii și facilitând vederea binoculară și
stereoscopică, care sunt esențiale pentru percepția adâncimii.

Prin urmare, integritatea anatomică și funcționalitatea componentelor ochiului sunt cruciale

pentru menținerea unei vederi normale. De la captarea luminii de către cornee și focalizarea
acesteia pe retină, până la transformarea informațiilor vizuale în semnale electrice care sunt
interpretate de creier, fiecare element al sistemului vizual are un rol specific și indispensabil.

5.1 Anatomia si fiziologia structurilor care vin in contact cu lentilele de contact

5.1 Corneea

Aceasta reprezintă fereastra frontală transparentă a ochiului, fiind o componentă esențială a

sistemului optic ocular. Ea joacă un rol crucial în refracția luminii, permitând focalizarea precisă
a imaginilor pe retină.

Corneea este partea anterioară transparentă a globului ocular și, împreună cu sclera (partea albă a
ochiului), formează tunica externă a acestuia. Limbul corneean, situat la granița dintre scleră și
cornee, reprezintă punctul de tranziție unde fibrele sclerale se continuă cu cele corneene,
asigurând integritatea structurală a ochiului.
Straturile corneei:

1. Epiteliul anterior: Este cel mai superficial strat, alcătuit dintr-un epiteliu stratificat
pavimentos nekeratinizat. Această structură celulară oferă corneei proprietăți de barieră și
reînnoire rapidă, fiind esențială pentru protecția împotriva particulelor străine și
microorganismelor.

2. Membrana Bowmann: Sub epiteliu se găsește membrana Bowmann, o membrană

elastică care nu se regenerează dacă este lezată. Aceasta servește ca un strat protector
suplimentar pentru structurile mai profunde ale corneei.

3. Stroma corneană: Reprezintă stratul central și cel mai gros al corneei, constituind
aproximativ 90% din grosimea totală a acesteia. Este formată din fibre de colagen
organizate într-o rețea precisă, matrice extracelulară și celule numite keratocite. Structura
ordonată a stromei este crucială pentru menținerea transparenței corneei.

4. Membrana Descemet: Este membrana bazală elastică posterioară, ce servește ca

fundație pentru endoteliul corneean. La periferia corneei, membrana Descemet se
îngroașă formând un inel tendinos, esențial pentru atașarea corneei la structurile
învecinate.

5. Endoteliul cornean: Stratul cel mai intern, compus din celule hexagonale unistratificate.
Endoteliul reglează hidratarea corneei, menținând transparența acesteia prin pomparea
apei în exces înapoi în camera anterioară a ochiului.

Funcții și caracteristici:

 Transparența: Esențială pentru permiterea trecerii neobstrucționate a luminii spre retina.

Transparența corneei este asigurată de aranjamentul uniform al fibrelor de colagen și de
nivelul optim de hidratare menținut de endoteliu.

 Nutriție: Deși lipsită de vase sanguine, corneea se hrănește prin difuzia nutrienților din
umoarea apoasă, lacrimi și capilarele limfatice pericorneene.

 Inervație: Corneea este extrem de bogată în terminații nervoase libere, fiind una dintre
cele mai sensibile țesuturi ale corpului. Aceasta sensibilitate este crucială pentru reflexele
de protecție ale ochiului.

Grosimea corneei variază de la centru spre periferie. În partea centrală, corneea este mai
subțire, având o grosime medie de aproximativ 0,54 mm (540 microni). La periferie, corneea
devine mai groasă, ajungând la o grosime medie de aproximativ 1 mm (1000 microni).
Această variație în grosime este importantă pentru funcția optică și structurală a corneei,
contribuind la rezistența sa mecanică și la capacitatea de refracție a luminii.
 5.2 Pleoapele

Pleoapele reprezintă elemente anatomice esențiale în protecția și funcționarea corectă a ochilor.

Ele nu numai că acoperă și protejează globul ocular, dar participă și la distribuția lacrimilor,
menținând suprafața oculară hidratată și curată.

 Pleoapele sunt două structuri membranoase, una superioară și una inferioară, care
împrejmănesc fanta palpebrală și protejează partea anterioară a globului ocular.

 Intern, pleoapele sunt căptușite cu conjunctiva palpebrală, o mucoasă care ajută la

menținerea umidității pe suprafața oculară.

Glandele Anexate:

 Glandele Meibomius (Tarsale): Glande sebacee modificate, situate în grosimea tarsului

pleoapelor, secreția lor, sebumul palpebral, contribuie la stabilizarea filmului lacrimal și
previne evaporarea lacrimilor.

 Glandele Ciliare Moll: Glande sudoripare modificate, situate între gene, contribuie la
menținerea umezelii.

 Glandele Ciliare Zeiss: Glande sebacee situate la baza genelor, implicându-se în

producția de sebum pentru protecția genelor.

Vascularizația și inervația:

 Vascularizația pleoapelor este asigurată de arterele palpebrale superioare și inferioare,

care sunt ramuri ale arterei oftalmice. Venele palpebrale și conjunctivale drenază în vena
oftalmică.

 Sistemul limfatic al pleoapelor include vase care drenază spre ganglionii submaxilari și
preauriculari.

 Motoric, pleoapele sunt controlate de nervul facial (VII), în timp ce sensibilitatea este
asigurată de nervul oftalmic (V).

 Mușchiul ridicător al pleoapei superioare este responsabil pentru ridicarea pleoapei

superioare, permițând deschiderea ochilor.

