PRODUCTII

ANIMALIERE II

Curs 6
Partea a II-a
• Filogenetic, bubalinele îşi găsesc strămoşii comuni cu celelalte
forme de bovine, de care însă se desprind în terţiarul superior.
• Primele forme sălbatice au vieţuit în terţiarul superior şi
cuaternar, în prezent fiind reprezentate de genul Bubalus care
este răspândit în zonele calde şi umede din sudul continentului
Asiatic şi de genul Syncerus, care vieţuieşte în zonele de pădure şi
savană din centrul continentului African (în Sudul Saharei). Cu
certitudine, bubalinele reprezintă una din speciile de animale mai
recent domesticite, însă unde şi când anume, nu se cunoaşte cu
exactitate.
• Din efectivul total de bubaline, în prezent o pondere de 97% se cresc în
continentul asiatic. În acest sens se cuvine să subliniem dinamica creşterii
efectivelor, care în ultimi ani marchează o preocupare sporită în zona de
creştere a speciei.
• Faţă de datele statistice mondiale (FAO) existente, aşa cum de altfel
relevă numeroşi oameni de ştiinţă (I.L. Masson, A.B. Coponel, Ross Cockrill,
R. Nagarcenkar, P.N. Bath, D.C. Tulloch, M.Z. Khan), efectivul real de
bubaline este apreciabil mai mare şi prezintă un areal de răspândire mai
extins.
• Un aspect de o importanţă deosebită care se
impune subliniat, este recunoaşterea aproape
unanimă a însuşirilor foarte preţioase ale
bubalinelor în valorificarea zonelor calde şi
umede tropicale şi subtropicale, teritorii în
care este cea mai eficientă specie în
exploatare şi chiar de neînlocuit.
204342mil heads
466175 heads
 TAURIN
BOVINE E BUBALINE BIZONI

Efectiv Efectiv
Efectiv Efectiv femel Efectiv Efectiv femel Efectiv Efectiv Efectiv femel Efectiv Efectiv Efectiv femel

femel matcă apt pentru femel matcă apt pentru femel matcă apt pentru femel matcă apt pentru

catagrafiat reproducție catagrafiat reproducție catagrafiat reproducție catagrafiat reproducție

1321284 826333 984643 1302602 815060 970655 17767 10732 13289 915 541 699
 Caracterele genului Bubalus

• Bivolii sunt răspândiţi în Asia şi Africa, fiind deosebiţi prin unele caractere, din bivolii sălbatici asiatici au derivat bivolii
domestici.

• Bivolii sălbatici asiatici se caracterizează prin:

– cap mare
– coarne în formă de semilună, orientate spre înapoi, iar în secţiune de formă triunghiulară
– părul este gros şi aspru
– culoarea neagră
– pielea este groasă
• Bivolii sălbatici asiatici au în componenţă 3 specii:
– Buballus indicus arnee – bivolul indian. Se întâlneşte în zonele mlăştinoase din India. Are talie mare 150-170 cm,
greutatea corporală 700-1000 kg. Trăieşte în cirezi matriarhale de 10-15 capete, iar masculii sunt solitari şi se
asociază grupului numai în perioada de reproducţie. Se domesticeşte uşor, iar împerecheat cu bivolii domestici dă
produşi fecunzi.
– Buballus indicus mindorensis – bivolul de Mindoro. Trăieşte sub forma sălbatică, având o talie de 100-120 cm.
– Buballus depresicornis anoa. Sunt animale sălbatice întâlnite atât în zona de şes, cât şi în zona de munte, cu
dezvoltare corporală redusă, 80-120 cm. Reprezintă un vânat preţios.
 Caracterele genului Syncerus

• Bivolii sălbatici africani se deosebesc de cei asiatici în primul rând datorită secţiunii transversale a
coarnelor (forma ovală şi rotundă). Trăiesc numai sub forma sălbatica pe continentul african.

