Sunteți pe pagina 1din 282

Universitatea “TRANSILVANIA” Braşov

Conf.dr. Monica A.P. PURCARU

AAAAlgebră LLLLiniară,

GGGGeometrie AAAAnalitică şi EEEEcuaţii DDDDiferenţiale

2005

III

Prefaţă

CCUUPPRRIINNSS

1. SSPPAAŢŢIIII VVEECCTTOORRIIAALLEE

1

§1.1. Relaţii binare. Mulţime cât

2

§1.2. Spaţii vectoriale. Definiţie. Exemple

3

§1.3. Combinaţie liniară. Sistem de generatori. Liniar independenţă şi liniar dependenţă

6

§1.4. Bază. Dimensiune

8

§1.5. Schimbarea bazei

12

§1.6. Subspaţii vectoriale. Operaţii cu subspaţii vectoriale

13

§1.7. Spaţii vectoriale euclidiene şi unitare

18

§1.8. Ortogonalitate într-un spaţiu vectorial euclidian

22

Probleme rezolvate

24

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

32

Bibliografie

35

2. TTRRAANNSSFFOORRMMĂĂRRII LLIINNIIAARREE

36

§2.1. Noţiunea de transformare liniară

37

§2.2. Transformări liniare pe spaţii vectoriale finit dimensionale

42

§2.3. Transformări liniare pe spaţii vectoriale unitare (euclidiene)

44

Probleme rezolvate

49

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

53

Bibliografie

55

3. VVAALLOORRII PPRROOPPRRIIII VVEECCTTOORRII PPRROOPPRRIIII

56

§3.1. Valori şi vectori proprii

57

§3.2. Reducerea unei matrice la forma diagonală

61

§3.3. Forma Jordan

64

Probleme rezolvate

67

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

71

Bibliografie

73

4. FFOORRMMEE BBIILLIINNIIAARREE ŞŞII FFOORRMMEE PPĂĂTTRRAATTIICCEE

74

§4.1. Forme biliniare. Definiţie. Exemple. Matrice ataşată

75

§4.2. Forme pătratice. Reducerea la forma canonică

78

§4.3. Clasificarea formelor pătratice. Signatură

83

Probleme rezolvate

86

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

91

Bibliografie

93

IV

5. VVEECCTTOORRII LLIIBBEERRII

94

§5.1. Spaţiul vectorial al vectorilor liberi

95

§5.2. Coliniaritate şi coplanaritate

99

§5.3. Produsul scalar

103

§5.4. Produsul vectorial

109

§5.5. Produsul mixt

111

§5.6. Dublul produs vectorial

114

Probleme rezolvate

115

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

120

Bibliografie

122

6. PPLLAANNUULL ŞŞII DDRREEAAPPTTAA ÎÎNN SSPPAAŢŢIIUU

123

§6.1. Planul determinat de trei puncte necoliniare

124

§6.2. Planul determinat de o dreaptă şi un punct exterior dreptei

126

§6.3. Planul determinat de un punct şi două direcţii necoliniare

126

§6.4. Planul determinat de punct şi de un vector normal

128

§6.5. Ecuaţia generală a planului

128

§6.6. Ecuaţia planului prin tăieturi

129

§6.7. Ecuaţia planului sub formă normală (HESSE)

