PORTOFOLIU DISCIPLINA LITERATURA ORALĂ ȘI CIVILIZAȚIE

ROMÂNEASCĂ
PRODANIUC ADINA-MARIA
LRE ANUL I

ELEMENT I. - BILET EXAMEN

1.
 Ritual și ceremonial- ritualul este acea supunere a individului unui comportament
formal care face trimitere directă la credinta in finite, forte supranaturale sau superioare,
omul incercand sa „imite” comportamentul acestora.

-ceremonialul este o formă de comunicare social, iar ritualul era o

formă de comunicare cu lumea mitica.
 Obicei- pentru definirea acestui concept, specialiștii s-au raportat aproape întotdeauna la
datină, același Ernest Bernea constata „obiceiul este un act social care dă viață și
actualizează datinile. Datina este o formă social, un chip al ființei collective prezent
continuu în această ființă deținătoare a unor funcții și valori sociale. Amândouă pot fi
private ca fenomen traditional, dar, în timp ce datina reprezintă o tradiție nemijlocită de
date, obiceiul reprezintă o tradiție în act, o tradiție vie”.
 Comunicare- este un factor consitutiv al culturii, un factor definitoriu şi structural, fără
de care nu putem înţelege nici o formă de cultură. Este esenţa vieţii sociale a omului,
întrucât viaţa în comun, stocarea informaţiilor şi transmiterea moştenirii sociale către
noile generaţii nu ar fi posibile fără existenţa multiplelor forme de semnificare şi de
comunicare. Omul nu contemplă lumea, ci omul trăieşte lumea, printr-o participare
directă la misterele sale. Pentru omul tradiţional Lumea este o formă inteligibilă ce i se
dezvăluie ca o adevărată “reţea” de cauzalităţi, producându-se o înţelegere imediată şi
firească atât a ceea ce îl înconjoară cât şi a ceea ce există dincolo de el. Comunicarea
trebuie privită ca o structură ce cuprinde orice formă de relaţie a omului cu lumea
naturală şi socială. Chiar dacă nu o facem verbal, comunicarea nu poate fi negată. Tot
ceea ce ne înconjoară comunică şi ne transmite ceva. Natura comunică tot timpul. Omul
nu poate fi lipsit de cultură. Cultura nu este ceva adiacent condiţiilor materiale, nu este
un lux; cultura este un patrimoniu al valorilor. Omul tradiţional s-a dovedit un adevărat
“meşteşugar” în a mânui elementele, imaginile pe care Lumea, fie ea cea reală, fie cea
imaginară i le-a oferit. El nu a încercat doar să ia în posesia sa toate aceste imagini, ci le-
a valorizat, producându-se o deplasare dinspre senzorial spre raţional.
 Tradiție- ne propune să descoperim reprezentări simbolice ale lumii, dar și istoria și
credințele unui neam.
 Cod de comunicare-- reprezintă principala modalitate prin care se fixează interacțiunea
socială, dar și mitico-simbolică, bazându-se pe semne ce afirmă trăsături comune; el
formează o totalitate de semne și are rolul nu numai de a le cuprinde, ci de a reda și
posibilitățile de combinare ale acestora. Emițătorul pune informația în semnele unui cod
și pune semnificația ei în legăură cu semnificantul, adică cu anumite semnale, iar
receptorului îi revine rolul de a decoda informația primită, adică de a citi corect
senificația semnelor.
 Structura de rol- este cu atât mai importantă cu cât “mesajul narativ este o structură
complexă şi variabilă, a cărei încărcătură informaţională se organizează, cantitativ şi
calitativ, în raport cu nivelul performării narative”.
 Simbol- poate fi privit ca un instrument al cunoaşterii, o cunoaştere nonraţională,
intuitivă, dar superioară, pentru că refuză speculaţia. Simbolurile ne apar ca puncte de
comunicare între omul individual şi omul universal. Prin simbol, dar mai ales prin
descoperirea legaturilor ce se stabilesc intre semnificatiile diferitelor clase de simboluri
se poate ajunge cel mai usor la adevaratele sensuri ale lumii care ne inconjoara.
Raportandu-ne la sensuri, ne vom redescoperi ca parte a unui intreg; simbolurile sunt,
asadar, cele care ne permit descoperirea identitatii.
 Simbolizare- este procedeul prin care se poate accede la dimensiunea sacrului.
Simbolizarea şi resimbolizarea sunt cele care au permis conservarea peste timp a unor
simboluri, dar şi a unor practici, deoarece simbolurile trebuie citite ca pe o scriitură
picturală (după formula lui Heinrich Zimmer).
 Basm- fiind creaţie literară orală, basmul se realizează prin apelul la un cod; elementele
acestui cod au preexistat fie în realitatea mitului, fie în realitatea vieţii trăite, pe diferite
trepte ale evoluţiei socialului, funcţiile specifice pe care le primesc în basm, capacitatea
lor de a semnifica un univers autonom, organizat după legi proprii, fiind date de
integrarea lor într-un sistem structural ierarhic şi semnificativ. Structura funcţională a
basmului ca act de comunicare este marcată prin existenţa formulelor iniţiale şi finale
care încadrează discursul narativ, formulele având funcţii complexe, după cum au
demonstrat-o numeroşi cercetători. Rolul lor este întărit de formule mediane, menite să
asigure continuitatea comunicării, prin solicitarea sau verificarea atenţiei ascultătorilor.
Un alt aspect, mai larg şi cu implicaţii mai complexe, îl constituie structura mesajului
narativ, la nivel categorial putându-se vorbi despre un model structural al basmului.
 Lirica populara- poate fi definită astăzi drept o categorie folclorică distinctă, nu trebuie
să uităm însă că evoluţia culturii populare este un fenomen deosebit de complex şi că
pentru o corectă interpretare a unui text folcloric trebuie să ţinem cont nu atât de
elemente strict metodologice, cât mai ales de acea ordine interioară a discursului care
se subsumează total unei realităţi folclorice, mentalităţii şi sensibilităţii colective. De
 aceea considerăm că este foarte dificil să stabilim chiar şi astăzi o delimitare clară între
doină şi cântec, pe de-o parte, între diferitele clase ale cântecului ( cântecele de
dragoste şi cele de jale, spre exemplu), dar şi între cântec şi strigătură, pe de altă parte.

