Scrisori catre un tanar romancier-de Mario Vargas Llosa Cum devii scriitor? Ce mecanisme imperioase te impulsioneaza in aceasta vocatie?

Ce poti invata de la marii scriitori si ce este sau ce trebuie sa fie numai al tau, daca ai ceva de spus? Unsprezece scrisori catre un ucenic in arta prozei, unificate printr-un capitol conclusiv, reprezinta o suita de lectii magistrale de literatura. Parabola teniei
-

vocatia literara este conditia esentiala pentru a putea deveni scriitor (atitudinea romanticilor despre vocatie si despre artist: mitologia vanitoasa, muiata in religiozitate si trufiecare facea din scriitor o persoana destinata cu darul consemnarii cuvintelor divine dictate de zei, cuvinte sub influenta carora sufletul atinge Frumusetea, si implicit nemurirea.) autorul considera vocatia o predispozitie incerta, precoce manifestata de anumite persoane de a crea fantaza, care evolueaza ,intr-un numar modic de cazuri , in practica literaturii. Intre cele doua etape ale formarii unui scriitor intervine ceea ce Sartre numea o alegere(la un moment dat, ei au hotarat sa fie scriitori)

- punctul de plecare al vocatiei este razvratirea, disidenta indirecta impotriva anumitor aspecte ale vietii reale, respingerea si criticarea vietii de zi cu zi si dorinta de a o inlocui cu lumea generata involuntar de imaginatia si asteptarile sale.
-

fictiunea este o minciuna care tainuieste un adevar adanc; ea e viata care n-a fost, cea pe cate oamenii unei epoci date au vrut si n-au putut s-o aiba, asa ca au fost nevoiti s-o inventeze.Ea nu este zugravirea fatisa a istoriei, ci mai degraba partea goala de dinauntru, reversul mastii, ne-intamplarea care tocmai de aceea a trebuit sa fie creata de imaginatie si de cuvinte, ca sa aline ambitiile pe care viata adevarata nu era in stare sa le satisfaca...

- Hotararea de a-ti asuma inclinatia spre literatura ca pe un destin va trebui sa devina servitute, robie.
-

Autorul compara literatura cu o tenie care se hraneste, creste, traieste practic pe seama gazdei, se interpune intre ea si existenta ei, acaparand orice placere a vietii; literatura devine o activitate permanenta ,ceva care cotropeste existenta; vocatia, responsabilitatea de a scrie isi cere zilnic tributul, hranindu-se cu insasi viata scriitorului,

- nu scrie ca sa traiasca, ci traieste pentru a scrie

- cred ca numai cel care intra in literatura asa cum intri intr-un ordin religios, hotarat sa-si inchine acelei vocatii timpul, energia,sfortarea,indeplineste conditiile pentru a scrie o opera care sa-i supravietuiasca CATOBLEPASUL
-

radacina tuturor istoriilor este experienta celui care le izvodeste, traitul e sursa oricarei fictiuni... in orice fictiune este posibil sa gasesti un punct de plecare, un nucleu intim, legat visceral de o suma de trairi ale celui care a pus-o pe hartie

- Toate fictiunile sunt construite pe o piatra de temelie care est fara exceptie un element (fapta, persoana, situatie) care s-a intiparit profund in memoria autorului si i-a declansat fantezia creatoare care reuseste de cele mai multe ori sa cladeasca pe un astfel de nucleu o lume intreaga
-

Legatura secreta dintre cele doua lumi intre care autorul penduleaza neincetat este tocmai acest intim nucleu, cheita care a pus in functiune intregul angrenaj;

- Autorul compara romancierul cu un catoblepas, animal mitologic care se autodevoreaza, incepand cu picioarele, asemeni romancierului care

scormoneste prin propria memorie si experienta pentru a gasi pretexte pentru crearea de fictiuni