Roluri și funcții esențiale:

 Protecție: Pleoapele protejează ochii de leziuni mecanice, praf, particule străine și

excesul de lumină.

 Lubrifiere: Prin clipire, pleoapele contribuie la distribuirea uniformă a lacrimilor pe

suprafața oculară, prevenind uscarea ochilor.
  Menținerea vederii: Filmul lacrimal stabilizat de secrețiile glandulare ale pleoapelor este
crucial pentru o vedere clară, protejând corneea de deshidratare și iritații.

5.3 Conjunctiva

Conjunctiva este o membrană mucoasă transparentă și esențială pentru protecția și funcționarea

corectă a ochiului. Ea joacă un rol crucial în menținerea unui mediu umed și sănătos pentru
suprafața oculară, permițând mișcări oculare libere și confortabile.

Conjunctiva acoperă partea anterioară a globului ocular și interioara pleoapelor, împărțită în trei
regiuni principale:

1. Porțiunea palpebrală: Căptușește interiorul pleoapelor, contribuind la protecția mecanică

și la distribuția uniformă a filmului lacrimal pe suprafața oculară.

2. Fundurile de sac (Fornixul conjunctival superior și inferior): Sunt zonele de răsfrângere

ale conjunctivei palpebrale spre globul ocular. Aceste zone permit mișcări ample ale
ochilor și pleoapelor fără restricții.

3. Porțiunea bulbară: Acoperă sclera până la limbul sclero-cornean. Aceasta protejează și

lubrifiază globul ocular, permițând mișcări oculare fără fricțiune.

În plus, în unghiul intern al ochiului, conjunctiva formează două structuri distinctive:

caruncula(portiune mica de tesut situate in coltul intern al ochiului) și pliul semilunar.

 Caruncula este o proeminență roșiatică ce conține foliculi piloși și glande sebacee.

 Pliul semilunar este o mică pliură de țesut situată în colțul intern al ochiului, aproape de
nas. Această structură este ceea ce a rămas din ceea ce se crede că a fost cândva a treia
pleoapă la strămoșii noștri și la alte animale. Deși nu mai are o funcție majoră în protecția
ochiului pentru om, la unele animale, a treia pleoapă joacă un rol important în protejarea
și umezirea ochiului.

Funcții:

 Lubrifiere: Menține suprafața oculară umedă, esențială pentru confort și claritatea

vederii.

 Protecție: Funcționează ca o barieră împotriva particulelor străine și microorganismelor.

 Imunitate: Contribuie la apărarea imunologică locală a ochiului.

Vascularizația și Inervația:

Vascularizația conjunctivei este asigurată de arterele palpebrale, nazale și lacrimale, împărțită în

două teritorii principale: palpebral și ciliar. Venele conjunctive drenează sângele în venele
pleoapelor și în vena oftalmică, în timp ce vasele limfatice transportă limfa către ganglionii
submaxiliari și parotidieni. Intervenția nervoasă este realizată prin nervul nazal și lacrimal,
asigurând sensibilitatea zonei.

Importanța Clinică

Sănătatea conjunctivei este vitală pentru menținerea vederii și confortului ocular. Afecțiunile
conjunctivei, precum conjunctivita, pot provoca disconfort semnificativ și pot afecta calitatea
vieții. Recunoașterea simptomelor și tratamentul prompt sunt esențiale pentru prevenirea
complicațiilor.

5.4 Aparatul lacrimal

Aparatul lacrimal uman joacă un rol esențial în menținerea sănătății și funcționalității ochiului,
asigurând umiditatea conjunctivei și protejând suprafața oculară prin eliminarea corpurilor
străine. Structura și funcția acestuia sunt complexe, implicând atât producția de lacrimi, cât și
drenarea lor eficientă.

Componentele aparatului lacrimal

1. Glanda lacrimală:

 Poziționare: Se află în partea antero-superioară și laterală a orbitei.

 Structură: Este o glandă acinoasă cu două regiuni principale – orbitală și

palpebrală. Din aceste regiuni pornesc 18-20 de canicule excretoare care se
deschid în conjunctiva superioară.

 Funcție: Produce lacrimile necesare umidificării ochiului.

2. Căile lacrimale:

 Componente: Includ canalele lacrimale, sacul lacrimal și canalul nazolacrimal.

 Rol: Asigură drenarea lacrimilor de pe suprafața oculară spre cavitatea nazală,

contribuind la menținerea umidității și la eliminarea particulelor străine.

Vascularizația și Inervația

 Vascularizație: Circulația arterială este asigurată de artera lacrimală, iar venele lacrimale
contribuie la drenajul venos în vena oftalmică.
  Inervație: Fibrele simpatice induc vasoconstricție, în timp ce fibrele parasimpatice ale
nervului facial (VII) stimulează producția de lacrimi prin vasodilatație.

Filmul Lacrimal

Stratul protector al suprafeței oculare, filmul lacrimal, este alcătuit din trei straturi esențiale:

1. Stratul superficial (lipidic):

 Grosime: 0,1 um.

 Compoziție: Lipide provenite din glandele Meibomius, incluzând esteri ai

colesterolului, trigliceride, acizi grași și fosfolipide.

 Funcție: Previne evaporarea rapidă a straturilor inferioare și menține stabilitatea

filmului lacrimal.

2. Stratul intermediar (apos):

 Grosime: 6-10 um.

