Ipostazele țesutului tradițional difuz

Studiu de caz - zona Popa Nan

-Plan de idei-

Doctorand: Arh.Cristina Șopîrleanu

Îndrumător: Prof. Em. Dr.Arh. Cristina Olga Gociman

Fig. 1 - zona de studiu (arhivă proprie)

 Plan de idei

I. Introducere

II. Locul ca suport al identității

III. Lectura locului - zona Popa Nan

III.1 Lectura stratificată

III.2 Lectura tipologică

III.3 Lectura fenomenologică

IV. Direcții de intervenție

V.Bibliografie

Fig. 2 - perspectivă din Foișorul de Foc (arhivă proprie)

 I. Introducere

Argument - Tema și obiectivele cercetării

„Bucureștiul este – cu o vorbă a lui Andrei Pleșu - <<un oraș neiubit>>.

Paseiștii trăiesc doar cu fantasmele vechilor armonii senzoriale, pesimiștii i-au
decretat de mult dispariția, se așteaptă marele seism devastator...” 1

Interesul pentru investigarea țesutului tradițional difuz este legat, în mod particular, de cazul
locuinței negustorești de pe strada Metei Voievod nr. 62 - demolată în anul 2016 pentru a face loc unui
imobil de locuințe colective cu regim de înălțime p+6, această tipologie de intervenție fiind una des
întâlnită în zonele din oraș cu țesut tradițional difuz, având în vedere faptul că multe dintre aceste areale
nu sunt încadrate pe lista de zone construite protejate.

Tema majoră supusă cercetării este cea a locuirii, mai precis Loc, Locuință, Locuire. Pe parcursul
lucrării va fi studiat conceptul de loc și în special relația omului cu locul în care trăiește. În cadrul acestei
relații vor apărea inevitabil și conceptul locuirii și cel al locuinței – existența omului defășurându-se în
baza unei legături profunde și intime cu locuința sa.

Studiul își propune intersectarea acestei temei majore a locului și a locuirii într-un anumit loc
cu subiectul zonelor cu țesutul tradiţional difuz în conjunctura în care acestea se află într-o perioadă
de continuă transformare, multe nefiind pe lista zonelor construite protejate, locul, locuința și locuirea
specifice uneia dintre cele mai vechi părți de țesut din București sunt în pericol de dispariție. Prin studiul
modului de locuire va fi relevată implicit și importanța acestor zone atât prin valoarea unor imobile
individuale dar și prin valoarea de ansamblu prin intermediul căreia este generată atmosfera specifică
locuirii în țesut tradițional.

Pe de altă parte, cercetarea va încerca să identifice căi de mediere a relației problematice dintre
fondul construi vechi și nevoie actuale ale orașului. În principiu, scopul final al lucrării va fi acela de a
găsi direcții de abordare a acestor zone care să implice în primul rând păstrarea memoriei colective și
a identității și a atmosferei locului prin protejarea fondului construit vechi dar și reconcilierea țesutului
istoric cu posibilele intervenții contemporane. Păstrarea identității nu poate însemna refuzul categoric
al oricărei schimbări, cum nici dezvoltarea orașului nu trebuie să presupună un act de tip Tabula rasa,
găsirea acestui echilibru fragil între ceea ce a fost și ce poate fi va fi una dintre provocările majore ale
studiului.

Fig. 3 - Locuința negustorească str. Matei Voievod nr. 62 (arhivă proprie)

1 MIHĂILESCU C., Dan în prefață la PIPPIDI, Andrei, Case și oameni din București vol. 1, Humanitas, București, 2008
 I. Introducere

Întrebările critice majore ale cercetării

Fig. 4 - Locuința negustorească str. Matei Voievod nr. 62 (Google street view)
 I. Introducere

Metodologia și resursele - Stadiul la zi al problemei

Metodologia se va axa pe investigarea a trei tipologii de lectură ale țesutului tradițional:

•lectura stratificată
•lectura tipologică
•lectura fenomenologică

Cele trei tipologii de lectură vor presupune investigarea țesutului din multiple perspective și folosindu-se
de mai multe tipuri de resurse. Una dintre aceste resurse va fi cea bibliografică – prin raportarea critică
la bibliografie se va fundamenta sfera teoretică a cercetării bazată pe studiul unor lucrări din diferite
domenii cum ar fi filosofia și fenomenologia care abordează teme ca: relația loc-om, loc-cultură, identitate,
memorie. Lucrările vor din domeniul istoriei și al istoriei arhitecturii, cu precădere istoria Bucureștiului. În
continuarea cercetării bibliografice vor fi folosite și diverse regulamente de urbanism care vizează zonele
aflate în discuție pentru a observa diferitele atitudini pe care legislația le-a avut în legătură cu aceste
areale de țesut.

O altă resursă importantă, având în vedere subiectul lucrării, va fi cercetarea pe teren cu ajutorul
fotografiei, al releveelor și prin intermediul percepției, având în vedere că atmosfera și identitatea locului
vor fi elemente importante pe parcursul studiului. Cercetarea pe teren va însemna, în esență cercetarea
situației din prezent, căreia i se va adăuga și cercetarea de arhivă – prin intermediul planurilor și al
documentelor – care va însemna o incursiune în trecutul zonelor.