130

§6.8. Poziţiile relative a două plane

131

§6.9. Poziţiile relative a trei plane

133

§6.10. Fascicole de plane

134

§6.11. Dreapta determinată de două puncte

136

§6.12. Dreapta determinată de un punct şi un vector nenul

137

§6.13. Dreapta ca intersecţie a două plane

137

§6.14. Poziţia unei drepte faţă de un plan

138

§6.15. Poziţiile relative a două drepte

140

§6.16. Unghiul dintre două plane orientate

141

§6.17. Unghiul dintre două drepte orientate

142

§6.18. Unghiul dintre o dreaptă şi un plan

143

§6.19. Distanţa de la un punct la un plan

143

§6.20. Distanţa de la un punct la o dreaptă

145

§6.21. Distanţa dintre două drepte orientate

145

Probleme rezolvate

147

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

153

Bibliografie

154

7. TRANSLAŢII ŞI ROTAŢII. SCHIMBĂRI DE REPERE ÎN PLAN ŞI ÎN SPAŢIU

156

§7.1. Translaţia şi rotaţia reperului cartezian

157

§7.2. Trecerea de la reperul cartezian la reperul polar în plan

161

§7.3. Trecerea de la reperul cartezian la reperul cilindric în spaţiu

162

§7.4. Trecerea de la reperul cartezian la reperul sferic în spaţiu

163

Probleme rezolvate

164

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

168

Bibliografie

169

V

8. CCOONNIICCEE

172

§8.1. Noţiuni generale

172

§8.2. Centrul unei conice

173

§8.3. Reducerea la forma canonică a ecuaţiei unei conice

176

8.3.1. Metoda valorilor proprii

177

8.3.2. Metoda roto-translaţiei

178

§8.4. Intersecţia unei canonice cu o dreaptă

179

§8.5. Pol şi polară

182

§8.6. Diametru conjugat cu o direcţie dată

185

§8.7. Direcţii principale. Axele unei conice

187

§8.8. Conice prin condiţii iniţiale

188

Probleme rezolvate

191

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

198

Bibliografie

199

9. CCUUAADDRRIICCEE

200

§9.1. Sfera

201

9.1.1.

Intersecţia unei sfere cu o dreaptă

202

9.1.2.

Poziţia unui plan faţă de o sferă

204

9.1.3.

Puterea unui punct faţă de o sferă

204

§9.2. Elipsoidul

206

§9.3. Hiperboloidul cu o pânză

207

9.3.1.

Generatoare rectilinii ale hiperboloidului cu o pânză

209

§9.4. Hiperboloidul cu două pânze

210

§9.5. Paraboloidul eliptic

211

§9.6. Paraboloidul hiperbolic

212

9.6.1.

Generatoare rectilinii ale paraboloidului hiperbolic

214

§9.7. Conul

214

§9.8. Cilindrul

215

Probleme rezolvate

216

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

220

Bibliografie

222

10. GGEENNEERRAARREEAA SSUUPPRREEFFEEŢŢEELLOORR

223

§10.1. Suprafeţe cilindrice

224

§10.2. Suprafeţe conice

226

§10.3. Conoid cu plan director

227

§10.4. Suprafeţe de rotaţie

228

Probleme rezolvate

229

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

232

Bibliografie

234

11. EECCUUAAŢŢIIII DDIIFFEERREENNŢŢIIAALLEE

236

§11.1. Noţiunea de ecuaţie diferenţială

237

§11.2. Teorema de existenţă şi unicitate a soluţiei problemei lui Cauchy

238

§11.3. Ecuaţii diferenţiale cu variabile separabile

243

§11.4. Ecuaţii diferenţiale omogene

244

§11.5. Ecuaţii diferenţiale reductibile la ecuaţii diferenţiale omogene

247

VI

§11.6. Ecuaţii diferenţiale liniare

248

§11.7. Ecuaţii diferenţiale Bernoulli

250

§11.8. Ecuaţii diferenţiale Riccati

251

§11.9. Ecuaţii cu diferenţiale totale exacte

252

§11.10. Ecuaţii diferenţiale Lagrange

255

§11.11. Ecuaţii diferenţiale Clairaut

256

§11.12. Ecuaţii diferenţiale de forma: F(x, y’) = 0 sau F(y, y’) = 0

258

§11.13. Ecuaţii diferenţiale de ordinul n integrabile prin cuadraturi

259

§11.14. Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul n

262

§11.15. Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul n, cu coeficienţi constanţi

269

§11.16. Ecuaţii diferenţiale Euler

276

Probleme rezolvate

277

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

289

Bibliografie

291

Prefaţă

Această carte reprezintă un ghid practic, care cuprinde rezultatele teoretice de bază, precum şi tipurile de probleme care apar în cadrul disciplinei: Algebră liniară, geometrie analitică şi ecuaţii diferenţiale, predată în instituţiile de învăţământ superior universitar tehnic.

