UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA
MASTER: MANAGEMENT EDUCAȚIONAL

PROCESUL DE ÎNVĂȚARE.
STILURI DE ÎNVĂȚARE ȘI DE PREDARE

Masterand,
TIRILĂ CRISTINA

București, 2024
 Cuprins
1. Delimitări conceptuale ale învățării.....................................................................................2

2. Stiluri de învățare.................................................................................................................3

3. Stiluri de predare.................................................................................................................5

3.1.Stilul autoritar.....................................................................................................6

3.2.Stilul democratic.................................................................................................6

3.3.Stilul laissez-faire (permisiv)..............................................................................7

4.Concluzii..................................................................................................................................8

Bibliografie.................................................................................................................................8

2
 Procesul de învățare. Stiluri de învățare și de predare

1. Delimitări conceptuale ale învățării

Învățarea poate fi considerată ca o schimbare de natură permanentă, deoarece
schimbarea este adusă elevilor de către un profesor prin tehnici precum dezvoltarea unor
abilități specifice, schimbarea unor atitudini sau înțelegerea legii științifice specifice operează
în spatele unui mediu de învățare (Munna & Kalam, 2021).
Pentru a înțelege conceptul de învățare, să începem cu câteva definiții de învățare pe
care și-au propus-o mulți psihologi și educatori. În general, învățarea este definită ca un
proces de modificare a comportamentului prin experiențe, exerciții și eforturi.
Înainte de a discuta în continuare, să aruncăm o privire asupra definițiilor de învățare
date de diverși psihologi/educatori:
 Hurlock (1942): Învățarea este o dezvoltare care vine din exercițiu și efort.
Prin învățare, copiii dobândesc competențe în folosirea resurselor lor
ereditare.
 Hilgard, Atkinson, & Atkinson (1979): Învățarea poate fi definită ca o
schimbare relativ permanentă a comportamentului care are loc ca rezultat al
experienței anterioare.
 Murphy (1968): Termenul de învățare acoperă fiecare modificare în
comportament pentru a satisface cerințele de mediu.
 Woodworth (1945): Orice activitate poate fi numită învățare în măsura în care
se dezvoltă individul (în orice privință, bine sau rău) și face ca el să își
modifice comportamentul și experiențele diferite de ceea ce altfel ar fi fost.
 Potrivit lui Smith (1962), „învățarea este dobândirea unui comportament nou
sau întărirea sau slăbirea comportamentului vechi ca rezultat al experienței”.
Înseamnă că în loc de schimbarea comportamentului existent sau de
dobândirea unui nou comportament, învățarea poate duce, de asemenea, la
întreruperea sau abandonarea comportamentului existent.
 Potrivit lui Fagin (1958), învățarea este o succesiune de evenimente sau
condiții mentale conducând la schimbări în cursant (Kishore et al., 2018).

3
 Figura 1. Procesul de învățare (Kishore et al., 2018)

Se poate concluziona că învățarea este un proces prin care un individ își modifică
comportamentul ca rezultat al interacțiunilor într-o situație. Ajută la aducerea unei schimbări
dezirabile a comportamentului, obținând ajustarea adecvată și atingerea corectă a dezvoltării
(Kishore et al., 2018).

2. Stiluri de învățare
Termenul „stiluri de învățare” corespunde înțelegerii prin care fiecare individ învață
diferit. Stilurile de învățare definesc modul în care oamenii învață informații noi. Este un tipar
de comportament pe care ființele umane îl folosesc pentru o nouă învățare. Uneori elevii pot
simți că nu pot învăța ceva important chiar dacă utilizează aceeași metodă care a fost sugerată
de părinți, colegi sau profesori, dar atunci când a încercat să învețe în felul său a reușit.
Această indică faptul că fiecare are un stil de învățare diferit.
Stilul de învățare al unui individ se referă la modul preferențial în care cursantul
absoarbe procese, înțelege și reține informații. Diferiți cursanți învață într-o varietate de
moduri, văzând și auzind, lucrând singur și în grup, raționând logic și intuitiv și uneori prin
memorare sau vizualizare. Prin urmare, întrucât, fiecare este diferit, este important ca
profesorii să înțeleagă diferențele dintre stilurile de învățare ale cursanților, astfel încât aceștia
să poată implementa cele mai bune practici / strategii în activitățile lor zilnice, curriculum și
evaluări.

