UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO - CATOLICĂ

SPECIALIZAREA TEOLOGIE ROMANO - CATOLICĂ
ASISTENȚĂ SOCIALĂ

MISIUNEA LUI PAUL

Student: Lorena Neagu

Conf. dr. pr. : FabianDoboș
Disciplina: Istoria Bisericii,
perioada modernă și contemporană

Iași - 2023
 ABREVIERI

1. Cărţi biblice

Cor Scrisoarea Sf. Apostol Paul către Corinteni

Fap Faptelele Apostolilor
Gal Scrisoarea Sf. Apostol Paul către Galateni
Fil Scrisoarea Sf. Apostol Pavel către Filipeni
Tes Scrisoarea Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
Tim Scrisoarea Sf. Apostol Pavel către Timotei

2. Alte abrevieri

Cf. Conform
Paneg. Panegirice
d. C. Dupa Cristos
 CUPRINS

ABREVIERI..................................................................................................................2
CUPRINS.......................................................................................................................3
INTRODUCERE............................................................................................................4
CAPITOLUL I...............................................................................................................5
CINE ESTE PAUL.....................................................................................................5
CAPITOLUL II..............................................................................................................7
CONVERTIREA LUI PAUL.....................................................................................7
CAPITOLUL III.............................................................................................................9
PRIMA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAUL.................................................9
CAPITOLUL IV..........................................................................................................14
A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAUL.............................................14
CAPITOLUL V............................................................................................................17
A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAUL............................................17
CONCLUZIE...............................................................................................................21
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................22
 INTRODUCERE

,,Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!” (Fap 16, 31).

Sfinții sunt ferestre spre Infinit sau ferestrele Infinitului. Privind cu atenție
viața unui sfânt, chiar dacă a trăit la începuturile Bisericii, în Evul Mediu sau în
perioada contemporană, vom rămâne surprinși de ,,transparența cu care acesta face
vizibil harul, iubirea, milostivirea lui Dumnezeu” 1.
De-a lungul vieții lor, sfinții au dus o adevărată muncă de purificare,
„fereastra lor a devenit transparentă pentru lumina lui Dumnezeu” 2. Din viața lor
învățăm că omul este o persoană chemată să meargă dincolo, spre Infinit.
În această lucrare, doresc să expun câteva idei despre viața misionară a
Sfântului Paul din Tars, apostolul neamurilor, cel care a avut curajul să spună: „Fiți
imitatorii mei, așa cum eu sunt al lui Cristos” (1 Cor 11, 1).
Iudeu, născut ,,sub lege” în Tarsul Ciliciei, așa cum se prezenta în fața
tribunalului roman, cu ocazia arestării sale, Paul, cu numele inițial Saul, de mic a avut
parte de o atmosferă religioasă. A-l cunoaşte pe sfântul Paul, înseamnă a pătrunde
într-un univers fascinant al unui om din vremea începuturilor Bisericii, căruia
Dumnezeu, cel unic în fiinţă şi întreit în persoană, i s-a revelat în mod deosebit.
Fost persecutor al creștinilor, a devenit un apostol plin de zel. A fost lovit cu
pietre, a suferit în închisoare, a îndurat persecuții, pentru a-l face cunoscut pe
Mântuitorul Isus Cristos în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii. Și-a vărsat până la
ultima picătură de sânge, a acceptat dureri, necazuri, infirmități, ca pe niște favoruri
ale îndurării divine, pentru ca singurătatea vieții să nu ne facă să ne pierdem zelul de
a-i sluji lui Dumnezeu, ci pentru a ne spori credința.
Impulsiv şi profund în gândire, a fost de-a dreptul ,,capturat” de Cristos cel
înviat, după cum el însuşi a mărturisit. A întruchipat idealul creştinului ca unul în care
trăieşte Cristos personal şi căruia îi aparţine. ,,Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos

1
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 9. (CF. PR. ŞTEFAN

LUPU).
2
IBIDEM.
trăieşte în mine”(Gal 2, 20). ,,Căci pentru mine a trăi este Cristos”(Fil 1, 22). Scopul
lui era să strângă la un loc unica familie a lui Cristos.
Dante Alighieri, în Divina Comedie, inspirându-se din relatarea lui Luca în
Fap 9,15 îl defineşte vas ales, ceea ce înseamnă instrument ales dinainte, de
Dumnezeu.
Credinţa lui Paul reprezintă experienţa de a fi iubit de Isus Cristos în mod cu
totul personal, o iubire care îl tulbură până în adâncul fiinţei sale şi îl transformă.
Scopul acestei lucrări, este de a ne apropia mai mult de figura apostolului Paul de la
care să învăţăm ce înseamnă credinţa şi modul de a-l imita în urmarea lui Cristos.

,,Stă înaintea noastră figura strălucitoare a unui apostol şi a unui rodnic şi

profund gânditor creştin, de apropierea căruia beneficiem noi toţi. A ne inspira atât
din exemplul lui apostolic, cât şi din doctrina lui, va fi un stimul pentru noi, dacă nu o
garanţie, pentru a consolida identitatea noastră creştină şi pentru a învigora întreaga
Biserică” ( Papa Benedict al XI-lea).
 CAPITOLUL I
CINE ESTE PAUL

Cine este Sfântul Paul?

,,Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie,
căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru
că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce
sunt, iar harul lui pentru mine nu a devenit zadarnic, dimpotrivă, am trudit mai mult
decât ei toţi, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. Aşadar, atât eu, cât şi ei,
noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut”(1 Cor 15, 8-11). Apostolul Paul, mare
teolog al Bisericii, a răspândit creştinismul în lumea elenistico-romană, ajutat de
ucenicii lui, care-i calcă pe urmele curajului şi îşi duc la îndeplinire misiunea pe care
au primit-o, aceea de evanghelizatori.
Paul s-a născut între anii 5-10 d. C la Tars în Cilicia, ,,un foarte vechi centru
de trafic internaţional, un punct de întâlnire a două civilizaţii: cea greco-romană din
Occident şi semitică din Orient. Tarsul era şi un oraş comercial liber, un loc de transit
pentru mărfurile lumii” 3. S-a născut în sânul unei familii pur evreieşti, mândru de
originile sale şi ataşat de credinţele pe care le avea. Tatăl era un ţesător, aşa cum va fi
şi Paul. Familia lui era de origine ebraică şi făcea parte din gruparea fariseilor. A
primit în familie o educaţie strict iudaică. ,,Pe lângă alţi cetăţeni din Tars, Saul, pe
linie paternă, era cetăţean roman cu drepturi depline, civile şi politice. Avea dreptul de
a fi protejat împotriva execuţiilor sumare şi de a fi judecat doar de un judecător
roman, era apărat de condamnări nedemne şi avea dreptul de a face apel la împărat” 4.
Acest drept l-a dobândit prin naştere, deoarece aparţinea uneia dintre cele mai vechi
familii de evrei din oraş. Cetăţenia romană era un privilegiu de invidiat de către cei
care locuiauîn afara Italiei.
La vârsta de 15 ani, Paul a fost trimis să-şi completeze formarea sa
intelectuală şi spirituală la Ierusalim, cetatea sfântă pe care toţi evreii din diasporă
doreau să o vadă cel puţin o dată în viaţa lor înainte de a muri. După ce a studiat la
Ierusalim sub conducerea rabinului Gamaliel, a cărui şcoală era cunoscută pentru
interesul şi ajutorul iudeilor din diaspora, Saul a devenit duşmanul lui Cristos. S-a
JOSEPH HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAŞI, 2002, 11.
3

