3. Spaţiul de la est de Carpaţi (Moldova) – sec.

XII –XIII
Cu privire la existenţa unor autonomii locale, izvoarele nu sunt foarte lămuritoare, deoarece nu
menţionează numele conducătorilor, însă se pot numi şi localiza câteva dintre ele.
Pentru secolele al XII-XIII, cronicile ruseşti, maghiare şi papale menţionează o „ţară a
berladnicilor, o „ţară a brodnicilor şi o „ţară a bolohovenilor”. De asemenea, documentele
informează despre existenţa unor autonomii locale cu numele de codri (Codrii Cosminului), câmpuri
(Câmpul lui Dragoş), ocoale şi cobâle.

III. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE

Factori externi.
Formarea statelor medievale româneşti se desfăşoară într-un context extern favorabil acestui
proces. Regatul Ungariei trecea printr-o criză dinastică (stingerea dinastiei arpadiene şi venirea
dinastiei de Anjou), însoţită de lupte şi slăbire internă.. Astfel, autonomiile româneşti au avut
posibilitatea de a înlătura dominaţia maghiară. La aceasta se adaugă creşterea influenţei tătarilor
Hoardei de Aur care se opunea regatului maghiar.
La întemeierea statelor româneşti extracarpatice au avut o contribuţie importantă şi românii
transilvăneni. Este ceea ce tradiţia istorică (îmbinare între fapt istoric şi legendă) numeşte
„descălecat”. În condiţiile creşterii presiunii regalităţii maghiare asupra micii nobilimi româneşti din
Transilvania sau chiar a desfiinţării autonomiilor româneşti, conducători locali trec la sud şi la est de
Carpaţi, contribuind la formarea statelor medievale Ţara Românească şi Moldova
Factori interni.
Printre factorii interni care favorizează întemeierea statelor medievale sunt, printre altele,
accentuarea feudalizării (diferenţierea de avere şi apariţia elementelor conducătoare). Alţi factori sunt:
dezvoltarea economică (comerţul de tranzit dintre Carpaţi şi Marea Neagră, marile drumuri
comerciale care legau centrul Europei de gurile Dunării şi Orient, apariţia târgurilor şi oraşelor);
creşterea demografică (a populaţiei). Totodată, formarea statului românesc de sud de Carpaţi a
determinat formarea altui stat asemănător la est de Carpaţi.

STATELE MEDIEVALE

1. Întemeierea statului medieval Transilvania

La începutul secolului al XI-lea începe cucerirea (expansiunea) Regatului maghiar, care întâmpină
rezistenţa autonomiilor locale intracarpatice. Ocuparea teritoriului transilvănean are loc de-a lungul a
două secole (XI-XIII) sub forma expediţiilor militare şi este însoţită de organizarea
politico-administrativă şi consolidarea stăpânirii. În secolul al XIII-lea este încheiată cucerirea
Transilvaniei, aceasta fiind organizată ca voievodat autonom în cadrul regatului maghiar.
Regalitatea maghiară impune în Transilvania comitatul (formă de organizare
administrativ-teritorială) şi episcopatul catolic (formă de organizare religioasă). În secolul al XII-lea
se încearcă înlocuirea voievodatului cu modelul apusean al principatului Astfel, la 1111-1113, apare
menţionat în documente „Mercurius princeps ultransilvanus”. Acţiunea nu a avut succes, din moment
ce, la 1176, în documente este menţionat „Leustachius voievod”.
 Populaţia românească, majoritară în voievodat, şi-a păstrat vechile forme de organizare voievodală
şi cnezială, „ţările româneşti” din zonele de margine: Ţara Făgăraşului, Ţara Maramureşului, Ţara
Haţegului.
Pentru consolidarea stăpânirii maghiare, între secolele XII-XIII, regalitatea maghiară a colonizat
populaţii de religie catolică:
Saşii, populaţie de origine germană sunt aşezaţi în regiunile Sibiului, Bistriţei şi Ţara Bârsei, în
teritorii cu autonomie proprie pe parcursul Evului Mediu. Buni meşteşugari, saşii au contribuit la
dezvoltarea economică a voievodatului. Au întemeiat oraşe tip burg, după model apusean (Sibiu,
Braşov, Sighişoara). Regalitatea maghiară le-a acordat largi privilegii, confirmate în documentul Bula
de Aur a Saşilor (Andreanum) a regelui Andrei al II-lea în 1224.
Secuii, de origine necunoscută (probabil turcică) au avut rol de avangardă a oştilor maghiare în
timpul cuceririi Transilvaniei. Au fost aşezaţi în zonele Tîrnavelor şi sud-estul Transilvaniei, având rol
militar (apărarea trecătorilor) şi au beneficiat de largă autonomie.
Cavalerii teutoni au fost colonizaţi în 1211 în Ţara Bârsei în scopuri militare (apărarea hotarelor)
şi religios (extinderea religiei catolice). În urma unor neînţelegeri cu regalitatea maghiară
(nerespectarea înţelegerilor) au fost alungaţi din Transilvania în 1225.