4
 În Figura 3 este reprezentat modelul VARK (Visual- Auditory- Reading/ Writting
Preferences- Kinesthezic) de învățare al lui Fleming care este un model foarte frecvent
acceptat.

Figura 2. Modelul VARK al învățării (Kishore et al., 2018)

VARK este un acronim care se referă la cele patru tipuri de stiluri de învățare: vizual,
auditiv, preferință de citire/scriere și kinestezic.
 Cursanții vizuali preferă utilizarea imaginilor, hărților și organizatorilor grafici pentru
a accesa și înțelege informații noi.
 Cursanții auditivi înțeleg cel mai bine conținutul nou prin ascultare și vorbind în
situații precum prelegeri și discuții de grup.
 Cursanții cu o preferință puternică de citit/scris învață cel mai bine prin cuvinte. Acești
cursanți sunt capabili să traducă concepte abstracte în cuvinte și eseuri.
 Cursanții kinestezici înțeleg cel mai bine informațiile prin intermediul tactilului, prin
reprezentarea informației. Ei învață cel mai bine înțelegând lucrurile implicându-se
activ.
Profesorii ar trebui să evalueze stilurile de învățare ale cursanților și să le adapteze
metoda pentru a se potrivi cel mai bine stilului de învățare al fiecărui cursant. Astfel, conform
ipotezei „meshing”, ei învață mai bine. Ipoteza de îmbinare înseamnă că un cursant învață mai
bine dacă materia este predată într-o metodă considerată potrivită pentru ea/el (Kishore et al.,
2018).
Intuitiv (aleatoriu) versus Sensing (secvențial). Cursanții intuitivi preferă informațiile
care provin din imaginația, reflecția și memoria internă a acestora. Ei gândesc în moduri

5
futuriste, fără secvențe și pe scară largă și se bucură de crearea unor noi teorii și posibilități.
Invers, cursanții care simt preferă informațiile care provin din simțuri. Ei se gândesc la aici și
acum și preferă faptele teoriilor. Ei ar dori să fie îndrumați și instruiți de profesori (Oxford,
2001).
Global versus analitic. Cursanții globali se concentrează pe imaginea de ansamblu și
își urmează instinctele lor sau ghicesc ideea principală a unui text. Lor le plac răspunsuri
scurte mai degrabă decât explicații lungi. Pe de altă parte, cursanții analitici se concentrează
pe analiza logică și se gândesc cum să rezolve problemele. Ei despart ideile și tind să pună
mai mult accent pe regulile gramaticale (Dörnyei, 2005).
Activ versus reflexiv. Cursanților activi le place să facă sarcini direct prin aplicare și
discutându-le cu ceilalți, în timp ce elevii reflexivi înțeleg și își amintesc cel mai bine
informația reflectând asupra ei, în avans. Cursanții activi preferă să lucreze în grupuri, în timp
ce cursanților reflectivi le place să lucreze singuri sau în perechi (Akram Awla, 2014)
Preferințe individuale versus grup. Cursanții individuali preferă să lucreze și să
învețe independent pe cont propriu, iar pe de altă parte, elevilor cu o preferință de grup, să
studieze și să învețe în grup (Dörnyei, 2005).
În privința a ceea ce s-a discutat astfel, se poate concluziona că stilurile de învățare
joacă un rol important în viețile elevilor. Când elevii își recunosc stilul de învățare, ei îl vor
putea integra în propriul lor proces de învățare. Ca rezultat, procesul de învățare va fi mai
plăcut, mai rapid și mai eficient. Mai mult, profesorii ar trebui să încerce să-și ajusteze
stilurile de predare astfel încât să se potrivească stilurile de învățare ale elevilor lor. Cu toate
acestea, o nepotrivire ar putea uneori să fie importantă mai ales cu elevii de nivel scăzut,
întrucât se simt dezamăgiți în primele etape ale învățării, dar ar trebui făcută cu prudență. În
plus, Peacock (2002) propune că „profesorii ar trebui să se străduiască pentru un stil de
predare echilibrat care nu favorizează excesiv nici unul un stil de învățare— mai degrabă care
încearcă să se adapteze pe mai multe stiluri de învățare”.

