ROMÂNIA ŞI CONCERTUL EUROPEAN

a) Criza orientală:

In prima jumătate a sec. al XIX-lea, afirmarea naţiunii române, lupta sa

pentru emancipare şi constituirea statului naţional a fost strâns legată de
„problema orientală”.
Prin criza orientală înţelegem conflictele dintre Rusia, Austria şi Turcia
pentru preluarea teritoriilor europene ale Imperiului Otoman.
Tările Române au suferit pierderi teritoriale:
- In 1718 prin pacea de la Passarowitz, Banatul şi Oltenia intră sub
stăpânire habsburgică. In1739, prin pacea de la Belgrad, Oltenia este
restituită Țării Românești.
- In 1775 Bucovina intră sub stăpânire austriacă.
- În 1812, prin pacea de la București, Moldova pierde Basarabia în
favoarea Rusiei.
Prin Tratatul de la Adrianopol din 1829 se instaurează protectoratul rusesc
care se adaugă la suzeranitatea otomană, domnii era numiți pe viață, se prevedea
libertatea comerțului pe Dunăre și erau restituite Țării Românești raialele Turnu
Giurgiu și Brăila. Protectoratul a fost o formă de amestec al Rusiei în politica
internă a Principatelor.
In a doua jumătate a sec. al XIX-lea, un moment al crizei orientale l-a
constituit Războiul Crimeei (1853-1856). Tratatul de Pace de la Paris (1856) a
pus în discuție unirea Principatelor care devenea o problemă europeană. De
asemenea, se desființa protectoratul rusesc și se instituia garanția colectivă a
celor 7 Mari Puteri asupra Principatelor iar Rusia ceda Moldovei S Basarabiei.
In 1857 sunt organizate Adunările Ad. Hoc care au votat pentru unirea
Principatelor și aducerea la conducerea țării a unui prinț străin.
In 1858, Marile Puteri s-au întrunit în cadrul Conferinței de la Paris pentru
a dezbate hotărârile Adunărilor ad-hoc. Acestea au adoptat Convenția de la
Paris, document cu rol de lege fundamentală care oferea românilor o unire
parțială cu doi domni, 2 guverne și 2 Adunări separate. Statul urma să se
numească Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei.
Deoarece în textul Convenței nu se specifica faptul că domnii trebuie să
fie persoane separate, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn
al Moldovei, iar la 24 ianuarie a fost ales și în Țara Românească. Astfel, prin
dubla alegere s-a realizat unirea Principatelor iar statul român modern era creat.

1
 După unirea Principatelor, obiectivul românilor era obţinerea
independenţei. Momentul favorabil a fost redeschiderea problemei orientale
în 1875-1876, când au izbucnit răscoale antiotomane în Bosnia, Herţegovina și
Bulgaria. In 1876, Serbia şi Muntenegru au declarat război Porţii. Rusia vine în
ajutorul popoarelor din Balcani, având propriile ei interese.
România a încercat să îşi obţină independenţa pe cale diplomatică, însă
Turcia a refuzat, deoarece prin noua constituţie otomană din decembrie 1876,
ţara noastră era considerată o provincie privilegiată. In această situaţie, România
a început negocierile cu Rusia în perspectiva războiului ruso-otoman ce urma să
se declanşeze.
La 4 aprilie 1877 s-a semnat Convenția româno-rusă ce reglementa
traversarea teritoriului românesc de către trupele ruse în drumul spre Balcani,
Rusia obligându-se să suporte cheltuiala trupelor și să respecte integritatea
teritorială a României. In urma declanșării stării de război cu Turcia, la 9 mai
1877, în Parlamentul României a fost proclamată independența de stat.
In vara anului 1877, în urma solicitărilor Rusiei, România intră în război,
cucerind câteva redute, Rahova, Grivița I iar Plevna capitulând pe 28 noiembrie
1877.
In urma războiului se încheie mai întâi un tratat de pace la San Stefano la
19 februarie 1878 prin care:
- a fost recunoscută independența Serbiei, Muntenegrului și României
- România a fost obligată să cedeze Rusiei cele 3 județe din S
Basarabiei, dar a primit drept compensație Dobrogea, Delta Dunării și
Insula Șerpilor
Prin acest tratat Rusia obține o influență prea mare în Balcani, de aceea
restul marilor puteri nu îl acceptă și solicită reluarea discuțiilor la Berlin.
Tratatul a fost semnat pe 1 iulie iar pentru România prevedea:
-recunoașterea independenței de stat cu condiția modificării articolului 7
din Constituția din 1877 pentru a se acorda cetățenie și locuitorilor de altă
religie decât cea creștină.
-România primea Dobrogea, Delta Dunării și insula Șerpilor, dar județele
Cahul, Ismail și Bolgrad erau încorporate Rusiei Țariste.
Așadar, independența este obținută pe câmpul de luptă și recunoscută de
Marile Puteri prin Tratatele de la San Stefano și Berlin din 1878.
Diversele faze ale problemei orientale au reprezentat pentru Principate
momente prielnice pentru a fi înlăturat protectoratul țarist și înlocuit cu garanția