Zonele cu ţesut urban tradiţional difuz din București sunt prezente în diverse lucrări și cercetări de
specialitate, însă de cele mai multe ori acestea apar ca subcapitole ale unui subiect mai larg sau sunt
prezentate doar dintr-o anumită perspectivă critică – de cele mai multe ori din perspectiva evoluției
istorice sau memorialistice, în alte cazuri sunt aduse în discuție doar anumite areale, străzi sau imobile
din aceste zone. Studiul iși propune realizarea unor radiografii pe mai multe paliere ale acestor zone care,
în multe lucrări sunt studiate doar parțial în favoarea unor tipologii de țesut considerate cu o importanță
mai mare sau care sunt analizate dintr-o perspectivă unidirecțională.
Fig. 5 - Aldo Rossi - Orașul Analog (archiobjects.org)
 I. Introducere

Termeni cheie

Țesut tradițional difuz – desemnează o anumită categorie de zone din oraș, în principiu, sintagma face
referire la zonele de țesut istoric, dezvoltate pe vechea tramă stradală care au crescut și au evoluat organic
fără o planificare anterioară. Pentru o identificare a zonelor care se încadrează în această categorie de
țesut vor fi introduse criterii de clasificare și de identificare a acestor areale: vechimea țesutului, funcțiunea
predominantă, criterii care țin de morfologia țesutului, etc.

Loc – în cadrul cercetării termenul de loc va fi folosit cu sensul dat de Norberg-Schulz: locul nu este un
concept abstract ci un fenomen total pe care nu îl putem reduce la una dintre proprietățile sale, locul este
manifestarea concretă a locuirii și identitatea omului depinde de modul în care omul aparține unui loc

Locuirea – vom folosi termenul de locuire în direcția definiției dată Martin Heidegger: Locuirea este chipul
în care muritorii sunt pe pământ. Termenul este preluat de la Heideger de către Norberg-Schulz care
consideră locuirea, în sens existențial, chiar scopul arhitecturii, pentru acesta locuirea înseamnă ceva mai
mult decât adăpostirea, locuirea presupune că spațiile unde se desfășoară viața sunt locuri în adevăratul
sens al cuvântului

Lectura urbană - termenul de lectură va fi folosit în cadrul lucrării pentru a defini o metodă de a investiga
orașul, un mod de a cunoaște și de a înțelege țesutul urban. Tipologiile de lectură vor varia în
funcție de o serie de criterii aplicate în fiecare caz.

Identitate – în cadrul studiului vom folosit termenul în sensul de identitatea locului pe care Norberg-Schulz
o consideră determinată de factori precum: amplasarea, configurația spațială generală și articulațiile
caracteristice . Identitatea locului reprezintă pentru acesta o condiție necesară pentru identitatea umană.

Percepție – Maurice Merleau-Ponty nu consideră percepția o acțiune deliberată ci mai degrabă un fundal
al tuturor acțiunilor umane. Acesta consideră că percepția nu este doar suma unor stimuli vizuali, aduditivi,
tactili ci că actul perceției se realizează cu întreaga ființă.1

Fig. 6 - Locuința vagon și intervențiile contemporane (schiță proprie)

1 MERLEAU-PONTY, Maurice, Phenomenology of Perception, Routledge Classics, London, 2002, p. xi
 II. Locul ca suport al identității

Dinamica realțiilor loc-om

„Cu locul, spațiul și timpul iau o valoare anume, unică; încetează să fie abstracții
matematice sau subiect estetic; primesc o identitate și devin o referință
pentru existența noastră: spațiu sacru și spațiu profan, spațiu personal și spațiu colectiv,
natură și oraș, stradă și casă, ruină și reconstrucție...”1

Omul construiește și interacționează, omul trăiește diferit în funcție de locul în care își duce existența,
caracteristicile și particularităție fiecărei comunități nu sunt întâmplătoare sau aleatorii, ele există în
strânsă legătură cu locul care le-a generat. Prima parte a lucrării va reprezenta explorarea relației dintre
om și loc. Omul modelează locul în care trăiește dar în același timp și locul are, la rândul său capacitatea
de a transforma omul. Despre loc și relația om-loc s-au preocupat o serie de autori de la Christian Norberg-
Schulz care vorbea despre genius loci și despre spațiul existențial ca sumă a relațiilor dintre om și mediu,
la Blaga și orizontul spaţial al inconştientului, dar și arhitecți ca Aldo Rossi care folosește termenul locus
pentru a descrie relația singulară și universală dintre un anumit loc și clădirile din acel loc sau Pierre
von Meiss la care locul devine suport al identității. Studiul comparativ al diferitelor teorii despre relația
dintre loc și om va reprezenta suportul teoretic și punctul de plecare pentru a investiga apoi problematica
zonelor cu țesut tradițional difuz.

Această parte a studiului va fi structurată în jurul întrebării Cum s-a transformat în timp relația om-loc,
ce s-a schimbat și ce a rămas constant? și va investiga dinamica relațiilor dintre mai multe elemente ca:

•loc-locuire

•loc-țesut urban

•loc-comunitate

•loc-identitate

•loc-memorie colectivă

Fig. 7 - Coliba primitivă, frontispiciul ediției a doua a volumului „Essai sur l’architecture” (wikipedia.org)
1 VON MEISS, Pierre, De la Formă la Loc + Tectonica Introducere în studiul architecturii, Capitel Avangarde, București, 2015, p. 191
 II. Locul ca suport al identității

Direcții teoretice de explorare a conceptului de loc

Christian Norberg-Schulz introduce termenul de genius loci care în antichitatea romană făcea referire
la un spirit protector care dădea viață locului și oamenilor, protejându-i pe parcursul vieții și oferindu-
le un anumit caracter. Genius loci este folosit de autor pentru a desemna identitatea unui loc, esența
și specificul acestuia. Locul este definit ca fiind totalitatea unor lucruri concrete care au materialitate,
formă, textură și culoare și care împreună determină caracterul locului , situl devenind loc prin intermediul
arhitecturii1. Pentru acesta, protejarea și păstrarea ideii de genius loci înseamnă a menține esența unui
loc într-un context istoric in continuă schimbare. Deși structura unui loc se modifică în timp, spiritul locului
trebuie menținut, autorul definește stabilitas loci ca fiind o condiție esențială pentru existența umană.