• Syncerus caffer caffer – bivolul negru de Cafria. Dezvoltare corporală mare, talie de peste 150 cm
şi greutate de peste 800 kg. Coarnele sunt lungi, de peste 100 cm, cu o anvergură care poate să
ajungă la 130 cm (între coarne). Longevitatea este mare, ajunge la 20-25 de ani. Trăieşte în grupuri
de 10-15 capete. Atacat, devine foarte agresiv. Este apreciat ca vânat datorită coarnelor (sunt
trofee foarte valoroase), dar şi pentru calitatea şi cantitatea de carne.
• Syncerus caffer nanus – bivolul roşu de Congo. Are dezvoltarea corporală mai mică, cu talia de 110
cm şi greutatea de 400 kg. Longevitatea este mai redusă (10-15 ani) şi trăieşte în grupuri de 15-20
de capete.
• Syncerus aequinoctialis – bivolul de Abisinia. Are dezvoltare corporală intermediară comparativ cu
celelalte specii, talia 140 cm, şi greutate 700 kg. Culoarea este neagră. Trăieşte în cirezi mari 50-
300 de capete. Atacat, devine foarte agresiv. Are o viaţă în special nocturnă şi ziua se odihneşte. Au
posibilitatea de a-şi schimba direcţia de mers foarte rapid.
 Bivolii domestici
• Prin domesticire au rezultat 2 varietăţi:
– Buballus macroceros, mai poartă denumirea de bivol de Kereban sau Sondaic. Are
dezvoltare corporală mare, coarne lungi şi subţiri. Sunt animale puternice,
rezistente la boli, utilizate la tracţiune, în special pe terenuri mlăştinoase din
climatul tropical şi la cultura orezului.
– Buballus microceros, bivolul indian comun din India si Indochina, foarte răspândit
în Africa, America şi Europa. Are dezvoltare corporală mai redusă decât bivolul
Sondaic, coarnele sunt scurte şi mai groase. Se utilizează în special pentru
tracţiune şi pentru producţia de lapte.
• Bubalinele au o pondere importanta în zootehnia ţărilor din sud-estul Asiei, unde
exploatarea taurinelor nu e favorabilă din cauza umidităţii.
• Efectivul mondial de bubaline domestice este de aproape 204 milioane (slide efectiv)
 Caractere morfologice ale bivolilor domestici