2
colectivă a Marilor Puteri, pentru realizarea Unirii Principatelor și cucerirea
independenței de stat.

b) De la recunoașterea independenței la Conferința de pace de la Paris:

Tratatul de la Berlin a recunoscut independența României, fapt ce a

permis țării noastre să ducă o politică externă proprie. In 1879 lui Carol I i-a fost
recunoscut titlul de Alteță Regală. In martie 1881, Parlamentul a votat
transformarea României în regat, iar la 10 mai 1881 Carol I și Elisabeta au fost
incoronați. Aceste acte au contribuit la creșterea prestigiului internațional al
țării, care în 1881 avea relații diplomatice cu 18 state.
După 1878, Rusia și-a întărit pozițiile în Bulgaria și a redevenit riverană
la gurile Dunării, adoptând a atitudine amenințătoare față de România.
Depășirea stării de izolare diplomatică în care se afla țara noastră se putea
realiza printr-o alianță cu Germania. Prin urmare, în 1883, România a aderat la
Tripla Alianță (Puterile Centrale), o alianță cu caracter defensiv formată din
Austro-Ungaria, Germania și Italia, ieșind din izolarea diplomatică și
consolidându-și poziția în SE Europei.
Războaiele balcanice (1912-1913) au reprezentat un nou moment al
crizei orientale și au evidențiat reorientarea politicii externe românești. In 1913,
România s-a implicat în al doilea război balcanic impotriva Bulgariei, iar prin
Pacea de la București , prezidată de primul ministru Titu Maiorescu, primește S
Dobrogei. Cel de-al doilea război balcanic a sporit rolul României de garant al
echilibrului în Balcani, deci de putere importantă în SE continentului.
Opinia publică românească era profanceză și antiaustriacă deoarece
Austro-Ungaria deținea teritoriile românești Transilvania, Banat și Bucovina.
In condițiile declanșării primului război mondial în 1914, Consiliul de
Coroană a decis starea de neutralitate.
In 1916, România a intrat în război alături de Antanta cu scopul eliberării
teritoriilor aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei. La sfârșitul anului, 2 treimi din
teritoriul național, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi ocupate de Puterile
Centrale, situație în care capitala se va muta la Iași.
In 1917, armata română, refăcută cu ajutorul unei misiuni militare
franceze, a obținut victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Astfel, planurile
Puterilor Centrale de a ocupa Moldova au eșuat.
După ieșirea Rusiei din război, România rămâne singură pe frontul de
răsărit și este nevoită să încheie pacea separată cu Puterile Centrale la București
la 7 mai 1918 care impunea condiţii foarte grele pentru ţară.
3
 Pacea nu a fost promulgată de regele Ferdinand și pe fondul victoriilor
Antantei, România reintră în război de partea acesteia și declară război
Germaniei. Sfârşitul războiului găseşte România în tabăra învingătoare.
Obiectivul participării României la primul război mondial a fost atins,
astfel că provinciile româneşti aflate sub stăpânire străină s-au unit cu Vechiul
Regat, formând România Mare.

