CONCEPTUL ŞI

TERMENUL
5 principii de bază promovate de Şcoala de la
Viena şi puse în valoare de Rita Temmerman:

1. terminologia studiază conceptele apoi termenii

(direcţia onomasiologică);
2. conceptele au contururi precise şi o poziţie
atribuită în sistemul conceptual;
3. conceptele trebuie definite în mod tradiţional;
4. conceptul şi termenul se află în relaţie
biunivocă;
5. termenii şi conceptele sunt studiate în
sincronie.
 CONCEPTUL ŞI TERMENUL
Teresa Cabre menţionează că teoria generală a
terminologiei oferă baza ştiinţifică a oricărei
activităţi terminologice.
Această teorie are următoarele caracteristici:
• Orice activitate terminologică porneşte de la
concepte, având scopul de a le delimita.
• Pentru terminolog sunt relevanţi doar termenii
atribuiţi conceptelor, iar regulile de formare a
termenilor sunt împrumutate din limbajul general.
• Doar sensul actual al termenului este relevant
pentru terminolog.
 Teoria generală a terminologiei
1. Terminologiile nu sunt create în mod
spontan, ci într-un mod deliberat, fiind
rezultatul concordării conceptelor şi
termenilor; o autoritate (un forum de
standardizare, o asociaţie profesională)
recomandă o formă standardizată
considerată drept corespondenţă
optimală între concept şi termen.
Teoria generală a terminologiei
2. Terminologiei i se atribuie un
caracter inter şi transdisciplinar.
Este valorificat aportul lingvisticii,
logicii, ontologiei, informaticii,
diverselor domenii de specialitate la
formarea şi funcţionarea termenilor.
 Definiţia conceptului
• Conform ISO, conceptul este definit
în modul următor: „Orice unitate de
gândire, în general exprimată printr-
un termen, o literă sau orice simbol”.
 Definiţia conceptului
• Conceptele pot fi reprezentările
mentale despre unele fiinţe sau
obiecte (exprimate prin substantive),
unele calităţi (exprimate prin
adjective), unele acţiuni (exprimate
prin verbe şi substantive), unele
situaţii sau relaţii (exprimate prin
adverbe, prepoziţii, conjuncţii sau
substantive).
 Cum apare un concept?
• Nu putem afirma când exact apare
un concept.
• De fiecare dată când este descoperit
sau este creat un obiect nou se naște
un concept al cărui tip şi
configuraţie, în raport cu toate
caracteristicile lui, necesită o
examinare a predicaţiilor (a
caracteristicilor).
• Suma caracteristicilor este egală cu
suma cunoştinţelor noastre despre
 Relaţia concept – termen
• Conceptul există independent de
termen. Termenul este atribuit unui
concept în mod deliberat, după ce se
constată că termenul corespunde
conceptului respectiv.
 Relaţia concept – termen
• Atribuirea termenului este precedată
de evaluarea simbolului lingvistic
care trebuie să fie atribuit. Acest
simbol poate fi un termen deja
existent sau un termen creat în baza
caracteristicilor care constituie
elementele integrate ale conceptului.
 Exemple
• ghipsotecă
1. colecţie de statuete şi de elemente
ornamentale din ghips
2. loc în care se păstrează o astfel de
colecţie
A compara: bibliotecă, mediatecă,
videotecă etc.
• Pi – interjecţie de chemat puii dar şi
pi 1. numele literei greceşti
2. mat. Număr real=3,14 reprezentând
raportul dintre lungimea circumferinţei
unui cerc şi diametrul cercului respectiv
 Termenul
• Pentru a comunica sau a transmite
conceptele interlocutorilor noştri
utilizăm semne lingvistice scrise sau
orale care sunt constituite din nişte
cuvinte sau simboluri similare.
 Cuvânt – termen
• Cuvântul este un simbol lingvistic
care posedă, de obicei, mai multe
sensuri în conţinutul său. Un sens
specific pentru o situaţie
concretă este definit de contextul
în care este utilizat cuvântul
respectiv, adică cuvântul este
strâns legat de context.
 Termenul
• Termenul este un simbol atribuit unui
concept. Termenul este numele
conceptului într-un sistem de concepte,
adică conceptul este sensul
termenului.
• Termenul poate fi constituit dintr-un
cuvânt, o sintagmă, o literă, un simbol
grafic, o abreviere sau un acronim etc.
Conceptele există independent de termeni.
Conceptul îşi păstrează sensul special
în orice context.
 Termen - cuvânt