Aldo Rossi folosește termenul locus în pentru a descrie relația dintre clădiri și locul în care acestea se află,
o relație considerată de acesta singulară și universală, în acest context conceptul de locus este esențial
în înțelegerea artefactelor urbane2. Cu referire la lucrările lui Palladio, Rossi susține că locus-ul rezidă atât
în artefactul în sine cât și în materialul său, în succesiunea de evenimente legate de acesta, în mintea
creatorilor săi dar și în locul care l-a determinat.

Lucian Blaga identifică o relație strânsă între locul în care trăiește omul, cultura și spațiul specific generat,
acesta asociază cultura populară română cu forma infinitului ondulat – un cadru inconștient al vieții
denumit de Blaga spațiul mioritic, unde casa românească nu urmărește ostentativ nici verticala, nici
orizontala spre deosebire de casele din vest care au tendința verticalității sau de casele rusești care
marchează orizontalitatea stepei3. Locul are astfel o importanță deosebită, particularitățile unui anumit
loc fizic sunt proiectate în interiorul inconștientului sub forma orizonturilor spațiale care generează apoi
tipologii spațiale specifice fiecărei culturi, în fapt, esența spațiilor reprezintă o reflexie a locului.

1 NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991, p. 6
2 ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982, p. 7
Fig. 7 - Fragment din planul Nolli (cityeu.wordpress.com)
3 BLAGA, Lucian, Trilogia Culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, pp. 23-24
 II. Locul ca suport al identității

Referințe bibliografice principale

BACHELARD, Gaston, The Poetics of space, Beacon Press, Boston, 1994.

BLAGA, Lucian, Trilogia Culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969.

CASEY, Edward, The Fate of Place, A philosophical history, University of California Press, SUA, 1997.

HEIDEGGER, Martin, The Origin of the Work of Art, Reclam, 1950

LYNCH, Kevin, Imaginea Orașului, Ubanismul, București, 2012.

NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991.

NORBERG-SCHULZ, Christian, The concept of dwelling: on the way to figurative architecture, Rizzoli, New
York, 1985.

ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982.

VON MEISS, Pierre, De la Formă la Loc + Tectonica Introducere în studiul architecturii, Capitel Avangarde,
București, 2015.

Fig. 8 - coperta Genius Loci - Towards a phenomenology of architecture (uni-weimar.de)

 III. Lectura locului - zona Popa Nan

Delimitarea zonei de studiu

Zona propusă pentru studiu este delimitată de Bulevardul Ferdinand la Nord, Șoseaua Mihai Bravu la
Est, Strada Traian la Vest și Bulevardele Unirii si Decebal la Sud. Această zonă păstrează un procent
semnificativ din fondul construit istoric din diferitele etape de evoluție dar, reprezintă în același timp și
un loc în care au loc din ce mai multe intervenții imobiliare agresive, zona nefiind inclusă pe lista zonelor
construite protejate, cu excepția Bulevardului Ferdinand și a străzii Traian.

Fig. 9 - perspectivă din Foișorul de Foc (arhivă proprie) Fig. 10 - zona propusă pentru studiu (arhivă proprie)
 III.1 Lectura stratificată

Întrebări critice și direcții

Lectura stratificată presupune investigarea diferitelor straturi succesive care alcătuiesc un anumit loc
dar și modul în care acestea se suprapun unul peste celălalt, ce a fost șters, ce s-a reconstruit, unde se
intersectează diferitele straturi, etc.

În cadrul lecturii stratificate va fi identificat stratul inițial, momentul zero dar și fiecare eveniment de
ștergere, firească sau violentă a straturilor urmată apoi de modul în care s-a realizat reconstrucția
acestora.

Lectura stratificată se va concentra pe o serie de întrebări critice ca:

•Prin ce se definește fiecare strat din zona studiată?

•Ce evenimente au generat ștergerea și reconstrucția unor straturi?

•Cum se suprapun aceste straturi - suprapunere versus înlocuire?

•Ce impact a avut fiecare strat asupra identității locului?

•Cum putem construi fără a șterge straturile anterioare?

Fig. 11 - perspectivă din Foișorul de Foc (arhivă proprie)

 III.1 Lectura stratificată

Bucureștiul-palimpsest1 urban

Ca urmare a diferitelor etape de dezvoltare din istoria sa, Bucureștiul este un oraș căruia îi poate fi atribuită
descrierea de palimpsest urban, fiind compus din straturi succesive adăugate în timp. În zona studiată
coexistă astfel de straturi din diferitele perioade importante din istoria orașului: de la locuințele de final
de secol XIX și intervenții punctuale interbelice, la placarea cu locuințele colective din perioada socialistă
a bulevardelor care mărginesc aceste zone și intervențiile contemporane.

