Universitatea Academia de Studii Economice din Bucureşti

Facultatea Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Studiu comparativ privind politicile

contabile de evaluare şi prezentare ale
stocurilor

Profesor coordonator:
Prof. Univ. Dr..........................
Student:
Alexandra Ioana

Bucureşti
2020
 CUPRINS

Introducere.............................................................................pag.

Partea 1: Stadiul cunoaşterii al politicilor contabile..........pag.

1.1 Trecere în revistă a surselor relevante........................................pag.
1.2 Delimitări privind politicile contabile........................................pag.
1.2.1 Definiții pentru conceptul de politici contabile....................pag.
1.2.2 Criterii de selectare a politicilor contabile...........................pag.
1.2.3 Modificarea politicilor contabile şi efecte............................pag.
1.3 Politici contabile de evaluare. Stocurile.....................................pag.
1.4 Analiză comparativă...................................................................pag.
1.4.1 Politici contabile privind evaluarea iniţială..........................pag.
1.4.2 Politici contabile privind evaluarea ulterioară......................pag.
1.4.3 Politici contabile privind evaluarea la ieşire........................pag.
1.4.4 Politici contabile privind metode de gestiune......................pag.
1.4.5 Analiza diferenţelor IAS 2-OMFP 1802 în UK...................pag.

Concluzii.................................................................................pag.

Bibliografie.............................................................................pag.
 ABREVIERI

alin. alineat
art. articol
ed. ediţia
Ed. editură
etc. et cetera (și altele)
idem acelaşi, la fel, tot aşa
lit. literă
op. cât. opera citată
pag. pagina
Prof. profesor
pct. punctul
s.n. sublinierea noastră
Univ. universitar
urm. următoarele
 Introducere

Lucrarea intitulata „Studiu comparativ privind politicile contabile de evaluare şi

prezentare ale stocurilor” are ca obiect principal analiza politicilor contabile din Romania.
Am ales această temă, de cercetare, datorită însemnătăţii şi actualităţii acesteia, care
trebuie privită din perspectiva rolului pe care îl deţine contabilitatea în societatea românească.
Mediul economic este dinamic, unele sectoare de activitate se dezvoltă mai lent sau
mai rapid decât alte sectoare de activitate, dar cert este faptul că o entitate trebuie să se
adapteze la modificările apărute, ajustând și modalitatea de înregistrare în contabilitate și
prezentare a informațiilor privind raportarea financiară.
Scopul lucrării îl reprezintă exploatarea politicilor contabile de evaluare si de
prezentare a stocurilor din Romania.
Concepte precum politicile contabile, evaluarea stocurilor, rolul contabilitatii în
Romania, au sugerat direcţii de explorare a adevărului şi realităţii, fără să constituie concepte
definitive, prescriptive care solicită o referinţă precisă în lumea empirică.
Astfel evitând specificarea prematură a definiţiilor şi ipotezelor, am urmat, îndrumata
de profesorul coordonator specialist în acest domeniu, calea cercetării teoretice, care implică
valorificarea experienţei personale şi profesionale a teoriei în domeniu, a ideilor, conceptelor
şi perspectivelor teoretice relevante.
Obiectivul principal al lucrării: îl reprezintă cercetarea respectarii legilor contabile.
În momentul începerii cercetării, a existat o impregnare teoretică a cercetătorului,
realizată prin consultarea unor lucrări de specialitate care abordează această temă
„Studiu comparativ privind politicile contabile de evaluare şi prezentare ale stocurilor”, care
abordează subiecte precum definiții pentru conceptul de politici contabile, criterii de selectare
a politicilor contabile, modificarea politicilor contabile şi efecte, politici contabile de evaluare
a stocurilor, politici contabile privind evaluarea la ieşire, politici contabile privind evaluarea
ulterioară, politici contabile privind evaluarea iniţială, analiza diferenţelor IAS 2-OMFP 1802
în UK.
Dintre acestea sunt amintite în special pe parcurs lucrări precum: Feleagă, N., Malciu
L., Politici şi opţiuni contabile, Feleagă, N., Feleagă, L., Dumitrașcu M., Contabilitate
financiară conform IFRS, Feleagă, N., Malciu, L., Recunoaştere, evaluare şi estimare în
contabilitatea internaţională, Feleagă, L., Feleagă N., Contabilitate financiară o abordare
europeană şi internaţională, vol. 2, Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii,
Cap.I - Teorie şi organizare privind contabilitatea financiară,Niculescu, M., Diagnostic
global startegic, Moroşan, I., Analiza economică financiară - Metode şi tehnici.
Ideile teoretice cuprinse în lucrările amintite mai sus, au folosit ca instrumente de
ghidare în colectarea datelor empirice şi atribuirea de semnificaţii acestora.
 Prezentarea capitolelor
În prima parte a lucrarii voi vorbi despre Stadiul cunoaşterii al politicilor contabile.
Politicile contabile reprezintă acele principii și proceduri specifice implementate de echipa de
management a unei companii, sunt utilizate pentru a-și pregăti situațiile financiare.
Acestea includ orice metode contabile, sisteme de măsurare și proceduri pentru
prezentarea informațiilor. Politicile contabile sunt diferite de principiile contabile prin faptul
că principiile sunt regulile contabile, iar politicile sunt modalitatea unei societăți de a respecta
aceste norme.
Politicile contabile sunt un set de standarde care guvernează modul în care o
companie își pregătește situațiile financiare. Aceste politici sunt folosite pentru a face față în
mod specific practicilor contabile complicate, ar fi metodele de amortizare, recunoașterea
fondului comercial, pregătirea costurilor de cercetare și dezvoltare, evaluarea stocurilor și
consolidarea conturilor financiare.
Aceste politici pot diferi de la o companie la o altă companie, dar toate politicile
contabile trebuie să se conformeze principiilor contabile general acceptate și/sau standardelor
internaționale de raportare financiară.
Regulamentul privind Standardele Internaţionale de Contabilitate impune tuturor societăţilor
Uniunii Europene care au emis titluri de valoare pe o piaţă reglementată, începând cu anul
2005, să îşi elaboreze situaţiile consolidate financiare, conform standardelor de raportare
fiscală.
Astfel, prin utilizarea unor standarde comune de contabilitate, transparenta şi
comparabilitatea tuturor situaţiilor financiare ale societăţilor sunt implicit îmbunătăţite,
mărind aşadar eficienta pieţei şi reducând în acelaşi timp costul de atragere a capitalului
pentru societăţi.
Orinul Naţional şi Referentiatul Internaţional, precizează faptul că orice entitate îşi
poate alege orice politică în scopul prezentării situaţiilor financiare, în aşa fel încât, prin
aplicarea şi prin utilizarea acestora să poată fi obţinute informaţii concrete, care să reprezinte
realitatea economică.
Referentiatul contabil internaţional are soluţii pentru toate problemele contabile. Aşa
cum era precizat în subcapitolul anterior, IAS 8 stabileşte o ierarhie o listă ierarhică a
îndrumărilor contabile, ce trebuie obligatoriu respectate, în selectarea politicilor contabile, de
către managerii entităţii, care la rândul lor realizează raportări conform cu standardele
internaţionale de raportare financiară.
 Partea 1: Stadiul cunoaşterii al politicilor contabile