Obiceiul- În cultura traditională, obiceiurile, in totalitatea lor, cele pe care folcloristii le-au numit
calendaristice sau de peste an, impreuna cu cele ale vietii de familie, formeaza un sistem
interrelational, un sistem corelat cu viata omului. Sistemul este corelat la normele care
organizeaza aceasta viata, la regulile de convietuire sociala, la raporturile lui cu natura. Acest
sistem de reguli asigura buna funcționare a societatii.
În folclorul nostru, unele obiceiuri au pastrat pînă astazi forme ample de desfasurare, in care
vechile rituri se imbina cu acte ceremoniale, cu manifestari spectaculoase. Ele sunt
adevarate sarbatori populare bogate in cintece, dansuri poezie si acte mimice si dramatice. La
aceste sarbatori contribuie toate domeniile folclorului si chiar unele domenii ale artelor populare
plastice, de exemplu costumul si diferitele obiecte de recuzita.
Pastrarea obiceiurilor este, in anumite momente, un mod de aparare a
colectivitatilor populare de influente dezagregatoare venite din afara.
Dupa natura obiceiului, dupa imprejurari si dupa necesitati, colectivitatea traditionala practica
obiceiul in ansamblul ei, in grup sau individual. Ea credea insa in obicei si-l respecta. Cind, dupa
natura obiceiului, el se credea practicat, orice membru al colectivitatii cauta sa-l indeplineasca,
nu incerca sa i se sustraga, respecta traditia. In acest respect al traditiei statea puterea obiceiului.
Individul nu avea alta solutie decit sa actioneze potrivit cu datina, sa se conformeze rigorilor
traditionale, sa respecte buna-cuviinta in datinata. Astfel se excludea singur din colectivitate. Cei
ce apartineau unei colectivitati erau obligati sa-i respecte obiceiurile. Obiceiul trebuia indeplinit
corect, potrivit rânduielii traditionale. Neindeplinirea corecta contravenea bunei rânduielii
indatinate a colectivitatii. Grija pentru indeplinirea corecta a obiceiurilor, ceremoniilor a dus la o
cristalizare a obiceiurilor. Respectul fata de traditie si grija pentru forma obiceiului au facut ca,
in satele cu viata
traditionala, persoane cu aptitudini si interes sa se specializeze in anumite obiceiuri ale vietii folc
lorice. A facut ca in statutul lor social sa intre practicarea anumitor rituri sau cermonii pentru
intreaga colectivitate