• talia 120-140 cm, masa corporală 300-450 kg

• 48-53% randamentul la sacrificare
• capul e mare, cu direcţie orizontală, urechile prinse jos, orientate spre înapoi, coarnele sunt groase
de forma semilunară, având o lungime de 60-70 cm.
• crupa e scurtă, unghiuloasă, teşită şi în formă de migdală
• indicele toracic e 55-56%
• abdomenul e voluminos
• membre scurte, puternice şi groase, ongloanele sunt rezistente
• roba e neagră, însă pot apărea şi bivoli albi.
• Bivolii domestici se exploatează pentru muncă, lapte şi carne. Bivolii au putere mare de tracţiune,
sunt mai puternici decât boii şi mai rezistenţi la oboseală.
• Producţia de lapte este diferită în funcţie de gradul de ameliorare (800-2.500 kg lapte/lactaţie –
283-290 zile).
• Laptele e de calitate superioară cu 7-9% grăsime, cu 4-4,5% proteină, cu 4,5-5% lactoză şi 0,7-0,8%
substanţe minerale. Gustul şi culoarea laptelui sunt diferite faţă de laptele de vacă.
• Carnea are culoare mai închisă, cea obţinută de la tineretul îngrăşat intensiv este asemănătoare cu
cea de la taurine.
• McGregor în anul 1939, împarte bubalinele domestice în două tipuri, în funcţie de arealul de
răspândire şi principalele însuşiri morfologice, accepatată de toţi specialiştii care se ocupă de
această specie şi anume: bubaline de baltă şi de râu.
• Masson în anul 1969, a descris cele mai importante rase şi tipuri de bubaline care se cresc în lume,
insistând mai mult asupra celor mai valoroase şi acordând o atenţie mai redusă celor mai puţin
ameliorate. Bubalinele sunt speciile cele mai recent domesticite, dar unde şi când nu se ştie. În
China erau cunoscuţi din mileniul al-II-lea, şi au fost introduşi din sud (Epstein, 1969), sau
descoperit sigilii cu bivoli îmblânziţi pe valea Indusului (Zeuner, 1963).
• În Europa, odată cu expediţiile lui Alexandru Macedon spre est, iar în ţara noastră au pătruns în sec.
al-V-lea e.n. din N-E odată cu migraţia hunilor.
• Cu privire la Italia, cercetătorii susţin că au fost introduşi de cruciaţi la începutul secolului al-XIII-
lea, când în Turcia, Bulgaria, Macedonia bivolii se creşteau în număr mare (Keleff, 1942) şi de unde
s-au răspândit în restul ţărilor danubiene (Ferarra, 1964).
• În sec al-XII-lea e.n. s-au încercat extinderi de bivoli în Franţa şi în Anglia (Darelons, 1859), însă au
supravieţuit scurt timp comparativ cu încercările reuşite din ultima vreme.
 Bivolul de baltă
• Este răspândit în sud-estul Chinei, către vest în Vietnam, Laos, Campucia, Thailanda, Birmania, Nepal şi Sri Lanka, iar
către sud în Malaezia, Indonezia şi Filipine şi în statul Madras din India.
• Acest tip ajunge până la 62 milioane, reprezentând 39% din totalul mondial, la care se adaugă şi efectivele de bivoli din
Australia, Brazilia, Trinidad.
• Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală masivă, talie la femele de 120-130 cm şi la masculi de 130-150 cm, masa
corporală în funcţie de sex, de 300-500 kg şi respectiv 350-600 kg. Capul este mare cu profil convex şi frunte îngustă,
coarnele cu o lungime medie de 60-65 cm, distanţa dintre vârful coarnelor poate ajunge la 215 cm (Fischer, 1959) şi
chiar la 250 cm (Plank, 1949). Culoarea caracteristică sur închis sau sur gresie, cu unele particularităţi pe cap şi
membre.
• Părul de acoperire variază în funcţie de anotimp, populaţie, vârstă, condiţii de întreţinere. Durata lactaţiei variază între
210-248 zile cu o producţie de lapte marfă între 230-870 l, conţinut de grăsime de 7-11%. Datorită condiţiilor diferite
de creştere se remarcă o varietate apreciabilă a populaţiilor existente, însă fără drept de clasificare în rase şi subrase
ceea ce ar contribui la tentative lipsite de sens (Louet, 1913).
• Bubalinele de baltă au însuşiri morfologice apropiate de formele sălbatice, cu care de altfel în libertate se împerechează
destul de frecvent (Gee, 1964). O apreciere sumară, evidenţiază o dezvoltare brevimorfă ce se caracterizează printr-
un trunchi scurt, masiv, adânc, voluminos (Wangpei Chien, 1979). Animalele albe apar cu frecvenţe diferite în ţările de
referinţă între 1% în Filipine, 5% în Malaezia şi 10% Thailanda (Bacaloso, 1951, McGregor 1939, Riffe, 1962).
 Bivolii de apă
curgătoare
• Această grupă a fost denumită de (Macgregor 1939), bivolul de apă curgătoare, de
râu, sau riveran, este răspândit în Irak, Afganistan, Iran, Siria, Egipt, India şi ţările
europene, se apreciază că în prezent sunt cca 61% din efectivul total de bubaline
existent.
 Rasa Murrah