1.1 Trecere în revistă a surselor relevante în domeniul ales

Contabilitatea asigura măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul

activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute de o entitate.
În acelaşi timp, asigura înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea,
publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanta financiară şi
fluxurile de trezorerie, atât pentru propriile cerinţe, cât şi pentru utilizatorii exterini.
Contabilitatea se efectuează în limba romană şi în moneda naţională, cu excepţia
operaţiunilor efectuate în valută, a căror contabilitate se ţine atât în moneda naţională, cât şi
în valută.
O definiţie este oferită de Steven Bragg, autorul articolului intitulat „Accounting
policies”, care evidențiază scopul și importanța politicilor contabile.
Conform acestuia, politicile sunt reguli adoptate și utilizate de o entitate pentru a se
asigura că evenimentele și tranzacțiile sunt înregistrate în contabilitate corespunzător și că
toate situațiile financiare sunt întocmite corect, astfel încât să fie furnizate informații
economice valide, fără a conține erori semnificative.
Mai mult decât atât, acestea asigură că activitatea contabilă a unei entități este
gestionată în mod constant în timp, fără a permite modificarea frecventă a metodelor utilizate,
și că situațiile financiare întocmite de entitate la sfârșitul perioadei de raportare respectă
cerințele impuse de cadrul general de raportare financiară, aplicabil pentru entitatea în cauză.
Christopher Nobes a enunțat o definiție care să vină în ajutorul înțelegerii conceptului
de politici contabile. Acesta le definește ca fiind un ansamblu de “metode detaliate de
evaluare, măsurare și recunoaștere (constatare)”1, pe care o entitate le selectează dintre cele
propuse și, implicit, acceptate de legile și reglementările în vigoare în domeniul contabilității.
Nobes precizează că aceste politici adoptate de entitate trebuie menținute de la un an la altul
(cu unele excepții, ce vor fi abordate ulterior) și că trebuie publicate în raportul anual al
entității.
Domeniul contabilităţii este condus în general cu respectarea conceptului contabilităţii
de angajament, dar şi cu respectarea următoarelor principii contabile:
Principiul continuităţii activităţii reprezintă faptul că entitatea îşi continua
funcţionarea normală, fără însă a intra în stare de lichidare, şi fără a fi redusă semnificativ
activitatea. Însă dacă organele de conducere vor avea în vedere anumite elemente care pot
duce la incapacitatea acelei societăţi de a-şi continua activitatea, elementele respective vor fi
detaliate în notele explicative.
Principiul permanentei metodelor prevede aplicarea aceloraşi norme şi reguli privind
evaluarea, înregistrate totodată în contabilitate; presupune aplicarea elementelor de pasiv şi
activ a rezultatelor, asigurând astfel comparabilitatea în timp a rezultatelor obţinute.

1
Christopher Nobes, citat de Feleagă,N. & Malciu,L, Politici și opțiuni contabile, Editura Economică,
Bucuresti, 2002, pag.13
 Principiul prudenţei: atunci când se întocmesc anual situaţiile financiare, se realizează
pe o bază de prudenţă, în special în contul de profit şi pierdere în care este inclus doar profitul
realizat pe baza bilanţului.
La întocmirea situaţiilor financiare, se ţine cont de absolut toate deprecierile şi
ajustările indiferent dacă este vorba de profit sau pierdere în rezultatul exerciţiului financiar.
Tot în cadrul acestei activităţi se ţine cont de toate datoriile prevăzute şi de pierderile
apărute, în decursului exerciţiului financiar curent, sau chiar al unuia precedent, indiferent
dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi cea a întocmirii acestuia.
Principiul independenţei exerciţiului reprezintă luarea în consideraţie a tuturor
cheltuielilor şi a veniturilor corespunzătoare exerciţiului financiar, pentru care se realizează
raportarea, indiferent de data încasării platilor cheltuielilor sau a veniturilor.
Principiul pragului de semnificaţie: oricare element care are o valoare importanţă va
fi prezentat diferit în decursul situaţiilor financiare anuale. Acele elemente care au valori
nesemnificative, şi care implicit au aceeaşi natură sau funcţii asemănătoare, sunt însumate,
nefiind prezentate separate.
Principiul necompensarii reprezintă situaţia în care valorile elementelor de activ, nu
sunt compensate cu cele de pasiv, mai concret, veniturile nu sunt compensate cu cheltuielile.
Compensările care apar între creanţe şi datorii faţă de acelaşi agent economic, se realizează
cu respectarea prevederilor legale, după ce veniturile şi cheltuielile au fost înregistrate la
valoarea lor integrală.
Principiul intangibilităţii reprezintă bilanţul de deschidere al unui exerciţiu care
corespunde cu bilanţul închiderii exerciţiului anterior.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv reprezintă valoarea
fiecaruie element, aferenta, a elementelor de activ şi pasiv care se determina separat.
Principiul prevalentei economicului asupra juridicului reprezintă informaţiile
prezente în situaţiile anuale financiare ce reflectă realitatea economică a evenimentelor dar şi
a tranzacţiilor, nu doar forma juridică a acestora.
1.2 Delimitări privind politicile contabile

1.2.1 Definiții pentru conceptul de politici contabile

La nivel internaţional2, sistemul de referinţă în ceea ce priveşte formularea şi
dezvoltarea politicilor contabile de întreprindere îl constituie standardele internaţionale de
raportare financiară (IFRS).Deşi toate standardele internaţionale fac referire la politici
contabile, IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare şi IAS 8 Politici contabile, schimbări de
estimări şi erori sunt cele care soluţionează problemele conceptuale privind politicile
contabile.
IAS 8 prescrie criteriile de selecție și de modificare a politicilor contabile, împreună
cu tratamentul contabil și prezentarea informațiilor privind modificări de politici contabile,
modificări de estimări contabile și corectări ale erorilor.