Ceremonialul- reprezintă totalitatea regulilor sau a formulelor de etichetă întrebuințate la o

anumită ceremonie. In ceea ce il priveste pe omul arhaic, acesta respecta cu strictete fiecare
ceremonial cu privire la sarbatori sau la evenimentele vietii cotidiene, spre exemplu, întregul
complex al obiceiurilor de inmormantare reprezinta ceremonializarea unui eveniment biologic
inevitabil cu implicatii sociale care presupune un intreg sistem de concepte,credinte si atitudini
cu elemente structurale. Moartea este resimtita mai intai in planul realitatii cotidiene ca o
despartire a defunctului de familie si de comunitatea din care acesta face parte. Marea despartire
nu reprezinta, insa sfarsitul destinului unui individ, ci reprezinta din contra o trecere intr-o alta
lume denumita si in popor « lumea de dincolo. De aici, aparae o grija esentiala pentru realizarea
cu strictete a ceremonialului
inmormantarii pentru ca despartirea, trecerea si integrarea in lumea de dincolo sa fie
definitive si ireversibile, astfel se evita reintoarcerea in lumea viilor (strigoi, moroi).
In ceremonialul de inmormantare accentul va fi pus, deci pe secventele ce asigura marea
despartire, rolul acestora fiind dublu : in primul rand de a asigura trecerea perfecta in
lumea cealalta si in al doilea rand ele sunt destinate ameliorarii durerii tragice si sustinerii
echilibrului moral si social prin care trece atat familia cat si comunitatea din care face parte
defunctul.

Simbolul- Reprezentările populare sunt cu o dublă semnificație: temporală și spațială.

Prin aceste reprezentări, Lumea de aici se leagă de Lumea de Dincolo, iar imaginile-
simbol sunt folosite drept cadru de manifestare și mediator între cele două
Lumi. Universul rural devine astfel un sistem de simboluri, printer care putem aminti
hora. În tradiţia populară “ieşitul la horă” însemna trecerea în rândul fetelor şi flăcăilor a
celor care împlineau vârsta cuvenită. De numele acestui dans se leagă şi expresia
“dacă ai intrat în horă, trebuie să joci”, ceea ce înseamnă că un lucru început trebuie
dus până la capăt. Hora nu este reprezentată numai prin dansul propriu-zis, ci este o
petrecere ţărănească la care se dansează şi alte jocuri populare. Ea desemnează de
fapt şi locul de desfăşurare a manifestării.

2. Omul societǎţii tradiţionale este un homo significans, reuşind sǎ-şi dezvolte capacitatea
de semnificare şi comunicare. El este în acelaşi timp şi un homo religiosus. Raportându-se la
Cosmos, el a descoperit douǎ moduri de a fi în lume, sacrul şi profanul pe care şi le-a asumat.
Chiar dacǎ sacrul şi profanul sunt în opoziţie, ambele îl definesc pe omul religios.
Prezenţa lor în viaţa omului trebuie sǎ fie echilibratǎ deoarece sacrul este o energie
primejdioasǎ, greu de manevrat şi de înţeles, care poate sǎ-l copleşeascǎ, iar profanul este
împins sǎ capteze cu aviditate sacrul şi poate sǎ-l degradeze, ducând omul pe calea damnǎrii.
Omul traditional are o viata si o gandire simpla, fiind influentat in mare masura de
mediul in care traieste. Intr-o societate traditionala predominant agricola, nu numai ca
organizare economica, ci si ca spirit, acesta nu putea decat sa simta taraneste si, mai mult, sa
aiba nevoie de o cultura populara, cu toata intelepciunea ei. Totodata, omul traditional este
unitar, deoarece traieste intr-o comunitate de munca si este parte a unui tot. El
traieste in comunitate si prin comunitate. Prin urmare nu simte lipsa unei culturi tehnice si
intelectuale superioare. Omul tradițional traieste in orizontu credintei si al revelatiei, este
religios, iar omul religios dispune de o dubla evaluare a timpului care trece: timpul social si
marele timp mitic.
Iese în evidență un homo religious total, orientat atât spre dimensiunea sa material, cât
și spre cea spiritual, care caută în permanență să se situeze în sacru, acesta constituind un
element central al conștiinței sale. În comparație, omul contemporan, relgios sau nu, dând
întâietate raționalității și aspectulu material, își pierde tot mai mult dimensiunea spirituala,
ceea ce constituie un pericol pentru integritatea și supraviețuirea sa.

