VALORI, PRINCIPII SI CALITĂȚI MORALE

ALE TERAPIEI OCUPAȚIONALE

1. PRINCIPIUL CONFIDENȚIALITĂȚII.

Terapia este nicidecum un covor magic, care să garanteze rezolvarea tuturor

problemelor clienților, dar implică cu siguranță faptul că aceștia trebuie să aibă,
înainte de toate, o mare încredere în terapeut. Așadar, la baza activității unui terapeut
se află cu siguranță aspectul confidențialității. Fără promisiunea și angajamentul
confidențialității credibilitatea terapeutului, cât și a oricărui consilier, nu este
posibilă și, ca atare, activitatea sa nu este doar lipsită de eficiență, ci nici măcar
posibilă. Ca terapeuți, noi suntem acolo pentru a auzi tot ceea ce clientul ar dori să
ne destăinuiască, iar aceasta implică în prealabil faptul că noi ne angajăm ferm să
păstrăm confidențiale toate informațiile pe care acesta le oferă.
Confidențialitatea poate fi simplu definită drept obligația profesională de a
respecta intimitatea clienților și a informațiilor pe care aceștia le oferă. Această
oblgație constituie un element critic în relația psihoterapeutică, fiind considerată de
mulți autori în domeniu drept un element critic, o piatră de hotar sau un semn
distinctiv al culturii psihoteraputice.
Cu toate acestea, această relație de confidențialitate nu este una
neproblematică.
Pe de o parte, într-o situație ideaă, clienții pot să accepte cu totul
promisiunea de confidențialitate a terapeutului și, prin urmare, să împărtășească fără
ezitare tot ceea ce gândesc și simt.
Pe de altă parte, iar aceste situații pot fi frecvente, cel puțin la debutul relației
cu terapeutul sau consilierul, clienții încă se pot teme de faptul că acesta poate să
judece într-un anumit fel informațiile cu caracter personal pe care le aude și să le
comenteze cu colegii, prietenii, soții, soțiile etc.
În fond, se cunoaște faptul că, în genere, oamenii suferă de o neîncredere
aproape cronică în semenii lor, orice om punându-și adeseori întrebarea: poate un
străin să păstreze în condiții de siguranță sentimentele și gândurile private pe care le
află de la altcineva, chiar și în cazul în care a promis acest lucru? Așadar relația de
confidențialitate poate fi mai stresantă decât ne-am închipui la prima vedere. Ea se
aseamănă oarecum cu relație de prietenie, când se știe că cel care dă informațiile are
o încredere ridicată în faptul că prietenul său le va păstra numai pentru sine, altfel
existând riscul ca relația să se deterioreze în mod iremediabil.
Primul aspect pe care trebuie să-l luăm în calcul atunci când vorbim de
garanția respectării principiului confidențialității de către un viitor terapeut îl
reprezintă preexistența unei culturi a confidențialității. Cu alte cuvinte, are acesta un
comportament care trădează o slabă cultură a confidențialității? Elementele cheie în
această analiză ar putea fi: are persoana respectivă prieteni? păstrează prietenii? îi
place mult să bârfească cunoscuții? este foarte tolerant în ceea ce privește abaterea
de la normele ce definesc o conduită corectă? Dă dovadă de anumite virtuți etice?
etc.
 Un al doilea aspect cheie al confidențialității este că absolut tot ceea ce spune
un client este confidențial, indiferent dacă cel relatate sunt lucruri banale, de rutină,
plictisitoare și non-necesare, ori lucruri importante pentru activitatea terapeutică. Nu
trebuie să uităm că ceea ce pentru specialist poate să reprezinte ceva lipsit de
importanță, pentru client poate să reprezinte un aspect privat capital. Soțul,
partenerul și cei mai buni prieteni nu sunt trebuie să fie beneficiarii de poveștilor
interesante pe care le relatează clienti. Aceștia nici măcar nu au dreptul de a fi
introduși în aspectele de detaliu ale activității terapeutului. Chiar dacă, de exemplu,
clientul ne spune care este cel mai bun restaurant la care se poate mânca în oraș, nu
trebuie să împărtașim asta cu alți oameni, deoarece, nu trebuie să uităm, am făcut o
promisiune de confidențialitate.

Limitele confidențialității. Confidențialitatea nu este absolută, deoarce

există situații în care terapeutul trebuie să încalce acest principiu. Este vorba de
acele situații limită în care trebuie luată o decizie rapidă, întrucât viața sau
securitatea personală a clientului, sau a celor din jurul său este pusă în pericol, iar
informațiile deținute de terapeut ar putea preîntâmpina situațiile nedorite.

