Prin vişini vântul în grădină

Mai vezi fugind câte-o vecină

Cătând culcuş mai bate-abia
Să ceară cu-mprumut jăratec;
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Grăbit, dă roate, singuratec,
Iar roşul mac închide floarea,
Tăcutul liliac.
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea

Şi adoarme-apoi şi ea.
Şi tot mai noapte-apoi se face,

Păduri şi ape-adorm acum;

Eu cred c-a obosit pădurea,
Din cer scoboar-adânca pace.
Căci ziua întreag-a tot cântat
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Şi tace-acum gândind aiurea.
Începe-a se zări de lună
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Şi-i linişte pe drum.
Se-ntunecă prin văi cărarea

Şi-i umbră peste sat.

Copiii dorm, visându-şi jocul.

Mai toarce mama. În curând,

Peste culmi încet amurgul moare
Pe vatră ea înveleşte focul,
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Încuie uşile la tindă,
Dă semne nopţii din ponoare.
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
Ea-mbracă haine-ntunecate
S-aude acum rozând.
Şi liniştit din aripi bate

Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;

Pe drumul de drumeţi sărac