Dicţionarul de contabilitate al Editurii Universităţii din Oxford defineşte politicile

contabile ca fiind ,,bazele contabile specifice şi utilizate în permanenţă de către o organizaţie
în întocmirea situaţiilor financiare; aceste baze sunt considerate şi determinate de organizaţie
ca fiind cele mai adecvate pentru prezentarea eu fidelitate a rezultatelor şi operaţiilor sale
financiare; politicile sunt focalizat subiecte specifice precum ,,regimurile de
pensii”, ,,goodwill-ul”, ,,costurile de cercetare şi de dezvoltare”, ,,operaţiile exprimate în
monede străine” etc.”3
Politicile contabile reprezintă acele principii și proceduri specifice implementate de
echipa de management a unei companii, sunt utilizate pentru a-și pregăti situațiile financiare.
Acestea includ orice metode contabile, sisteme de măsurare și proceduri pentru prezentarea
informațiilor. Politicile contabile sunt diferite de principiile contabile prin faptul că principiile
sunt regulile contabile, iar politicile sunt modalitatea unei societăți de a respecta aceste
norme.
Politicile contabile sunt un set de standarde care guvernează modul în care o
companie își pregătește situațiile financiare. Aceste politici sunt folosite pentru a face față în
mod specific practicilor contabile complicate, ar fi metodele de amortizare, recunoașterea
fondului comercial, pregătirea costurilor de cercetare și dezvoltare, evaluarea stocurilor și
consolidarea conturilor financiare.
Aceste politici pot diferi de la o companie la o altă companie, dar toate politicile
contabile trebuie să se conformeze principiilor contabile general acceptate și/sau standardelor
internaționale de raportare financiară.

2
O analiză semnificativă a conceptului de politici contabile a avut loc în Marea Britanie, la sfârşitul anului
2000, atunci când organismul normalizator, Consiliul standardizării contabile (Accounting Standards Board:
ASB), a publicat standardul 18 (Financial Reporting Standard 18: FRS 18) intitulat Politicile contabile.
3
Niculescu, M., Diagnostic global startegic, Editura Economica, Bucuresti 1997, pag 124, pag 128
 O definiţie mai precisă aparţine lui Christopher Nobes: ,,Politicile contabile sunt
metode detaliate de evaluare, măsurare şi recunoaştere (constatare) pe care o întreprindere le-
a ales dintre cele general acceptate de lege, standarde contabile sau practici comerciale.
Aceste politici trebuie să fie utilizate în mod permanent şi trebuie să fie publicate.
Raportul anual al unei întreprinderi va include ,,o anexă privind politicile contabile”
care au fost aplicate în situaţiile financiare.”4
Organismul internaţional de normalizare contabilă (IASC-IASB) defineşte politicile
contabile drept „ansamblul principiilor, bazelor, convenţiilor, regulilor şi practicilor specifice
adoptate de o entitate în conducerea curentă a activităţilor a contabilităţii acestora, pentru
întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Prin politica contabilă trebuie să se clarifice
ferm varianta de operare constantă pentru fiecare tip de eveniment în parte, porninduse de la
faptul că I.A.S. şi interpretările Comitetului Permanent pentru Interpretări oferă diverse
moduri de rezolvare a unei anumite probleme, soluţii alternative, calcule opţionale etc.” 5
Principiile contabile pot fi considerate un cadru în care se preconizează că va
funcționa o societate. Cu toate acestea, cadrul este oarecum flexibil, iar echipa de
management a unei companii poate alege politici contabile specifice, avantajoase pentru
raportarea financiară a companiei. Deoarece principiile contabile sunt indulgente uneori,
politicile specifice ale unei companii sunt foarte importante.

În funcţie de natura lor, politicile contabile se împart în:

- politici contabile de recunoaştere: cum este politica de recunoaştere a provizioanelor,
cea de recunoaştere a cheltuielilor pentru dezvoltare şi cea a activelor complexe
- politici contabile de evaluare: politica de a evalua stocurile la ieşire prin metoda
FIFO, bazele evaluării, politică prin care imobilizările corporale se evaluează la bilanţ
la valoarea reevaluată
- politici contabile de prezentare a situaţiilor financiare: politica de prezentare a
Situaţiei fluxurilor de trezorerie aplicând metoda directă, politica de prezentare a
Contului de profit şi pierdere după natura acestora, iar pentru fiecare categorie de
imobilizări corporale trebuie prezentată metoda de amortizare în situaţiile financiare. 6

4
Morosan, I., Analiza economica financiara - Metode si tehnici, Editura fundatiei România de Mâine, Bucuresti
2002, pag 184
5
Ţole, M., Analiza economico-financiara a firmelor, Editura fundatiei România de Mâine, Bucuresti 2000, pag
231
6
Feleagă, N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucuresti, 2002, pag. 68
1.2.2 Criterii de selectare a politicilor contabile

Regulamentul privind Standardele Internaţionale de Contabilitate impune tuturor

societăţilor Uniunii Europene care au emis titluri de valoare pe o piaţă reglementată, începând
cu anul 2005, să îşi elaboreze situaţiile consolidate financiare, conform standardelor de
raportare fiscală.
Astfel, prin utilizarea unor standarde comune de contabilitate, transparenta şi
comparabilitatea tuturor situaţiilor financiare ale societăţilor sunt implicit îmbunătăţite,
mărind aşadar eficienta pieţei şi reducând în acelaşi timp costul de atragere a capitalului
pentru societăţi.

Orinul Naţional şi Referentiatul Internaţional, precizează faptul că orice entitate îşi

poate alege orice politică în scopul prezentării situaţiilor financiare, în aşa fel încât, prin
aplicarea şi prin utilizarea acestora să poată fi obţinute informaţii concrete, care să reprezinte
realitatea economică.
Referentiatul contabil internaţional are soluţii pentru toate problemele contabile. Aşa
cum era precizat în subcapitolul anterior, IAS 8 stabileşte o ierarhie o listă ierarhică a
îndrumărilor contabile, ce trebuie obligatoriu respectate, în selectarea politicilor contabile, de
către managerii entităţii, care la rândul lor realizează raportări conform cu standardele
internaţionale de raportare financiară în următoarele situaţii:
- când există un IFRS care se aplică în mod specific la o tranzacţie sau la un alt eveniment,
politicile contabile aplicate acelei tranzacţii sau acelui eveniment trebuie stabilite prin
aplicarea IFRS-ului (de exemplu: o întreprindere achiziţioneză un program informatic, pentru
recunoaşterea şi evaluarea iniţială va aplica IAS 38) (IAS 8.7).