Fig. 13 - perspectivă din foișorul de Foc (arhivă proprie)

1 PALIMPSÉST, palimpseste, s. n. Pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului
Fig. 12 - Palipsest, fragment din Wolfenbüttel Codex (wikipedia.org)
text. – Din fr. palimpseste. (sursa: Dicțional Explicativ Al Limbii române ediția 2009)
 III.1 Lectura stratificată

Primul strat sau momentul zero - sfârșitul secolului al XIX-lea

Bucureștiul este descris ca un ciorchine de mahalale1 până la Marele Incendiu din 1847, fiind o așezare
concentrată în preajma râului Dâmbovița pornind de la Curtea Domnească. Lipsa unor regulamente urbane
a determinat o dezvoltare organică influențată mai degrabă de contextul local în continuă schimbare.
Locuințele populației sărace erau caracterizate de o oarecare efemeritate, realizate doar din nuiele și lemn,
erau cu ușurință ridicate, dar și desființate pentru a fi mutate în altă parte2. Pe de altă parte casele boierești
erau construite în stilul oriental-balcanic datorită influenței otomane din perioada domniilor fanariote. Din
cauza lipsei unor reglementări în ceea ce privea modul de construcție și din cauza materialelor folosite, cu
precădere lemnul, o mare parde din fondul construit al orașului a fost distrus în urma Marelui Incendiu din
1847, ceea ce a dus la stabilirea unor minime reguli urbanistice care reglementau deschiderile străzilor,
alinierea caselor și împărțeau orașul trei ocoale3.

Reconstrucția orașului a fost influențată de reorientarea direcției către influențele vestice, casele marilor
familii boierești sunt proiectate de arhitecți străini și de arhitecți români școliți în străinătate al căror
model este preluat apoi și de locuințele micilor negustori la o scară mai redusă dar păstrând influențele
preponderente din arhitectura franceză. Și la nivelul grădinilor are loc o reorganizare, în primul rând prin
reducerea dimensiunilor acestora prin divizarea succesivă a parcelelor dar și prin dispariția unor anexe
gospodărești cum ar fi grajdul cailor care își pierde uilitatea odata cu rocada dintre trăsură și automobil.
Perioada de la sfărșitul secolului al XIX-lea și începutul de secol XX poate fi considerată momentul zero,
din care a început dezvoltarea a acestor zone, fiind perioada în care s-a construit o mare parte din țesut.
Majoritatea locuințelor aparțineau burgheziei urbane mici și medii și erau construite pe tipologia locuinței
vagon dispusă cu laturca scurtă la stradă pe parcelele înguste rezultate din parcelări succesive. Paralelă
cu locuința se desfăsura grădina, în unele cazuri fiind vorba despre o grădină comună în cazul locuințelor
realizate în oglindă.

Imaginea exterioară a acestor locuințe a fost influențată de modelele arhitecturale ridicate de elite,
burghezii bucureșteni din clasa medie, indiferent de mărimea casei apelează la arhitecți și la meșteri
specializați pentru a-și decora fațadele, intstalând colonade și ancadramente la ferestre.
1 SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania, București, 2016, p. 3
2 Ibidem p. 50
Fig. 14 - Locuința vagon din cartier (arhivă proprie)
3 Lascu, Nicolae, Legislație și dezvoltare urbană. București 1931-1952, Universitatea de arhitectură și urbanism Ion Mincu, București, 1997, p. 354
 III.1 Lectura stratificată

Al doilea strat - intervențiile interbelice

Prima serie de intervenții care se diferențiază de restul imobilelor din țesut sunt locuințele construite în
perioada interbelică. Acesta reprezintă o schimbare de stil dar și o schimbare de scară față de imobilele
construite anterior preponderent pe parter. Pe lângă schimbările morfologice, intervențiile interbelice
introduc și o altă tipologie a locuirii – locuirea mai multor familii în același imobil și anume locuire
colctivă. Locuirea împreună nu era însă un concept atât de nou pentru zonă, fiind întâlnite cazuri în care
două locuințe împărțeau o curte comună.

Imobilele interbelice păstrează în cele mai multe din cazuri zona de grădină specifică locuiri din zonă.
Deși reprezintă o schimbare de direcție în ceea ce privesc atât scara și stilul, intervențiile din perioada
interbelică nu pot fi considerate o ruptură în țesut, acestea par o continuarea firească a construitului,
integrându-se în contextul existent. Schimbările din acestă perioadă sunt o continuare firească a direcției
anterioare în care influențele exterioare sunt preluate și adaptate locului.

În acest caz se poate discuta de o suprapunere și de o intersectare firească a stratului interbelic cu stratul
dezvoltat la final de secol XIX și început de secol XX.

Fig. 15 - Imobil interbelic (arhivă proprie)

 III.1 Lectura stratificată

Al treilea strat - marile demolări și reconstrucții socialiste

Demolările din perioada socialistă reprezintă cea mai mare intervenție asupra țesutului istoric prin
amploarea demolărilor care, în cazul Uranus au reușit, printr-o ștergere violentă să producă dispariția
de pe planul orașului a unui întreg cartier. Zona propupsă pentru studiu în cadrul lucrării este mărginită
de bulevardele placate de locuințele colective construite în urma demolării unor străzi istorice: Șoseaua
Mihai Bravu, Bulevardul Decebal, Bulavardul Unirii și parte din Calea Călărașilor.

Intervențiile socialiste au însemnat o ruptură majoră în țesutul istoric în primul rând prin amploarea
demolărilor, prin cantitatea imensă de țesut șearsă de pe planul orașului dar și prin schimbarea bruscă
de scară dar și prin introducerea unui mod de locuire care nu mai păstra nimic din specificul locuirii de
până atunci. Demolările din perioada socialistă au însemnat o rană atât pentru comunitate cât și pentru
memoria orașului și pentru spiritul locului care a fost alterat ireversibil.

În cazul stratului construit în perioada socialistă nu poate fi vorba decât de o ștergere violentă și de
înlocuirea propriu-zisă a straturilor vechi cu stratul nou fără a exista o intenție de continuitate în vreun fel.