 Compoziție: Apă, săruri, glucoză, uree, glicoproteine, necesare metabolismului

corneean.

 Sursă: Produsul glandei lacrimale orbitare.

3. Stratul intern (mucos):

 Grosime: 0,02-0,05 um.

 Compoziție: Mucus secretat de celulele calciforme ale conjunctivei și, într-o

mică măsură, de celulele epiteliale.Este asezat direct pe epiteliul cornean, iar o
parte din mucus este produsul glandei lacrimale.

 Rol: Favorizează aderarea filmului lacrimal la suprafața oculară și distribuția

uniformă a acestuia.

6. Utilizarea lentilelor de contact

6.1 Vicii de refractie
Emetropia și ametropia reprezintă concepte fundamentale în oftalmologie, descriind starea de
refracție a ochiului, respectiv modul în care ochiul focalizează lumina pentru a produce o
imagine clară pe retină. Înțelegerea acestor concepte este crucială pentru diagnosticarea și
tratamentul deficiențelor de vedere.
Emetropia
Termenul de emetropie descrie starea ideală de refracție a ochiului, în care razele de lumină
paralele venite de la distanță (considerate a veni de la infinit) sunt focalizate precis pe retină,
rezultând într-o vedere clară și neîncețoșată. Acest tip de ochi nu necesită corecție optică pentru a
vedea clar obiectele îndepărtate.