ANGELO RANON, SAN PAOLO – VITA E LETTERE. INTRODUZZIONE AL NUOVO TESTAMENTO, EDIZIONI
4

MESSAGGERO PADOVA, 1991, 22 - 23.

1
alăturat fariseilor ,,care se distingeau prin ataşamentul zelos faţă de tradiţiile
iudaismului, fiind convins că poate ajunge la mântuire prin sine, împlinind Legea.
Acest angajament l-a făcut agresiv faţă de primii creştini, fiind convins că este
apărătorul tradiţiei iudaice pure” 5. Din educaţia rigidă primită, i s-a dezvoltat o ură
împotriva creştinilor, motivată de marele zel pentru tradiţia părinţilor.
După o perioadă de consolidare a învăţăturilor în cetatea Tarsului, s-a reintors
în Ierusalim pentru a pune în aplicare ceea ce învăţase cu ani în urmă şi anume,
dragostea de ţară şi Legea.
,,La vârsta sa era cuprins de idealuri măreţe, de visuri şi de perspective pentru
viitor: putea deveni un iscusit militar, un şef de sinagogă, un eminent cărturar sau un
fariseu puternic şi respectat în cetatea Ierusalimului” 6. Tânărul rabin trebuia să obţină
încrederea autorităţii religioase din Ierusalim plănuind ameninţare şi crimă împotriva
discipolilor Domnului. ,,Creştinismul se prezenta ca o periculoasă apostazie. De
aceea, trebuia să-l combată imediat cu toate puterile până la sfârşit, pentru a-l
elimina” 7.

5
SETTIMIO. CIPRIANI, LE LETTERE DI PAOLO,CITTADELLA, 2008, 17.
6
IOSIF BIŞOC, SFÂNTUL PAUL, OMUL SENTIMENTELOR ADEVĂRATE, SAPIENTIA, 2002, 23.
7
ANGELO RANON, SAN PAOLO – VITA E LETTERE. INTRODUZZIONE AL NUOVO TESTAMENTO, EDIZIONI

MESSAGGERO PADOVA, 1991, 35.

2
 CAPITOLUL II
CONVERTIREA LUI PAUL

În Vechiul Testament există diferite personaje ale căror nume au fost

schimbate, din dispoziţie divină, în puncte cruciale ale vieţii lor. Este cazul lui Avram,
care în momentul alianţei, Dumnezeu l-a numit Abraham. Cazul lui Iacob, al cărui
nume a fost schimbat în Israel. La fel este şi în cazul lui Paul. Cel care se numea Saul
în prima parte a cărţii Faptele Apostolilor, începând cu Fapte 13, 9 devine Paul. În
momentul crucial al carierei sale apostolice, respectiv începutul primei sale călătorii
misionare, are loc o schimbare de nume: în locul numelui semitic Saul, apostolul
păgânilor primeşte numele greco-roman de Paul.
,,Saul era ca un vânător pasionat, dar el nu era unicul vânător în acele zile. Un altul,
Domnul, era pe urmele sale. Saul credea că urmăreşte, dar el însuşi era urmărit” 8.
Convertirea lui reprezintă un moment cheie în istoria Bisericii primare, deoarece va
ajunge să vestească Evanghelia până la marginile pământului. În drum spre Damasc,
prigonitorul Saul şi însoţitorii săi se deplasau, traversând regiunile deşertice. Deodată,
din cer, s-a ivit o lumină orbitoare .,,Pe la amiază, am văzut pe drum, o, rege, o lumină
din cer, mai strălucitoare decât soarele, care ne-aînvăluit pe mine şi pe cei care mă
însoţeau” (Fap 26,13). Un glas a răsunat din lumină ,,Saul, Saul, de ce mă
persecuţi?” (Fap 26,14). ,,Eu sunt Isus pe care tu îl persecuţi. Dar ridică-te, intră în
cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci!”(Fap 9, 5-6). Datorită luminii orbitoare,
rămâne fără vedere dar, îi este redată de către Anania, un creştin evreu, din porunca
Domnului. Saul mărturiseşte credinţa sa în Isus, vederea îi este recăpătată şi acceptă
Botezul. Imediat, spre marea uimire a iudeilor, Paul începe să proclame prin Sinagogi
că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. ,,Întâlnirea cu Cristos i-a schimbat viața. A
trăit experiența unei iubiri care l-a vindecat și l-a eliberat și, pentru aceasta, a devenit
apostol și slujitor de eliberare pentru alții” 9. Paul a experimentat eliberarea din partea
lui Cristos. A fost eliberat din sclavia mai oprimantă, aceea a eului său și din Saul,
nume al primului rege al lui Israel, a devenit Paul, care înseamnă „mic”.

8
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 22.
9
HTTPS://WWW.MAGISTERIU.RO/PREDICA-PAPEI-LA-SOLEMNITATEA-SS-PETRU-SI-PAUL-2021/ (ACCESAT
LA DATA DE 17.10.2023).