3. Basmul Popular- Praslea cel voinic si merele de aur

Basmul popular este creatia epica narativa in proza sau in versuri, a carui autor este
necunoscut, povestea fiind transmisa prin viu-grai, in care intamplarile reale se impletesc cu
cele fantastice, fiind savarsite atat de personaje reale, cat si de cele cu puteri supranaturale,
care reprezinta fortele binelui si fortele raului, din a caror confruntare binele iese intotdeauna
invingator. Fiecare basm, fie că este popular sau cult, are in centul actiunii sale un erou. Acest
erou se poate incadra in mai multe tipuri, spre exemplu: Făt-Frumos, mezinul care depaseste
asteptarile tuturor sau un simplu om de rand, care ajunge in varful ierarhiei prin faptele vitejesti
realizate. In basmul nostru, il avem pe mezin, Făt-Frumos, care reuseste sa duca la final
promisiunea facuta tatalui sau, traseu pe parcursul caruia are loc initierea sa, prin urmatoarele
etape: factorul perturbator, partea pregatitoare, calatoria, trecerea probelor, refacerea
echilibrului si rasplata eroului.
In relatarea actiunii se pot observa momentele subiectului. In expozitiune este prezetat
timpul si locul, se vorbeste totdeauna despre doua taramuri, care ar putea reda realitatea si o
lume fantastica, imaginara, ideala. In opera literara data, taramului oamenilor i se opune
celalalt taram,al zmeilor.Personajele sunt deopotriva reale si fantastice.In mod evident, ele
vor participa la intamplari reale si fantastice. Astfel, putem justifica existenta si in lumea noastra
a unui imparat, unor fii si fete de imparat, a unor hoti, iar ca evenimente deosebite putem
preciza intalnirile inter-umane, angajarea in scopul prestarii unei munci, luptele de autoaparare
sau o nunta. Personajele principale sunt imparatul, in a carui gradina exista un pom care facea
mere de aur, si fiii lui. Intriga ne spune ca in fiecare an merele de aur erau furate si imparatul nu
a putut niciodata sa manance din acel pom. Desfasurarea actiunii povesteste ca nimeni nu a
reusit sa prinda hotul si sa salveze merele. Chiar si fiii cei mari ai imparatului esueaza in
prinderea hotului, dar Praslea, fiul cel mic al imparatului, reuseste sa prinda hotul si sa salveze
merele. Fratii pornesc in cautarea hotului dar numai Praslea indrazneste sa coboare pe celalalt
taram. El ii invinge pe cei trei zmei si le elibereaza pe cele trei fete de imparat aflate
in captivitate. Fratii le scot din prapastie pe cele trei fete dar pe Praslea il abandoneaza acolo.
Cu ajutorul unei zgripsoroaice, careia ii salvase puii, Praslea revine pe taramul nostru. El devine
ucenicul unui argintar si reuseste sa indeplineasca cerinta printesei celei mici,scotand din marul
sau furca de aur si closca cu puii de aur, motiv pentru care este invitat la palat. In punctul
culminant, fata cea mica il recunoaste pe Praslea iar fratii lui sunt pedepsiti de Dumnezeu
pentru fapta lor, iar deznodamantul, ca in toate basmele, precizeaza ca Praslea se casatoreste
cu fata si mosteneste tronul imparatiei.
 De domeniul fantasticului sau al incredibilului tin existenta unor mere de aur, actiunea
de a le fura, prezenta unor personaje precum zmeii,balaurului, zgripsoroaicei si puii sai sau
posibilitatea realizarii unor intamplari sau incredibile actiuni, cum ar fi : o lupta cu
zmeii,uciderea balaurului, salvarea lui Praslea de catre un personaj ireal, transformarea
palatelor in mere,existenta unor obiecte precum furca si closca din aur.Eroului basmului, un
personaj complex, exceptional si prezentat in situatii limita, i se alatura ajutoare,atat din lumea
