C2

Pedagogie II
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria și metodologia evaluării

Predarea – învățarea – evaluarea, componente esențiale ale

procesului de învățământ

1. conceptele de predare – învățare – evaluare: semnificații tradiționale și moderne

2. forme și factori ai predării – învățării – evaluării
3. stiluri de predare – stiluri de învățare

Predarea, învățarea și evaluarea în procesul educațional sunt componente esențiale interconectate

și reprezintă nucleul activității pedagogice.

1: Conceptele de predare, învățare și evaluare – semnificații tradiționale și moderne

În sistemul tradițional, predarea era, în general, centrată pe profesor. Profesorul deținea controlul
complet asupra fluxului de informații, iar elevii aveau un rol mai degrabă pasiv, ascultând și
memorând informațiile transmise. Învățarea era privită ca un proces de reproducere, unde succesul
se măsura prin capacitatea de a reda conținutul învățat (Neacșu, 2008).

În contrast, abordările moderne se concentrează pe elev, care devine un participant activ în

procesul de învățare. Astfel, predarea modernă implică folosirea unor metode variate, precum
învățarea colaborativă, învățarea bazată pe proiecte și integrarea tehnologiei educaționale (Cerghit,
2006). Acestea au ca scop dezvoltarea competențelor și implicarea directă a elevilor în procesul
de învățare.

Exemplu: În predarea modernă, profesorul poate organiza o activitate de grup în care elevii își
prezintă reciproc cunoștințele, încurajându-i astfel să dezvolte abilități de comunicare și
colaborare. Profesorul devine un ghid, facilitând procesul de învățare și adaptându-l la nevoile
fiecărui elev.

-1-
C2
Pedagogie II
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria și metodologia evaluării

Activitate de descoperire
Reprezentarea conceptelor – Două grupuri, fiecare grup va prezenta conceptele de predare,
învățare și evaluare dintr-o perspectivă: tradițională sau modernă. Folosind flipchart-uri/ tabla
inteligentă, fiecare grup va schița diferențele esențiale și apoi le va compara cu ale celuilalt grup.

2. Forme și factori ai predării, învățării și evaluării

Formele și factorii implicați în procesul de predare, învățare și evaluare variază în funcție de

obiectivele pedagogice, de stilurile de învățare ale elevilor și de resursele disponibile.

1. Predarea frontală – Este una dintre formele tradiționale, în care profesorul explică în fața
clasei, iar elevii ascultă. Aceasta formă este eficientă pentru transmiterea de informații, în
schimb oferă mai puține oportunități pentru implicarea activă a elevilor.
2. Predarea prin descoperire – O metodă modernă care implică elevii în descoperirea
conceptelor și ideilor noi prin experiențe practice, explorând și formulând întrebări. Acest
tip de predare încurajează curiozitatea și gândirea critică (Bruner, 1966).
3. Evaluarea formativă vs. evaluarea sumativă – Evaluarea formativă are loc pe parcursul
procesului educațional și oferă feedback continuu, ajutând elevii să își îmbunătățească
performanțele. Evaluarea sumativă are loc la sfârșitul unei perioade de studiu și are rolul
de a măsura rezultatele învățării.

Exemplu: Într-o activitate de laborator, profesorul poate folosi evaluarea formativă, observând
elevii și oferindu-le feedback în timp real, pentru a-i ajuta să își corecteze greșelile.

Activitate de descoperire
Aplicarea formelor de predare – Fiecare grup va selecta o formă de predare din lista discutată
(predare frontală, predare prin descoperire etc.) și va crea o scurtă activitate pe care o va prezenta
colegilor. La final, fiecare echipă va primi feedback de la ceilalți asupra eficienței metodei și
impactului asupra implicării elevilor.