3
 A fost eliberat și de zelul religios care-l făcuse învârtoșat în susținerea
tradițiilor primite (Gal 1, 14) și violent în persecutarea creștinilor. A fost eliberat. Paul
a fost obiectul unei alegeri gratuite şi a beneficiat de chemare în vederea unei misiuni
vaste. Chemarea lui este o mărturie a harului atotputernic al lui Dumnezeu, care i-a
arătat planul mântuirii şi l-a învăţat să sacrifice vechile valori pentru a-şi găsi
mântuirea prin credinţă.
Paul a devenit „prieten al lui Dumnezeu” într-un mod cu totul deosebit. ,,Acel
Domn, pe care el îl persecuta (Fap 9,5), l-a chemat prin harul său (Gal 1,15)
străfulgerându-l pe drumul spre Damasc. L-a eliberat astfel de prejudecățile sale,
transformându-l radical, și a făcut din el un instrument ales pentru a duce numele său
la toate neamurile (Fap 9,15), urmând să suporte violențele, persecuțiile, naufragiile,
foamea și setea, un ghimpe care l-a chinuit în trup<<Şi, ca să nu fiu umplut de
îngâmfare din cauza revelaţiilor neobişnuite, mi-a fost dat un ghimpe în trup, un înger
al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare. De trei ori l-
am rugat pentru aceasta pe Domnul să-l îndepărteze de la mine, dar el mi-a zis: „Îţi
este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune”. Aşadar, mă voi
lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui
Cristos>>” (2 Cor 12, 7-10) 10.
,,Cu evenimentul din Damasc, lui Paul îi este dat să înţeleagă faptul că tocmai
în misterul umilinţei morţii pe cruce (cf. Fil 2,8) se ascunde secretul cel mai profund
al omului. Într-un text din Scrisoarea a doua către Corinteni, el va vorbi despre
această nouă cunoaştere a lui Cristos, care merge dincolo de simplul caracter
lumesc: ,,dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup (numai în mod uman), acum nu-l
mai cunoaştem astfel” (5,16). Noua cunoaştere se referă la identitatea unică a lui Isus
ca Fiu al lui Dumnezeu, mărturisit drept Kyrios (cf. Fil 2,11), Domn înviat (cf, Fil
3,10), glorificat alături de Tatăl”11.

HTTPS://WWW.MAGISTERIU.RO/PREDICA-PAPEI-LA-SOLEMNITATEA-SS-PETRU-SI-PAUL-2021/
10
(ACCESAT
LA DATA DE 18.10.2023).
GIUSEPPE PULCINELLI, ABC,
11
PENTRU A-L CUNOASTE PE POSTOLUL PAUL, SAPIENTIA, 2008,
19.

4
 CAPITOLUL III
PRIMA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAUL

,,Paul este trâmbiţa evangheliei, răcnetul leului, un fluviu de elocvenţă divină.

De fiecare dată când îl citesc, mi se pare că nu aud cuvinte, ci tunete” ( Sfântul
Ieronim).

El vorbea despre porunca dată de Isus de a predica. ,,Trebuie s-o fac, spunea
el; căci vai mie de nu voi vesti evanghelia” (1 Cor 9, 16).
,,Paul este considerat pe bună dreptate teologul prin excelenţă al creştinismului
timpuriu, un om de acţiune, un evanghelizator, un fondator al comunităţii, un om în
alergare”12.
Cu prima lui călătorie alături de Barnaba şi Marcu, nepotul acestuia, începe o
nouă pagină în istoria misiunilor creştine. Evenimentele care se succed au fost dintre
cele mai variate: exorcism (Fap 13, 10-11) , convertiri (Fap 13,12), predici în
sinagogă (Fap 13, 15-41), minuni (Fap 14, 8-11), tentativă de linşaj ( Fap 14,19),
îndemnuri de a rămâne tari în credinţă ( Fap 14, 22-23).
Paul începe să predice mai ales în sinagogi unde, în zi de sâmbătă, iudeii îşi
petreceau o parte din timpul dedicat rugăciunii şi meditaţiei pentru textele biblice. Cu
elocvenţa cuvintelor sale, transmitea mesajul Evangheliei, întărindu-l prin faptele sale,
suportul principal fiind istoria poporului ales. El afirma că nu doar iudeii erau chemaţi
să fie creaturi noi în Cristos, ci şi păgânii. Paul primise o vocaţie specială, aceea de a
duce vestea cea bună a evangheliei la popoarele păgâne, care nu au cunoscut minunile
înfăptuite de Dumnezeu cu poporul ales, care nu se închinau Dumnezeului Vechiului
Testament, ci anumitor zei.
O problemă majoră cu care Paul se confrunta în timpul misiunii sale, era
înfruntarea vrăjitorului iudeu Elimas (Fap 13,8). Acest lucru se datora faptului că
exista o înclinaţie spre ştiinţele oculte, oamenii erau în căutarea unei religii de
orientare spre cultele misterice, magi şi astrologi.

GIUSEPPE PULCINELLI, ABC, pentru a-l cunoaste pe APOSTOLUL PAUL, SAPIENTIA, 2008,
12

29.

5
 Fusese un persecutor al Bisericii lui Dumnezeu, acum parcurgea kilometri pe
mare şi pe uscat, pentru a predica Evanghelia şi a schimba suflete. Nu el lucra în
vieţile celor cu care interacţiona, ci harul lui Dumnezeu. Dacă prin locurile prin care a
trecut a întâlnit sinagogi şi iudei care se închinau Dumnezeului poporului ales, aceştia
au ajuns aici prin diverse împrejurări. Prezenţa lor i-au fost de un real folos. Misiunea
lui Paul era delicată şi pentru faptul că pe lângă vestirea evangheliei trebuia să
schimbe o mentalitate. De la mentalitatea păgână, cei care îl ascultau trebuiau să
treacă la mentalitatea creştină, cu tot ceea ce presupune ea: acceptarea lui Isus Cristos
ca Mântuitor, acceptarea evangheliei ca normă de viaţă, renunţarea la obiceiurile
păgânene corespunzătoare evangheliei etc. Este o muncă dificilă să schimbi
mentalitatea oamenilor. Pot fi înţelese toate reacţiile adverse de care au dat dovadă cei
care l-au ascultat pe Paul în peregrinările lui prin lumea păgână a vremii.
Ioan Gură de Aur, afirma despre Paul că este,,un suflet de diamant”. Cuvântul
lui era menit să câştige pe toţi cei cu care relaţiona şi care luptau împotriva lui.
Nimeni nu a evidenţiat mai bine ca Paul că vestirea crucii lui Cristos apare ca scandal
şi nebunie, împotriva căreia mulţi reacţionează cu refuz şi neînţelegere. ,,Noi îl
predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni”
(1 Cor 1,23). Acelaşi lucru se întâmplă şi în zilele noastre. ,,Căci ni se pare că
Dumnezeu ne-a făcut pe noi, apostolii, cei din urmă, ca nişte condamnaţi la moarte,
fiindcă am devenit ca un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. Noi
suntem nebuni pentru Cristos, voi sunteţi înţelepţi în Cristos; noi suntem slabi, voi
sunteţi tari; voi [vă bucuraţi] de cinste, iar noi, de dispreţ. Până în ceasul de acum,
suntem flămânzi şi însetaţi, suntem goi şi chinuiţi şi pribegim. Ne trudim, muncind cu
mâinile noastre. Fiind batjocoriţi, binecuvântăm; fiind persecutaţi, răbdăm; fiind
insultaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns gunoiul lumii, murdăria tuturor până
acum” (1 Cor 4, 9-13).
Paul le prezintă corintenilor un autoportret al vieţii sale apostolice, redând
suferinţele ce prevalează bucuria de a fi purtător al binecuvântării lui Dumnezeu şi al
harului Evangheliei. În urma predicării Evangheliei, pretutindeni se formau mici
comunităţi creştine. Fermentul era bun şi începea să dospească. Dezbaterea lui a
cunoscut mai multe etape la Antiohia şi Ierusalim, unde a mers din doua motive: o
revelaţie dumnezeiască care l-a îndrumat să ajungă acolo şi dorinţa lui Paul de a
expune la Ierusalim evanghelia pe care o predica printre păgâni, respectiv, primirea
păgânilor în comunitatea creştină fără obligaţia respectării Legii iudaice sau