reala, cat si din cea fantastica (corbul,zgripsoroaica, fetele de imparat), fara de care el nu ar fi
reusit in demersurile sale. Desi prin simpla sa aparitie lasa impresia unui om simplu din popor,
Praslea evidentiaza atat insusirile firesti, cat si fabuloase.Generos, curajos, tenace, inteligent si
corect, el dispune de o forta impresionanta, supranaturala, atuncicand savarseste actiuni
aparent imposibile. Eroul basmului reprezinta principala caracteristica de forte, cele ale Binelui
si cele ale Raului, aflate intr-o permanenta confruntare, finalizata prin Victoria suprema a
Binelui. Unele dintre ele devin simboluri ale realitatii, dar altele tin clar de domeniul
fantasticului. Astfel unei categorii din care fac parte Praslea, imparatul, cele trei fete, corbul,
zgripsoroaicasi mesterul argintar, i se opun fratii cei mari, zmeii si balaurul.Cifra magica
prezenta, de obicei, in basmul popular romanesc si implicit in “Praslea… “, este trei: trei fete de
imparat, trei feciori, trei zmei, trei mere.
Obiectelor miraculoase de tipul biciului, a unei furci sau a unei closti, li se alatura
substante tamaduitoare, precum apa vie si seul (folosit de catre corb pentru a-l ajuta pe Praslea
in lupta cu zmeul).Incercarile prin care trece Praslea sunt remarcate,din punct de vedere
narativ, prin diferite constructii sau expresii populare, prin imbinarea vorbirii directa cu cea
indirecta, ceea ce ar conduce la realizarea oralitatii stilului. Formulele initiale (“a fost odata ca
niciodata “), mediane ( “si se luptara, se luptara, zi devara pana-n scara “) si finale (“ si incalecai
pe o sa si spusei povestea voastra asa”) ne prezinta o alta caracteristica narativa a unei creatii
populare vechi,asa cum este basmul, care se bazeaza pe o structura unica.
Personajul cel mai bine conturat este Praslea. Este un tanar deosebit de viteaz deoarece
indrazneste sa coboare singur pe taramul celalalt unde ii invinge pe cei trei zmei infricosatori.
De asemenea, Praslea se dovedeste a fi un tanar intelept pregatindu-si cu grija noaptea in
care urmeaza sa pazeasca merele si punandu-i la incercare pe fratii lui deoarece banuia
intentiile lor.
Hotararea sa de a pleca in cautarea acestuia impreuna cu fratii sau constituie cauze
principala care sta la baza desfasurarii actiunii.Praslea este singurul care ajunge pe taramul
celalalt, al celor trei zmei, ii ucide pe acestia si gratie ajutorului dat de corb si de fata cea mica
de imparat si parasit fiind in prapastie de fratii cei mari,este obligat sa continue aventura pe
taramul celalalt;in paralel, asistam la anuntarea nuntii celor doi frati cu fetele mai mari si la
vestirea mortii mezinului. Ajutat de zgripsoroaica, pe ai carei pui ii salvase,eroul ajunge pe
taramul tatalui sau, se angajeaza ucenic la un mester argintar si este recunoscut, in final,gratie
indeplinirii dorintei fetei celei mici, aceea de-a-i aduce obiectele miraculoase cerute. In timp ce
fratii isi primesc pedeapsa divina,mezinul se casatoreste cu fata cea mica si mostenestescaunul
imparatiei.
Asadar, "Praslea cel voinic si merele de aur" se dovedeste a fi un basm deoarece textul
utilizeazaformule specifice: "A fost odata ca niciodata" ca formula initiala si in final expresia
binecunoscuta "Si incalicai pe-o sa si v-o spusei dumneavoastra asa".In concluzie putem afirma
ca "Praslea cel voinic si merele de aur" este un basm deoarece indeplineste caracteristicile
acestei specii literare alaturi de creatii precum: "Tinerete fara batrante siviata fara de moarte",
"Aleodor imparat" sau "Greuceanu", si face parte din categoria celor mai indragite
basme populare romanesti.