3. Stiluri de predare
Având în vedere funcția de conducere (criteriul relației profesorului-manager cu
clasa de elevi), identificăm cadrul didactic în ipostaza de lider al grupului de elevi. În
perspectiva opțiunii pentru o anumită strategie de control a interacțiunilor din clasă, ne
sprijinim pe clasificarea realizată de LEWIN, LIPPIT și WHITE care au identificat trei stiluri
de conducere a unui grup, care sunt și cele mai cunoscute și aplicate:

6
 3.1.Stilul autoritar

Stilul autoritar de predare este caracterizat de o abordare în care profesorul sau

instructorul are controlul total asupra procesului de învățare și ia decizii unilaterale privind
conținutul, metodele și evaluarea. Acest stil poate implica reguli stricte, disciplină riguroasă și
un accent puternic pe respectarea autorității (Cucoş, 2008, p. 87).
Stilul autoritar se caracterizează prin (Cucoș, 2000):
 Controlul strict: Profesorul exercită un control strâns asupra clasei, stabilind
reguli clare și sancțiuni pentru nerespectarea acestora;
 Comunicare unilaterală: Informațiile sunt transmise în mod unilateral de către
profesor, iar elevii sunt așteptați să asculte și să înțeleagă fără a avea prea multă implicare în
procesul de învățare;
 Accentul pe disciplină: Disciplina și respectarea regulilor sunt priorități
importante. Se acordă atenție semnificativă comportamentului elevilor, iar neregulile sunt
sancționate rapid;
 Predare cu scopul de a controla: Scopul principal al predării este menținerea
controlului asupra clasei și asigurarea unui mediu de învățare ordonat;
 Evaluare rigidă: Metodele de evaluare pot fi rigide și standardizate, iar notele
sunt adesea utilizate ca instrument de control și motivare;
 Puțină flexibilitate: Stilul autoritar de predare poate avea puțin spațiu pentru
flexibilitate și adaptare la nevoile individuale ale elevilor.
Este important de menționat că acest stil de predare poate avea atât avantaje, cât și
dezavantaje. Unele dintre avantaje pot include menținerea unui mediu disciplinat și
gestionarea eficientă a clasei. Cu toate acestea, există și dezavantaje precum limitarea
creativității și inhibarea inițiativei elevilor. În general, un echilibru între autoritate și
încurajarea participării elevilor poate contribui la un mediu de învățare mai echilibrat și
eficient.

3.2.Stilul democratic

Stilul democratic de predare se bazează pe participarea activă și colaborarea între

profesor și elevi. Acesta încurajează dezvoltarea abilităților critice, gândirii independente și
luării deciziilor în echipă. Printre cele mai importante caracteristici ale stilului democratic de
predare se enumeră (Jinga & Istrate, 2008):
7
  Participare activă prin faptul că elevii sunt încurajați să participe activ în procesul
de învățare. Profesorul îi implică în discuții, activități și luarea deciziilor legate de conținutul
și structura lecției.
 Comunicarea între profesor și elevi se desfășoară sub forma unui dialog deschis.
Profesorul ascultă și răspunde la ideile elevilor, încurajând schimbul liber de informații.
 Stilul democratic pune accent pe colaborare și lucru în echipă. Elevii sunt
încurajați să lucreze împreună pentru a rezolva probleme, dezvolta proiecte și învăța unii de la
alții.
 Profesorul implică elevii în procesul decizional, inclusiv în alegerea subiectelor, a
metodelor de predare și a evaluărilor. Aceasta îi oferă elevului un sentiment de
responsabilitate și control asupra propriului învățământ.
 Se promovează un mediu de respect reciproc între profesor și elevi. Opiniile și
perspectivele fiecărui elev sunt valorizate și luate în considerare.
 Profesorul este deschis la adaptarea lecțiilor și planurilor de învățare în funcție de
nevoile și interesele elevilor.
 Feedback-ul constant și evaluarea formativă sunt integrate în procesul de învățare
pentru a ghida progresul și pentru a oferi oportunități de îmbunătățire continuă.

3.3.Stilul laissez-faire (permisiv)

Acest stil de predare este caracterizat prin abordarea relaxată a profesorului în ceea
ce privește controlul și intervenția în procesul de învățare. Într-un cadru laissez-faire,
profesorul oferă un nivel semnificativ de libertate elevilor în ceea ce privește structura, ritmul
și conținutul învățării.
Elevilor li se acordă o mare libertate în alegerea subiectelor, abordărilor și metodelor
de învățare. Ei au responsabilitatea principală pentru propriul lor proces de învățare.
Profesorul intervine minim în direcționarea sau controlul activităților de învățare ale elevilor.
Se acordă o atenție deosebită flexibilității în planificarea și implementarea lecțiilor,
iar elevii pot explora subiecte care îi interesează și pot avansa în ritmul lor propriu. Se
promovează colaborarea între elevi și comunicarea deschisă. Elevii pot lucra împreună și pot
împărtăși idei liber. Profesorul adoptă o abordare non-directivă și permite proceselor naturale
de învățare să se desfășoare fără intervenție semnificativă (Cucoş, 2008).
Cu toate acestea, este important de menționat că stilul laissez-faire nu este potrivit
pentru toate contextele sau pentru toți elevii. Unii elevi pot avea nevoie de mai multă structură