6
circumciziei. În ochii iudeo-creştinilor de la Ierusalim, păgânii ce erauconvertiţi la
creştinism, puteau apărea ca nişte creştini inferiori, de vreme ce nu fuseseră
circumscrişi. Paul nu avea niciodată proiectul de călătorie gata făcut în buzunar, ci
adesea se lăsa condus de dificultăţile drumului şi recunoştea în asta un semn de la
Dumnezeu. ,,Ca unul ce era din Tars, Paul avea din tinereţe o oarecare simpatie, o
13
legătură sufletească, faţă de popoarele necunoscute” pe care le întâlnea în drumul
spre Asia Mică, ce era ,,un conglomerat de vechi principate indigene, de triburi, de
dialecte şi obiceiuri superstiţioase şi culte ciudate” 14. ,,Era un furnicar de locuri sfinte,
mistere ciudate şi colegii de preoţi. În Antiohia, în Templul evreiesc, Paul a vorbit
despre felul cum l-a condus Dumnezeu pe Israel prin Legea veche, al cărui cuprins
tainic era Mesia. Toţi cei care-l ascultau, erau mulţumiţi de vorbele lui, aclamând cu
15
bucurie <<Ascultaţi o predică mesianică!>>” . Le-a vorbit despre făgăduinţele ce
privesc lumea întreagă şi care se îndreptau spre Cristos. Despre botezurile din Iordan,
figura de profet a lui Ioan, mişcări ce îşi găsiseră ecoul până în Asia Mică. Le-a expus
ţinta pentru care era acolo, în mijlocul lor: împărăţia lui Dumnezeu. Le-a prezentat
felul în care locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor, în neştiinţa lor, au predat pe
Mesia ca pe un duşman, păgânului Pilat, cum preoţii iudei şi-au bătut joc de el când
era în agonie, atârnat pe lemnul crucii ,,Dacă tu eşti Mesia, coboară-te, aşadar, de pe
cruce!” 16.
Paul le vorbea despre convertirea şi unirea tuturor popoarelor sub crucea
Mântuitorului, într-o împărăţie divină, care să cuprindă întreg pământul. Cuvintele lui
Paul aduceau uimire pe chipurile celor care-l ascultau. Evreii se certau între ei asupra
argumentelor din Vechiul Testament. Prozeliţii şi temătorii de Dumnezeu, erau plini
de entuziasm. Dumnezeul pe care-l vesteau Paul şi Barnaba, e un rege ce-i face pe toţi
ticăloşii fericiţi prin cuvântul său ceresc şi plin de milostivire. Chiar şi atins de boală
şi anume, malarie, având febră, Paul nu încetează să se roage. Boala a fost o
binecuvântare, deoarece, prelungindu-i-de şederea, s-a întemeiat în Antiohia prima
Biserică, formată din păgâni convertiţi la creştinism. Dar, acest lucru a adus prigoniri
lui Paul şi Barnaba. Au fost biciuiţi, bătuţi cu vergile. Aici, au vărsat pentru prima
dată sânge, dând mărturie pentru Cristos.

13
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 5.
14
IBIDEM.
15
IBIDEM, 54.
16
IBIDEM, 55.

7
 Şi la Iconiu, Paul şi Barnaba au facut semne şi minuni, iar Biserica de aici,
mult timp a fost un punct de sprijin pentru Biserica creştină din interiorul Asiei Mici
şi a avut patriarhat asupra a 14 oraşe. În Listra, Paul vorbeşte ,,despre Isus, medicul
celor bolnavi, cel care ajută în orice problemă, despre profeţiile mesianice potrivit
cărora la apariţia lui, cei orbi vor vedea, cei muţi vor vorbi, cei ologi vor sări de
bucurie” 17. Şi o minune are loc. Ologul ce privea trist şi cu o expresie dureroasă, l-a
tulburat pe Paul care brusc, concentrându-şi atenţia asupra lui, cu o putere sfântă, a
exclamat ,,Ridică-te pe picioarele tale!” Ologul s-a ridicat şi a început să umble. Dar,
evreii din Iconiu îi considerau înşelători şi criminali foarte periculoşi. Paul şi Barnaba
au fost bătuţi cu pietre, alungaţi. Ei trebuiau să aibă parte de suferinţe, pentru a duce
la bun sfârşit călătoria misionară. ,,Noi trebuie să intrăm în împărăţia cerurilor prin
mari suferinţe” 18.
Pentru că vindecaseră ologul din naştere, locuitorii şi preotul lui Zeus au
crezut că sunt zei cu chip de om care au venit la ei (Cf. Fap 14, 11). Cu greu i-a oprit
să le aducă jertfe. Tot aici, în urma acestei întâmplări, iudeii care îl duşmăneau i-au
convins pe oameni să-l bată pe Paul, lăsându-l aproape mort. A doua zi şi-a revenit şi
a plecat la Derbe. De aici, împreună cu Barnaba s-au întors la Listra, apoi la Iconiu şi
la Perga. Au coborât apoi şi la Atalia, după care s-au întors la Antiohia, povestind
ucenicilor şi Bisericii de aici tot ceea ce li se întâmplase şi cum Dumnezeu lucrase
prin ei în tot acest timp. Trebuiau să se înarmeze cu răbdare, mult curaj şi putere. În
Rom 1, 16, Paul afirma ,,De fapt, eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea
lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi]
a grecului”.
Datorită acestor suferinţe, ,,învăţase să-şi potolească inima furtunoasă şi
temperamentul aprins, să se plece sub jugul blândeţii lui Cristos şi să aibă o răbdare
de neclintit” 19.
Prin harul lui Dumnezeu, Paul a devenit instrumentul ales pentru a desăvârşi o
lucrare ce era necesară la formarea unei Biserici cu adevărat catolice, o Biserică
universală. Paul a avut puterea de a depăşi toate dificultăţile, amintind mereu de
componenţa iubirii lui Dumnezeu şi a lui Cristos. ,,Cine ne va despărţi de iubirea lui
Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea, sau persecuţia sau foametea , sau lipsa de
haine, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: Pentru tine suntem daţi la
17
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 62.
18
IBIDEM, 65.
19
IBIDEM, 67.

