ECOLOCATIA

Ecolocatia este abilitatea prin care anumite specii de animale pot detecta
prezenta obstacolelor din fata lor, chiar daca nu le vad. Animalele emit sunete si
asculta ecoul acestora, fiind astfel capabile sa gaseasca parada, sa ocoleasca
obstacole si sa navigheze fara a folosi vederea. Patru specii de animele folosesc
ecolocatia: cetaceele (delfinii si balenele), liliecii, unele pasari si o specie de
mamifere mici, asemanatoare cartitei. Acest simt este deosebit de util in
special noaptea sau in spatii intunecate, cum ar fi pesteri, medii subterane, in
adancurile marii sau in apele maloase, cu vizibilitate redusa.
 MODALITATEA DE ACTIUNE A
ECOLOCATIEI

Animalele emit sunete de diferite frecvente care pot fi
masurate in herti. Sunetele sunt vibratii care calatoresc prin aer,
apa, sau obiecte solide. Tonalitati mai inalte decat limita auzului
uman, de obicei peste 20.000 hertzi, sunt denumite ultrasunete.
Cand un sunet se loveste de un obiect, sunetul se reflecta.
Sunetul reflectat se numeste ecou. Prin interpretarea corecta a
ecourilor, animalele pot sa determine distanta pana la un anumit
obiect, dimensiunea, daca acesta se indeparteaza sau se apropie.
Intervalul de timp dintre momentul in care sunetul este emis si
intoarcerea lui sub forma unui ecou indica distanta pana la acel
obiect
 DELFINII

Un argument important pentru a sustine ca delfinii sunt fiinte extrem
de inteligente este modul lor de a comunica. S-a constatat ca aceste
animale folosesc in comunicare aproximativ 14 mii de semnale, in
timp ce oamenii, in convorbirile lor zilnice, se limiteaza doar la o mie
de cuvinte. Mai mult decat atat, un singur semnal al delfinilor
cuprinde mult mai multe semnificatii decat un simplu cuvant. Delfinii
sunt capabili sa emita o gama larga de sunete, de la fluierat,
modalitatea lor principala de comunicare, la clicuri, zgomote scurte,
folosite in principal pentru ecolocatie. Ecolocatia este mai bine
cunoscuta sub numele de "sonarul delfinilor". Acest "instrument" le
permite sa localizeze obiecte sau organisme vii aflate la sute de metri
distanta, cu un remarcabil succes.
 BALENELE

Sunetele cu ecou ale balenelor cu dinti, produse in
canalele nazale, sunt directionate printr-un corp (melon)
din parte frontala a capului. Ecourile sunt receptionate
prin falca de jos si trec prin sinusurile urechii interioare. In
momentul in care se apropie de prada, balenele ucigase
pot emite sunete suficient de puternice pentru a ameti
prada. Studiile efectuate demonstreaza ca balenele pot
face diferenta intre anumite tipuri de peste utilizand
aceasta abilitate.
 LILIECI

Majoritatea liliecilor isi folosesc laringele pentru a produce
ultrasunete cuprinse intre 20.000 si 120.000 de hertzi.
Liliecii emit sunete, care pot fi percepute de om, cu ajutorul
limbii. Aceste sunete se lovesc de peretii pesterilor si ii ajuta
astfel sa navigheze. Unii lilieci folosesc structuri avansate
ale nasului pentru a amplifica si a focaliza sunetele. Viteza
de capturare a liliecilor este uimitoare: in mod normal, in
mai putin de o secunda prada este detectata si capturata.
Acest simt este atat de eficient incat liliecii pot evita firele
foarte subtiri de tensiune in timp ce zboara cu viteza mare.
 UTILIZAREA PRINCIPIULUI
ECOLOCATIEI DE CATRE OAMENI

Psihologul italian Spallanzani Lazzaro in secolul al XVIII-lea a fost primul care a
observat ca liliecii cu ochii acoperiti puteau sa ocoleasca obstacolele cand zburau, in
timp ce acei cu urechile astupate nu puteau. Nu a putut da nici o explicatie. In anul
1938, omul de stiinta american Donald Griffin, folosind microfoane sensibile la
ultrasunete, a descoperit ca liliecii folosesc ultrasunete pentru ecou.
Oamenii folosesc principiul ecoului la sonar, tehnologie ce monitorizeaza ecourile de
sub apa. Fiind initial gandite pentru detectarea icebergurilor, sonarul a fost adaptat
pentru detectarea submarinelor in primul razboi mondial (1914-1918). De atunci, a
fost folosit pentru detectarea de sunete la adancime, a pestilor si la cartografierea
oceanelor.
Odata cu aparitia computerelor, scanarea cu ultrasunete a devenit posibila. In
aceasta tehnologie medicala, ultrasunetele sunt trimise in corp, iar valurile care
reflecta organele interne sunt transformate in imagini detaliate de catre un computer.
 SONARUL

Sonarele sunt dispozitive electronice prevazute cu un senzor, denumit si
traductor, de obicei dublu-cristal, care contine mai multe foite de cristal de
cuartz suprapuse. Cuartzul se bucura de proprietatea ca isi modifica volumul la
trecerea unui curent electric prin masa acestuia si, invers, genereaza curent
cand asupra sa se exercita o presiune exterioara (efectul piezoelectric). Atunci
cand il alimentam la un curent de inalta frecventa cristalul vibreaza cu acea
frecventa luand nastere o unda elastica - ultrasunetele. Undele emise prin apa
lovesc obstacolele, corpuri cu densitati diferite de cea a apei, fiind reflectate.
Odata reflectate, o parte din acestea ajung din nou la traductor unde sunt
tranformate de cristalul de cuartz (receptor) in semnal electric. Semnalul
electric este prelucrat rezultand o imagine electronica, afisata pe display-ul
sonarului. In functie de complexitatea sonarului, alaturi de vizualizarea pestilor
aflati in zona fascicolului ultrasonic mai putem obtine si alte informatii precum
viteza pestilor aflati in miscare, temperatura apei. Majoritatea sonarelor dispun
de filtre care permit afisarea pestilor pe ecran pe game de dimensiuni. Mai
facem precizarea ca, consecinta a unor legitati ale fizicii, undele folosite aici
sunt numai unde longitudinale, emise in plan normal la suprafata traductorului.
 SCANAREA CU
ULTRASUNETE

Ecografia, sau scanarea cu ultrasunete face parte din
investigatiile clinice obligatorii din timpul sarcinii. Aceasta
investigatie imagistica permite vizualizarea uterului si a fatului
prin emiterea de unde sonore prin abdomenul mamei sau prin
vagin si captarea reflexiei lor, care este transformata apoi in
imagini pe un ecran.
Principalele scopuri ale ecografiei in primul trimestru de sarcina
sunt stabilirea viabilitatii fatului, a varstei gestationale (calcularea
mai precisa a datei probabile a nasterii) si a numarului fetilor.
Pe masura ce sarcina avanseaza, ecografia poate fi folosita pentru
determinarea sexului copilului (cam in saptamana a 20 a), pentru
estimarea greutatii fatului, pentru masurarea dimensiunii uterului
si a colului uterin sau pentru determinarea anumitor afectiuni ale
mamei sau ale fatului.