Fiica de boier care a rămas fără cămin

De mult de tot, nu departe de aici, trăiau într-un conac boieresc fiica şi fiul unui Mare Boier,
împreună cu părinţii lor, Marele Boier şi Boieroaica. Din nefericire, Boieroaica suferea de o boală
foarte grea, care o făcuse oarbă într-un fel ciudat: nu-şi recunoştea proprii ei copii. Când se uita la
ei, în loc să-i vadă pe cei doi copii, ea nu vedea decât două broaşte. Numai din cauza acelei boli atât
de ciudate era Boieroaica aşa, pentru că cei doi copii nu erau deloc broaşte.
Biata Boieroaică se temea teribil de tare de broaşte, nu era deloc în stare să aibă grijă de ei.
Tatăl lor, Marele Boier era atât de ocupat cu treburile moşiei care erau foarte multe şi grele, încât
nici el nu avea timp să se ocupe şi să-i îngrijească pe cei doi.
Astfel că într-o zi a devenit absolut necesar ca fata boierului să-şi părăsească locul şi casa
unde se născuse şi să plece în lume, înfruntând tot felul de pericole, ca să-şi găsească un adăpost, un
cămin aşa cum are nevoie orice copil. Din câte am văzut, conacul în care se născuse ea nu era deloc
un adăpost potrivit, aşa că ea aplecat la drum. Ceea ce căuta fetiţa era exact o casă în care să se
simtă bine, unde nişte părinţi aşa cum se cuvine, să-i fie părinţi adevăraţi şi să-l îngrijească aşa cum
trebuie. Fetiţa Marelui Boier nu ştie cum să-şi dea seama când a găsit exact ceea ce căuta, adică un
cămin potrivit pentru ea, aşa că de fiecare dată făcea nişte probe de examen, nişte teste în fiecare
loc. testele pe care le dădea celor din casele prin care trecea, erau tot mai grele şi mai dificil de
rezolvat. Aşa că fetiţa a început să se îndoiască şi să nu mai creadă că va găsi vreodată exact părinţii
de care are ea nevoie şi care să treacă toate probele de examen la care îi supunea ea.
Într-o dimineaţă pe când fetiţa tocmai se gândea cât de greu se descurcau la testele lui
ultimii părinţi pe care îi găsise, a intrat la ea în cameră zburând pe fereastra deschisă o libelulă
minunată. Ea a dat ocol camerei de câteva ori, iar apoi s-a aşezat pe umărul fetiţei şi i-a şoptit ceva
la ureche. Probabil a fost o vrajă secretă, pentru că fetiţa nu a spus nimănui ce-i şoptise libelula. Dar
din acel moment şi-a dat seama că găsise exact părinţii pe care îi căuta şi locul era exact locul cel
mai potrivit pentru ea. Părinţii aceia s-au străduit din răsputeri să treacă testele date de fetiţă: în
primul rând au ajutat-o la teme, apoi au ajutat-o să înţeleagă noile reguli ale familiei , i-au cumpărat
o bicicletă şi foarte multe jucării. Când fetiţa se uita în ochii lor iubitori, îşi dădea seama că aşa şi
era.
Aceşti părinţi o iubeau atât de mult încât au căutat şi l-au găsit şi pe micuţul ei frăţior, pe
care l-au adus de asemenea în căminul lor, pentru ca cei doi fraţi să fie împreună. Desigur ca în
toate familiile în care toţi se iubesc, se mai întâmplă să se şi certe unii cu alţii. Apoi, părinţii i-au
ajutat pe copii să facă unele treburi pe care sincer vorbind, ei nu prea erau fericiţi să le facă, de
exemplu să se spele pe dinţi, să facă ordine şi curăţenie la ei în cameră, sau să nu fie mofturoşi la
mâncare. Dar, deşi nu le prea convenea, în inima lor cei doi copii au înţeles că părinţii aceia îi
iubeau totuşi foarte mult şi că doreau să îi înveţe tot felul de lucruri folositoare şi să-i ajute să
crească. După un timp, fetiţa şi-a dat seama că nu mai avea rost să plece iar şi să caute un alt cămin
pentru că această nouă familie era potrivită. În sfârşit ea a găsit ceea ce a căutat. Fetiţa zâmbea
mereu în sinea ei, mulţumită că a făcut această descoperire minunată.