Ametropia
Ametropia, pe de altă parte, este un termen general care se referă la orice abatere de la emetropie,
adică la situații în care ochiul nu reușește să focalizeze corect razele de lumină pe retină. Acest
deficit de refracție poate fi cauzat de diverși factori, cum ar fi o lungime axială anormală a
ochiului sau o curbură neregulată a corneei sau a cristalinului. Ametropia este împărțită în mai
multe categorii, în funcție de natura abaterii:
1. Ametropii sferice (Stigmice):
 Hipermetropia: Ochiul este prea scurt sau puterea de refracție a ochiului este
prea slabă, cauzând focalizarea razelor de lumină în spatele retinei. Obiectele
apropiate sunt neclare, în timp ce vederea la distanță poate fi mai bună.
 Miopia: Ochiul este prea lung sau puterea de refracție este prea mare, focalizând
razele de lumină în fața retinei. Rezultatul este că obiectele îndepărtate apar
neclare, în timp ce obiectele apropiate pot fi văzute mai clar.
2. Ametropii asferice (Astigmice):
 Astigmatismul: Este rezultatul unei cornee sau a unui cristalin cu o curbură
neregulată, ceea ce duce la refracția inegală a luminii și la formarea a două sau
mai multe focare, niciunul pe retină. Astigmatismul provoacă distorsiuni și
neclarități la toate distanțele.
Implicații și corecții
Ametropiile pot afecta semnificativ calitatea vieții, limitând acuitatea vizuală și capacitatea de a
efectua sarcini zilnice. Corecția acestor stări se poate realiza prin ochelari, lentile de contact sau
intervenții chirurgicale, cum ar fi LASIK, care ajustează puterea refractivă a ochiului pentru a
redirecționa razele de lumină direct pe retină.
Pentru persoanele cu hipermetropie sau miopie, corecția vizează modificarea traiectoriei razelor
de lumină pentru a asigura focalizarea corectă pe retină, folosind lentile convergente (plus)
pentru hipermetropie și lentile divergente (minus) pentru miopie. În cazul astigmatismului,
lentilele cilindrice sunt folosite pentru a corecta diferențele în refracție.
Hipermetropia este un viciu de refracție comun care afectează capacitatea ochiului de a focaliza
clar obiectele aflate la diferite distanțe. Este caracterizată prin focalizarea imaginilor în spatele
retinei, nu direct pe ea, ceea ce duce la dificultăți de vizualizare a obiectelor apropiate și, uneori,
și a celor îndepărtate.
Cauzele hipermetropiei:
Hipermetropia poate fi:
1. Axială: Cea mai comună formă, apare când axul antero-posterior al ochiului este mai
scurt decât normal. Acest tip de hipermetropie este adesea moștenit și se manifestă din
copilărie.
2. De curbură: Se dezvoltă atunci când curbură corneei este mai puțin pronunțată decât ar
trebui să fie, rezultând într-o putere de refracție insuficientă.
3. De indice: Apare din cauza unui indice de refracție scăzut al cristalinului, cum ar fi în
cazul diabetului zaharat, modificând modul în care lumina este refractată în ochi.
Clasificarea hipermetropiei:
Hipermetropia poate fi clasificată după mai multe criterii:
 După grad: Mică (până la 3D), Mijlocie (3-6D), Mare (peste 6D).
 După raportul cu acomodația: Manifestă (necompensată de acomodație), Latentă
(compensată de acomodație, frecvent la copii), Totală (suma dintre latentă și manifestă,
obținută prin paralizia acomodației).
Simptome
Persoanele cu hipermetropie pot experimenta diverse simptome, în funcție de gradul afecțiunii:
 Oboseală oculară: Uzura excesivă a acomodației duce la astenopie acomodativă.
 Cefalee și discomfort: Efortul constant de a focaliza poate cauza dureri de cap.
 Tulburări de vedere: Vizibilitatea redusă a detaliilor apropiate, cum ar fi în timpul
lecturii.
 Strabism convergent: La copii, utilizarea excesivă a convergenței pentru a compensa
poate duce la strabism.
Diagnosticare și corecție
Examinarea polului anterior poate revela caracteristici specifice, cum ar fi o cameră anterioară
mai puțin profundă și un unghi camerular îngust. Corecția hipermetropiei se realizează prin
prescrierea de lentile sferice convexe (plus), atât pentru distanță, cât și pentru aproape. Scopul
corecției este de a relaxa acomodația, permițând ochiului să focalizeze obiectele fără efort
suplimentar.
Tratament
Pe lângă corecția optică cu ochelari, există opțiuni precum lentilele de contact și intervențiile
chirurgicale refractive (ex. LASIK), care pot remodela corneea și corecta refracția, oferind o
soluție pe termen lung sau permanentă pentru hipermetropie.
Hipermetropia mare, definită ca având o valoare de peste 6 dioptrii (D), este o condiție de
refracție în care ochiul are dificultăți semnificative în a focaliza obiectele apropiate și, uneori,
chiar și pe cele îndepărtate. Această condiție poate duce la o scădere marcantă a acuității vizuale
și, în unele cazuri, la dezvoltarea ambliopiei bilaterale, cunoscută și sub denumirea de "ochi
leneș". Ambliopia apare atunci când ochiul nu se dezvoltă corespunzător din punct de vedere
vizual în copilărie, ducând la o vedere permanent scăzută care nu poate fi corectată complet cu
ochelari sau lentile de contact.
Examenul polului anterior al ochiului
În contextul hipermetropiei mari, examinarea polului anterior al ochiului poate releva anumite
caracteristici anatomice specifice. Polul anterior include corneea, camera anterioară și irisul. La
pacienții cu hipermetropie mare, se poate observa că dimensiunile globale ale ochiului sunt mai
reduse, în special lungimea antero-posterioară scurtată. De asemenea, camera anterioară poate fi
mai puțin profundă, iar unghiul camerular (spațiul dintre iris și cornee prin care fluidul ocular
circulă din camera anterioară în cea posterioară) poate fi mai îngust. Aceste caracteristici pot
avea implicații în gestionarea și tratamentul hipermetropiei, precum și în evaluarea riscului de
glaucom.
Corecția Hipermetropiei
Pentru corecția hipermetropiei, se utilizează lentile sferice convexe (cu semnul „+”), cunoscute și
sub numele de lentile convergente. Aceste lentile ajută la redirecționarea razelor de lumină astfel
încât acestea să se focalizeze corect pe retină, compensând astfel deficitul de refracție al ochiului
hipermetrop. Lentilele sunt prescrise atât pentru vederea la distanță, cât și pentru cea de aproape,
în funcție de nevoile individuale ale pacientului.
Principiul din spatele prescrierii acestor lentile este de a alege cea mai puternică lentilă cu care
pacientul poate vedea clar, fără a provoca disconfort sau a forța excesiv mecanismul de
acomodație al ochiului. Acomodația este capacitatea ochiului de a-și modifica puterea de
refracție pentru a focaliza obiectele de la diferite distanțe. În cazul hipermetropiei, acomodația
este adesea folosită în exces, ducând la oboseală oculară sau astenopie acomodativă. Prin
utilizarea lentilelor adecvate, se urmărește relaxarea acomodației și reducerea oboselii oculare
asociate cu efortul vizual constant.
Miopia
Miopia reprezintă o afecțiune oftalmologică răspândită, caracterizată prin dificultatea de a vedea
clar obiectele îndepărtate, în timp ce obiectele apropiate pot fi văzute cu ușurință. Această
condiție apare atunci când imaginea vizuală este focalizată în fața retinei, nu direct pe aceasta.
Variațiile în structura ochiului sau în puterea de refracție sunt principalele cauze ale miopiei.
Cauzele Miopiei
Miopia poate fi:
1. Axială: Cea mai frecventă formă, unde lungimea axului antero-posterior al globului
ocular este mai mare decât normal, provocând focalizarea imaginilor în fața retinei.
 2. De indice: Apare atunci când indicele de refracție al mediilor oculare (corneea și
cristalinul) este anormal de mare, modificând traiectoria razelor de lumină.
3. De curbură: Rezultată din curbură excesivă a corneei sau cristalinului, care accentuează
refracția luminii.
Clasificarea miopiei
 Mică: Până la 3 dioptrii (D).
 Medie: Între 3-6D.
 Mare: Între 6-9D.
 Foarte Mare (Fortă): Peste 9D.
Tipuri de evoluție
 Benignă (Simplă): Apare în copilărie sau adolescență și are un caracter slab evolutiv.
Adesea se stabilizează la sfârșitul adolescenței.
 Malignă (Degenerativă): Caracterizată prin progresie continuă, poate atinge valori
extreme (20-40D) și se asociază cu diminuarea vederii și modificări patologice ale
fundului de ochi.
Simptome
 Vedere neclară la distanță.
 Nevoia de a apropia obiectele pentru a le vedea mai clar.
 Oboseală oculară și cefalee din cauza efortului de a focaliza.
 Strabismul și ambliopia pot apărea în cazurile severe.
Tratament și corecție
 Corecție optică: Utilizarea de lentile sferice divergente (concave) pentru corectarea
vederii. Se recomandă alegerea celei mai slabe lentile care oferă o vedere clară pentru a
minimiza dependența de ochelari.
 Tratament specific pentru copii și adulți: Copiii și adolescenții pot avea nevoie de aceeași
corecție pentru distanță și aproape, în timp ce adulții pot beneficia de o corecție parțială,
adaptată nevoilor lor vizuale specifice.
 Managementul miopiei maligne: Pe lângă corecția optică, sunt recomandate măsuri
igienodietetice, limitarea efortului vizual și administrarea de suplimente nutritive
(vitaminele A, B, C, E) și vasodilatatoare pentru a îmbunătăți circulația sanguină oculară.
Prevenție și monitorizare
  Evaluări oftalmologice regulate: Pentru a monitoriza progresia miopiei și a ajusta
corecția optică după caz.
 Controlul factorilor de risc: Limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, încurajarea
activităților în aer liber și asigurarea unei iluminări adecvate în timpul lecturii.