Prin acest conţinut, prezenta lucrare se adresează în special studenţilor anilor I de la facultăţile tehnice, care se pregătesc să devină ingineri, atât la forma învăţământ-zi, cât şi la cea la distanţă. Ea este utilă şi inginerilor, cercetătorilor şi cadrelor didactice din învăţământul mediu şi superior, putând fi consultată şi de elevii de liceu din anii terminali. Fiind realizată pe o structură de curs universitar, cartea de faţă se constituie ca un material unitar şi cuprinzător, prezentat într-o ordine naturală, conţinând partea teoretică a problematicii, dar şi un bogat material exemplificativ. În măsura posibilului s-a încercat demonstrarea tuturor enunţurilor. Paragrafele teoretice sunt urmate de probleme rezolvate, care dau posibilitatea aprofundării noţiunilor prezentate în respectivul paragraf. Fiecare capitol se încheie cu un set de probleme propuse spre rezolvare, ce permit cititorului să verifice singur calitatea însuşirii cunoştinţelor studiate. Materialul lucrării este structurat în unsprezece capitole , fiecare cuprinzând rubricile:

Obiective operaţionale, Rezumat, Conţinutul capitolului, Probleme rezolvate, Probleme de rezolvat pentru autoevaluare şi Bibliografie. Algebra liniară este expusă în primele patru capitole: Spaţii vectoriale, Transformări liniare, Valori proprii. Vectori proprii, Forme biliniare şi forme pătratice, prin care se ating problemele de bază ale teoriei elementare a spaţiilor vectoriale, care au aplicaţii relativ imediate în disciplinele ce se predau viitorilor ingineri. Algebra liniară constituie fundamentul şi furnizează metode de lucru pentru o serie de ramuri ale matematicii cum ar fi: Geometria afină şi euclidiană, Teoria ecuaţiilor diferenţiale, Geometria diferenţială, Calculul tensorial, Teoria reprezentărilor liniare de grupuri. În următoarele şase capitole: Vectori liberi, Planul şi dreapta în spaţiu, Translaţii şi rotaţii. Schimbări de repere în plan şi spaţiu, Conice , Cuadrice şi Generarea suprafeţelor se grupează, după un model statornicit, principalele probleme de geometrie analitică ale planului şi spaţiului euclidian. În ultimul capitol: Ecuaţii diferenţiale, sunt prezentate principalele rezultate referitoare la câteva clase de ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi, care se pot integra efectiv: ecuaţiile diferenţiale cu variabile separabile, omogene şi reductibile la omogene, liniare, Bernoulli, Ricatti, cu diferenţiale totale exacte, Lagrange şi Clairaut. Sunt studiate şi ecuaţiile diferenţiale liniare de ordin superior, insistându-se asupra ecuaţiilor diferenţiale liniare cu coeficienti constanti, precum şi a celor cu coeficienţi variabili, reductibile la acestea (Euler). Lucrarea a fost scrisă astfel ca limbajul, noţiunile şi succesiunea temelor să fie în concordanţă cu programele actuale. Alegerea temelor şi însuşi modul de tratare a lor au drept scop utilizarea acestui instrument de investigaţie şi de calcul şi în: fizică, inginerie, economie, statistică etc. Asimilarea problemelor teoretice şi a exerciţiilor prezentate în carte permit cititorului, să redescopere funcţia modelatoare a matematicii şi s-o şi exerseze în acest sens.

11111111 SSSSSSSSPPPPPPPPAAAAAAAAŢŢŢŢŢŢŢŢIIIIIIIIIIIIIIII VVVVVVVVEEEEEEEECCCCCCCCTTTTTTTTOOOOOOOORRRRRRRRIIIIIIIIAAAAAAAALLLLLLLLEEEEEEEE

p 1. ObiectiveObiectiveObiectiveObiective operaþionale:operaþionale:operaþionale:operaþionale:

În urma parcurgerii acestui capitol, cititorul va fi capabil:

Să prezinte şi să explice noţiunea de spaţiu vectorial.

