Problema Orientală (Problema Orientală=desființarea sau menținerea Imperiului Otoman; războaie între

Imperiul Otoman și Rusia sau Imperiul Otoman și Austria) s-a manisfestat și prin alte războaie: rușii și
austriecii contra turcilor, rezuuuultă Războiul Crimeii și cel din Balcani.

Războiul Crimeii s-a încheiat cu Congresul de Pace de la Paris, în cadrul căruia s-a discutat și problema
unirii principatelor române (unirea lor, care să fie teritoriile, suzeranitate otomană etc.).

După unirea Moldovei și Țării Românești din vremea lui Cuza până la Carol I, s-a încercat dobândirea
independenței prin căi diplomatice (aceste căi diplomatice s-au manifestat din 1870-1876; „căi diplomatice=cu
vorba bună”) dar nereușite și căi militare (manifestate din 1877-1878) și cu reușită.

Războiul din Balcani

În Balcani, reapare problema răscoalelor anti-otomane ale Bulgariei, Serbiei, Muntenegrului, Bosniei și
Herțegovinei. (adică acestor popoare nu le convenea suzeranitatea otomană asupra lor și au început să
protesteze).

În urma răscoalelor din Balcani, Rusia este prima care a reacționat sprijinind popoarele, sub pretextul că
sprijină ortodoxismul, când de fapt Rusia urmărea eliberarea teritoriilor de sub stăpânirea otomană și trecerea
lor sub propria-i stăpânire. Inițial România se declară neutră față de ceea ce se întâmpla la Balcani, urmând ca
în cele din urmă să încheie Convenția de la București cu Rusia.

Prin aceasta se stabileau: Rusia apăra integritatea teritorială a României (adică avea grija să nu ne
dispară niciun petic de pământ), avea dreptul de a traversa teritoriul românesc pe un anumit traseu, iar
aprovizionarea și transportul erau sarcina Rusiei.

După încheierea acestei convenții, Rusia declară război Imperiului Otoman și începe traversarea
teritoriului românesc. Imperiul Otoman a reacționat bombardând localitățile românești de la nord de Dunăre.

Vă dați seama că românilor nu le convenea și astfel România ripostează, urmând să intre oficial în
războiul contra Imperiului Otoman. România și-a proclamat independența în 1877 fiind aprobată de Parlament,
dar nerecunoscută de celelalte mari puteri, cu excepția Rusiei (care o recunoștea).

Acest fapt a făcut necesară participarea României la războiul din Balcani pentru a-și impune
independența. Acest război se va numi Războiul de independență. (pentru că își manifesta independența, dăăă)

În iunie 1877 trupele rusești, ajunse pe linia Dunării, traversează fluviul cu sprijinul flotei românești, dar
refuză o colaborare militară cu România în Balcani, întrucât era încrezătoare în propriile-i forțe și oricum nu
voia sprijinul unui stat pe care intenționa să îl ocupe.

La sud de Dunăre, Rusia a reușit să ocupe cetatea Nicopole, însă a avut eșec în atacul de la cetatea
Plevna. Al doilea atac asupra Plevnei a creat pericolul ca trupele ruse să fie aruncate înapoi la nord de Dunăre
(adică la noi în țară) și astfel exista pericolul ca războiul să se mute pe teritoriul românesc (which wasn’t nice).

În aceste împrejurări dureroase, comandantul trupelor rusești și-a călcat mândria și orgoliul și a cerut
ajutor militar din partea României printr-o telegramă frumos scrisă și trimisă principelui Carol.

Deși între România și Rusia nu exista un acord cu privire la colaborarea noastră cu dânșii, totuși o parte
a armatei române a trecut Dunărea și împreună cu trupele ruse care atacă pentru a 3-a oară Cetatea Plevna,
cucerind-o (buni la inimă ce suntem!).
 Mai departe trupele românești și rusești au acționat separat în Balcani.

În 19 februarie 1878 se semnează Tratatul de la San-Stefano între Rusia și Imperiul Otoman. Prin
acest tratat se recunoștea independența României, Serbiei și Muntenegrului iar Rusia primea Dobrogea și Delta
Dunării. Aceste prevederi au nemulțumit atât România cât și Marile Puteri pentru că influența Rusiei creștea
foarte mult.