Fundamentul rațional pe care se sprijină confidențialitatea este principiul

autonomiei. A respecta autonomia clienților înseamnă a tine seama de faptul că
aceștia au dreptul de a decide dacă și cineva poate sau nu să afle anumite
lucruri pe care le aceștia le știu. Totuși, trebuie să recunoaștem că drepturile cuiva
sunt limitate la situația în care acesta încală drepturile celorlalți.
Confidențialitatea este atât un concept etic și legal. Toate codurile
profesionale trebuie să abordeze aspectul etic al confidențialității, dar există și multe
state în care se identifică și accentuează aspectul legal al confidențialității.
Aici trebuie să amintim faptul că uneori terapeuții confundă confidențialitatea
cu privilegiul. Privilegiul și comunicarea privilegiată sunt termeni exclusiv legali,
nicidecum etici. Privilegiul este dreptul unui client adult de a păstra secretul asupra
conversațiilor ce au avut loc în cadrul ședințelor de terapie, dacă se află în situația
derulării unor proceduri judiciare. Totuși, similar cu confidențualitatea dreptul la co
Similar cu confidențialitatea, dreptul de comunicare privilegiată are și el
limitele lui. De exemplu, într-o procedură civilă, judecătorul poate emite un ordin
judecătoresc prin care cere toate informațiile pe care le deține terapeutul cu privire la
un client.

2. PRINCIPIUL CONSIMȚĂMÂNTULUI INFORMAT.

Consimțământul informat se referă la libertatea clienților de a alege dacă

încheie sau doresc să rămână într-o relație de terapie și/sau de consiliere și au
nevoie de a obține toate informațiile cu privire la terapeut și la procesul de
terapie și consiliere.
Dar Consimțământul informat pentru terapie și consiliere reprezintă mai mult
decât simpla exprimare a acordului de câtre un client. Atunci când un client este
întrebat dacă dorește să lucreze cu un terapeut anume, trebuie să fie furnizate mai
multe informații dar, totodată, trebuie să fie prezentate și principalele reguli ale
viitoarei relații dintre aceștia. Aceste informații și reguli sunt importante pentru
potențialii clienți, înainte ca aceștia să spună "da". De cele mai multe ori, discuția
despre "regulile" relației este una dintre cele mai dificile părți ale terapiei. Unele
dintre reguli sunt atât de complicate, încât este nevoie de ani buni pentru terapeuți
pentru a le stabili cu exactitate. Multe dintre aceste reguli sunt unice pentru o relație
psiho-terapeutică, iar clientii vor să le accepte numai atunci când dobândesc foarte
mare încredere, pentru a deveni dispuși să furnizeze suficiente informații exacte. În
esență, procesul de obținere a consimțământului informat este menit să ofere
suficiente informații bune pentru potențialii clienți, astfel încât acestea să poată lua
decizii rezonabile cu privire la terapia de care vor beneficia de la un specialist
anume. Fără suficiente informații bune, potențialii clienți nu pot lua o decizie
informată cu privire la debutul și derularea terapiei.
Ce informații trebuie oferite? Consilierii trebuie să prezinte în mod explicit
clienților natura tuturor serviciile oferite. Ei își vor informa clienții cu privire la
diferite probleme cum ar fi, dar fără a se limita la următoarele: scopul, obiectivele,
tehnicile si procedurile ce urmează a fi folosite, limitele, riscurile potențiale, precum
și beneficiile serviciilor, calificările și experiența relevantă a terapeutului sau
consilierului, scrisorile de acreditare, precum și alte informații pertinente care pot fi
oferite de la începutul relației. Consilierii trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că
viitorii lor clienți lor înțeleg toate implicațiile unui diagnostic, ale utilizării de teste și
rapoarte, că înțeleg si sunt de acord cu taxele și aranjamentele de plată.

In dezbaterile referitoare la consimțământul informat, literatura de specialitate

vorbește adeseori de existența unei triple fundamentări sau justificări, a unei așa-
zise „mese cu trei picioare”. Aceasta este formată din triada: aspecte etice, aspecte
legale și procese clinice.
Aspectele etice sunt fundamentale pentru angajarea și desfăsurarea unei relații
terapeutice. Clienții trebuie să cunoască toate regulile acestei relații, și, înainte de
toate, regula confidențialității, structura taxelor și ceea ce se va întâmpla dacă se
angajează în acest proces. Cea mai comună justificare a principiului
consimțământului informat se referă la următoarele aspecte:
- este benefic pentru terapie întrucât respectă principiul fundamental al
autonomiei personale;
- este mijlocul prin intermediul căruia se garantează un principiu valabil și în
medicină, acela care spune că, înainte de toate, procedurile specialistului nu
trebuie să facă rău clientului/pacientului;
- asigurând clienților accesul la informații complete, terapeuții vor garanta
respectarea principiului dreptății, minimizând astfel eventualele
dezavantaje și aspecte mai delicate pe care le implică relația cu clienți care
prezintă diferențe de inteligență, nivel de educație și background cultural.