Să cunoască şi să aplice conceptele de: liniară independenţă şi liniară dependenţă ale unui sistem de vectori.

Să reţină noţiunile de: bază şi dimensiune.

Să opereze cu schimbări de baze.

Să decidă când o submulţime nevidă a unui spaţiu vectorial este un subspaţiu vectorial al acestuia.

Să-şi însuşească operaţiile cu subspaţii vectoriale.

Să vizualizeze subspaţiile vectoriale n-dimensionale pentru n = 1, 2, 3 şi să exemplifice abstractizarea lor.

Să prezinte şi să exemplifice noţiunile de spaţiu vectorial euclidian şi unitar.

Să înţeleagă conceptul de ortogonalitate - una dintre cele mai importante relaţii între vectorii unui spaţiu vectorial euclidian.

p 2. RezumatRezumat:RezumatRezumat În cadrul acestui capitol sunt trecute în revistă principalele rezultate referitoare la obiectul de studiu de bază al algebrei liniare, care este conceptul de K -.spaţiu vectorial, cu K -.un corp comutativ, ce reprezintă una dintre cele mai importante structuri algebrice, utilizată în cele mai importante ramuri ale matematicii precum şi în disciplinele aplicate. Astfel este prezentată noţiunea de K -.spaţiu vectorial, sunt evidenţiate câteva tipuri de K -.spaţii vectoriale concrete, sunt definite şi studiate subspaţiile vectoriale ale unui K -.spaţiu vectorial precum şi operaţiile cu acestea. Submulţimile de vectori liniari independenţi şi liniar dependenţi permit definirea noţiunilor de bază şi de dimensiune ale unui K -.spaţiu vectorial, iar în final sunt prezentate spaţiile vectoriale pe care s-a definit un produs scalar, ceea ce permite concretizarea noţiunilor de lungime a unui vector, unghiul a doi vectori, ortogonalitate ş.a.

p 3. ConþinutulConþinutulConþinutulConþinutul capitolului:capitolului:capitolului:capitolului:

§1.1.

Relaţii binare. Mulţime cât

§1.2.

Spaţii vectoriale. Definiţie. Exemple

§1.3.

Combinaţie liniară. Sistem de generatori. Liniar independenţă şi liniar dependenţă

§1.4.

Bază. Dimensiune

§1.5.

Schimbarea bazei

§1.6.

Subspaţii vectoriale. Operaţii cu subspaţii vectoriale

§1.7.

Spaţii vectoriale euclidiene şi unitare

§1.8.

Ortogonalitate într-un spaţiu vectorial euclidian

p

Probleme rezolvate

p

Probleme de rezolvat pentru autoevaluare

p

Bibliografie

2

ALGEBRĂ LINIARĂ, GEOMETRIE ANALITICĂ ŞI ECUAŢII DIFERENŢIALE

§§11 11

RReellaaţţiiii bbiinnaarree MMuullţţiimmee ccââtt

Definiţia 1.1. Se numeşte produs cartezian a două mulţimi X şi Y, notat X × Y, mulţimea perechilor ordonate care au ca prim element al perechii, un element din X, iar celălalt, un element din Y, adică mulţimea:

X

×

Y

=

{(

x, y

)

x X, y

Y}

.

Analog, dacă X 1 , X 2 ,

, X n sunt n mulţimi, atunci:

Dacă X 1 = X 2 =

X

1

×

X

2

×

×

X

n

=

{(

x

1

, x

2

,

,

x

n

)

x X

i

i

, i

=

1, n

}

.

= X n = X, atunci produsul cartezian

X × X ×

1442443

n-ori

× X se notează X n .