Fig. 16 - Locuințe colective pe Calea Călărașilor (arhivă proprie)

 III.1 Lectura stratificată

Al patrulea strat - intervențiile contemporane

Agresiunile asupra țesutului urban istoric nu s-au rezumat la cele din perioada socialistă, demolările nu
mai au aceeași amploare, locuințele vechi dispar însă constant fiind înlocuite cu imobile care modifică
scara și alterează specificul locului. Deși există posibilitatea ca o parte dintre imobile să supraviețiuiască
demolărilor, trebuie subliniat faptul că valoarea acestui țesut nu stă doar în anumite clădiri individuale
ci și în totalitatea acestora ca ansamblu. Scurtcircuitarea relațiilor dintre case, grădini, străzi prin
intervențiile noi care contrazic scara locului și altereaza atmosfera, va rezulta în pierderea esenței zonei
și a particularităților care definesc identitatea locului.

Deși la o primă privire poate părea că intervențiilor contemporane le revine un procent mic din fondul
construit, influența acestora asupra țesutului este deja pregnantă: vechile locuințe individuale sunt înlocuite
cu imobile de locuințe colective care, pe lângă introducerea unui mod diferit de locuire în țesut, schimbă
scara locului și felul în care construitul se raportează la neconstruit. Noile imobile de locuințe ridicate în
ultimii nu sunt compatibile cu tipologia de țesut urban tradițional difuz căruia îi este caracteristică trama
stradală veche care s-a dezvoltat organic cu străzi relativ mici și cu parcele înguste rezultate în urma
diviziunilor succesive. Intervențiile contemporane ies din scara fondului construit existent, aglomerează
și sufocă spațiul urban rezultând într-o supradensificare a țesutului.

La fel ca în cazul intervențiilor din perioada socialistă stratul intervențiilor contemporane înlocuiește
straturile vechi printr-o ștergere mai lentă decât cea anterioară.

Într-un oraș a cărui istorie este legată mai degrabă de tabula rasa decat de stabilitas loci, investigarea,
înțelegerea și protejarea zonelor cu țesut urban tradițional difuz reprezintă gesturi firești în încercarea de
a salva spiritul locului.

Fig. 17 - Intervenții contemporane în apropierea Căii Călărașilor (arhivă proprie)

 III.1 Lectura stratificată

Al cincilea strat - țesutul tradițional difuz post-pandemie?

În contextul actual al pandemiei nu putem să nu ne gândim că va urma o schimbare de paradigmă în ceea

ce privește locuirea. Modelul de locuire din țesutul tradițional difuz poate fi în acest context un model
de pornire pentru reimaginarea unui nou mod de locuire diferit față de cel promovat în ultimele decenii -
locuirea colectivă. Nevoia omului de contact cu exteriorul a fost mai prezentă ca oricând în perioada de
carantină iar modelul locuinței cu grădină poate oferi acest un posibil refugiu exterior în perioade de criză.

Fig. 18 - Curți și grădini în țesutul tradițional (arhivă proprie) Fig. 19 - Curți și grădini în țesutul tradițional - schiță de la balcon (schiță proprie)
 III.1 Lectura stratificată

Referințe bibliografice principale

DERER, Peter, Locuirea urbană: schiță pentru o abordare evolutivă, Editura Tehnică, București, 1985.

GHENCIULESCU, Ștefan, Orașul transparent: limite și locuire în București, Editura Universitară Ion Mincu,
București, 2010.

GOCIMAN, Olga Cristina, Investigarea Habitatului - Abordare ecosistemică, Editura Universitară Ion Mincu,
București, 2006.

HARHOIU, Dana, București, un oraș între Orient și Occident, Simetria, București, 1997.

LASCU, Nicolae, Bulevardele Bucureștene. Până la primul Război Mondial, Simetria, București, 2011.

MAJURU, Adrian, Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, Compania, București, 2003.

MUCENIC, Cezara, Străzi, piețe, case din vechiul București, Vremea, București, 2004.

PĂNOIU, Andrei, Evoluţia oraşului Bucureşti, Fundația Arhitext Design, București, 2011.

POP, Georgeta, Esența unui oraș. Despre demolări, case și oameni în București, Fundația Academia Civică,
București, 2016.

SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania,
București, 2016.

TABACU, Gabriela (coordonator), Casele vieților noastre, Humanitas, București, 2014.

TABACU, Gabriela (coordonator), Bucureștiul meu, Humanitas, București, 2016.

Fig. 20 - coperta Bucureștiul meu (humanitas.ro)

 III.2 Lectura tipologică

Întrebări critice și direcții

Lectura tipologică se bazează pe o serie de metode de investigare a orașului teoretizate de Saverio

Muratori și de Aldo Rossi. Muratori introduce un instrument de analiză şi de intervenţie pe care îl numeşte
la storia operante și care presupune înțelegerea perspectivei istorice pentru a o aplica apoi în practică,
acesta considerând că trebuie să plecăm nu de la ceea ce nu există ci de la ceea ce există deja.
La rândul său Rossi susține importanța cunoașterii evoluției orașului de-a lungul istoriei pentru a putea
interveni în prezent.

Lectura tipologică se va concentra pe o serie de întrebări critice ca:

•Cum putem construi în continuarea a ceea ce există deja în zona studiată?

•Care sunt caracteristicile țesutului tradițional difuz din punct de vedere tipologic?

•Care sunt elemente de continuitate în țesut?

•Care sunt elementele de ruptură în țesut?

•Cum a evoluat în timp țesutul tradițional difuz?