8
moarte toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere. Dar în toate acestea noi
suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit...” (Rom 8, 35, 39).
Este certitudinea ce-l conduce pe Paul la concluzia că nimic în această lume
nu ne poate despărţi de iubirea lui Dumnezeu, o iubire care este bogăţia vieţii umane,
împlinindu-şi fericit misiunea, pentru a câştiga suflete, pentru a fi colaborator al
adevăratei bucurii.

9
 CAPITOLUL IV
A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAUL

Anii petrecuţi la Tars, i-au permis lui Paul să-şi facă o idee exactă despre
situaţia religioasă a lumii şi despre importanţa morţii şi învierii lui Cristos cu privire
la mântuire. El reface drumul parcurs de omenire chiar de la începutul ei. Dumnezeu
le dovedise păgânilor existenţa sa. Din lumea care nu trebuia să fie pentru ei decât o
imagine a lui Dumnezeu, şi-au făcut o divinitate. Oare cum putea un om păgân să iasă
din situaţia disperată si să treacă la o viaţă creştină? Observând oamenii cum se
converteau, Paul vedea propria sa experienţă de convertire, o transformare până în
adâncul fiinţei sale. A fost o ruptură cu trecutul. O nouă fiinţă a înviat în Cristos, iar
pe viitor, se va găsi în comuniune de viaţă şi de moarte cu Cristos. Fiecare om
convertit, urma să se odihnească, smuls fiind din mâna păcatului şi a lumii. Este
sensul cuvântului din Scrisoarea către Galateni ,,Eu sunt răstignit pentru Cristos şi,
dacă trăiesc, numai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”(Gal 2, 20).
În cea de-a doua călătorie misionară, Paul a fost însoţit de Sila, camaradul
credincios, generos, gata la orice jertfă, membru al Bisericii din Ierusalim. A mers la
Filipi pentru prima dată, unde a avut parte de afecţiune din partea credincioşilor, care-
i trimiteau donaţii în bani (Fil 4, 10-16). Aici, Paul a exorcizat o ghicitoare de noroc,
atrăgând mânia stăpânilor sclavei, deoarece îşi pierdeau câştigul adus de ea şi l-au
denunţat autorităţilor şi judecătorilor. ,,Aceşti oameni tulbură cetatea noastră; sunt
iudei şi predică obiceiuri pe care noi, fiind romani, nu avem voie să le primim, nici să
le practicăm” (Fap 16, 20-21).
După convertirea Lidiei, scandalul pricinuit de exorcizarea făcută de Paul,
închisoarea, eliberarea miraculoasă, Paul îşi continuă drumul spre Tesalonic. Aici,
predică în Sinagogă, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu trebuia transmis mai întâi la
iudei (Fap 17,2). Paul le arăta că Isus Cristos este Mesia. ,,Acesta este Isus Cristos pe
care eu vi-l vestesc” (Fap 17,3).
Ecoul cuvintelor lui Paul nu a rămas fără roade şi „unii dintre ei au fost
convinşi şi s-au alăturat lui Paul şi lui Sila împreună cu o mulţime numeroasă de greci
evlavioşi şi multe femei de vază”(Fap 17,4). Paul ,munceşte cu mâinile sale (1Tes

10
2,9), primeşte ajutor de la Filipi (Fil 4,16), succesul predicării lui provocând reacţia
iudeilor ,,care au devenit imitatorii Bisericilor lui Dumnezeu” (1Tes 2, 14-16).
Este acuzat în faţa autorităţilor împreună cu însoţitorii săi, deoarece predicau
un alt rege, pe Isus.Totuşi, datorită faptului că grupul credincioşilor lua amploare,
Paul îşi concentra atenţia asupra celor care nu făceau parte dintre iudei. Pentru Paul,
Tesalonic devine un loc drag şi pe tot parcursul vieţii şi-l va aminti cu plăcere.
Comunităţii din Tesalonic îi va trimite două scrisori, iar suferinţele şi eforturile sale
vor fi răsplătite de cei care au trecut la credinţă prin comportamentul lor şi prin faptul
că vor deveni model şi pentru alte comunităţi.
La Atena, predicând despre înviere, Paul a eşuat în faţa înţelepciunii grecilor,
care nu au experimentat iubirea de Dumnezeu” 20.
Deprimat de eşecul de la Atena, Paul se îndreaptă spre Corint, capitala Ahaiei.
Nu avea nici cea mai vagă idee despre ceea ce avea să urmeze. O activitate
înfloritoare, dar şi o luptă cu obiceiurile şi viaţa cotidiană a comunităţii pe care avea
să o înfiinţeze aici. Cunoaşte pe Acvila şi Priscila, o familie de creştini şi locuieşte în
casa lor. O familie creştină la Corint! Bucuria lui Paul se simte de fiecare dată când îi
menţionează în scrisorile sale. Numele de Priscila ,,se întălneşte în cimitirul Gens
Acilia, în catacombele Priscilei şi indică o sclavă eliberată a acestei familii nobile” 21.
Corintul era plin de bogăţii şi moravuri uşoare, un deşert ce aştepta ploaia
binecuvântată a cuvântului divin. Întristat de insuccesul din Atena, Paul îşi dorea să

pregătească terenul, spre a evidenţia pe Mântuitor suferind, al cărui nume, Isus, era
pomenit doar ocazional. Pentru Paul, zilele de duminică erau cele mai pline de
satisfacţii. Serviciul divin practicat în sinagogi, era format din cântări, rugăciuni,
citiri, cuvântări. El se limita la textele mesianice ale profeţilor dar, locul principal era
ocupat de povestirile din viaţa lui Isus. Misiunea desfăşurată de Paul la Corint, ,,a fost
una dintre cele mai fructuoase ale apostolului” 22.
În capitolul 13 din Scrisoarea întâi către Corinteni, el cântă laudă dragostei.
Era un serviciu divin, unde se simţea prezenţa Duhului Sfânt, ,,dovada spiritului şi a
puterii” 23.
Paul a stabilit pentru corinteni un program ce răspundea nevoii de cânt şi
muzică. ,,Aşadar, ce este de făcut, fraţilor? Atunci când vă adunaţi fiecare, fie că are
20
EDOUARD. COTHENEŢ, SAINT PAUL EN SON TEMPS, EDITION DU CERF, 1978, 55.
21
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENȚIA, IAȘI, 2002, 111.
22
CONSTANTIN. MOISĂ, DICŢIONAR BIBLIC, VOL. III, STEPHANUS, 1998, 34.
23
CONSTANTIN. MOISĂ, DICŢIONAR BIBLIC, VOL. III, STEPHANUS, 1998 114.

