Sunteți pe pagina 1din 1

Simulare Iași Real/Uman

Subiectul I
1. Sensul din text al secvenței ,,au stat sub semnul’’ este de s-au aflat sub influența.
2. Două trăsături ale lui Nicolae Manolescu, din al doilea alineat al textului, sunt: inteligența și talentul oratoric.
3. Tipul de colegialitate predominant în timpul tinereții autorului este rezervat, așa cum reiese din secvența: ,, Căci
relaxarea caracteristică tipului american de colegialitate nu exista în timpul tinereții noastre, când predominant era
modelul francez de politețe, distant și formalist.’’
4. Cei doi prieteni nu se vedeau des, deoarece Nicolae Manolescu avea un program încărcat, diferit de cel al autorului.
5. Legătura de prietenie dintre Paul Cornea și Nicolae Manolescu evoluează într-un mod aparte, întrucât, inițial, a
existat o relație mentor-discipol, ajungând să se cunoască mult mai bine și să se apropie prin ideile și prin afinitățile
culturale pe care le împărtășeau în comun.
B. Prietenia este un sentiment născut pe baza unei relații reciproce dintre două persoane ale căror suflete rezonează la
aceleași lucruri, pe aceleași frecvențe și au în comun anumite pasiuni.
În opinia mea prietenia nu este influențată de vârstă, având în vedere faptul că pasiunile comune apropie doi oameni și
sunt descoperite, în timp, un noian de resurse bogate în valori și principii demne de urmat de la o persoană la alta.
În primul rând, trăind într-o societate formată dintr-o multitudine de oameni diferiți, cu gusturi și cu preferințe diverse,
oamenii relaționează și își caută compatibilități, întrucât dau naștere unor prietenii deosebite și reușesc să se apropie
mai mult ca spirit și gândire unii de alții. De exemplu, așa cum prezintă și textul-suport ,,Un septuagenar de 50 de ani
(în volumul Nicolae Manolescu – 70)’’, autorul Paul Cornea relatează legătura dintre el și Manolescu, care a evoluat
trepat, ajungând să-și cunoască afinitățile culturale, apropiindu-i mai mult, dând naștere unei prietenii frumoase, cu
toate că vârstele lor sunt diferite.
În al doilea rând, o prietenie nu ține cont de anii pe care cele două persoane îi au, ci de valorile și de principiile
comune, ajutându-i să se apropie, însă pentru a se descoperi este nevoie de timp și de implicare. De asemenea, este
nevoie de înțelegere și de ajutor reciproc în orice moment. De pildă, în romanul balzacian, realist ,,Enigma Otiliei’’,
Călinescu prezintă într-un mod autentic și sincer prietenia dintre Pascalopol și Otilia, care erau la vârste diferite, dar
aveau pasiuni în comun, precum călătoriile și petrecerea timpului liber la moșie. Pascalopol o înțelege pe Otilia în orice
moment și îi oferă libertatea de a alege ceea ce o face fericită în viața ei.
În concluzie, prietenia nu ține de vârstă, ci, mai degrabă, de valorile, de principiile și de generozitatea oamenilor de
care este nevoie în actul acestui sentiment prețios.
Subiectul al II-lea
Dia este personajul principal al textului fragmentar ,,Rădăcini’’, având în vedere faptul că participă activ la acțiunea
prezentată, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Aceasta este caracterizată direct către naratorul obiectiv, iar faptele, gesturile, limbajul și relațiile cu celelalte personaje
constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.
Încă din incipitul textului Diei i se conturează un portret fizic, cu ajutorul caracterizării directe: ,,nas perfect, însă ușor
ridicat în sus, deschis pe nări cizelate, un nas obraznic într-un chip sever’’, cu ,,un glas cam sever’’, fiind ,,frumoasă în
felul ei cam măreț, cu trăsăturile clasice ale feței’’, dându-i și un gest ,,puțin autoritar’’, modalități prin care se observă
unicitatea și felul ei inedit. Din punct de vedere social, Dia este o persoană înstărită, cu posibilități financiare,
întrucât ,,cutreierase străinătatea de la Ierusalim la Roma, din Grecia la Copenhaga, adesea la Londra.
Portretul moral este realizat prin procedee indirecte. Felul său de a vorbi este dovada unei persoane severe ,,a glasului
cam sever’’. Este o bună organizatoare și cu o lucidate aparte, dorește o ,,întrebuințare a sufletului și a inteligenței în
susținerea ideilor politice ale lui Deleanu’’ dovadă a unui personaj generos.
Trăsătura sa de caracter o constituie implicarea emoțională de care dă dovadă în oamenii în care crede ,,în susținerea
ideilor politice ale lui Deleanu, în a cărui carieră credea’’.
În concluzie, protagonista fragmentul operei literare ,,Rădăcini’’, de Hortensia Papdat Bengescu reprezintă prototipul
omului educat, care știe să se impună în fața celorlalți, oferindu-le un model de comportament demn de urmat.

S-ar putea să vă placă și