Definiţia 1.2. Fie G X × Y o submulţime a produsului cartezian X × Y. Tripletul ρ = (G, X, Y) se numeşte relaţie binară (sau corespondenţă) de la mulţimea X la mulţimea Y. G se numeşte graficul lui ρ. Dacă (x, y) G se va scrie: xρρρρy şi se va citi: că x este în relaţia ρ cu y.

Observaţia 1.1. Dacă X = Y atunci se va scrie: ρ = (G, X) şi se va spune că ρ este o relaţie pe mulţimea X (aici G X 2 ).

Exemplul 1.1.

Divizibilitatea este o relaţie pe mulţimea Z G Z × Z , atunci (m, n) G dacă şi numai dacă

m

Exemplul 1.2.

a numerelor întregi. Într-adevăr, dacă

n şi deci ρ = „” = (G, Z).

Inegalitatea „” sau „” este o relaţie pe mulţimea numerelor reale. Într-adevăr dacă G R × R , atunci (x, y) G dacă şi numai dacă x y şi se notează: „” = (G, R).

Exemplul 1.3.

Fie A o mulţime şi X = P(A) mulţimea părţilor lui A. Incluziunea „” este o relaţie pe mulţimea X. Într-adevăr dacă G X × X, atunci (A 1 , A 2 ) G dacă şi numai dacă A 1 A 2 şi se notează: „” = (G, X).

Definiţia 1.3.

Relaţia ρ = (G, X) este:

1. Reflexivă dacă xρx, (adică (x, x) G), pentru orice x X.

2. Simetrică dacă xρy implică yρx (adică din (x, y) G rezultă (y, x) G), oricare ar fi (x, y) X.

3. Tranzitivă dacă din xρy şi yρz rezultă xρz pentru orice x, y, z X.

1. SPAŢII VECTORIALE

3

Definiţia 1.4.

O relaţie ρ = (G, X) se numeşte relaţie de ordine pe mulţimea X dacă este reflexivă, antisimetrică şi tranzitivă; dacă relaţia este tranzitivă şi din orice x, y X, xρy se obţine x y atunci relaţia ρ = (G, X) se numeşte relaţie de ordine strictă pe X.

Definiţia 1.5.

O relaţie de ordine strictă ρ = (G, X) se numeşte totală dacă oricare ar fi x, y X, rezultă xρy sau yρx sau x = y şi în acest caz se spune că mulţimea X este total ordonată.

Exemplul 1.4.

Fie X = P(A) mulţimea părţilor unei mulţimi A. Relaţia de incluziune „” este relaţie de ordine, dar nu este relaţie de ordine totală şi deci X = P(A) nu este mulţime total ordonată.

Definiţia 1.6.

O relaţie ρ = (G, X) este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea X, dacă este reflexivă, simetrică şi tranzitivă.

Definiţia 1.7.

Dacă ρ = (G, X) este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea X, se numeşte clasă de echivalenţă în raport cu ρ a unui element y X, mulţimea:

=

{

x X

x ρ y}

.

Definiţia 1.8.

Mulţimea claselor de echivalenţă în raport cu ρ pe X se numeşte mulţimea

cât a lui X prin ρ şi se notează:

X /

ρ .

Exemplul 1.5. Dacă N este mulţimea numerelor naturale, iar X = N × N , atunci se defineşte relaţia „~” prin: (x, y) ~ (x', y') dacă şi numai dacă x + y’ = x’ + y care evident este o relaţie de echivalenţă.

Clasa de echivalenţă a perechii (x, y) este mulţimea (x, y) = {(x’, y’) Xx + y’ = x’ + y} şi

defineşte un număr întreg. Atunci mulţimea cât,

i define ş te un num ă r întreg. Atunci mul ţ imea cât, X ~
i define ş te un num ă r întreg. Atunci mul ţ imea cât, X ~
i define ş te un num ă r întreg. Atunci mul ţ imea cât, X ~

X

~ = Z este mulţimea numerelor întregi.