• Originară din India şi

provine din bivolul
sălbatic indian, fiind
creată prin selecţie
riguroasă în direcţia
producţiei de lapte.
• Răspândită cu precădere
în India şi Pakistan, dar
şi în foarte multe alte
ţări (datorită capacităţii
mari de aclimatizare),
fiind cea mai renumită
rasă de bubaline pentru
lapte.
-Talia la femele este de 133 cm, iar
greutatea de 475 kg.
-Culoarea este neagră, cu luciu
caracteristic şi cu vârful cozii alb.
-Producţia medie de lapte pe lactaţie
(cca. 300 zile), este cuprinsă între
1600 şi 2100 kg, cu 7,1-9,6% grăsime
în condiţii normale de exploatare, iar
în condiţii bune realizează în medie
2712 kg.
-Are o longevitate productivă mare şi
aptitudini bune pentru mulsul mecanic.
Este utilizată pentru ameliorarea
producţiei de lapte la bubaline.
Tot din grupa de rase Murrah
mai fac parte şi rasele Nili-Ravi
şi Kundi, care se caracterizează
printr-o bună producţie de lapte
(1600-1850 kg şi respectiv
1400-1500 kg), având totodată
alături de rasa Murrah o
importanţă majoră pentru
ameliorarea populaţiilor de
bubaline
 Rasele Surti şi
Jafarabadi
• Fac parte din grupa de rase
Gujarat, caracterizându-se
printr-o talie mai mare şi o mai
bună dezvoltare corporală decât
rasa Murrah având totodată şi
un potenţial productiv ridicat în
direcţia producţiei de lapte
(1400-1700 kg şi respectiv
1800-2500 kg).
• Datorită acestor caracteristici,
rasele sunt utilizate pentru
ameliorarea diferitelor populaţii
de bivoli.
 Bivolul riveran comun egiptean

• Reprezintă principalul
producător de lapte în
Egipt.
• Se caracterizează printr-
o dezvoltare corporală
diferită în funcţie de
varietate, cu o greutate
cuprinsă între 350-700
kg la femele şi 450-800
kg la masculi.
• Producţia de lapte este
de asemenea foarte
variabilă, fiind cuprinsă
între 780-2219 kg cu 6,4-
9,5% grăsime
 Bivolul Australian

• Bivolii au fost introduşi în Australia din Estul Indoneziei, culoarea robei

este neagră, însă cu o frecvenţă de 10-15% apare şi cea cafenie. Pot
apare particularităţi de culoare la regiunea frunţii, membrelor şi cozii.
Privirea este vioaie, coarnele scurte, ugerul bine dezvoltat. În prezent
ei sunt în număr de 30.000 de capete domestice în zonele libere de
tuberculoză şi bruceloză din Nordul Australiei. Numărul total de bivoli
sălbatici pe continent este de peste 80.000 capete. Departamentul
teritorial de procesare din Nordul Australiei a implementat un program
care a dus la eradicarea bivolilor sălbatici începând cu anul 1990.
• Scopul programului a fost de a stopa răspândirea tuberculozei şi a
brucelozei din zonele infectate. Se lucrează în prezent la stabilirea unei
greutăţi a carcasei la tineretul bubalin sacrificat pentru carne de
aproximativ 180 kg, cât şi în ideea de a stabili unele caracteristici de
calitate ale carcasei. Obiectivele principale ţin de intensitatea de
creştere şi fertilitate. În programele de cercetare desfăşurate în
Nordul Australiei, rata de creştere este similară cu cea a vitelor
Brahman. Fertilitatea este în general excelentă. S-a dezvoltat o
adevărată industrie de export a cărnii de bubaline, concurentă cu cea
din Europa sau Asia. Carnea de bivol este de asemenea apreciată şi pe
piaţa internă australiană.
 Bivolul malaiezian

Este o varietate de bivol de mlaştină

răspândit în Vestul Malayeziei. Folosit în
special ca animal de tracţiune, este de
culoare gri-închis şi foarte rar albă.
Coarnele sunt în fomă de semicerc. Au
origine şi caracteristici comune cu Bubalus
arnee.
 Bivolul Anatolian