4. Mama- cuvântul reprezintă cu siguranţă divinitatea feminină, mama-a-toate-creatoare, în

concepţia ţărănească, nu este nimic pe lume care să nu aibă o mumă, o maică.
Fântână- În asociere cu apa, este simbol al femeii, loc preferat de întâlnire a iubiţilor; potolirea
setei cu apă dintr-o fântână reprezintă simbolul dragostei împărtăşite, pentru că apa stinge
focul iubirii sau al dragostei; prin similitudine, a bea apă este similar cu sărutul. Motivul fantanii
apare ca simbol al puritatii,constituind in sine apa depozitata in adancul pamantului,vine ca
simbol al intelepciunii,al stabilitatii apa din fantana fiind statatoare,vedem motivul-simbol al
fantanii in care eul poetic se refugia la fantana pentru a-si alina durerile si dorul, astfel devenind
simbol al securitatii ocrotirii si relatiei om-natura si fizic-spiritual prin alimentarea fizica cu apa si
spirituala cu liniste,chibzuiala etc
Focul- „Focul pe lume Dumnezeu l-a făcut, ca să sfinţească o biserică"; „Dumnezeu ascunde
focul său în piatră"; „Focul e mare putere, e al doilea după Dumnezeu; el ţine cerul; văzduhul pe
care e pasărea e foc"; ar mai fi fost făcut de Iisus Hristos, „cu cremene şi amnari", ar fi „însuşi
Dumnezeu", alteori l-ar fi făcut „Domnul Hristos" sau „Sfântul Ilie"; fiind „binefacere pentru
oameni", este sfânt, deci nu trebuie blestemat, chiar să nu i se zică pe nume,
ci „lumină" sau „vatră"; În mentalitatea tradiţională, care foloseşte simboluri pentru a găsi o
legătură de corespondenţă între macrocosmos şi microcosmos, focul este asociat cu sângele,
care este purtătorul forţei vitale, ca suport cauzal al tuturor manifestărilor active ale persoanei,
de la furie la ardenţa dragostei;
Vara- Este anotimpul împlinirilor de toate felurile, în roadele de pe câmp şi în iubire; Copiii care
se nasc vara vor fi oameni friguroşi. Prezenta soarelui, zilele mai lungi, dizolva umbrele din viata
noastră. Lumina dezvaluie toate secretele, vindeca ranile si alunga intunericul. Intunericul
gandurilor noastre. Vara este un moment de bucurie, jovialitate, energie si actiune. Vara este
simbolul vitalitatii si a bucuriei traite din toata inima.

Vatra- Orice locuinţă are un centru, un „miez", acesta fiind vatra de foc şi cuptorul, ca sursă de
lumină, de căldură şi de viaţă, comparabile, în plan cosmic, cu soarele, care este „miezul de
lumină al bolţii cereşti"; Vatra este considerată centrul unei case, deoarece întreaga viaţă de
familie se desfăşoară în jurul ei, ea asigurând hrana necesară traiului zilnic;

5. „În pământul negru se face pâinea alba”- acest proverb face referire la binele care
poate deriva din rau. „pamantul negru” reprezinta de fapt evenimentele dureroase, neplacute
sau tulburatoare din viata unui individ, acestea stimuleaza persoana in cauza, sau mai bine zis
ajuta la atingerea unor obiective. Se mai foloseste o alta vorba care spune ca „in tot raul este si
un bine”, aceasi referire o are si acest proverb. Cu ajutorul/ prin intermediul momentelor mai
neplacute, de multe ori poti ajunge la „painea alba”, adica ala atingerea unui obiectiv care sa te
faca sa intelegi scopul evenimentului antecedent.
„Cum pui, aşa aduni şi cum semeni, aşa culegi”- în viata, mereu primim ceea ce
oferim, acelasi lucru ni-l reaminteste si acest proverb. E bine sa „semananăm” de toate: iubire,
fericire, sprenta, bunatate, caci acelasi lucruri o sa culegem la un moment dat. Totul tine de ceea
ce suntem noi dispusi sa oferim cu adevarat.
„Când omul cade, îi piere şi umbra”- „umbra” in proverbul amintit, poate reprezenta
de fapt demnitatea sau moralul unui om. Cazatura omului poate fi vazuta si ca una sociala, prin
savarsirea unor fapte neetice, sau cazatura sa la nicvel de psihic, oricare dintre aceste doua
variante, avand un rezultat comun, acela al pierderii.
„Mai bine puțin cu dreptate decât mult cu strâmbătate”- proverbul face referire ideea
de a te multumi cu ceea ce ai, fara sa tanjesti la mai mult decat ai putea obtine prin metode
cinstite. Mai bine detii lucruri putine, dar care au fost obtinute prin actiuni cinstite, decat sa obtii
mai mult decat ai fi meritat si sa ai constiinta patata.
„Cine umblă cârpindu-se mai rău se rupe”- in acest proverb este vorba despre efortul pe
care il depun unii pentru a arata ca sunt in varful ierarhiei sociale, pe cand colo, nefiind asa. Daca
vrei sa arati ca esti sau ca detii ceva pe care nu il ai in fapt, te vei cârpi, te vei chinui să
demostrezi acest lucru zinic, iar efortul va fi mult mai mare decât munca pe care o poți depune ca
să fii si in realitate ceea ce pretinzi. Măreția omenască fiind principalul motiv care duce la aceste
acțuni.