Dintre avantajele etice ale consimțământlui informat putem reține:

- furnizând informații complete despre beneficiile unor metode altternative,
cât si asupra riscurilor, terapeuții se pun la adăpost de comentariile și
atitudinile nefavorabile ale clienților lor;
 - prin clara definire a granițelor relației terapeutice profesionale, specialiștii
din acest domeniu sunt ajutați să definească și să se mențină în cadrul strict
al relației de tip profesional;
- Dacă terapeuții iau in serios responsabilitatea consimțământului informat,
atunci vor putea să-și îmbunătățească virtuțile etice care le conferă
prestigiu profesional, cum ar fi onestitatea, modestia, echilibrul intelectual
și prudența.

Cunoașterea aspectelor legale ale consimțământului informat este și ea foarte

importantă pentru specialiștii acestui domeniu. Mai exact, aceștia trebuie să
cunoască de ce fel de informații au nevoie, dar și de cât de multă informație este
nevoie. Unele state precizează în cadrul unor reglementări legale speciale ce fel de
informații are dreptul să ceară terapeutul pentru a obține consimțământul informat.
Unii terapeuți obișnuiesc să ignore cerințele legale, considerând că este suficient să
respecte cerințele etice. Dar acest mod de abordare ar putea, la un moment dat, să îi
pună în dificulatate în relația terapeutică cu anumite persoane.
Din cele prezentate anterioar ne-ar putea conduce la concluzia că cerința
consimțământului informat reprezintă o chestiune exterioară sau doar introductivă
pentru procesul terapeutic. Dar lucrurile nu stau deloc așa, consimțământului
informat fiind de fapt o parte fundamentală a activității terapeutice de zi cu zi. A
derula acest proces pe baza unei informări bune cu privire la regulile ce trebuiesc
urmate și dovedind respect pentru clienți, inclusiv aceptând eventualul refuz al unui
tratament/proceduri, reprezintă un aspect cheie al activității terapeutice. De exemplu,
informarea cu privire la procesul unei terapii poate stimula clienții să gândească, să
înțeleagă și să accepte mai bine scopurile acesteia, ceea ce reprezintă, în fond,
tocmai o consolidare și o reînnoire a comsimțământului informat dat de client.

Cultura consimțământului. Este ușor să spunem că noi dăm clienților noștri

toate informațiile de care au nevoie pentru a face o alegere în cunoștință de cauză în
ceea ce privește terapia la care urmează să participe. Totodată, trebuie să subliniem
și faptul că terapeutul trebuie să aibă o motivație serioasă precum și multiple virtuți
pentru a putea recunoaște dacă relația terapeutică cu un anumit client este posibilă,
respectiv dacă poate să răspundă la toate cerințele unei terapii. Acest aspect nu este
nicidecum unul secundar, deoarece față de clienți terapeutul poate avea anumite
sentimente și reacții.
Aceste reacții pot decurge din următoarele situații:
a). are alt gen decât terapeutul;
b). este o persoană pe care o găsiti foarte atractivă;
c). este o persoană foarte anxioasă;
d). este o persoană complet depresivă;
e). este o persoană cu serioase probleme de exprimare și înțelegere.

Formarea unei veritabile culturi a consimțământului informat presupune si

pregătirea terapeutului pentru a accepta și eventualele refuzuri din partea clienților.
Refuzul informat venit din partea clientului nu trebuie să destabilizeze specialistul,
să-l facă pe terapeut să devină iritat, dezamăgit sau furios, ceea ce presupune un
antrenament solid pentru a dovedi în orice tip de împrejurări un deplin echilibru
emoțional. Păstrarea echilibrului emoțional reprezintă totodată o dovadă în plus că
terapeutului posedă cultura respectării principiului autonomiei persoanei. Un refuz
primit este o dovada clară că un client nu dorește să lucreze cu terapeutul și, întrucât
consimțământul este voluntar, clientul nu trebuie nicidecum forțat sau amenințat să
accepte relația terapeutică.