4
CONCERTUL EUROPEAN -partea a II-a
c) de la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri la instaurarea regimului comunist
In cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920) au fost semnate
tratate cu statele învinse: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Turcia.
Principalul obiectiv al delegaţiei române participante la Conferinţa
de pace de la Paris condusă de primul ministru Ion I C Brătianu a fost acela de
a obţine recunoaşterea internaţională a noilor graniţe ale ţării sale.
Prin Tratatul de la Saint Germain din 1919 cu Austria se recunoaşte unirea
Bucovinei cu România iar prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 încheiat
cu Ungaria se recunoaşte unirea Transilvaniei cu România. Tratatul de la
Neuilly din 1919, cu Bulgaria recunoştea Cadrilaterul ca aparţinând României.
Recunoaşterea internaţională a unirii Basarabiei cu România s-a realizat
printr-un tratat semnat de Anglia, Franţa, Italia şi Japonia la Paris la 28
octombrie 1920.
Așadar, prin tratatele de pace semnate după primul război mondial
desăvârșirea unității teritoriale a primit consacrarea internațională.
Obiectivul extern al României pe tot parcursul perioadei interbelice a
fost menţinerea frontierelor trasate la sfârşitul primului război mondial. In
acest scop, în 1919, România devine membră a Societăţii Naţiunilor, organizaţie
internaţională cu scopul de a menţine pacea și securitatea în lume. Un rol
important l-a avut diplomatul Nicolae Titulescu, ministru de externe, care a fost
ales preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Generale a Societăţii Naţiunilor
în anii 1930 şi 1931.
România a promovat alianţele regionale în perioada interbelică. In
1921 s-a constituit Mica Înţelegere din iniţiativa lui Take Ionescu, formată din
România, Cehoslovacia, Iugoslavia care îşi propunea să apere integritatea
teritorială a părţilor contractante în faţa unui atac din partea Ungariei sau
Bulgariei.
In 1934 s-a constituit la Atena, Inţelegerea Balcanică şi a avut în
componenţa sa România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia urmărind menţinerea
echilibrului în zonă. Un rol important în încheierea acestei alianţe l-a avut
Nicolae Titulescu.
România a urmărit şi încheierea unui sistem de alianţe europene precum
Tratatul cu Franţa sau Italia din 1926.
In 1928, România, alături de alte 62 de state, a semnat Pactul Briand
Kellogg care condamna războiul ca mijloc de rezolvare a diferendelor dintre
state.

5
 Relaţiile cu URSS au fost de-a lungul perioadei interbelice încordate.
Problema tezaurului depozitat la Moscova şi nerestituit, dar mai ales problema
Basarabiei au fost cauzele neînţelegerilor dintre cele două ţări. Relaţiile au fost
reluate în 1934 iar în 1935 Nicolae Titulescu a negociat un tratat cu URSS, care
nu a fost finalizat.
Franţa şi Marea Britanie au făcut compromisuri statelor revizioniste iar
Societatea Naţiunilor a fost incapabilă să menţină pacea. Alianţele regionale,
Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică au fost utile României, însă ele nu erau
suficiente pentru a opri revizionismul ungar, sovietic sau bulgar.

România în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945)