Astigmatismul
Astigmatismul este o tulburare comună de refracție oculară, diferită de miopie și hipermetropie,
prin faptul că implică o refracție neregulată a luminii datorată unei curburări neregulate a corneei
sau, în cazuri mai rare, a cristalinului. Acest viciu de refracție duce la o focalizare neuniformă a
luminii pe retina ochiului, rezultând o vedere distorsionată atât pentru obiectele apropiate, cât și
pentru cele îndepărtate.
Astigmatismul poate fi clasificat în funcție de mai multe criterii:
1. Astigmatism regulat: Este cel mai comun tip și se caracterizează prin diferența de
refracție între două meridiane principale perpendiculare între ele. În cazul
astigmatismului regulat, un meridian poate focaliza lumina în fața retinei (miopic), iar
altul - în spatele retinei (hipermetropic), sau ambele pot focaliza lumina în fața sau în
spatele retinei, dar la distanțe diferite.
2. Astigmatism neregulat: Apare când există neregularități pe același meridian sau când
refracția variază în diferite puncte ale corneei. Acest tip de astigmatism este adesea
rezultatul unor leziuni corneene sau al chirurgiei oculare.
3. Astigmatism mixt: Un meridian este miopic, iar celălalt este hipermetropic, rezultând
într-o focalizare mixtă care degradează și mai mult claritatea vederii.
4. Astigmatism oblic: Astigmatismul oblic este o formă de astigmatism în care cele două
meridiane principale de refracție ale ochiului, care sunt normale perpendiculare între ele,
nu sunt aliniate pe axele orizontale și verticale standard, ci sunt înclinate. Acest tip de
astigmatism provoacă o refracție neuniformă a luminii pe axe oblice, ceea ce poate duce
la o vedere distorsionată sau neclară, deoarece focarele de lumină nu se formează direct
pe retină, ci înainte sau după aceasta, pe axe înclinate față de cele verticale și orizontale
normale. Corecția acestui tip de astigmatism necesită lentile cilindrice precis orientate
pentru a compensa diferențele specifice de refracție.
Cauzele astigmatismului
Astigmatismul este adesea prezent de la naștere și poate rămâne relativ constant pe parcursul
vieții. Cauzele includ variabilități naturale în curbură corneei sau cristalinului, dar poate fi și
rezultatul unor leziuni sau intervenții chirurgicale oculare.
Simptome
 Vedere neclară sau distorsionată la orice distanță.
  Oboseală oculară și disconfort.
 Dureri de cap frecvente, în special după activități vizuale prelungite.
 Nevoia de a strânge din ochi pentru a vedea mai clar.
Diagnosticare
Determinarea astigmatismului se face prin examinări precum refractometria și keratometria, care
măsoară refracția ochiului și curbură corneei. Astigmatometria și topografia corneeană pot oferi
detalii suplimentare despre neregularitățile corneene.

Tratament și corecție
 Corecție optică: Lentilele cilindrice sunt prescrise pentru a corecta diferența de refracție
dintre meridiane. Aceste lentile pot fi combinate cu lentile sferice în cazul
astigmatismului compus.
 Chirurgie refractivă: Proceduri precum LASIK sau PRK pot remodela corneea pentru a
corecta astigmatismul, oferind o soluție pe termen lung.
 Ortokeratologie: lentile de contact rigide pe timp de noapte pentru a remodela temporar
corneea.
Prevenție
Deși astigmatismul este adesea o condiție congenitală și nu poate fi prevenit, diagnosticarea și
corectarea timpurie sunt esențiale pentru a evita complicațiile, cum ar fi ambliopia. Un control
oftalmologic regulat este crucial pentru monitorizarea stării de refracție și ajustarea corecției
optice.
Corectie cu lentile aeriene:
Corectarea astigmatismului implică utilizarea lentilelor cilindrice, care sunt special concepute
pentru a aborda diferențele de refracție dintre meridianele ochiului. În astigmatism, deoarece
lumina este refractată diferit pe diferite axe ale ochiului, nu se formează un singur punct focal pe
retină, ci mai multe focare la distanțe diferite. Aici intervin lentilele cilindrice pentru a corecta
această refracție neuniformă.
Lentilele cilindrice
 Design: Lentilele cilindrice au o suprafață curbată într-un mod care corectează diferența
de refracție specifică astigmatismului. Ele adaugă sau scad puterea optică într-un anumit
meridian al ochiului, fără a afecta restul ochiului.
 Axa lentilei: Fiecare lentilă cilindrică este definită de un "ax" sau "ax inactiv", care
indică orientarea sa. Acest ax este perpendicular pe meridianul ametrop (meridianul care
 are nevoie de corecție) al ochiului. Prin plasarea axului în această poziție, lentila
cilindrică corectează refracția inegală, permițând luminii să fie focalizată corect pe retină.

