Enigma Otiliei – G.

CĂLINESCU
Caracterizarea personajului

Creația literară Enigma Otiliei de George Călinescu, operă publicată în

1938, este un roman realist de tip balzacian în care particularitățile de
construcție a personajului Otilia Mărculescu devine reprezentative pentru
viziunea despre lume a autorului.

[Link] SOCIAL, PSIHOLOGIC ȘI MORAL

Otilia este un personaj prin care Călinescu a încercat să surprindă din
diferite perspective, preocupările sale pentru natura feminității spontaneitatea și
tot imprevizibilul ei. De aceea ea reflectă perceptia tipic realistă a scriitorului
asupra condiției femeii , fiind sugerată ideea conform căreia statutul său social
se deosebește radical de cel al bărbatului. Pentru ea timpul trece mai repede, iar
efectele acestuia se răsfrâng în mai mare măsură asupra sa decât asupra
partenerului, drept care Otilia afirmă la un moment dat că se va sinucide atunci
când va simți că și-a pierdut frumusețea și farmecul. De aici și concepția sa
asupra vieții, conform căruia singurul lucru care contează este trăirea
momentului fără un plan de viitor. Astfel, ea are sentimentul propriei libertăți
trecând peste prejudecățile mediului burghez căruia îi aparține. Are întotdeauna
inițiativa într- o relație și înțelege să aleagă liber partenerul de viață, optând la
un moment dat pentru Pascalopol, pentru ca apoi să prefere o căsătorie exotică.

Statutul psihologic este marcat de faptul că încă de la vârstă fragedă

rămâne orfană. Obișnuită cu luxul și răsfățată când mama ei trăia, odată ajunsă
sub tutela tatălui său vitreg, Costache Giurgiuveanu , începe să învețe ce
înseamnă singurătatea și răutatea celor din jur. În plus, caracterul său enigmatic
provine din trecerea foarte rapidă de la gesturi ce îi reflectă maturitatea la o
atitudine copilăroasă. Acest amestec inedit de copilărie și maturitate este
evidențiat încă de la începutul romanului, prin descrierea detaliată a mediului în
care trăiește personajul. Astfel, invitat să se odihnească peste noapte în camera
Otiliei , Felix Sima intră în contact cu intimitatea în dezordine a fetei. Luciul
pereților, ghemurile de panglici, cămășile de mătase mototolite, rochiile,
pălăriile, jurnalele de modă franțuzești, mirosul de pudră și parfumuri, cele trei
oglinzi mobile, trimit la o doamnă de lume exagerat de atentă la imaginea
publică. În schimb, dezordinea din cameră, păpușile de stofă și patul scund dau
camerei aerul de zăpăceală, specific unei adolescente ce abia a depășit anii
copilăriei.

La nivelul statutului moral, ideea transmisă de text este aceea că

individul este influențat de mediul în care trăiește și se formează. În acest sens,
deși Otilia s-a dovedit un personaj cu o existență înscrisă în sfera moralului,
informațiile pe care naratorul le oferă în epilog evidențiază modul în care
personalitatea acesteia poartă amprenta mediului în care s-a format. Astfel,
Otilia își pierde aura enigmatică, devenind așa cum o percepe Felix în fotografia
pe care i-o arată moșierul Pascalopol o femeie frumoasă învăluită într-un aer
de platitudine feminină. Așadar, enigma fetei se spulberă. Otilia, fata însetată
de ideal, exuberantă, a devenit o femeie obișnuită, greu de remarcat într-un
mediu obișnuit.

[Link] DE CARACTERIZARE

Modalitățile de caracterizare ale celor două personaje sunt specifice

textelor epice: directe și indirecte.

Portretul Otiliei este realizat prin tehnica moderna a

pluriperspectivismului, astfel încât, personalitatea acesteia se reflectă în mod
diferit în conștiința celorlalte personaje. Astfel, pentru moș Costache, Otilia este
fetița cuminte și ascultatoare, Leonida Pascalopol îi intuiește firea de artistă,
Stanică Rațiu o consideră o fată desteapta cu spirit practic, în vreme ce, din
perspectiva Aglaei, tânăra nu este decât o stricată și o dezmățată. În viziunea
naivului Felix, Otlia reprezintă idealul de feminitate.
De altfel, relația dintre Felix și Otilia se constituie într-un mijloc indirect de
caracterizare, prin care li se dezvăluie trăsăturile de caracter ale celor doi.

III. PRINCIPALA TRASATURA A PERSONAJULUI

Inconsecvența este principala trăsătură de caracter a personajului

feminin.

O primă secvență narativă semnificativă în acest sens poate fi

considerată aceea în care Felix și Otilia se află în vacanță în Câmpia
Bărăganului, la moșia lui Pascalopol. Este momentul în care tânărul îi declară
fetei dragostea lui sinceră. Răspunsul fetei se constituie într-o forma de
autocaracterizare ce îi relevă tocmai această inconsecvență: Ce tânăr de vârsta
mea crezi ca m-ar putea iubi pe mine așa cum sunt? Sunt foarte capricioasă:
vreau sa fiu liberă! Eu am temperament foarte nefericit: ma plictisesc repede
și sufăr când sunt contrariată.

Finalul romanului se constituie într-o altă secvență narativă relevantă

pentru evoluția relației dintre cele două personaje.

În noapte de dinaintea plecării cu Pascalopol la Paris, Otilia se furișează în

camera lui Felix cerându-i permisiunea de a înnopta alături de el. Cei doi poarta
o discuție lungă despre dragoste, căsnicie, despre viitor, Otilia declarându-i
dragostea. A doua zi dimineața tânărul descoperă că patul în care a dormit Otilia
este gol. Acesta găsește un bilet în care fata i-a scris urmatoarele rânduri: Cine a
fost capabil de atâta stăpânire e în stare să treacă și peste o dragoste
nepotrivită pentru marele lui viitor. Gestul acesteia poate avea o dublă
interpretare: pe de o parte, aceasta ar putea fi acuzată de imoralitate având în
vedere că i-a declarat dragostea lui Felix, iar apoi a ales să plece cu Pascalopol;
pe de altă parte, gestul său este unul moral, deoarece a conștientizat că nu poate
să fie un sprijin în cariera lui și tocmai, din iubire, a decis să-i ofere libertatea.

În concluzie, particularitățile de construcție a personajului Otilia

Mărculescu rămân reprezentative pentru viziunea despre lume a lui Călinescu, a
cărui intenție artistică a fost de a realiza prin romanul Enigma Otiliei, o
comedie umană modernă.