§§11 22

SSppaaţţiiii vveeccttoorriiaallee DDeeffiinniiţţiiee EExxeemmppllee

Definiţia 1.9. Fie V o mulţime nevidă, ale cărei elemente se notează cu litere latine (a, b,

x, y, z, u, v, w,

) sau prin litere greceşti

(α, β, γ,

Un triplet (V, +, , KKKK ), care constă dintr-o mulţime V de vectori, o lege de compoziţie internă pe V, „+” : V × V V, (x, y) x + y, numită adunarea vectorilor şi o lege de compoziţie externă pe V în raport cu K , „” : K × V V, (α, x) → α ⋅ x (sau (α, x) → αx)), numită înmulţirea cu scalari, se

şi se numesc vectori şi fie K un corp comutativ

(câmp), ale cărui elemente se notează prin (k, l,

,

x 1 , x 2 ,

)

) şi se numesc scalari.

4

ALGEBRĂ LINIARĂ, GEOMETRIE ANALITICĂ ŞI ECUAŢII DIFERENŢIALE

numeşte spaţiu vectorial peste K , sau spaţiu liniar peste K , sau K -spaţiu vectorial (liniar), dacă:

I. Perechea (V, +) este un grup abelian.

II. Înmulţirea cu scalari satisface următoarele patru axiome:

1. Oricare ar fi α ∈ K şi pentru orice x, y V rezultă α(x + y) = αx + αy.

2. Oricare ar fi α, β ∈ K şi pentru orice x V rezultă (α + β)x = αx + βx.

3. Oricare ar fi α, β ∈ K şi pentru orice x V rezultă (α ⋅ β)x = α(βx).

4. Oricare ar fi x V, dacă 1 este identitatea lui K , atunci 1 x = x.

Elementul neutru în grupul (V, +) se notează 0 şi se numeşte vectorul nul al spaţiului vectorial, iar simetricul unui element x în grupul (V, +) se notează cu x şi poartă denumirea de opusul vectorului x. Când K este corpul R al numerelor reale, un K -spaţiu vectorial se numeşte spaţiu vectorial real, iar pentru K = C , spaţiu vectorial complex. Dacă nu există pericol de confuzie, se va nota un K -spaţiu vectorial (V, +, , K ) mai simplu, prin V/ KKKK , sau prin V.

Exemplul 1.6.

V = {0}, care constă dintr-un singur vector (cel nul), este K -spaţiu vectorial, pentru orice câmp K şi se numeşte spaţiu vectorial nul.

= {

x

K ).

Exemplul 1.7. Spaţii vectoriale aritmetice. Fie ( K , +, , K ) un câmp şi n N , iar

K

n

=

K ×

14243

× K

n

ori

=

=

(

x

1

, x

2

,

,

x

n

)

x

i

1,n}

K ,

=

, i

pentru

n

1 şi

K

0 = {0}, (0 - elementul zero al lui

Dacă, pentru x = (x , x

1

2

I. x

II. x

α

+

y

=

=

(

(x

x

α

1

1

,

+

y

,

1

α

,

,

x

n

,

x

, x

)

,

n

n

),

+

y = (y

y

n

)

şi

1

, y

2

,

, y

n

)

K

n şi α ∈ K , se defineşte:

atunci (

spaţiul aritmetic). Pentru K = R şi n = 2 sau n = 3 se obţine planul real, sau spaţiul real.

K

n , +, , K ) este un K -spaţiu vectorial şi se numeşte spaţiul coordonatelor (sau

Exemplul 1.8. Spaţii vectoriale de matrice. Pentru un câmp (

K

n

, +, , K ) şi m, n

*

K , fie mulţimea

matricelor de tip m × n (cu m linii şi n coloane), cu elemente din K ,

M

m

×

n

(

K

)

=

{

A

=

(a

ij

)

a ,

ij

K

Dacă, pentru A = (a ij ), B = (b ij )

M

i

=

m

×

n

I. A + B = (a ij + b ij ) şi

1, m,

(

K

)

j

=

1, n} .

şi α ∈ K , se defineşte:

1. SPAŢII VECTORIALE

5

II.