La 23 august 1939 s-a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, între
Germania şi URSS, prin care cele 2 state îşi împărţeau zonele de interes în
Europa. Cu această ocazie, URSS a primit acordul Germaniei pentru a ocupa
Basarabia.
Declanşarea celui de-al doilea război mondial la 1 septembrie 1939 prin
atacarea Poloniei de către Germania a determinat România să se declare în stare
de neutralitate.
Până în vara anului 1940, războiul s-a purtat în favoarea Germaniei, fiind
ocupate Polonia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa. Pentru România aceasta a
însemnat prăbuşirea alianţelor ei occidentale, Franţa şi Anglia nemaiputând să-i
acorde sprijin.
Statele revizioniste, URSS, Ungaria şi Bulgaria solicită cedări teritoriale
din partea României.
In iunie 1940, în urma notelor ultimative, Basarabia, N Bucovinei şi
ţinutul Herţa au fost ocupate de Uniunea Sovietică.
In 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, impus statului român de
Germania şi Italia, România cedează NV Transilvaniei Ungariei.
Negocierile cu Bulgaria s-au desfăşurat la Craiova, la 7 septembrie 1940
şi s-au finalizat prin cedarea către Bulgaria a Cadrilaterului. Astfel, România
Mare se prăbușea. Țara noastră pierdea o treime din suprafaţa sa și peste 6
milioane de locuitori.
In septembrie 1940 Carol al II-lea a abdicat iar tronul revine fiului său
Mihai. Adevăratul conducător era generalul Ion Antonescu, prim ministru.
Participarea României la al doilea război mondial se delimitează în 2
perioade:
- 1941-1944, de partea puterilor Axei
- 1944-1945, de partea Coaliției Națiunilor Unite
6
 La 23 noiembrie 1940, România aderă la Pactul Tripartit (Axa Roma-
Berlin-Tokyo). La 22 iunie 1941 România a intrat în război alături de
Germania, împotriva URSS. Scopul era recuperarea teritoriilor româneşti
ocupate de sovietici în 1940 şi apoi, cu sprijinul Germaniei, a restului teritoriilor
pierdute în 1940.
In decurs de o lună de la începerea ostilităţilor, obiectivele militare
principale ale românilor- eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de N fuseseră
atinse. La solicitarea lui Hitler, Antonescu a hotărât să trimită trupele dincolo de
Nistru până la capitularea URSS. Armata română a purtat lupte în S Rusiei şi în
Caucaz, la Cotul Donului şi la Stalingrad în anii 1942-1943.
După înfrângerea de la Stalingrad (1942-1943) a devenit evident faptul
că Germania va pierde războiul şi au fost căutate soluţii atât de guvernul
Antonescu cât şi de opoziţie pentru scoaterea ţării din război şi evitarea ocupării
acesteia de Armata Roşie.
Negocierile au eşuat din cauza condiţiilor impuse de aliaţii anglo
americani.
In august 1944 armata sovietică intră pe teritoriul României. In acest context, la
23 august 1944, regele Mihai organizează lovitura de stat prin care l-a arestat pe
mareşalul Ion Antonescu. In aceeaşi zi a anunţat la radio printr-o Proclamație
către țară încetarea alianţei României cu Germania şi trecerea ţării noastre de
partea Naţiunilor Unite (SUA, Marea Britanie, URSS).
La 12 septembrie 1944 s-a semnat Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile
Unite, convenție care dădea URSS-ului control politic și economic asupra
României și care prevedea:
-plata a 300 de milioane de dolari despăgubire către URSS;
-anularea Dictatului de la Viena și redobândirea NV Transilvaniei;
- deplasarea liberă a Armatei Roșii pe teritoriul României;
Până la 25 octombrie 1944 întreg teritoriul ţării a fost eliberat de trupele
germane. România va participa la lupte în Ungaria, Cehoslovacia, Austria. La 9
mai 1945, Germania a capitulat. La 6 și 9 august 1945 SUA a lansat asupra
Japoniei bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Astfel se încheie a doua
conflagrație mondială.
Tratatul de pace s-a semnat la Paris la 10 februarie 1947. Delegaţia
României la Conferinţa de Pace a fost condusă de ministrul de externe în
guvernul Petru Groza, Gheorghe Tătărescu.
Hotărârile de la Viena din 30 august 1940 erau anulate iar NV Transilvaniei era
integrat în graniţele naţionale. Graniţa cu Uniunea Sovietică rămânea cea stabilită în

7
1940, astfel Basarabia, Bucovina de N şi ţinutul Herţa rămâneau în graniţele URSS.
Cadrilaterul rămâne în graniţele Bulgariei.
Clauzele militare se refereau la prezenţa trupelor sovietice pe teritoriul ţării
noastre. Trupe ale Armatei Roşii rămâneau în ţară sub pretextul asigurării „liniilor de
comunicaţie” cu zona sovietică din Austria. Această situaţie s-a prelungit până în
1958, favorizând instaurarea şi consolidarea noului regim totalitar.
România trebuia să plătească o despăgubire de război de 300 milioane de dolari,
achitaţi în alimente, materii prime, echipamente industriale, nave. Totodată, României
nu i se recunoştea cobeligeranţa ( participant aliat la război)și are statut de țară
învinsă.
Intrată in sfera de influenţă sovietică, România a fost nevoită să
desfăşoare o politică externă aliniată sistemului politic comunist.