Astigmatismul compus
 Corecție combinată: În cazul astigmatismului compus, atât miopia sau hipermetropia,
cât și astigmatismul trebuie corectate simultan. Acest lucru necesită utilizarea unei
combinații de lentile sferice (pentru corectarea miopiei sau hipermetropiei) și cilindrice
(pentru corectarea astigmatismului).
 Prescripția lentilelor: Prescripția va include atât puterea sferică necesară pentru a ajusta
lungimea focală a ochiului, cât și puterea cilindrică pentru a corecta diferența de refracție
între meridianele ochiului. De asemenea, va specifica axul pe care lentila cilindrică
trebuie orientată.
Importanța corecției totale
 Scopul corecției optice este de a permite pacientului să obțină cea mai bună vedere
posibilă. Pentru a realiza acest lucru, corecția trebuie să fie cât mai apropiată de valoarea
totală a astigmatismului. O corecție precisă asigură că toate meridianele ochiului sunt
ajustate pentru a permite focalizarea corectă a luminii pe retină.

Anizometropia
Anizometropia se caracterizează prin existența unei diferențe semnificative de refracție între cei
doi ochi, ceea ce înseamnă că fiecare ochi are nevoie de o putere diferită de corecție optică
pentru a atinge o vedere optimă. Acest dezechilibru poate apărea în cazul miopiei,
hipermetropiei, astigmatismului sau o combinație a acestora, variind semnificativ de la o
persoană la alta.
 Corecția anizometropiei: Pentru diferențe mici de refracție (până la aproximativ 2
dioptrii), este posibil să se prescrie o corecție specifică pentru fiecare ochi, adaptându-se
la necesitățile individuale de refracție. Cu toate acestea, când diferența depășește 2
dioptrii, corecția devine mai complicată. O diferență mare de corecție între ochi poate
conduce la dificultăți în percepția adâncimii și la disconfort vizual, deoarece creierul
poate avea probleme în a combina două imagini foarte diferite de la fiecare ochi.
 Provocări: O corecție diferențiată semnificativă între ochi poate să nu fie bine tolerată
din cauza diferențelor în mărimea imaginii percepute (aniseiconie), ceea ce poate afecta
confortul vizual și capacitatea de a percepe adâncimea corect.
Izometropia
Izometropia, pe de altă parte, se referă la condiția în care ambii ochi au aproximativ aceeași
refracție, necesitând astfel aceeași putere de corecție optică pentru amândoi ochii. Aceasta este
situația ideală pentru majoritatea oamenilor, deoarece reduce riscul de disconfort vizual asociat
cu anizometropia și facilitează o percepție mai bună a adâncimii și o integrare vizuală mai
eficientă.
 Avantaje: Izometropia simplifică procesul de corecție optică și este, în general, mai ușor
de gestionat atât pentru purtătorii de ochelari, cât și pentru cei care folosesc lentile de
contact.
Managementul anizometropiei
Pentru a gestiona anizometropia, în special în cazurile severe, pot fi explorate diverse opțiuni,
inclusiv:
 Lentile de contact: Oferă o corecție care minimizează diferențele de mărime a imaginii
percepute, fiind adesea o soluție preferată în cazul anizometropiei semnificative.
 Ochelari cu lentile asferice: Pot reduce distorsiunile de imagine și diferențele de mărime
a imaginii percepute.
 Intervenții chirurgicale: În cazuri selectate, procedurile chirurgicale refractive pot
ajusta refracția fiecărui ochi pentru a reduce diferența dintre ei, apropiindu-se de o
condiție izometropică.
Refractia dinamica sau acomodatia
Refracția dinamică sau acomodația reprezintă capacitatea ochiului de a-și ajusta focalizarea
pentru a vedea clar obiecte la diferite distanțe. Această proprietate unică este esențială pentru o
vedere optimă atât la distanță, cât și de aproape, fiind mediată de modificările în forma
cristalinului, un element refractiv flexibil al ochiului.
Acomodația, mioza și convergența sunt trei procese vizuale strâns interconectate care se
activează în timpul vizualizării obiectelor apropiate. Ele joacă un rol crucial în asigurarea unei
vederi clare și confortabile la distanțe scurte.
Acomodația
Acomodația este capacitatea ochiului de a-și modifica puterea optică pentru a focaliza obiectele
de la diferite distanțe pe retină. Acest lucru se realizează prin modificarea formei cristalinului, un
element refractiv al ochiului. Când privim un obiect apropiat, cristalinul devine mai bombat (mai
convex), crescând astfel puterea sa refractivă pentru a focaliza imaginea obiectului apropiat pe
retină. Invers, când privim la distanță, cristalinul se aplatizează, reducându-și puterea refractivă
pentru a permite focalizarea corectă a obiectelor îndepărtate.
Mioza
Mioza este procesul de micșorare a pupilei, care însoțește adesea acomodația. Reducerea
dimensiunii pupilei crește adâncimea câmpului vizual și îmbunătățește acuratețea focalizării,
facilitând astfel vederea de aproape. Mioza ajută, de asemenea, la limitarea cantității de lumină
care intră în ochi, prevenind supraexpunerea și îmbunătățind claritatea imaginii.
Convergența
Convergența este mișcarea coordonată a ambilor ochi spre nas, necesară atunci când focalizăm