Dacă îndrumările care însoţesc IFRS-urile (emise în vederea asistării entităţii la

aplicarea dispoziţiilor acestora) fac parte integrantă din IFRS-uri, aplicarea lor devine
obligatorie. În situaţia în care în cadrul îndrumărilor este specificat că nu reprezintă o parte
integrantă a IFRS-urilor, acestea nu conţin dispoziţii cu privire la situaţiile financiare (IAS
8.9);
În cazul în care nu există un IFRS care se aplică în mod specific unei tranzacţii sau
unui alt eveniment, conducerea trebuie să îşi exercite raţionamentul profesional pentru
elaborarea şi aplicarea unei politici contabile care conduce la informaţii care sunt în acelaşi
timp relevante pentru necesităţile utilizatorilor de luare a deciziilor economice şi care
reprezintă fidel tranzacţiile şi evenimentele.7

1.2.3 Modificarea politicilor contabile și efectele asupra raportării financiare

7
În contextul procesului de convergenţă contabilă internaţională, IASB a revizuit cadru conceptual la nivel
internaţional ca urmare a eforturilor comune depuse de IASB şi FASB - Cadrul Conceptual pentru raportarea
financiară (Conceptual Framework for Financial Reporting 2010). Cele mai importante modificări aduse de
IASB şi FASB cadrului contabil conceptual sunt: schimbarea obiectivelor situaţiilor financiare în obiective ale
raportării financiare; stabilirea unui grup de utilizatori principal format din investitori şi creditori actuali şi
potenţiali; înlocuirea caracteriticii calitative credibilitate/fiabilitate cu aceea de reprezentare fidelă etc. Pentru ca
o informaţie financiară să răspundă cerinţei de reprezentare fidelă, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe
caracteristici: să fie completă, neutră şi să nu prezinte erori semnificative. Comparabilitatea, verificabilitatea,
oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi
reprezentate exact.
 În prezent, mediul economic este instabil, pentru că anumite sectoare de activitate se
dezvolta mai greu, altele mai accelerat, dar în mod cert, o entitate trebuie să se adapteze la
mediul economic, la modificările care apar pe parcurs, modalitatea de înregistrare în
contabilitate, precum şi prezentarea informaţiilor referitoare la raportarea financiară.
Politicile contabile, în vederea principiului permanentei metodelor, nu trebuie să fie
modificate pe tot parcursul exerciţiului financiar, şi cu atât mai mult acestea nu trebuie
modificate de la un exerciţiu financiar la altul.
Utilizatorii situaţiilor financiare, trebuie să aibă posibilitatea să poată compara pe
parcursul unei perioade de timp în scopul identificării tendinţei poziţiei şi a performantei
financiare, dar şi a fluxurilor de trezorerie a entităţii respective.
Astfel, se aplică în fiecare perioadă aceleaşi politici contabile, şi implicit se respectă
acest lucru de la o perioadă la cealaltă, excepţie de la caz sunt următoarele situaţii:
- O modificare de politica contabilă este produsul unei iniţiative a managementului entităţii
respective, situaţie în care se impune explicarea modificării la notele situaţiilor financiare
anuale
- O modificare de politica contabilă este rezultatul schimbării de reglementare contabilă,
situaţie în care nu se impune explicarea şi justificarea în notele situaţiilor financiare
anuale, ci din contră, acestea trebuie doar menţionate.
Modificările unei politici contabile se aplică retroactiv, cu excepția cazului în care
acest lucru este imposibil sau cu excepția cazului în care un alt standard IFRS stabilește
dispoziții tranzitorii specifice.
Pct. 62 alin. (2) din OMFP nr. 1.802/2014 prezintă o serie de exemple de situații care
justifică modificarea de politici contabile.
Acestea se referă la „admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor
mobiliare pe termen scurt ale entității sau retragerea lor de la tranzacționare; schimbarea
acționariatului, datorată intrării într-un grup, dacă noile metode asigură furnizarea unor
informații mai fidele şi fuziuni și divizări efectuate la valori contabile, caz în care se impune
armonizarea politicilor contabile ale societății absorbite cu cele ale societății absorbante.” 8
În conformitate cu pct. 62 alin. (4) din reglementarea menționată anterior, „nu se
consideră modificări ale politicilor contabile „aplicarea unei politici contabile pentru
tranzacții, alte evenimente sau condiții care diferă, ca fond, de cele care au avut loc anterior și
aplicarea unei noi politici contabile pentru tranzacții, alte evenimente sau condiții care nu au
avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.”9

În tabelul nr.1 a fost realizată o analiză comparativă intre aspectele reglementate de

standardele internaţionale şi internaţionale privind politicile contabile, fiind astfel şi excepţii
de la regulă.

Tabel nr.1 Modificarea politicilor contabile

8
Feleagă, N., Feleagă, L., Albu, N., Bunea, S., Săcărin, M., Coman, N., Gîrbină, M., Gorgan, C., Morariu, M.
C., Diaconu, P., Avram, V., Politici şi opţiuni contabile, Editura InfoMega, Bucuresti, 2008, pag. 19
9
Feleagă, N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucuresti, 2002, pag. 71
Nr.
crt. IFRS ( IAS 8) OMFP NR. 1802/2014
O entitate trebuie să modifice o politică O entitate trebuie să modifice o politică
1 contabilă doar dacă această modificare contabilă doar dacă dacă apar modificări ale
este impusă de un standard sau de o unor reglementări, iar politicile contabile
interpretare
utilizate de entitate în trecut nu mai
corespund cu noile standarde în vigoare.
O entitate trebuie să modifice o politică O entitate trebuie să modifice o politică
contabilă ce are drept rezultat situaţii contabilă doar dacă entitatea a ajuns la
2 financiare care oferă informaţii fiabile şi concluzia că este impusă de o condiţie de
mai relevante cu privire la efectele
modificare a legislaţiei entităţii, sau a
tranzacţiilor, ale altor evenimente sau
condiţii asupra poziţiei financiare, mediului economic în care aceasta îşi
performanţei financiare sau fluxurilor de desfăşoară activitatea
trezorerie ale entităţii.
În toate cazurile entitatea trebuie să menționeze în notele explicative, natura modificării
3 politicii contabile, precum şi motivele pentru care aplicarea noii politici contabile oferă
informații credibile şi mai relevante, pentru că utilizatorii să poată aprecia dacă noua
politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor
raportate ale perioadei şi tendința reală a rezultatelor activității entității.
Sursă: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislaţie/OMFP_1802_2014.pdf (Accesat la data
03.04.2020)
https://www.ifrs.org/issued-standards/list-of-standards/ias-8-accounting-policies-changes-
in-accounting-estimates-and-errors/ (Accesat la data 03.04.2020)
Comparând standardul internațional IAS 8 cu OMFP Nr. 1802/2014 în ceea ce privește
practicile și politicile contabile, se observă că nu există deosebiri majore între cele două
standarde, acestea prezentând, printr-o exprimare diferită, cele două situații reglementate în care
modificarea unei politici contabile este permisă. Singurul aspect care face notă discordantă este
reevaluarea activelor: în cazul IFRS, standardul IAS 8 precizează clar că metoda reevaluării
reprezintă obiectul standardelor IAS 16 „Imobilizări corporale”, respectiv IAS 38 „Imobilizări
necorporale”, în funcție de tipul activului, pe când OMFP Nr. 1802/2014 face trimitere la o altă
subsecțiune pentru reevaluarea imobilizărilor corporale, neprecizând și cazul imobilizărilor
necorporale.
Atât IAS 8, cât și OMFP Nr. 1802/2014 prezintă un tratament contabil asemănător pentru
înregistrarea în contabilitate a diferențelor generate de adoptarea unei alte opțiuni contabile.
Dacă în cadrul exercițiului financiar curent, o schimbare a unei politici contabile este necesară și
managementul adoptă decizia, atunci schimbarea se va reflecta în contul de profit și pierdere sau
situația rezultatului global, afectând veniturile și cheltuielile și, implicit, rezultatul curent.