Fig. 21 - planul de la 1847 si planul actualizat al zonei (arhivă proprie)

 III.2 Lectura tipologică

1847 - planul Borocczyn

•parcele mari cu zone de livezi

•fondul construit redus

•trama stradală organică

Fig. 22 - planul zonei 1847 (arhivă proprie) Fig. 23 - planul zonei 1847 (arhivă proprie)
 III.2 Lectura tipologică

1911 - planul Armatei

•divizarea parcelelor inițiale

•densificarea construitului

•apariția unor noi străzi pe veche tramă

Fig. 24 - planul zonei 1911 (arhivă proprie) Fig. 25 - planul zonei 1911 (arhivă proprie)
 III.2 Lectura tipologică

1991 - plan actualizat

•continuarea divizării parcelor

•densificarea construitului si apariția cortinelor de blocuri

•sistematizarea bulevardelor

Fig. 26 - planul zonei 1991 (arhivă proprie) Fig. 27 - planul zonei 1991 (arhivă proprie)
 III.2 Lectura tipologică

Referințe bibliografice principale

LYNCH, Kevin, Imaginea Orașului, Ubanismul, București, 2012.

MURATORI, Saverio – Storia e critica dell’architettura contemporanea, opera postuma coordonata de Guido
Marinucci, Centro studi di storia urbanistica, Roma, 1980.

NORBERG-SCHULZ, Christian, The concept of dwelling: on the way to figurative architecture, Rizzoli, New
York, 1985.

ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982.

ROWE, Collin, KOETTER, Fred, Collage city, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1978.

VON MEISS, Pierre, De la Formă la Loc + Tectonica Introducere în studiul architecturii, Capitel Avangarde,
București, 2015.

Fig. 28 - coperta Studi per una operante storia urbana di Venezia (journals.openedition.org)
 III.3 Lectura fenomenologică

Întrebări critice și direcții

Lectura fenomenologică pornește de la teoriile lui Norberg-Schulz care susținea că locul este un fenomen
total care nu poate fi descris prin intermediul unor concepte științifice abstracte și îndemna întoarcerea
către o înțelegere calitativă și fenomenologică a arhitecturii1. Având în minte definiția locului ca fenomen
total putem afirma că pentru o înțelegere profundă a locurilor puse în discuție în cadrul studiului trebuie
luate în cosiderare toate elementele care au generat aceste locuri: oameni, case, străzi, elemente naturale,
întămplări, comunități, obiceiuri culturale, etc.

Lectura fenomenologică presupune înțelegerea lumii prin intermediul simțurilor. Pallasmaa definea
arhitectura în lucrarea sa The Eyes of the Skin. Architecture and the Senses, ca fiind arta reconcilierii între
sine și lume și susținea că acestă mediere are loc prin intermediul simțurilor2. În cadrul lucrării se va folosi
și cercetarea prin intermediul simțurilor. Prin utilizarea acestui filtru – al percepției senzoriale – relația
dintre loc și om capătă o nouă dimensiune.

Lectura fenomenologică se va concentra pe o serie de întrebări critice ca:

•Cum putem înțelege locul prin intermediul simțurilor?

•Care este atmosfera locului?

•Care sunt elemente care generează atmosfera locului?

•Care sunt elementele care alterează atmosfera locului?

1 NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991, p.179
Fig. 29 - perspectivă din cartier (arhivă proprie)
2 PALLASMAA, Juhani, The Eyes of the Skin. Architecture and the Senses. John Wiley, New York, 2005, p. 72
 III.3 Lectura fenomenologică

Locul văzut

Ascunse în spatele unor mari bulevarde aceste zone de țesut reprezintă, de multe ori, o trecere bruscă
de la străzile aglomerate, de la fronturile înalte ale blocurilor de locuințe colective, de la trotuarele gri fără
vegetație pe care trec grupuri grăbite la o imagine în care cerul nu mai este acoperit de fațadele clădirilor,
o imagine cu garduri printre care se vede vegetația din grădini care se întinde dincolo de limitele acestora,
o imagine cu locuințe mici cu fațade ornamentate pe care înca se mai vede tencuiala colorată.
Diferența dintre cele două tipuri de peisaje – unul în fața bulevradului, celălalt în spate – este atât de mare
încât poți trăi senzația ca pășind dincolo de marele bulevard pășești într-o altă lume, într-un alt oraș,
fundamental diferit.

Direcții de cercetare:

•Scara locului - mica locuință individuală versus imobilele de locuințe colective.

•Unghiuri de privire - profunzimea perspectivei - curtea și locuința vagon.

•Elemente care filtrează privire și elemente care blochează privirea - transparență și opacitate.

•Culori, materiale, vegetație.

Fig. 30 - perspectivă în curte (arhivă proprie)

 III.3 Lectura fenomenologică

Locul auzit

Similar situației anterioare, zonele studiate par să contureze o lume diferită de cea a bulevardului, unde
predomină zgomotul, în schimb pe micile străduțe sunetele evocă mai degrabă o atmosferă rurală:
sunetul animalelor din curți, sunetul copiilor care se joacă pe străzi și în grădini, sunetul muzicii care
străbate cartierul în momentele de sărbătoare și în special lipsa sunetului în unele momente – adică
liniștea, liniștea din momentele în care cartierul se odihnește, fapt neîntâlnit pe marile bulevarde.

Direcții de cercetare:

•Sunetele cartierului - strada, curtea, bulevardul.

•Cum se aude viața în țesutul tradițional difuz?

•Harta sonoră a locului.

Fig. 31 - perspectivă în curte (arhivă proprie)

 III.3 Lectura fenomenologică

Locul tactil

Dincolo de investigarea vizuală, considerată de multe ori cea mai relevantă, explorarea tactilă poate
contura o imagine complexă a zonei datorită diferitelor tipologii de texturi – începând cu fațada casei:
tencuiala veche care a căzut în câteva locuri lăsând liberă cărămida, profilele și ornamentele care
decorează peretele, tâmplăria de lemn a ferestrelor cu obloane și apoi gardul de lemn sau de metal cu
vopseaua puțin crăpată pe care a crescut vegetația în spatele căreia se ascunde plăcuța metalică pe care
estre trecut numărul străzii. Explorarea tactilă poate oferi în aceste zone aproape la fel de multe informații
ca explorarea vizuală.