pe obiecte apropiate. Această mișcare asigură că ambele axe vizuale se îndreaptă către obiectul
vizat, permițând o percepție corectă a adâncimii și evitând dublarea imaginii (diplopia).
Punctul Remotum (R) și Punctul Proximum (P)
 Punctul Remotum (R): Este punctul cel mai îndepărtat care poate fi văzut clar fără
acomodație. Pentru un ochi emetrop (normal), acest punct este practic la infinit. Pentru un
miop, punctul R este situat la o distanță finită în fața ochiului, iar pentru un hipermetrop,
punctul R este un punct imaginar situat în spatele ochiului.
 Punctul Proximum (P): Este punctul cel mai apropiat pe care ochiul îl poate focaliza
clar folosind acomodația maximă. Acest punct se îndepărtează de ochi odată cu înaintarea
în vârstă datorită presbiopiei, scăderea capacității de acomodație.
Amplitudinea acomodației
Capacitatea de acomodație variază în funcție de vârstă și de tipul de refracție al ochiului. Tinerii
pot avea o amplitudine a acomodației de până la 14 dioptrii, în timp ce capacitatea de acomodație
scade progresiv cu vârsta. Miopii beneficiază de o acomodație relativ redusă datorită faptului că
pot vedea clar de aproape fără efort suplimentar, în timp ce hipermetropii trebuie să acomodeze
mai mult chiar și pentru vederea la distanță.
Tulburări fiziologice ale acomodației: Presbitia
Amplitudinea acomodației scade cu înaintarea în vârstă, un fenomen numit presbiopie. La vârste
tinere, ochiul poate acomoda cu ușurință pentru obiecte foarte apropiate (de exemplu, 25 cm),
însă capacitatea de acomodație se reduce treptat, necesitând corecție optică pentru activitățile de
aproape.
Mecanismul acomodației
 Starea de repaus: Când ochiul privește la distanță, acomodația este în repaus. Zonula
Zinn, un ansamblu de fibre care leagă cristalinul de corpul ciliar, este tensionată,
menținând cristalinul într-o formă aplatizată.
 Activarea acomodației: Pe măsură ce obiectul vizat se apropie de ochi, cristalinul se
bombează datorită relaxării zonulei Zinn, un proces stimulat de contracția mușchiului
ciliar. Această modificare crește puterea refractivă a cristalinului, permițând focalizarea
imaginii pe retină.
 Dinamica cristalinului: În timpul acomodației, fața anterioară a cristalinului se
bombează mai pronunțat decât cea posterioară, diametrul său antero-posterior crește, iar
camera anterioară a ochiului devine mai puțin profundă.
  Reflexe asociate: Acomodația este însoțită de mioză (micșorarea pupilei) și de
convergența ochilor, procese care îmbunătățesc capacitatea de focalizare și de percepție a
adâncimii la distanțe scurte.
6.2 Cazuri particulare de utilizare a lentilelor de contact
Lentilele de contact reprezintă o alternativă valoroasă la ochelari pentru corecția vederii, oferind
avantaje estetice și funcționale semnificative, în special în cazuri particulare de utilizare. În
rândul copiilor și în diverse condiții oftalmologice specifice, selecția și utilizarea lentilelor de
contact necesită o atenție deosebită.
În cazul copiilor:
Utilizarea lentilelor de contact nu este în mod obișnuit recomandată doar pentru motive estetice,
dat fiind că ochii copiilor sunt în continuă dezvoltare până la vârsta de aproximativ 8 ani. În plus,
o aplicare necorespunzătoare a lentilelor de contact poate interfera cu evoluția normală a corneei.
Cu toate acestea, există situații specifice în care lentilele de contact pot fi indicate pentru copii:
 Corecții mari de refracție: în cazurile de miopie sau hipermetropie forte.
 Astigmatism semnificativ: când corecția astigmatismului nu poate fi eficient gestionată
cu ochelari.
 Afakie: absența cristalinului, de obicei, după o intervenție chirurgicală.
 Anizometropie mare: o diferență semnificativă de refracție între ochi.
 Nistagmus, Keratocon: condiții care afectează stabilitatea sau forma corneei.
 Profilaxia miopiei: în unele cazuri, pentru a încetini progresia miopiei.
 Motive psihologice: impactul asupra stimei de sine și integrării sociale.
 Sport: avantaje în performanța sportivă și confort.
 Tratamente postoperatorii: pentru protecția și confortul ochiului.
Avantajele lentilelor de contact:
 Corecția anizometropiei: Anizometropia este o condiție în care cei doi ochi au nevoi
diferite de corecție optică, adică un ochi poate fi miop, iar celălalt hipermetrop, sau
diferențele de dioptrii între ochi sunt semnificative. Lentilele de contact pot oferi o
corecție mai naturală în aceste cazuri, pentru că se mișcă odată cu ochiul, menținând
astfel corecția optică în linie directă cu centrul vizual al fiecărui ochi. Acest lucru elimină
efectele prismatice și diferențele de mărime a imaginii percepute pe retină, care pot
apărea când se folosesc ochelari. Rezultatul este o vedere binoculară mai bună și o
percepție îmbunătățită a adâncimii.
 Reducerea aneiseiconiei: Aneiseiconia se referă la percepția imaginilor de dimensiuni
diferite de către fiecare ochi, o problemă comună în anizometropie. Lentilele de contact
 ajută la egalizarea percepției dimensiunii imaginilor retiniene între ambii ochi,
îmbunătățind astfel confortul vizual și coordonarea binoculară.