1.3 Politici contabile de evaluare şi prezentare privind stocurile

 Stocurile trebuie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă.
Politicile contabile sunt definite în cadrul reglementărilor contabile internaționale ca fiind
„principii specifice, baze, convenții, reguli și practici aplicate de o entitate în pregătirea și
prezentarea situațiilor financiare”10, utilizate cu scopul de a ilustra o imagine cât mai fidelă a
situației entității și „realizarea unei contabilități sincere” 11.
Informațiile generate de situațiile financiare reprezintă temeiul deciziilor economice
adoptate de diverși utilizatori interni și externi, motiv pentru care se poate afirma că poziția și
performanța financiară au ca un principal scop prezentarea, într-o manieră „cât mai corectă și
mai reală, a entității”12. Ca urmare a convergenței sistemului contabil din România cu
reglementările Directivelor Europene, politicile contabile care stau la baza declarațiilor
financiare sunt definitorii pentru gradul de încredere ce poate fi acordat informațiilor
furnizate. În fundamentarea deciziilor privind alegerea politicilor contabile adecvate,
conducerea entității trebuie să aibă în vedere influența exercitată de politicile și estimările
contabile asupra calității și relevanței informațiilor.
Multe studii și cercetări în domeniu au demonstrat că rezultatul este influențat, într-o
anumită măsură, de politicile și practicile adoptate de entitate, iar permisivitatea și
relativitatea acestora generează un risc de a denatura sau chiar „modela” rezultatul, risc ce
poate fi diminuat prin obligativitatea de auditare a situațiilor financiare, în anumite situații
prevăzute de lege (de exemplu, pentru societățile tranzacționate pe Bursă de Valori) și de
justificare a schimbărilor de politici contabile în notele contabile anexate.
Politicile contabile sunt tratate atât pe plan internațional, de către standardul IAS 8
„Politici contabile, schimbări de estimări contabile și corectarea erorilor”, cât și pe plan
național, de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014, care furnizează o definiție
pentru acest concept, exemple, modalitatea de selecție și aplicare a acestora, persoanele
responsabile cu elaborarea și aprobarea lor, în funcție de specificul activității întreprinderii și
a altor circumstanțe (strategii, tipul entității), precum și situațiile în care politicile contabile
pot fi modificate.
Evaluarea stocurilor este suma monetară asociată bunurilor din stoc la sfârșitul unei
perioade contabile. Evaluarea se bazează pe costurile suportate pentru achiziționarea
inventarului și pregătirea pentru vânzare.
O întreprindere mică trebuie să decidă cu privire la modul în care va ține cont de
inventarul bunurilor pe care le vinde. Deciziile pot avea un efect substanțial asupra veniturilor
impozabile. Un proprietar poate alege să evalueze inventarul, ipotezele fluxului de costuri de
făcut și valoarea estimată a pierderilor din stocuri.

1.4 Analiză comparativă privind politicile contabile referitoare la stocuri

10
IAS 8 ”Politici contabile, schimbări de estimări contabile și corectarea erorilor”, pag. 5
11
Feleagă,N. & Malciu,L., Politici și opțiuni contabile, Editura Economică, Bucuresti, 2002, pag.13
12
Gurău,M., Three Types of Accounting Policies Reflected in Financial Statements. Case Study for Romania,
Global Economic Observer, vol.2, 1, Bucuresti, 2014, pag.209-221
Câteva aspecte privind evaluarea în general
În prezent, în contabilitatea curentă şi în situaţiile financiare, activitatea de evaluare a
stocurilor se face după normele generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile
contabile fundamentale. Particularităţile fiecărei categorii de elemente din bilanţ, implicit ale
stocurilor, conduce astfel la necesitatea abordării problemelor specifice de evaluare.
Conform Legii contabilităţii nr.82/1991, republicata, este interzisă deţinerea de bunuri
sub orice formă, precum şi efectuarea de operaţii economice, fără a fi înregistrate în
contabilitate.
Prin metode uniforme, se evaluează activele şi datoriile ce se regăsesc în situaţiile
anuale financiare consolidate.
În schimb, dacă un membru al respectivului grup foloseşte alte politici contabile,
diferite de cele care se adoptă în situaţiile financiare consolidate anual pentru evenimente
asemănătoare în circumstanţe, pentru tranzacţii la întocmirea situaţiilor financiare anuale
consolidate pentru a fi asigurată conformitatea politicilor contabile ale grupului respectiv,
trebuie astfel să se facă ajustări potrivite la situaţiile financiare ale respectivului membru al
grupului.
Pe lângă cele menţionate, aplică aceleaşi metode o entitate care întocmeşte situaţiile
financiare anuale consolidate, exact pentru propriile situaţii financiare anuale.
Dacă sunt evaluate la valoare justă instrumentele financiare, se prezintă şi justifica în
notele explicative la rubrica situaţiilor financiare anuale consolidate.
În schimb, dacă activele şi datoriile specificate în situaţiile financiare anuale
consolidate au fost întocmai evaluate, de către entităţile incluse în consolidare prin diferite
metode faţă de cele utilizate în scopul consolidării, acestea (activele şi pasivele) se vor evalua
încă o dată, în conformitate cu metodele utilizate pentru consolidare.
În schimb, în cazurile excepţionale, se accepta derogări de la această cerinţă, derogări
care obligatoriu se vor prezenta şi justifica în notele explicative la situaţiile anuale financiare
consolidate.
Dacă acele active care se regăsesc în situaţiile financiare anuale consolidate, au făcut
obiectul anumitor ajustări cu valoare exclusivă în scopuri fiscale, acestea se introduc în
situaţiile anuale financiare consolidate, doar după ce respectivele ajustări au fost eliminate.
Pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, activele circulante de forma stocurilor şi
a producţiei în curs de execuţie trebuie evaluate.
Evaluarea stocurilor se desfăşoară în momente diferite ale circuitului economic, astfel
la intrarea în gestiune, când evaluarea ţine cont de modul de dobândire al acestora, la data
bilanţului şi la ieşirea din întreprindere sau darea în consum.
Evaluarea stocurilor este costul asociat cu inventarul unei entități la sfârșitul unei
perioade de raportare. Aceasta constituie o parte esențială a costului bunurilor vândute și
poate fi utilizată, de asemenea, ca garanție pentru împrumuturi. Această evaluare apare ca un
activ curent în bilanțul entității. Evaluarea stocurilor se bazează pe costurile suportate de
entitate pentru a achiziționa inventarul, a-l converti într-o condiție care îl face gata de vânzare
și l-au transportat în locul adecvat pentru vânzare. Nu se adauga costuri administrative sau de
vânzare la costul inventarului.
Evaluarea stocurilor este importantă din următoarele motive:
 - Impactul asupra costului bunurilor vândute. Atunci când se înregistrează o evaluare
mai mare pentru încheierea inventarului, acest lucru lasă mai puține cheltuieli pentru a
fi percepute la costul bunurilor vândute și invers. Astfel, evaluarea stocurilor are un
impact major asupra nivelurilor de profit raportate.
- Ratele împrumuturilor. În cazul în care o entitate a fost împrumuta de către un
creditor, acordul poate include o restricție privind proporțiile admisibile ale activelor
curente la pasivele curente. În cazul în care entitatea nu poate îndeplini raportul țintă,
creditorul poate apela împrumutul. Deoarece inventarul este frecvent cea mai mare
componentă a acestui raport curent, evaluarea stocurilor poate fi critică.
- Impozitul pe venit. Alegerea metodei cost-flow utilizată poate modifica valoarea
impozitelor pe venit plătite. Metoda LIFO este utilizată în mod obișnuit în perioadele
de creștere a prețurilor pentru a reduce impozitele pe venit plătite.