11
de cântat un psalm, fie că are o învăţătură, fie că are o descoperire, fie că are [de spus]
ceva în altă limbă, fie că are o interpretare, să fie totul spre edificare!” (1 Cor 14, 26).
După slujba cuvântului, adunarea se reunea la o cină a iubirii, luată în comun, agape.
Participau la Cina Domnului, se adunau ca un sigur trup în jurul Domnului, care era
capul. ,,Deasupra agitaţiei pline de entuziasm trona Domnul Isus, drept cap al
comunităţii, plin de putere, aşa de aproape încât ţi se părea că puteai să-l atingi. Isus
este gazda şi în jurul lui se adună comunitatea” (W. Bousset).
,,,Aceste reuniuni au devenit semnul exterior al organizaţiei vizibile a Bisericii
în mici comunităţi de cartier sau locale, premergătoare comunităţilor noastre
parohiale. În catacombe s-au găsit mai multe reprezentări ale acestei ingenioase
născociri a iubirii, în legătură cu banchetul euharistic, ca un simbol al banchetului
ceresc al celor fericiţi.
Cercetătorii De Rossi şi Wilpert au publicat reproduceri ale acestor mese
rotunde ale creştinismului primar. Cinci sau şase personae, uneori însoţite de copii,
sunt grupate în jurul mesei, în timp ce femeile şi fetele creştine servesc” 24.Aşa era şi
la Corint. A fost meritul lui Paul ,,de a fi trecut peste contraste sociale, morale şi
rasiale, de a reuni la aceeaşi masă pe oamenii liberi şi pe sclavi, de a-i face să trăiască
împreună într-o singură comunitate, evrei şi greci, romani şi asiatici” 25. Uneori, Paul
se simţea paralizat sufleteşte, observând că unii creştini recădeau în vechile lor vicii
păgâneşti.
Grija pentru celelalte Biserici, îi puneau sufletul în mişcare, gândindu-se să
părăsească Corintul. ,,Paul a încercat să-şi ataşeze comunităţile sale, să le lege între
ele. Scrisorile pe care le trimitea, treceau de la o comunitate la alta, erau recopiate şi
citite în cadrul serviciilor divine; aranjate apoi în arhive, ele se bucurau, încetul cu
încetul, de aceeşi consideraţie ca şi Cărţile Sfinte” 26.
Marea lui misiunea era acea transformare spirituală a omului. Era un lucru
destul de greu de îndeplinit, chiar şi pentru el. Gândul că nu va mai trăi să vadă
parusia, a doua venire a Domnului, îl face adesea să suspine.
,,Ştim că dacă locuinţa pământească, cortul nostru, se desface, avem o locuinţă
de la Dumnezeu, o locuinţă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. De aceea suspinăm
în această locuinţă, dorind să ne îmbrăcăm cu cea din cer numai dacă vom fi găsiţi
îmbrăcaţi, şi nu goi” (2Cor 5, 1,4).
24
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 117.
25
IBIDEM, 130.
26
IBIDEM, 114.

12
 Dar el se mângâie cu gândul că avem deja în această lume arvuna Duhului şi
că după moarte vom fi la Domnul. ,,Nădejdea parusiei, strigătul Maranatha devine
pentru Paul o forţă imanentă pentru prezent. Chiar dacă sunt mai mulţi domni, pentru
noi este unul singur: Isus Cristos. Potrivit lui Paul, viaţa creştinului este dublă: viaţa
naturală, pe care o are cu ceilalţi şi viaţa reală, mistică, în Cristos.

13
 CAPITOLUL V

A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A LUI PAUL

Paul nu a stat niciodatăîntr-un oraşatât de mult ca la Corint. Dorinţa lui era să

lumineze puterea harului lui Cristos în mijlocul acelui popor stricat.
Când Biserica din Corint putea să se sprijine pe propriile picioare, Paul a decis
să se îndrepte spre Efes. Dar, era neliniştit. De două ori Duhul lui Dumnezeu îl
îndepărtase de Efes. Urma să se întâmple şi a treia oară?
A treia călătorie misionară a întreprins-o în anul 53 d.C. Acvila şi Priscila au
însoţit pe Paul până la Efes şi i-au pregătit acolo o locuinţă în cazul unei şederi mai
îndelungate. Aici, Paul şi-a petrecut cea mai mare parte a activităţii sale apostolice.
Efesul era un oraş al economiei, comerţului, circulaţiei, băncilor, un oraş mare, cu
deschidere spre lume. Era terenul preferat de Paul pentru misiune. De aici, cuvântul
predicat, odată ce a fost auzit şi acceptat de oameni, va fi purtat mai departe de
călători, comercianţi, pelerini şi va ajunge în diferite locuri şi regiuni.
În Efes erau deja creştini, iar Paul a făcut din acel oraş capital Asiei Mici şi
baza lui de activitate pentru trei ani. ,,De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp
de trei ani, noaptea şi ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre
voi!“ (Fap 20,31). A adus la cunoştinţă tuturor locuitorilor regiunii cuvântul
Domnului, misiunile săvârşite de el, grija pentru toate Bisericile, împotrivirea iudeilor
ce atingea cote violente.
Din Efes, Paul se îngrijeşte de comunităţile întemeiate în Macedonia, Ahaia şi
Galaţia. Astfel, Efesul devine centrul activităţii lui misionare. Totodată, aici primea pe
reprezentanţii acestor comunităţi, care-i aduceau veşti bune, rele, sau cereau sfaturi.
După o perioadă, Paul a plecat spre Macedonia, iar de acolo spre Corint, unde
finalizează disciplinarea şi organizarea Bisericii din acest oraş. În acest timp, scrie
şi ,,Scrisoarea către Romani, cea mai importantă scriere a sa, cea mai complexă
expunere cu privire la doctrina mântuirii”.27
Când Paul ajunge în Palestina, observă o ţară agitată, sub conducerea lui Felix,
un om foarte dur. Aici, acuzat că a introdus în curtea fiilor lui Israel un grec, Trofim
din Efes, Paul risca să fie ucis. A fost legat cu două lanţuri, dus în fortăreaţă, auzind

JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 36.
27

14
cum poporul striga ,,La moarte cu el!” (Fap 21, 36). Este dus în faţa Sinedriului,
escortat la Cezareea, unde, ,,în captivitate Paul a fost vizitat de prietenii săi, pentru că
Felix nu găsise nimic grav în acuzaţiile iudeilor” 28. În toamna aceluiaşi an, Paul a fost
dus la Roma, încredinţat lui Iulius, centurion din cohorta Augusta. Acolo i s-a permis
să trăiască în arest la domiciliu, cu un soldat de gardă. Rămâne timp de doi ani, având
posibilitatea de a primi persoane şi ,,de a învăţa despre Domnul Isus Cristos cu tot
curajul şi nestingherit” (Fap 28,31). Întemniţat fiind, acest prizonier al lui Cristos,
scrie scrisorile din captivitate, Scrisorile către Coloseni, Efeseni, Filemon şi Filipeni.
Ele reprezintă o reflectare a situaţiei istorice şi psihologice a apostolului, prezentând
aceleaşi personaje şi aceeaşi linie de gândire şi doctrină.
Spre sfârşitul vieţii, Paul scrie cele două scrisori către Timotei şi una către Tit.
Le-a scris în perioada dintre eliberarea din prima captivitate şi a doua arestare, care s-a
finalizat cu martiriul său. ,,Ele sunt canonice, aparţinând corpusului paulin, reflectând
tradiţii preţioase despre activitatea lui Paul în ultimii săi ani şi mărturisind preocuparea
sa de a da Bisericilor organizarea stabilită, capabile să depăşească furtunile care se
anunţau” 29.
Denunţat de Alexandru arămarul, Paul este arestat pentru ultima oară la Troas.
Este adus la Roma, unde va fi ţinut într-o închisoare strict identificată cu închisoarea
Mamertină, la picioarele Capitoliului. A fost executat ,,ca un cetăţean roman, după ce
fusese condamnat în cursul unui proces regulamentar, la moartea cu sabia”.30 ,,De şapte
ori în lanţuri, alungat, bătut cu pietre, devenit crainic în Răsărit şi în Apus, a primit ca
răsplată a credinţei sale o strălucitoare slavă. După ce a propovăduit dreptatea în lumea
întreagă, a ajuns la marginile Apusului, a dat mărturie înaintea stăpânitorilor şi astfel a
părăsit această lume, mergând în locul preasfânt, ilustru model de răbdare” ( Cf.
Clement din Roma, Scrisoarea către Corinteni, 5) 31.
Moartea lui Paul a avut loc ca urmare a martiriului îndurat la Roma. În
Scrisoarea către Timotei, Paul afirmă: ,,Eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării
mele a sosit” (2 Tim 4,6). Sunt două imagini:
- una culturală, a sacrificiului, folosită în Scrisoarea către Filipeni şi care
interpretează martiriul ca o parte importantă a sacrificiului lui Cristos. ,,Şi

28
EDOUARD. COTHENET, SAINT PAUL EN SON TEMPS, EDITION DU CERF, 1978, 72-73.
29
A.RANON, SAN PAOLO – VITTA E LETTERE. INTRODUZZIONE AL NUOVOTESTAMENTO, 179, 180.
30
JOSEPH HOLZNER, PAUL DIN TARS, SAPIENTIA, 2002, 270.
31
RAYMOND E.BROWN, JOSEPH A. FITZMYER, S.J. ROLAND, E. MURPHY, O. CARM, INTRODUCERE ŞI
COMENTARIU LA SFÂNTA SCRIPTURĂ, VOL.I GUTTENBERG, 963.

15
 chiar de va trebui vărsat [sângele meu] peste jertfa şi slujirea credinţei
voastre, mă bucur şi mă bucur împreună cu voi toţi” (Fil 2,17).
- una marinărească, ,,a dezlegării corabiei şi a ridicării pânzelor” 32.
Ambele imgaini fac aluzie la evenimentul unei morţi sângeroase. Prima
mărturie despre moartea sa, apare în Scrisoarea pe care episcopul Clement I al Bisericii
din Roma, a trimis-o către Biserica din Corint. Din cauza geloziei şi a discordiei, Paul
a fost obligat să ne arate cum se obţine răsplata răbdării. Arestat de şapte ori, exilat,
bătut cu pietre, a fost mesagerul luiCristos în Orient şi în Occident şi datorită credinţei
sale a dobândit o gelozie curată.
După ce a predicat lumii întregi dreptatea şi după ce a ajuns la capătul
Occidentului, a îndurat martiriul în faţa guvernanţilor; astfel, a plecat din această lume
şi a ajuns la locul sfânt, devenit cel mai mare model de răbdare. Aceasta ,,este expresia
comuniunii sale cu pătimirea lui Cristos, a generozităţii şi statorniciei, cu care a
acceptat drumul lung de suferinţă”33.
Există două elemente cu privire la moartealui Paul. Unul, consideră că
martiriul a avut loc la Acquae Salviae, pe Via Laurentina, cu o triplă săritură a
capului, provocând fiecare dintre ele ieșirea unui izvor de apă, motiv pentru care locul a fost
numit până astăzi „Trei fântâni” (Cf. Faptele lui Petru și Paul de Pseudo Marcel, din secolul
al V-lea). Celălalt, după afirmaţiile lui Gaius, menţionează faptul că înmorrmântarea a avut
loc nu numai „în afara orașului, la a doua milă pe Via Ostiense”, dar mai precis „în
ferma lui Lucina”, care era o matroană creștină (Cf. Pătimirea lui Paul de Pseudo
Abdia, din secolul al VI-lea). ,,Aici, în secolul al IV-lea, împăratul Constantin a
ridicat o primă biserică, apoi mărită mult între secolele IV și V de împărații
Valentinian al II-lea, Teodosiu și Arcadiu. După incendiul din anul 1800, a fost
ridicată aici actuala bazilică a sfântului Paul din afara zidurilor” 34.
Paul a fost înmormântat pe Via Ostiense, aproape de locul unde se află astăzi
Basilica San Paolo fuori le mura. În anul 258, când mormintele creştine din Roma
erau ameniţate cu profanarea în timpul persecuţiei lui Valerian, rămăşiţele pământeşti
ale lui Paul au fost transportate la ad catacumbas, pe Via Apia. Mormântul lui Paul din