3. PRINCIPIUL BENEFICIULUI si NON-MALEFICIENȚEI.

Acest principiu presupune ca terapeutul să urmărească pentru clienții săi obținerea

celui mai mare bine posibil și, ceea ce este evident, să nu vătameze în mod
intenționat sau neintenționat aceste persoane. Terapeutul trebuie să se asigure că sunt
realizate, dacă este posibil, toate interesele clientului, monitorizând pe etape a
atingerea celor mai bune rezultate cu ajutorul celor mai bune mijloace disponibile.
Obligația de a acționa în interesul unui client poate deveni extrem de importantă
atunci când se lucrează cu clienți a căror capacitate de autonomie este diminuată din
cauza imaturității, lipsei de înțelegere, suferinței extreme, tulburărilor grave sau altor
probleme semnificative. De altfel, acest principiu este comun și întregii lumi
medicale, care s-a angajat să se conducă respectând deviza o cunoscută deviză latină
primum non nocere- înainte de toate nu face rău!
Non-maleficiența implică evitarea oricărei forme de exploatare sexuală,
financiară sau emoțională au unui client, evitând incompetența sau malpraxis-ul sau
furnizarea de servicii atunci când un client este inapt să facă acest lucru din cauza
bolii sau altor circumstanțe personale. Terapeutul are responsabilitatea etică de a
depune orice eforturi pentru eliminarea unui prejudiciu cauzat unui client, chiar și
atunci când prejudiciul este inevitabil sau neintenționat. Pentru a îndeplini permanent
cele două aspecte ale acestui principiu, terapeutul trebuie să se preocupe mereu de
îmbunătățirea calității serviciilor oferite și să se angajeze într-un proces de continuă
dezvoltare profesională.

4. PRINCIPIUL DREPTĂȚII.

Acest principiu presupune tratamentul corect și imparțial al tuturor clienților și

furnizarea de servicii adecvate. El presupune a fi just și echitabil cu toți clienții,
respectând drepturilor omului și demnitatea persoanei. Terapeutul trebuie să fie
conștiincios și să țină seama de toate cerințele și obligațiile legale și morale specifice
profesiunii sale. Angajamentul specialistului terapeut pentru echitate necesită
capacitatea de a aprecia diferențele dintre oameni și de a fi angajat în respectarea
egalității de șanse, evitând discriminarea persoanelor sau a grupurilor ce împărtășesc
idei și valori diferite, sau poate chiar opuse față de valorile sale. Terapeuții au datoria
să depună eforturisusținute pentru a asigura o distribuție echitabilă a serviciilor de
consiliere și terapie, asigurând accesibilitatea și adecvarea acestora la nevoile
potențialilor clienți.
 CALITĂTI MORALE PERSONALE

Calitățile morale personale ale practicianului sunt de cea mai mare importanță
pentru clienți. Multe dintre calitățile personale considerate importante în prestarea
serviciilor au o componentă etică sau morală și, prin urmare, sunt considerate virtuți
sau calități personale bune. Toți practicienii trebuie să posede aceste virtuți, deoarece
este fundamental ca astfel de calități personale să fie adânc înrădăcinate în persoana
în cauză și ideal ar fi ca ele să se dezvoltate mai degrabă prin angajamentul personal
decât din cerința unei autorități externe. Calitățile personale la care consilierii și
psihoterapeuții sunt încurajați să aspire includ:
- Empatia: capacitatea de a comunica, trăi și înțelege experiențele altei persoane,
din perspectiva acelei persoane.
- Sinceritatea: un angajament personal pentru consecvență între ceea ce se
mărturisește și ceea ce se face;
- Integritatea: angajamentul de a fi moral în relațiile cu ceilalți, sinceritate
personală, onestitate și consecvență;
- Reziliență: capacitatea de a lucra cu preocupările și problemele clientului fără a
fi afectat personal;
- Respect: a arăta stimă adecvată față de ceilalți și capacitate de înțelegere a lor;
- Umilitate (smerenie): capacitatea de a evalua situațiile concrete cu acuratețe și
de a îți recunoaște propriile puncte forte și slăbiciuni;
- Competență: implementarea eficientă a abilităților și cunoștințelor necesare
pentru a face ceea ce este necesar;
- Corectitudine: aplicarea consecventă a criteriilor adecvate pentru a lua decizii
bune și a conduce acțiunil profesionale eficient.
- Înțelepciune: posesia unei judecăți sănătoase care ghidează permanent practica
profesională;
- Curaju: capacitatea de a acționa hotărât, în ciuda temerilor, riscurilor și
incertitudinilor cunoscute.