Conform IAS nr.2 “Stocuri” stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre
cost şi valoarea realizabilă netă.
Evaluarea stocurilor se efectuează la intrarea în întreprindere, la data bilanţului şi la
ieşirea din întreprindere sau darea în consum. OMF 94/2001 mai prevede un moment de
evaluare a stocurilor -inventarierea- în care trebuie determinată valoarea de inventar pentru
fiecare categorie de stoc în parte.13

Delimitări şi structuri privind stocurile

Contabilitatea stocurilor asigura evidenta acelor active pentru a fi vândute pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii.
Stocurile sunt activele circulante ce consta în ansamblul de bunuri materiale dar şi
servicii din cadrul entităţii economice, iar scopul scopul acestora este de a se consuma la
prima utilizare, şi pot fi mai apoi vândute după încheierea procesului de prelucrare sau chiar
în starea în care au fost cumpărate.
Aşadar, caracteristica esenţială a stocurilor, o reprezintă consumul acestora în ciclul
de exploatare.
Potrivit OMFP 1802/2014, art. 276, alin. (1), din punctul de vedere al naturii acestora,
stocurile cuprind următoarele:
- materii prime, care participa direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit
integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată
- materialele consumabile, care participa sau ajuta la procesul de fabricaţie, dar care nu se
regăsesc de regulă în produsul finit
- produsele, care include semifabricatele (produsele al căror proces tehnologic a fost
finalizat într-o secţie şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii, sau
sunt vândute terţilor), produsele finite (produsele care au parcurs toate fazele procesului
de fabricaţie şi care pot fi livrate direct terţilor sau depozitate în vederea livrărilor) şi
produsele reziduale (rebuturile, materialele nerecuperabile şi deşeurile)
- animalele şi păsările crescute pentru a fi folosite pentru producţie, pentru a fi valorificate,
pentru vânzare sau pentru a fi folosite pentru producţia de lână, lapte, sau blana
- mărfurile pe care societatea le achiziţionează, în vederea revânzării

13
Feleagă, N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucuresti, 2002, pag. 59
- ambalajele, în categoria cărora sunt incluse ambalajele refolosibile achizionate sau
fabricate, destinate produselor vândute şi care temporar pot fi păstrate de terţi, aceştia
având obligaţia restituirii lor.

Exemple:
În ţările UE stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea
reală de piaţă.
Valoarea de piaţa este definită că valoarea cea mai mică dintre costul de înlocuire şi
valoarea realizabilă netă ( dar în nici un caz mai mică decât valoarea realizabilă neta
diminuata cu o marjă normală a profitului).
IAS 2 paragraful 6 stipulează că stocurile să fie evaluate la valoarea cea mai mică
dintre cost şi valoare realizabilă netă, evitând prin urmare complicaţiile ce pot apărea în
aplicarea principiului celei mai mici valori dintre cea a costului şi a valorii pieţei.
Conform principiului de evaluare la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea de
piaţă, costul de înlocuire constituie, de obicei, evaluarea valorii de piaţă, cu excepitia cazului
în care valoarea realizabilă neta este mai mică, caz în care aceasta devine valoarea de piaţă.
Pe de altă parte, în cazul în care costul de înlocuire este mai scăzut, stocurile nu trebuie, în
general, evaluate la valoare cea mai mică decât valoarea realizabilă neta redusă cu marjă
normală de profit. Aplicarea acestor principii poate fi dificilă în anumite condiţii. 14

1.4.1 Politici contabile privind evaluarea iniţială

În ceea ce privește stocurile, atât în IAS 2 Stocuri , cât și în OMFP 1802/2019 la
intrarea într-o entitate acestea vor fi evaluate inițial la valoare unui cost, astfel la achiziția
unui stoc se va calcula un costul de achiziție , iar pentru stocurile produse într-o entitate se va
calcula un cost de producţie.
Evaluarea iniţială se realizează la cost. Evaluarea iniţială a stocurilor cumpărate se
realizează la cost de achiziţie, care este format din (IAS 2.11): preţul de cumpărare, taxe de
import şi alte taxe nerecuperabile, cheltuielile de transport, manipulare şi alte costuri care pot
fi atribuite direct achiziţiei de mărfuri, materiale şi servicii.
Reducerile comerciale sunt deduse din costul de achiziţie.
Pentru stocurile obţinute din producţie, evaluarea iniţială se realizează la cost de
producţie, care cuprinde toate cheltuielile fixe şi variabile ocazionate de transformarea
materiilor prime şi materialelor în produse finite. Cheltuielile fixe sunt incluse în cost ţinând
cont de gradul de utilizare a capacităţii de producţie (IAS 2.13)