• Caracteristicile care disting un

termen de un cuvânt care nu este
termen sunt:
• precizia
• apartenenţa la un sistem de
termeni
 Tipurile de termeni

De obicei, clasificarea termenilor se

face pornind de la următoarele
criterii:
• forma
• funcţia
• sensul
• originea
 In funcție de formă, termenii se
deosebesc:
• după numărul de morfeme care constituie
termenul,
termenii pot fi simpli: furgonetă şi compuşi: ani-
lumină
după tipul morfemului, termenii compuşi pot fi
derivaţi: cafegioacă soţie de cafegiu, proprietară
a unei cafenele sau formaţi prin compunere:
cafe-concert – varieteu, café-frappé – cafea
rece cu îngheţată, frişcă şi alcool.
• Termenii compuşi pot fi formaţi prin combinarea
unor structuri sintactice: maşină de cusut,
maşină de tocat, fier de călcat etc.
 Principiul funcţionării
termenilor în discurs
• Pornind de la funcţionarea
termenilor în discurs, putem avea
substantive, adjective, verbe,
adverbe.
 Principiul sensului
• Din punctul de vedere al sensului, termenii
pot fi grupaţi pornind de la clasa
conceptelor pe care le denumesc,
ţinând cont de caracteristicile comune pe
care le posedă şi de relaţiile între ele.
• obiecte şi entităţi: nituri, univers
• procese, operaţii, acţiuni: urcarea,
înşurubarea
• proprietăţi, stări, calităţi: ceaţă deasă,
perie deasă
• realităţi: catrinţă, horă, sârbă.
 Împrumuturile
• Termenii pot fi creaţi într-o anumită
limbă sau sunt împrumutaţi dintr-o
altă limbă care posedă un alt cod
lingvistic (în aşa caz are loc o
adaptare la limba care împrumută):
implementare, hochei.
 Caracteristicile termenilor

• O caracteristică este elementul

unui concept care serveşte pentru
descrierea sau pentru identificarea
unei calităţi concrete a unui obiect
individual.
Caracteristica este ea-însăşi un
concept.
 Caracteristicile conceptelor
• Caracteristicile sunt utilizate pentru compararea
conceptelor, pentru clasificarea lor, pentru
formularea definiţiilor conceptelor şi pentru
formarea termenilor atribuiţi acestor concepte.
Cunoaşterea caracteristicilor are un rol important
pentru:
• determinarea intensiunii unui concept
• identificarea schimbărilor intensiunii
• structurarea şi aranjarea conceptelor într-un
sistem.

• Suma tuturor caracteristicilor unui concept

constituie intensiunea lui.
 Intensiunea unui termen
Vehicul furgonetă cisternă
motorizat - vehicul - vehicul
- vehicul - cu motor - cu motor
- cu motor - cu mecanism - cu mecanism
- cu mecanism de direcţionare de direcţionare
de direcţionare - pentru - pentru
transportarea transportarea
mărfurilor mărfurilor
- pentru
transportarea
lichidelor
Clasificarea caracteristicilor

• Din punct de vedere practic,

caracteristicile sunt clasificate în
două categorii:
• intrinsece
• extrinsece
 Caracteristicile intrinsece
• Caracteristica intrinsecă sau internă
se referă la un obiect fără ca acesta
să fie raportat la alte obiecte. În
această categorie sunt incluse, mai
ales, caracteristicile de formă,
dimensiune, material, culoare etc.:
coadă de rândunică, tablă silicioasă,
beton slab.
 Caracteristicile extrinsece
• Caracteristica extrinsecă se atribuie unui
obiect doar atunci când el este raportat la
un alt obiect. Caracteristicile extrinsece
sunt raportate la:
• scop (aplicarea, modul de funcţionare,
performanţa, poziţia în ansamblu): limbaj
de programare, modem de mare viteză.
• origine (metoda de fabricare, inventatorul,
producătorul, ţara de origine, furnizorul):
runda Kennedy, calculator compatibil IBM
PC, ecuaţia Cambridge.
 Relaţiile concepte -
caracteristici

• Un sistem de concepte este numit

domeniu conceptual structurat.