 Vedere periferică neobstrucționată

Lentilele de contact oferă un câmp vizual larg, fără a fi limitate de ramele ochelarilor. Aceasta
este o caracteristică importantă pentru activitățile sportive și pentru conducerea autovehiculelor,
unde o vedere periferică largă este esențială.
 Stabilitate în mișcare
Pentru persoanele active sau sportivii, lentilele de contact rămân stabile și nu se mișcă pe față sau
nu cad, așa cum pot face ochelarii. Acest lucru le face ideale pentru activități fizice și sporturi.
 Compatibilitate cu echipamente de protecție
Lentilele de contact pot fi purtate cu ușurință sub căști, măști de protecție, sau ochelari de soare,
fără a necesita echipamente speciale sau cu prescripție medicală.
 Estetică
Multe persoane preferă aspectul estetic al lentilelor de contact față de ochelari. Lentilele de
contact nu modifică aspectul feței și permit afișarea mai ușoară a machiajului sau a trăsăturilor
faciale.
 Opțiuni cosmetice și terapeutice
Lentilele de contact sunt disponibile în diferite culori, oferind posibilitatea de a schimba culoarea
ochilor pentru motive estetice. De asemenea, există lentile speciale pentru condiții cum ar fi
keratoconusul, unde lentilele pot oferi nu doar o corecție optică, ci și un suport structural pentru
cornee.

Corecția Afakiei:
Lentilele sclero-corneene pot fi deosebit de utile pentru pacienții vârstnici cu sensibilitate
crescută a pleoapelor, oferind o acuitate vizuală îmbunătățită și protecție pentru suprafața
anterioară a ochiului.
Corecția Keratoconului:
Keratoconul este o afecțiune oculară în care corneea, care ar trebui să fie sferică, începe să se
subțieze și să capete o formă conică. Această deformare afectează modul în care lumina este
refractată (sau îndoită) de ochi, ducând la vedere distorsionată și neclară. Corectarea acestei
condiții nu este simplă, deoarece ochelarii standard sau lentilele de contact moi nu pot compensa
întotdeauna deformarea corneei.
Prin urmare, se folosesc metode specializate:
Lentile rigide gaz-permeabile (RGP)
Aceste lentile sunt dure dar permit oxigenului să treacă prin ele, oferind o suprafață netedă și
regulată peste corneea neregulată cauzată de keratocon. Prin așezarea lor peste cornee, lentilele
RGP crează o nouă suprafață refractivă, care permite luminii să fie focalizată mai precis pe
retină. Avantajul lor principal este capacitatea de a oferi o vedere clară, mult superioară celei
obținute cu ochelarii sau cu lentilele de contact moi.
Lentile Sclerale
Sunt o subcategorie specială de lentile RGP care acoperă o suprafață mai mare a ochiului,
extinzându-se pe scleră (partea albă a ochiului) și nu doar pe cornee. Avantajul lor este că pot
gestiona chiar și cazurile mai severe de keratocon, oferind un confort mai mare și stabilizându-se
mai bine pe ochi, fără a se deplasa sau a irita corneea sensibilă. Deoarece lentilele sclerale sunt
mai mari, ele pot reține un strat subțire de lacrimi între lentilă și cornee, oferind astfel o hidratare
suplimentară, ceea ce este adesea benefic pentru persoanele cu keratocon.
Presbiopia:
Presbiopia este o condiție comună asociată cu îmbătrânirea, care afectează vederea de aproape.
Pe măsură ce îmbătrânim, cristalinul ochiului nostru devine mai puțin flexibil, făcând mai
dificilă focalizarea pe obiecte apropiate. Este un proces natural și se întâmplă tuturor la un
moment dat, de obicei începând de la vârsta de 40-45 de ani.
Simptomele presbiopiei includ nevoia de a ține materialul de citit la o distanță mai mare pentru
a-l vedea clar, vederea neclară la distanțe mici, oboseala oculară și dificultăți de a citi în lumină
slabă.
Tratamentul presbiopiei se concentrează pe corectarea vederii de aproape și poate include:
1. Ochelari de citire: Aceștia sunt cei mai simpli și comuni ajutoare vizuale pentru
presbiopie. Ochelarii de citire ajută la focalizarea corectă a obiectelor apropiate și sunt
disponibili în diferite puteri de corecție.
2. Lentile bifocale sau multifocale: Aceste lentile au mai multe zone de corecție pentru a
permite vederi clare atât de aproape, cât și de departe. Bifocalele au două zone distincte,
în timp ce multifocalele (inclusiv lentilele progresive) oferă o tranziție lină între diferite
distanțe de focalizare.
3. Lentile de contact: Există opțiuni speciale pentru persoanele presbiopice, inclusiv lentile
de contact bifocale sau multifocale, sau utilizarea unei tehnici numite "monoviziune",
unde un ochi este corectat pentru vederea de aproape și celălalt pentru vederea la distanță.
4. Intervenții chirurgicale: Tehnologii chirurgicale, precum implanturile de lentile
intraoculare multifocale sau corecția laser, pot fi o opțiune pentru unii pacienți, oferind o
soluție pe termen lung la presbiopie.
5. Exerciții oculare: Deși eficacitatea lor este dezbătută, unele persoane pot găsi utilă
practicarea exercițiilor oculare pentru a îmbunătăți flexibilitatea și funcția oculară.