1.4.2 Politici contabile privind evaluarea ulterioară recunoașterii inițiale

14
A. F. Popa, M. Nichita, C. Pitulice, I. C. Jianu, Studii practice privind aplicarea Standardelor Internaţionale
de Raportare Financiară, Ed Contaplus, 2007, pag. 34
 Evaluarea ulterioară a recunoaşterii iniţiale, se poate realiza la cea mai mică valoare
dintre cost şi valoarea realizabilă netă. Astfel, valoarea realizabilă neta reprezintă preţul de
vânzare estimat, care ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, însă
mai puţin fiind incluse costurile vânzării.
Рοtrіvіt ІРЅΑЅ 12 оo„Ѕtοсurі“ ѕtοсurіlе trеbuіе еvaluatе la сеa omaі оmісă valοarе dіntrе
сοѕt şі valοarеa nеtă rеalіzabіlă oсu оехсерţіa ѕtοсurіlοr сarе ar trеbuі еvaluatе la сеa omaі оmісă
valοarе dіntrе сοѕt şі сοѕtul aсtual dе oînlοсuіrе оatunсі сând ѕunt dеţіnutе în scopul distribuirii
acestora, fără nicio altă contravaloare percepută sau la un preţ nominal, sau pentru a putea fi
consumate în procesul de producţie al bunurilor care urmează să fie distribuite fără nicio altă
contravaloare percepută, sau la un preţ nominal.15

1.4.3 Politici contabile privind evaluarea la ieșirea din entitate

La data ieşirii sau la darea în consum, Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
3.055/2009, Monitorul Oficial precizează că „bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la
valoarea lor de intrare iar evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente,
favorabile sau nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi dată la care situaţiile financiare
anuale sunt autorizate pentru publicare.”16
Ieşirea bunurilor de natura stocurilor se realizează prin consum, prin vânzare şi prin
transmiterea spre prelucrare către terţi. De asemenea, sunt asimilate ieşirilor şi lipsurile
constatate la inventar.
Pentru bunurile fungibile, bunurile care în interiorul fiecărei categorii nu sunt
identificabile în mod unitar, după intrarea în gestiune a entităţii, standardele internaţionale de
contabilitate recomanda utilizarea uneia dintre următoarele metode de evaluare :
Costul mediu ponderat se poate calcula după fiecare intrare, sau lunar ca raport între
valoarea totală a stocului iniţial, plus valoarea intrărilor în stoc şi cantitatea existenta în stocul
iniţial, plus cantităţile intrate în stoc.
Metoda primei intrări – primei ieşiri presupune scoaterea din gestiunea entităţii a
bunurilor de natura stocurilor aferente primei intrări. Pe măsura epizarii bunurilor de natura
stocurilor intrate prima dată, bunurile ieşite din gestiunea entităţii sunt evaluate la costul de
achiziţie sau producţie al celei de-a două intrări.
Metoda ultimei intrări – primei ieşiri presupune scoaterea din gestiune a entităţii a
bunurilor de natura stocurilor aferente ultimei intrări. O dată cu epuizarea acestora sunt
scoase bunuri aferente intrării anterioare.
Evaluarea stocurilor identificabile reprezentate de bunurile individualizate pentru
fiecare articol în parte, se realizează în mod individual.

1.4.4 Politici contabile privind metode de gestiune a stocurilor

15
Nistor C. S., Deɑconu A., Cirsteɑ A., Filip C., Stɑbility ɑnd coherence in trɑnsition: ɑ wish thɑt cɑn be
ɑccomplished? The ɑccounting system of Romɑniɑn Public ɑccounting, Journɑl of Internɑtionɑl Business ɑnd
Economics, Vol.9, Nr.2, Bucuresti, 2009, pag. 112
16
Feleagă, L., Feleagă N., Contabilitate financiară o abordare europeană şi internaţională, vol. 2, Editura
Infomega, Bucuresti, 2005, pag. 59
 Gestiunea stocurilor reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori în reuşita
comercianţilor cu amănuntul.
Măsurarea stocurilor se realizează prin indicatori relativi şi absoluţi.
Indicatorii absoluţi au rolul de a aprecia mărimea stocurilor şi implicaţiile acestora.
Exprima atât stocurile prezente, existente, intru-un moment dat, stoc iniţial sau stoc final, şi
exprima stocurile medii pe o perioadă dar acestea nu pot oferi aprecieri concrete legate de
mărimea unui stoc comparativ cu volumul de circulaţie al produselor respective.
Indicatorii relativi au rolul în aprecierile mai amănunţite. Indicatorii relativi sunt
alcătuiţi din numeroşi indicatori absoluţi şi pot oferi nu doar informaţii despre stocurile dintr-
un moment concret, ci şi din stocuri medii pe o anumită perioadă.
Gestionarea corectă a stocului necesita urmărirea întocmai a tranzacţiilor, precum şi
accesul în orice moment la un anumit stoc actualizat permanent
„Intrarea în gestiune a stocurilor de materii prime şi materiale se consemnează prin
mai multe documente: comenzi, facturi, avize de însoţire, note de recepţie şi constatare de
diferenţe, bon de predare - transfer - restituire, rapoarte de producţie, bon de primire, liste de
inventariere, declaraţii vamale de import, ordine de plată - extrase de cont, chitanţe şi registru
de casă, procese verbale de predare - primire, procese verbale de inventariere sau procese
verbale de donaţie.
Există câteva documente prin care se ţine evidenţa operativă a stocurilor: fişele de
magazie, registrul stocurilor şi raportul de gestiune.
Mai mult, întreprinderea este permanent la curent cu situaţia deprecierii stocurilor de marfă
prin listele de inventariere, procesele verbale de inventariere, situaţiile de calcul a
perisabilităţilor, procesele verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate
şi notele de constatare.
Şi ieşirea din gestiune a stocurilor de materii prime şi materiale se consemnează prin
mai multe tipuri de documente: facturi, avize de însoţire, bonuri de predare - transfer -
restituire, bonuri de consum, foi de parcurs, procese verbale de predare - primire, bon de
predare, declaraţie vamale de export, procese verbale de donaţii, procese verbale de
inventariere, extrase de cont bancar, chitanţe şi registru de casă sau rapoarte zilnice de
producţie.”17

1.4.5 Analiza diferenţelor IAS 2-OMFP 1802 în Marea Britanie

17
Ristea, M., Contabilitatea financiara a întreprinderii, Cap.I - Teorie si organizare privind contabilitatea
financiara, pag.62
Marea Britanie
Modalitatea de ţinere a contabilităţii: Orice societate britanică este liberă să adopte
organizarea care îi convine cel mai bine în legătură cu:forma registrelor contabile; planul de conturi;
modelele de înregistrări contabile.
Legea companiilor se limitează la prezentarea obiectivelor generale ale oricărui sistem
informaţional contabil.
Situaţiile financiare britanice: Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, Situaţia câştigurilor şi
pierderilor totale recunoscute, Situaţia variaţiilor capitalurilor proprii, Situaţia fluxurilor de numerar,
Notele la situaţiile financiare