Într-un astfel de sistem, fiecare concept

exprimă relaţiile cu alte concepte.
 Relaţiile concepte -
caracteristici
• În scopuri practice, putem stabili în mod
virtual orice tip de relaţii conceptuale –
numerice şi tipologice – de ex. un obiect
poate fi raportat la originea sa geografică,
la metoda de fabricare, la modul de
funcţionare etc.
• Mărimea domeniilor conceptuale şi
complexitatea relaţiilor stabilite este
dictată în permanenţă de scopul propus.
Tipuri de relaţii în terminologie
Relaţii generice
• Relaţia generică stabileşte o ordine
ierarhică.
• Această ordine identifică conceptele ce
aparţin aceleiaşi categorii în care se
găseşte un concept generic, cu o sferă
de utilizare mai vastă, şi fiind considerat
supraordonat unui concept sau unui
sistem de concepte subordonate, care au
o sferă de utilizare restrânsă.
 Formulele relaţiei generice
• Această relaţie poate fi exprimată
prin formulele:
• X este un fel de A
• X, Y, Z sunt nişte feluri de A
• Ex: Cotidian, revistă, jurnal, ziar,
magazin, anuar, publicaţie periodică
• Termen generic A – publicaţie
periodică
• Ceilalţi termeni constituie X,Y,Z...n
 Caracteristici supraordonate
vs. caracteristici subordonate
• În acest tip de relaţii, toate obiectele care
au caracteristici supraordonate includ
conceptele subordonate.
• Relaţia între conceptele supraordonate şi
cele subordonate nu este reversibilă. Dacă
tot ce afirmăm despre conceptul generic
poate fi afirmat despre cel specific,
subordonat, atunci informaţiile
suplimentare despre conceptele specifice
nu sunt valabile şi pentru conceptele
generice.
 Caracteristici supraordonate
vs. caracteristici subordonate
Toate jurnalele, revistele etc. sunt
publicaţii periodice, dar publicaţiile
periodice nu se reduc doar la jurnale
şi reviste.
Conceptele subordonate conţin toate
caracteristicile conceptului generic,
dar şi una sau mai multe
caracteristici suplimentare, care le
deosebesc de celelalte.
 Formulele relaţiei partitive
• Aceste relaţii mai sunt numite parte –
întreg şi se utilizează pentru a indica
legăturile între conceptele formate din mai
multe elemente şi părţi constitutive.
Relaţia poate fi exprimată prin formulele:
• X este parte constitutivă a lui A
• X, Y, Z sunt părţi constitutive ale lui A
• Ex.: o triodă este constituită din 3
electrozi: catod, anod şi grilă.
Conceptele catod, anod şi grilă sunt părţi
ale conceptului triodă.
 Relaţii complexe

• Deseori avem de a face cu nişte

concepte independente care se află
în relaţii complexe ce depăşesc
cadrul strict generic sau partitiv.
 Exemple
Praful nuclear este cauzat de explozia
nucleară
Hârtia este fabricată din masă de
lemn
Temperatura este unitatea a căldurii
de măsură
Calculatorul este un de prelucrare a
instrument datelor
Oţelul este un de construcţie a
material podurilor
 Tipuri de relaţii
Cauză – efect explozie – praf
Material – produs oţel – bară
Material – proprietate sticlă – fragil
Proces – produs a ţese – ţesătură
Proces – instrument incizie – scalpel
Fenomen – unitate de lumină – watt
măsură
Obiect – material pod – oţel
Obiect – caracteristică combustibil – care nu
degajă fum
Obiect – formă carte – format buzunar
Extinderea claselor de relaţii
• Clasele de relaţii pot fi subdivizate,
la rândul lor, plasând conceptele în
categorii de tip „obiect”, „metodă”,
„caracteristici”, „calităţi”, „stări” etc.
Numărul de categorii poate creşte în
rezultatul detalierii fiecăreia de la
nivelul precedent.