3. Stiluri de predare și stiluri de învățare

Stilurile de predare se referă la abordările și metodele utilizate de cadrele didactice pentru a

facilita învățarea elevilor. Acestea variază în funcție de personalitatea profesorului, de nevoile

-2-
C2
Pedagogie II
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria și metodologia evaluării

elevilor, de disciplina predată și de contextul educațional. Stilurile de predare reflectă modalitățile

prin care profesorii transmit informații și interacționează cu elevii lor. Fiecare stil are avantajele și
dezavantajele sale și este ales în funcție de contextul educațional. Printre stilurile de predare se
numără:

a. Stilul autoritar
Profesorul domină procesul de predare, având control total asupra conținutului și ritmului lecțiilor.
Este un stil care pune accent pe disciplină și respectarea regulilor (Iucu, 2008).
• Avantaje: Oferă structură și ordine, util în grupuri mari.
• Dezavantaje: Poate inhiba creativitatea și inițiativa elevilor.

b. Stilul permisiv (laissez-faire)

Profesorul adoptă o atitudine relaxată, oferind elevilor libertate mare în alegerea activităților și
ritmului de învățare (Cucoș, 2014).
• Avantaje: Încurajează autonomia și explorarea.
• Dezavantaje: Poate genera haos și lipsă de progres în lipsa unei direcții clare.

c. Stilul democratic
Profesorul implică elevii în luarea deciziilor și în procesul educațional. Colaborarea și participarea
activă sunt esențiale (Cerghit, 2006).
• Avantaje: Dezvoltă gândirea critică și spiritul de echipă.
• Dezavantaje: Necesită mai mult timp pentru organizare și implementare.

d. Stilul centrat pe elev

Profesorul joacă rolul de ghid sau facilitator, iar elevul este responsabil pentru propria învățare
(Radu, 2000).
• Avantaje: Promovează implicarea activă și motivația intrinsecă.
• Dezavantaje: Necesită competențe avansate din partea profesorului și resurse adecvate.

e. Stilul eclectic
Profesorul combină elemente din mai multe stiluri pentru a se adapta nevoilor diverse ale elevilor
(Neculau, 2004).
• Avantaje: Flexibilitate și adaptabilitate.
• Dezavantaje: Necesită o bună cunoaștere a diferitelor metode.

Aceste stiluri de predare pot fi adaptate și combinate pentru a răspunde contextului specific fiecărei
clase.

Stilurile de învățare se referă la preferințele și modalitățile individuale prin care oamenii

dobândesc, procesează și rețin informații. Acestea sunt influențate de factori cognitivi, emoționali
și sociali. În general, există mai multe clasificări ale stilurilor de învățare, dintre care cele mai
cunoscute sunt:

-3-
C2
Pedagogie II
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria și metodologia evaluării

a. Stilul vizual (spațial)

Persoanele care preferă acest stil învață cel mai bine prin imagini, diagrame, grafice și alte
materiale vizuale (Pânișoară, 2009).
Caracteristici: Au o bună memorie vizuală, preferă hărțile mentale și imaginile în locul
explicațiilor verbale.
Strategii de învățare: Utilizarea de schițe, materiale video, desene sau scheme.

b. Stilul auditiv
Persoanele cu acest stil de învățare preferă să asculte explicații sau să participe la discuții
(Negovan, 2010).
Caracteristici: Rețin mai ușor informațiile auzite și preferă să repete informațiile pentru a le fixa.
Strategii de învățare: Participarea activă la cursuri, înregistrarea lecțiilor, utilizarea de podcasturi.

c. Stilul kinestezic (tactil)

Acest stil implică învățarea prin experiență practică, manipulare sau mișcare (Cerghit, 2006).
Caracteristici: Preferă să experimenteze direct, să facă și să învețe prin activități practice.
Strategii de învățare: Experimente, proiecte practice, activități interactive.

d. Stilul verbal (lingvistic)

Acest stil implică o predilecție pentru cuvinte, fie scrise, fie vorbite (Radu, 2000).
Caracteristici: Învață bine prin citire și scriere, preferă notițele și textele explicative.
Strategii de învățare: Elaborarea de rezumate, citirea cu voce tare, utilizarea de jurnale.

e. Stilul logic (matematic)

Persoanele cu acest stil preferă gândirea analitică și logică (Iucu, 2008).
Caracteristici: Rețin mai ușor relațiile cauză-efect, preferă structura și organizarea logică.
Strategii de învățare: Analiza problemelor, utilizarea de tabele și diagrame logice.