Ias 2
Obiective: Obiectivul IAS 2 este de a prescrie tratamentul contabil pentru inventare.
Acesta oferă orientări pentru determinarea costului stocurilor și pentru recunoașterea
ulterioară a unei cheltuieli, inclusiv orice reducere a valorii realizabile nete. De asemenea,
oferă orientări cu privire la formulele de cost care sunt utilizate pentru a atribui costuri
stocurilor.
Scop: Stocurile includ activele deținute în vederea vânzării în cadrul activității (bunuri finite),
activele în procesul de producție de vânzare în cadrul activității normale (lucrări în curs de
proces) și materialele și bunurile consumate în producție (materii prime). (IAS 2.6)

Cu toate acestea, IAS 2 exclude anumite stocuri din domeniul său de aplicare: (IAS 2.2)
· lucrări în curs de elaborare a contractelor de construcții (a se vedea IAS 11 Contracte de
construcții)
· instrumente financiare (a se vedea IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și
măsurare)
· active biologice legate de activitatea agricolă și de produsele agricole la punctul de
recoltare (a se vedea IAS 41 Agricultură)
De asemenea, deși următoarele intră în domeniul de aplicare al standardului, IAS 2 nu
se aplică măsurării stocurilor deținute de: (IAS 2.3)
Stocurile includ activele deținute în vederea vânzării în cadrul activității (bunuri
finite), activele în procesul de producție de vânzare în cadrul activității normale (lucrări în
curs de proces) și materialele și bunurile consumate în producție (materii prime). (IAS 2.6);
producători de produse agricole și forestiere, produse agricole după recoltă și minerale și
produse minerale, în măsura în care sunt măsurați la valoarea realizabilă netă (peste sau mai
mică) în conformitate cu practicile bine stabilite în aceste industrii.
Atunci când astfel de stocuri sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, modificările
valorii respective sunt recunoscute în profit sau pierdere în perioada de schimb brokeri lor de
mărfuri și dealeri care își măsoară stocurile la valoarea justă mai puțin costuri de vânzare.
Atunci când astfel de stocurile sunt evaluate la valoarea justă mai puțin costuri de
vânzare, modificările valorii juste mai mici costuri de vânzare sunt recunoscute în profit sau
pierdere în perioada de modificare.
Stocurile trebuie să fie declarate la cel mai mic cost și valoare realizabilă netă (VNR).
(IAS 2.9)
 Costul ar trebui să includă următoarele: (IAS 2.10) costurile de achiziție (inclusiv
impozitele, transportul și manipularea) fără reducerile comerciale primite, costurile de
conversie (inclusiv cheltuielile generale de producție fixe și variabile) și alte costuri suportate
pentru aducerea stocurilor la locația și starea lor actuală.18

OMF 1802
Conform art. 28 din legea contabilă, societățile comerciale, firmele/societățile
naționale, administrațiile autonome, institutele naționale de cercetare și dezvoltare, societățile
cooperative, instituțiile publice, asociațiile și alte persoane juridice, cu și fără scop
patrimonial, sunt obligate să elaboreze situații financiare anuale. În baza acestor prevederi
legale, anual, un ordin al ministrului finanțelor publice reglementează condițiile de depunere
a situațiilor financiare anuale și rapoartele contabile anuale elaborate de operatorii economici,
la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
OMFP 1802/ 2014 prezintă un singur set de reglementari contabile atât pentru
situațiile financiare individuale, cât și pentru situațiile financiare consolidate.
În ceea ce privește evaluarea, noua directivă stipulează că elementele recunoscute în
situațiile financiare anuale ar trebui evaluate pe baza costurilor istorice în pentru a asigura
fiabilitatea informațiilor incluse în informațiile financiare
Conform OPFM nr.1802/2014, companiile trebuie să își elaboreze propriile Politici.
În urmărirea obiectivelor lor, în ceea ce privește emiterea de noi norme, o serie de politici
contabile au fost revizuite, au fost introduse norme pentru o mai bună prezentare a
elementelor din Declaraţii. Politicile contabile se pot modifica, de asemenea, în cursul unui
exercițiu financiar şi să fie însoțite de reestimarea conturilor afectate.
Noile reglementări specifică faptul că în conformitate cu politicile contabile alese,
normele de evaluare și de prezentare, ar decide valorile elementelor care urmează să fie
prezentate în situațiile financiare. Acest lucru ia în considerare hotărârea producătorilor de
informații contabile care trebuie să aleagă trebuie să îndeplinească cerințele de publicare
contabilă.

Bibliografie

18
https://www.iasplus.com/en/standards/ias/ias2
 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014
OMFP Nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
S. Bunea, Reglementări contabile naţionale conforme cu Directivele Europene la ora
tranziţiei, Curierul Naţional, colecţia 2014-2015
Feleagă, N., Feleagă, L., Albu, N., Bunea, S., Săcărin, M., Coman, N., Gîrbină, M.,
Gorgan, C., Morariu, M. C., Diaconu, P., Avram, V., Politici şi opţiuni contabile, Editura
InfoMega, Bucureşti, 2008
Feleagă, N., Malciu L., Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, Bucureşti,
2002
Feleagă, N., Feleagă, L., Dumitrașcu M., Contabilitate financiară conform IFRS,
Editura ASE, Bucureşti, 2017
Feleagă, N., Malciu, L., Recunoaştere, evaluare şi estimare în contabilitatea
internaţională, Editura CECCAR, Bucureşti, 2004
Feleagă, L., Feleagă N., Contabilitate financiară o abordare europeană şi
internaţională, vol. 2, Editura Infomega, Bucureşti, 2005
Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Cap.I - Teorie şi organizare
privind contabilitatea financiară, Bucureşti, 2015
Niculescu, M., Diagnostic global startegic, Editura Economică, Bucureşti 1997
Moroşan, I., Analiza economică financiară - Metode şi tehnici, Editura fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2002
Nistor C. S., Deɑconu A., Cirsteɑ A., Filip C., Stɑbility ɑnd coherence în trɑnsition: ɑ
wish thɑt cɑn be ɑccomplished? The ɑccounting system of Romɑniɑn Public ɑccounting,
Journɑl of Internɑtionɑl Business ɑnd Economics, Vol.9, Nr.2, Bucureşti
Ţole, M., Analiza economico-financiara a firmelor, Editura fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti 2000
Gheorghe, D., Evaluarea stocurilor, Tribuna Economică, 2005, v16, nr.7

www.ifrs.org
www.iasplus.com
https://www.iasplus.com/en/standards/ias/ias2
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislaţie/OMFP_1802_2014.pdf
https://www.ifrs.org/issued-standards/list-of-standards/ias-8-accounting-policies-
changes-in-accounting-estimates-and-errors/