Direcții de cercetare:

•Texturi minerale și texturi vegetale.

•Explorarea tactilă.

•Rugozitate și luciu - materiale vechi versus materiale noi.

•Semnele degradării, dezvelirea straturilor.

Fig. 32 - texturi pe fațadă (arhivă proprie)

 III.3 Lectura fenomenologică

Locul olfactiv

La fel ca în cazul experiențelor auditive din zone, experiența olfactivă amintește de o atmosferă rurală, în
comparație cu zona marilor bulevarde din vecinătate, unde mirosul dominant este caracteristic urbanului,
predominând mirosul degajat în trafic. Pe străzile din țesutul tradițional mirosul se schimbă în funcție de
anotimp și în funcție de momentul zilei: în serile de primăvară predomină mirosul florilor de tei, toamna
se simte mirosul strugurilor din bolți, în serile de vară se ridică fumul de la grătarul din curte, iarna fumul
este cel din coșurile de pe acoperiș. Viața cartierului dintr-un an întreg poate fi sintetizată în mirosurile
străzilor.

Direcții de cercetare:

•Importanța vegetalului.

•Harta olfactivă.

•Întâmplări în cartier și percepția olfactivă.

Fig. 33 - bolta de vie (arhivă proprie)

 III.3 Lectura fenomenologică

Locul trăit - memorie și atmosferă

Ritmul general al vieții pare să fie diferit în aceste locuri, totul pare să încetinească odată cu trecerea în
spatele bulevardului pe străzile înguste, unde oamenii ies pe stradă nu doar pentru a ajunge dintr-un punct
în altul ci pentru a sta: a sta de vorbă cu un vecin, a sta la joacă cu alti copii din cartier, a sta și a privi viața
din cartier. Aceste zone păstrează încă, în zona centrală a orașului, ceva din vechiul mod de viață de acum
aproape un secol, felul în care se trăiește în aceste locuri evocând uneori o atmosferă mai degrabă rurală
decât urbană.

Direcții de cercetare:

•Cum trăiește cartierul?

•Atmosferă, memorie, comunitate, vecinătate.

•Viața la curte versus viața în balcon.

•Strada ca spațiu public.

•Oameni și case.

Fig. 34 - scenă pe strada Orzari (arhivă proprie)

 III.3 Lectura fenomenologică

Referințe bibliografice principale

BACHELARD, Gaston, The Poetics of space, Beacon Press, Boston, 1994.

BLAGA, Lucian, Trilogia Culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969.

CASEY, Edward, The Fate of Place, A philosophical history, University of California Press, SUA, 1997.

FRAMPTON, Kenneth, Towards a Critical Regionalism: Six Points for an Architecture of Resistance, Bay
Press, Port Townsen, 1983.

HEIDEGGER, Martin, Originea operei de artă, Humanitas, București, 1997.

MERLEAU-PONTY, Maurice, Phenomenology of Perception, Routledge Classics, London, 2002.

NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York,
1991.

PALLASMAA, Juhani, Privirea care atinge: arhitectura și simțurile, Arhitext, 2015.

ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982.

VON MEISS, Pierre, De la Formă la Loc + Tectonica Introducere în studiul architecturii, Capitel Avangarde,
București, 2015.

ZUMTHOR, Peter, Thinking Architecture, Birkhäuser, 2006.

Fig. 35 - copertă The eyes of the skin (goodreads.com)

 IV. Direcții de intervenție

Suprapunerea lecturilor

Cercetarea se va finaliza cu suprapunerea celor trei tipologii de lecturi: lectura stratificată, lectura
tipologică și lectura fenomenologică pentru a e genera o serie de posibile direcții de intervenție și de
lucru cu țesutul tradițional difuz. În această etapă lucrării vor fi explorate mai multe posibile direcții de
intervenție în ceea ce privește țesutul încercând să se găsească răspunsuri la întrebări ca:

•Cum construim în continuare a ceea ce există deja?

•Se poate interveni asupra imobilelor vechi fără a le afecta identitatea?

•Ar trebui regândit modul de locuire din aceste zone?

•Ce trebuie păstrat și ce se poate schimba?

•Lucrul cu fondul existent versus lucrul cu parcelele libere.

•Cum reconciliem problema dintre nevoile actuale de locuire cu țesutul tradițional?

Această parte a lucrării nu are ca ultim scop oferirea unei rețete pentru eventualele intervenții, rolul ei este
mai degrabă acela de a găsi un alt unghi de abordare, diferit de cel din prezent. Unul dintre obiectivele
către care tinde lucrarea este acela de a contura câteva potențiale direcții de acțiune a zonelor studiate,
aceste direcții fiind însă mereu condiționate de păstrarea identității locului. În acest sens întregul studiu
poate fi considerat o încercare de inventariere, de reevaluare și de trasarea unor măsuri de protecție și
de reconfigurare firească a unor zone de țesut istoric din București care se află momentan în pericol de
alterare ireversibilă sau de dispariție.