Clasificarea VARK (Fleming)

Un alt model frecvent utilizat este VARK, care grupează stilurile de învățare în patru categorii
(Fleming & Mills, 1992):
• Visual (vizual)
• Aural (auditiv)
• Read/Write (citire/scriere)
• Kinesthetic (kinestezic)

Recunoașterea stilurilor de învățare poate ajuta atât cadrele didactice, cât și elevii să personalizeze
procesul educațional pentru a atinge rezultate mai bune.

Exemplu: Într-o lecție de istorie, un profesor poate utiliza stilul vizual pentru a prezenta o hartă și
imagini ale unor evenimente importante, adresând astfel nevoile elevilor cu stil de învățare vizual.

-4-
C2
Pedagogie II
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria și metodologia evaluării

Activitate de descoperire

Identificarea stilurilor – Completați un chestionar pentru a va identifica propriul stil de învățare.

După completare, discutați în grupuri despre cum ați adapta fiecare stil de predare la preferințele
voastre de învățare și cum ar putea profesorii să îmbine aceste stiluri în mod eficient.

4. Idei noi în pedagogia internațională

În ultimii ani, educația internațională a adoptat noi concepte, printre care învățarea personalizată
și învățarea bazată pe competențe.

1. Învățarea personalizată – Adaptarea materialelor și activităților la nevoile individuale ale

fiecărui elev, folosind tehnologii educaționale care permit elevilor să progreseze în ritmul
propriu (Luckin, 2010).
2. Învățarea bazată pe competențe – În loc de a pune accent pe acumularea de cunoștințe
teoretice, acest model dezvoltă competențele esențiale, cum ar fi comunicarea, colaborarea
și soluționarea problemelor (Fullan, 2013).

Exemplu: O școală care utilizează învățarea bazată pe competențe poate oferi elevilor posibilitatea
de a alege proiecte practice care reflectă interesele și abilitățile lor, ajutându-i să își dezvolte
competențele într-un mod personalizat.

Procesul educațional este un efort continuu de adaptare și îmbunătățire, în care atât profesorii, cât
și elevii trebuie să colaboreze pentru a atinge obiectivele de învățare. În calitate de viitori educatori,
sunteți încurajați să experimentați cu diverse metode și stiluri, pentru a crea un mediu de învățare
dinamic și centrat pe elev.

Referințe

• Bruner, J. S. (1966). The Process of Education. Harvard University Press.

• Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. Editura Polirom.
• Cerghit, I. (2006). Sisteme de instruire alternative și complementare. Editura Polirom.

-5-
C2
Pedagogie II
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria și metodologia evaluării

• Cucoș, C. (2014). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice.

Editura Polirom.
• Fleming, N. D., & Mills, C. (1992). Not Another Inventory, Rather a Catalyst for
Reflection. To Improve the Academy.
• Fullan, M. (2013). The New Pedagogy: Students and Teachers as Learning Partners.
Pearson.
• Iucu, R. (2008). Managementul clasei de elevi. Editura Polirom.
• Luckin, R. (2010). Re-designing Learning Contexts: Technology-rich, Learner-centred
Ecologies. Routledge.
• Neacșu, I. (2008). Metodologia cercetării educaționale. Editura Didactică și Pedagogică.
• Neculau, A. (2004). Psihologia grupurilor școlare. Editura Polirom.
• Negovan, V. (2010). Psihologia educației și a dezvoltării. Editura Universitară.
• Pânișoară, I.-O. (2009). Motivația pentru învățare. Editura Polirom.
• Radu, I. (2000). Psihologia educației. Editura Didactică și Pedagogică.

-6-