α

A

=

(α

a ij ), atunci tripletul

(

M

m

×

n

(K),

, , K)

+ ⋅

este un

K -spaţiu

vectorial, numit KKKK -spaţiul vectorial al matricelor de tipul m ×××× n. Exemplul 1.9.

Spaţii vectoriale de polinoame. Fie K [X] mulţimea polinoamelor în nedeterminata X, cu coeficienţi dintr-un câmp K . Dacă se consideră „+” ca fiind adunarea uzuală a polinoamelor din K [X] şi „” înmulţirea unui polinom din K [X] cu elemente din K , se obţine spaţiul vectorial ( K [X], +, , K ), numit spaţiul vectorial al polinoamelor peste corpul KKKK .

Exemplul 1.10.

Spaţii vectoriale de funcţii continue.

f :[a, b]

Fie [a, b] R şi

Dacă, pentru α ∈ R şi pentru orice

C

0

[a, b]

=

{

R

f

f , g C

continuă} .

0

[a, b]

, se defineşte:

I. (f + g)(x) = f(x) + g(x), oricare ar fi x [a, b] şi

II. (α ⋅ f)(x) = α ⋅ f(x), pentru orice x [a, b],

atunci tripletul (

continue pe [a, b]. În mod analog se raţionează pentru mulţimea

înzestrată cu aceleaşi operaţii. Se observă incluziunea

C

0

[a, b]

, +, , R ) este un R -spaţiu vectorial, numit spaţiul vectorial al funcţiilor

M

[a , b]

= {f : [a, b]

C

0

[a, b]

M

[a, b]

.

R

f

- mărginită}

Exemplul 1.11.

Spaţiul vectorial al vectorilor liberi.

Prin

V

3

0)

se notează mulţimea tuturor vectorilor liberi din spaţiu. Pe

v (

α

α <

0)

α

v

=

0

V

3

se defineşte adunarea

,

R )

a doi vectori liberi prin regula paralelogramului, iar înmulţirea cu scalari prin:

, este un R -spaţiu vectorial numit spaţiul vectorial al vectorilor liberi (§5.1, §5.2, Cap. 5).

v

→

v (

α

α >

→ ←

(dacă α = 0 sau v = 0 ), atunci tripletul (

V , +, ,

3

Teorema 1.1.

Într-un K -spaţiu vectorial, (V, +, , K ), au loc proprietăţile:

1. Oricare ar fi x V rezultă 0 x = 0.

2. Oricare ar fi α ∈ K

se obţine α ⋅ 0 = 0.

3. Oricare ar fi α ∈ K şi oricare ar fi x V rezultă (−α) x = (α ⋅ x) = α ⋅ (x).

4. Din α ⋅ x = 0 se obţine α = 0 sau x = 0.

Demonstraţie:

1. Din 0 x = (0 + 0)x = 0 x + 0 x, rezultă 0 = 0 x;

2. α ⋅ 0 = α(0 + 0) = α ⋅ 0 + α ⋅ 0, deci α ⋅ 0 = 0;

3. = 0 x = (α + (−α))x = αx + (−α)x, adică (−α)x = (αx),

0

0

= α ⋅ 0 = α(x + (x)) = α ⋅ x + α ⋅ (x), rezultă α ⋅ (x) = (αx);

4. Fie αx = 0 şi α ≠ 0. Există α 1 K

şi deci,

6

ALGEBRĂ LINIARĂ, GEOMETRIE ANALITICĂ ŞI ECUAŢII DIFERENŢIALE

CCoommbbiinnaaţţiiee lliinniiaarrăă SSiisstteemm ddee ggeenneerraattoorrii LLiinniiaarr iinnddeeppeennddeennţţăăşşii lliinniiaarr ddeeppeennddeennţţăă

Fie V un K -spaţiu vectorial şi {x i } iI o familie de vectori din V, adică x i V, pentru orice i I (I - o mulţime de indici), iar {α i } iI o familie de scalari cu proprietatea că există numai un număr finit de indici i I cu proprietatea α i 0 - numită familie de suport finit.