Fig. 36 - reflexii și texturi (arhivă proprie)

 IV.Direcții de intervenție

Suprapunerea lecturilor

„Cum își poate păstra un loc identitatea sub presiunea forțelor istoriei? Cum se poate adapta un loc nevoilor
vieții publice și private în continuă schimbare? Atitudinea din prezent se bazează pe respingerea totală a
primei întrebări și pe o acceptare oarbă a nevoii de schimbare. Am încercat însă să aratăm ca identitatea
umană presupune identitatea locului și că stabilitas loci este deci o nevoie umană de bază.” 1

Fig. 38 - evoluția insulei (arhivă proprie)

Fig. 37 - Locuința negustorească str. Matei Voievod nr. 62 - momentul demolării (ARCEN)
1NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991, p. 180, (traducere proprie)
 V. Bibliografie
1. BACHELARD, Gaston, The Poetics of space, Beacon Press, Boston, 1994.
2. BLAGA, Lucian, Trilogia Culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969.
3. CASEY, Edward, The Fate of Place, A philosophical history, University of California Press, SUA, 1997.
4. CHOAY, Francoise, Alegoria Patrimoniului, Simetria, București, 1998.
5. CHOAY, Francoise, Pentru o antropologie a spațiului, Biblioteca Urbanismul, București, 2011.
6. CHOAY, Francoise, Patrimoniul la Răscruce - Antologie de luptă, Ozalid, București, 2014.
7. CONSTANTINI, Emanuela, Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940),
Polirom, București, 2019.
8. CRIȘAN, Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiționale, Paideia, București, 2004.
9. DERER, Peter, Locuirea urbană: schiță pentru o abordare evolutivă, Editura Tehnică, București, 1985.
10. FRAMPTON, Kenneth, Towards a Critical Regionalism: Six Points for an Architecture of Resistance, Bay Press, Port Townsen, 1983.
11. FROMM, Dorit, Collaborative Communities. Cohousing, Central Living and Other New Forms of Housing with Shared Facilities, Van Nostrand
Reinhold, New York, 1991.
12. GHENCIULESCU, Ștefan, Orașul transparent: limite și locuire în București, Editura Universitară Ion Mincu, București, 2010.
13. GOCIMAN, Olga Cristina, Investigarea Habitatului - Abordare ecosistemică, Editura Universitară Ion Mincu, București, 2006.
14. HALBWACHS, Maurice, On Collective Memory, The University of Chicago Press, Chicago, 1992.
15. HARHOIU, Dana, București, un oraș între Orient și Occident, Simetria, București, 1997.
16. HEIDEGGER, Martin, Originea operei de artă, Humanitas, București, 1997.
17. LASCU, Nicolae, Bulevardele Bucureștene. Până la primul Război Mondial, Simetria, București, 2011.
18. LYNCH, Kevin, Imaginea Orașului, Ubanismul, București, 2012.
19. KOVACS, Kazamer, Timpul monumentului istoric, Paideia, București, 2003.
20. KOVACS, Kazamer, Peisaje cu grădină și casă, Simetria, București, 2012.
21. MAJURU, Adrian, Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, Compania, București, 2003.
22. MERLEAU-PONTY, Maurice, Phenomenology of Perception, Routledge Classics, London, 2002.
23. MONARD, Paul, București, Humanitas, București, 2015.
24. MUCENIC, Cezara, București Un veac de arhitectură civilă secolul al XIX-lea, Silex, București, 1997.
25. MUCENIC, Cezara, Străzi, piețe, case din vechiul București, Vremea, București, 2004.
26. MURATORI, Saverio – Storia e critica dell’architettura contemporanea, opera postuma coordonata de Guido Marinucci, Centro studi di storia
urbanistica, Roma, 1980.
27. NORBERG-SCHULZ, Christian, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1991.
28. NORBERG-SCHULZ, Christian, The concept of dwelling: on the way to figurative architecture, Rizzoli, New York, 1985.
29. PALEOLOGU, Alexandru; DECIU, Andreea, Povestea caselor: București, orașul pierdut, Simetria, București, 1999.
30. PALLASMAA, Juhani, Privirea care atinge: arhitectura și simțurile, Arhitext, 2015.
31. PĂNOIU, Andrei, Evoluţia oraşului Bucureşti, Fundația Arhitext Design, București, 2011.
32. PIPPIDI, Andrei, Case și oameni din București vol. 1, Humanitas, București, 2008.
33. PIPPIDI, Andrei, Case și oameni din București vol. 2, Humanitas, București, 2012.
34. POP, Georgeta, Esența unui oraș. Despre demolări, case și oameni în București, Fundația Academia Civică, București, 2016.
35. POPESCU, Alexandru, Casele și palatele Bucureștilor, Cetatea de Scaun, București, 2018.
36. POTRA, George, Din Bucureștii de ieri. Domni, boieri, orășeni, Vremea, București, 2017.
37. ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press Cambridge, Massachusetts, and London, 1982.
38. ROȘCA, Dan, Locuri şi oameni din Bucureştii de ieri, Ars Docendi, București, 2013
39. SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), Compania, București, 2016.
40. TABACU, Gabriela (coordonator), Casele vieților noastre, Humanitas, București, 2014.
41. TABACU, Gabriela (coordonator), Bucureștiul meu, Humanitas, București, 2016.
42. VĂTĂMANU, Nicolae, Odinioară în București, Vremea, București, 2014.
43. VON MEISS, Pierre, De la Formă la Loc + Tectonica Introducere în studiul architecturii, Capitel Avangarde, București, 2015.
44. WOINAROSKI, Cristina, Istorie Urbană. Lotizarea și Parcul Ioanid din București în context european, Simetria, București, 2013.
45. YATES, Frances, The art of memory, Routledge, New York, 1999.
45. ZAHARIADE, Ana Maria (coordonator), De la Înfundătură la Intrare Locuri ale Bucureștiului cotidian, Editura Universitară Ion Mincu, București,
2016 .
46. ZUMTHOR, Peter, Thinking Architecture, Birkhäuser, 2006.

Fig. 39 - coperta Collage City (libris.ro)