Astfel au semnat alt tratat la Berlin în care România trebuia să modifice câteva articole din Constituția
de la 1866, dar primea Dobrogea, Delta Dunării și insula Șerpilor. (pe lângă asta Rusia primea cele trei judeţe
românești din sudul Basarabiei (păcălelă rusească).

Bosnia Herţegovina trecea sub administrarea Austro-Ungariei, Principatul Bulgariei era micşorat
creându-se astfel în sudul acestuia Provincia autonomă Rumelia, condusă de guvernatori creştini numiţi/aleşi de
Imperiul Otoman).

Astfel România a fost recunoscută ca stat independent și s-a putut manifesta şi pe plan extern; acest lucru a
favorizat dezvoltarea economică şi a permis românilor să îşi desfăşoare luptele pentru emanciparea
(recuperarea) teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină.

După Războiul de Independenţă, de teamă ca Rusia să nu îşi extindă teritoriile, România s-a aliat în 1883 cu
Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria şi Italia=Tripla Alianţă).

La începutul secolului XX în zona balcanică au loc două războaie (să stabilim puţin! zona balcanică
este tot ce este la sud de Dunăre; adică undeva în Bulgaria de azi).

Atitudinea Rusiei şi a Austro-Ungariei se schimbase faţă de secolul trecut (adică sec. 19). Unul din
motive era faptul că Rusia devenise membră a Antantei (alianţă între Rusia, Anglia şi Franţa). Rusia urmărea
controlarea zonei balcanice prin intermediul Serbiei, iar Austro-Ungaria prin intermediul Bulgariei.

Primul Război Balcanic din 1912 a fost cu Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru contra Imperiului Otoman.
România nu a participat la acest război. Imperiul Otoman a fost înfrânt iar războiul s-a încheiat prin tratatul de
la Londra.

Al doilea Război Balcanic din 1913 a fost între Bulgaria care îşi ataca foştii aliaţi dar sub presiunea Austro-
Ungariei. România, deşi era aliata Puterilor Centrale, la cererea Antantei a intrat în război contra Bulgariei.
Practic și efectiv lupta nu a avut loc pentru că Bulgaria se recunoştea deja înfrântă. Tratatul semnat la Bucureşti
stabilea revenirea Cadrilaterului (sudul Dobrogei) în graniţele României.

România în Primul Război Mondial

Primul Război Mondial s-a manifestat în anii 1914-1918. Conflictul sa manifestat între Antanta şi
Puterile Centrale. În 1914 Austro-Ungaria declară război Serbiei.

Deşi era aliată Puterilor Centrale, România a decis în cadrul Consiliului de Coroană de la Sinaia, să se
declare neutră, motivându-se prin faptul că prevederile tratatului stabileau ca Puterile Centrale şi România să se
ajute numai în cazul în care una din ele era atacată, ori Austro-Ungaria fusese atacant! (reluam: România se
declară neutră şi ca să nu se işte certuri sau alte cele, bagă scuză următoare: pe tratatul care fusese semnat între
România şi Puterile Centrale scria că se vor apăra una pe alta numai în cazul în care una din ţările implicate vor
fi atacate; aici însă Austro-Ungaria era cea care atacase, nu care fusese atacată. Pa!).
 Adevăratul motiv pentru care România nu intrase în război era că nu dorea să lupte alături de Asutro-
Ungaria ci împotriva ei, pentru a-şi recupera teritoriile româneşti ocupate de aceasta.

România şi-a păstrat neutralitatea până în 1916, timp în care s-a pregătit economic, politic şi militar pentru ceea
ce urma: ză fight! Ta-na-na-na!

România a dus mai multe tratate atât cu Puterile Centrale cât şi cu Antanta sperând să găsească momentul cel
mai potrivit şi condiţiile cele mai bune pentru intrarea sa în război. Într-un final, România intră în război alături
de Antanta şi declară război Austro-Ungariei, iniţial având succes, după care suferind o mare înfrângere şi
pierzând 2/3 din teritorii, cât şi obiectivele de recuperare a Transilvaniei, Banat, Crişana, Maramureş şi
Bucovina (adică nu numai că nu a reuşit să recupereze teritoriile româneşti, dar a şi pierdut ce avea).