§§11 33

Definiţia 1.10. Se numeşte combinaţie liniară a vectorilor x i relativ la familia de scalari {α i } iI , suma:

Observaţia 1.2.

i

I

α

i

x

i

.

1. Ţinând cont de proprietatea familiei de scalari, rezultă că suma

i

I

α

i

x

i

este o sumă finită şi deci are sens în spaţiul V.

2. În cazul i N , familia {x i } i N se va numi sistem de vectori.

3. Dacă mulţimea I este finită, cererea asupra familiei {α i } iI este oricând satisfăcută.

Definiţia 1.11. O

submulţime S

=

{x 1 ,

,

x n },

S

V,

se numeşte sistem finit de

generatori pentru spaţiul V, dacă oricare ar fi x V, există α 1 , α 2 ,

, α n K

astfel încât:

x

=

n

=

i

1

α

i

x

i

(adică se poate spune că x este o combinaţie liniară

de vectorii submulţimii S). Un spaţiu vectorial se numeşte finit generat, dacă există un sistem finit de generatori al său; în caz contrar, se numeşte infinit generat.

Exemplul 1.12. În spaţiul R [X] al polinoamelor peste R , se consideră sistemul {X i } i N , X 0 = 1.

Atunci orice polinom p R [X] este o combinaţie liniară a sistemului {X i }, p = a n X n + a n1 X n1 +

+

+ a 1 X 1 + a 0 X 0 .

Fie familia {α i } i N R astfel încât:

Se obţine:

n

α

i

i

=

0

X

i

=

i

=

0

a

i

X

i

=

p(X)

α

.

i =

a

0

i

pentru

pentru

i

i

=

0,n ,

+

n

1.

Deci spaţiul R [X] este un spaţiu vectorial care nu este finit generat, pe când spaţiul

vectorial real R n [X] al polinoamelor de grad n, este finit generat deoarece există, de

exemplu, sistemul finit de generatori S = {1, X, X 2 ,

, X n } al spaţiului R n [X].

1. SPAŢII VECTORIALE

7

Definiţia 1.12. Fie V un K -spaţiu vectorial şi S = {x i } i I V o familie de vectori din V. Mulţimea S se numeşte familie (mulţime) liniar independentă dacă pentru

= 0 rezultă α i = 0,

orice {α i } i I , α i K , din combinaţia liniară α

i

x

i

i

I

oricare ar fi i I (evident {α i } iI este o familie de suport finit). O familie (mulţime) S = {x i } i I V care nu este liniar independentă, se numeşte liniar dependentă, adică există scalarii {α i } i I K , nu toţi nuli, astfel încât α ⋅ x = 0.

i

i

i

I

Observaţia 1.3. În

liniar

independente care au o infinitate de vectori şi anume acelea care au proprietatea că orice submulţime finită a lor este liniar independentă.

anumite

spaţii

vectoriale

există

familii

(sisteme)

de

vectori

Exemplul 1.13. În R [X] familia B = {X i } i N este liniar independentă.

Exemplul 1.14.

În spaţiul aritmetic este liniar independent.

Exemplul 1.15.

În spaţiul

M

m

×

n

E ij

=

0

0

0

(

K

)

j

0

1

0

K

n

, sistemul B

= {e 1 ,

,

e n } în care

, mulţimea

0

0

0

i

B =

{

E

ij

}

i

j

=

=

1,m

1,n

, unde

, este liniar independentă.

e

i

= (0, 0,

,

i

0, 1, 0,

,

0) ,

Exemplul 1.16.

În spaţiul funcţiilor familie liniar independentă.

C

Propoziţia 1.1.

0

[a, b]

familia de funcţii f n : [a, b] R , f n (x) = e nx , n N , este o

1. Orice submulţime a unui spaţiu vectorial, formată dintr-un singur vector este liniar independentă dacă şi numai dacă acel vector este diferit de vectorul nul.