Se găseşte în nordul Turciei. Este o rasă exploatată pentru lapte şi tracţiune de culoare gri
închis până la negru. Rasa prezintă adesea pete albe pe cap şi coadă. Coarnele sunt în
formă de seceră sau semilună.
 Bivolul italian
• Provine din bivolul comun indian şi
aparţine tipului riveran european.
• Este o rasă de bubaline ameliorată
în direcţia producţiei de lapte, fiind
răspândit în Italia şi în ţările
balcanice (deţine cca. 33% din
efectivul european).
• Talia rasei este de 132 cm la
femele, iar greutatea ajunge la
450-500 kg.
• Producţia medie de lapte pe
lactaţie (cca. 275 zile) este de
1750 kg, cu un procent mediu de
7,6% grăsime.
• Laptele obţinut este utilizat cu
precădere pentru obţinerea
sortimentului de brânză Mozarella.
• Participă la ameliorarea producţiei
de lapte a raselor de bubaline din
Europa.
 Bivolul bulgăresc
• Aparţine ca şi bivolul italian tipului
riveran european, fiind o rasă
ameliorată sub raportul producţiei de
lapte cu rasa Murrah.
• Talia la bivoliţe este de 133 cm şi
greutatea corporală de cca. 500 kg.
• Culoarea este neagră uniform.
• -Producţia medie de lapte este de
1675 kg, cu 8,43% grăsime.
• -În ţara noastră a participat la
ameliorarea producţiei de lapte a
bivolului românesc.
 Rase locale de bubaline
• Bivolul românesc îşi are originea în bivolul sălbatic indian (Bubalus
arni), respectiv în cel domestic - bivolul comun (Bubalus
microceros). Sub raport genetic şi ecologic aparţine tipului de
râu, respectiv bivolului riveran comun (mediteranean) (Georgescu
Gh., 1982, Velea C., 1983). Cu privire la perioada de
pătrundere a bivolilor la noi în ţară, există două ipoteze: prima
ipoteză susţine că bivolii au pătruns în ţara noastră în secolul al
V-lea e.n. (Velea C., 1983) prin Peninsula Balcanică şi s-au
răspândit în Câmpia Română, Dobrogea şi în Transilvania, fiind
aduşi de popoarele migratoare asiatice.
• A doua ipoteză susţinută de (Moldoveanu Gh., 1962) arată că
bivolii au pătruns în ţara noastră în secolul al XI-XII-lea e.n. Cu
privire la locurile de pătrundere a bivolilor părerile sunt unanime,
admiţându-se două căi: prin sud, din Turcia, Grecia, Bulgaria,
aduşi de către turci şi prin vest, din Ungaria, aduşi de către huni
şi răspândiţi de avari.
• Pe plan naţional există o singură rasă de bubaline, efectivul actual
fiind de cca. 19 mii capete.
• În prezent, bivolii sunt răspândiţi în proporţie de 94% în centrul
şi nord-vestul ţării, pe valea râurilor Olt, Mureş, Someş şi a
Crişurilor în cadrul gospodăriilor particulare.
 Bivolul românesc
• Provine din bivolul comun indian
şi aparţine sub raport ecologic
tipului riveran european.
• Există două tipuri în cadrul
rasei şi anume tipul de
Transilvania, care are o talie mai
mare (132 cm) şi o greutate de
cca. 460 kg şi tipul de câmpie,
care este mai scund şi cu o
greutate mai redusă.
• Culoarea este neagră, iar uneori
se pot întâlni indivizi care au o
nuanţă cenuşie sau brun-
roşcată.
• -Producţia medie de lapte pe
lactaţie (cca. 7,5 luni) este de
1100 kg, cu un conţinut mediu de
7,2-7,6% grăsime şi 3,9-4%
proteină.
Mulțumesc pentru
participare!