Motivele înfrângerii au fost atât slaba pregătire militară şi economică a ţării dar şi neîmplinirea
obligaţiilor Antantei; obligaţii pe care şi le asumase în tratat.

În iarna din 1916-1917 România a organizat şi a refăcut armata română cu sprijinul englez şi francez
(Anglia a asigurat aprovizionare cu armament şi muniţie, iar Franţa a ajutat la instruirea trupelor).

Această armată a delanşat o acţiune ofensivă (de apărare) în 1917, obţinând succese la Mărăşti,
Mărăşeşti şi Oituz. Aceste succese nu au însemnat eliberarea teritoriilor pierdute şi nici recuperarea altor
teritorii de sub stăpânire străină (ca și valoare), dar a salvat ţara de la o posibilă ocupaţie germană totală (pentru
că mai era puţin şi îi putea ocupa imediat, la cât de mic rămăsese teritoriul românesc).

La sfârşitul anului 1917 comuniştii ajung la putere în Rusia, care intenţionau să scoată Rusia din război,
făcând pace cu Puterile Centrale. În aceste condiţii, România ar fi rămas singură pe frontul dinspre est, caz în
care nu ar fi putut să facă faţă. Astfel România este forţată de împrejurări să facă pace separată cu Puterile
Centrale (Pacea de la Buftea-Bucureşti).

Tratatul de pace stabilea următoarele:

 România trebuia să îşi demobilizeze armata

 România pierdea Dobrogea care revenea Bulgariei
 România pierdea Carpaţii Orientali şi Meridionali care reveneau Austro-Ungariei
 România dădea petrolul Germaniei timp de 90 de ani (dacă era aşa, trebuia să îl dăm până în 2008)

România nu a aplicat tratatul, U.S.A., Franța și Anglia decapitând aliații Germaniei și în cele din urmă
Germania. România reintră în război alături de Antanta, la sfârșitul războiului aflându-se în tabăra
învingătorilor.

România în perioada interbelică (interbelică=perioada între războaie) (1918-1939)

În perioada interbelică România a avut mai multe obiective: recunoașterea internațională a Marii Uniri,
apărarea independenței și afirmarea internațională cu privire la acestea două.

Mijloacele folosite în vederea realizării acestor obiective au fost: participarea la conferințe

internaționale, încheierea unor alianțe și alte activități desfășurate în cadrul Societății Națiunilor (această
societate își propunea menținerea păcii în lume, ca astfel să evite declanșarea unui nou război mondial; dar o să
vedem că nu și-au făcut treaba prea bine…).

România în al Doilea Război Mondial (1939-1945)

 Al Doilea Război Mondial a fost rezultatul politicii promovate în perioada interbelică de către statele
democrate învingătoare. Statele învingătoare
urmăreau menținerea păcii mondiale și crearea unui
climat de securitate. Însă, față de celelalte state
(învinse) au promovat o politică conciliatoristă
(adică o cale de mijloc, de ințelegere, un
compromis) care a avut ca rezultat punerea în
pericol a păcii mondiale și în cele din urmă
declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Acțiunile agresive au început prin atacul

Japonei asupra Chinei și ocuparea unei porțiuni din
nord-estul acesteia. A urmat apoi ocuparea Etiopiei
de către Italia și în cele din urmă Germania care
încalcă tratatul semnat la Versaille, ocupând
malurile Rinului (granița dintre Germania și Franța
este formată de cursul râului; Germania a ocupat
ambele maluri). A urmat pe urmă o serie de alianțe
și ocupări de state de către forțele mai puternice
(ex. Germania se aliază cu Italia și Japonia
formând Axa Roma, Berlin, Tokio; prin tratatul de la Munchen semnat de Anglia, Frața și Italia, Germania
primea Cehoslovacia; în același an Germania ocupă Austria și un an mai târziu Cehia; Italia ocupă Albania ).
Hartă? Uite-o:

În această perioadă interbelică (prin acordul de la Munchen) se anunța de fapt destrămarea acestei
alianțe (Puterile Centrale). În cazul acesta, România a început să se axeze spre Germania, dar fără să rupă
relațiile cu Anglia și Franța.

