Inflaţia reprezintă un dezechilibru

macroeconomic monetaro-material,
care exprimă existenţa în circulaţie a unei
mase monetare ce depăşeşte nevoile reale
ale economiei (circulaţiei), fapt
ce conduce la deprecierea banilor şi la
creşterea durabilă şi generalizată a
preţurilor bunurilor şi serviciilor unei economii.
Cu privire la inflaţia contemporană, se
desprind următoarele caracteristici
esenţiale ale acesteia:
este un proces de depreciere a banilor
atât pe plan naţional (ca putere de cumpărare)
, cât şi în raport cu alte monede;
este un proces de creştere durabilă şi
generalizată a preţurilor şi tarifelor din economie;
este expresia unui dezechilibru monetar
şi material, manifestat atât pe piaţa monetară,
cât şi pe piaţa bunurilor și serviciilor;
d. este influenţată de numeroase aspecte psihologice
Formele intensive ale inflaţiei, literatura de specialitate
abordează şi problematica creşterii economice, care se
află sub directa influenţare a acesteia. În acest sens, se
pot contura următoarele tipuri de creştere economică:
 creştere economică neinflaţionistă, care semnifică o
creştere reală a principalilor indicatori macroeconomici,
în condiţiile unei inflaţii de tip latent. Aceasta înseamnă
că rata de creştere economică devansează rata inflaţiei.
Este o creştere obţinută, de regulă, ca urmare a efectului
de antrenare pe care creditul facil şi ieftin îl are asupra
dezvoltării activităţilor economice. Este o formă sănătoasă
de evoluţie a economiei, caracteristică, în general,
ţărilor dezvoltate .
 creştere economică inflaţionistă, care presupune o creştere
economică, obţinută cu preţul unei inflaţii moderate.
În această situaţie, sporul de creştere economică este devansat
de rata inflaţiei.
Indicatorii macroeconomici, deşi cresc în mărime nominală,
ei scad în mărime reală.
 stagflaţia, un concept relativ nou, care semnifică acea stare
a unei economii, caracterizată prin inflaţie rapidă
şi prin lipsa creşterii economice În general
, stagflaţia pune în evidenţă o creştere economică zero18
, însoţită atât de fenomenul şomaj, cât şi de inflaţie.
 slumpflaţia, termen care defineşte situaţia cea mai critică
dintr-o economie naţională, adică: megainflaţie sau hiperinflaţie,
scăderea drastică a indicatorilor macreconomici, şomaj cronic şi
masiv ş.a. Slumpflaţia a caracterizat, de regulă, unele economii
din ţările în curs de dezvoltare şi toate economiile fostelor ţări
socialiste .
Consecintele inflatiei.
-Influenţa asupra consumului, economisirii şi investiţiilor
Inflaţia, prin efectul deprecierii monetare, schimbă
comportamentul individual, atât în actul de consum, cât
şi în cel al economisirii. Astfel, în calitate de consumatori
şi pentru a atenua efectele deprecierii monedei, agenţii
economici sporesc ritmul cumpărărilor, plasându-şi
disponibilităţile băneşti, cu precădere în bunuri de folosinţă
îndelungată sau în diferite bunuri de valoare precum
obiecte din aur, opere de artă etc.
-Efecte asupra gestiunii întreprinderii
Deprecierea monetară produsă de inflaţie conduce la
devalorizarea capitalurilor şi la deformarea semnificaţiei
reale a elementelor de bilanţ.
De asemenea, firmele întâmpină greutăţi în a prevedea correct
raportul dintre costuri şi încasări,
fapt care le afectează capacitatea concurenţială pe piaţă,
crescând şi gradul de incertitudine a deciziilor de investiţii.
Erodarea capitalurilor incită la aplicarea amortizării
accelerate, ceea ce conduce la creşterea costurilor şi,
implicit, a preţurilor de producţie.
-Efecte asupra redistribuirii veniturilor
Redistribuirea venitului se manifestă, în principal
prin următoarele forme:
a)prin contractele de muncă pe termen îndelungat
b) prin relaţiile de împrumut
c) prin mecanismul repercusiunii preţurilor.
d) prin mecanismul fiscalităţii
- Utilizarea forţei de muncă în condiţii de inflaţie
- Cursul valutar şi balanţa de plăţi
-Consecinţe în plan social
Somajul - este un dezechilibru al pietei muncii
la nivelul ei national - un excedent al ofertei
fata de cererea de munca cu niveluri si sensuri
de evolutie diferite pe tari si perioade, ce are in
prezent un caracter permanent, dar care nu exclude
definitiv existenta starii de ocupare deplina a fortei de munca.
Aspecte caracteristice ale şomajului:
 Nivelul şomajului se determină atât în mărime absolută,
prin numărul celor neocupaţi (numărul şomerilor),
cât şi în mărime relativă, ca rată a şomajului.
 Intensitatea şomajului. Aceasta este o altă caracteristică
a acestui fenomen, în funcţie de care se pot distinge
următoarele tipuri de şomaj: şomajul total, care presupune
pierderea locurilor de muncă şi încetarea totală a activităţii;
şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii depuse
de o persoană, prin reducerea duratei de lucru sub cea legală
şi scăderea corespunzătoare a salariului; Intensitatea
şomajului reflectă gradul de pierdere a posibilităţii
de a muncii pentru posesorii forţei de muncă.
 Durata şomajului reprezintă intervalul de timp cuprins
între momentul pierderii locului de muncă sau al scăderii
activităţii depuse şi momentul reluării activităţii
la parametrii anteriori.
 Structura şomajului cuprinde categoriile sociale
afectate de acest fenomen, diferenţiate după
indicatori precum: ramura sau domeniul de activitate,
nivelul calificării, profesie, vârstă, sex, etnie etc.
şomajul voluntar, Keynes considera că acesta este
„datorat refuzului sau imposibilităţii pentru posesorul
forţei de muncă de a accepta o retribuţie
corespunzătoare valorii produsului care-i poate fi atribuit,
refuz sau imposibilitate bazat(ă) pe anumite prevederi
legale, pe uzanţe sociale, pe înţelegeri în vederea
negocierii contractelor colective, pe adaptarea lentă
la schimbări sau pe simpla încăpăţânare proprie
naturii umane”.
În practică, şomajul voluntar poate avea
următoarele forme de manifestare: şomajul
fricţional (tranzitoriu) şi şomajul indus de
însăşi indemnizaţia de şomaj.
În contrast, şomajul involuntar desemnează
starea specifică persoanelor neocupate care,
deşi dispuse să lucreze pentru un salariu
real mai mic, determinat în condiţiile pieţei,
nu pot să-şi realizeze acest obiectiv întrucât
aceste locuri de muncă, pur şi simplu, nu există.
Aşadar, una este situaţia când, din motive
subiective, nu se lucrează pentru că nu se găseşte
un loc de muncă interesant, acceptabil, pe măsura
gustului, preferinţelor, a diplomei sau a exigenţei,
privind salariul, şi cu totul altceva este cazul în care
cel care caută un loc de muncă, pentru că lipsa
acestuia îi pune în cauză însăşi existenţa, nu-l găseşte
disponibil în localitatea sau în zona în care trăieşte,
din motive obiective.
În funcţie de cauzele obiective (amintite anterior)
, şomajul involuntar poate avea următoarele
forme de manifestare reprezentative: şomajul
structural, şomajul tehnologic, şomajul ciclic,
şomajul sezonier şi şomajul demografic.