32
HTTPS://WWW.MAGISTERIU.RO/AUDIENTA-GENERALA-DE-MIERCURI-4-FEB-2009/ (ACCESAT LA DATA
DE 23.10.2023).
33
HTTPS://WWW.MAGISTERIU.RO/AUDIENTA-GENERALA-DE-MIERCURI-4-FEB-2009/ (ACCESAT LA
DATA DE 23.10.2023).
HTTPS://WWW.MAGISTERIU.RO/AUDIENTA-GENERALA-DE-MIERCURI-4-FEB-2009/
34
(ACCESAT LA
DATA DE 24.10.2023 )

16
basilica Sfântului Paul din afara zidurilor de pe Via Ostiense şi al lui Petru din Vatican,
sunt considerate trofee, venerate şi astăzi după 2000 de ani.
,, Figura lui Paul a lăsat o moştenire spirituală. Scrisorile lui intră în liturgie,
unde structura profet-apostol-evanghelie este determinantă pentru forma liturgiei
cuvântului”.35. Gândirea apostolului devine hrana spirituală a credincioșilor din toate
timpurile. El a rămas de-a lungul secolelor şi până astăzi, adevăratul învățător și
apostol al neamurilor.
,,După 50 de ani, trei împăraţi, Valentin al II-lea, Arcadiu şi Honoriu, au ridicat
în locul micii Biserici construită de Constantin, celebra Basilică Sfântul Paul,
terminată în 395” 36. Inscripţia de pe altar rezumă cuvintele apostolului ,,Pentru mine, a
trăi este Cristos şi moartea este un câştig!” (Fil 1,21).

,,Paul aparţine de trei lumi şi de trei culturi: ebraică, greacă şi romană şi, totuşi,
se distanţează de fiecare dintre ele cu vigoarea individualităţii sale şi găseşte un punct
de referinţă numai în persoana lui Cristos. Această comunicare vie şi personală cu
Cristos i-a dat posibilitatea de a ieşi din culturile de care aparţinea fără a le renega” ( P.
Rossano).

.HTTPS://WWW.MAGISTERIU.RO/AUDIENTA-GENERALA-DE-MIERCURI-4-FEB-2009/, (ACCESAT LA
35

DATA DE 24.10.2023).
JOSEF HOLZNER, PAUL DIN TARS, VIEȚILE SFINȚILOR, SAPIENTIA, IAȘI, 2002, 271.
36

17
 CONCLUZIE

Sfântul Paul a rămas de-a lungul secolelor, până în zilele noastre, un învăţător
şi apostol al neamurilor. Sfântul Ioan Gură de Aur a scris despre Paul şapte Panegirice
memorabile, iar Sfântul Toma de Aquino a lăsat un comentariu la Scrisorile Pauline.
În secolul al XX-lea, a apărut o denigrare a Sfântului Paul, deoarece Nietzsche a luat
mai mult în râs teologia umilinţei Sfântului Paul. Prin el, centralitatea Împărăţiei lui
Dumnezeu, determinată pentru vestirea lui Cristos, este transformată în centralitatea
cristologiei, al cărei punct determinant este misterul pascal, rezultatul fiind
sacramentul Botezului, Euharistiei, ca prezenţă permanentă a acestui mister, din care
creşte trupul lui Cristos şi se construieşte Biserica. Au apărut diferite mişcări
religioase în interiorul Bisericii catolice, în perioada modernă, cu referinţă la numele
Sfântului Paul: Congregaţia Sfântul Paul a barnabiţilor (secolul XVI); Misionarii
Sfântului Paul, sau Pauliştii (sec XIX); poliendrica Familie Paulină (sec XX),
întemeiată de fericitul Giacomo Alberione; Institutul Secular al Societăţii Sfântului
Paul. Suntem chemați, ca și Paul să fim liberi de ipocriziile exteriorității, de ispite, de
o respectare religioasă care ne face rigizi și inflexibili, de legăturile ambigue cu
puterea și frica de a fi neînțeleși și atacați. Paul ne încredințează imaginea unei
Biserici încredințate mâinilor noastre, dar conduse de Domnul cu fidelitate și duioșie;
a unei Biserici slabe, dar întărite de prezența lui Dumnezeu; imaginea unei Biserici
eliberate de păcat, de moarte, de resemnare, de sentimental nedreptății, de pierderea
speranței. Noi putem să fim colaboratori ai acestei eliberări, dar numai dacă ne lăsăm
eliberați și umblăm în libertatea Duhului Sfânt. Rămâne luminoasă în fața noastră
figura unui apostol și a unui gânditor creștin. Într-unul din panegiricele sale, sfântul
Ioan Gură de Aur a instaurat o asemănare originală între Paul și Noe, exprimându-se
astfel: „Paul nu a pus împreună bârne pentru a fabrica o arcă; mai degrabă, în loc să
unească tablele de lemn, a compus scrisorile și astfel a smuls din mijlocul valurilor,
nu doi, trei sau cinci membri ai familiei sale, ci întreaga ecumene care era pe punctul
de a pieri” (Cf. Sf. Ioan Gură de Aur,Paneg. 1,5). Tocmai acest lucru poate să facă
apostolul Paul. A ne inspira din el, atât din exemplul său apostolic cât și din învățătura
sa, va fi un stimulent, dacă nu o garanție, pentru consolidarea identității creștine a
fiecăruia dintre noi și pentru întinerirea întregii Biserici.

18
 BIBLIOGRAGIE

1. Bişoc Iosif. ,Sfântul Paul, omul sentimenteloradevărate. Sapientia, 2002.

2. Brown Raymond E, Fitzmyer A. Joseph, Roland S.J., Murph E,. Carm O,
Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol.I Guttenberg.
3. Cotheneţ Edouard. , Saint Paul en son temps. Edition du Cerf, 1978
4. Holzner Josef, Paul din Tars, Viețile sfinților, Sapientia, Iași, 2002.
5. https://www.magisteriu.ro/audienta-generala-de-miercuri-4-feb-2009/.
6. Moisă Constantin. ,Dicţionar biblic, III, Stephanus, 1998.
7. Pulcinelli Giuseppe, ABC, pentru a-l cunoaste pe apostolul Paul, Sapientia,
2008.
8. Ranon A. , San Paolo – vitta e lettere. Introduzzione al NuovoTestamento.
9. Settinio Cipriani , Le lettere di Paolo, Cittadella, 2008.

19