Bun, acum e acum! Germania semnează la 1939 (seara de douăzeci și trei august mai precis) un tratat
de neagresiune cu Uniunea Sovietică (sau U.R.S.S., sau Rusia), adică cele două se angajau să nu se atace una pe
alta iar pe lângă asta (dar partea asta era secretă) cele două împărțeau teritoriile de la vestul Rusiei (iar
Basarabia intra în sfera Rusiei).

Acest tratat i-a dat siguranță și mână liberă lui Hitler să atace și să ocupe Polonia, declanșându-se astfel
cel de-al DOILEA RĂZBOI MONDIAL (de fiecare dată când zic asta, îmi place să îmi imaginez o voce super
dramatică și niște tunete în adițional). Germania avea nevoie de acest tratat pentru că dacă s-ar fi pus să atace
Polonia, ar fi putut să fie prinsă într-un război pe două fronturi (adică să lupte în două părți, ceea ce o slăbea).

România se declară neutră în favoarea Poloniei deschizând granița nordică pentru refugierea cetățenilor
polonezi dar și trecerea tezaurului polonez prin teritoriul României.

Toate aceste evenimente au arătat că sistemul de alianțe format și în care era și România, se prabușise.

În 1940 România pierde multe teritorii, urmând ca pe deasupra, în iunie, Rusia să ceară cedarea unor
teritorii românești. Astfel că după numai o zi, Rusia a ocupat Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța.
Aceste pierderi au generat nemulțumiri și proteste care au dus la abdicarea lui Carol II în favoarea fiului său
Mihai. Adevăratul conducător al statului a devenit de fapt Ion Antonescu.

La sfârșitul anului 1940 România s-a aliat cu Germania adică, Axa Roma-Berlin-Tokio, alianță prin
care urmărea recuperarea teritoriilor pierdute.
 Astfel, România intră în război alături de Germania contra Rusiei. România reușește să elibereze
Basarabia, Bucovina de nord și Herța, oprindu-se pe Nistru.

Germania a cerut să treacă Nistrul și să continue războiul, cu toate că mulți dintre oamenii politici
români considerau că armata română trebuie să se oprească pe Nistru.

Antonescu a înțeles că dacă se opreau acolo, armata germană ar fi staționat și ea pe teritoriul românesc,
ceea ce însemna ocuparea teritoriului românesc de către nemți.

Astfel România a continuat lupta alături de Germania, fiind înfrântă de Rusia la Stalingrad.

După înfrângerea de la Stalingrad, România a dus tratative cu Coaliția Națiunilor Unite (Anglia, S.U.A.
și Rusia) în vederea ieșirii din războiul alături de Germania.

În 1944, guvernul lui Antonescu este înlăturat (am mai zis, Antonescu era de fapt conducătorul
României, nu Mihai), România iese din războiul alături de Germania și luptă alături de Coaliția Națiunilor
Unite.

România eliberează multe teritorii prin forțele proprii: Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și alături
de sovietici eliberează nord-vestul Transilbaniei.

La sfârșitul războiului după eliberarea Austriei, Ungariei și Cehoslovaciei (unde România a luptat alături
de Rusia), România se găsea în tabăra învingătoare.

În 1946 în urma Conferinței de Pace de la Paris, România nu era recunoscută pentru luptele contra
Germaniei și era considerat stat înfrânt în cel de-al Doilea Război Mondial (voce dramatică), cu toate că din
punct de vedere al efortului depus pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial (voce dramatică), România se
clasează pe locul 4 în lume după Rusia, U.S.A. și Anglia.

Asltfel că România trebuia să plătească daune rușilor timp de 8 ani, iar Basarabia (adică Republica
Moldovă actuală) revenea în teritoriul Rusiei, granița fiind stabilită de Prut.