8
și ghidare pentru a-și atinge obiectivele de învățare. De asemenea, stilul laissez-faire poate
funcționa mai bine în anumite etape ale învățământului sau pentru anumite subiecte. Este
esențial să existe un echilibru între autonomia acordată elevilor și sprijinul necesar pentru a
asigura o învățare eficientă.

Stilurile de predare ale profesorului pot avea un impact major asupra motivației
elevilor din următoarele aspecte:
 Profesorul nu se pliază pe stilul de învățare al elevilor, iar atunci motivația pentru
învățare scade;
 Un profesor cu un stil de predare autoritar poate motiva intrinsec elevul prin
prisma fricii pe care o imprimă (învață de frică) sau îl poate inhiba, iar atunci motivația este
absentă;
 Stilul de predare democratic s-a dovedit a fi cel mai eficient în motivarea elevilor,
în sensul că elevul învață de plăcere, prin implicare sau de rușinea de a nu dezamăgi.

4.Concluzii
Învățarea implică activitatea individuală și necesită angajament personal. Producerea
unei învățări eficiente depinde în mod esențial de implicarea și angajamentul celui care învață
în procesul de învățare. Cheia succesului în aplicarea noilor metode, tehnici sau sisteme în
predare constă în abilitatea profesorului de a implica elevul în mod activ în procesul de
asimilare a cunoștințelor și abilităților necesare conform programei de învățământ. În ultimul
timp, se mizează tot mai mult pe metode activ-participative deoarece acestea au capacitatea de
a stimula implicarea elevului, de a atrage atenția acestuia, de a stârni interes și curiozitate în
timpul lecției, de a câștiga aderență în ceea ce privește noile cunoștințe învățate; de a încuraja
utilizarea imaginației, înțelegerea, capacitatea de anticipare, memoria și multe altele.

Bibliografie
Akram Awla, H. (2014). Learning Styles and Their Relation to Teaching Styles. International
Journal of Language and Linguistics, 2(3), 241.
https://doi.org/10.11648/j.ijll.20140203.23
Cucos, C. (2000). Pedagogie. Polirom.
Cucoş C., ş. a. (2008). Psihopedagogia pentru definitivat şi grade didactice. Polirom.
Dörnyei, Z. (2005). The Psychology of the Language Learner: Individual Differences in
Second Language Acquisition. In The Psychology of the Language Learner: Individual
Differences in Second Language Acquisition. Lawrence Erlbaum Associates Publishers.

9
Hilgard, E.R., Atkinson, R.L., & Atkinson, R. C. (1979). Introduction to psychology (7thed.).
New York: Harcourt Brace Jovanovich.
Hurlock, E. B. (1942). Child development (6thed.). New Delhi: McGraw-Hill.
Jinga, I. & Istrate, E. (2008). Manual de pedagogie. Ediția a II-a, revizuită și adăugită.
Editura ALL.
Kishore, K., Singh, G., & Tiwari, P. (2018). Block-1 Learning : Perspectives And
Approaches. IGNOU.
Munna, A., & Kalam, M. A. (2021). Teaching and learning process to enhance teaching
effectiveness: literature review. International Journal of Humanities and Innovation
(IJHI), 4, 1–4. https://doi.org/10.33750/ijhi.v4i1.102
Murphy, G. (1968). An introduction to psychology. New Delhi: oxford and IBH.
Oxford, R. (2001). Language learning styles and strategies (In. M. Cel). US A: Heinle &
Heinle.
Peacock, M. (2002). Match or mismatch? Learning styles and teaching styles in EFL.
International Journal of Applied Linguistics, 11, 1–20. https://doi.org/10.1111/1473-
4192.00001
Smith, H. P. (1962). Psychology in teaching. New Jersey: Prentice-Hall.
Woodworth, R. S. (1945). Psychology. London: Methuen.

10